STRATEGII DE PLANIFICARE ENVIRONMENTALĂ

A AREALULUI MINIER ROŞIA MONTANĂ

ABSTRACT. Environmental planning strategies in Roşia Montană mining area.

This paper analyses a few developing alternatives for an area strong affected by
mining activities since ancient times up to now. The studied territory is marked by
well distinguished morpho-functional features representative for the distinctive
periods of anthropic exploitation of the mineral deposits. The utilitarian attitude
specific to those periods is mirrored both in the resources management strategies and
in the technogen landscape, strongly differentiated by the surrounding area. The
increasing human needs and the intensified anthropic pressure upon the natural
components are only two reasons for the necessary implementing of planning
strategies in the management of human-nature relation manifested in the studied area.
And if the economic system represents the primordial level for the development of a
human community, within the context of a sustainable development, the fact of being
based on the environmental resources and on the way of relating them to human needs
is at least equally important.

1. Caracteristici ale exploatării. Zăcământul de la Roşia Montană este situat

în partea de NE a Munţilor Metaliferi, în subunitatea acestora denumită Munceii Roşiei
Montane, fiind o parte integrantă a arealului denumit “Patrulaterul Aurifer”, în care
sunt concentrate principalele zăcăminte auro-argentifere din Munţii Apuseni.
Mineralizaţia principală e cea auriferă, celelalte elemente asociate sub formă de sulfuri
fiind cu totul subordonate.
Perimetrul minier abordat e localizat în imediata vecinătate a intravilanului
localităţii Roşia Montană, continuându-se prin infrastructura de transport a minereului
până la Gura Roşiei, unde se află o uzină de preparare, dominând aşadar întreaga vale a
Roşiei, rezultând discrepanţe estetice deranjante induse de vecinătatea arealului
tehnogen cu structurile de habitat.
Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, fiind
atestată documentar din anul 131 e.n. (Alburnus Maior). Are o populaţie de 4125 de
locuitori, fiind situată la 81 km de Alba-Iulia şi 85 km de Deva.
Exploatarea minieră de la Roşia Montană e exemplul cel mai concludent
referitor la caracterul palimpsestic al activităţilor miniere în acest perimetru al
Apusenilor, din perioada daco-romană până în prezent. Se observă foarte clar toate
etapele exploatării auro-argentifere de aici, de la vechile mine romane care sunt în
mare parte părăsite, până la cariera Cetate, aflată în funcţiune. Gurile de mină sunt
foarte numeroase, ele dând un aspect arhaic exploatării.
Specificul activităţilor umane şi-a pus amprenta asupra teritoriului prin apariţia
unor amenajări miniere, care au introdus însemnate modificări funcţionale şi
peisagistice, rezultând un mediu tehnogen tipic. De asemenea, pe lângă structurile
antropice (construcţii pentru habitat, căi de transport, parcuri auto, staţii de concasare
şi flotare etc.), efectele activităţilor miniere se resimt prin modificări cantitative şi
calitative asupra componentelor naturale (relocări de mase materiale - cariere, halde de
steril, iazuri de decantare, galerii de exploatare –, deversări de ape uzate, procese
gravitaţionale induse antropic – tasări, rostogoliri, prăbuşiri – etc.).

Amplasamentul arealelor miniere

din Munceii Roşiei Montane

3
2 Legenda:

1 Arealul minier Bucium

2 Arealul minier Roşia Montană

1 3 Arealul minier Roşia Poieni

4 Arealul minier Baia de Arieş

2. Problematica planificării. Perloff defineşte planning-ul ca “activitatea prin

care anumite organizaţii decid ce trebuie făcut şi modul în care resursele trebuie
folosite, astfel încât fiecare dintre obiectivele propuse să se realizeze cu randament
maxim”. Şcoala de la Chicago utilizează cuvântul planning ca un termen generic ce se
referă la modalităţile prin care oamenii, acţionând în cadrul unor entităţi organizate,
încearcă să orienteze dezvoltarea în scopul rezolvării problemelor presante din jurul lor
şi să prognozeze parametrii acesteia în termeni cât mai precişi. În fine, Davidoff şi
Reiner (1963) definesc planning-ul ca „proces axat pe surprinderea celei mai adecvate
variante de orientare a evoluţiei viitoare”.
 Ca mod de desfăşurare, este vorba de un „proces teoretic, mental, urmat de
acţiuni practice, concrete” (Spitzer, citat de Benedek J.). Din această formulare rezultă
faptul că procesul de planificare implică două aspecte derulate organic în această
ordine: politicile teritoriale (vizează aspectele decizionale, respectiv fixarea scopurilor
şi obiectivelor) şi amenajarea teritorială (metodele, instrumentele de intervenţie
concretă în teritoriu).
Pe de altă parte, „planning-ul este acţiunea proiectată în vederea punerii în
aplicare a unei idei sau forme de dirijare şi control a realităţii (naturale, sociale)” (Mac
I., 2003).
Sintetizând cele mai sus menţionate, planning-ul teritorial înseamnă procesul
de elaborare a unui plan de dezvoltare a unui areal, acesta cuprinzând elemente
concrete în legătură cu ceea CE trebuie/este de dorit să se întâmple/să se
implementeze, cu felul în care (CUM) trebuie/se doreşte să se întâmple, făcându-se
raportarea şi la costurile induse (CÎT VA COSTA?) de către această acţiune, pentru ca
procesul să fie un succes.
Când este necesară elaborarea unui proiect de planificare?
- Când se doreşte schimbarea modului de utilizare a unei suprafeţe teritoriale;
- Când se doreşte schimbarea modului în care o suprafaţă de teren (precum şi
peisajele asociate) este întreţinută şi menţinută (reabilitarea construcţiilor
sau a ariilor comerciale, îmbunătăţirea spaţiilor deschise şi a parcurilor).
Ne oprim şi asupra noţiunii de planificare environmentală, considerată mai
adecvată deoarece „reuneşte totalitatea deciziilor operaţionale pe care autorităţile
competente le pot lua în ceea ce priveşte măsurile publice de natură environmentală
orientate asupra unităţilor teritoriale din cadrul ariilor lor de jurisdicţie la diferite
nivele” (Faludi, A., 1986).
3. Planificarea în contextul dezvoltării durabile. Apariţia omului ca şi
componentă cu o dinamică deosebit de complexă, cu valenţe culturale care introduc o
nouă dimensiune în transformările pe care mediul înconjurător le parcurge, a generat
noi direcţii în manifestarea relaţiilor inter şi intracomponentale. Relocările de mase
materiale, conversiile energetice, metamorfozările unor substanţe naturale, precum şi
artefactele rezultate în urma activităţii umane se constituie în momente „nefireşti” ale
evoluţiei mediului, ceea ce atrage după sine profunde transformări metabolice ale
organismului planetar. Orientările în gândirea ştiinţifică specifică acestui domeniu au
reflectat într-o mare măsură aceste probleme şi conştientizarea lor de către indivizii
umani. Relaţiile antagonice dintre creşterea populaţiei umane şi epuizarea resurselor
