Teoria undelor gravitaţionale, emisă de Einstein, a fost CONFIRMATĂ

În anul 1916, Albert Einstein propunea, pentru prima dată, existenţa undelor gravitaţionale. Acum ele
au fost dovedite.
Albert Einstein emis ipoteza conform căreia în Univers ar exista unde gravitaţionale, care îl străbat de
la un capăt la celălalt. Până de curând, oamenii de ştiinţă nu au putut demonstra teoria cunoscutului
fizician, însă, recent, o echipă de cercetători americani a anunţat că este posibil să fi obţinut primele dovezi
care confirmă prezenţa unor astfel de unde. Astăzi au anunţat dovezile: undele gravitaţionale există.
Undele gravitaționale sunt fluctuații în curbura spațiu-timp care se propagă ca niște unde. Dacă ne
plimbăm cu barca pe un lac liniștit, observăm cum la suprafața apei se formează unde, mici valuri, care ne
însoțesc pe direcția de deplasare. Conform lui Albert Einstein, același lucru se întâmplă atunci când
obiectele grele se deplasează prin spațiu-timp. În Teoria Generală a Relativității, Einstein explică faptul că
spațiul nu este un vid, așa cum se credea, ci mai degrabă un material sau o țesătură cu patru dimensiuni ce
poate fi trasă sau împinsă de obiectele cosmice care se deplasează prin ea. Aceste distorsiuni generate în
spațiu-timp sunt adevărata cauză a atracției gravitaționale.
O modalitate foarte folosită de a explica acest lucru este de a întinde o membrană de cauciuc în aer,
fixată pe niște stâlpi. Dacă plasăm un obiect greu, o bilă de popice, spre exemplu, pe această membrană,
observăm că bila generează o adâncitură. Dacă apoi punem pe membrană și o bilă de biliard, mai ușoară,
observăm cu aceasta va fi atrasă spre adâncitura formată de bila mai grea — și va "cădea" spre aceasta.
Soarele generează același gen de distorsiune asupra continuului spațiu-timp, iar planeta noastră "cade" spre
Soare, fiind susținută la distanța orbitală de adâncitura formată de propria sa greutate în textura cosmică.
Deși analogia cu membrana de cauciuc nu este chiar una exactă, ea ne poate ajuta să ne imaginăm
cum funcționează relațiile gravitaționale dintre obiectele cosmice mari și ne arată să ne imaginăm spațiul
cosmic, ca pe o "substanță dinamică", nu ca pe un vid. Orice obiect care se mișcă prin această "substanță"
spațiu-timp generează unde sau valuri în jurul său. Valurile create de corpurile mai puțin masive dispar
relativ mai repede. Doar obiectele cosmice supermasive, așa cum sunt găurile negre sau stelele neutronice
pot generea astfel de valuri suficient de puternice pentru a putea fi observate cu ajutorul sistemelor de
detecție de pe Pământ.
În prezent există câteva experimente în desfășurare pentru identificarea acestor unde. Unul dintre
aceste experimente este LIGO (Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory), iar echipa de
oameni de știință care lucrează în cadrul acestui experiment a anunțat că organizează o conferință de presă
joi, concomitent cu publicarea rezultatelor cercetării lor în revista Nature.
LIGO caută undele gravitaționale urmărind modul în care acestea afectează textura spațiu-timp:
atunci când o astfel de undă trece, ea întinde spațiul într-o direcție și îl strânge în fața sa, pe direcție
perpendiculară. LIGO folosește un interferometru pentru a detecta aceste mici fluctuații în spațiu-timp.
Acest dispozitiv desparte în două o singură rază laser și trimite ambele raze rezultate în direcții diferite,
perpendiculare însă una pe cealaltă (formând un "L").
Cele două raze rezultate străbat distanțe egale în cadrul experimentului, se lovesc de niște oglinzi și
se întorc spre sursă. Dacă acest sistem experimental nu este perturbat de factori externi (în acest caz de
undele gravitaționale), ele trebuie să fie încă perfect aliniate la revenire. Însă intersectarea cu o undă
gravitațională poate modifica distanța străbătută de laser, pe fiecare dintre cele două brațe aflate în unghi
drept. Oamenii de știință măsoară apoi distanța străbătută de fiecare rază laser cu ajutorul unor aparate
foarte de sensibile, pentru că undele gravitaționale modifică extraordinar de puțin lungimea unei raze ce
pornește din interferometru: aproximativ 1/10.000 din diametrul nucleului unui atom.
Descoperirea care confirmă existența undelor gravitaționale ne deschide o nouă cale de a observa
Universul. Spre exemplu, undele gravitaționale generate de explozia primordială, Big Bang, ne vor oferi
noi informații despre modul de formare a Universului. Astfel de unde, extraordinar de puternice, se
formează și atunci când se ciocnesc două găuri negre, atunci când explodează stele în stadiul de supernove,
sau atunci când pulsează stele neutronice foarte de masive. Astfel, detectarea acestor unde ne poate oferi
noi informații despre obiectele și evenimentele cosmice care le produc.
De asemenea, undele gravitaționale îi pot ajuta pe fizicieni să explice legile fundamentale care
guvernează Universul. Ele constituie o parte fundamentală a Teoriei Generale a Relativității iar
descoperirea lor poate proba această teorie și poate identifica punctele ei slabe, ce pot fi astfel eliminate sau
corectate — un pas important spre acea teorie unitară care să împace fizica clasică, a corpurilor mari, cu
fizica cuantică.
