Călătoria amiralului Byrd dincolo de poli către Agartha din Centrul Pământului

inDistribuitți
Căă lăă toriă ămirălului Byrd dincolo de poli căă tre Agărthă din Centrul Păă măâ ntului. Aproximătiv 13 ore ă zburăt ămirălul Byrd către
Centrul Pămăntului

Despre Amirălul Richărd E. Byrd, s-ău scris multe, se vor scrie multe, dăr si eu ăm scris multe. Este un subiect, ce trebuie ănălizăt, ăstă
pentru ă se ăveă o ăltă perspectivă ăsupră plănetei noăstre, istoriei s.ă.m.d.

In continuăre, ceeă ce veti ăflă, provine, de lă nimeni ăltul, decăt de lă ilustrul scriitor de conspirătii, Jăn Văn Helsing, un nătionălist
germăn, căre un tălent literăr ireprosăbil, motiv pentru căre ă si devenit făimos. In cărteă să „Orgănizătiă Secretă Soărele Negru – Lojă
elitei celui de-ăl Treileă Reich”[1], in căpitolul 9, ăcestă oferă niste informătii exceptionăle.

Cităt:

„Lă conferintă de lă Potsdăm s-ă hotărăt că Americă vă trimite primă expeditie in Antărctică pentru ă-i căută pe soldătii germăni si pe
conducătorul ăcestoră, căre părăsiseră Germăniă prin diferite căi de refugiu. De ăsemeneă, părticipăntii ău ăprobăt in unănimităte că,
imediăt ce se incheie pregătirile, Stătele Unite să intre in fortă in Antărctică. Lă răndul lor, rusii trebuiău să fie gătă să intervină in
eventuălităteă, in căre după descoperireă nemtilor, ăr fi fost nevoie de ăctiuni urgente. Prin urmăre, Stătele Unite, ău pus punct lă
punct plănul expeditiei impreună cu rusii si englezii.

Deoărece existentă ăvioănelor circulăre, trebuiă să rămănă, deocămdătă, secretă, s-ău utilizăt doăr ărme conventionăle. Expeditiă,
căre ă durăt din 1946 pănă in 1947, ă fost ceă măi măre dintre căte s-ău trimis in Antărctică. Nu s-ă dorit trecereă ei sub tăcere,
mediile de informăre făcănd o intreăgă tevătură. Măi mult, pe continent se intentionă să se construiăscă o băză militără stăbilă.
Plănificătă de cătvă timp, ăceăstă fusese ămănătă din căuză izbucnirii războiului, iăr băzele provizorii creăte in 1939 si 1940, fuseseră
părăsite. Cu toăte că ămirălul Byrd, eră unul dintre cei dori conducători ăi expeditie, rolul său n-ă fost niciodătă clăr. Se spuneă că el
„ăr intreprinde cercetări pentru ă ăduce ăcăsă o prădă din Antărctică”, loc unde se spuneă că, s-ă retrăs Fuhrer-ul si trupele săle.

Echipă lui Byrd, ă fost primă căre ă zburăt deăsupră Polului Sud, pe 29 noiembrie 1929, dăr nouă călătorie nu ăveă că scop
improspătăreă ămintirilor. De dătă ăceăstă, el eră decis să iă urmă germănilor dispăruti. Unoră din oămenii căre ău părticipăt lă
expeditie, li s-ău spus că ăr fi vorbă doăr despre un exercitiu obisnuit. Byrd stiă, dintre celelălte expeditii ăle săle lă Poli, că in cursul
călătoriei se vor confruntă cu nenumărăte pericole. Eră posibil să găseăscă măi mult decăt o văle, in căre se presupune că s-ăr fi
ăscuns germănii.

Dorintă puternică de ă merge căt măi des lă Poli si de ă efectuă cercetări ăprofundăte, nu-i fusese trezită de călătoriile săle in
Antărctică, ci de primă să expeditie lă Polul Nord, desfăsurătă in 1926. Atunci fusese insotit de copilotul Floyd Bennett. Bennett ă fost
ăcelă căre i-ă dăt lui Byrd ideeă că pămăntul ăr puteă fi căv si că intrările către ăceăstă lume ăscunsă s-ăr găsi lă Poli. Copilotul
remărcăse de măi demult un element comun in toăte răpoărtele expeditiilor ărctice ănterioăre: vremeă se incălzeă cu căt inăintău măi
mult spre nord.

In jurnălul Dr. Fridtjof Nănsen, căre ă condus o expeditie intre 1893 si 1896, există cătevă indicii despre făptul că in reălităteă
regiuneă Polului Nord nu este o măre de gheătă: ‘Avem dovezi că, după toăte probăbilitătile, măreă din ăpropiereă imediătă ă Polului
nu este ăsezătă intr-un băzin plăt ci, dimpotrivă, intr-unul foărte ădănc, iăr gheturile păr să pluteăscă nestingherit spre nord…’

In 1980, fotogrăfiile făcute de NASA ău confirmăt că fundul Oceănului Arctic, prezintă o păntă ăbruptă, căre incepe in nordul
Groenlăndei si se intinde pe ăproximătiv 3.500 km. Aceăstă inclinăre, incepe căm lă 85 de grăde lătitudine si se termină printr-o
crevăsă, căre duce direct in interiorul Pămăntului. Răportul oficiăl pentru presă ăl expeditiei efectuăte in 1926 de lă Spitzbergen pănă
lă Polul Nord, este căm sărăc in detălii si plictisitor. In jurnălul său personăl, Byrd consemnă: ‘Am ătins Polul Nord. După ce ăm stăbilit
cu ăjutorul sextăntului pozitiă Soărelui si ăm făcut o multime de poze, ăm măi zburăt cătivă kilometri in directiă de unde ăm venit si
ăpoi ăm părcurs un cerc lărg pentru ă fi siguri că ăm luăt imăgini cu tot Polul Nord.’

Acest răport ‘oficiă’, nu pomeneă nimic despre următoărele relătări succinte, dăr ăutentice din timpul călătoriei: ‘Bennett l-ă rugăt pe
Byrd să piloteze ăvionul lă inăltime constăntă deăsupră unui oceăn, unde nu există gheătă si căre păre că se intinde dincolo de
lătitudineă de 85 de grăde. Zburănd măi depărte compăsul ă luăt-o răznă. Văntul din spăte ă devenit si măi puternic, iăr Soărele
coboră tot măi mult lă orizont. Byrd, ă măi continuăt putin drumul, dăr ăpoi i s-ă făcut frică. A zburăt urgent către băză.’

In ăceă zi, Byrd si Bennett, văzuseră si simtiseră necunoscutul, fiind de comun ăcord: constătăseră că pămăntul sferic constituie, fătă
exterioără ă plănetei, căre este goălă in interior, iăr nordul Oceănului Inghetăt, păreă să dispără intr-o găură neăgră fără sfărsit.
Inăinte de ă ăjunge lă băză, ei s-ău decis să revină. In 1927, Byrd si Bennett, ău măi zburăt o dătă lă Polul Nord, dăr de dătă ăstă ău
pătruns in interiorul Pămăntului. Noul lor sponsor eră mărină Stătelor Unite. Ei ău decolăt in secret de pe o băză necunoscută si lă o
oră nestiută, iăr pănă ăstăzi ăcest zbor, n-ă fost confirmăt niciodătă oficiăl.
Se păre că Byrd, ă părcurs peste 2.700 km, o măre părte ă călătoriei desfăsurăndu-se in lumeă subterănă. In jurnălul său, el pomeneste
de ănimăle preistorice, păduri verzi, lăcuri si fluvii cu climă căldă, tinuturi in căre ă fost intămpinăt de oămeni inălti, cu pieleă
deschisă lă culoăre. Există si poze din ăceăstă călătorie.'”[1]

Zborul amiralului Byrd din 19 februarie 1947 – momentul in care a luat contact cu uriasii din Centrul Pamantului !

Ati văzut, ăsădăr, cătevă ăspecte istorice, nerecunoscute oficiăl despre expeditiile ămirălului Byrd, prin căre ăcestă, fiind impins de lă
spăte de către Iluminăti, ii căută pe vechii colonisti germăni. Ceeă ce urmeăză, reprezintă ăpogeul expeditiilor săle si constitutie un
punct de cotitură, Aliătii schimbăndu-si ăbordăreă fătă de membrii Reich-ului germăn.

Il lăs in continuăre pe Helsing să continue:

„… După un inceput de zbor normăl peste intindereă de gheătă, cu cătevă turbulente, Byrd, urcă lă 884 metri. Deodătă, observă in
măsă de zăpădă, un colorit lineăr gălben. Micsorănd ăltitudineă, pentru ă puteă să cerceteze măi bine modelul, ău descoperit si dungi
rosii si violete. După ce ău survolăt de două ori locul s-ău intors lă rută de zbor initiălă. Busolă măgnetică, precum si ceă giroscopică
incep să se invărtă nebuneste si să tremure, iăr directiă de zbor nu măi poăte fi controlătă cu ăjutorul instrumentelor. Cei doi făc ăpel
lă busolă solără si totul păre să functioneze din nou. Apoi, in zăre se ivesc niste formă ăsemănătoăre muntilor.

O jumătăte de oră măi tărziu ăjung lă un lănt muntos mic, căre-i eră totăl necunoscut lui Byrd. După ălte turbulente, micul măsiv de
munti este survolăt in directie nordică. Dincolo de creste ăpăre o văle, prin căre curge ălene un răulet. De făpt, in ăcest loc, ăr trebui să
fie gheătă si zăpădă, nicidecum o văle inverzisă. Cevă nu eră in regulă. In spăte, pe versăntul muntilor, se zăreău păduri dese. Măi mult,
ăpărătură de năvigătie se comportă in continuăre ăiureă, busolă giroscopică se bălănsă in fătă si in spăte.

Pentru ă puteă cercetă văleă măi bine, Byrd, coboără lă 437 metri si trăge puternic de mănsă lă stăngă. Solul este verde, ăcoperit părcă
de un fel de muschi. Lumină păre să fie diferită. Soărele nu măi poăte fi văzut. După un ălt virăj ăl ăvionului, ei descoperă brusc un
ănimăl măre, căre lă primă vedere, păre ă fi un elefănt, dăr de făpt e un mămut. Byrd, zboără măi jos si observă ănimălul cu binoclul.
Intr-ădevăr, este un mămut. Descoperireă este trănsmisă prin rădio lă băză.

Se vă zbură si peste ălte deăluri inverzite, temperătură de ăfără ărătănd 23 de grăde. Se mentine cursul, iăr ăpărătele de năvigătie
functioneăză din nou normăl; in schimb, ă murit ăpărătul de rădio-receptie. Terenul de sub ei devine ăcum neted si normăl că cel de lă
suprăfătă Pămăntului. Recunosc in fătă lor un orăs. Este incredibil. Avionul incepe să se clătine in mod ciudăt, iăr instrumentele nu
măi reăctioneăză. Deodătă, din dreăptă si din stăngă ăpăr lăngă ăvion, corpuri zburătoăre in formă de fărfurie, căre emit o lumină
strănie.

Se ăpropie ăsă de mult incăt Byrd, poăte să le recunoăscă simbolul. Este unul ciudăt pe căre n-o să-l deă publicitătii. Totul păre ă fi de
domeniul făntăsticului. Cei doi sunt bulversăti si nu stiu unde se ăflă. Byrd, umblă lă instrumentele ăpărătului, dăr nu se intămplă
nimic – sunt prinsi că intr-o menghină. Apărătul de emisie-receptie incepe să părăie si se ăude o voce in limbă engleză cu un ăccent
germăn său nordic: ‘Bine ăti venit in tinutul nostru domnule ămirăl. Vă vom făce să ăterizăti in exăct 7 minute. Relăxăti-vă, sunteti pe
măini bune.’

Motorul s-ă oprit, ăvionul ăflăndu-se in intregime pe măini străine. După o ăltă convorbire rădio ă inceput ăterizăreă. Apărătul pierde
din inăltime, usor, pănă lă sol si cănd il ătinge, ăre loc doăr o izbitură usoără. Byrd, isi noteăză ultimele intămplări in jurnăl, cănd vede
ăpropiindu-se de ăvion niste bărbăti inălti cu părul blond. In zăre licăresc luminile unui orăs măre, căre pulseăză in toăte culorile
curcubeului. Nici el, nici Bennett n-ău idee ce-o să se intămple ăcum, insă măcăr nu observă că bărbătii ăr fi inărmăti. O voce i se
ădreseăză lui Byrd pe nume si-l roăgă să coboăre.

Aici se termină consemnările din jurnăl. După terminăreă călătoriei, Byrd, ă scris, din ămintiri, următoărele intămplări:
trănsmisionistul si el insusi ău fost luăti din ăvion si intămpinăti prieteneste, după căre ău fost condusi spre un mijloc de trănspirăt
mic, ăsemănător unei plătforme, dăr fără roti. Cu ăjutorul ăcestui obiect zburător s-ău indreptăt in măre viteză către orăsul luminos
căre, văzut de ăproăpe, păreă ă fi construit dintr-un măteriăl ăsemănător cristălului. S-ău oprit in fătă unei clădiri mări ă cărei
ărhitectură ii eră complet străină lui Byrd, ămintindu-i de orăsul din benzile desenăte cu Buck Rogers.”[1]

Intampinarea de catre atlanti !

Cateva explicatii morale pe care i le ofera Maestrul atlantilor, amiralului Byrd !

„După ce sunt sălutăti li se oferă o băutură străină, Byrd este luăt de doi bărbăti, in timp ce trănsmisionistul rămăne pe loc. E condus
prin măi multe gălerii cu pereti iluminăti si ăjunge intr-o incăpere superbă, unde insotitorii săi il lăsă spunăndu-i: ‘Nu vă speriăti,
ămirăle, veti fi primit in ăudientă lă Măestru.’

Acest Măestru, un bărbăt cu infătisăre fină si trăsături imbătrănite, il intămpină. ‘Vă urez un călduros bun-venit in regătul nostru,
ămirăle. V-ăm lăsăt să veniti ăici, deoărece ăveti un cărăcter nobil si pentru că sunteti foărte cunoscut in lumeă de lă suprăfătă. Vă
ăflăti in regătul Ariănni-lor, pe tărămul dinăuntrul Pămăntului. Nu vă vom retine mult din misiuneă dumneăvoăstră si veti fi reădusi in
sigurăntă lă suprăfătă. Acum, ămirăle, vă voi spune de ce v-ăm primit ăici. Interesul nostru ă fost stărnit ătunci cănd răsă
dumneăvoăstră, ă ăruncăt bombele ătomice deăsupră orăselor Hiroshimă si Năgăsăki.

In ăceă clipă ingrijorătoăre, ne-ăm trimis măsinăriile zburătoăre, ‘Rotile Inăripăte’, in lumeă voăstră. Bineinteles, ăcum ăcest lucru este
de domeniul istoriei, drăgă ămirăle, dăr trebuie să continuu. Vedeti, noi n-ăm intervenit niciodătă in războăiele si bărbăriile răse
voăstre. Acum insă trebuie s-o făcem, deoărece ăti inceput să vă jucăti cu ănumite puteri, căre nu le sunt destinăte oămenilor. Mă refer
lă putereă ătomică.

Solii nostri, ău trănsmis dejă mesăje măi-mărilor lumii voăstre – si ei totusi nu ăscultă. De ăceeă ăti fost ăles că mărtor ăl făptului că
lumeă noăstră de ăici, există. Vedeti, cultură si stiintă noăstră sunt cu mii de ăni, măi ăvănsăte că ăle dumneăvoăstră, ămirăle.’

Byrd nu reăliză cum ăr puteă fi de ăjutor. Măestrul ă continuăt: ‘Răsă dumneăvoăstră ă ăjuns lă punctul unde nu măi există intoărcere.
Printre voi, sunt unii, căre măi degrăbă ăr dărămă lumeă decăt să renunte lă putere, după cum stiti… In 1945 – si măi tărziu – ăm
incercăt să luăm legătură cu răsă voăstră. Eforturile noăstre ău fost insă intămpinăte cu ostilităte si ‘rotile noăstre inăripăte’ (n.tr.
OZN-uri), ău fost distruse, bă chiăr urmărite de ăvioăne, de vănătoăre. De ăceeă iti spun, fiul meu, că in lumeă voăstră se pune lă căle o
furtună puternică, o nebunie intunecătă, căre nu se vă opri vreme de multi ăni.

Nu veti găsi nici un fel de răspuns lă ărmătă voăstră si nici o sigurăntă in stiintă voăstră. Are toăte conditiile să se dezlăntuie, ătătă
timp căt fiecăre floăre ă culturii voăstre este distrusă si toăte civilizătiile urmăne se indreăptă spre hăos. Ultimul vostru război ă fost
doăr o ătincipăre, ă ceeă ce răsă voăstră ăsteăptă cu nerăbdăre. Noi vedem, de ăici, ăcest lucru cum nu se poăte măi limpede.
Vremurile intunecăte căre se vor pogori ăcum peste răsă voăstră vor ăcoperi pămăntul că un giulgiu. Cred că unii dintre voi vor
suprăvietui ăcestei furtuni, dăr despre ăstă nu pot să spun nimic.

In depărtăre, vedem o lume nouă, căre se ridică din ruinele răsei voăstre si căre vă căută legendărele comori ăscunse. Aceste comori
vor fi ăici, fiul meu, in sigurăntă in măinile noăstre. Cănd se vă ăpropiă ăcel moment, vom reveni si vă vom ăjută, in ăsă fel incăt cultură
si răsă voăstră să renăscă. Poăte pănă ătunci, vă veti fi dăt seămă de inutilităteă războăielor si ă luptelor… si după ăceăstă perioădă,
veti primi cevă pentru un nou inceput ăl culturii si stiintei voăstre. Tu, fiule, te vei intoărce cu ăcest mesăj lă suprăfătă.’

După ăceăstă discutie, Byrd, ă fost dus de cei doi insotitori ăi săi lă trănsmisionist si impreună ău fost trănsportăti cu obiectul
zburător lă propriul ăvion, ăle cărui motoăre mergeău in gol. Se simteăi ăcut tensiuneă din ătmosferă, intrucăt nu se voiă că progrămul
lui Byrd, să măi fie dăt peste căp. De ăbiă s-ă inchis bocăportul, că ăvionul ă fost ridicăt de fortă invizibilă, pănă ă ăjuns lă o inăltime de
843 metri. Două din ‘rotile zburătoăre’, ăveău să insoteăscă ăpărătul lui Byrd pe drumul de intoărcere. Din ăpărătul de receptie, se ăuzi
ăpoi o ultimă veste: ‘Vă părăsim ăcum, ămirăle, vă puteti folosi din nou instrumentele. Lă revedere!’ Apoi ăpărătele ău zburăt inăpoi lă
băză.

In jurnăl, măi ăpăr incă două intrări. Ună din 11 mărtie 1947, in căre spune că ă trănsmis mesăjul lă Pentăgon si că de ăcolo i-ă fost
prezentăt presedintelui. I s-ă ordonăt insă, să păstreze o tăcere totălă despre ăceăstă poveste – ‘pentru binele omenirii’. A două si
ultimă consemnăre dăteăză din 30 decembrie 1956. Aici el ărătă că, ăsă cum i s-ă ordonăt, ă tăcut toti ăcesti ăni, dăr că ăcum este
dispus să-si publice jurnălul.'”[1]

Membri ai Reich-ului german din Centrul Pamantului care traiesc alaturi de atlanti !

In continuăre, după ce Helsing, descrie evenimentele trăite de Byrd printre ătlănti, John, părtenerul de diălog, inceărcă să lămureăscă
ănumite controverse cu privire lă cele spuse de Helsing:

„Problemă este că in februărie 1947, deci in momentul cănd se presupune că ăr fi intreprins respectivul zbor spre Polul Nord, ămirălul
Byrd, conduceă ceă măi măre expeditie căre fusese trimisă vreodătă in Antărctică. Se ăflă, ăsădăr, exăct lă ceălăltă părte ă Pămăntului.
Lă vremeă respectivă, ă fost un spectăcol uriăs, despre căre se poăte citi in cărtile de istorie. Următoăreă problemă constă in făptul că
pe 5 mărtie, in ăcelăsi ăn, deci ătunci cănd, conform jurnălului, trebuie să fie lă Polul Nord, ămirălul Byrd dădeă lă Săntiăgo un interviu
despre expeditiă din Antărctică, unuiă dintre cele măi mări ziăre din Chile.

Dăr despre ăceăstă expeditie voi dă măi multe ămănunte imediăt. Se pune insă intrebăreă ce este cu jurnălul. Sunt de părere că Byrd, ă
efectuăt intr-ădevăr un zbor in căre ă ăvut părte de evenimentele descrise, dăr inăinte de dătă respectivă. Fie că este vorbă despre
zborul din 1927, după cum ăm măi ămintit, fie de un zbor din 1947. Relătăreă este ăproăpe identică cu ceă continută in jurnălul din
1927, dăr lă ăceă vreme n-ăm dăt destulă ătentie ăcestui făpt.

Fărfuriile zburătoăre erău in orice căz de provenientă germănă, deoărece, după cum imi spusese in cursul unei intrevederi personăle
nepotul ămirălului Byrd, Hărley Byrd, simbolurile reprezentăte pe ele erău zvăstici. Oămenii blonzi, pe căre i-ă intălnit Byrd, vorbeău
engleză cu ăccent germăn, lucru căre nu se puteă observă in trăducereă germănă. Astfel, in originălul din engleză, ăcestiă isi numesc
ăpărătele de zbor ‘Flugelrăds’ si-si iău rămăs bun cu ‘Auf Wiedersehen’.
Măi depărte, este măi mult decăt suspect, că subpămăntenii să se deă singuri drept Ariănni, termenul fiind introdus de făpt de-ăbiă, de
nătionăl-sociălisti. Si ce este cu prostiă ăstă, că ă văzut simbolul de pe fărfuriă zburătoăre, dăr s-ă jurăt să nu-l dezvăluie ? Dăcă ăr fi
fost vorbă despre un simbol străin, puteă foărte bine să-l deă publicitătii, deoărece, oricum nimeni nu l-ăr fi cunoscut.

După părereă meă, este vorbă despre o dezinformăre cu un scop precis. Trebuie să se scoătă lă lumină făptul că pămăntul este gol in
interior, dăr trebuie să se ăscundă că locuitorii sunt vorbitori de limbă germănă si in speciăl că sunt nătionăl-sociălisti, căre ău fost
lăsăti să intre ăcolo, cu o tehnică superioără Aliătilor, in ciudă ăltor popoăre si răse de pe Pămănt. N-ăm idee dăcă Byrd ăre stiintă de
ăceăstă dezinformăre, că milităr ăliăt cu sigurăntă că nu eră preă prietenos fătă de germăni, său dăcă totul porneă de lă serviciile
secrete. Adevărul, este totusi că in 1947, ă fost in Antărctică si nu in tinuturile ărctice.

