Energia fotovoltaică

Antoine Becquerel a descoperit posibilitatea generării unui curent electric în circuit sub acţiunea
luminii (în 1839).Frenkel (1935), Landau (1936) au dat explicaţii asupra fenomenului. Conversia
radiaţiei solare în energie electrică prin efectul fotovoltaic se realizează în celule solare direct, fără
etape intermediare de transformare în căldură.
Celula solară: dispozitiv realizat cu materiale semiconductoare.
Celulele solare pot fi cu:
- semiconductoare monocristaline;
- straturi subţiri;
- policristaline sau amorfe;
- pe bază de și cele cu GaAs: dau eficienţa de conversie ridicată 18-25%;
- CdS policristalin, Si amorf hidrogenat: au randamente mai scăzute: 5-12%.
Aplicaţii în care intervin celule solare ca generatoare electrice :
- generatoare izolate de mică putere (calculatoare de buzunar, radioreceptoare portabile)
- generatoare locale de putere medie ( aparate electrocasnice, vehicule electrice)
- generatoare de mare putere (pentru alimentarea reţelei de curent alternativ).
O celulă fotovoltaică transformă doar o parte din energia radiantă în energie electrică, restul se pierde
ca urmare a unei serii de procese ce se petrec în timpul conversiei:
- procese care intervin când energia este sub formă de radiaţie (pierderi de radiaţie);
- procese care intervin după ce energia radiantă a fost transferată semiconductorului;
- pentru fiecare proces se poate defini câte o “eficienţă parţială”.
Eficienţa celulei rezultă ca un produs al tuturor “eficienţelor parţiale”:
- pătrunderea luminii prin suprafaţă;
- absorbţia incompletă;
- generarea purtătorilor;
- pierderi de curent datorate recombinării;
- pierderi de tensiune.
Orice suprafaţă neagră expusă razelor, numită suprafaţă absorbantă, transformă energia solară în
căldură. Această suprafaţă absorbantă prezintă cel mai simplu exemplu de convertor direct a radiaţiei
solare în energie termică, numit colector solar plan. Conversia termică a energie solare cuprinde mai
multe tehnologii: încălzirea apei cu colectoare plane sau vidate, uscarea produselor agricole și
plantelor medicinale, semifabricatelor în procesarea lemnului, refrigerarea solară, distilarea apei,
producerea energiei electrice folosind procesul termodinamic, etc. În prezentul capitol accentul se
pune pe trei tehnologii - producerea apei calde, uscarea produselor și încălzirea spatiilor .Instalaţiile
solare sunt de 2 tipuri: termice și fotovoltaice:
- instalaţiile termice ajută la economisirea gazului metan, în proporţie de circa 75% pe an;
- instalaţiile fotovoltaice produc energie electrică gratis (cu lumina soarelui).
Cele mai importante caracteristici ale celulelor fotovoltaice sunt ca si in cazul bateriilor:
- tensiunea;
- intensitatea curentului electric;
- puterea electrică.
Panourile solare fotovoltaice produc energie electrică 4h/zi (calculul se face pe minim: orele de lumină
iarna). Aceste panouri solare produc energie electrică și în același timp înmagazinează energie în
baterii, pentru a fi folosită dealungul nopţii fără legatură la reţeaua electrică natională.
Un panou solar fotovoltaic spre deosebire de un panou solar termic transformă energia luminoasă din
razele solare direct in energie electrică.
Schimbătorul de căldură de tip placă–ţeavă este principalul element al colectorului. Există diferite
soluţii tehnice de îmbinare a plăcii 1 cu ţevile 2. Cele mai optime soluţii sunt prezentate în figura
următoare: serpentină (a), cu ţevi paralele (b), cu canale formate din două plăci metalice sudate prin
metoda de contact (c) sau canale formate în interiorul unei plăci din masă plastică (d). Cu scopul de-a
micșora pierderile termice prin spaţiul dintre suprafaţa absorbantă și cea transparentă, schimbătorul
de căldură tip placă-ţeavă se montează într-un cilindru (tub) de sticlă din care se scoate aerul. Astfel,
scade considerabil transferul de căldură prin convecţie dintre cele două suprafeţe și crește
randamentul colectorului.

