Dualitatea

„Dualitatea este rădăcina reală a suferinţei noastre şi a tuturor conflictelor noastre.”

- Namkhai Norbu

Omul și-a căutat echilibrul încă din cele mai vechi timpuri și cum nu prea știa cum să facă asta
(nu că acum știe :D ) s-a raportat la lucruri exterioare pentru a explica trăirile interioare. Așa a
ajuns la balanță, care măsoară egalitatea dintre două lucruri, când talerele balanței sunt în
echilibru atunci cele două lucruri sunt „egale” (defapt doar masa lor este egală :) ). Raportându-
se la acest sistem de măsurare „echitabil”, omul a tras concluzia „logică” că echilibrul interior
înseamnă o egalitate intre două forțe de sens opus. Și uite așa au apărut noțiuni de bine și rău,
prieten-dușman, noapte-zi, minciună-adevăr, frumos-urât, etc.
Dar ce ascund aceste noțiuni care nouă ni se par normale? În primul rând sunt percepții proprii
despre lucrul respectiv și al doilea lucru este nevoia minții de a evidenția un lucru prin contrast
și de a le ierarhiza și clasifica, după mintea „logică” nu poți înțelege urâtul fără frumos, ziua fără
noapte, minciuna fără adevăr, binele fără rău, etc. Oare așa să fie? Dacă această logică ar fi
adevărată atunci ar fi universal valabilă, adică frumosul e frumos iar urâtul este urât pentru
toată lumea, doar că realitatea ne arată că de foarte multe ori ce e frumos pentru tine este urât
pentru mine și invers (același raționament se poate folosi la toate celelalte concepte duale). Așa
că frumosul și urâtul, adevărul și minciuna, binele și răul sunt noțiuni abstracte a căror
interpretare depinde de fiecare în parte.
Bine, bine o să-mi spui, dar cum rămâne cu noțiunile: lumină -întuneric, căldură- frig, alb-negru,
astea nu sunt duale? Nu sunt, întunericul este absența luminii, frigul este absența căldurii, albul
apare atunci când reflecția e completă, negrul apare când nu există reflecție. Universul doar
ESTE, pentru EL echilibrul nu este o balanță uriașă pe a cărei talere apasă alternativ pentru a
menține echilibrul intre două forțe opuse. Însăși existența este echilibru, nu are nevoie de
alternarea unor forțe pentru a menține echilibrul, UNIVERSUL este ARMONIE, iar armonia este
echilibrul perfect.

După mine, dualitatea e o invenție a minții cu ajutorul căreia lumea s-a fragmentat în milioane
și milioane de „bisericuțe”. Așa au apărut concepte precum oameni buni-răi, oameni sinceri-
mincinoși, oameni credincioși-atei. Doar aceste trei criterii duale determină apariția a 8 grupuri
diferite și anume:
1. oameni răi, mincinoși și atei
2. oameni răi, mincinoși și credincioși
3. oameni răi, sinceri și atei
4. oameni răi, sinceri și credincioși
5. oameni buni, mincinoși și atei
 6. oameni buni, mincinoși și credincioși
7. oameni buni, sinceri și atei
8. oameni buni, sinceri și credincioși

Iar cu fiecare element dual adăugat numărul „bisericuțelor” se dublează. Adică oamenii răi nu
sunt toți chiar răi, sunt și oameni răi-buni, și uite așa mai apar două clasificări distincte: oamenii
răi-răi și oamenii răi-buni. Oamenii buni nu sunt toți la fel de buni, și aici mai apar două clase,
oamenii buni-răi și oamenii buni-buni. Și putem merge cu această împărțire la nesfârșit doar
pentru a satisface nevoia minții de a ierarhiza și clasifica. În mintea fiecăruia există o ierarhizare
a persoanelor cunoscute după binele și răul pe care-l fac, avem persoane care sunt îngeri sau
însuși Dumnezeu, apoi sunt persoane care sunt sfinți sau sfințișori, maici, săritori, binevoitori
etc. De partea cealaltă avem : e însuși Satana, e un drac, un nesuferit, un nesimțit, un
neghiob,un prost, un dobitoc, etc. Foarte rar punem două persoane pe picior de egalitate și
dacă o facem vom observa cu precădere cele două persoane pentru a le diferenția într-un
anumit fel.
După mine însăși dualitatea e sursa răului, pentru că ne scindează și de îndepărtează unul de
altul, alungă acest concept din mintea ta și acceptă lucrurile așa cum sunt, ele doar SUNT, nu
sunt nici bune nici rele, nici albe nici negre, nici luminate nici întunecate, ele doar sunt, mintea
ta le clasifică astfel, ea le etichetează, ierarhizează și clasifică după criterii doar de ea știute.
Mintea ta poate fi prietenul și dușmanul tău, nu permite minții să devină dușmanul tău. Cei care
au început să-și găsească armonia interioară știu deja că echilibru nu înseamnă să alternezi
intre bine și rău, ci doar să fii bun, fii bun și împrietenește-te cu mintea ta :) .

P.S.1 Întrebare: „lucrătorii de lumină” sunt oameni buni-buni-buni, sau oameni buni-buni-mai
puțin buni ? :D
P.S.2 Nondualitatea inseamnă unificarea celor două concepte duale, cât timp vom impărți
lumea in lumină și lipsa luminii tot in dualitate trăim, nondualitea apare atunci când pentru tine
intuneric și lumină sunt fețele aceleiași monede.
P.S.3 Conform DEX, dualitate inseamnă : coexistență a două principii sau a două elemente diferite,
opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse.

Pace și Armonie!