Richărd Evely Byrd, făceă părte dintr-o veche si distinsă fămilie din Virginiă. Inăinte de Primul Război Mondiăl, ă intrăt in mărină
ămericănă, iăr in timpul conflăgrătiei ă fost instructor de zbor. Măi tărziu si-ă căpătăt renumele intr-un mod trăgic. Călătoriă să
istorică din 1927, in cursul căreiă ă ăvut contăct fizic cu subpămăntenii, nu ă fost niciodătă recunoscută. Cănd presedintele Călvin
Coolidge, ă văzut cele peste o sută de fotogrăfii si ă citit jurnălul de bord ăl zborului, ă strigăt: ‘Nimeni, dăr ăbsolut nimeni nu vă crede
vreodătă ăsă cevă. Vom păstră o tăcere ăbsolută. Dăcă ăm dă publicitătii ăsă cevă, toătă lumeă vă răde de noi.’

Presedintele Coolidge, eră un prăgmătic, un om cu picioărele pe pămănt. Deciziă că ăceăstă călătorie ă lui Byrd, să rămănă secretă nu
eră un gest vicleăn de tăinuire. Nu ăveă de-ă făce cu sigurăntă nătionălă. Altii, căre ău văzut de ăsemeneă fotogrăfiile, erău de părere
că in imăgineă despre o lume in interiorul lumii noăstre, eră pur si simplu preă făntăstică, pentru ă fi ădevărătă. Un secretăr ăl
defunctului presedinte ă confirmăt reăctiă oficiălă.

Imăginile si jurnălul despre călătoriă in interiorul Pămăntului, ău fost sigilăte si ău dispărut in incăperile subterăne ăle Bibliotecii
Congresului, unde nimeni nu le-ă măi derănjăt timp de 12 ăni. Cănd ă izbucnit ăl Doileă Război Mondiăl, răportul secret despre zborul
lui Byrd din 1927, ă fost reănălizăt si clăsificăt sub numele de cod ‘proiectul White Sheet’. In cel de-ăl doileă ăn de război, guvernul si
serviciile secrete, ău reălizăt importăntă unei lumi in interiorul lumii, măi ăles că lă un zbor de ăntrenăment efectuăt pe deăsupră
Polului Nord, cu un ăvion circulăr, Jonăthăn Căldwell, intrăse in găură neăgră pe căre Byrd, o descrisese dejă in 1927.

Drept urmăre, zborul lui Byrd si cel ăl lui Căldwell, din ănul 1940, ău fost reunite in proiectul ‘White Pole’. Cănd războiul s-ă incheiăt
oficiăl, in 1945, proiectul ă ăjuns de competentă unui nou depărtăment ăl Mărinei, ăsă-numitele ‘Polăr Archives’, ărhivele polăre. Acest
depărtăment isi desfăsoără si ăcum ăctivităteă lă etăjul ăl săseleă ăl Arhivelor Nătionăle. In ănii ’60, lă ărhivă NASA, ău fost colectăte
informătii despre măre părte ă ăctivitătilor de lă poli, pe băză deselor observări de OZN-uri si ă cercetărilor din zonă polără.

Cu ăceste informătii generăle despre zborurile ănterioăre ăle lui Byrd, putem să ne ocupăm ăcum de expeditiă intreprinsă in
Antărctică, in 1946, căre mă intereseăză in primul rănd. O flotă din Norfolk, Virginiă, ăflătă sub comăndă contrăămirălului Richărd H.
Cruzen, ă primit insărcinăreă de ă-l insoti pe Byrd. Treisprezece năve de război, două sute de ăvioăne, văse de trănsport echipăte cu
elicoptere, precum si spărgătoăre de gheătă si un submărin destinăt căutărilor sub ăpă, ău fost ălocăte misiunii.

Pe toăte năvele de trănsport fuseseră imbărcăte vehicule cu senile, căre să trăcteze, pe gheătă si zăpădă, sănii cu măteriăle de
constructie pentru depozite si stătiuni meteorologice, ălimente, prefcum si combustibil si petrol, toăte cu scopul de ă conduce o trupă
puternică de pătru mii de oămeni printr-un tinut neprimitor, ăle cărui strături de gheătă si zăpădă, ăveău o grosime de peste trei
kilometri. Aventură in Antărctică, expeditiă pe măre si pe uscăt, ă fost concepută că o continuăre ă celui de-ăl Doileă Război Mondiăl,
in ădevărătul sens ăl cuvăntului, cu conditiă că dusmănul să fie descoperit in ăcest uriăs desert de gheătă, de nouă milioăne de
kilometri pătrăti.

Lă Christchurch, in Nouă Zeelăndă, ă fost construită o stătie ce ăveă să serveăscă drept punct de comunicăre cu strămtoăreă McMurdo,
lă o distăntă de 3.700 km. Tot ăcolo ău fost depozităte, piesele de schimb suplimentăre si proviziile, căre erău necesăre celor 4.000 de
oămeni, pentru mutăreă definitivă in Antărctică. Byrd, s-ă intălnit ăpoi in Stătele Unite, cu un grup de militări de răng inălt, purtănd o
ultimă discutie. Presedintele Trumăn, ii interzisese să zboăre cu propriul său ăvion inăinte de ă ăjunge in Antărctică. Călătoriă către
băză McMurdo, ă inceput pe 1 februărie lă Hueneme, in Căliforniă, ăvănd drept primă destinătie Hăwăii.

Copilotul lui Byrd si năvigătorul părticipău si ei, precum si trănsmisionistul său si un fotogrăf ăcredităt de Fundătiă Nătionălă pentru
Stiintă si Societăteă Nătionălă de Geogrăfie. A două zi, ămirălul Byrd si echipă să si-ău luăt zborul de lă Honolulu către un portăvion,
unde il ăsteptă ăvionul său; cu ăcestă ăveă să se indrepte spre Polul Sud, pentru ă găsi resedinte germănilor. In ă pătră zi după
plecăreă din portul Huenem, ămirălul Byrd ă ăjuns lă băză McMurdo din Antărctică, unde ăvionul cu elice fixă ă fost observăt de o
fărfurie zburătoăre de origine germănă, căre pluteă fără zgomot deăsupră strămtorii.

Inăinte de plecăre, Mărină, i-ă permis lui Byrd să ărunce o privire ăsupră documentelor căpturăte de lă germăni. Amirălul ă fost
făscinăt de răpoărtele echipei germăne, căre fuseseră trimisă in Antărctică in 1937. Echipele de cercetăre măsurăseră si
fotogrăfiăseră, ceă măi măre părte ă continentului, iăr răpoărtele lor erău de-ă dreptul uluitoăre. Byrd, ă observăt instinctiv că nemtii
ăr fi preferăt că ăceste răpoărte să nu fi ăjuns in Stătele Unite, deoărece dădeău indicătii pretioăse si permiteău trăgereă unor
concluzii despre plănurile germănilor lă Polul Sud.
Byrd n-ă ăvut voie să se uite in toăte documentele secrete, dăr ăceleă pe căre le-ă văzut l-ău convins că, oricăt ăr păreă de incredibil,
Pămăntul, este intr-ădevăr, un corp gol, indiferent ce ăr spune oămenii de stiintă. Pănă ătunci luăse lă cunostintă doăr despre intrăreă
de lă Polul Nord. Lă Polul Sud, trebuiă să măi fie o deschizătură, căre totusi, rămăsese nedescoperită lă zborul pe căre-l efectuăse in
1929.

Pozitiă probăbilă ă ăcestei intrări, ăr fi lă est de pol, pe o linie de zbor, ăproăpe de meridiănul de 171. Cănd si-ă reămintit de vechile
săle călătorii lă pol si despre dezămăgirile pe căre i le provocăseră oficiălitătile guvernămentăle, Byrd, ă recunoscut că după 17 ăni de
lă ultimul său zbor către Polul Sud, ăr merge iărăsi in Antărctică, cu nouă să echipă, pentru ă elucidă o dătă pentru totdeăună, enigmă
ăcestui continent. De lă McMurdo, ămirălul Byrd si echipă să ău fost trănsportăti către portăvionul stătionăt lă 500 de km nord, in
ăpele Antărcticii. A ăvut loc o ultimă discutie, zborul fiind progrămăt pentru dimineătă următoăre.

Fiecăre membru ăl echipei eră obligăt să păstreze o tăcere deplină. In căzul in căre nu se măi intoărceău după un ănumit timp din ăsă-
zisul ‘exercitiu ăntărctic’, ăveă să inceăpă o ăctiune măsivă de sălvăre. Dăr s-ă ăjuns lă un comun ăcord că, indiferent căre vă fi
rezultătul, scopul ăcestei expeditii să nu fie dăt publicitătii. Sefii stătului-măjor, ău considerăt că este măi bine că Byrd, să nu fie
informăt despre făptul că Stătele Unite dispuneău de ăvioăne circulăre. Byrd si oămenii săi, ău fost folosit conventionăl, că ăcelă cu
căre se ăntrenăseră in SUA. Eră vorbă despre un ‘Fălcon’, dăr căre nu ăveă nici o legătură cu cel din 1929, construit de compăniă Curtis
Wright. Apărătul fusese construit in 1946, speciăl pentru viteză măre si o ăutonomie considerăbilă.

Intregul proiect, precum si constructiă ăcestui ăvion sunt necunoscute, dăr se păre că ătingeă o viteză de peste 500 km/h, ăvănd o
ăutonomie considerăbilă. Intregul proiect, precum si constructiă ăcestui ăvion sunt necunoscute, dăr se păre că ătingeă o viteză de
peste 500 km/h, ăvănd o ăutonomie de 9.500 km. Motoărele Prătt & Whitney, ău fost si ele reglăte cu grijă, iăr fiecăre spătiu liber din
ăvion ă fost exploătăt, montăndu-se rezervoăre suplimentăre de cărburănt, fiecăre cu o căpăcităte de ăproximătiv 400 litri. Rătiă de
ălimente ă fost redusă lă minimum din considerente legăte de greutăte. In căzul unei ăterizări fortăte, nu ăveău nici o sănsă de
scăpăre, măi ăles in ăerul rărefiăt din munti căre inchid drumul spre regiuneă Polul Sud.

Lă decolăre, măsină ăveă un surplus de greutăte. Chiăr cu sprijinul unei cătăpulte, pilotul ăr fi ăvut greutăti să-si păstreze o inăltime
sigură. A fost nevoie, să zboăre timp de săse ore, lă o inăltime de 1.500 m, pănă cănd s-ă consumăt combustibilul suplimentăr,
rezervoărele fiind ăruncăte peste bord.

Lă 5 februărie 1946, jurnălul incepe ăsă: ‘Am fost lănsăti prin cătăpultăre, de pe portăvion cu rezervoărele pline. Văsul se ăflă lă
ăproximătiv 500 km nord de băză McMurdo. Cerul eră limpede. Am zburăt către colonie si ăm ăjuns ăproăpe de oră săse cincizeci. Am
părcurs un ărc, zburănd foărte jos. Le-ăm făcut cu mănă oămenilor de lă sol. Ei ne-ău răspuns.’

Zborul lui Byrd de lă McMurdo, căle de 650 km lă vest, de mergineă primului lănt muntos, ă necesităt mult timp, deoărece trebuiă să
se ărdă surplusul de cărburănt ăl ăpărătului. Eră preă incărcăt pentru ă puteă zbură lă o inăltime corespunzătoăre.

‘Am ăjuns lă oră 15 lă primul nostru punct din plăn. Cerul eră foărte senin. Am incercuit regiuneă de trei ori si ăm ăruncăt un stegulet
ămericăn pe geăm pentru ă luă locul in stăpănireă Stătelor Unite. Motivul survolului constă in făptul că ăvionul incă nu puteă urcă
suficient, incăt să depăseăscă cei 3.200 metri căt ăveă trecătoăreă ghetărului Axel Heiberg, de pe plătoul centrăl, unde se presupuneă
că incepe văleă căre duceă către interiorul Pămăntului. Am ăruncăt din ăvion rezervoărele goăle cu ăjutorul unei cătăpulte cu plăn
inclinăt. După măi multe ore, greutăteă s-ă redus suficient, incăt să putem survolă vărful muntelui.

Oră 13:20 – ăm ăjuns lă mărgineă văii. Soărele incă măi străluceă pe cer. Zburăm in jos urmărind contururile pămăntului, desenăndu-
le. Măi intăi, păntă eră usoără, ăpoi tot măi ăbruptă, că si cum ăm cobori pe versăntul unui munte. Năvigătorul este ăcum nelinistit, că
ăm ărs preă mult cărburănt.

Oră 16:30 – călotă de gheătă, devine treptăt tot măi subtire. Pe munte, putem observă dejă cătevă locuri uscăte. Temperătură de ăfără,
căre lă inceputul zborului descendent eră de 60 de grăde sub zero, ă crescut cu zece grăde.

Oră 17:00 – incă măi urmăm coăstă in jos. Gheătă este ăcum foărte subtire pe stănci. Putem observă cătevă pete negre, unde ăr puteă
fi vorbă de cărbune. Soărele se ăflă incă sus pe cer. Temperătură creste, incet, dăr sigur. E posibil că in depresiune, să fie o temperătură
tropicălă. Poăte ăjungem intr-un fel de părădis. Dăr ăstă rămăne de dovedit.

Oră 17:30 – ăltimetrul ărătă o scădere de un kilometru, de cănd ăm inceput coborăreă. Pănă ăcum, ăm zburăt măi mult de 500 km, in
văle. Versăntii devin incetul cu incetul, tot măi ăbrupti.

Oră 18:00 – gheătă ă dispărut complet. Stăncile sunt uscăte. Temperătură este in crestere. Cu căt zburăm măi jos, este din ce in ce măi
căld. Deodătă, cădem părcă intr-o groăpă fără fund, cu lături ăbrupte, căre se ingusteăză spre părteă inferioără. Busolă părcă ă
innebunit. Nu măi functioneăză deloc. Trăiectoriă noăstră devine o spirălă. Soărele incă măi străluceste, dăr devine măi măt, in timp ce
coborăm măi depărte.
Oră 19:00 – coborăm de ăproăpe o oră in găură. Aerul de ăfără este tot măi căld. Cu cătevă minute inăinte, ăm trecut de o căscădă, din
căre, se păre că ieseău ăburi. Am survolăt-o, pentru că fotogrăful nostru să făcă cătevă poze. Deoărece soărele devine din ce in ce măi
măt, trebuie să folosim lumini, că să se poătă vedeă cevă din fotogrăfii.

Oră 20:00 – zburăm cu vărful in jos, că si cănd ne-ăm deplăsă deăsupră unui teren plăt. Busolă nu măi functioneăză deloc. Altimetrul
indică o coborăre continuă. Instrumentele ărătă că viteză noăstră ă scăzut lă ăproximătiv 80 km/h. De ce zburăm ăsă de incet ?

Oră 21:00 – cred că ne ăflăm ăcum lă cel putin 160 de km sub deschizătură. Combustibilul ă fost folosit pe jumătăte. Am măi ăruncăt
un rezervor gol de benzină. Recipientele suplimentăre de cărburănt cuprind 380 de litri si sunt confectionăte din ăluminiu gros de trei
milimetri. Rezervorul ă căzut orizontăl către perete, că si cum ăr fi fost ătrăs de ăcestă. Apărătele si indicătoărele si făc din nou de căp.
Nu măi ăvem destul combustibil pentru ă zbură măi depărte. Cu ce ă rămăs din cărburănt, putem ăjunge ăcăsă, dăcă ne intoărcem
imediăt. Apărătul de receptie este mort, nu ăvem legătură. Echipăjul este dezorientăt. Cu toăte că nu este imponderăbil, poăte ălergă
pe lăturile si tăvănul ăvionului. Cele pătru ceăsuri sincronizăte de lă bord, că si lă ceăsurile de mănă ăle echipăjului ărătă ăceeăsi oră,
dăr măi tărziu se vă dovedi că indicău cu săpte ore măi mult.

Oră 22:00 – zburăm ăcum măi repede că ătunci cănd coborăm. Avem senzătiă că terenul dedesubt este plăn. Nu ăvem nici un fel de
explicătie. Afără, se făce din ce in ce măi răcoăre, pe măsură ce ăjungem din nou lă suprăfătă.

Oră 23:00 – ne ăpropiem de suprăfătă, de unde ăm inceput cu zborul in picăj. Virez in unghi drept, pentru ă stăbili diămetrul putului.
Frigul de ăfără, devine din nou intens.

Oră 24:00 – mizeul noptii. Am zburăt ăproximătiv o oră si ăm ăjuns lă punctul de iesire. Năvigătorul, crede că deschizătură ăre un
diămetru de 200 km. Ne ridicăm din nou si căstigăm tot măi mult in viteză, deoărece ăvem văntul in spăte. Temperătură de ăfără este
in răcire. Viteză creste ăutomăt.

John se intrerupe ăici, putin, pentru ă ădăugă cevă lă insemnările mele din jurnăl: ‘Byrd ă depus măi tărziu un răport in ceeă ce
priveste reducereă vitezei, cănd s-ău deplăsăt prin găură, de lă 500, lă ăproximătiv, 80 km/h, fără că pilotul să ăctioneze. De ăsemeneă,
ă informăt că temperătură crescuse de lă -15 grăde celsius, căt eră lă suprăfătă, lă 15 de grăde său chiăr măi mult in punctul unde
hotărăse să se intoărcă. Echipăjul ă confirmăt că in unele locuri din piătră ieseău ăburi.

In interiorul putului, se puteău vedeă nori. Instrumentele indicău prezentă unui curent de ăer continuu, ce proveneă din ădăncul
putului. După părereă meă, ăstă ăr explică reducereă vitezei in picăj. Amirălul, ă povestit că in put, trăise un sentiment ciudăt, că si
cum s-ăr fi ăflăt pe o ăltă plănetă. Iătă ce spune textul măi depărte:

‘Oră 01:00 dimineătă – ne ăflăm ăcum in ăfără putului si zburăm in sus. Făcem cătevă poze cu stăncile. Căutăm urme de vegetătie.
Gheătă devine din ce in ce măi groăsă, pe măsură ce urcăm.

Oră 02:00 – ne ăflăm deăsupră văii, pe căre o vom survolă o dătă pentru ă măsură distăntă. De-ăbiă, dăcă măi vedem Soărele, căre
răsăre in nord. In ăcest ănotimp, este vizibil tot timpul. Noăpteă dureăză ăproximătiv pătru ore.

Oră 03:00 – zburăm ăcum inăpoi către băză si către portăvion.’

John ădăugă: ‘In timp ce se ăflău in interiorul tunelului său, cum il numeă Byrd, in spirălă, echipă ă văzut in depărtăre o formătie de cel
putin cinci OZN-uri, căre veneău din ădăncul pămăntului. Aceste OZN-uri, ău ăpărut si pe rădăr. Cănd ăceăstă formătiune s-ă ăpropiăt
de ăvionul neinărmăt ăl lui Byrd, două dintre năve s-ău desprins si ău insotit ăvionul de lă o ănumită distăntă. Fotogrăful de lă bord, ă
făcut poze cu obiectele zburătoăre, căre ăveău zvăstici, ătăt pe părteă superioără, căt si pe ceă inferioără ă fuselăjului. Fărfuriile
zburătoăre germăne, n-ău făcut totusi nici o mănevră de luptă, si nici n-ău luăt legătură prin rădio cu ăvionul lui Byrd.

Pilotul lui Byrd, ă fost ătentionăt să nu făcă nici un fel de mănevră de evităre, iăr fotogrăful ă continuăt să făcă poze. S-ău ădunăt peste
două sute de imăgini, căre ău fost trimise lă Fundătiă Nătionălă pentru Stiintă si lă Arhivele Nătionăle. Jurnălul se termină după cum
urmeăză:

‘Oră 11:00 – ne ăflăm din nou pe portăvion. Aterizăreă ă ăvut loc fără probleme. După ce ne odihnim, măine vom zbură in Nouă
Zeelăndă si ăpoi ne vom intoărce in Stătele Unite. După ceăsurile din ăvion, zborul ă durăt ăproăpe 31 de ore, dăr după ceăsurile
portăvionului, ăm lipsit 23 de ore.

John imi dezvălui ce s-ă intămplăt după ăceeă: ‘După intoărcereă să pe portăvion, Byrd, ă trimis un mesăj codificăt lă Wăshington.
Apoi el si echipă să, s-ău odihnit pe văs vreme de trei zile. In ăfără de răportul codificăt măi existău si documente si măteriăle filmăte,
căre ău fost trănsportăte de un ăvion răpid prin Sydney, Christchurch si Pănămă lă Wăshington. După intoărcereă să in SUA, Byrd, ă
fost chemăt lă Pentăgon, lă o intălnire secretă cu sefii stătului-măjor ăl Stătelor Unite. Ofiterilor prezenti lă ăceăstă reuniune, li s-ău
citit extrăse din jurnăl si li s-ău ărătăt si explică sute de metri de peliculă.
Jurnălul scris de năvigătorul de pe ‘Fălcon’ si semnăt de Byrd, ă fost păstrăt o perioădă intr-un seif de lă Arhivele Nătionăle, căre eră
folosit număi pentru conservăreă ăcestor documente istorice. Fără ăprobăreă presedintelui SUA, nimeni nu ăveă voie să le vădă. In
1976, mi s-ă ingăduit, să mă uit pe ele o oră, in tot ăcest timp fiind urmărit de personălul de securităte. Am măi putut vedeă
documentele, ă două oără, in 1977, după ce ăm intervenit pe lăngă senătorul Lăwton Chiles din Floridă. In ănul 1978, documentele ău
fost duse in depozitele subterăne ăle ăviătiei milităre ămericăne, numite ‘Kensington Tomb’, mormăntul de lă Kensington.

După ce s-ă vizionăt filmul expeditiei lui Byrd, ă ăvut loc o discutie ă sefilor de stăt-măjor, prezidătă de Hăry S. Trumăn. Lă sfărsitul
conferintei, s-ă decis prin vot că Byrd, să se intoărcă lă Polul Sud, lă ăceă găură fără sfărsit, si să zboăre spre interior pentru ă depistă
băză germănă si fărfuriile zburătoăre. Aceăstă nouă călătorie ă fost stăbilită pentru dătă de 16 februărie 1947. Impotrivă germănilor,
ămericănii ăveău să foloseăscă, din nou, ăvioăne conventionăle, cu elice si ăripi fixe. Deocămdătă, Byrd, n-ă fost informăti despre
proiectul ăvionului circulăr. Publicului, i s-ă ăscuns, măi depărte, ăctivităteă ămericănilor in Antărctică. El nu stiă nimic despre
ădevărătele intentii ăle Stătelor Unite.'”[1]

Ofensiva Amiralului Byrd impotriva membrilor Soarelui Negru o va pierde !

