Sunteți pe pagina 1din 2

STIMAŢI PĂRINŢI,

,,COPIL CA TINE AM FOST ŞI EU” este un proiect de parteneriat interjudeţean între


şcoală şi familie pe care l-am iniţiat la clasele primare şi care urmăreşte construirea unor relaţii
pozitive între cei doi parteneri pentru a putea avea influenţe benefice asupra elevilor.

Activitatea propusă pentru luna noiembrie este: COPILUL DE IERI, ADULTUL DE


AZI!- ,,Amintiri..amintiri…din copilăria mea”

Activitatea presupunea o întâlnire comună părinte/elev, dar la întâlnirea de joi, 28


noiembrie, ora 17.00, vom discuta şi aspecte organizaorice la care ei nu ar trebui să asiste şi am
ales o altă modalitate de realizare a temei care sper că va fi pe placul lor.

Dragi elevi,

Tema va fi “Interviu cu bunica sau bunicul!”.

Bunicii - fiinţe calde şi dragi care te adoră necondiţionat. În ochii lor vei găsi căldura şi o
lumină caldă de apus de soare.

Nu este cazul să faci un interviu în adevaratul sens al cuvântului şi nici să realizezi


un interviu ca un jurnalist. Un interviu pentru bunici înseamna pur şi simplu să ai o
discuţie cu aceştia despre viaţa lor, a părinţilor şi rudelor, o discuţie despre trecutul familiei
voastre.

Tot ce ai de făcut este să alegi momentul potrivit pentru o astfel de discuţie şi să te


pregăteşti pentru a lua notiţe. Poţi scrie într-un caieţel, poţi folosi un reportofon sau să
filmezi. Fă-o cu tact, astfel încât sânu tulburi atmosfera de intimitate şi de încredere. Ar
trebui să fie o sarcina relativ uşoară, deoarece bunicilor le place, în general, să
povestească despre trecutul lor.

Întrebările sunt practic nelimitate şi pot fi alese în funcţie de ceea ce te interesează


mai mult, precum şi în funcţie de ceea ce sunt dispuşi bunicii să povestească.

Iată câteva posibile întrebări, dar voi puteţi adăuga şi altele.

1. Care este numele tău complet?


2. Ce meserie ai avut tu? Dar bunicul/bunica?
3. Care este momentul de mândrie din viaţa ta?
4. Ce sfat poţi da nepoţilor tăi?
5. Povesteşte-mi, te rog, despre copilăria dumitale:
a) Care erau jocurile copilăriei tale?
b) Cum era la şcoală?
c) Ce recompense sau pedepse primeaţi?
d) Ce activităţi desfăşuraţi în timpul liber?
e) Ce jucării aveaţi?
6. Dacă ai putea schimba un lucru de pe această planetă, care ar fi acela?
7. Care este invenţia cea mai mare a omenirii din timpul vieţii tale?
8. Ce îţi doreşti pentru viitorul nepoţilor?
9. Ce amintiri ai despre mama mea/tatăl meu?
10. Ce amintiri ai despre bunicii tăi?
11. Îmi poţi prezenta fotografii din copilăria ta? Dar a părinţilor mei?

Filmuleţul nu trebuie să aibă mai mult de 10 minute şi se poate trimite pe Whatsapp.


Acestea vor fi prezentate la ora de Dezvoltare personală şi vor fi arhivate pentru activităţile
proiectului.

De asemenea, vă rog să realizaţi un colaj cu fotografii din copilăria părinţilor şi a


bunicilor sau să prezentaţi un album foto cu aceste amintiri.

În cazul în care părinţii au păstrat jucării şi jocuri din acea perioadă sau uniforma
şcolară, putem realize o expoziţie şi cu acestea.

S-ar putea să vă placă și