Dovezile concrete ale existenței undelor gravitaționale ar deschide o nouă eră pentru discipline
precum fizica sau astronomia. "Ținând cont de faptul că undele gravitaționale nu interacționează direct cu
materia (spre deosebire de radiația electromagnetică, spre exemplu), ele se propagă prin Univers
nestingherite și ne pot oferi o imagine de ansamblu asupra întregului cosmos", conform echipei LIGO.
Astfel de unde "ar trebui să transporte informația nealterată cu privire la originea lor, spre deosebire de
radiația electromagnetică care este distorsionată de-a lungul milioanelor de ani lumină pe care îi străbate
prin spațiu".
Undele gravitaţionale au fost într-adevăr detectate. Două găuri negre se ciocnesc transmiţând unde
gravitaţionale. ''Am detectat undele gravitaţionale. Am reuşit'', a anunţat la începutul conferinţei de presă
David Reitze, directorul executiv al LIGO. Semnalul undelor gravitaţionale a fost confirmat pentru prima
dată anul trecut în 14 septembrie 2015, în Louisiana, de către cele două instrumente ale observatorului
LIGO (Laser Interferometer Gravitational-wave Observatory), care măsoară fiecare patru kilometri.
Descoperirea confirmă ''exact'' ceea ce Einstein a prezis în 1916 în legătură cu două gărui negre care
se ciocnesc.
''Ce este interesant este ceea ce urmează'', a mai spus David Reitze, comparând această descoperire cu
momentul în care Galileo a folosit telescopul pentru prima dată.
Echipa de cercetători a descoperit că cele două găuri negre aveau o dimensiune de 29 şi, respectiv, de
36 de ori mai mare decât Soarele, situându-se la o depărtare de aproximativ 1,3 miliarde de ani lumină de
Pământ în momentul în care au fuzionat.
Detectarea undelor gravitaţionale este o dovadă că pot exista găuri negre în sisteme binare. Fiecare
gaură neagră a fost de aproximativ 150 de km în diametru. Fiecare conţinea 30 de mase solare şi era
accelerată la aproximativ jumătate din viteza luminii când s-au ciocnit. "Este uluitor", a adăugat Reitze.
Fiind la o depărtare de 1,3 miliarde de ani de Pământ, înseamnă că aceste găuri negre au intrat în
coliziune în urmă cu 1,3 miliarde de ani. Undele gravitaţionale au traversat spaţiul pentru 1,3 miliarde de
ani. Când ele au ajuns pe Pământ, în 12 septembrie 2015, au determinat sistemele LIGO să se deplaseze cu
1/1000 din lăţimea unei particule de protoni. ''LIGO le-a detectat. Uimitor'', a precizat David Reitze.
Momentul impactului a durat, potrivit oamenilor de ştiinţă, 20 de milisecunde.
Acesta a prezis că oamenii de ştiinţă vor detecta în perioada următoare lucruri care nu credeau că
există.
Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc astăzi de la ora 15.30 GMT
la Fundaţia Naţională de Ştiinţe din Statele Unite. Conferinţe sau prevăzute simultan la Centre National de
la Recherche Scientifique (CNRS) din Paris şi la Londra.
"Undele gravitaţionale ar putea fi şi mai revoluţionare decât a fost telescopul deoarece sunt diferite de
sursele luminoase", a afirmat astrofizicianul David Shoemaker, responsabil pentru Ligo, la Massachusetts
Institute of Technology (MIT).
Acesta crede că undele gravitaţionale pot ajuta la explicarea formării galaxiilor.
Cercetători ai California Institute of Technology, Massachusetts Institute of Technology şi LIGO
Scientific Collaboration au anunţat recent că au obţinut rezultate inedite în demersul lor de a descoperi
undele gravitaţionale. "Descoperirea undelor gravitaţionale este, fără, îndoială un motiv pentru cercetătorii
ar putea câştiga Premiul Nobel", a declarat fizicianul Bruce Allen.
În anul 1916, Albert Einstein propunea, pentru prima dată, existenţa undelor gravitaţionale. Conform
teoriei emise la acel moment de marele fizician, aceste unde s-ar afla în strânsă legătură cu o altă supoziţie
enunţată de el, Teoria Relativităţii.
O dovadă indirectă a existenţei undelor gravitaţionale a fost produsă prin descoperirea în 1974 a unui
pulsar şi a unei stele neutronice, de către Russel Hulse şi Joseph Taylor, care le-a adus premiul Nobel în
1993.
"Undele gravitaţionale au o structură asemănătoare cu cea a luminii. Ele sunt un tip radiaţii
electromagnetice, doar că ondulaţiie lor sunt, de fapt, spaţiul şi timpul pe care le cunoaştem cu toţii. Putem
face următoarea comparaţie: dacă punem în mişcare particule încărcate electric, obţinem lumină, dar, în
momentul în care punem în mişcare mase întregi de materie, obţinem unde gravitaţionale", a explicat
astrofizicianul NASA, Ira Thorpe.
Această teorie avansatăde Einstein ar putea să se prezinte ca undele formate de o piatră aruncată într-
o apă sau ca deformarea suferită de o plasă sub greutatea unui obiect, în acest caz plasa fiind spaţiu-timpul.
Echipa de cercetare a încercat să detecteze undele gravitaţionale folosind trei instrumente cu laser,
amplasate atât în SUA, cât şi în Italia. Organizarea observaţiilor pe o suprafaţă atât de mare a fost
concepută cu scopul de a evita şocurile produse în mod constant de cutremure, care pot afecta rezultatele
experimentului.
"Într-o bună zi, vom putea folosit undele gravitaţionale pentru a afla cum a arătat Universul în
primele sale faze de dezvoltare. Au trecut 25 de ani de când suntem interesaţi să obţinem devozile
existenţei unor astfel de fluctuaţii", a adăguat Bruce Allen.