Maleahi – când urma nu

scapă turma

C ăr țile Biblei
 About
 Prefață
 VT

o Prezentare
o Elementele de cult ale evreilor
o Pentateucul
o Popoarele Bibliei
o Cărțile istorice VT
o Cărțile poetico-didactice
o Cărțile profetice
o Eseuri în VT

 Personalități din VT
 Perioada intertestamentară
 NT

o Prezentare
o Cărțile istorice NT
o Cărțile Neamurilor
o Cărțile de ucenicie
o Cărțile evreilor
o Eseuri în NT

 Personalități din NT
 Introducere în teologie

Meta
 Înregistrare
 Autentificare
 RSS intrări
 RSS comentarii
 WordPress.com
Reclame
Report this ad

Împreună, Evanghelia lui Matei și cartea profetului Maleahi sunt cele

două jumătăți ale ,,balamalei“ care leagă Vechiul Testament de Noul
Testament. Cartea lui Maleahi este ultima carte a Vechiului Testament.
Maleahi este ultimul glas care răsună în Israel înainte ca vocea
profeţilor să amuţească pentru patru sute de ani. La finalul acestei
perioade, profeția lui Maleahi s-a împlinit!

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei. „Maleahi „este un derivat de

la „Mal-ac-Iah”care se poate traduce prin „Solul lui Iehova”. Citând
versetul 1, Domnul Isus îi aplică acest titlu lui loan Botezătorul, chemat să pregătească
înaintea Lui inima poporului Său (Matei 11.10). Respingerea lui Mesia după cea a
precursorului Său a întrerupt cursul profeţiei. Perioada actuală a Bisericii este trecută sub
tăcere; şi ÎI vedem în versetul 2 pe Domnul cum îşi reia căile faţă de fiii lui Levi printr-o
lucrare de topire şi de purificare (v. 2,3; Psalmul 66.10; Iov 18.1). Unii l-au urmărit pe
meşterul turnător ocupat să purifice minereul de argint. El stă lângă creuzet tot timpul cât
durează topirea, iar operaţia nu este încheiată decât atunci când propria lui imagine se
reflectă în mod clar în metalul strălucitor. Ce minunată ilustrare a ceea ce Domnul
împlineşte în fiecare dintre noi! El ştie să ne regleze împrejurările, înteţind uneori focul
încercării, cu scopul de a îndepărta din noi orice aliaj impur. Şi îşi continuă răbdător
lucrarea până când radioasa Lui imagine morală străluceşte în noi (comp. cu Zaharia
13.9; 2 Corinteni 3.18). Care pot fi sentimentele Domnului, frstrat de daruri, de slujire şi
de încrederea datorate Lui? „Puneţi-Mă la încercare” (v. 10), spune El poporului Său.
Da, Domnul Se bucură atunci când credinţa noastră Ii dă posibilitatea să ne
binecuvânteze.

Autorul: Printr-o foarte interesantă particularitate, autorul nu spune

absolut nimic despre sine însuși. Personalitatea şi familia profetului
sunt complet necunoscute. Aşa cum îl arată şi numele, ,,solul
Domnului“, nu este important prin sine însuși, ci numai pentru mesajul
pe care-l poartă. Ascuns în text, numele profetului apare de două ori:

,, … pentru că el este un sol al Domnului (Maleahi)

oștirilor“ (2:7)

,,Iată, voi trimite pe solul Meu (Maleahi)… Solul

legământului“ (3:1)

Mulți cred că ,,Maleahi“ nici nu este un nume propriu, ci numirea

generică a unui ,,sol“ sau ,,mesager“, identificarea unei îndeletniciri.
Ca nume propriu, Maleahi nu mai apare nicăieri în puzderia de nume
din Vechiul Testament, dar ca numirea unei slujbe, a unei persoane
care a trebuit să poarte un mesaj, apare de foarte multe ori.
Report this ad

Data: Maleahi a fost ridicat de Dumnezeu în Israel la puţin timp după

activitatea desfăşurată în Ierusalim de Hagai și Zaharia. Israelul suferă
cam de aceleași probleme, numai că ele sunt mai accentuate. Au
trecut aproximativ 100 de ani de la întoarcerea din Babilon. Cu
siguranţă că ne aflăm după revenirea evreilor în Ierusalimul lui Iuda, la
suficient timp după activitatea lui Neemia pentru ca poporul să o fi luat
iarăşi pe căi greşite. Ultima dată cunoscută despre activitatea lui
Neemia în Ierusalim a fost anul 430 î.Cr. aşa că trebuie să plasăm
misiunea lui Maleahi la puţin timp după această dată, probabil între
anii 420- 397 î.Cr.