oferite de către mediu au generat atitudini conservatoare în abordarea relaţiei om-
mediu.
În întâmpinarea acestor tendinţe s-a dezvoltat în ultima perioadă pe plan
mondial un domeniu cu implicaţii specifice, şi anume cel al planificării
environmentale, în corelaţie cu necesităţile populaţiei şi cu „stocul” de resurse
exploatabile. Acest demers, izvorât şi dintr-o retrospectivă a efectelor resimţite de către
mediul înconjurător din partea activităţilor umane, efecte care au în mare parte
conotaţii negative, are ca şi scop încercarea de minimizare a intervenţiilor omului în
mediu, în condiţiile unui nivel relativ redus de cunoştinţe legate de dinamica unui
organism atât de amplu şi complex precum cel planetar.
Aceste argumente au menirea de-a susţine oportunitatea manifestării pe scară
largă a proceselor de planificare environmentală, scopul acestora fiind îmbunătăţirea
calităţii mediului dintr-un teritoriu şi controlarea activităţilor care afectează dinamica
sa. Conceptul de planning environmental nu este altceva decât punerea în practică a
ideilor dezvoltării durabile, prin ajustări între nivelul teoretic în mare parte utopic şi
realitatea problematică, dar perfectibilă. În sprijinul acestei idei propunem una din
definiţiile dezvoltării durabile, înţeleasă ca “starea de echilibru dinamic între nevoile
de dezvoltare ale societăţii într-o anumită direcţie şi oferta de bunuri şi servicii
economice şi environmentale menite să sprijine aceste nevoi” (Briassoulis, Helen,
2001) (fig. 1). În conformitate cu acest concept, se poate aborda un areal prin prisma
dezvoltării susţinute în condiţiile în care bunăstarea sa nu înregistrează un declin de-a
lungul timpului (Atkinson et al., 1997). Rezultanta este, printre altele, o regândire a
modului în care acest ideal se poate transpune în practică.
Astfel, în etapa actuală, indicatorii dezvoltării durabile au următoarele
caracteristici:
- Entuziasmul iniţial la perspectiva unor indicatori ideali a scăzut brusc;
- Dimensiunile economice şi environmentale ale dezvoltării durabile sunt
satisfăcător reprezentate, dar toate celelalte au rămas în urmă;
- Sunt disponibili mai mulţi indicatori integratori;
- Interesul a trecut dinspre indicatorii globali înspre cei locali (urbani de ex.);
- Proiectele realizează liste de indicatori şi sugerează modalităţi de corelare a
acestora (matrici de corelare) pentru a rezolva o problemă particulară.
Din analiza punerii în practică a politicilor teritoriale în unele state/regiuni
dezvoltate rezultă existenţa a trei nivele de priorităţi în amenajarea unui areal: (a)
sistemul economic, (b) sistemul social şi de aşezări, precum şi (c) sistemul mediului
natural (Benedek, J. 2001). Această ierarhizare a nivelelor în planning reprezintă de
fapt o ierarhizare a nevoilor umane, firească fiind plasarea pe trepte diferite a
necesarului nutritiv al unui individ, pe de o parte şi a simţului estetic al aceluiaşi
individ, pe de altă parte. Acest lucru nu înseamnă că, în cazul unor societăţi mai puţin
dezvoltate, aceste nivele nu pot fi abordate simultan, pe baza unor modele împrumutate
şi adaptate realităţilor specifice. Mai greu de realizat este procesul de eliminare a
carenţelor de atitudine a omului faţă de mediu, de trecere peste unele etape
intermediare în conturarea unei mentalităţi environmentale sănătoase, ceea ce în mod
firesc se realizează prin acţiuni de conştientizare şi de educare a populaţiei.
 NEVOI OFERTA
Modificarea nevoilor iniţiale MEDIU
datorită constrîngerilor Resurse
environmentale Receptori