Sunt prezentate două scheme constructive de colectoare vidate. În tubul de sticlă 1 sunt amplasate
etanș suprafaţele absorbante 2 și ţeava 3. Între aceste două scheme există o diferenţă esenţială. În
schema a) apa rece intră prin ștuţul 5 se încălzește și prin ștuţul 4 este transportată în rezervorul de
acumulare. Ambele ștuţuri trebuie să fie montate etanș cu tubul de sticlă. Tubul 1 și ţeava 3 se dilată
diferit, ceia ce provocă pierderea etanșului ștuţ-tubul de sticlă. În schema a doua există o singură
conexiune etanș - a capătului 6 a ţevii 3. Transferul de căldură se realizează în schimbătorul de căldură
8, unde sunt montate capătului ţevii 6, care joacă rolul de condensator și ţeava 7 prin care circulă apa.
Ţeava 3 este umplută parţial cu un lichid cu o temperatură relativ joasă de evaporare. Sub acţiunea
căldurii absorbită de placa 2, lichidul se evaporează, presiunea create și vaporii se mișcă spre
condensator - capătul 6 a ţevii. Aici, vaporii se condensează, cedând căldura apei care circulă prin
ţeava 7. Lichidul din condensator se scurge în direcţie opusă în ţeava 3. Colectorul solar cu tuburi
vidate conţine câteva tuburi unite în paralel și montate într-o carcasă comună, formând un registru.
Dezavantajele colectoarelor solare cu vid: sunt mai scumpe; au o masă mai mare; există pericolul
deteriorării conexiunilor etanșate și nu pot fi reparate în condiţii de exploatare.
Schema constructivă a colectorului solar pentru încălzirea aerului are următoarele componente:
suprafaţa absorbantă 1, suprafaţa transparentă 2, izolaţia termică 3 și carcasa 4. Transferul de căldură
are loc între suprafaţa absorbantă și fluxul de aer care circulă prin canalul dintre cele două suprafeţe
sau suprafaţa absorbantă și stratul de izolaţie termică. Densitatea aerului este de circa 900 ori mai
mică decât a apei și va fi nevoie de o circulaţie cu mult mai intensă a aerului. În acest scop se folosește
ventilatorul 5 pentru a transporta aerul rece spre suprafaţa absorbantă și mai departe la consumator.
Conductivitatea termică a aerului este de circa 25 ori mai mică decât a apei și va trebui să mărim
substanţial suprafaţa de contact dintre suprafaţa transparentă și fluxul de aer pentru a obţine același
transfer de căldură.

Posibilităţile de utilizare a energiei electrice obţinute prin conversia energiei solare, folosind efectul
fotovoltaic sunt multiple, iar in continuare sunt prezentate cateva asemenea sisteme tehnice care
inglobează panouri fotovoltaice.
Acest tip de sistem de producere si utilizare a curentului continuu poate să permită de exemplu
asigurarea iluminatului electric, cu becuri de curent continuu, in imobile situate in zone izolate si
neelectrificate.
Având in vedere că un asemenea sistem are nevoie de o putere electrică mai mare, specifică de regulă
consumatorilor de curent continuu, este nevoie de utilizarea unui număr mai mare de panouri
fotovoltaice, iar numărul bateriilor este de asemenea mai mare, pentru ca sistemul să poată asigura
puterea electrică maximă, pentru un timp cât mai lung, inainte ca bateria să se descarce.
Trebuie menţionată prezenţa obligatorie într-un asemenea sistem a unui echipament denumit
invertor, care transformă curentul continuu in curent alternativ.