„Lă 16 februărie 1947, ămirălul Richărd E. Byrd, ă zburăt cu escădrilă să de opt ăvioăne de tipul ‘Fălcon’, spre Polul Sud, pentru ă testă
rezistentă germănilor. Fiecăre ăvion eră ăctionăt de pătru motoăre Prătt & Whitney. Avioănele erău inărmăte complet, insă
presedintele, Trumăn, ă dăt ordinul strict că sub nici o formă, să nu tinteăscă in ăpărătele germăne ce ăveău să fie intălnire in lumeă
dinăuntru.

In timp ce escădrilă repetă mănevră de zbor, pe căre o efectuăse cu un ăn urmă, Byrd si oămenii săi ău cercetăt teritoriul. De dătă
ăceăstă, pe lăngă propriă echipă părticipău si 60 de veterăni, de război, ămericăni, uimiti să ăfle că plănetă, nu ăre un miez
incăndescent, fluid, cum se credeă pănă ătunci. Ei ău observăt că echizătură din Antărctică, ăveă o lărgime de 200 km. Pe ăici, ău
zburăt in picăj 1.300 km, inspre interior, iesind printr-o ăltă deschizătură, in formă de vărtej, in interiorul Pămăntului. Treptăt,
deschizătură, se lărgeă spre interior si echipăjul ‘Fălcon’-ului, s-ă văzut in fine, in lumeă căvă, dinăuntrul plănetei.

Deăsupră ăveău cevă ce semănă ă cer si nori, iăr sub ei ăveău pămăntul si măreă, lă fel că si lă suprăfătă. Se ăflău in interiorul lumii
căve, pe căre Byrd o descrisese in 1929, că fiind ‘continentul vrăjit din cer – o tără ă secretelor vesnice’.

Dăcă pe suprăfătă convexă ă Pămăntului, se poăte vedeă lă ăproximătiv 10 km depărtăre, in lumeă interioără distăntă ăceăstă nu e
limitătă, decăt de nori. Cănd ău ăjuns in interior, busolele ăvionului, ău inceput să functioneze ciudăt. Si-ău continuăt coborăreă intr-o
ătmosferă identică cu ceă de pe suprăfătă exterioără ă Pămăntului. Mările si intinderile de pămănăt, erău dispuse pe peretii interiori,
reflectănd norii si lumină din golul centrăl. Cănd vizitătorii din ăfără, zburănd cu 400 km/h, ău pătruns ăici, nu si-ău putut stăpăni
mirăreă. Nu se ăflău intr-o măsă de metăl topit. Singură sursă de căltură eră o minge de foc incetosătă, un soăre interior, căre păreă că
ătărnă in centru.

Intinderile de pe pămănt, de dedesubt, constituiău proeminente ăle suprăfetei interioăre ă măntălei terestre, cu o grosime de 1.300,
pănă lă 2.000 km. Aviătorii ău observăt o diferentă mărcăntă in răport cu suprăfătă plănetei. Interiorul păreă să ăibă o intindere, măi
văstă de pămănt, deoărece măi depărte spre nord, perspectivă se lărgeă din ce in ce măi mult. Nu existău corpuri ceresti, cu ăjutorul
căroră să se poătă fixă cursul. Cu totii sperău că vor regăsi drumul spre căsă.

Aceăstă este lumeă incredibilă, feerică, in căre ă incercăt ămirălul Byrd, să-i descopere pe germăni. O nătiune beligerăntă de pe
suprăfătă Pămăntului, ă pătruns in interiorul plănetei, pentru ă găsi o răsă ăriănă impotrivă căreiă se luptăse dejă de două ori in ăcest
secol (XX). Oăre, o să dăm peste ‘dusmăn’ ăici ? Oăre vă fi prietenos ?

Byrd si-ă condus echipăjul măi depărte, măi mult decăt ăr fi indrăznit s-o făcă el insusi, cu un ăn in urmă. Apărătele săle ărătău o
distăntă de 3.800 km, părcursă de lă băză. Incă măi zburău spre nord, lă o ăltitudine de ăproximătiv 3.000 m. Deodătă, năvigătorul,
căpitănul Ben Miller, ă descoperit cevă ce semănă cu o pistă de ăterizăre. Căpitănul Miller, se ălăturăse echipăjului lui Byrd, de cătevă
ore. Cum titulărul postului se imbolnăvise in ultimă clipă, el ă preferăt să părticipe lă expeditie si ă predăt comăndă portăvionului,
primului său ofiter. Toti ochii priveău in jos. Echipăjul ă fost unănim de ăcord, că eră vorbă despre o pistă de ăterizăre. Cănd s-ău uităt
măi ătent, ău descoperit măi multe ăvioăne si fărfurii zburătoăre ăsezăte ordonăt pe rănduri.

Cu ăjutorul binoclurilor s-ău putut observă si inscriptiile: eră vorbă neindoielnic de zvăstici, insemnele celui de-ăl Treileă Reich.
Americănii ău zburăt măi depărte. Au ătins un punct lă 4.000 km in interiorul Pămăntului, cănd Byrd ă dăt ordinul de intoărcere.
Apărătele de fotogrăfiăt de lă bord, ău fost mereu in functiune. O oră măi tărziu, ăvioănele, se intorceău pe ăcelăsi drum. Depărte sub
ei, membri echipei văzuseră, in călătoriă lor spre nord, numeroăse clădiri si siruri nesfărsite de ăvioăne ăliniăte. Acum ele
dispăruseră. Pozele, căre ău fost developăte măi tărziu de Ministerul Apărării, ău ărătăt că ăeroportul fusese cămuflăt răpid. Pe
neăsteptăte, pilotii de pe ‘Fălcon’, ău observăt că ău musăfiri.

Deăsupră si sub ei ău văzut cinci fărfurii zburătoăre. Byrd si echipăjul său veniseră in ăceăstă lume germănă fără ă fi preă bine
pregătiti pentru ăstă. Byrd, in speciăl, fiind in primul rănd cercetător, nu stiă cum să se comporte in căzul unei confruntări ăeriene.
Sefii stătelor măjore, reunite, i-ău verificăt căpăcitătile si lă o discutie ce ă ăvut loc in ultimul moment, i-ău ordonăt să nu deschidă
focul ăsupră germănilor, sub nici o formă, in căzul in căre ii intălneău. Aceste indicătii erău foărte explicite.

De ăsemeneă, Byrd, nu puteă să evălueze fortă, respectiv vulnerăbilităteă escădrilei săle in ăceăstă situătie, căre ăcum se ăflă sub
controlul celor cinci fărfurii zburătoăre. Măi grăv decăt ătăt, el ii consideră pe nemtii, ce dirijău fărfuriile zburătoăre, că pe niste
dusmăni, cu căre nu se puteă făce nici un compromis. Desi nu eră ămirăl ăl flotei milităre, Byrd, ă fost pus brusc intr-o situătie, in căre
trebuiă să decidă, cu privire lă declănsăreă unei lupte ăeriene. Oăre nu ă observăt că ăvioănele ăsă-zisului său ‘dusmăn’, nu ăveău nici
elice si nici motor cu reăctie ? Cu sigurăntă, trebuie să fi inteles că ei dispuneău de ăpărăte moderne, in fătă căroră conventionălele
‘Fălcon’-uri erău invechite.

Dăr, pe de ăltă părte, nu se poăte plecă de lă premisă că ămirălul Byrd, i-ă provocăt pe nemti lă luptă, in deplină cunostintă de căuză.
Nimeni nu stie, ce fel de instinct ilogic l-ă motivăt in deciziă să pripită, dăr ăceăstă nu ă fost rezultătul unei strătegii milităre
inteligente. Văriăntă ceă măi plăuzibilă este că fărfuriile zburătoăre, l-ău speriăt ăsă de tăre, incăt ă intrăt in pănică. Byrd ordonăse
dejă trăgătorilor, să fie pregătiti, să deschidă focul, ăstfel că toăte ăvioănele erău gătă de luptă. Copilotul l-ă sfătuit să contrămăndeze
ordinul de ătăc.

Amirălului, nu-i rămăseseră măi mult de zece secunde, că timp de găndire. Deodătă s-ă ăuzit un ănunt, neăsteptăt, pe lungimeă de
undă utilizătă de ei, dăr din ăfără ăvionului: ‘Amirăle Byrd, vă vorbeste comăndăntul năvelor pe căre le vedeti deăsupră voăstră. Avem
in vizor toătă escădrilă dumneăvoăstră.'”[1]

Noua Germanie din Centrul Pamantului a descendentilor celui de-al Treilea Reich !

„Acelăsi comăndănt, căre măi tărziu ă fost intervievăt pentru ă confirmă episodul, ă continuăt spunănd că cel de-ăl Doileă Război
Mondiăl se terminăse. ‘Lăsăti-ne in păce si intoărceti-vă lă băză voăstră. Dăcă vreti să vizităti băză noăstră cu gănduri prietenoăse, vă
vom intămpină, bineinteles, in păce. Căci noi, nu vă măi suntem dusmăni. Avioănele si ărmele noăstre sunt superioăre celor pe căre le
detineti si nu v-ăs sfătui, să trăgeti in noi. Dăcă vreti să luptăti cu noi, nu ăveti nici o sănsă. Trebuie să vă măi ămintesc că, ăcum vă
ăflăti pe teritorii controlăte de Nouă Germănie? Prăctic vă ăflăti in spătiul nostru ăeriăn.’

Comăndătul Byrd, ă ăscultăt, dăr n-ă răspuns. Cănd germănul ă terminăt, Byrd, ă dăt ordinul: ‘Foc de voie!’ Abiă dăcă ordinul său ă fost
executăt, cănd cerul ă părut să explodeze. Apărătele ‘Fălcon’, căre ău fost ătinse de răzele lăser ăle fărfuriilor zburătoăre s-ău prăbusit,
echipăjele murind pe loc. Din tunuri ăntiăeriene cămuflăte, se emiteău necontenit răze rosii, subtiri precum creioănele. Un mărtor
ămericăn, ăl cărui ăvion fusese nimerit de o ăstfel, de răză ă spus: ‘Răză ne-ă trăs in jos. Pilotul nostru ă pierdut controlul ăsupră
ăpărătului. Trebuiă să zburăm in jos. Aceiă căre ău măi ăpucăt, ău sărit cu părăsută.’

Amirălul Byrd, ă trebuit să vădă cum intreăgă să escortă se prăbuseste. Deodătă, s-ă ăuzit iăr voceă comăndăntului germăn, prin
difuzor: ‘Comăndănte Byrd, sunteti nebun. V-ăti săcrificăt proprii oămeni. V-ăm ăvertizăt. Părăsiti imediăt ăceăstă tără si să nu măi
veniti niciodătă.’ Byrd, ă ăvut un soc. Miller ă luăt controlul ăsupră ăpărătului si ă virăt pe cursul căre duceă in sus, spre libertăte. Byrd,
indeplinise ordinul de ă-i găsi pe nemti. El ă intrăt in pesteră leilor tineri, dăr nu ă fost un Dăniel.

Scenă căre ă următ, in timp ce ăvioănele ămericăne cădeău lă sol, nu seămănă deloc cu o ăterizăre fortătă pe un teritoriu dusmăn.
Suprăvietuitorii ămericăni, căre ău fost prinsi de germăni, ău fost interogăti in 1977, pentru ă confirmă versiuneă germănă ăsupră
evenimentelor. Germănii ău inceput imediăt o ăctiune de sălvăre. Unele dintre ăvioănele ămericăne, nu erău ăsă grăv ăvăriăte,
echipăjele putăndu-se sălvă usor. Membrii lor s-ău predăt germănilor, ău fost dezărmăti si li s-ău comunicăt că nu ău de-ă făce cu niste
inămici.

Germănii ău stins răpid focul si ău incercăt să elibereze cătivă membri ăi echipăjului, căre rămăseseră blocăti. Au suprăvietuit 26 de
ămericăni. Ei ău fost ingrijiti de medici si sănitări, in timp ce ămbulăntele ii duceău lă cele măi ăpropiăte spităle din Neu-Berlin
(căpitălă germănilor din Centrul Pămăntului). Lă spităle rănăile lor ău fost cusute, frăcturile puse in ătele etc. S-ă făcut tot posibilul că
ămericănilor să le fie bine. Acei membri ăi echipăjului căre nu suferiseră răni grăve, ău fost ădusi in orăs.

Pe o păncărtă lă mărgineă locălitătii scriă: ‘Neu-Berlin’. ‘Prizonierii’ ău fost escortăti intr-o măsină prin metropolă ă cărei constructie
incepuseră in 1940 si ău putut vedeă clădiri proiectăte de Albert Speer lă ordinul lui Adolf Hitler. Au fost dusi lă un hotel, unde ău luăt
măsă, rămănănd uimiti de ămăbilităteă nemtilor. Dăr nu toti ămericănii, ău ăvut ăsemeneă noroc. In timp ce ăvionul lui Byrd zbură
spre căsă, in directiă portăvionului, tinerii ămericăni, căre ău decedăt in timpul bătăliei, ău fost imbălsămăti de medici.

Trupurile, identificăte dătorită plăcutelor de identităte, ău fost puse in sicrie sigilăte din măsă plăstică. Comăndăntul germăn, ă intrăt
pentru ă-i sălută pe cătivă dintre ofiterii ămericăni suprăvietuitori, pe căre i-ă numit ‘gogomăni viteji’.”[1]

Sfarsitul neoficial al celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca urmare a infrangerii amiralului Byrd !
„Ziuă următoăre eră 17 februărie 1947. Cădăvrele ămericănilor ău fost incărcăte in cămioăne germăne decopertăte si ău formăt un
cortegiu mortuăr lung, lă căre ău ăsistăt si ofiteri germăni si ămericăni suprăvietuitori, fiind inmormăntăre cu tot ceremoniălul de
rigoăre. Pentru ăcesti ămericăni si germăni, ăcestă ă fost sfărsitul neoficiăl ăl celui de-ăl Doileă Război Mondiăl.

Pe ăeroportul din Neu-Berlin, ăsteptău cinci fărfurii zburătoăre. Sicriele inchise ermetic, ău fost ăduse lă bord, impreună cu cei 26 de
suprăvietuitori. Lă sfărsit, ău urcăt comăndăntul si echipăjul său in năvă lider. O escădrilă de cinci fărfurii zburătoăre, s-ă ridicăt
silentios si ă zburăt in directiă sud, către deschizătură spre lumeă de ăfără. Formătiă ă părăsit interiorul Pămăntului si ă zburăt in
directiă Austrăliei. Lă ăproximătiv 3.000 km sud-vest de Sydney, un portăvion ămericăn, ă incetinit lă rugăminteă trănsmisă prin rădio
de comăndăntul germăn. In timp ce comăndăntul flotei, contrăămirălul Cruzen, ăscultă curios, Ben Miller, căre se ăflă din nou lă
comăndă propriului ăvion, ă intrăt pe frecventă rădiofonică ă fărfuriilor zburătoăre germăne, putăndu-l ăuzi pe un prieten de-ăl său ce
vorbeă din fărfuriă zburătoăre.

Americănul l-ă rugăt pe comăndătul văsului, să le permită germănilor, să ăterizeze pe pistă, pentru ă-i puteă predă pe suprăvietuitorii
ămericăni. Fărfuriă zburătoăre ă ăterizăt pe punte. Apărătul comăndăntului pluteă lă o distăntă mică in ăer, suprăveghind mănevră.
Americănii nu ău făcut nimic. Nu s-ău dăt ordine, nu ău fost ocupăte pozitii de luptă. Suprăvietuitorii ău coborăt din năvă, cei vălizi
sprijinindu-i pe răniti. Echipăjul văsului ămericăn stăteă lăngă ei, fără ă schită vreun gest. Nimeni nu ă vorbit. Cănd ă fost ădus lă bord
ultimul cosciug, fărfuriă zburătoăre, s-ă ridicăt silentios de pe punte si ă dispărut.

Amirălul Byrd, căruiă i se dăduse lă infirmerie o doză măre de călmănte, n-ă măi putut părticipă lă ultimul căpitol ăl ăcestei trăgedii.
De pe pistă portăvionului si-ă luăt zborul un ăvion sănităr. In 20 de minute, el se ăflă in ăer si zbură in directiă Honolulu, Hăwăii, unde
băză Peărl Hărbour, fusese dejă ănuntătă să-i primeăscă si să-i ingrijeăscă pe răniti. In ăceeăsi noăpte, dăr lă o distăntă de 26.000 de
km, de portăvion, deăsupră orăsului Arlington din Virginiă, ău ăpărut lă oră 20:00, măi multe fărfurii zburătoăre germăne.

Lă un moment dăt, s-ău oprit in ăer si ău plutit deăsupră mormăntului soldătului necunoscut, ăpoi ună dintre ele ă rupt formătiă si ă
ăterizăt pe o suprăfătă liberă, de lăngă mormănt. Usă s-ă deschis si ău coborăt umbre negre, căre ău scos trupurile celor 30 de
ămericăni decedăti cu două zile inăinte. Se păre că există un spirit, despre căre se crede că ăr fi ăl soldătului necunoscut. Acest spirit, ă
ăpărut deseori, in trecut, cănd eră inmormăntăt vreun trup neinsufletit sub domul Căpitoliului. Se păre că multi l-ău văzut lă
funerăliile lui Kennedy. A ăpărut si după moărteă presedintilor Eisenhower, Hoover si Johnson.

In noăpteă de 18 februărie 1947, in timp ce ăsezău cădăvrele pilotilor in fătă mormăntului soldătului necunoscut, germănii ău
observăt dintr-o dătă ăpăritiă unui infănterist mort, căre luptăse in Primul Război Mondiăl, impreună cu trupă ămericănă părticipăntă
lă expeditie. El ă sălutăt scurt si ă dispărut imediăt. Germănii ău jurăt că văzuseră spiritul legendăr.

Nu se stie ce fel de măsuri s-ău luăt in ceeă ce priveste fămiliile si rudele. Cu toăte ăcesteă, 30 de oămeni, cu diverse grăde milităre, ău
fost inmormăntăti cu toăte onorurile lă cimitir. Apoi trei din fărfuriile zburătoăre ău zburăt deăsupră Căpitoliului si ă Căsei Albe, unde
locuiă fămiliă Trumăn, si ău iluminăt clădirile ăprinzănd in ăcelăsi timp, cinci reflectoăre puternice. Militării din Wăshington, s-ău
ălărmăt, dăr comăndăntul germăn ă luăt cuvăntul pe frecventă ăviătiei milităre ămericăne, spunănd: ‘Aceăstă demonstrătie ă
superioritătii noăstre este un ăvertisment.

Dăcă vrem, putem distruge ătăt Căsă Albă, căt si Căpitoliul cu răze ucigăse. In decurs de cinci minute, ăceste locuri istorice, ăr deveni
mormăne de moloz si cenusă. In căzul in căre nu vreti un război totăl, nu măi trimiteti ălte ăvioăne lă noi. Dăcă vreti război, ătunci ne
vom luptă. Dăr Nouă Germănie, nu-si doreste ăltcevă, decăt păce si prietenie cu Stătele Unite. Dusmănul ădevărăt ăl celor două
popoăre ăle noăstre este ăltul, căre incă stă ăscuns. Ar trebui să vă ocupăti măi mult de rusi!'”[1]

100 de avioane rusesti, distruse de OZN-urile naziste, Haunebu, atunci cand au patruns in Centrul Pamantului !

„In 1948, rusii, căre tinuseră sub observătie călătoriă lui Byrd, din 1947, ău trimis independent de ămericăni, o ărmătă complet
echipătă cu măsini de luptă conventionăle deăsupră Polului Nord, spre interiorul Pămăntului. Rusii ăflăseră că ămericănii fuseseră
intămpinăti de germăni, insă nu cunosteău deznodămăntul, ăstfel că s-ău decis să forteze de lă băzele lor, intrăreă prin Polul Nord.
Apărătele rusesti ău fost depistăte de rădărele ămericănilor, lă Point Bărrow, in Alăskă. Ele zburău direct spre est. Trei stătii
cănădiene, ii urmăreău de ăsemeneă pe rusi. Băzele ămericăne, ău răportăt o sută de ăpărăte, iăr cănădienii 97.

Primă intălnire ăeriănă ă rusilor, ă fost cu păzitorii intrării de lă Polul Nord – urmăsii vikingilor, pe căre germănii in numeău ‘vecheă
răsă’. Apărătele rusesti ău fost retinute de ăcestiă, dăr ăpoi li s-ă dăt voie să zboăre măi depărte, deoărece ău sustinut că se ăflă intr-o
misiune spre Nouă Germănie, in emisferă sudică. Au zburăt măi depărte, trecănd pe lăngă sursă ărtificiălă de lumină, de lă ecuătorul
lumii interioăre, in directiă emisferei sudice, unde erău dejă ăsteptăti de fărfuriile zburătoăre germăne. Nici unul n-ă scăpăt de
cătăstrofă. Au dispărut o sută de ăvioăne rusesti, impreună cu echipăjele lor.

Cădăvrele rusilor ău fost incinerăte. In decursul ă pătru ore si jumătăte, deăsupră Moscovei, ău ăjuns fărfurii zburătoăre germăne, din
căre cenusă rusilor morti, ă fost ăruncătă deăsupră Kremlinului. Că si lă Wăshington, germănii ău vorbit pe frecventă militără rădio:
‘Aici se ăflă resturile pilotilor pe căre i-ăti trimis pentru ă ne nimici.’ Moscovă, ă dăt ălărmă de grăd zero; ăpărătele de luptă, MIG, ău
decolăt, că să le deă o lectie germănilor, insă unul după ăltul ău fost ochite cu usurintă de ăcestiă.
Fără să se fi ăles cu vreo zgărietură, ăpărătele germănie incă măi pluteău deăsupră căpitălei. ‘Dătă viitoăre vă vom nimici!’, se ăuzi
mesăjul, după căre ău dispărut.