Model de dezvoltare
- opţiune a societăţii - TEHNOLOGIE

Modificarea nevoilor
ECONOMIE
iniţiale datorită
Producţie
constrîngerior economice
Consum

Figura 1. Dezvoltarea durabilă – prezentare schematică (după Briassoulis, Helen, 2001)

4. Direcţii în evoluţia arealului minier. Având în vedere elementele de

susţinere a existenţei umane din acest areal, precum şi specificul activităţilor derulate
până în prezent, considerăm că putem lua în considerare următoarele direcţii pentru o
dezvoltare viabilă a arealului:
- Exploatarea intensivă a zăcămintelor de substanţe minerale utile, urmată de
conservarea arealelor miniere în perioada post-exploatare;
- Valorificarea turistică a potenţialului natural şi antropic din bazinul superior
şi mijlociu al Arieşului.
Analizăm aşadar, sprijinindu-ne pe coordonatele specifice metodei de analiză
teritorială SWOT, proiectul elaborat de către S. C. Roşia Montană Gold Corporation,
orientat spre exploatarea intensivă a zăcămintelor auro-argentifere, pe de o parte şi
proiectul de dezvoltare turistică a Munţilor Apuseni, grefat în jurul ideii de
transformare a Platoului carstic Padiş în parc natural. Studiul sintetic şi comparativ are
ca şi scop punerea în balanţă a avantajelor şi dezavantajelor care decurg din aceste
activităţi, precum şi surprinderea câtorva dintre potenţialele efecte negative induse
asupra componentelor environmentale.
(A) Exploatarea intensivă a zăcămintelor de substanţe minerale
utile, urmată de conservarea arealelor miniere în perioada post-exploatare.
Elemente de susţinere:
- Prezenţa celui mai mare zăcământ auro-argentifer din Europa;
- Existenţa unei îndelungate tradiţii a mineritului în această regiune, concretizată
prin existenţa unei cariere şi a unei vaste infrastructuri asociate;
- Accesul relativ facil către acest obiectiv dinspre centrele urbane situate la periferia
Apusenilor (Alba-Iulia, Deva, Cluj-Napoca);
- Crearea a peste 2500 de locuri de muncă (cumulat perioada de construcţie şi
perioada operaţională);
- Crearea indirectă de locuri de muncă suplimentare pe plan local (evaluarea
estimează aproximativ 5 până la 7 locuri de muncă create pentru fiecare post din
perioada operaţională a proiectului) în sectoare cum ar fi cel hotelier, restaurante,
staţii de carburanţi, magazine, servicii de întreţinere, servicii bancare etc.;
- Desfăşurarea de programe educaţionale (pregătire în domeniul mineritului,
tehnologii informaţionale, sisteme de măsură şi control, sisteme de automatizare),
realizându-se astfel o colaborare strânsă între domeniul ştiinţific (Academie,
universităţi) şi cel economic, productiv;
- Punerea în valoare a patrimoniului cultural prin acţiuni parteneriale cu statul
român.
Elemente de constrângere:
- Ritmul intens de exploatare propus va genera o epuizare a resurselor existente într-
un timp scurt, fiind periclitate şansele de dezvoltare a regiunii pe termen mediu şi
lung;
- Tehnologiile învechite utilizate până în prezent necesită costuri suplimentare de
aducere la zi a infrastructurii de exploatare, transport şi prelucrare, de echipare
tehnică la standardele actuale şi de casare a echipamentelor depăşite;
- Suprapunerea arealului habitaţional şi a celui de exploatare proiectat atrage după
sine acţiuni de dezrădăcinare şi relocare a populaţiei, această măsură implicând
importante costuri financiale şi sociale, precum şi pierderi sau transformări
culturale şi afective;
- Cheltuieli rezultate din acţiunile de specializare profesională a populaţiei în
vederea adaptării acesteia tehnologia şi disciplina de muncă specifice investitorului
străin, precum şi cele necesare reorientării indivizilor spre alte activităţi în
perioada post-proiect;
- Existenţa unor relaţii conflictuale de vecinătate între arealul tehnogen şi arealul cu
statut de patrimoniu cultural, acest aspect periclitând valorificarea turistică a
arealului;
Oportunităţi în derularea proiectului:
- Statutul de zonă defavorizată a perimetrului minier, statut determinat de profilul
monofuncţional al activităţilor economice, pe de o parte, şi de stadiul de declin al
exploatării miniere de stat existente (productiviate scăzută, subvenţii mari, datorii
