CURS 4:LEZIUNI DENTARE CE DETERMINĂ DISFUNCŢII

FIZIONOMICE

UZURA DENTARĂ – ABRAZIUNEA

DEFINIŢIE:

Abraziunea dentară este uzura mecanică ireversibilă a substanţei dure

dentare, ca rezultat al fricţiunii cu orice corp abraziv exogen străin dintelui.

CAUZE:

 Alimente dure cu putere abrazivă (covrigi, pesmeţi, fructe şi legume

dure)

 Folosirea unor periuţe de dinţi cu peri tari

 Periajul intempestiv

 Pastele de dinţi, pulberi dentifrice cu particule cu granulaţie mare

 Mestecatul tutunului, guma de mestecat, onicofagia, abuzul de

scobitori sau dental floss
 Substanţe străine aflate în mod accidental în bolul alimentar
(particule de nisip, pietricele, coji)

 Orice material străin interpus între dinţi: pipa, creioane, pixuri, rama
ochelarilor, cuie, ace etc
 Şlefuirea voluntară a dinţilor la unele populaţii, în scopul unor ritualuri
religioase, în scopuri estetice sau abraziunea la populaţiile din deşert
LOCALIZARE:

 Apare pe suprafeţele dentare implicate în procesele de: apucare,

triturare, incizie
  Apare pe suprafeţele dentare supuse periajului intempestiv

În general nu apare selectiv pe o anumită suprafaţă dentară. Sub influenţa

bolului alimentar îşi face apariţia pe toată suprafaţa dentară la nivelul:

 Feţelor ocluzale ale dinţilor laterali pe vârful cuspizilor activi

(palatinali la maxilar şi vestibulari la mandibulă)

 Muchiilor incizale ale frontalilor inferiori

 Feţele palatinale ale ale frontalilor superiori şi uneori pe

crestele marginale
  Mai puţin pe feţele vestibulare şi orale ale dinţilor aflate
lângă marginea incizală sau ocluzală.

TIPURI DE ABRAZIUNE:

1. Abraziunea fiziologică, reprezentând pierderea lentă, graduală a

ţesutului dentar, rezultat al contactului dentar doar în timpul
masticaţiei şi degluţiţiei.

2. Abraziunea patologică, caracterizată prin pierderea mare de

substanţă dură dentară, neconformă cu vârsta biologică, putând fi
însoţită de apariţia unor complicaţii pulpare, parodontale, articulare.
(prezenţa parafuncţiilor, reducerea câmpului masticator prin edentaţii,
flux salivar scăzut, capacitatea abrazivă a unor material
restauratoare, calitatea ţesuturilor dentare).

ASPECT CLINIC – MACROSCOPIC:

 Tendinţa de rotunjire a pantelor cuspidiene, marginilor incizale;

 Aspect denivelat, adâncit, escavat, fără margini bine delimitate şi de

profunzimi diferite;

 Formele de abraziune şi localizarea lor sunt determinate de structura

smalţului, tipul de ocluzie, tipul de masticaţie;

Ocluzia: este principalul factor de care depinde repartizarea şi

modelul de abraziune: în cazul unei ocluzii clasa I după Angle, abraziunea
va apărea pe suprafeţele ocluzo-vestibulare ale inferiorilor şi ocluzo-orale
ale superiorilor, formând o pantă ocluzală “ad palatum” valabilă de obicei
pentru PM şi M1, panta ocluzală se reduce la neutru pentru M2 şi poate fi
negativă pentru M3.

Se mai întâlneşte o forma clinică de abraziune “ad palatum”,

localizată pe faţa palatinală a dinţilor frontali maxilari. Înălţimea dinţilor nu
este modificată, dar se reduce grosimea vestibulo-orală la nivelul feţei
palatinale care prezintă faţete sau concavităţi de uzură cu extensie până
spre colet. Astfel se produce modificarea pantei retro-incisive a ghidajului
anterior cu limitarea sau pierderea acestuia în timp.

Ackermann descrie abraziunea elicoidală localizată la nivelul

grupului molar şi interesează cuspizii vestibulari ai primului molar
mandibular, cuspizii orali ai molarului al doilea mandibular si cuspizii
vestibulari ai molarului de minte mandibular, având aspect de elice
(helicoidul lui Ackermann).

Dieta şi modul de viaţă: populaţiile care trăiesc în zonele

neindustrializate, care consumă alimente dure, fibroase, prezintă o
abraziune mai extinsă faţă de cele care trăiesc în zonele urbane
industrializate, care consumă alimente rafinate, prelucrate, mai puţin dure.

Vârsta: există o corelaţie strânsă între vârstă şi uzura dentară indiferent de

tipul de populaţie. La tineri abraziunea dentară este mai redusă
comparative cu adulţii şi seniorii.
ASPECT MICROSCOPIC:

Suprafeţele dentare abrazate prezintă striuri, zgârieturi orientate

aleator, numeroase creste şi diferite tipuri de escavaţii. Foarte rar aceste
striuri pot fi orientate paralel, atunci când materialele abrasive trec de-a
lungul întregii suprafeţe dentare într-o anumită direcţie.

GRADUL DE ABRAZIUNE

Este un indice important din punct de vedere clinico-biologic.

Diferitele stadii ale abraziei au fost clasificate astfel:

 Gradul I – afectează doar stratul de smalţ;

 Gradul II – apar insule de dentină;

 Gradul III – între insulele de dentină apar punţi de unire;

 Gradul IV – dentina apare uniform pe o suprafaţă întinsă, fiind

delimitată la exterior de un inel de smalţ;

 Gradul V – deschiderea camerei pulpare.