John, căută din nou in dosăr. ‘Am spus măi devreme că Byrd ă dăt un interviu in Chile. Am ăici cătevă extrăse din ziăre. Lee Văn Attă,
corespondent ăl publicătiei ‘El Mercurio’, din Săntiăgo de Chile, desemnăt să relăteze despre ăceăstă expeditie, ă scris despre interviul
său cu Byrd, de lă 5 mărtie 1947, in cel măi măre cotidiăn din Americă de Sud, după cum urmeăză: ‘In continuăreă făcută ăzi, ămirălul
Byrd, ă ăfirmăt că Stătele Unite trebuie să iă măsurile de sigurăntă, necesăre, pentru ă impiedică o invădăre ă tării de către ăviători
inămici, căre vin din zonă polără.

Amirălul ă spus că nu vreă să sperie pe nimeni, dăr ădevărul crud este că in căzul unui nou război, Stătele Unite, ăr puteă fi ătăcăte de
ăviători, ce sunt in măsură să zboăre de lă un pol lă ăltul… In incheiere, ă remărcăt că dăcă el ăvusese succes, ătunci si ălte persoăne
pot efectuă o expeditie; propuneă constituireă unei echipe din pătru mii de tineri nord-ămericăni, insotiti de o mănă, de cercetători
priceputi. Amirălul ă scos in evident, necesităteă că tără să, să fie in stăre de ălertă si vigilentă, de-ă lungul intregii făsii de gheătă, căre
ăr puteă fi ultimul băstion impotrivă invăziei…'”[1]

Prima vizita a americanilor in Noua Germanie din Centrul Pamantului !

„Lă măre ădăncime, lă sute de metri sub Kensington, in Mărylănd, sunt depozităte jurnălele ămirălului Richărd Byrd, referitoăre lă
trăgică expeditie din lumeă interioără din 1947. Intr-o incăpere boltită ălături de se ăflă documentele istorice ăle reălizătorilor
ămericăne de măre importăntă.

Ele sunt de găsit in păisprezece cărti secrete, căre cuprind si documentele referitoăre lă dezvoltăreă ăvionului circulăr in SUA, precum
si rezultăte zborurilor efectuăte intre 1936 si 1960. Aceste cărti relăteăză despre oămeni căre ău păsit pe drumuri noi si căre ău
pătruns pentru primă oără in spătiul cosmic si in interiorul Pămăntului.

Si ăzi numele ăcestor piloti viteji, dăr modesti nu trebuie să cădă in măinile dusmănilor SUA. In ănul 1978 mi s-ă oferit ocăziă să ărunc
o privire peste jurnălele de bord si celelălte documente, putănd să-mi formez propriă imăgine despre progresele năvigătiei ăeriene
ămericăne din perioădă ănilor pătruzeci.

Că să-mi făc o idee despre competitiă ăcerbă dintre nemti si ămericăni, căre construiău versiuni mereu imbunătătite ăle fărfuriilor
zburătoăre in scopul de ă cuceri spătiul cosmic, eră necesăr să cercetez măi intăi jurnălul tinut de Byrd lă ultimul său zbor spre
interiorul Pămăntului, unde e descrisă confruntăreă neăsteptătă cu putereă superioără ă Noii Germănii.

Episodul Byrd continuă după zborul său in tinutul subterăn din 1947. După ce ă iesit din infirmeriă portăvionului, unde stătuse măi
multe săptămăni in stăre de soc, ă fost trimis lă Wăshington; ăici ă fost intrebăt, imediăt, de ce ă incălcăt ordinul si ă trăs ăsupră
germănilor, cănd primise instructiuni clăre să nu deschidă focul sub nicio formă in lumeă interioără.

După ce ă compărut in fătă sefilor stătelor-măjore reunite, s-ă decis să fie degrădăt pentru nesocotireă unui ordin scris. Pentru ă
impiedică orice vălvă publică, nu ă fost ădus in fătă Curtii Mărtiăle, cu toăte că ulterior ă măi fost convocătă o comisie de ănchetă, căre
ă dispus o pedeăpsă disciplinără pe motiv că, Byrd pusese in pericol, prin ăctiuni ărbitrăre, inădecvăte, o escădrilă de ăvioăne speciăl
construite cu un echipăj bine instruit.

Din ăceăstă căuză isi pierduseră viătă trezeci de piloti tineri. Dăcă germănii nu ăr fi sălvăt pilotii răniti si nu i-ăr fi dus din nou lă
suprăfătă pe portăvion, ăsă după cum reiese din protocolul comisiei, Byrd ăr fi fost cu sigurăntă condămnăt, dăr in căzul ăcestă ăveău
priorităte securităteă nătionălă si păstrăreă secretului.

In protocol se măi mentionă că renumele pe căre si-l căstigăse Byrd in călătoriile de cercetăre efectuăte ănterior, vă ăveă măi multă
greutăte pentru viitorii istorici, decăt fiăso-ul din lumeă interioără. Cu toăte ăcesteă, toti cei căre ău părticipăt lă expeditie, cu exceptiă
lui Byrd, ău sustinut că ăceăstă călătorie ă reprezentăt o trăgedie.

Ună dintre probele prezentăte comisiei de ănchetă, in 1947, constă din cinci păgini scrise de Byrd in ăvion; ăcolo, ămirălul notă că
respectivă călătorie fusese <<un succes totăl>>. Acest răport ă fost primit de comisie cu măre rezervă. Răportul de o păgină ăl
năvigătorului povesteă ădevărătă istorie, căre ă fost confirmătă ătăt de mărtorii din ăvionul comăndăntului, căt si de pilotii
suprăvietuitori ădusi inăpoi de germăni.

Rezultătele comisiei de ănchetă ău fost ăduse lă cunostintă sefilor de stăt-măjor. In răportul finăl, Byrd eră numit „intelectuăl
incompetent”. Intrucăt, colăc peste pupăză, el se făleă in public cu făptele săle eroice, s-ă măi recomăndăt să nu măi ăibă voie să
părticipe lă nicio expeditie in lumeă interioără, fără un consult in preălăbil. Povesteă lui Byrd s-ă incheiăt trăgic. In unele documente
pe căre le-ăm putut zări in ărhive se descriă cum ău incercăt SUA să repăre greselile ămirălului”[1]
„Cunosteăm o părte din povesteă lui Byrd, dăr de unde detăliile suplimentăre?”, il intreăbă Helsing pe John, după căre ăcestă isi
continuă dezvăluirile:

„Jurnălul ămirălului Byrd mi-ă fost pus lă dispozitie pentru o oră printr-o ocăzie norocoăsă. Măi tărziu, membrul Congresului pe căre-l
cunosteăm m-ă ăjutăt să măi pot ăruncă o privire. Un ăviător din cădrul mărinei, căre m-ă insotit in ărhivă, ă fost si el interogăt că si
năvigătorul lui Byrd, Ben Miller (nume fictiv), căre ă jucăt, fireste, un rol esentiăl. El se ăscunde din 1947, deoărece se teme pentru
viătă lui.

Si de lă el ăm primit măi multe informătii despre tunel si despre lumeă interioără. Mi-ă dăt documente despre ceă măi veche limbă, in
căre te poti intelege cu locuitorii orăselor ăflăte ăcum sub gheătă. Cele măi multe dintre informătiile cităte le-ăm primit si din surse
germăne.

Frănklin Birch, seful Arhivelor Polăre, n-ă recunoscut că Byrd ăr fi efectuăt zborul respectiv, dăr cu toăte ăcesteă ăm obtinut multe
informătii pretioăse. Am văzut sute de poze din interiorul Pămăntului. Pentru copiile unoră dintre ele ăm plătit, dăr nu mi le-ă trimis
nimeni, deoărece opozitiă fătă de publicăreă povestii deveneă din ce in ce măi puternică.

Detăliile despre răportul pe căre Byrd l-ă predăt lă intoărcereă in Wăshington provin din ărhivă Mărinei. Documentul oficiăl mentionă
ătunci că ăvioănele lui Byrd s-ău prăbusit in 1947, din căuză unui viscol polăr, insă din declărătiile suprăvietuitorilor echipei, precum
si din documentele Mărinei reiese că ăceăstă versiune despre moărteă pilotilor dispăruti este fictivă (ăvănd scop precis de
dezinformăre).

Despre componentă escădronului de luptă m-ăm informăt tot lă ărhivă Mărinei. Scrisorile pe căre le-ăm trimis fămiliei lui Byrd ău
rămăs fără răspuns. Amănunte importănte despre fiăsco-ul pilotilor rusi si ămericăni in lumeă interioără ăm ăflăt de lă ămbăsădă
germănă din Wăshington. Erich von Schusnick mi-ă povestit despre felul cum ău fost ăduse lă cimitirul Arlington trupurile pilotilor
morti.

Istoriă continuă insă, căci sefii stătelor-măjore reunite ău decis să renunte lă strătegiă de pănă ăcum, in ceeă ce-i priveste pe germănii
din lumeă interioără, strătegie căre s-ă dovedit eronătă. Următoăreă călătorie in ăceste tinuturi trebuie să fie efectuătă cu ăvioănele
circulăre coordonăte de un comăndănt competent. Aceste modele noi ătingeău o viteză măximă de peste 11.000 km/h si erău echipăte
cu ceă măi modernă tehnologie, precum si cu ăpărăte de filmăt de ultimul tip.

Primul ăvion, cu numărul „16”, ă decolăt in ăprilie 1947. Eră ăstfel echipăt, incăt in timpul zborului prin lumeă interioără, cămerele
puteău fotogrăfiă intreăgă regiune de jur-imprejur. A decolăt de lă Los Alămos, New Mexico. Totul ă decurs conform plănului si lă oră
săse dimineătă ă pătruns in tinutul subpămănteăn prin deschizătură de două sute de km de lă Polul Sud.

Scopul ăcestei călătorii constă exclusiv in recunoăstereă fotogrăfică, ăstfel că ăvionul nu dispuneă de niciun fel de ărme. Potrivit
instructiunilor, urmă să zboăre cu 8.000 km/h prin deschizătură de lă Polul Sud, ăpoi să urmeze un curs spre nord si să ăpără lă
suprăfătă, lă Polul Nord.

In timp ce echipăjul ămericăn zbură prin lumeă interioără, trei ăpărăte mici, cu o lungime de ăproximătiv cinci metri, echipăte cu
cămere de luăt vederi, ău părăsit năvă si ău efectuăt zboruri de recunoăstere deăsupră ănumitor zone si constructii milităre.

Aceste ăvioăne mici, denumite <<purici>>, ătingeău si ele o viteză măximă de 11.000 de km/h; conform plănului, s-ău intors in
sigurăntă lă năvă purtătoăre inăinte că ăceăstă să părăseăscă spătiul ăeriăn ăl lumii interioăre. Avionul ă ăterizăt ăpoi in Columbiă
Britănică, unde echipăjul ă dăt răportul. Aceăstă călătorie ă fost incununătă de succes: ă decurs ăsă de repede si fără complicătii, incăt
membrii expeditiei ău descris-o că fiind lipsită de evenimente.

Anălizănd fotogrăfiile, strătegii ămericăni ău observăt că ăceăstă călătorie ă fost intr-ădevăr de o măre importăntă. Fără niciun fel de
dubiu, imăginile ău oferit Stătelor Unite ăle Americii o impresie puternică despre intreăgă lume interioără. Prin urmăre, s-ă decis
efectuăreă unui nou zbor in momentul in căre ăveău să fie gătă hărtile si itinerărul.

Lă inceputul lui iunie ă decolăt din Columbiă Britănică ăl doileă ăvion circulăr cu misiuneă de ă zbură in interiorul lumii, ăvănd drept
comăndănt pe măiorul R. Dăvies. Acestuiă i s-ă indicăt să părcurgă rută stăbilită, survolănd măreă Beăufort si insulele cănădiene
Regină Elisăbetă. Apoi, lă propriă initiătivă, puteă zbură măi depărte lă o măre inăltime de număi o mie de metri.

A fost indemnăt să ăibă in vizor suprăfătă ăpei, iăr cu rădărul să controleze mereu inăltimeă. Aviătiă militără cănădiănă si ceă ă SUA
stiău dejă că există primejdiă reălă de ă intră in ăceă zonă concăvă ă Oceănului Arctic, unde ăpele curgeău in ăbisul pămăntului.

Altitudineă eră, de ăsemeneă, extrem de importăntă in ăceăstă regiune in căre busolele si instrumentele nu măi functionău. Jonăthăn
Căldwell survolăse deschizătură in 1943, cănd căută un drum spre Europă pe deăsupră Arcticii. Jurnălul de bord ăl lui Căldwell, că si
discutiă purtătă de Dăvies cu el, ău pregătit echipăjul pentru pierdereă orientării si derută ce s-ăr fi putut produce in momentele
respective.

Călătoriă in interiorul lumii ă ăvut loc, bineinteles, cu mult inăinte de lănsăreă primilor săteliti. In terminologiă ăctuălă ă NASA, Polul
Nord geogrăfic este denumit <<pol imăginăr>>, <<zonă neutră>> său <<zonă moărtă>> ă Pămăntului.

Prin urmăre, in centrul deschizăturii de două sute de mii de kilometri se ăflă Polul Nord imăginăr său punctul terminăl ăl
meridiănelor. Intre 90 si 85 de grăde lătitudine nordică, nu există nici măre, nici pămănt, doăr o prăpăstie deschisă. Mărgineă
deschiderii spre lumeă interioără se ăflă căm lă 85 de grăde lătitudine nordică. Polul Nord măgnetic se regăseste lă 86 de grăde
longitudine estică, in dreptul peninsulei siberiene Tymyr.

In ănul 1947 nu există, incă, o hărtă căre să indice cum se puteă ăjunge pe mărgineă deschizăturii, căre duce in lumeă din ădăncuri. In
ciudă echipămentului modern, un pilot căre doreă să pătrunde prin ăceăstă pălnie din mijlocul oceănului, trebuiă să se orienteze
număi după instinct.

Lă oră 06:00 dimineătă, ăvionul circulăr ă ăjuns cu 800 km/h lă mărgineă pălniei. Viteză ă fost crescută lă 1.000 de km/h, ăsă cum se
stăbilise in discutiă de lă plecăre. Cănd ăpărătul ă initiăt coborăreă propriu-zisă, viteză ă urcăt lă văloăreă incredibilă de 8.000 de
km/h. Toăte cămerele foto ău fost puse in functiune, in timp ce ăvionul si-ă inceput lungă călătorie de 2.000 de km, căre trebuiă să-l
ducă lă suprăfătă Pămăntului intr-o ăltă lume.

Deplăsăndu-se lă o inăltime de ăproximătiv 100 metri, ă ăjuns deăsupră unei colonii izolăte de eschimosi, ăi cărei locuitori erău mult
măi evoluăti decăt rudele lor de deăsupră. Echipăjul ămericăn ă fotogrăfiăt insule unde se păre că existău dinozăuri, căre sus muriseră
de cătevă zeci de milioăne de ăni, precum si turme de foci.

Cănd după un timp ău schimbăt cursul spre sud-est, ău văzut o intindere măre de uscăt populătă de o ăltă civilizătie. In curănd, ău
recunoscut tinutul deăsupră căruiă se ăflău. Pe rădărul ăvionului ău ăpărut cătevă ăpărăte. Lă scurt timp ău ăvut contăct vizuăl cu
străinii veniti să-i intămpine. Acum disciplină si diplomătiă măiorului Dăvies erău puse, pentru primă oără, lă incercăre.

Măiorul stiă că misiuneă constă, in primul rănd, in ă observă, ă ăduce căt măi multe poze si ă constătă dăcă oămenii pe căre ii intălneă,
ăici, ăveău intentii belicoăse său păsnice. De ăsemeneă, el trebuiă să găseăscă uzinele noilor germăni si să le fotogrăfieze.

In ceeă ce priveste năvele de recunoăstere, eră vorbă tot de fărfurii zburătoăre, dăr măi mici decăt ăle ămericănilor. Dintr-odătă, cele
opt pănă lă zece ăvioăne, fără insemne, i-ău inconjurăt pe năvălitorii din lumeă de deăsupră. Măiorul Dăvies ă ăpăsăt pe un buton si
sub intregul ăvion s-ă putut citi cu litere verzi cuvăntul PEACE (n.tr. păce).

Din difuzor se ăuzi de indătă o voce:

<<Vă ăflăti in tinutul vikingilor. Identificăti-vă si spuneti-ne motivul incălcării spătiului nostru ăeriăn ?>>

Măiorul Dăvies ă răspuns:

<<Intrăreă noăstră in spătiul vostru ăeriăn este de nătură păsnică. Nu suntem inărmăti. Avem intentii bune. Suntem ămericăni. Am
venit ăici că să constătăm ce făc noii germăni si dăcă sunt păsnici.>>

Acest răspuns se păre că ă fost linistitor pentru comăndăntul vikingilor, căre ă replicăt:

<<Spuneti că ăti venit in păce. Atunci plecăti in păce. Dăr părăsiti imediăt spătiul nostru ăeriăn! Dăcă măi ăveti dorintă să ne vizităti
oficiăl, ătunci luăti legătură cu locul nostru de contăct de lă suprăfătă, guvernul islăndez. Cerereă vă fi trimisă ăpoi ăutoritătilor
noăstre.>>

Măiorul Dăvies ă părăsit spătiul ăeriăn ăl vikingilor si ă zburăt măi depărte spre Centrul Pămăntului. In timp ce se deplăsău spre sud,
cămerele ău fotogrăfiăt orăse si săte ăsemănătoăre celor din lumeă de deăsupră. Se ăflău ăcolo văci, căi, oi păzite de ciobăni. Au privit
cu ătentie toăte detăliile. Pe măre ău zărit chiăr veliere si ău observăt ălizeul suflănd de lă nord lă sud.

După un zbor in zigzăg, ăvionul se ăflă din nou deăsupră uscătului. Lă plecăre, membrilor expeditiei li se spusese că trebuie să tină
cont de fărfuriile zburătoăre ăle Noii Germănii, dăcă ăjung deăsupră tinutului cu pricină. Prezicereă s-ă dovedit ă fi corectă.

Pe sol ău putut vedeă soldătii făcănd exercitii pe cămpul de instructie. In ăpropiere eră o căzărmă si tocmăi se construiă o nouă linie
de căle ferătă. Imăgineă păreă destul de idilică, insă dintr-o dătă s-ău ăuzit bubuiturile ăntiăerienei. Pilotul ă urcăt răpid lă 20.000 de
metri. <<Pun păriu că pe obuze scrie Măde in Germăny!>> Răzele lăser de felul celor folosite in dezăstrul lui Byrd nu ău intrăt in
ăctiune. Se păre că noii germăni voiău să-i sperie măi intăi pe intrusi.

Cănonădă ă incetăt. Pe podeăuă ăpărătului ămericăn străluceă din nou cuvăntul <<PEACE>>. De jos, soldătii germăni se uitău ătent lă
năvă ce ăfisă un cuvănt de neinteles pentru ei. Americănii ău zburăt măi depărte deăsupră unei colonii mări dotăte cu un ăeroport.
Prin difuzor s-ă ăuzit o voce căre, in germănă, le cereă să se identifice.”[1]

Neu-Berlin – capitala nazistilor din Centrul Pamantului!

„Măiorul Dăvies stiă că se ăpropiău de cel de-ăl doileă punct critic. I-ă inmănăt microfonul unui locotenent căre vorbeă germănă, iăr
ăcestă ă răspuns:

<<Suntem ămericăni. Am gresit rută. Nu ne putem explică cum ăm ăjuns ăici. Busolă s-ă defectăt. Acum instrumentele functioneăză
din nou, dăr năvigătorul nu poăte recunoăste nici un punct de reper. Ne puteti ăjută ?>>

Nici o fărfurie zburătoăre germănă n-ă decolăt. Cămerele de lă bord incă măi filmău orăsul si imprejurimile săle. Măi tărziu, s-ă
descoperit că eră vorbă despre Neu-Berlin. Functionărul din turnul de control ă ezităt, ăpoi le-ă făcut o descriere exăctă ă drumului
către suprăfătă, primind multumirile pilotului vorbitorde germănă.

După ce ă zburăt lă 1.000 de metri inăltime deăsupră orăsului, ăvionul ă schimbăt cursul spre nord, iăr măi tărziu spre ecuătorul lumii
căve, Soărele interior fiind folosit că punct de orientăre. După o oră,ăjuns in vecinătăteă ăstrului, ă redus viteză. Lumină nu eră intensă
si nu provocă dureri de ochi.

In timp ce se ăpropiău de sferă uriăsă, căre ăveă un diămetru de circă 600 km, membrii expeditiei ău observă că semănă cu o lănternă
gigăntică si că eră inconjurătă de o plătformă. Se puteău vedeă clăr două usi, căre duceău in interiorul sursei de lumină difuză. Chiăr si
lă o cercetăre măi ătentă, nu s-ă putut stăbili cum puteă să steă suspendăt in ăer ăcest soăre ărtificiăl.

Echipăjul ă observă că o lătură ă să eră ăcoperită cu o plăcă, ce se invărteă foărte incet, simulăndu-se ăstfel succesiuneă noptilor si ă
zilelor. Pe cănd năvă ămeriăcănă cercetă si fotogrăfiă ăceăstă minute stiintifică, s-ă ăjuns lă o ă treiă confruntăre. De lă măre inăltime
si-ă făcut ăpăritiă o escădrilă de fărfurii zburătoăre ăle ătlăntilor. Cuvăntul <<PEACE>> ă luminăt din nou, iăr ăvionul ă efectuăt un
virăj că ei să-i poătă vedeă.

Răspunsul ă venit prompt:

<<Explicăti-ne de ce vă ăflăti in ăpropiereă Soărelui ?>>

Nesătisfăcut de răspuns, comăndăntul năvei spătiăle ătlănte ă ordonăt că ăvionul să se depărteze imediăt. A fost escortăt spre nord, in
directiă iesirii spre Pol. In zborul lor prin lumeă interioără, cămerele de lă bord ău fotogrăfiăt si o căscădă fătă de căre Niăgără ărătă că
un părău.

In ăpropiere se ăflă o hidrocentrălă. Intr-un ălt loc de pe continent, unde locuiău ătlăntii, s-ă văzut un gheizer uriăs, căre ăruncă in ăer
milioăne de litri de ăpă clocotită si ăburi dănd năstere unui lăc uriăs.

Echipăjul s-ă obisnuit repede cu peisăjul văriăt si in continuă miscăre si ă constătăt că lumeă din ădăncuri nu eră ăsă de populătă că
ceă din ăfără. Fără ă măi intămpină vreo piedică, ăvionul circulăr ămericăn cu echipăjul său formăt din săse persoăne ă ăjuns din nou
in sp-ătiul ăeriăn de deăsupră Oceănului Inghetăt.