acumulate în timp etc.) pe de altă parte;
- Facilităţile acordate de către statul român investitorilor străini;
- Asocierea firmei canadiene care a iniţiat investiţia (Gabriel Resources Limited) cu
Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului – Minvest SA Deva şi cu un
număr de acţionari minoritari;
- Acceptul de colaborare a unor instituţii financiare mondiale (World Bank Group,
International Finance Corporation), garanţie a viabilităţii proiectului.
Disfuncţionalităţi environmentale – ţinând cont de specificul acestei lucrări
vom insista pe potenţialele efectele negative asupra componentelor mediului
înconjurător, având în vedere experienţe similare din ţară şi din străinătate, precizând
însă că acest proiect e prognozat a avea o amploare mult mai mare decât a oricărei alte
exploatări miniere din România.
- Scoaterea din circuitul agricol a unor importante suprafeţe de teren prin activităţile
de decopertare şi de acoperire cu material steril;
- Transformări profunde a ciclurilor biogeochimice locale cu repercusiuni ulterioare
asupra regimului precipitaţiilor, regimului termic, regimului hidrologic al apelor
curgătoare, biodiversităţii etc.;
- Impactul poluării asupra componentelor mediului, în special asupra celei hidrice,
aspect care atrage după sine o extindere spaţio-temporală deosebită a penetrării
substanţelor poluante în mediu, prin mecanisme fizico-chimice şi biologice
naturale (infiltraţii, înglobare în materia organică etc.);
- Inducerea unor procese geomorfologice („avalanşe de steril”, ravenaţie, tasări,
prăbuşiri etc.) datorită dispariţiei învelişului vegetal protector şi a caracterului
general de „deşertificare”;
- Inducerea unor manifestări naturale extreme, precum şi posibila apariţie a unor
erori tehnologice, generatoare de riscuri manifestate nu doar la nivelul populaţiei
locale, ci chiar pe plan regional şi internaţional (poluarea transfrontalieră);
- Extragerea unor imense cantităţi de apă pentru procesul tehnologic din râul Arieş
va periclita consumul de apă potabilă pentru localităţile care momentan captează
apa din acumularea Mihoieşti;
- „Umbrirea” potenţialului natural al Apusenilor, datorită efectului de vecinătate al
peisajului tehnogen asupra unor obiective naturale deosebite, precum klippa
calcaroasă de la Vâlcan sau coloanele de bazalt de la Detunata;
(B) Valorificarea turistică a potenţialului natural şi antropic din bazinul
superior şi mijlociu al Arieşului.
Valorificarea turistică a Munţilor Apuseni face parte din programul naţional de
revigorare a turismului românesc, în special a turismului rural, cumulat cu dorinţa de
extindere a arealelor naturale protejate, din care categorie va face parte şi Parcul
Natural Munţii Apuseni.
Implicaţiile directe şi indirecte ale constituirii Parcului Natural Munţii Apuseni
asupra arealului minier Roşia Montană, în condiţiile reconversiei activităţilor
economice înspre valorificarea turistică a potenţialului natural local şi a patrimoniului
cultural, pot fi sintetizate cu ajutorul metodei de analiză SWOT, elaborată pentru
arealul Abrud-Roşia Montană-Câmpeni.
Elemente de susţinere:
- Este una din principalele variante de acces către Parcul Natural Munţii Apuseni;
- Activităţile economice care vor însoţi circulaţia turistică prin acest teritoriu vor fi
în cea mai mare parte de tipul serviciilor, impactul activităţii umane asupra
mediului fiind în aceste condiţii minim, spre deosebire de activităţile miniere
puternic poluatoare;
- Conservarea unor elemente naturale de excepţie, intervenţia umană
fiind direcţionată înspre păstrarea stării lor actuale neafectată;
- Posibilitatea de înfiinţare, în zona tampon a parcului (cu extindere până în
localităţile menţionate mai sus), a unei infrastructuri adecvate, cu servicii moderne,
dar, totodată, şi dezvoltarea unui turism rural, a unei reţele private de puncte de
cazare în gospodăriile din localităţile învecinate, baza dezvoltării activităţilor
economice viitoare;
- Obiectivele culturale de la Roşia Montană pot constitui o îmbinare fericită cu
cadrul natural al Padişului şi cu elementele peisagistice locale, în dezvoltarea unei
puternice reţele turistice;