Contextul istoric: Data la care Dumnezeu l-a ridicat pe Maleahi în

Israel este legată direct de profeţia rostită de Daniel asupra
Ierusalimului. Dacă vă aduceţi aminte, profetului i se spusese că
asupra Ierusalimului vor trece, până la vremea sfârşitului, 70 de
săptămâni de ani (Dan. 9:24). Exprimarea lui a părut puţin neclară şi
inutil complicată prin felul în care a făcut el enumerarea acestor
săptămâni: „Vor trece şapte săptămâni; apoi… şasezeci şi două de
săptămâni” (Dan. 9:25). Ce a fost aşa de important după primele
şapte săptămâni pentru ca proorocul să marcheze acea „bornă” din
scurgerea vremii? Este greu să găsim un alt răspuns mai bun decât
faptul că la „şapte săptămâni” de ani în Israel a încetat activitatea
profetică. Mesajul rostit de Maleahi a fost evenimentul care a marcat
scurgerea primelor şapte săptămâni de ani din calendarul profetic
hotărât de Dumnezeu asupra Israelului.

Problemele din vremea lui Maleahi seamănă foarte mult cu cele

întâlnite de Neemia în activitatea lui, dar devenite acum cronice: o
preoţie coruptă (Mal. 1:6; Neemia 13:1-9), neglijarea dărniciei către
casa Domnului (Mal. 3:7; Neemia 13:10-13) şi căsătorii încheiate cu
femei din afara Israelului (Mal. 2:10-16; Neemia 13:23-28).

Clădirea Templului fusese ridicată, dar era mică și pricăjită în

comparație cu Templul ridicat de Solomon. Zidurile cetății Ierusalim au
fost ridicate, dar poporul a preferat să trăiască dincolo de ele, în locuri
unde puteau cultiva pământul. Casa împăratului era în ruină. În
mijlocul seminției lui Iuda, din sânge regal, Zorobabel era doar un
guvernator aflat sub suveranitatea Babilonului, fără dreptul de a
domni.

Privită panoramic, cetatea Ierusalim nu era nimic mai mult decât un

sat pe o culme de deal înconjurată de alte sate mici pe costișele din
jur. Oamenii sunt deziluzionați, dezamăgiți și în răstimpuri chiar
disperați. Mulți ajunseseră să se întrebe: ,,Oare s-a meritat să venim
înapoi? Mulți evrei răspândiți printre Neamuri o duc cu mult mai bine
decât noi.“

Report this ad

O lehamite generală se așezase încet, încet peste toți și peste toate.

Apatia făcuse loc foarte curând indignării și poporul ajunsese să fie
nemulțumit de Dumnezeu. Unde era împărăția pentru care se
întorseseră acasă? Disperarea a dus la depresie, iar depresia a dus la
prăbușirea vieții lor religioase. Deviza zilei ajunsese: ,,La ce bun toate
acestea?“

Zelul preoţilor şi al poporului se stinsese. Activitatea religioasă căzuse

iarăşi pradă formalismului (Mal. 3:14) şi acesta incomplet şi neconform
Legii (Mal l: 14). Religia lor era doar ritual lipsit de realitate.
Ajunseseră să se întrebe care este minimul de îndatoriri cu care se
pot ,,achita“ față de Dumnezeu, dintr-o datorie lipsită total de
dragoste. Preocuparea lor era să afle care este suma minimă pe care o
pot duce la Casa Domnului și care sunt jertfele minime cu care se pot
appropia de altar? Ei nu înțelegeau că în viața de umblare prin credință
cu Dumnezeu, cu cât dai mai mult cu atâta primești mai mult. Cu cât
jertfești mai mult cu atâta ești binecuvântat mai mult. Singura veste
bună a fost că Israelul a fost ,,vindecat“ de idolatrie în cuptorul robiei
babiloniene. Niciodată nu se vor mai închina la alți dumnezei. La ce
folos însă, dacă relația lor cu Dumnezeu nu era bună?