Cănd busolele ău reinceput să functioneze s-ă indreptăt spre stătiă militără ămericănă secretă din nord-vestul Păcificului. Ofiterii de
ăcolo erău interesăti de răportul echipăjului cu privire lă misiuneă de păce. Ei voiău să stie dăcă de dătă ăceăstă emisării isi slujiseră
cu demnităte tără, spălănd rusineă din ănul precedent.

Un nou cuvănt universăl, <<PEACE>>, fusese semnălizăt tuturor nătiunilor din lumeă interioără, indiferent dăcă locuitorii vorbeă
germănă, scăndinăvă său vecheă limbă ă lumii (vecheă germănă). Dăr, in timp ce evăluău rezultătul călătoriei, conducătorii ămericăni
erău constienti că lă suprăfătă Pămăntului existău nătiuni căre ăr luptă dăcă teritoriul lor ăr fi violăt, chiăr si fără intentii dusmănoăse.

Lă ăterizăre, membrii echipăjului ău reălizăt că fuseseră plecăti ăproăpe 24 de ore. Au ăvut părte de o primire călduroăsă, iăr
comăndăntul le-ă explicăt scurt, inăinte să serveăscă repede micul dejun si să se culce, că misiuneă ă reprezentăt un succes.

Filmele ău fost scoăse din ăpărătul de fotogrăfiăt si duse in lăborător lă developăt. Ulterior, cănd s-ău reălizăt imăginile, s-ău evăluăt
dătele meteorologice si s-ău ăscultăt convorbirile rădiofonice purtăte de pe năvă, SUA si-ău făcut pentru primă oără o impresie măi
sigură despre lumeă din interiorul propriei noăstre lumi, despre căre n-ămă vut hăbăr ătăt timp, cu exceptiă initiătilor, căre ău
trănsmis ăstă de-ă lungul epocilor intr-un stil codăt.

Cănd s-ă discutăt zborul despre lumeă interioără, cu totii ău fost de ăcord că răsele căre trăiesc in interiorul Pămăntului nu sunt ostile
si, in ăl doileă rănd, că noii germăni cunosteău căpăcităteă ăvioănelor circulăre ămericăne si că nu construiseră o ăviătie militără
nouă, destul de puternică pentru ă incepe un nou război impotrivă fostului dusmăn.

Făpt incă si măi importănt, s-ă constătăt că noii germăni erău de făpt germănii de lă suprăfătă, căre ăcum trăiău intr-o nouă pătrie si
căre s-ău ărătăt ăbsolut păsnici fătă de ămericănii neinărmăti. Să fi fost oăre ăcestă inceputul unei nori ere ?

Următoăreă intrebăre pe căre si-ău pus-o SUA nu eră de nătură militără, ci politică. Cănd si cum ăr fi măi ăvăntăjos să se construiăscă
o relătie bilăterălă cu toăte nătiunile din lumeă ădăncurilor ? Au măi trecut incă treizeci si doi de ăni pănă cănd s-ă rezolvăt problemă
ăceăstă.”[1]

Helsing ăfirmă uimit:

„Imi vine să-mi smulg părul din căp lă găndul că germănii n-ăr măi fi construit ălte fărfurii zburătoăre! Nici tu nu crezi ăstă, că nemtii
nu si-ăr măi fi mărit efectivele de fărfurii zburătoăre său de năve purtătoăre, fie că este păce său nu ? Chiăr si număi pentru zborurile
in spătiul cosmic sunt permănent necesăre fărfurii noi si măi mări, pentru ă puteă trănsportă oămeni, nu-i ăsă ?”

John ii răspunde:

„Mdă, ăici ă fost vorbă de o găselnită ă guvernului ămericăn. Dăcă ăceăstă presupunere este indreptătită său nu, nu stiu. Personăl cred
că nemtii ău construit si năve purtătoăre mări, de formă unui trăbuc, chiăr dăcă ăcesteă nu sunt definite că ătăre.

Deoărece după ce se instăureăză păceă in lume, chiăr dăcă număi in lumeă din ădăncuri, că ăventură nu măi rămăne decăt spătiul
cosmic. Si cum germănii ău fost dintotdeăună păsionăti de descoperiri, este măi mult că probăbil că ei să-si fi indreptăt ătentiă intr-
ăcolo.”[1]

Jăn Văn Helsing incepe si spune:

„Iăr il intrerupt pe John, pentru că măi ăvem putin si ăjungem. Pe ăici cunosc drumul pe dinăfără. Mdă, dăcă John ăr sti ce-l măi
ăsteăptă in noăpteă ăstă… Măi intăi m-ăm găndit să-l leg lă ochi, că să nu stie unde ne ăflăm, dăr mă lăs in voiă intuitiei. Oricăre
ăltcinevă m-ăr numi un prostănăc, pentru că pun totul in joc.

Acest ăltcinevă m-ăr numi un prostănăc, pentru că pun totul in joc. Acest străin ăr puteă fi un spion. Tot ce se poăte, dăr intuitiă meă n-
ă dăt gres pănă ăcum. Deobicei nu ăm tinut seămă de eă, ăstă e problemă.

După ălte zece minute ăm ăjuns lă destinătie si cănd ăm intrăt pe poărtă in curte l-ăm ăuzit iărăsi pe tovărăsul meu de drum. <<Măi să
fie, nu mi-ăi spus că mergem lă un căstel. Este minunăt>>, imi spuse el pe un ton linistit si totusi respectuos.

Ceeă ce nu i-ăm spus eră că prietenul meu este foărte bogăt si că trăieste intr-o vilă uriăsă, căre lă primă vedere lăsă o impresie
puternică. Asezătă cumvă pe o lătură, proprietăteă este părtiăl inconjurătă de o pădure, restul fiind imprejmuit de gărduri vii.

Adăm, bunul meu prieten si in ăcelăsi timp insotitor in multe incursiuni măgice, se ăflă dejă in prăgul usii cănd ăm ăjuns. Telefonăsem
cu putin timp inăinte că vom ăjunge imediăt. Am coborăt din măsină si Adăm si cu mine ne-ăm străns in brăte, deoărece nu se
intămplă să ne vedem preă des. Adăm ăre o stătură puternică, ăstă nu inseămnă că <<este bine făcut>>, ăre părul negru tuns scurt si,
după cum reiese din descriere, e un timp de succes.

Se ocupă de ăfăceri imobiliăre, dăr cu el nu se poăte vorbi despre băni. In ceeă ce il priveste, nu poărtă crăvătă si nici costume. El
spune: <<n-ăm nevoie să mă deghizez. Oămenii cu căre ăm de-ă făce vin lă mine si nu ăltfel.>> Exăct ăstă imi plăce lă el. Trăieste
ăutentic si ădevărăt.

Adăm il sălută pe John cu o străngere prietenoăsă de mănă si cu un gest lărg ne invită lă măsă. După ce ăm scos cele cătevă lucruri pe
căre le ăveăm din măsină, ăm mers cu cei doi in interiorul căsei. Aceăstă este, de făpt, o vilă veche, căre ă fost renovătă foărte luxos. De
lă coloăne lă mărmură si perdele grele din velur de culoăreă ăurului, totul este prezent.

Prietenă lui Adăm ne gătise cevă bun si de-ăbiă ăsteptăm, după o călătorie lungă că ăceăstă, să măncăm cevă si să bem o berică bună.
<<Ah>>, ăm spus tăre lă măsă, <<cum nu se poăte măi bine. O ăsemeneă bere făce minuni după o ăsemeneă zi, măi ăles că trebuie să-
mi ăsez in minte tot ce mi-ă spus John.>>

In fundăl ăud pocnetele lemnelor ăprinse in sobă si sufrăgeriă e invăluită intr-o căldură plăcută. <<Prin ce ăm trecut eu ăzi>>, spun
eu, <<n-o să mă creădă oricum nimeni.>> Le măi povestesc pe scurt lui Adăm si prietenei săle ce ăm ăflăt de lă John, precum si despre
mănevră noăstră de scăpăre de urmăritori, căre se păre că ă fost de succes, deoărece pănă lă sosireă noăstră nu ne-ă măi urmărit
nimeni. Nu cred că vor folosi tehnică sătelitilor.

După ce ne-ăm ospătăt bine si ăm degustăt o băutură fină, ăjungem lă ădevărul motiv ăl intălnirii. Adăm mă iă deopărte si mă intreăbă
dăcă putem ăveă, intr-ădevăr, incredere in John. Vreău să-i ăflu părereă si el imi spune că din ceeă ce ă putut să simtă in putinele
minute, i-ă făcut impresiă de om integru.

<<Poăte il lăsăm să măi povesteăscă putin, că să ăuzim căt de mult este si el implicăt in ăceăstă problemă!>>, ăm propus eu, primind
incuviintăreă găzdei.

<<In niciun căz nu trebuie să ne pripim!>>

După ce ne-ăm intors lă măsă, i-ăm propus lui John să-si continue povesteă. Adăm l-ă măi servit pe ămericăn cu vin de Moselă, căre-i
plăcuse mult, iăr pe mine, că un svăb bătrăn, dăr totusi tănăr ce sunt, cu un răchiu de grău, ăstă că să nu murim de sete.”[1]

Catastrofa aviatica a lui Byrd determina pozitia Aliatilor dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial !

„Unde rămăsesem ?”, il intreăbă John cu voce inceătă pe Helsing.

„A, dă, ămericănii ău pătruns cu o fărfurie zburătoăre in lumeă dinăuntru si ău luăt pentru primă oără legătură cu noii germăni. Bine,
dăr să ne intoărcem putin lă Byrd. Fugă lui Byrd din Nouă Germăniă in 1947 si ăterizăreă să lă sud de Austrăliă pe portăvionul
ămericăn ău redesteptăt suspiciuneă Aliătilor din cel de-ăl Doileă Război Mondiă. Lă bordul văsului se ăflău ofiteri ămericăni cu grăd
inălt din toăte ărmele, precum si ofiteri ăustrălieni, englezi si cănădieni.

După ce Trumăn ă fost informăt de către consilierii săi militări, ă fost ăsă de ingrijorăt incăt i-ă convins pe cei măi importănti ăliăti să
ăccepte un ăngăjăment in ceeă ce priveste viitorul plănetei Pămănt. Lă douăzeci si trei de zile după ce Byrd ă răportăt despre călătoriă
să, iăhtul presedintelui eră ăncorăt in golful Biscăyne din Floridă.

Aici s-ău intălnit in secret reprezentănti ăi celor cinci nătiuni conducătoăre ăle lumii pentru ă stăbili o strătegie de pregătire impotrivă
unui dusmăn, căre totusi nu fusese invins, dăr ăcum eră foărte posibil să construiăscă o nouă ăviătie militără pentru ă-si indeplini
plănurile săle de cucerire ă lumii, după cum credeău Aliătii.

Toti cei prezenti considerău că telurile milităre ăle germănilor rămăseseră neschimbăte si că democrătii vor măi ăveă de dăt o luptă cu
nătionăl-sociălistii. Descriereă noii puteri germăne căre se instălăse in interiorul Pămăntului i-ă ădus pe oăspetii militări intr-o stăre
de surescităre totălă.

Au următ propuneri si contrăpropuneri si pănă lă urmă s-ă ăjuns lă un ăcord in privintă instituirii unor măsuri defensive in
Antărctică; in plus, Alăskă si nordul Cănădei urmă să fie ăpărăte de un front extins din Groenlăndă pănă in Rusiă. Măsurile de ăpărăre
luăte in ăceă perioădă se refereău in primul rănd lă regiunile polăre.

Nu s-ă tinut seămă de diferitele puncte de vedere nătionăle si s-ă decis că descoperireă deschizăturii din Antărctică, precum si
prezentă germănilor in interiorul plănetei să fie tinute in secret si să nu fie dăte publicitătii. Extrăterestrii prietenosi căre vizitău
Pămăntul in mod regulăt n-ăr fi permis niciodătă că folosindu-se de ărmele si năvele lor spătiăle să inceăpă un război impotrivă
germănilor.”[1]

Pământul gol, naziștii, tibetanii, atlanții, amiralul Byrd, Agartha și Shambala

SCRIS DE
Ideeă conform căreiă Pămăntul este gol nu este ună nouă, ci este cunoscută din vechime. După cum veti vedeă, citind ăcest ărticol,
ănticii cunosteău ăcest lucru, ăvănd diverse profetii cu privire lă civilizătiă urmăsilor ătlănti din interior, căre lă un moment dăt vor
reveni lă suprăfătă.

De ăsemeneă, veti observă cum năzistii, ău ăflăt că, Pămăntul este gol, in urmă celebrelor expeditii din Tibet, orgănizăte de către
orgănizătiă Ahnenerbe, creătă speciăl pentru studiereă si cercetăreă fenomenelor din domeniul părănormălului, dăr si ă istoriei răsei
ăriene, si nu număi. Pentru că cititorul să ăibă părte de o justă intelegere ă lucrurilor, vor fi prezentăte, treptăt, niste ăspecte istorice
pentru ă demonstră veridicităteă informătiilor.
Operatiunea Shambala: nazistii cautau o metoda de a ajunge la uriasii din Centrul Pamantului ! Intr-un final au reusit !

IÎn primăă vără ănului 1938, cinci săvăntți germăni membrii ăi SS ău părticipăt lă o expeditție de cercetăre îân Tibet. Aproăpe uităt ăstăă zi,
ăcest eveniment ă fost extrem de controversăt îân epocăă sț i ă continuăt săă îâi făscineze decenii lă răâ nd pe ămătorii de conspirătții. Cele
măi multe controverse sț i discutții nu ău fost generăte de rezultătele sț tiintțifice, ci de contextul expeditției – ăjunul celui de-Al Doileă
Răă zboi Mondiăl – sț i de scopul ăcesteiă, lă îântrebăreă „ce ău căă utăt năzisț tii îân Tibet?”

De pe publicătiă Historia ăflăm măi multe:

„Expediția a fost condusă de un personaj cu adevărat excepțional: Ernst Schäfer. Aventurier, vânător, cercetător, scriitor și membru SS, el
a fost un fel de „Indiana Jones” nazist în carne și oase. Născut în orașul Köln, Schäfer a fost pasionat de mic de faună, crescând pasări,
insecte, șerpi, pești, veverițe și multe altele animale mici. Camera lui arăta ca o mică menajerie, plină cu colivii, acvarii, terarii, folosite
pentru a observa comportamentul animalelor. După ce a obținut diploma de liceu, în 1929, s-a înscris la Universitatea din Göttingen,
unde a studiat zoologia, botanica și geografia, visând să calce pe urmele eroului său, geograful și exploratorul suedez Sven Hedin.

Ernst Schäfer a ajuns pentru prima dată în Tibet în 1931, după ce s-a alăturat unei expediții organizate de americanul Brooke Dolan.
Născut într-o familie bogată din Philadelphia, Dolan era deja celebru în presa americană la numai 21 de ani, datorită expedițiilor sale de
vânătoare în Asia. În expediția din 1931, Dolan și Schäfer au urcat pe fluviul Yangtze, în căutarea unui trofeu de vânătoare extrem de rar:
ursul panda.

în 1935 a participat la o a doua expediție în Tibet, condusă tot de Brooke Dolan. De data aceasta, ei au pătruns mai adânc în interiorul
țării, însă amenințarea permanentă din partea nomazilor Ngolok, care controlau zona, a condus la destrămarea expediției. Dolan a
părăsit grupul și a mers mai departe singur, deghizat în negustor tibetan, iar Schäfer s-a întors în China, plutind în aval pe Yangtze, până
la Shanghai.

Întors în Germania, Ernst Schäfer a publicat o carte, denumită Tibetul necunoscut, în care pleda pentru organizarea unei expediții
științifice în tărâmul îndepărtat. Numeroasele articole de presă l-au transformat pe tânăr într-o celebritate și l-au adus în atenția lui
Heinrich Himmler. În vara anului 1936, în timp ce Germania se pregătea pentru organizarea Jocurilor Olimpce de vară, Schäfer s-a
întâlnit cu Himmler la Berlin și a obținut permisiunea de a organiza o expediție oficială în Tibet, sponsorizată de „Ahnenerbe” și compusă
din savanți SS.

Ce au căutat naziștii în Tibet?

Discuția dintre cei doi nu a fost consemnată. Toate informațiile despre această întâlnire provin de la Ernst Schäfer, care le-a povestit
anchetatorilor americani, după ce a fost capturat în 1945. Potrivit lui Schäfer, Himmler i-a mărturisit atunci câteva dintre convingerile
sale originale: că Universul a fost format în urma unei bătălii cosmice între foc și gheață, că Pământul a fost populat odinioară de specii
de uriași şi că iar rasa ariană a coborât direct din cer3. Schäfer le-a spus anchetatorilor săi că el nu împărtășea aceste idei, pe care le
considera rizibile, deși putem să fim convinși că nu a râs în fața lui Himmler.

Misterioasa călătorie în Tibet a cinci oameni de știință germani, membrii ai SS-ului, în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial i-a
fascinat pe contemporani. De-a lungul timpului au fost avansate numeroase explicații pentru această expediție, care de care mai
fanteziste: s-a spus că ea ar fi avut ca scop descoperirea unei legături între Atlantida și prima civilizație a Asiei Centrale; că Schäfer ar fi
crezut că Tibetul era leagănul omenirii, unde o castă de preoți crease un imperiu de cunoaștere mistică, numit Shambabla, al cărui
simbol era svastica, roata budistă a vieții; sau că naziştii ar fi căutat o substanță secretă, care prelungea viața și putea fi folosită pentru
atingerea unei stări superioare de conștiință4.

Din păcate pentru amatorii de conspirații, aceste ipoteze sunt false. Himmler, care se considera un mecena al științei germane, a înființat
societatea „Ahnenerbe” pentru a studia originea rasei ariene, din care se trăgeau germanii puri. Arheologii germani au primit misiunea
de a dezgropa preistoria ariană, fiind organizate numeroase expediții în acest scop, iar cea din Tibet a fost cea mai ambițioasă dintre
acestea. Himmler a încercat în mod constant să influențeze activitatea oamenilor de știință, astfel încât aceștia să-și îndrepte atenția
asupra subiectelor pseudo-științifice care îl interesau pe el. Cu toate acestea, se pare că Schäfer nu a fost interesat de această pseudo-
știință, refuzând ferm să îi permită lui Edmund Kiss (un discipol al teoriei „Welteislehre”, enunțată de Hans Hörbiger) să se alăture
expediției. Hörbiger susținea că Atlantida a fost distrusa de un mare potop cauzat de impactul dintre un corp ceresc de gheață și Pământ.
Himmler a adoptat această teorie și credea că aceia care au scăpat din Atlantida au emigrat în Asia Centrală, unde au înființat o mare
civilizație.

O expediţie care s-a născut greu

În decembrie 1937, Schäfer a realizat planul final al expediției, care avea ca destinație Tibetul de Est, cu acces din China. Schäfer a fost
nevoit să facă însă anumite compromisuri în privința membrilor expediției și să accepte prezența antropologului Bruno Beger, adept al
teoriei conform căreia indo-europenii şi-ar avea originea în Asia Centrală, o idee care a fost îndelung dezbătută în cercurile academice.
Cu toate acestea, divergențele dintre Schäfer și Himmler s-au adâncit şi, în final, conducătorul SS-ului a cerut ca societatea „Ahnenerbe”
să își retragă sprijinul și finanțarea pentru expediție.

Schäfer a reușit să strângă singur banii necesari, însă avea nevoie în continuare de sprijinul politic al lui Himmler. Acesta și-a dat acordul
pentru expediție, cu condiția ca toți membrii să facă parte din SS. În afară de Schäfer și Beger, la expediție au mai luat parte Ernst Krause,
entomolog, fotograf și operator video, Karl Wienert, geofizician, și Edmund Geer, expert în logistică, responsabil de transport și
aprovizionare.

Situația politică din Asia de Est l-a obligat pe Schäfer să-și schimbe planurile iniţiale. După ce a aflat că nu exista nicio posibilitate de a
ajunge în Tibet prin China, el nu a avut de ales, fiind nevoit să traverseze India, unde trebuia să negocieze cu autoritățile britanice. Prin
urmare, Schäfer a plecat la Londra, în martie 1938, unde a obținut o importantă scrisoare de recomandare adresată lui Sir Aubrey
Metcalfe, ministrul de externe britanic din India.

Tibetanii, fascinați de gadget-urile epocii

Cei cinci exploratori germani au plecat spre Calcutta în aprilie 1938 și au reușit să pătrundă în Tibet abia în luna decembrie, după ce
permisiunea de intrare le fusese refuzată inițial, de două ori, fiind nevoiți să petreacă șase luni în micul regat Sikkim, din nordul Indiei.
Spre uimirea tuturor, la granița tibetană n-au găsit nici bariere, nici paznici sau soldați. Doar un morman de pietre marca granița dintre
cele două țări.
Ajuns în Lhasa, Schäfer a reușit să extindă permisul de ședere de mai multe ori, astfel că au putut să rămână în capitala tibetană timp de
două luni. La scurt timp după sosirea lor au început vizitele oficiale, membrii expediției reușind să dezvolte în unele cazuri chiar relații de
prietenie cu liderii locali, printre care și primul ministru Yapzhi Langdün, nepotul celui de-al 13-lea Dalai Lama. Antropologul Bruno
Beger a avut o influență extrem de pozitivă asupra relațiilor membrilor expediției cu tibetanii. Având o oarecare pregătire medială, el a
reușit să trateze cu succes bolile unor membrii ai aristocrației.

Un mare avantaj pentru expediție a fost reprezentat de faptul că fotografia nu era o noutate pentru tibetani. Dimpotrivă, se pare că
fotografia a fost introdusă în Tibet încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar la momentul vizitei exploratorilor germani în Lhasa existau
deja destul de mulți fotografi amatori entuziaști și chiar unii profesioniști. În afara unui singur incident, când un localnic a aruncat o
piatră spre aparatul de fotografiat, Beger a raportat că nu au întâmpinat dificultăți în timp ce făceau fotografii.

Darurile oferite localnicilor de germani indică un mare interes în rândul tibetanilor pentru realizările tehnice ale Occidentului. Deoarece
nu aveau suficiente articole tehnice pentru le oferi sub formă de cadouri, Schäfer a fost nevoit să dăruiască o parte din echipamentul
expediției. Binoclurile Zeiss par să fi fost deosebit de populare printre miniștrii tibetani. De asemenea, Schäfer a oferit un radio Phillips, o
cameră foto, un fonograf, un gramofon și a mai comandat alte cadouri din Calcutta și chiar din Germania.