- Moştenirea istorică deosebit de bogată, reflectată în galeriile romane de la Roşia
Montană (unice în Europa), casa muzeu Avram Iancu, Muzeul Etnografic de la
Lupşa, obiectivele care atestă desfăşurarea răscoalei condusă de Horea, Cloşca şi
Crişan şi a trecerii unor importante personalităţi istorice pe aceste meleaguri, se
constituie în argumente suplimentare ale conferirii unei asfel de funcţionalităţi
arealului studiat.
Elemente de constrângere:
- O relativă izolare a Apusenilor faţă de principalele artere de transport naţionale şi
europene;
- Starea precară a infrastructurii rutiere, în special în porţiunea din bazinul superior
al Arieşului, segmentele în cauză necesitând importante investiţii de refacere, ceea
ce implică costuri semnificative;
- Atractivitatea scăzută a acestui areal pentru marii investitori în turism, deoarece
caracteristicile turismului montan/turismului rural presupun perioade lungi de
amortizare a investiţiei, în condiţiile infrastructurii rutiere deficitare;
- Scoaterea din funcţiune a căii ferate Turda-Abrud, una dintre cele mai pitoreşti
modalităţi de acces spre inima Apusenilor;
- Poluarea estetică reprezentată de peisajul ruiniform, dezolant din cadrul
perimetrelor de exploatare de la Roşia Montană şi Roşia Poieni, precum şi de
alterarea calităţilor cromatice ale râului Abrud şi ale Arieşului, în aval de
confluenţa cu Abrudul, în urma activităţilor miniere (colorit galben-portocaliu);
- Lipsa unei educaţii ecologice a locuitorilor, a căror activitate este în prezent
orientată în special pe exploatări şi prelucrări primare ale unor resurse naturale
(substanţe minerale utile, vegetaţie forestieră), generând intervenţii profunde în
morfologia şi funcţionalitatea mediului înconjurător.
Oportunităţi în derularea proiectului:
- Decizia de înfiinţare a Parcului Natural Munţii Apuseni;
- Declararea arealului drept Zonă Defavorizată, de aici decurgând o serie de facilităţi
financiare pentru investitori;
- Existenţa unor organizaţii care sprijină dezvoltarea turismului rural (ANTREC,
OVR), organizaţii care fac propagandă acestui tip de turism şi acreditează bazele
de cazare specifice, respectiv pensiunile agroturistice;
- Existenţa în România a unei pieţe turistice tinere, în care investiţii de acest gen
sunt adecvate, agreate fiind şi de către organizaţiile finanţatoare (FMI, SAPARD).
Disfuncţionalităţi environmentale:
- Periclitarea unor obiective naturale şi culturale fragile, de o mare importanţă
pentru patrimoniul naţional, în condiţiile unui circuit turistic intens (Gheţarul de la
Scărişoara, galeriile romane de la Roşia Montană, etc.);
- Poluare estetică asupra peisajului montan în cazul în care amenajările specifice
(cabane, pensiuni, terenuri de sport etc.) nu respectă principiile arhitecturale ale
peisajului (funcţionalitate, compatibilitate, unitate, armonie, proporţionalitate,
originalitate).
Alături de aceste scenarii de intervenţie umană în mediu putem considera, ca şi
alternativă mai puţin viabilă sub aspect economic, dar recomandabilă, strategia de
exploatare pe termen lung a zăcămintelor prin alternarea etapelor de producţie
cu cele de reconversie teritorială şi peisagistică. Această strategie ar îmbina într-un
mod fericit specificul ocupaţional al locuitorilor, nevoile economice şi sociale ale
acestora, precum şi condiţiile de durabilitate a relaţiei om-mediu în parametri adecvaţi
stării de echilibru dinamic.

BIBLIOGRAFIE

1. Barrow, C. J. (1997), Environmental and Social Impact Assessment. Arnold, London-New

York- Sydney-Auckland.
2. Benedek, J. (2001), Introducere în planning teritorial. Editura Risoprint, Cluj Napoca.
3. Briassoulis, Helen (2001), Sustainable Development and its Indicators:Through a
(Planner’s) Glass Darkly. Journal of Environmental Planning and Management, 44(3),
409-427.
4. Faludi, A. (1986), A decision-centred View of Environmental Planning. Pergamon Press
Oxford-New York-Beijing-Frankfurt-Sao Paulo-Sydney-Tokyo-Toronto.
5. Mac, I. (2003), Ştiinţa Mediului. Editura „Europontic”, Cluj-Napoca.
6. Selman, P. (2000), Environmental Planning. SAGE Publications Ltd., London-Thousand
Oaks-New Delhi.
7. *** (2002), Proiectul Roşia Montană. Elaborat de ESG International.