LP 14 Dozarea glicemiei (metoda enzimatică) si TTGO / 3 ore

Compuşi Glucidici

Reglarea glicemiei
Menţinerea glicemiei în limitele normale (65-110 mg/dl) este rezultatul acţiunii
convergente a unor factori metabolici şi hormonali. Principalii hormoni cu rol în reglarea
glicemiei sunt:
- insulina cu rol hipoglicemiant
- glucagonul, adrenalina, cortizolul şi somatotropul cu rol hiperglicemiant
Insulina favorizează toate căile de utilizare a glucozei în muşchi, ficat, ţesut
adipos prin stimularea gloclizei, glicogenogenezei şi inhibarea gluconeogenezei
hepatice.
Glucagonul are acţiuni metabolice opuse insulinei, stimulând glicogenoliza şi
gluconeogeneza în ficat şi ţesut adipos.

În condiţiile absenţei aportului exogen glucidic, menţinerea glicemiei este

asigurată prin:
-glicogenoliză (care se manifestă dupa câteva ore de post alimentar,
dar glicogenul hepatic se epuizează în circa 15 ore)
-gluconeogeneză (care este intensificată odată cu epuizarea
rezervelor de glicogen)

Modificări patologice ale glicemiei

Hiperglicemia (glicemie > 120 mg/dl) poate apare:
- asociată hipersecreţiei de glucocorticoizi, catecolamine sau hormoni tiroidieni
- în timpul sarcinii
- secundar administrării unor medicamente: cortizonice, unele diuretice, glucoză
concentrată
Clinic, hiperglicemia se asociază diabetului zaharat. Diabetul zaharat este de
două tipuri:
 IDDM = insulin dependent diabetes mellitus
 NIDDM = non-insulin dependent diabetes mellitus
Hipoglicemia (glicemie < 50 ml/dl asociată cu manifestări clinice) poate fi
asociată cu:
- tumori hipersecretante de insulină (insulinom pancreatic)
- secundar administrării unor medicamente: insulină, antidiabetice orale, alcool,
salicilaţi
 Dozarea glucozei în ser prin metoda enzimatică (metoda specifică)

Principiul metodei

În prezenţa glucoxidazei glucoza este oxidată la acid gluconic. Apa oxigenată rezultată
din reacţie reacţionează cu un donor de hidrogen – 4 - aminoantipirina - în prezenţa
peroxidazei, rezultând un compus colorat in rosu (chinonimina) fotocolorimetrabil.
Cantitatea de glucoză din probă este direct proporţională cu intensitatea culorii.

glucozoxidază
Glucoză + O2 + H2O ―――――――→ acid gluconic + H2O2

peroxidază
H2O2 + o-dianisidină ――――――→ complex colorat galben + H2O

Se măsoară extincţia complexului format la λ = 505 nm.

Mod de lucru

In trei eprubete (probă-P, standard-S şi martor-M) se pipetează:

REACTIVI P S M
Probă ml 0,01
Standard ml 0,01
Apă distilată ml - 0,01
Reactiv de glucoză ml 1 1 1

Se agită şi se incubează eprubetele la 270C, apoi se citesc extincţiile probei şi

standardului la λ = 505 nm faţă de un martor.

Calcul: mg glucoză/100 ml sânge = (EP / Es) x C standard

Valori normale

Glicemia (valoare normală) 70 – 105 mg/100 ml sânge

Variatii fiziologice

- Creste cu varsta, in efort fizic intens, emotii, oboseala, frig, postprandial

- Scade in sarcina, malnutritie, post

Variatii patologice

Valori crescute – hiperglicemii

- DZ, hipertiroidie, sindrom Cushing, tumori pancreatice, accidente vasculare,

infarct, soc, insuficienta renala, encefalita, etc.

Valori scazute – hipoglicemii

- Malabsorbtie, glicozurie de cauza renala, febra, insuficienta hepatica, consum de

alcool, hipotiroidie, hiperinsulinism, glicogenoze, etc.

Testul de toleranţă la glucoză pe cale orala - TTGO

Principiul metodei: Se dozează glicemia a jeune, apoi se administrează 75 g glucoză

dizolvată în 300 ml apă şi se determină glicemia din 30 în 30 de minute pe o perioada
de timp de 2 ore.

Valori normale

- glicemia a jeune şi glicemia la 2 ore trebuie sa fie sub 120 mg/dl,

- iar celelalte valori ale glicemiei pe parcursul testului să nu depăşească 200
mg/dl.

Testul de toleranta la glucoza pe cale orala (TTGO) - este indicat sa se determine

in urmatoarele situatii:

1. Cand laboratorul arata valori ale glicemiei a jeun intre 100 si 125 mg/dl;

2. La persoane cu risc diabetogen crescut, indiferent de valoarea glicemiei a jeun

(ereditate diabetica certa, obezitate, femei care au nascut copii cu greutatea peste 4000
g);

3. Pentru diagnosticul DZ (Diabet Zaharat) gestational si in orice alta situatie ce ridica

suspiciunea de DZ.

TTGO se efectueaza si se interpreteaza dupa criterii OMS (Organizatia Mondiala a

Sanatatii):

- cu trei zile inainte de testare se indica o alimentatie cu cel putin 150 g de

glucide (deci nu post sau cura de slabire).
- TTGO se efectueaza dimineata, in repaus, dupa minim 8 ore de repaus caloric
(post nocturn).
- in ziua efectuarii TTGO, se recolteaza sange venos pe anticoagulant pentru
dozarea glicemiei a jeun din plasma rezultata; imediat dupa aceasta subiectul va
trebui sa ingere o solutie formata din 75 g de glucoza pulvis dizolvata in 300 ml
de apa (concentratie 25%) in decurs de 5 minute. Dupa doua ore se repeta
prelevarea de sange in acelasi mod. Dozarea glicemiei se face prin metoda
enzimatica, cu glucozoxidaza.
Interpretarea rezultatelor se face in functie de valoarea glicemiei la 2 ore:

- glicemie <140 mg/dl = normal

- glicemie 140-199 mg/dl = scaderea tolerantei la glucoza (STG)
- glicemie ≥200 mg/dl = DZ.

In prezent, se considera ca efectuarea TTGO nu aduce beneficii notabile fata de

glicemia a jeun. Totusi, se considera ca este util la:

1. Orice individ in varsta de peste 45 de ani (cu repetare din 3 in 3 ani).

2. Subiecti cu risc crescut pentru DZ:

a) persoane cu ereditate sigura la rude de gradul I;

b) supraponderali si obezi;
c) femei care au nascut copii macrosomi (≥4000 g la termenul de 9 luni) sau au
fost diagnosticate cu diabet gestational;
d) hipertensivi (≥140/90 mmHg);
e) subiecti cu HDL ≤35 mg% si/sau trigliceride ≥250 mg%;
f) pacienti cu STG sau MGB (modificarea glicemiei bazale - glicemie a jeun de
110-125 mg/dl) diagnosticati in prealabil.

Sinonim: testul de toleranta la glucoza, STG.