Cel mai important eveniment din Lhasa și motivul principal pentru cererile repetate ale lui Schäfer de prelungire a permisiunii lor de
ședere era „Monlam” (Festivalul de Anul Nou), care dura mai mult de trei săptămâni. Exploratorii au reușit să asiste la sărbătoare, iar
Schäfer a oferit o descriere vie și extinsă a festivităților, în jurnalele sale, dar şi în cartea sa, Das Fest der weissen Schleier, dedicată
acestui subiect. Mai mult, exploratorii au fost invitați să participe la „Gyalpo Losar”, a doua zi a Anului Nou tibetan, care este considerată
o zi mai importantă decât ziua de Anul Nou în sine.

Pentru a obține, din partea guvernului tibetan, permisiunea de a vizita valea Yarlung, considerată „leagănul civilizației tibetane”, unde să
găsesc numeroase mănăstiri și temple, Schäfer a mințit în legătură cu simbolul svasticii, susținând că acesta ar fi fost adus în Germania
din vale, în urmă cu 5.000 de ani.

La un pas de moarte, în drum spre casă

Expediția s-a încheiat mai repede decât și-ar fi dorit exploratorii, după ce Schäfer a primit o scrisoare de la tatăl său, care îl anunța că
războiul este iminent. Germanii au părăsit precipitat Tibetul și s-au îndreptat spre Calcutta, unde Schäfer a fost primit într-o audiență
privată de lordul Linlithgow, viceregele Indiei, căruia i-a prezentat un raport detaliat despre expediția sa.

De la Calcuta, exploratorii s-au îmbarcat într-un avion British Airways, cu destinația Bagdad, însă au fost nevoiți să aterizeze de urgență
la Karachi, din cauza unor probleme tehnice. La Bagdad au avut norocul să schimbe avionul și să zboare spre Atena cu o aeronavă
Lufthansa. După aterizare au aflat că avionul British Airways, care a avut probleme tehnice la Karachi, s-a prăbușit în mare la
Alexandria. O surpriză îi aștepta în Atena, un avion nou special, pus la dispoziție de guvernul german, pentru întoarcerea lor acasă în
siguranță.

Indiferent de controversele stârnite și de problemele înfruntate, expediția condusă de Ernst Schäfer a fost un succes în ceea ce privește
materialele științifice colectate. În urma expediției au fost strânse zeci de mii de fotografii și de pagini cu însemnări atente despre
oamenii din Tibet, dar și despre floră și faună. Arhivele federale germane din Koblenz adăpostesc o colecție impresionantă de 17.000 de
negative, din cele peste 20.000 realizate de membrii expediției5. Aceste imagini, care arată portretul Tibetului în perioada interbelică,
sunt unice, având în vedere că membrii acestei expediții s-au interesat în mod amănunțit de fiecare aspect al vieții în Tibet, mergând de la
guvernare și religie, până la cele mai intime aspecte ale vieții cotidiene.

Arestat după înfrângerea Germaniei, Schäfer a fost judecat la Nuremberg, însă a fost achitat, tribunalul considerând că nu a fost vinovat
de crime de război. În decembrie 1949 el s-a mutat în Venezuela, împreună cu soția și cu fiicele sale, unde i s-a oferi un post de cercetător.
Schäfer s-a întors în Europa în 1954. El a acceptat invitația regelui belgian Leopold al III-lea de a realiza un documentar despre Congo,
proiect la care a lucrat câțiva ani. Împreună cu familia sa, Schäfer s-a întors în Germania, unde a obținut un post de curator la
„Niedersächsisches Landesmuseum” din Hanovra. Exploratorul a murit în iulie 1992.”[1]

Profetia tibetana cu privire la Germania !

Nătionălistul germăn, Jăn Văn Helsing (ăliăs Jăn Udo Holey), descrie in celebră să cărte „Cine conduce Plănetă vol. 2″, ăspectele secrete
ăle puterii secrete din interiorul celui de-ăl Treileă Reich impotrivă Iluminătilor.

Profetiă veche de mii de ăni ă “dGe-lugs-pă” (Bonetele Gălbene), ceă măi inăltă lojă tibetănă – ne spune că “Acoperisul lumii” (Tibet) vă
fi strămutăt in “Tără muntelui de miăzănoăpte” – ănume Germăniă. De ăceeă tibetănii l-ău si primit pe Kărl Hăushofer (că fondător ăl
Societătii Thule din timpul celui de-ăl Treileă Reich) in lojă lor. Tibetul ă promis sprijin spirituăl si prăctic lă edificăreă “Noului
Imperiu ăl Luminii” de pe pămănt, iăr in Germăniă s-ău infiintăt in schimb primele colonii tibetăne.

Călugării tibetăni ăjutău din culise, ălături de căvălerii templieri (ordinul mărcionitilor si domnii de piătră neăgră) lă edificăreă celui
de-ăl Treileă Reich si lă infiintăreă “Societătii Thule” si ă “Soărelui Negru” (ceă măi inăltă lojă de ătunci). Scopul urmărit de ăceste loji
eră obtinereă ăutărhiei Germăniei fătă de Iluminăti. Aici intrău independentă fătă de căpitălul străin, precum si fătă de titeiul din
ăfără, interzicereă prăcticării dobănzilor in ăctivităteă băncără, iăr că măsură de securităte-fortă germănă de muncă, in loc de ăur.

Tot călugării tibetăni ău fost ăceiă căre i-ău sfintit lă Wewelsburg, lăngă Detmold, pe copiii “Soărelui Negru”, despre căre se spune că ăr
fi fost inăpoiăti in Tibet de către Rudolf Steiner. Asă cum ăflăm din documentele Societătii Vril, tot prin intermediul călugărilor s-ă
stăbilit contăctul cu ăriănii si ăldebărănii. Dăcă ăr fi să dăm crezăre documentelor respective, ăldebărănii sunt o răsă extrăterestră din
constelătiă Tăurului, ăflătă lă o distăntă de 68 ăni lumină, căre sustin că ăr fi colonizăt plănetă noăstră cu răsă ăriănă.

Părte din răsă ăceăstă ăr trăi insă in centrul pămăntului, unde s-ăr fi retrăs in timpul uneiă din erele glăciăre-imperiul subpămănteăn
este in generăl cunoscut sub numele de Agărthi(lă germănici “Asgărd),iăr locuitorii săi sunt ăriănii. Dăt fiind că oămenii cu un
oărecăre grăd de initiere inteleseseră clăr după trătătele de lă Versăilles, că Aliătii plănuiău un nou război impotrivă Germăniei, prin
căre potrivit plănului Morgenthău, poporul germăn urmă să fie stărpit in intregime, Adolf Hitler, ăsă cum precizeăză in repetăte
rănduri si in “Mein Kămpf”, ălcătuise un “Ultim Bătălion”, pentru căzul in căre Germăniă ăr fi pierdut războiul. Acest “Ultim Bătălion”, ă
fost repărtizăt in diferite regiuni ăle lumii sub formă de mici colonii.

Cele măi importănte dintre ăcesteă erău Neuschwăbenlănd(Antărctică), Tibetul, Anzii, Groenlăndă, insulele Cănăre, lăntul muntos
ăfricăn, Irăkul, Jăponiă si centrul subterăn ăl pămăntului. Iătă ce spuneă Fuhrer-ul in cuvăntăreă să din 24.02.1945: “prevestesc ăstăzi,
pătruns că intotdeăună de credintă in poporul nostru victoriă finălă ă Reich-ului germăn.”(Volkischer Beobăchter,Berlin
27.02.1945,păg.2).Său: “in războiul ăcestă nu vor există nici invingători si nici invinsi, ci număi morti si suprăvietuitori, Ultimul
Bătălion vă fi insă unul germăn”.

Măi multe pe lărg ăici -> http://www.depărtămentul-zero.ro/lojă-tibetănă-dge-lugs-pă-bonetele-gălbene-cei-căre-l-ău-sprijinit-pe-

hitler-impotrivă-iluminătilor.

Societăteă secretă Thule !

„Ultimă Thule” ă fost căpitălă primului continent colonizăt de ărieni. Acestă se numeă „Hyperboreeă” si eră măi vechi decăt Lemuriă si
Atlăntidă (continente inghitite de ăpele oceănului, unde ău existăt căndvă mări civilizătii). IÎn Scăndinăviă se găseste o legendă
referitoăre lă „Ultimă Thule”, ăceăstă tără minunătă din Mărele Nord unde soărele nu ăpune niciodătă si unde trăiău strămosii răsei
ăriene.

Continentul „Hyperboreeă” eră situăt in măreă Nordului si ă fost inghitit in timpul unei epoci glăciăre. Se presupune că locuitorii săi
ău venit din sistemul solăr numit Aldebărăn căre este ăstrul principăl din constelătiă Tăurului: ei măsurău ăproximătiv pătru metri,
ăveău pieleă ălbă si erău blonzi cu ochi ălbăstri. Nu cunosteău războăiele si erău vegetărieni (Hitler de ăsemeneă). După pretinsele
texte din Thule, hyperboreenii erău foărte ăvănsăti in tehnologiă lor si s-ăr fi servit de „Vril-yă”, măsini zburătoăre căroră le zicem
ăstăzi OZN-uri. Grătie exsistentei ă două cămpuri măgnetice rotite invers, ăceste discuri zburătoăre erău căpăbile de levitătie, ăr fi
ătins viteze enorme si făceău mănevre surprinzătoăre in timpul zborului, performănte pe căre le observăm ăstăzi lă OZN-uri.

Ei ău utilizăt fortă Vril că potentiăl energetic, ădică drept cărburănt (Vril=eter, său prănă, chi, fortă cosmică, orgon… Dăr ăcest cuvănt
derivă de ăsemeneă din „vri-IL” ăkkădiăn ceeă ce inseămnă „ăsemănător cu ceă măi măre divinităte” său „egăl cu Dumnezeu”). Ei
sustrăgeău deci energiă (căre nu costă nimic) din cămpul măgnetic terestru, cum o făc convertizoărele cu tăchioni ăle comăndăntului
Hăns Coler său otorul din „spătiu quăntic” dezvoltăt de Oliver Crăne.

Atunci cănd continentul Hyperboreeă ă inceput să se scufunde, locuitorii săi ău săpăt tunele gigăntice in scoărtă terestră cu măsini
mări si s-ău stăbilit sub regiuneă Himălăyă. Acest regăt subterăn se numeste „Agărthă” său „Agărthi”, si căpitălă să se numeste
„Shămbăllăh”. Persii numeău ăcest regăt subterăn „Ariănă” său „Ariănne”, tără deorigine ă ărienilor.

Suverănul ăcestui regăt eră „Rigden Iyăpo”, regele lumii, iăr reprezentăntul său pe Terră ăr fi dălăi-lămă. Hăushofer eră nelinistit că
ăcest regăt subterăn de sub Himălăyă eră locul de origine ăl răsei ăriene. El sustineă că ăveă probă obtinută in timpul numeroăselor
săle călătorii in Tibet si in Indiă.

Semnul distinctiv ăl lui Thule eră zvăstikă cu brătele indreptăte spre stăngă.

Conform spuselor lămă tibetănilor si lui Dălăi-Lămă in persoănă, oămenii numiti ăgărthieni există si ăstăzi. Regătul subterăn, căre este
pomenit in toăte scrierile orientăle, s-ăr fi răspăndit de-ă lungul mileniilor sub toătă suprăfătă Terrei cu centre imense sub Săhără, sub
muntii Mătto Grosso si sub muntele Săntă Cătărină in Brăziliă, sub Yucătăn in Mexic, sub muntele Shăstă in Căliforniă, in Angliă, in
Egipt si in Cehiă si Slovăciă.

Hitler speră să găseăscă intrările regătului subterăn ăl Agărthei si de ă intră in contăct cu urmăsii „oămenilor-zei” ărieni din
Aldebărăn-Hyperboreeă. IÎn legendele si trăditiile ăcestui regăt subterăn, se spune, intre ăltele, că vă fi pe plănetă noăstră un război
mondiăl devăstător (ăl treileă) căre se vă sfărsi dătorită cutremurelor de pămănt si ăltor cătăstrofe năturăle inclusiv inversăreă polilor
căre vor ăntenă moărteă ă 2/3 din omenire. După ăcest „ultim” război, diferitele răse din interiorul Terrei se vor reuni din nou cu
suprăvietuitorii de pe suprăfătă plănetei si vor introduce „Vărstă de Aur” milenără (eră Vărsătorului).

Hitler doreă să creeze o „Agărhtă” său „Ariănă” pe suprăfătă Terrei cu răsă stăpănilor ărieni si ăcest loc trebuiă să fie Germăniă. IÎn
timpul celui de-ăl treileă Reich, ău ăvut loc două mări expeditii SS in Himălăyă pentru ă găsi intrările in regătul subterăn. Alte expeditii
ău ăvut loc in Anzi, in muntii Mătto Grosso si Săntă Cătărină in Brăziliă, in Cehoslovăciă si in Angliă. Unii ău ăfirmăt că oămenii din
Thule credeău că independent de sistemul tunelelor si orăselor subterăne, Terră eră găunoăsă, cu intrări mări, ună lă polul Nord si
ăltă lă polul Sud. Se refereău lă legile năturii: microcosmosul si măcrocosmosul. Fie că eră vorbă de o celulă de sănge, de o celulă ă
corpului său de un miez si o căvităte inconjurătă de un invelis, „coronă rădiătă”, viătă se petrece deci in interior. Oămenii din Thule ău
concluzionăt că Terră trebuiă să fie constituită deci după ăcelăsi principiu. Chiăr druzele confirmă ăstă, căci sunt căvităti stăncoăse
căre ău o viătă proprie, ădică minerălele si cristălele, se găsesc in
interior.

IÎn consecintă, Terră ăr puteă fi găunoăsă si eă, ceeă ce ăr corespunde, de ăltfel, spuselor lămă tibetăni si lui dălăi-lămă si eă ăr trebui
să ăibă un miez, un soăre centrăl căre conferă interiorului său un climăt regulăt si o lumină solără permănentă.

Societăteă secretă Vril !

„IÎn 1871 Edwărd Bulwer Lytton ă creăt noţiuneă de Vril îân romănul „S.F.” (n.r. S.F. = ădevăr socănt pentru oămeni) – Răsă căre vă veni
(îân originăl – The coming Răce). Vril este un cuvăâ nt tibetăn ce poăte fi trădus că fortțăă vitălăă , fortță vietții său energiă vitălăă îânsăă sț i căă
vibrătție. Elenă Blăvătschi ă preluăt ăcest concept sț i l-ă folosit îân teoriile ei ocultiste sț i teozofice. Vechile civilizătții considerău Vril drept
ceă măi îânăltăă formăă de energie din Univers, toăte celelălte tipuri de energie fiind doăr mănifestăă ri secundăre ăle ăcestei fortțe
supreme. Energiă Vril ăre îân ănumite locuri de pe plănetăă o concentrătție măi puternicăă , numităă „vortex de energie”.

Lă nord de ecuător, directțiă de rotătție ă vortexului se reălizeăzăă îân sensul opus ăcelor de ceăsornic, iăr lă sud de ecuător, îân sensul
ăcelor de ceăsornic. IÎn ănul 1919, membrii unei grupăă ri continuătoăre ă Ordinului Templierilor ău îânfiintăt orgănizătțiă Vril (germănăă :
Vril Gesellschăft) cu sediul îân locălităteă Rămsău din Germăniă (lîângăă grănitță cu Austriă). Membrii societăă tții Vril ăveău săă intre îân
contăct cu cei din Societăteă Thule (Thule Gesellschăft) căre ă fost punctul de origine ăl părtidului năzist. Unii membrii ăi orgănizătției
Thule devenind măi ăpoi importănte personăje îân părtidul năzist.

Aproăpe toăte relătăă rile referitoăre lă Thule Gesellschăft, dupăă cum este numităă societăteă in limbă germănăă , îâl considerăă pe băronul
Rudolf von Sebottendorff drept fondătorul ei. Nu existăă nici o indoiălăă căă von Sebottendorff ă fost implicăt in creăreă ăcestei societăă ţi
secrete. Măi mulţi membri susţin căă cel de-ăl doileă co-fondător ăl societăă ţii ă fost Kărl Hăushofer şi căă , in reălităte, ăcestă ă fost
fondătorul principăl, deşi ă preferăt săă păă streze o ănumităă discreţie ăsupră ăcestui lucru.

IÎntreăgă poveste ăre îân centru ăcest personăj foărte puţin cunoscut: Kărl Hăushofer. Lă îânceputul secolului, Hăushofer ă fost ătăşăt
milităr lă Tokyo, iăr ăbilităţile săle lingvistice l-ău ăjutăt săă pună băzele viitoărei Axe. IÎn plus, ă petrecut o lungăă perioădăă îân Tibet,
unde ă devenit membru ăl preoţimii Bon. Cunoscuţi şi sub numele de Măntălele Gălbene din Tibet, comunităteă Bon reprezentă o
religie şămănistăă ce ă precedăt ăpăriţiă budismului tibetăn, fiind considerătăă ă fi sursă tuturor religiilor tibetăne.
Hăushofer ă ăvut şi o cărierăă militărăă deosebităă . Căpăcităteă să profeticăă îân funcţiă de generăl ă rămăs legendără îân timpul Primului
Război Mondiăl, ăjutăâ ndu-l să căâ stige îân luptăă . IÎn timp ce îâşi comăndă trupele pe front nu ă fost răă nit niciodătăă şi ă reuşit să îâşi
desfăă şoăre soldăţii cu o precizie remărcăbilăă îân mijlocul celor măi hăotice situăţii. A fost un milităr extrem de decorăt şi foărte
ădmirăt. Rudolph Hess, cel căre ăveă săă devină fuhrer ădjunct ăl părtidului năzist, ă servit sub generălul Hăushofer şi ă fost foărte
impresionăt de geniul ăcestuiă.

Dupăă Primul Răă zboi Mondiăl, Hăushofer ă îânceput săă punăă îân prăctică directivele primite îân Tibet (pe căle spirituălăă său năturălăă ).
Dupăă ce şi-ă luăt doctorătul, chiăr îânăinte de declănşăreă Primului Răă zboi Mondiăl, dr. Hăushofer ă inăugurăt o nouăă măterie,
intitulătăă Geopolitică.

Rudolph Hess, şi-ă căă utăt fostul generăl pe căre l-ă ădmirăt ătăâ t de mult pe timpuri şi ă devenit un student păsionăt ăl noii măterii. Se
spune despre Hess căă ăr fi fost complet vrăjit de căpăcităteă intelectuălăă şi ocultăă ă profesorului săă u. IÎn octombrie 1918, un ănume
Adolf Schicklgruber (Hitler eră numele de fătăă ăl mămei lui), se făce remărcăt prin tălentul lui orătoric. Rudolph Hess l-ă ăuzit vorbind
şi ă răă măs foărte impresionăt. Eră convins căă ăre de-ă făce fie cu un mesiă, fie cu un nebun, dăr nu eră îâncăă sigur îân ce cătegorie
trebuie săă -l îâncădreze.

Hess ă recunoscut mările călităă ţi de lider ăle lui Hitler şi i l-ă prezentăt lui Hăushofer. Astfel, cei trei ău devenit prieteni. Hăushofer ă
fost ătăâ t de impresionăt de ăcestă îâncăâ t s-ă decis săă făcăă din el un mesiă germăn. Hitler ă fost condămnăt lă nouăă luni de îânchisoăre,
dupăă episodul din 1923 iăr Hess şi-ă ăfirmăt loiălităteă îântorcăâ ndu-se îân Germăniă şi ăcceptăâ nd să îâmpărtăă ăceeăşi celulăă cu el.
Hăushofer i-ă vizităt îân timpul ăcestei perioăde şi ă contribuit probăbil cu cel puţin un căpitol lă lucrăreă de căă păă tăâ i ă lui Hitler, Mein
Cămpf. Căâ nd Hitler ă ieşit din îânchisoăre, Hăushofer l-ă îânvăţăt cum săă se îâmbrăce, cum săă se poărte, păvăâ ndu-i prăctic drumul căă tre
succes.

IÎntre timp societăteă Vril ă căă păă tăt ămploăre şi ă fost rebotezătăă Vril-Gesellschăft, integrănd ălte trei societăă ţi importănte din
Germăniă: – Lorzii Pietrei Negre, o emănăţie ă Ordinului Teuton creătăă in ănul 1917, – Căvălerii Negri, o filiălăă ă Societăă ţii Thule, şi –
Soărele Negru, identificătăă măi tărziu cu elită SS-ului lui Heinrich Himmler.

Ordinul Soărelui Negru: lojă elitei celui de-ăl Treileă Reich !

„Soărele Negru (societăte căre iniţiăl ă purtăt numele DHvSS – Die Herren Vom Schwărten Stein) eră o orgănizăţie secretăă îân interiorul
Societăă ţii Thule, deţinăâ nd supremăţiă ăsupră celorlălte. SS-ul ă fost creăt iniţiăl că unităte de protecţie ă lui Hitler cu mult inăinte de ă
deveni o unităte militărăă . Eu cred căă ăbsolut toti ofiterii SS de grăd inălt pot fi incluşi pe listă membrilor “Soărelui Negru”, SS-ul fiind
măi mult decîât o orgănizăţie militărăă de elităă , un verităbil cult. Cine studiăză istoriă năzistăă işi dăă răpid seămă căă cele douăă concepte,
Thule şi Soărele Negru sunt îân centrul puterii năziste.

IÎn mod trădiţionăl “SS” este trădus prin Schutzstăffel, căre îânseămnăă detăşăment ăl găă rzilor. IÎn reălităte “SS” provine de lă Schwărze
Sonne căre îânseămnăă Soărele Negru îân limbă germănăă . Astă nu îânseămnăă căă orice soldăt căre purtă o uniformăă SS eră membru ăl
Schwărze Sonne, ci că runele SS ăfişăte pretutindeni ăveău o semnificăţie secretăă , căre se referăă lă Soărele Negru. Că regulăă generălăă ,
despre Soărele Negru se cunosc foărte puţine lucruri, dăr conceptul de Thule poăte fi găă sit îân numeroăse limbi şi culturi.
Măriă Orsic

IÎn timp ce Societăteă Thule ă sfăâ rsț it prin ă se orientă îândeosebi ăsupră unei ăgende măteriăliste sț i politice, Societăteă Vril s-ă focălizăt
de lă bun îânceput ăsupră „lumii de dincolo” (ăspectelor trănscendente).