Faţă de sistemul prezentat anterior, acest sistem hibrid are in componenţă si un generator electric
acţionat de un motor cu ardere internă de tip Diesel. Acest generator, care poate să producă atât
curent continuu cât și curent alternativ, are rolul de a asigura puterea electrică necesară in perioadele
de vârf de sarcină, sau in perioadele in care radiaţia solară nu este suficient de intensă.
Un asemenea sistem pentru producerea curentului electric alternativ, cu ajutorul panourilor
fotovoltaice, permite utilizarea directă a curentului electric produs de sistemul fotovoltaic, dar si
furnizarea acestuia in reţeaua locală de alimentare cu energie electrică, acest sistem fiind furnizor de
energie electrică. Este evident că imobilele prevăzute cu un asemenea sistem de alimentare cu energie
electrică, trebuie să fie prevăzute cu cate un dispozitiv de măsură care să contorizeze energia electrică
furnizată in reţea, dar si cu un contor pentru măsurarea consumului de energie electrică absorbită din
reţea.

Bateriile de acumulatoare
În sistemele electrice autonome, stocarea energiei este asigurată, in general, de baterii de
acumulatoare. Acestea sunt esenţiale pentru buna funcţionare a sistemelor autonome. Elementele de
stocare reprezintă 13 - 15% din investiţia iniţială, pentru o durată de exploatare de 20 de ani.
Bateriile de acumulatoare sunt de tipul plumb-acid.
In principiu, aceste baterii se compun din doi electrozi de plumb și oxid de plumb, plasaţi
intr-un electrolit compus din acid sulfuric diluat.
Există două tipuri de astfel de baterii cu plumb:
- baterii cu electrolit lichid;
- baterii cu electrolit stabilizat.
Regulatoarele de sarcină
În sistemele fotoelectrice se pot utiliza mai multe tipuri de regulatoare. Acestea controlează fluxul de
energie, trebuind să protejeze bateria de supraincărcare (solară) și de descărcare gravă (consumatori).
De asemenea, regulatoarele asigură supravegherea și siguranţa instalaţiei.
Există trei categorii principale de regulatoare:
• Regulatoare serie, care conţin un intreruptor între generatorul fotoelectric și bateria de
acumulatoare, pentru intreruperea incărcării.
• Regulatoare paralel, care scurtcircuitează generatorul fotoelectric la finalul incărcării bateriei de
acumulatoare.
• Regulatoare ce urmăresc punctul de putere maximă (MPPT - Maximum Power Point Tracking),
care permit extragerea din campul de celule, in permanenţă, a maximului de putere.
Convertoare statice
În funcţie de aplicaţie, se utilizează convertoare statice pentru adaptarea puterii generate la
necesităţile sarcinii.
În principal, există convertoare c.c.-c.c., care adaptează tensiunea de c.c. furnizată de panourile
fotoelectrice la necesităţile sarcinii și convertoare c.c.-c.a., care transformă energia de c.c. in c.a.,
pentru alimentarea sarcinilor corespunzătoare.
Convertoarele de c.c.-c.a se numesc invertoare. Ele pot fi utilizate atât pentru alimentarea sarcinilor
izolate, cât și conectarea generatoarelor fotoelectrice la reţea. Deformaţiile formei de undă datorate
comutaţiilor, poate produce perturbaţii în funcţionarea celulelor fotoelectrice. Normele de construcţia
a panourilor fotoelectrice integrează standardele IEEE.
Invertoarele autonome sunt convertoare destinate alimentării sarcinilor de curent alternativ, plecând
de la o sursă de curent continuu.
Ele sunt, in general, monofazate sau trifazate.
In funcţie de aplicaţie, ele pot:
- fie să furnizeze una sau mai multe tensiuni alternative de frecvenţă și aplitudine constante este vorba
de sursele de rezervă, destinate să inlocuiască reţeaua in cazul defectării acesteia.
- fie să furnizeze tensiuni sau curenţi alternativi de frecvenţă și amplitudini variabile: este vorba de
invertoare destinate alimentării motoarelor de curent alternativ (sincrone sau asincrone) ce trebuie să
funcţioneze cu viteză variabilă.