Conţinutul scrierii: Scrisă în forma clară a unui dialog între

Dumnezeu şi evrei, cartea lui Maleahi este un „apel” insistent la
pocăinţă şi la întoarcerea la Dumnezeu. Celor nemulțumiți de
Dumnezeu le este pusă în față o oglindă care răstoarnă întreaga
situație și în care Dumnezeu le arată care sunt motivele pentru care El
este nemulțumit de ei.

Profeţia se împarte simetric în două părţi: în primele două capitole

apelul la pocăinţă este motivat de starea prezentă a poporului, iar în
ultimele două capitole chemarea la pocăinţă este motivată de venirea
„zilei Domnului”.

Din mesajul lui Maleahi reiese clar că o parte din Israel va intra sub
blestem. La fel de clar este că o parte care se teme de Domnul va fi
salvată pentru destinul lor mesianic. Al treilea adevăr este că o parte
dintre Neamuri vor avea și ele parte de salvarea celor ce se tem de
Dumnezeu și care laudă Numele Lui.

Maleahi le vorbește evreilor de o ultimă șansă pe care le-o va da

Dumnezeu, de un ultim profet, ,,ca Ilie“, care va veni să-i întoarcă prin
pocăință la umblarea în neprihănire. Moise a fost cel care i-a scos din
Egipt și i-a condus în Canaan, dar Ilie a fost cel dintâi dintre profeți
care a venit să le corecteze umblarea și să-i întoarcă la Dumnezeu.
Maleahi le vestește ultima șansă înainte ca ,,țara să fie lovită cu
blestem“.

Report this ad

Au trecut apoi peste 400 de ani de așteptare. Iudeii au fost rând pe

rând sub stăpânirea perșilor, a egiptenilor, a sirienilor, a grecilor și
apoi a romanilor. Și atunci le-a mai fost dată șansa vestită de Maleahi.
Ioan Botezătorul a venit ,,în duhul și puterea lui Ilie“ și a împlinit
profeția din Maleahi

,,Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea

înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe
care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată
că vine, zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere
însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se
va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia
înălbitorului“ (Mal. 3:1-2).

Vechiul și Noul Testament se îmbină în punctul unde evanghelistul

Matei preia istoria de acolo de unde a lăsat-o Maleahi. Evanghelia lui
Matei este continuarea firească a lui Maleahi. Ultima șansă vestită de
Maleahi a venit prin lucrarea dumnezeiască descrisă de evanghelistul
Matei.

Spre uimirea poporului, ne spune Matei, în mijlocul lor a apărut, din

pustie, un om îmbrăcat ca Ilie, îmbrăcat cu o haină aspră din păr de
cămilă și încins cu un brâu de curea, mâncând exact ceea ce a mâncat
și Ilie, lăcuste și miere (Mat. 3:4-5). Mulțimile au ieșit setoase să-l
asculte, dar pocăința lor a fost mai mult un val superficial de părere de
rău, un simulacru de întoarcere la Dumnezeu de frica blestemului
anunțat de Maleahi. Ioan Botezătorul și-a dat seama că mulți făceau
botezul doar de formă și i-a mustrat aspru:

,,Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că

vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci,
cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?“ (Matei 3:7 )
Lipsa lor de pocăință s-a văzut apoi în lipsa lor de credință în lucrarea
Fiului lui Dumnezeu, ultima lor șansă de a scăpa de blestem. Indignat
de atitudinea evreilor față de El, Domnul Isus a preluat exact cuvintele
lui Ioan Botezătorul și le-a vestit pierzarea:

,,Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa

gheenei?“ (Mat. 23:33).

Într-o zi, la poalele muntelui Tabor, Domnul Isus și-a întrebat

ucenicii: ,,Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?“

,,Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din
prooroci” (Mat. 16:14).

Report this ad

Părerea oamenilor a fost că El este o reîncarnare a unuia care a mai

trăit în vechime. Domnul Isus continuă cu întrebarea:

„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” (Mat.