Este posibil că Societăteă Vril săă nu fi reusț it săă ătingăă performăntțele pe căre le-ă ăvut dăcăă nu ăr fi existăt un medium pe nume Măriă
Orsic. Cunoscutăă sț i căă Măriă Orsitsch s-ă năă scut îân Vienă lă 31 Octombrie 1895. Tătăă l său Tomislăv, eră imigrănt din Zăgreb iăr mămă
să, Săbiene Orsic eră din Vienă. IÎn tineretțe Măriă Orsic s-ă ălăă turăt misț căă rii nătționăliste germăne ce doreă ălipireă Austriei cu
Germăniă. IÎn 1919 s-ă mutăt lă Munchen unde ă intrăt îân contăct cu societăteă Thule sț i Vril. Despre Măriă Orsitsch, Trăute Lăfrenz,
Sigrun, Gudrun şi Heike. se spune căă erău foărte frumoăse sț i căă ăveău păă rul lung, un semn căre ăveă săă devinăă distinctiv pentru
membri societăă tii Vril. Totodătăă ăceste femei detțineău puteri superănăturăle ce le permiteă săă îântre îân contăct cu ănumite entităă tți său
fiintțe extrăterestre.

Dătorităă călităă ţilor ei excepţionăle de medium, Măriă ă fost pusăă repede îân legăă turăă cu membrii societăă ţii secrete Thule şi curăâ nd dupăă
ăceeă eă şi-ă creăt propriul ei cerc îâmpreunăă cu Trăute A. şi ălţi prieteni din Munchen, formăâ nd ăşă-numită Alldeutsche Gesellschăft
fuü r Metăphysik , căre ă fost primul nume oficiăl ăl societăă ţii Vril. Pentru identificăre, membrii orgănizăţiei ( Vrilerinnen ) purtău un
disc, pe căre erău reprezentăte chipurile ă douăă dintre cele cinci femei mediumi: Măriă şi Sigrun.

IÎn decembrie 1919 s-ă orgănizăt o îântăâ lnire secretăă îântre membrii mărcănţi ăi celor trei societăă ţi principăle ezoterice căre ăctivău
ătunci pe teritoriul Germăniei (Thule, Vril si Soărele Negru), îântr-o căbănăă din ăpropiereă locălităă ţii Berchtesgăden. Cu ăceă ocăzie
Măriă Orsic ă ărăă tăt celor prezenţi trănscrierile unor mesăje telepătice pe căre eă le primise îântr-un limbăj secret ăl vechilor Căvăleri
Templieri germăni, ce îâi eră complet necunoscut.
Măriă Orsic ă prezentăt douăă seturi de trănscrieri ăle mesăjelor primite îân timpul stăă rilor de trănsăă : primul eră cel îân limbăjul secret ăl
Templierilor, iăr ăl doileă set de mesăje eră scris îântr-un limbăj inteligibil, despre căre eă ă sugerăt căă ăr puteă fi o limbăă ănticăă
orientălăă . IÎn scurt timp s-ă dovedit căă ăcest ăl doileă set de informăţii trănsmise pe căle telepăticăă eră îân limbă sumeriănăă . Mesăjul ă
fost trădus cu ăjutorul misterioăsei femei medium din societăteă Vril, căre eră cunoscutăă doăr sub numele de Sigrun. Tot eă ă ăjutăt
măi ăpoi lă descifrăreă imăginilor mentăle percepute de Măriă Orsic, ce descriău o năvăă de zbor de formăă circulărăă .

Lă primă vedere, ăm fi tentăţi săă credem căă ăceăstăă tehnologie ă ăpărătelor de zbor i-ă interesăt foărte tăre pe năzişti. IÎn reălităte,
Hitler eră mult măi preocupăt de ărmele convenţionăle, ăle căă ror efecte puteău fi dovedite intr-o perioădăă relătiv scurtăă de timp. Se
spune căă orice tehnologie căre ăveă nevoie de măi mult de un ăn pentru ă fi testătăă eră respinsăă de Hitler…cel puţin ăstă este văriăntă
oficiălăă .

Extrăterestrii din Aldebărăn !

IÎntr-o şedinţăă trănsăă lă căre ău fost prezentți sț i unii membri mărcăntți ăi societăă tții Thule, Măriă Orsic ă intermediăt spontăn contăctul
cu reprezentănţii civilizăţiei extrăterestre din sistemul Aldebărăn de lă căre primise instrucţiunile tehnice pentru construcţiă năvei
interstelăre.

Potrivit Măriei Orsic numele ăcelei civilizăţii extrăterestre eră Sumi, membrii ei ăpărţin unei răse umănoide, căre colonizăse pentru un
timp scurt plănetă noăstrăă îân urmăă cu ăproximătiv 500 000 de ăni. IÎn conformităte cu informătțiile trănsmise îân stăre de trănsăă , eă ă
firmăt căă ruinele ăntice din Lărsă, Shurrupăk şi Nippur din Irăq ău fost construite de căă tre ei. Suprăvieţuitorii Potopului ău devenit
măi ăpoi primii ărieni şi îân ăcest fel s-ă reălizăt rezonănţă cu membrii societăă ţilor germăne din ăceă vreme, căre ăveău lă băzăă
rudimente ăle ideilor sț i conceptțiilor ăcelor culturi ăntice.

Reprezentănţii societăă ţii Thule căre se ăflău îân ăcele momente îân cămerăă s-ău ărăă tăt sceptici îân legăă turăă cu revelăţiile Măriei Orsic,
mănifestăâ ndu-şi neîâncredereă şi solicităâ nd dovezi suplimentăre chiăr îân timp ce ăceăstă se ăflă îân trănsăă . Atunci mediumul ă îânceput
săă ăşteărnăă pe hăâ rtie ănumite semne ciudăte şi cărăctere nemăivăă zute, căre măi ăpoi ău fost identificăte că ăpărţinăâ nd vechii scrieri
sumeriene, căre ă fost precursoăreă sț i sursă culturii băbiloniene de măi tăâ rziu.

Măi multe pe lărg ăici -> http://www.depărtămentul-zero.ro/societătile-secrete-vril-thule-si-soărele-negru-ăle-celui-de-ăl-treileă-

reich.

Existenţa unor deschizături la cei doi poli este o ipoteză rezonabilă, căci puterea forţei centrifugale în perioada de formare a
pământului trebuie să fi fost mult mai mică aici decât în restul pământului !

Cercetăă torii ăfirmăă căă dupăă lătitudineă de 70-75 de grăde nord şi sud, păă măâ ntul îâncepe săă se curbeze, creăâ nd nişte deschizăă turi căă tre
interiorul păă măâ ntului. Trecereă se reălizeăzăă ătăâ t de lin îâncăâ t năvigătorii căre ău păă truns din greşeălăă îân ăceste regiuni nu şi-ău dăt
seămă căă ăvănseăzăă căă tre interiorul păă măâ ntului păâ năă căâ nd nu le-ău ăpăă rut îân făţăă nişte regiuni necunoscute, căre nu figurău pe hărtăă .

Deschizăă turile ău un diămetru estimăt lă 2500 de kilometri şi sunt îânconjurăte de un inel măgnetic. Sunt îânconjurăte ăproăpe non-
stop de nori, iăr spăţiul ăeriăn este restricţionăt prin lege. Atunci căâ nd explorătorii ăflăţi îân căă utăreă polului nord său ă celui sud ăjung
îân dreptul ăcestui inel măgnetic, ăcul busolei ărătăă îân jos şi ei cred căă se ăflăă deăsupră polului.

IÎn reălităte, nu se ăflăă decăâ t îân regiuneă inelului măgnetic ce îânconjoărăă polul. Aceiăşi cercetăă tori ăfirmăă căă lumină şi căă ldură din
interiorul păă măâ ntului provin de lă un „soăre” centrăl. Mărshăll B. Gărdner, unul din cei măi cunoscuţi susţinăă tori ăi teoriei păă măâ ntului
gol, credeă căă ăcest „soăre” ă fost creăt chiăr de nucleul fierbinte ăl plănetei îân perioădă de formăre ă păă măâ ntului, lă fel că îân imăgineă
cometei lui Donăti.

Pe de ăltăă părte, dăcăă ăcceptăă m făptul căă păă măâ ntul este gol îân interior, rezultăă căă şi celelălte plănete din sistemul nostru solăr sunt
goăle, căă ci se supun ăcelorăşi legi. Oăre căâ te civilizăţii trăă iesc îân interiorul ăcestor plănete, îân timp ce oămenii căutăă viăţă doăr lă
suprăfăţă lor?

Stiinta actuala nu poate raspunde la unele intrebari

Alte îântrebăă ri lă căre susţinăă torii liniei oficiăle de găâ ndire nu pot răă spunde sunt urmăă toărele:

1. de ce se formează aisbergurile din apă dulce, în condiţiile în care la poli nu ar trebui să existe decât apă sărată? De unde
provine toată vegetaţia descoperită în interiorul acestor aisberguri?

2. De ce susţin toţi exploratorii care s-au aventurat dincolo de polii magnetici ai pământului faptul că vremea se încălzeşte
din ce în ce mai tare şi că gheaţa începe să dispară?
3. De ce migrează iarna anumite animale şi păsări la nord de cercul polar (de pildă, elanii)?

Viziuneă convenţionălăă ă ştiinţei nu poăte răă spunde lă ăceste îântrebăă ri, îân timp ce susţinăă torii teoriei interiorului gol ăl păă măâ ntului
pot.

Existăă răâ uri cu ăpăă dulce căre curg îân ăfărăă ieşind din interiorul păă măâ ntului. Aceăstăă ăpăă dulce, căre duce cu eă frăgmente de vegetăţie
şi polen, îângheăţăă , dăâ nd năştere ăisbergurilor din ăpăă dulce îântr-o regiune îân căre nu ăr trebui săă existe decăâ t ăpăă săă rătăă .
Existăă căă rţi căre redău îân mult măi multe detălii dovezile referitoăre lă interiorul gol ăl păă măâ ntului decăâ t pot făce eu îân ăceăstăă
lucrăre. O sintezăă excelentăă ă ăcestor dovezi ăpăre îân cărteă doctorului Răymond Bernărd, pe căre v-o recomănd cu căă ldurăă .

Amiralul Richard Byrd o sursa de informatie !

Ună din căă lăă toriile făimoăse căă tre interiorul păă măâ ntului ă fost ceă ă ămirălului Richărd E. Byrd, un personăj binecunoscut îân mărină
Stătelor Unite. Acestă ă zburăt „din greşeălăă ” căă tre interiorul păă măâ ntului pe lă Polul Nord, îân ănul 1947, pe o distănţăă de 3000 de
kilometri dincolo de polul măgnetic, iăr pe lă Polul Sud îân ănul 1956 pe o distănţăă de 4000 de kilometri dincolo de polul măgnetic.

El ă numit ţinutul pe căre l-ă descoperit: „ăcel continent minunăt ăpăă rut din senin” şi „păă măâ ntul tuturor misterelor”. IÎn ănul 1947,
Byrd şi păsăgerii săă i ău trănsmis prin rădio căă zboărăă căă tre interiorul plănetei, văă zăâ nd cum gheăţă este îânlocuităă treptăt de păă măâ nt,
lăcuri şi munţi ăcoperiţi cu copăci.

Ei ău descris existenţă unor ănimăle ciudăte căre semăă nău cu mămuţii şi forme de relief căre nu ăpăr pe nici o hărtăă ă păă măâ ntului.
Dupăă publicităteă căre i s-ă făă cut iniţiăl, toăte informăţiile referitoăre lă expediţiă lui Byrd ău fost cenzurăte, iăr explorătorul ă murit
îân ănul 1957, lă număi un ăn dupăă excursiă să îân Antărctică.

Doi ăni măi tăâ rziu, îân decembrie 1959, redăctorul revistei Fărfurii zburăă toăre, Răy Pălmer, ă publicăt un număă r îân căre ă povestit
descoperirile ămirălului Byrd, dăr căâ nd ă sosit cămionul de lă tipogrăfie, ă descoperit căă revistă să lipseă. Pălmer ă sunăt lă tipogrăfie,
dăr i s-ă spus căă nu ău primit nici o comăndăă de trănsport pentru publicăţiă să.

Căâ nd le-ă cerut săă retipăă reăscăă ediţiă, i s-ă răă spuns căă plăă cile tipogrăfice erău deteriorăte şi căă ăcest lucru nu măi eră posibil (ce
vrăjeălă ieftină). Pălmer credeă căă OZN-urile nu vin din spăţiul exterior, ci din centrul păă măâ ntului, şi căă ăşă se explicăă soărtă nefericităă
ă ăcelei ediţii ă revistei săle.

Personăl, cred căă ăr puteă ăveă dreptăte, şi nu este exclus că epopeeă indiănăă ănticăă Rămăyănă săă descrie venireă lui Rămă că emisăr
ăl Agărthei îântr-o fărfurie zburăă toăre.
Legendele referitoăre lă răsă conducăă toăre din interiorul păă măâ ntului, formătăă din oămeni blonzi cu ochii ălbăştri, se regăă sesc îân toăte
culturile ăntice, inclusiv îân Chină, Tibet, Egipt, Indiă, Europă, cele douăă Americi şi Scăndinăviă.

IÎn cărteă să, „Părădisul regăă sit”, său leăgăă nul răsei umăne, Williăm E. Wărren sugereăzăă căă oămenii provin de pe un continent tropicăl
ăflăt îân regiuneă ărcticăă , un ţinut îân căre soărele nu ăpune niciodătăă şi unde locuiă o răsăă de zei căre trăă iău măi mult de o mie de ăni
făă răă săă îâmbăă trăâ neăscăă . Wărren considerăă căă ăcest ţinut străă vechi este totună cu Hiperboreeă de căre vorbeău grecii ăntici.

Eschimoşii, ă căă ror origine ăr puteă fi chiăr popoărele din interiorul păă măâ ntului, ău legende căre vorbesc de o insulăă părădisiăcăă
ăflătăă lă nord, un ţinut mirific îân căre soărele nu ăpune niciodătăă , îân căre nu existăă îântuneric, dăr nici o luminăă supăă răă toăre, un loc îân
căre oămenii trăă iesc mii de ăni îân păce şi ărmonie. Regăă sim ăcelăşi mit lă irlăndezi.

Legendă spune căă îân timpul mărelui cătăclism geologic şi ăl inundăţiilor produse lă suprăfăţă păă măâ ntului, lemurienii şi ătlănţii s-ău
refugiăt îân interiorul păă măâ ntului. Plăton vorbeşte de existenţă unor „tuneluri măi lăte său măi îânguste căre făă ceău legăă tură îântre
Atlăntidă şi interiorul păă măâ ntului”.

Tot el îâl descrie pe mărele conducăă tor căre „locuieşte îân centru, îân ombilicul păă măâ ntului… cel căre explicăă religiile îântregii umănităă ţi”.
Scriitorul romăn Găius Plinius Secundus, cunoscut măi ăles sub numele de Pliniu, se referăă şi el lă oămenii din interiorul păă măâ ntului
căre ău fugit din Atlăntidă, dăr şi lă legendele referitoăre lă nişte locuitori subterăni numiţi „troglodiţi”, căre ăr fi ăscuns îân tunelurile
lor o comoărăă străă veche. Poveştile de ăcest fel ăbundăă îân toăte culturile.

Există nenumărate dovezi că pământul este gol şi că în interiorul lui trăiesc civilizaţii avansate ! Aceste teme se regăsesc în
întreaga istorie a umanităţii, îndeosebi în tradiţiile şi culturile din antichitate !

Lă oră ăctuălăă , oămenii ău devenit îântr-o ăsemeneă măă surăă mărionetele celor căre îâi guverneăzăă îâncăâ t sunt dispuşi săă ridiculizeze pe
oricine ăr îâncercă săă -i convingăă de făptul căă interiorul păă măâ ntului este gol. Lă urmă urmei, nu contrăzice ăcest lucru ce spun ăcei
oămeni de ştiinţăă ătăâ t de inteligenţi? Bă dă, lă fel cum îâi contrăziceă pe timpuri ăfirmăţiă căă păă măâ ntul este rotund, şi nu plăt.
Cine ănălizeăzăă ăcest subiect îâşi dăă seămă căâ t de subţiri sunt ărgumentele oămenii de ştiinţăă căre îânceărcăă săă stăbileăscăă „reălităteă”
lor indiscutăbilăă .
Ei nu ău putut păă trunde decăâ t lă căâ ţivă kilometri îân interiorul scoărţei păă măâ ntului, iăr teoriile lor îân ceeă ce priveşte centrul plănetei
sunt – ăşă cum le spune numele – simple teorii.

Sunt suficiente căâ tevă îântrebăă ri pentru că liniă oficiăl ăcceptătăă de găâ ndire săă se prăă buşeăscăă lă fel că un căstel din căă rţi de joc. Spre
exemplu, mişcăreă de rotăţie ă plănetei îân jurul ăxei săle dăă năştere unei forţe centrifugăle căre ăruncăă măteriă căă tre exterior, lă fel că
centrifugă unei măşini de spăă lăt, căre răă măâ ne îântotdeăună goălăă îân centru.

Cum ăr fi fost posibil că ăceăstăă măterie săă răă măâ năă îân centrul plănetei îân perioădă îân căre ăceăstă se ăflă îân stăre găzoăsăă şi ăpoi
lichidăă , îânăinte săă se solidifice? Aceăstăă concluzie este îâmpotrivă oricăă rei logici şi ă tuturor legilor fizicii.
Cercetăă torii conceptului de „păă măâ ntul gol îân interiorul săă u” susţin căă scoărţă plănetei noăstre nu ăre o grosime măi măre de 1500 de
kilometri. IÎn rest, centrul păă măâ ntului este gol. Oămenii pot trăă i lă fel de bine pe părteă opusăă ă scoărţei păă măâ ntului, ăşă cum trăă im noi
lă suprăfăţă ei.

Dăcăă văă îântrebăţi cum poăte fi posibil ăcest lucru, găâ ndiţi-văă căă oămenii căre trăă iesc îân Austrăliă nu căd de pe păă măâ nt, deşi trăă iesc cu
căpul îân jos făţăă de cei din emisferă nordicăă . Forţă căre îâi menţine pe păă măâ nt este grăvităţiă. Aceăstă funcţioneăzăă lă fel de bine şi îân
căzul celor căre trăă iesc îân interiorul păă măâ ntului. Forţă grăvităţiei îâi ătrăge pe oămeni căă tre măsă de măterie, lucru vălăbil îân egălăă
măă surăă pentru cei căre trăă iesc lă suprăfăţă păă măâ ntului şi îân interiorul lui.

Centrul forţei grăvităţiei nu este centrul plănetei, ci este situăt lă circă 750 de kilometri sub suprăfăţă scoărţei, ădicăă lă jumăă tăteă
ăcesteiă, ăcţionăâ nd îân mod egăl ăsupră ămbelor păă rţi ăle ăcesteiă.
Aşă cred unii cercetăă tori căă ărătăă interiorul plănetei noăstre. Eă este goălăă îân centru, ăvăâ nd un soăre centrăl şi o ăpăă căre curge îântre
cele douăă deschizăă turi polăre.

Forţă grăvităţiei este ăceeăşi de ămbele păă rţi ăle scoărţei, ătrăă găâ nd îân egălăă măă surăă părticulele de măterie căă tre măsă centrălăă .

Interiorul pământului !

IÎntre ăltele, năziştii credeău căă păă măâ ntul este gol şi căă intrăă rile îân interiorul ăcestuiă sunt situăte lă poli. Diferiţi cercetăă tori susţin căă
ei şi-ău creăt chiăr o băzăă subterănăă îân Antărctică, spre sfăâ rşitul răă zboiului, căre continuăă săă funcţioneze şi ăstăă zi. Dăte fiind dovezile
pe căre le-ăm văă zut, nu ăm nici o îândoiălăă căă păă măâ ntul este gol îân interior, său cel puţin căă existăă mări spăţii îân interiorul plănetei
noăstre îân căre trăă iesc civilizăţii foărte ăvănsăte.

IÎntr-un fel, putem spune căă pe plănetă noăstrăă trăă iesc trei cătegorii de oămeni. Scriitorul Jules Verne ă fost un iniţiăt de răng îânălt ăl
reţelei de societăă ţi secrete, ăvăâ nd conexiuni cu Societăteă Teozoficăă , Ordinul Golden Dăwn şi Ordinul Templierilor Orientăli.
De ăceeă, el ştiă mult măi multe lucruri decăâ t publicul lărg. Multe din romănele săle de science-fiction se băzău pe făpte reăle.

De pildăă , el ă descris cele douăă luni ăle plănetei Mărte îâncăă din ănul 1877, îânăinte că ăcesteă săă fie identificăte de ăstronomi (îân mod
oficiăl). Nici celebrul săă u romăn, O căă lăă torie îân centrul păă măâ ntului, nu este îân îântregime o ficţiune. El ştiă căă , îân esenţăă , povesteă este
ădevăă rătăă . Susţinăă torii ideii căă păă măâ ntul este gol îân interior ăfirmăă căă ăpele oceănelor se scurg îân interiorul păă măâ ntului pe lă poli,
formăâ nd îân centrul ăcestuiă o măre imensăă , deăsupră căă reiă lumineăzăă un soăre interior centrăl, căre ăsigurăă lumină şi căă ldură
necesăre vieţii.

Am revăă zut recent filmul făă cut dupăă romănul lui Jules Verne şi ăm constătăt căă centrul păă măâ ntului este imăginăt îân ăcelăşi fel.
Interesănt mi se păre făptul căă singurele obstăcole cu căre se confruntăă eroii lui Jules Verne sunt nişte reptile uriăşe găă site îân orăşul
scufundăt ăl Atlăntidei.

Existăă speculăţii (susţinute de foărte multe dovezi) căă dinozăurii ău suprăvieţuit cătăclismului de ăcum 65 de milioăne de ăni
refugiindu-se îân interiorul păă măâ ntului, îândeosebi îân dreptul polului sud. Unul din cei căre ău sugerăt ăceăstăă posibilităte este
păleontologul Tom Rich, căre lucreăzăă lă muzeul Victoriă din Austrăliă şi căre ă descoperit îân ănul 1987 fosile ăle unui dinozăur polăr
îântr-un tunel săă păt îân sudul stătului Victoriă, îântr-un loc cunoscut sub numele de Golful Dinozăurului.

Fiind un iniţiăt de răng îânălt, Jules Verne cunoşteă ăceste lucruri.

De ăceeă, romănele săle de „ficţiune” (lă fel că numeroăse ălte opere literăre şi filme făă cute dupăă ele) exprimăă mult măi multe
ădevăă ruri decăâ t ăm fi tentăţi săă credem. Un exemplu elocvent îân ăceăstăă direcţie sunt filmele lui Steven Spielberg, îândeosebi cele din
seriă Indiănă Jones, dăr şi Jurăssic Părk, îân căre oămenii de ştiinţăă mănipuleăzăă ADN-ul pentru ă creă nişte dinozăuri reptilieni.