CLASIFICAREA PARAFUNCŢIILOR

1. De stress

2. Datorită obiceiurilor vicioase

3. De natură endogenă

a. hipocalcemii,

b. epilepsie,

c. bulimie
 4. De cauză periferică ocluzală (în scopul abraziunii compensatorii a
unei interferenţe premature).

CARACTERISTICI:

 Ştergerea reliefului ocluzal al dinţilor

 Reducerea înălţimii coronare a dinţilor

 Lărgirea suprafeţelor ocluzale a dinţilor laterali atunci când uzura s-a

produs până la nivelul ecuatorului acestora;

 Inversarea curbei transversal de ocluzie

 Boselarea proceselor alveolare

COMPLICAŢII:

 Fisuri ale smalţului

 Fracturi ale unor restauraţii existente: obturaţii, incrustaţii, lucrări

protetice

 Fractura coronară, corono-radiculară, radiculară

 Complicaţii pulpare

 Afectarea curbelor sagitale

 Prabuşirea ocluziei dentare

 Micşorarea etajului inferior al feţei, afectare articulară şi musculară

 LEZIUNILE ABRAZIVE LA NIVELUL ZONELOR CERVICALE ALE
DINŢILOR

La nivelul coletului dentar se întâlnesc două tipuri de leziuni abrasive,

care se deosebesc între ele prin etiologia şi forma lor clinic:

1. Leziunile (lacunele) cuneiforme = caracter unic de “pană ascuţită”,

localizată frecvent subgingival

2. Leziunile discoidale sau lenticulare = periaj intempestiv; aspect

lucios, neted, lustruit care nu îmbracă aspectul de “pană”, localizat
mai frecvent supragingival.

LEZIUNILE SAU LACUNELE CUNEIFORME

DEFINIŢIE: leziuni cervicale necarioase

TERMINOLOGIE:

A. Leziuni cervicale idiopatice sau ABFRACŢII (după Gripo)

B. Leziuni cervicale induse de stress (Lee şi Eakle)

LOCALIZARE:

 Frecvent la nivelul incisivilor şi caninilor

 Apar şi la laterali

ETIOLOGIE:

 Etiologie controversată între cercetători

 Etiologie plurifactorială: stress, factori iatrogenic, micromorfologia

şi microecologia regiunii cervicale, trauma ocluzală
 Caracterul unic al acestor leziuni, aspectul lor asemănător unei
pene ascuţite şi localizarea lor frecvent subgingivală, nu pot fi
explicate complet de nici unul din factorii de mai sus.

Coroana dentară este acoperită de smalţ care, fiind rigid, este

aproape imposibil de deformat, de aceea deformarea elastică are loc la
nivelul coletului dentar, atunci când şi dintele şi parodonţiul sunt solicitate.

CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE ZONEI COLETULUI:

 Stratul de smalţ devine din ce în ce mai subţire, structura mai

neregulată uneori prezentându-se sub formă de insule;

 Cementul radicular are o grosime de aprox.20-60 microni, faţă de

150-200 microni la nivel apical

 Dentina este mai puţin dură în această zonă, fiind mai solubilă, ca o
consecinţă a mecanismelor simple cum ar fi modificarea pH-ului sub
influenţa anumitor enzime.

 Raportul smalţ – cement;

o Smalţ acoperit de cement 60-70%

o Smalţ în contact liniar cu cementul 30%

o Smalţul şi cementul nu au contact direct 5-10%, lăsând o

porţiune de dentină neacoperită
MECANISMUL ABFRACŢIEI:

Dintele este supus unor frecvente flexiuni ce atenuează presiunile

determinate de masticaţie. Prismele de smalţ de la acest nivel sunt fragile
şi vor suferi un process de desprindere sau fracturare la nivelul joncţiunii
smalţ-cement. Smalţul desprins duce la denudarea dentinei , cu expunerea
canaliculelor dentinare şi această zonă va fi asfel expusă formării defectelor. Sub influenţa
periajului dentar colagenul dentinar este îndepărtat, deci nu mai este posibilă remineralizarea
smalţului prin sistemele tampon salivare.

CLINIC:
 Formă de fracturi triunghiulare, cu vârful orientat spre interiorul
dintelui, spre axul lor longitudinal, fiind mai mult adânci decât largi, cu
aspect de pană.
 Baza virtuală este spre cavitatea orală, unghiurile sunt ascuţite, marginile tăioase, fundul
neted bine calcificat, suprafaţa netedă, dură, lucioasă.
EVOLUŢIE:

 Apare durerea

 Inflamaţia pulpară

 Grefarea proceselor carioase

 Fractura dintelui

LEZIUNILE DISCOIDALE (LENTICULARE)

DEFINIŢIE: Leziuni care apar la coletul dentar datorită periajului dentar
intempestiv (aspectul este diferit de cel al leziunilor cuneiforme).

DIAGNOSTICUL POZITIV:

 Antecedente de periaj incorrect

 Localizare mai mult supragingivală în zone expuse periajului dentar

 Este prezentă retracţia gingivală

 Morfologia lor este diferită de cea a leziunilor cuneiforme; sunt

extinse mai mult în suprafaţă decât în adâncime putându-se extinde
şi radicular dacă rădăcina este denudată
 Aspectul este neted, lustruit, nu îmbracă aspectul de pană characteristic lacunei
cuneiforme