16:15)

Mergând cu raționamentul până la capăt, Petru gândește: ,,Cu

siguranță că ai mai trăit înainte, dar nu pe pământ, ci în cer“, de aceea
spune cu voce tare:

,,Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul,

Fiul Dumnezeului celui viu!” (Mat. 16:16; Marcu 8:27-29).

După câteva zile, El i-a luat cu Sine pe Petru, Ioan și Iacov, i-a suit pe
Tabor, parcă zicându-le: ,,Hai să vă arăt cine sunt și de ce a avut Petru
dreptate. Acolo, pe munte, Domnul Isus le-a arătat ceva din slava
împărăției Sale viitoare:

,,El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei
ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea
Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.” După şase zile,
Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus
singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la
faţă înaintea lor. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi
foarte albe, de o albeaţă pe care nici un înălbitor de pe
pământ n-o poate da. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise
şi sta de vorbă cu Isus“ (Marci 9:1-4).
În momentele acelea, profeția lui Maleahi s-a împlinit întocmai. Ioan
Botezătorul ,,în duhul și puterea lui Ilie, iar apoi Ilie personal și Moise
au venit să le dea ucenicilor un crâmpei din slava Împărăției care va
veni. Refuzându-L pe Domnul Isus, ,,Domnul pe care-L căutați“ în
limbajul lui Maleahi (Mal. 3:1), evreii au confirmat scepticismul lui
Dumnezeu:

,,Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va

rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca
focul topitorului şi ca leşia înălbitorului“ (Mal. 3:2).

Istoria ne spune că la anul 70, țara lui Israel a fost călcată apăsat de
sandalele legiunilor romane. Ierusalimul a fost dărâmat, din Templu n-
a mai rămas nici o piatră peste piatră, iar populația a fost răspândită în
alte regiuni ale imperiului roman. Astfel, blestemul prevestit de
Maleahi a căzut asupra țării. Timp de aproape două mii de ani, Israelul
a rămas sub blestem. La 1948, printr-un acord internațional, evreii au
recăpătat dreptul să se întoarcă în vatra strămoșească. Tragedia
holocaustului de sub Hitler a trezit mila Neamurilor și Liga Națiunilor a
semnat decretul de renaștere a statului Israel. Țara este însă încă
foarte departe de a scăpa de probleme. Umbrele blestemului încă îi
mai întunecă existența. Zilnic, evreii întorși acasă aud amenințări din
partea celor care-i consideră un cancer regional, o tumoare care
trebuie extirpată, un gunoi care trebuie măturat de pe pământ și
aruncat în Marea Mediterană.

Report this ad

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Cartea lui Maleahi are cinci

caracteristici distincte.

