Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Deodată fetiţa auzi nişte tipete disperate. Părea să fie glas de pasăre.
Copila nu ştia ce să facă: să stea lângă foc, de care fiarele nu prea aveau curajul
să se apropie, sau să se ducă să vadă ce se întâmpă? Inima îi bătea cu putere, dar
curiozitatea învinse frica şi copila se îndreptă spre locul de unde veneau
strigătele disperate. Şi ce-i văzu ochii? Un şarpe uriaş se încolăcise pe trunchiul
unui copac şi vroia să mănânce puii unei mierle care îşi avea cuibul într-o mică
scorbură a copacului. Curajoasa pasăre se repezea cu ciocul şi ghearele spre
fioroasa târâtoare, dar şarpele părea să nu o bage în seamă. După atacul mierlei
se oprea puţin, apoi îşi continua încet drumul. Doar o lungime de braţ îl mai
despărţea de prada sa. Puii piuiau disperaţi pentru că, din glasul mamei,
înţeleseseră că e mare pericol.
Atunci fetiţa îşi luă inima în dinţi, luă un băţ aprins şi cu dibăcie îl
îndreptă spre capul şarpelui. Acesta nu se aşteptase la un astfel de atac. Se
retrase. Apoi încercă din nou să înainteze. Dar fetiţa striga din toate puterile,
arunca cu pietre, lemne şi tot ce găsea în jur. Şarpele se dădu bătut şi, fâşâind
uşor, se îndreptă spre pădure.
Mierla nu mai putea de bucurie. Se aşeză lângă puişori şi contina să
fluiere încetişor, vrând parcă să-şi liniştească odrasele. După ce acestea au
adormit, mierla zbură spre un loc doar de ea ştiut. Se întoarse după un timp
ţinând în cioc un spic galben. Acesta semăna cu spicul ierbii, dar avea boabele
mai mari decât cele ale firelor de iarbă. Se apropie de fetiţă şi îi zise cu glas
omenesc:
– Tu mi-ai salvat puişorii, ai fost curajoasă şi bună la suflet, de aceea am să-ţi
fac un dar. Ia acest spic, pune boabele în pământ, înmulţeşte-le, şi de acum
înainte tu şi neamul tău nu veţi mai suferi de foame.