Sunteți pe pagina 1din 5

Glosar

Darabană(Spătaru) Dumitrita

1.Psihoterapia existentiala- este o atitudine filosofică care, bazată pe arta de a pune întrebări și
răspunsuri, se întâlnește și are grijă de ceea ce apare ca un fenomen în spațiul terapeutic.
2.Afectivitatea -ansamblu al stă- rilor afective: sentimente, emoţii şi pasiuni ale unei persoane.
3.Agorafobie, teamă nejustifi- cată, uneori însoţită de vertij, pe care unele persoane o trăiesc atunci
când se găsesc în locuri publice, în largi spaţii descoperite.
4.Anxietate, stare afectivă carac- terizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz.
5.Catharsisul - manifestare liberă şi deschisă a trăirilor afective.
6.Abstinenţa-constă nu numai a nu se lasa sedus (la propriu) de tentaţiile pacientei sale ci şi în
abţinerea de a cădea în capcana oferirii acesteia de gratificaţii sau satisfacţii afective prin care el s-
ar transforma în “complicele” nevrozei sale.
7.Neutralitatea angajează opiniile pacientului, care nu vor fi judecate sau criticate, ci doar înţelese,
pentru a fi interpretate ulterior;
8.Interpretarea - faza finală a intervenţiei terapeutice: ajutand pacientul să conştientizeze originea şi
motivaţiile reale ale nevrozei sale, potenţialul de conflictualitate al acestora, conflictul integrat în
conştiinţă fiind astfel dezamorsat de încărcătura sa nevrorică.
9.Gestalt este un tip de terapie axat pe constientizarea si integrarea gandirii, a sentimentelor si a
comportamentului din prezent - aici si acum.

10.Terapia rogersiană -este o terapie „centrată pe client” pentru că întălnirea terapeutică se
focalizează pe cadrul de referinţă intern al acestuia, adică pe: problemele, sentimentele, percepţiile,
atitudinile şi scopurile sale.
11.Tulburările psihopatologice- sunt considerate expresii ale scăderii potenţialului uman sau a
pierderii legăturii cu eul.
12.Gestaltterapia- utilizează principiile psihologiei gestaltiste (legile gestaltului) = factorii care
cauzează perceperea unor elemente simple ca grupuri organizate (figuri).
13.Awareness- concept esențial în sistemele existențialist-umaniste, este un cuvînt care în linii
generale corespunde conștientizării aspectelor intrapsihice și a mediului extern, necesară atât din
partea terapeutului cât și din a celui supus analizei. În acest sens, terapeutul va direcționa atenția
clientului la calea pe care a ales-o corpul în exprimare și comunicare interpersonală.
14.Frontiera-contact este „limita“ care separă, dar și unește în același timp individul de mediul său,
înțelegând prin asta contextualizarea analizei situațiilor. Exemplul des utilizat, în acest sens, este
pielea care mă desparte și în același timp mă leagă de lume.
15.Ajustarea creativă – termen consacrat adaptării active a individului la mediul său. Principiu
essential al Gestalt-terapiei, inspirat din psihologia umanistă a lui Maslow și Rogers, ajustarea
relevă capacitatea de depășire a limitelor și barierelor personale, de exprimare a individualității, a
libertății de opțiune și creație. Individul își manifestă originalitatea, fiind, prin psihoterapie, într-un
fel, chiar „forțat“ să-și modifice mediul, să se orienteze asupra construirii de valori, prin
manifestarea personalității în mod dezinhibat și creativ.
16.Polaritățile descriu cupluri de forțe opuse dar complementare de tip masculinitate/feminitate,
agresivitate/tandrețe, curaj/frică, corp/mental, introvertire/extravertire, adaptare/creație,
frustrare/gratificare etc. pe care Gestalt-terapia consideră că trebuie și le poate armoniza și nu alege
una dintre ele în favoarea alteia neexistând superioritatea uneia în fața celeilate ci adaptarea
exprimării individuale la cerințele unui context.
17.Teoria Gestalt priveşte omul ca şi un câmp funcţional care uneşte organismul uman cu ambianţa
şi presupune că purtarea omului este o manifestare a relaţiilor stabilite în acest câmp. În comparaţie
cu teoriile precedente, care prezentau viaţa umană ca şi un conflict continuu între om şi ambianţă,
teoria Gestalt impune punctul său de vedere – viaţa omului este o acţiune reciprocă cu ambianţa.
18.Proiecţia -este diametral opusă introiecţiei. Dacă ultima este o tendinţă de a luaresponsabiltatea
pentru ceea ce în realitate este parte din ambianţă, proiecţia este o tendinţă de aface ambianţa
responsabilă pentru ceea ce vine de la individ.
19.Confluenţa -atunci când individul nu simte graniţa între el şi ambianţă,când consideră că el şi
ambianţa sunt una, atunci el se contopeşte cu ea. Părţile componente şiîntregul se percep
inseparabile. Ca şi exemple a acestei stări pot fi bebeluşii sau maturii în momentede concentrare
extremă sau exstaz .
20.Retroflectorul ştie să stabilească graniţa întresine şi lume, numai că o face exact prin mijlocul
propriei identităţi.
21.Introiectorul face ceea ce cer alţii de la el, proiectorul face altora ceea in ce de fapt îiînvinuieşte
cu privire la el însuşi, confluentul nu mai ştie cine cui şi ce face, iar retroflectorul facelui însuşi ceea
ce ar vrea să facă altora.
22.Deflexiunea -este un mecanism de apărare care se manifestă în evitareacontactului sau
ascunderea sinelui, cînd cineva este politicos în loc să fie direct.