1. Ca proporție cu textul integral, este mai mult mesaj de la Dumnezeu decât în oricare altă carte
profetică. Din cele 55 de versete ale cărții, 47 (adică 85%) sunt cuvinte rostite de Dumnezeu.
2. Așa cum am spus deja, nimeni nu știe cine a fost acest Maleahi.
3. Un element unic al cărții este forma de dialog dintre profet și popor. Este evident că Maleahi
le-a predicat și poporul i-a răspuns obraznic. Ascultătorii lui au fost deranjați mai ales de
faptul că el le-a spus cam așa: ,,Este vina voastră! Vouă a început să nu vă mai pese de
Dumnezeu și acum nici lui Dumnezeu nu-i mai pasă de voi. Uitați-vă la felul în care-L tratați
și veți înțelege de ce vă tratează și El așa.“
În epistola către Romani, apostolul Pavel ne spune că există o limită peste care Dumnezeu ,,i-
a lăsat“ pe oameni fie în voia minții lor blestemate, fie în voia unor patimi scârboase“ (Rom.
1:24,26). În mod similar, când unei națiuni nu-i mai pasă de Dumnezeu, nici lui Dumnezeu
nu-i mai pasă de ei. Dialogul dintre Maleahi și popor se transformă într-o dispută tăioasă. De
douăsprezece ori, Maleahi notează ,,Dar voi ziceți …“ ocazii în care ascultătorii lui i-au
contrazis mesajul.
4. Deși sunt rostiri profetice, cartea lui Maleahi este în proză, nu în versuri, pentru că
sentimentele lui Dumnezeu s-au epuizat. Este evident că El este supărat pe poporul Său. Nu le
 va mai vorbi de loc timp de peste patru sute de ani. Avem ocazia să privim puțin în inima lui
Dumnezeu. Oare noi n-am fi supărați și n-am fi ajuns la capătul răbdării dacă i-am fi scos din
robia babiloniană, i-am fi adus acasă, le-am fi pus totul la dispoziție și am vedea apoi că lor
nici nu le mai pasă de noi?
5. Al cincilea caracter unic al cărții este că ea reprezintă ultimul cuvânt din partea lui
Dumnezeu, ultima pronunțare din vechiul Testament. Iată că felul în care au așezat creștinii în
canon cărțile Vechiului Testament este, într-o oarecare măsură, justificat (evreii au o cu totul
alt fel de a așeza cărțile Vechiului Testament, ultima carte fiind la ei cartea Cronici). Maleahi,
ultima carte conține ultimul mesaj, iar ultimul cuvânt al acestui mesaj a fost ,,blestem“: ,, …
ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem“ (Mal. 4:6). Până astăzi, ori de câte ori
citesc cartea lui Maleahi în sinagogă, evreii lasă necitit ultimul verset, evitând să încheie
cu ,,blestem“ și recitesc versetul penultim: ,,Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a
veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată“ (Mal. 4:5). Conștient sau inconștient, ei
spun în acest fel că n-au ratat șansa istorică și, ignorând total conținutul Noului Testament, o
plasează încă în viitor.

Report this ad

Maleahi întinde mâna peste aproximativ patru sute de ani şi leagă

Vechiul Testament de Noul Testament prin vestirea lucrărilor lui Ioan
Botezătorul şi ale Domnului Isus.

Cuvânt de încheiere: Se cuvine să subliniem câteva lucruri care-l fac

pe Maleahi: omul care închide canonul Vechiului Testament:

1. Numirea de „mesager al lui Iehova” i s-a potrivit de minune lui

Maleahi, dar tot la fel de bine prin „sol al Domnului” poate fi subînţeles
Ioan Botezătorul şi chiar Domnul Isus.

2. Profeţia lui Maleahi conţine anunţarea venirii Domnului Isus (Mal.

3:1-3). El este Cel ce „s-a făcut blestem pentru noi” lăsându-se să fie
atârnat în locul nostru pe lemnul Crucii.

3. Maleahi publică un avertisment pentru toţi cei ce aşteaptă ziua

Domnului. Există pericolul aşteptării Domnului într-o atitudine greşită.
Scepticismul, indiferenţa şi formalismul sunt semnele ei caracteristice.

4. Maleahi anunţă preocuparea lui Dumnezeu pentru cei care nu-L uită
(Mal. 3:15-18). „O carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui,
pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui”. Cartea lui
Maleahi se încheie într-o atmosferă de neglijenţă şi necinstire a
Numelui lui Dumnezeu. Doar membrii unei „rămăşiţe” mai vorbesc
unul cu altul şoptind încet: „Ştii că El vine?” „Da, ştiu!” Dumnezeu nu-i
uită pe aceştia şi-i notează pentru binecuvântarea lor veşnică.

Întreagă cartea este un manifest împotriva îndepărtării de Dumnezeu.

Textul ei poate fi folosit foarte bine pentru a-i trezi pe cei care s-au
„răcit” în sentimentele lor faţă de Domnul. Punctul culminant al
profeţiei este Maleahi 3:1, 2: „Iată voi trimite pe solul Meu; el va
pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul
pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi;… Cine va putea
să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când Se va
arăta El?”

SCHIŢA CĂRŢII

I. PRIMUL APEL 1-2

a. Grija părintească, 1:1-5
b. Înşelăciunea, 1:6-14
c. Necredincioşia, 2:1-9
d. Căsătorii nepermise, 2:10-12
e. Divorţuri, 2:13-16
f. Obrăznicie, 2:17

Report this ad

II. AL DOILEA APEL 3 – 4

a. Venirea Solului Domnului, 3:1-6
b. Hoţie, 3:7-12
c. Aroganţă, 3:13-15
d. „Rămăşiţa credincioasă”, 3:16-18
e. Ziua Domnului, 4:1-6

Analiza textului
Tema generală: Cinstirea numelui lui Dumnezeu printr-o trăire evlavioasă.

Cartea cuprinde șase dispute între Dumnezeu și copii Săi. Aceștia sunt vinovați pentru că:

I. S-au îndoit de dragostea lui Dumnezeu (1:1-5)

II. Au dezonorat Numele lui Dumnezeu (1:6 – 2:9)

III. Au profanat legământul lui Dumnezeu (2:10-16)

IV. Au pus la îndoială dreptatea lui Dumnezeu (2:17 – 3:6)

V. Au jefuit Casa lui Dumnezeu (3:7-12)

VI. Au disprețuit slujirea lui Dumnezeu (3:13 – 4:6)

.
I. S-au îndoit de dragostea lui Dumnezeu (1:1-5)

Dragostea lui Dumnezeu pentru Israel se manifestă în ,,alegerea“ lui Israel. Dac-ar fi fost
după ,,fapte“, Israel ar fi trebuit de mult să fie la fel de pedepsit ca Edomul. N-a fost însă
pedepsit după cum merita, pentru că sunt aleșii Domnului.

II. Au dezonorat Numele lui Dumnezeu (1:6 – 2:9)

Nici ca tată și nici măcar ca stăpân, Israel nu L-a cinstit pe Dumnezeu. Ideal ar fi fost să-
L cinstească în calitate de Tată …, dar măcar ca Stăpân ar fi trebuit să se teamă de El. În
loc să se teamă, Israel a ajuns să-L pună pe Dumnezeu pe un plan secund, nu I-au mai dat
prioritate. Au căutat să cheltuiască cât mai puțin cu El, i-au dat ca jertfă animalele cu
beteșug, șchioape, pe care nu le-ar fi putut vinde cu un preț bun la târg. Dacă ar fi avut
de-a face cu un dregător oarecare și tot n-ar fi îndrăznit să dea astfel de ,,daruri“. ,,Ce-mi
aduceți este furat, șchiop sau beteag“, zice Domnul.

,,Nu! Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o

vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi
jertfeşte Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat
mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat
printre neamuri“ (Mal. 1:14).

Report this ad

Fratele Marcu Nichifor obișnuia să spună celor din adunări cam cum dăm noi ,,partea
Domnului“: ,,Am o căciulă găurită. O mai port un an și-apoi o-i da-o la un om sărac!“

Pentru cei care au disprețuit Legământul, mai ales pentru preoți, urmașii lui Levi, răsplata
este că vor ajunge ei înșiși de disprețuit. Levi a fost un om deosebit, dar urmașii lui nu fac
două parale, fiind departe de ceea ce se așteaptă de la astfel de oameni:

,,Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din

gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol
al Domnului oştirilor“ (Mal. 2:7).

III. Au profanat legământul lui Dumnezeu (2:10-16)

În virtutea Legământului încheiat cu părinții lor, Dumnezeu trebuia cinstit ca Dumnezeul

lor, iar ei ar fi trebuit să se poarte între ei ca frați care trăiesc în neprihănire. Necinstea în
relația cu Dumnezeu i-a făcut să fie foarte ușor necinstiți unii cu alții.

,,N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur

Dumnezeu? Pentru ce dar suntem aşa de necredincioşi unul
faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor
noştri?“ (Mal. 2:10).
Călcarea Legământului cu Dumnezeu i-a făcut pe preoți fără rușine și în relațiile cu
nevestele lor. Deși au îmbătrânit împreună, ei au preferat să le schimbe cu altele mai
tinerele, tot așa cum astăzi oamenii își schimbă mașina veche cu una nouă! Ei merg mai
departe să slujească la altarul Domnului, deși nevestele lor din tinerețe plâng de ți se
sfâșie inima:

,,Iată acum ce mai faceţi: Acoperiţi cu lacrimi altarul

Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută
la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din
mâinile voastre. Şi dacă întrebaţi:,,Pentru ce?“ Pentru că
Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta,
căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi
nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat
Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o?
Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi
seama dar în mintea voastră şi niciunul să nu fie
necredincios nevestei din tinereţea lui! Căci Eu urăsc
despărţirea în căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui
Israel, şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie, zice
Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră
şi nu fiţi necredincioşi!“ (Mal. 2:13-16).