23.Inversiunea de rol - constă în a i se cere protagonistului să joace rolul altei persoane, să intre în
pielea acelui personaj, să se identifice cu el pentru un interval de timp.
24.Dublul - este tehnica prin care oaltă persoană, identificându-se cu protagonistul, exprimă în
cuvinte gândurile şi sentimentele acestuia.
25.Solilocviul - constă în a-i solicita protagonistului să dea glas gândurilor, trăirilor pe care le
experimentează în situaţii în care, de obicei nu se exprimă prin cuvinte şi nu interacţionează cu un
interlocutor (înainte de a intra în birou, înainte de culcare, în timpul unei ore de curs).
26.Concretizarea - se utilizează pentru a da formă palpabilă conţinuturilor lumii interioare ale
protagonistului, care astfel devin perceptibile şi se poate acţiona asupra lor.
27.Jocul de rol- presupune ca subiectul să „se joace pe sine”, să joace rolul unei alte persoane sau
un rol generic o anumită perioadă de timp „ca şi cum” situaţia ar fi reală .
28.Proiecţia în viitor - constă în punerea în scenă de câtre protagonist a unui moment din viitor în
care să-şi reprezinte situaţia, dorinţele, relaţiile,nevoile din acel moment bine definit .
29.Logoterapia -este o variantă a analizei existenţiale care puneaccentul pe demersul personal de
căutare a sensului existenţei.
30.Starea de părinte (exteropsyche) -se referă la comportamente, gânduri şisentimente reproduse din
influenţele părinţilor sau prin imitaţia altor figuriparentale.
31.Starea de adult (neopsyche) -constă în comportamente, gânduri şi sentimentecare apar ca
răspunsuri directe la situaţia prezentă.
32.Starea de copil (archeopsyche) -formată din comportamente, gânduri şisentimente rejucate din
perioada copilăriei.
33.Includerea-înseamnă a-l pune pe fiecare, în cea mai mare măsură posibilă, în experienţa altuia,
“în pielea altuia”, fără a-l judeca, analiza sau interpreta, în timp ce-şi păstrează simultan sensul
prezenţei sale separate, autonome, ca martor sau observator focalizat. Includerea centrează dialogul
terapeutic pe explorarea şi conştientizarea relaţiei eu-tu sau eu-el, din perspectiva lui “tu” şi a lui
“el”.
34.Dialogul -este trăit, simţit pe viu: în terapia gestaltistă dialogul este mai mult decât a “vorbi”. El
este mai ales trăit, simţit, experimentat pe viu, în minte şi trup de odată. De aceea modalitaţile de
dialog sunt foarte diverse şi dinamice, putând implica mijloace expresiv-artistice: dansul, ritmurile
şi sunetele, muzica şi cuvântul, mişcarea simbolică expresivă.
35.CORELAŢIE-raport de termeni, dintre care unul îl evocă în mod logic pe celălalt.
36.„Eul” (traducerea lui das Ich din germană) desemnează sediul şi ansamblul moti- vaţiilor şi
actelor unui individ care condi- ţionează adaptarea sa la realitate, îi satisfac trebuinţele şi rezolvă
conflictele datorate unor dorinţe incompatibile. în actele vieţii curente, această funcţie se exercită pe
planurile conştient (procese intelectuale) şi inconştient (punând în joc mecanismele de apărare).
37.FURIE, emoţie subită, cu tendinţă agresivă, care se manifestă printr-o vie animaţie expresivă,
gestuală şi verbală, uneori incontrolabilă.
38. Psihoterapia -se adreseaza in principal celor care traverseaza un impas existential, se confrunta
cu mari dificultati de adaptare fie pentru ca au suferit o trauma: moartea cuiva apropiat, fie ca au de
a face cu o boala somatica sau psihica – ei sau cineva foarte apropiat.
39.Serviciile de consiliere psihologica si psihoterapie se pot desfasura sub umatoarele forme:
• individual (cu o durata de aproximativ 60 de minute / sedinta): beneficiarul se intalneste singur cu