Report this ad

IV. Au pus la îndoială dreptatea lui Dumnezeu (2:17 – 3:6)

,,Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre şi mai

întrebaţi:,,Cu ce L-am obosit?“ Prin faptul că
ziceţi:,,Oricine face rău este bun înaintea Domnului, şi de
el are plăcere!“ Sau:,,Unde este Dumnezeul dreptăţii?“
(Mal. 2:17).

Îndepărtarea de Dumnezeu din inimile lor i-a făcut să creadă că și Dumnezeu este la fel
ca ei, după cum grecii și-au creat un panteon de zei pe Olimp care excela în toate păcatele
care-i munceau și pe oameni. Pe cei ce gândesc așa, spune Dumnezeu, îi paște o mare
surpriză. Dumnezeu va veni curând în mijlocul lor și atunci vor vedea cum este cu
adevărat Acela cu care au de-a face. Evreii ar fi vrut ca Dumnezeu să se schimbe și să fie
ca ei, pentru ca să-și justifice astfel faptele nelegiuite. Dumnezeu le spune că nu El
trebuie să se schimbe, ci ei trebuie să se schimbe. Dumnezeu este neschimbător, imutabil.
În El nu este nici umbră de schimbare! Necredincioșia lor nu-L va face pe El să nu se țină
de cuvânt. Asta a fost și este marea lor șansă:

,,Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost
nimiciţi“ (Mal. 3:6).

V. Au jefuit Casa lui Dumnezeu (3:7-12)

Dumnezeu a hotărât să le îngăduie să rețină pentru ei nouă zecimi din ceea ce le
dăruiește. Singura parte pe care trebuiau să o ,,investească“ în Casa și lucrarea lui
Dumnezeu aera doar ,,a zecea parte“. Dar lor nu le-au ajuns nouă zecimi și au început să
mai ciupească și din zecimea care trebuia închinată Domnului. Dumnezeu a văzut și i-a
pedepsit trimițând lăcustele în ogoarele lor ca să le distrugă recoltele. Și ce frumos ar fi
putut fi dacă ei ar fi adus pentru lucrarea Domnului ce s-ar fi cuvenit!

,,Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot

poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate
zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel
la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu
vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi
turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra
pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici
roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în
câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor. Toate neamurile vă
vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul
oştirilor“ (Mal. 3:9-12).

VI. Au disprețuit slujirea lui Dumnezeu (3:13 – 4:6)

Răsturnarea de valori din inimile lor i-a dus la disprețuirea slujirii lui Dumnezeu. ,,La ce
bun, spuneau ei, să-I slujim lui Dumnezeu? Oamenii răi o duc bine și oameni buni o duc
rău“.

Dumnezeu îi asigură însă că totul este sub privirea lui Dumnezeu. Cei ce nu ascultă se
împietresc și vor pieri. Cei sensibili și cu teamă de Dumnezeu iau în serios mustrarea, se
duc acasă și iau hotărâri drepte. Dumnezeu îi vede, îi ascultă și notează toate acestea
,,într-o carte de aducere aminte“.

,,Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o

comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi
avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i
slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre
cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui
Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte“ (Mal. 3:17-18).

Când cei neprihăniți vor fi scoși la loc larg, la venirea Domnului, când ,,va răsări Soarele
neprihănirii“, cei răi vor fi ca cenușa arsă sub picioarele lor.

Având în vedere perspectiva unei judecăți drepte, Dumnezeu îi mai îndeamnă o dată, le
mai dă încă o șansă, să se întoarcă la neprihănirea celor ce trăiesc în frica de Dumnezeu
după standardele străbune pe care li le-a dat prin Moise. Cartea se încheie cu un îndemn
la o alegere bună, înțeleaptă. Șansa lor este să se gândească bine și să aleagă fiecare
personal între ascultare și neascultare, între neprihănire și păcat, între binecuvântare și
blestem:
,,Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia
i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci pentru tot
Israelul! Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de
a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va
întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre
părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu
blestem!” (Mal. 4:4-6).