psihologul in vederea optimizarii personale, depasirii anumitor suferinte din trecut sau a unor
dificultati din prezent.
• de grup (cu o durata de minim 120 de minute / sedinta): Beneficiarii sunt in numar de minim 8
pana la 12 participanti si demersul este focusat pe dezvoltarea unor abilitati individuale dar si pe
cele de interrelationare. Acest serviciu este cunoscut si sub denumirea de grupuri de analiza si
dezvoltare personala.
• de cuplu si familie (cu o durata de minim 90 de minute / sedinta): se adreseaza acelor cupluri sau
familii disfunctionale ori care intampina anumite blocaje sau dificultati in dinamica interrealtionala.
40.PSIHOTERAPIE ÎN GRUP , me- todă de tratament colectiv al tul- burărilor fizice sau mentale
dato- rate unui conflict intrapsihic.
41.sentimen- stare complexă, combinaţie de elemente emotive şi imaginative, mai mult sau mai
puţin clară, stabilă.
42.Psihodrama - este o ştiinţă a sufletului, care eliberează fiinţa umana de spaimele sale, o pune în
contact cu resursele ei cele mai adânci, dintre care cele dintâi sunt spontaneitatea şi capacitatea
infinită de a crea, îi prilejuieşte întălnirea cu celălalt. Psihodrama se straduieşte să identifice
autenticitatea personajului sub masca unor convenţi cotidiene. Personajul central al psihodramei
este protagonistul, el este pacientul , care îşi expune problemele sale psihologice al cărui conţinut va
face obiectul psihodramei.
43.Prezenţa: terapeutul gestaltist se exprimă pe sine clientului, se face simţit decătre acesta, i
se dezvăluie. În mod regulat, judicios şi cu discriminare, prezenţa terapeutului se exprimă prin
observaţii, preferinţe, sentimente,experienţe personale trăite aici şi acum, gânduri.
44.Sublimarea- Presupune transformarea unei cantităţi de „energie” primară refulată într-oformă
valorificabilă în activitatea socio-culturală. Sublimarea ca mecanism de apărare, poate fi privită ca o
desexualizare a unor pulsiuni având drept obiect o persoană ce poate fi dorită sexual.
45.Includerea: înseamnă a-l pune pe fiecare, în cea mai mare măsură posibilă, în experienţa altuia,
“în pielea altuia”, fără a-l judeca, analiza sau interpreta, în timp ce-şi păstrează simultan sensul
prezenţei sale separate, autonome, ca martor sau observator focalizat. Includerea centrează dialogul
terapeutic pe explorarea şi conştientizarea relaţiei eu-tu sau eu-el, din perspectiva lui “tu” şi a lui
“el”.
46.Agresivitatea, desigur, nu este un termen al Gestaltterapiei, aparține acesteia faptul că o
vizualizează ca agresivitate controlată.
47.Self-ul gestaltist nu este echivalent sau asemănător cu instanțele freudiene din alcătuirea
aparatului psihic. Aici este vorba despre modul de a fi al individului în acest moment și în acest loc
(aici și acum), cu alte cuvinte procesul care se desfășoară între organism și mediul său imediat.
48.Figură-fond, noțiune care aparține, de fapt, curentului gestaltist din psihologie transferată în
Gestaltterapie și care se referă la capacitatea de a distinge forma dominantă (sau gestaltul) a situației
prezente, care se detașează de fond, de partea din spate, deși numai acesta din urmă dă sens figurii
din față.
49.Frontiera-contact este „limita“ care separă, dar și unește în același timp individul de mediul său,
înțelegând prin asta contextualizarea analizei situațiilor. Exemplul des utilizat, în acest sens, este
pielea care mă desparte și în același timp mă leagă de lume.
50.Psihoterapie umanist-experientialiste transpersonale – se referă la orientarea spirituală, la
descoperirea unităţii prin intermediul căreia omul are şansa de a-şi depăşi limitele propriului eu.

S-ar putea să vă placă și

  • Referat Dezvoltarea Umana Word
    Referat Dezvoltarea Umana Word
    Document11 pagini
    Referat Dezvoltarea Umana Word
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Raport Cercetare Dilemele Proportionalitatii
    Raport Cercetare Dilemele Proportionalitatii
    Document28 pagini
    Raport Cercetare Dilemele Proportionalitatii
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Nedescriminare Virstaw
    Nedescriminare Virstaw
    Document10 pagini
    Nedescriminare Virstaw
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Baruch Spinoza
    Baruch Spinoza
    Document1 pagină
    Baruch Spinoza
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Migranti
    Migranti
    Document12 pagini
    Migranti
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Raportcauia
    Raportcauia
    Document6 pagini
    Raportcauia
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Managementul Conflictului
    Managementul Conflictului
    Document31 pagini
    Managementul Conflictului
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Managementul Conflictului
    Managementul Conflictului
    Document31 pagini
    Managementul Conflictului
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Recenzie
    Recenzie
    Document3 pagini
    Recenzie
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Cultura Protestanta
    Cultura Protestanta
    Document2 pagini
    Cultura Protestanta
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Crizele Familiei
    Crizele Familiei
    Document8 pagini
    Crizele Familiei
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Ghid Profesor Elev
    Ghid Profesor Elev
    Document5 pagini
    Ghid Profesor Elev
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Terorism
    Terorism
    Document2 pagini
    Terorism
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Curs 3 - As A Familiei Si Copilului
    Curs 3 - As A Familiei Si Copilului
    Document9 pagini
    Curs 3 - As A Familiei Si Copilului
    Costina Stan
    Încă nu există evaluări
  • Analiza Serialului
    Analiza Serialului
    Document2 pagini
    Analiza Serialului
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Aprecierea Climatului Psihologic Din Colectiv
    Aprecierea Climatului Psihologic Din Colectiv
    Document1 pagină
    Aprecierea Climatului Psihologic Din Colectiv
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Analiza Serialului
    Analiza Serialului
    Document2 pagini
    Analiza Serialului
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Comunicare Didactica
    Comunicare Didactica
    Document2 pagini
    Comunicare Didactica
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Comunicare Didactica
    Comunicare Didactica
    Document2 pagini
    Comunicare Didactica
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Profesiograma Agricultor
    Profesiograma Agricultor
    Document3 pagini
    Profesiograma Agricultor
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Rolul Terapeutului
    Rolul Terapeutului
    Document7 pagini
    Rolul Terapeutului
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Comunicarea Eficienta
    Comunicarea Eficienta
    Document13 pagini
    Comunicarea Eficienta
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Profesiograma Agricultor
    Profesiograma Agricultor
    Document3 pagini
    Profesiograma Agricultor
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • PTClimat
    PTClimat
    Document1 pagină
    PTClimat
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • LAWYER Notes Inchiere
    LAWYER Notes Inchiere
    Document57 pagini
    LAWYER Notes Inchiere
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Testw
    Testw
    Document57 pagini
    Testw
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Testw
    Testw
    Document57 pagini
    Testw
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Coment
    Coment
    Document32 pagini
    Coment
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări
  • Testw
    Testw
    Document57 pagini
    Testw
    Kamelia Gradinaru
    Încă nu există evaluări