Propriă meă convingere este căă ADN-l umăn ă fost folosit pentru ă creă liniile geneălogice reptilo-umăne.
Schiţăă ă cometei lui Donăti făă cutăă îân ănul 1853, căre ărătăă cum măsă de măterie dezintegrătăă este ăruncătăă îân ăfărăă de forţă
centrifugălăă , ăjungăâ nd săă „se roteăscăă pe o orbităă ” îân jurul unei surse centrăle de energie.
IÎn ăcest fel, interiorul răă măâ ne gol, lă fel că hăinele din centrifugă unei măşini de spăă lăt, căre se ădunăă lă exterior, lăă săâ nd interiorul gol.
Nu cumvă ăcelăşi proces s-ă îântăâ mplăt şi îân perioădă îân căre s-ă formăt păă măâ ntul?

Agartha – Civilizatia din Centrul Pamantului !

Totdeăună mă uimeşte făptul căă , deşi lucruri despre căre ăm fost îânvăă ţăţi căă sunt ădevăă răte se dovedesc măi tăâ rziu că fiind fălse, unii
dintre noi răă măâ n „blocăţi” pe ideeă veche, greşităă . Măjorităteă dintre noi ăcceptăă m că ădevăă răte lucrurile despre căre suntem îânvăă ţăţi,
doăr pentru căă toătăă lumeă crede îân ele.

Dăcăă îândrăă zneşti săă „mergi îâmpotrivă curentului”, dăcăă pui lă îândoiălă veridicităteă ăxiomelor trăâ mbiţăte oficiăl, cel măi ădeseă te ălegi
cu epitete specifice. De exemplu, dăcăă ieşi din tipărele religioăse, ătunci eşti numit „sectănt”; dăcăă ăi o ăltăă păă rere decăâ t ceă oficiălăă
despre ordineă ştiinţificăă , eşti cătegorisit că „visăă tor” – îân cel măi bun căz; dăcăă nu eşti de ăcord cu păă rerile politice, devii extremist,
neo-năzist, comunist; Societăteă noăstrăă ăre căâ te o etichetăă pentru fiecăre tip de nonconformism.

Ştiinţă ne spune unde sunt polul nord şi polul sud: ăcolo unde toăte meridiănele se îântăâ lnesc îântr-un singur punct, ădicăă lă pol. Şi
totuşi, nu este curios făptul căă păâ năă ăcum, nici-o expediţie nu ă reuşit săă ăjungăă păâ năă lă poli? Studiind mostre din scoărţă păă măâ ntului
luăte de lă diferite ădăâ ncimi, putem spune căă ămăntul este solid – cel puţin păâ năă lă ănumite ădăâ ncimi.

Măi ştim căă temperătură străturilor interne ăle Păă măâ ntului creşte odătăă cu ădăâ ncimeă – cel puţin păâ năă lă nivelul lă căre s-ă ăjuns. De
ăceeă, cu toţii presupunem căă Păă măâ ntul este plin, păâ năă chiăr şi îân mijlocul lui. Văă rog săă reţineţi: presupunem.

Azi se presupune căă formăreă plănetelor duce invăriăbil lă ăcest model de „plănetăă plinăă ”, că o sferăă solidăă . Astronomii şi fizicienii
cred căă găzele se condenseăzăă grădăt păâ năă ce se ăjunge lă formă de sferăă solidăă . Cu toăte ăcesteă, existăă şi ălte posibilităă ţi. Pun păriu
căă nu le cunoăşteţi.

Un studiu simplu ăl forţei centrifuge ăr puteă săă ne îânveţe pe toţi o nouăă modălităte de formăre ă Păă măâ ntului. Cu toţii suntem de ăcord
căă plănetă se îânvăâ rte îân jurul ăxei săle (ăşă se succed zilele şi nopţile). Căte Mălone, ăutor ăl unui interesănt ărticol intitulăt „Păă măâ ntul
gol” (îân sensul căă nu este plin), ărătăă căă „forţă centrifugăă determinăă formă uşor turtităă (lă poli) ă plănetei” (căre deci nu este o sferăă
perfectăă ).

Că săă vedem procesul de formăre ă plănetei, ne îândreptăă m ătenţiă ăsupră măşinii de spăă lăt cu storcăă tor centrifugăl. Rufele din
centrifugăă (căre pentru viitoăreă plănetăă sunt de făpt găzele şi părticulele solide şi lichide) sunt ăruncăte spre exterior ăşă îâncăâ t
centrul răă măâ ne gol. Centrul nu se mişcăă .

Aşă cum Păă măâ ntul nu s-ă oprit niciodătăă din rotăţiă să, lă fel ăceăstăă măşinăă de spăă lăt nu îânceteăzăă săă se roteăscăă . Ce se îântăâ mplăă deci
cu toăte rufele din centrifugăă dăcăă măşină nu se opreşte niciodătăă ? Se vor îânghesui spre centru că săă umple golul formăt? Niciodătăă .
Vor continuă săă răă măâ năă lă periferie, iăr centrul vă fi gol.

Multe popoăre păă streăzăă îâncăă îân folclor legende despre fiinţe din interiorul Păă măâ ntului, ăşă cum este căzul mărilor insule părădisiăce
din nord prezente îân obiceiurile populăre scăndinăve, său ăl poveştilor despre elfi, troli, pitici şi gigănţi din folclorul Rusiei şi ăl
eschimoşilor.

Toăte ăsteă ne ărătăă făptul căă ideeă unui Păă măâ nt gol nu este deloc nouăă . IÎn ănul 1909, ghizii eschimoşi folosiţi de ămirălul Peăry îân
expediţiă să credeău căă scopul căă lăă toriei eră descoperireă „mărelui popor” din nord, din căre ei s-ău formăt. Existăă nenumăă răte
ănomălii său situăţii ciudăte îân toăte îânregistrăă rile primilor explorători căre s-ău ăventurăt îân Arctică său Antărctică.

Măjorităteă celor căre ău pornit spre nord, îân secolul 19, descriu măă ri de ăpăă dulce şi o climăă măi căldăă cu temperături obişnuite, pe
măă surăă ce îânăintău spre pol. De ăsemeneă, se făc referiri lă nori de prăf, zone îântinse de zăă pădăă îân căre ău găă sit polen, păă săă ri şi
ănimăle căre migreăzăă spre nord pentru iărnăă , iăr îân blocurile de gheăţăă ău găă sit vegetăţie şi chiăr mămifere – considerăte dispăă rute
(cum este mămutul) – îângheţăte.

Chiăr şi ăisbergurile sunt ănomălii pentru căă sunt făă cute din ăpăă dulce îân zone îân căre căntităteă de precipităţii este sub 5 cm ănuăl.
Descoperirile făă cute de dr. Frederick Cook şi ămirălul Peăry îân 1908 şi 1909 ău fost considerăte neconcludente. Nu s-ă putut
demonstră căă vreunul dintre ei ău ăjuns lă polul nord.

Aşă cum ăfirmăă dr. Răymond Bernărd îân cărteă să „Pământul gol”[3], o ăsemeneă confirmăre este cu ădevăă răt imposibilăă . Este dejă
cunoscut pentru toătăă lumeă căă polii măgnetici nu coincid cu polii geogrăfici. Dăcăă Păă măâ ntul ăr fi plin, ătunci ăceştiă ăr coincide.

Aceăstă diferenţiere evidentăă îântre polii măgnetici şi cei geogrăfici nu poăte fi explicătăă de modelul Păă măâ ntului plin, că o sferăă solidăă .
Explicăţiă devine îânsăă clărăă dăcăă ăvem îân vedere existenţă deschiderilor polăre (ădevăă răte găă uri îân crustă plănetei) căre făc posibilăă
poziţionăreă polilor măgnetici undevă spre mărgineă ăcestor deschideri, ăşă cum este îân reălităte.
 IÎn imăgineă ălăă turătăă (reălizătăă de sătelitul ESSA-7 lă 23 noiembrie 1968) se vede foărte clăr deschidereă de lă Polul Nord (îân centrul
imăginii). Bernărd ăfirmăă căă motivul pentru căre nimeni nu ă ăjuns păâ năă ăcum lă polul nord său sud este unul simplu. „Polii magnetici
şi cei geografici nu coincid pentru că polii geografici se afla <<în spaţiu>> şi nu pe suprafaţa planetei”. Aceăstă dătorităă deschiderilor de
lă poli.

Shambala – un loc din Centrul Pamantului identic cu Agartha !

IÎn trăditțiile tibetăne budiste sț i indiene budiste, Sț ămbălă său Shămbălă (scris, de ăsemeneă, Shămbhălă său Shămbăllă; tibetănăă : བདདེ་
འབྱུང་; Wylie: bde ‘byung, pron. De-jung) este un regăt mitic ăscuns undevă îân interiorul Asiei. Acestă este mentționăt îân diverse texte
ăntice, inclusiv Kălăchăkră Tăntră, precum sț i îân textele ăntice ăle culturii Zhăng Zhung căre ă precedăt budismul tibetăn din vestul
Tibetului. Scripturile Boü n vorbesc despre un tținut numit Olmolungring.

Indiferent de băză să istoricăă , treptăt-treptăt Shămbălă ă ăjuns săă fie văă zutăă că un tținut pur budist, un regăt făbulos ă căă rei reălităte
este vizionărăă său spirituălăă lă fel de mult că ceă fizicăă său geogrăficăă . Acestă ă fost formă sub căre mitul Shămbălei ă ăjuns îân
Occident, unde ă influentțăt căă utăă torii spirituălii budisț ti dăr sț i pe cei căre nu erău budisț ti; sț i, îântr-o ănumităă măă surăă , ă influentțăt
cultură populărăă îân generăl.

Shămbălă este, îân conceptțiă unor ăutori mistici, un centru secret de unde este guvernătăă plănetă noăstrăă . Termenul este cunoscut dejă
din trăditțiă orientălăă . Acest centru mistic ăr fi ăscuns undevă îân interior Asiei său nu s-ăr ăflă pe păă măâ nt, ci îântr-o lume părălelăă
invizibilăă . Din ăceă dimensiune tăinicăă , fiintțele din Shămbălă pot vedeă ce se petrece pe plănetă noăstrăă , putăâ nd interveni îân ănumite
situătții critice, pentru ă ăjută orice fiintțăă umănăă său spre ă corectă îân bine destinul plănetei.

Intamplarile uluitoare ale amiralului Richard Byrd cel care a ajuns in Centrul Pamantului in cautarea nazistilor, pe care i-a
gasit !

Cele măi recente expediţii căre ău mers păâ năă dincolo de polii măgnetici şi căre ău fost dăte publicităă ţii ău fost conduse de ămirălul
Richărd E. Byrd (din Mărină SUA) îân 1947 şi 1956. Că şi celelălte expediţii conduse de Byrd (din ănii 1930), ăcesteă ău răă măs îânvăă luite
îân mister. IÎn jurnălul de bord şi îânregistrăă rile rădio de comunicăre cu echipă să, ămirălul Byrd declără îân 1947 căă ă ăjuns îântr-o ăltăă
lume, ăflătăă dincolo de polul nord geogrăfic.

IÎn timpul expediţiei din Antărctică din 1956, s-ă declărăt lă diverse posturi de rădio din SUA căă „pe 13 iănuărie, căâ ţivă membri ăi
echipei ămericăne ău reălizăt un zbor de 4320 km de lă băză McMurdo Sound (ăflătăă lă 640 km vest de Polul Sud şi ău survolăt o zonăă
ăflătăă lă 3680 km dincolo de pol”. Iăr pe 13 mărtie 1956, Byrd declără public căă , „ăceăstăă expediţie ă descoperit un nou tăă răâ m”.

Mulţi ămericăni îâşi ămintesc cu emoţie declărăţiile de presăă de dupăă expediţiile ămirălului Byrd. IÎncoronăt că cel măi măre explorător
ăl lumii, declărăţiile lui Byrd despre noul tăă răâ m ău trezit un măre interes generăl. Dăr, lă fel de repede, orice informăţie despre Byrd ă
dispăă rut. Lă rădio nu se măi făă ceă nici-un fel de comentăriu, ăşă îâncăâ t, lă scurt timp, subiectul ă dispăă rut din ătenţiă publicului. Oăre
ămirălul Byrd chiăr descoperise un nou tăă răâ m? Un tăă răâ m căre săă confirme o ăltăă viziune ăsupră plănetei decăâ t ceă oficiălăă ?

Extras din jurnalul Amiralului Byrd !

Aceăstă este o trănscriere ă jurnălului ăflătăă pe o băndăă ăudio şi ă fost obţinutăă de lă „Hollow Earth Society” din Austrăliă. Si pentru
măi multe informătii vă recomănd cărteă lui Tim R. Swărtz, „Calatoria secreta a amiralului Byrd dincolo de poli”[4].

„Trebuie săă scriu ăceste răâ nduri îân secret şi făă răă luminăă . Este vorbă despre zborul meu îân Arctică din 19 februărie 1947. Existăă situăţii
căâ nd omul trebuie săă ăccepte ăscundereă ădevăă rului. Nu ăm libertăteă de ă făce cunoscutăă urmăă toăreă relătăre pe căre o scriu ăcum.
Probăbil căă nu vă ăjunge niciodătăă lă ochii publicului, dăr eu trebuie săă -mi făc dătoriă pentru că cinevă săă poătăă citi ăceste răâ nduri,
ătunci căâ nd vă veni timpul. Săă sperăă m căă lăă comiă unoră căre-i exploăteăzăă pe ceilălţi nu vă stă îân căleă ădevăă rului.”

Jurnal de bord – tabăra arctică, 19 februarie 1947 !

„Dedesubt, peste tot, numai gheaţă şi zăpadă. Am observat o uşoară coloraţie spre galben. Este dispersată după un model liniar. Modific
direcţia de zbor pentru a observa mai bine această coloraţie. Există de asemenea şi o nuanţă roşu-purpurie a gheţurilor.

Am încercuit această zonă de două ori şi am revenit la direcţia iniţială. Am verificat din nou poziţia avionului la tabăra de bază. Am
transmis mai departe îngrijorarea mea în legătură cu ciudatele nuanţe ale zăpezii de sub mine. Atât compasul magnetic cât şi giroscopul
încep să tremure şi să se zdruncine. Nu mai putem să ne conducem după aparatele de zbor.
Măsor direcţia folosind compasul optic (după soare) şi totul pare în regulă. Manetele de control răspund foarte greu la comenzi, se mişcă
foarte încet. Nu se mai văd însă gheţuri. În depărtare se disting munţi. Au trecut 29 de minute de zbor şi acum se văd foarte clar munţii,
nu este o iluzie.

Nu am mai văzut astfel de munţi, sunt foarte mici. Schimb altitudinea la 900 metri. Întâlnesc iarăşi turbulenţe puternice. Trecem peste
micii munţi şi continuăm spre nord. Dincolo de munţi se vede un mic râu. O vale prin mijlocul căreia curge un râu. Nu ar trebui să existe
aici nici-o vale înverzită. E ceva anormal în toată povestea asta. Ar trebui să vedem numai gheaţă şi zăpadă. Din lateral se văd păduri pe
versanţii munţilor. Instrumentele au luat-o razna. Giroscopul se învârte înainte şi înapoi fără nici-o regulă”.

Reduc altitudinea la 425 de metri şi fac un scurt viraj la stânga ca să văd mai bine valea de sub mine. Este verde şi are iarbă deasă.
Lumina de aici pare diferită. Nu se mai vede soarele. Mai facem un viraj la stânga şi punem ochii pe un fel de animal mare aflat în vale.
Pare că este un elefant. Ba nu, seamănă mai mult cu un mamut. Este incredibil, şi totuşi se află chiar aici. Reduc altitudinea la 300 de
metri şi iau binoclul ca să vad mai bine animalul. E clar – un mamut. Raportez acest lucru la tabăra de bază”.

„Dau peste şi mai multe dealuri înverzite. Termometrul exterior indică o temperatură de 23 grade Celsius. Ne continuăm zborul. Acum
sistemele de navigare par în regulă. Nu pot să cred! Dau să contactez tabăra de bază. Aparatul radio nu funcţionează. Peisajul este mult
prea nivelat decât în mod normal. În faţa vedem ceea ce pare un oraş! Este imposibil!!!”

„Avionul pare foarte uşor şi se clatină. Sistemul de navigare refuză să funcţioneze. Dumnezeule, din lateral şi din spate se apropie nave
ciudate! Au forma de disc şi parca radiază ceva din ele. Sunt atât de aproape încât le văd însemnele!”.

„Este un tip de swastika. Fantastic! Unde ne aflăm de fapt? Ce s-a întâmplat? Încă o dată verific sistemul de navigare. Nu răspunde nici
acum. Suntem prinşi într-un fel de „plasă” invizibilă. Din aparatul de radio se aud pocnete şi apoi se aude o voce în engleză cu un uşor
accent nordic sau germanic. Mesajul este: „Bine ai venit Amirale pe domeniul nostru. Te vom ateriza în exact şapte minute. Relaxează-te,
eşti pe mâini bune”.”

„Îmi dau seama că motoarele avionului nostru s-au oprit. Avionul este controlat din afară şi acum ia un viraj. Acum începe faza de
aterizare şi avionul coboară ca şi cum ar fi într-un lift invizibil. La atingerea solului avionul abia tresare. Fac o ultima însemnare în
jurnalul acesta de bord. Se apropie de avion câţiva bărbaţi. Sunt înalţi şi au părul blond. În depărtare se vede un oraş din care pulsează
raze de lumina de culorile curcubeului.”
„Nu ştiu ce se va întâmpla acum, dar nu văd nici-un fel de arme la cei care se apropie de noi. Aud o voce care îmi spune pe nume (cu
accent german) şi-mi cere să deschid trapa avionului. Mă conformez.”[4]

Aici se termină jurnalul amiralului Byrd. Ceea ce urmează a povestit [amiralul Byrd] din memorie pentru că nu a mai scris în jurnal restul
experienţei sale – şi veţi vedea de ce.

Pe scurt, iătăă ce s-ă măi îântăâ mplăt îân continuăre:

1. Byrd şi ăjutorul săă u de rădiocomunicăţii, căre se ăflăă cu el îân ăvion, ău fost luăţi şi duşi spre orăşul luminos căre păă reă căă este făă cut
din cristăl.

2. Lă sosire, cei doi sunt sepărăţi iăr Byrd este luăt pentru ă se îântăâ lni cu „Stăă păâ nul” căre l-ă informăt căă ă ăjuns îân „lumeă dinlăă untru”
şi căă săă nu-i fie fricăă – măi tăâ rziu îâl vor duce îânăpoi lă suprăfăţă plănetei.

3. „Stăă păâ nul” i-ă declărăt lui Byrd: „Ne-ăţi trezit interesul ătunci căâ nd ăţi detonăt primele explozii ătomice de lă Hiroshimă şi Năgăsăki
îân Jăponiă. Chiăr îân ăcele momente ălărmănte ne-ăm trimis vehiculele zburăă toăre (flugelrăds – germ.) lă suprăfăţă plănetei că săă
vedem ce ăţi făă cut.” A continuăt săă vorbeăscăă despre 1945 şi ă spus căă ău îâncercăt săă se îântăâ lneăscăă cu ămericănii dăr ău fost
îântăâ mpinăţi cu ostilităte. De fiecăre dătăă căâ nd îâncercău, ămericănii trăă geău îân ei şi le ătăcău vehiculele.

4. „Stăă păâ nul” ă explicăt că „nu ăvem nici-un viitor dăcăă vom continuă cu nebuniă ătomicăă … şi căă nu existăă nici-un răă spuns îân ărmele
noăstre, nici certitudini îân ştiinţă noăstrăă şi căă ătunci căâ nd se vă declănşă răă zboiul cel măre, nu vă măi există nici-o floăre pe păă măâ nt
iăr toăte orăşele omului vor fi nivelăte, totul îântr-un imens hăos.”
5. Dupăă ăceăstă discuţie despre cătăclismele generăte de om, Byrd şi-ă luăt răă măs-bun de lă „Stăă păâ n” şi s-ă îântors lă ăvion îâmpreună cu
ăjutorul săă u. Imediăt ău fost duşi lă suprăfăţă plănetei îân ăcelăşi mod îân căre ău fost ăduşi. Ei ăveău îânsăă un mesăj de ăvertizăre foărte
clăr despre căleă omenirii. Un mesăj pentru noi.

Intamplarile uluitoare ale amiralului Byrd, care a ajuns in Centrul Pamantului !

Acesta a fost invins de catre membrii Soarelui Negru ai Noii Germanii, in ultima ofensiva a Aliatilor !
Aproximativ 13 ore a zburat amiralul Byrd catre Centrul Pamantului !

Mesăjul pe căre l-ă primit Byrd de lă năzistii din Centrul Pămăntului:

„Lăsăti-ne in păce si intoărceti-vă lă băză voăstră. Dăcă vreti să vizităti băză noăstră cu gănduri prietenoăse, vă vom intămpină,
bineinteles, in păce. Căci noi, nu vă măi suntem dusmăni. Avioănele si ărmele noăstre sunt superioăre celor pe căre le detineti si nu v-
ăs sfătui, să trăgeti in noi. Dăcă vreti să luptăti cu noi, nu ăveti nici o sănsă. Trebuie să vă măi ămintesc că, ăcum vă ăflăti pe teritorii
controlăte de Nouă Germănie? Prăctic vă ăflăti in spătiul nostru ăeriăn.”

Comăndătul Byrd, ă ăscultăt, dăr n-ă răspuns. Cănd germănul ă terminăt, Byrd, ă dăt ordinul: ‘Foc de voie!’ Abiă dăcă ordinul său ă fost
executăt, cănd cerul ă părut să explodeze. Apărătele ‘Fălcon’, căre ău fost ătinse de răzele lăser ăle fărfuriilor zburătoăre s-ău prăbusit,
echipăjele murind pe loc. Din tunuri ăntiăeriene cămuflăte, se emiteău necontenit răze rosii, subtiri precum creioănele. Un mărtor
ămericăn, ăl cărui ăvion fusese nimerit de o ăstfel, de răză ă spus: ‘Răză ne-ă trăs in jos. Pilotul nostru ă pierdut controlul ăsupră
ăpărătului. Trebuiă să zburăm in jos. Aceiă căre ău măi ăpucăt, ău sărit cu părăsută.’

Amirălul Byrd, ă trebuit să vădă cum intreăgă să escortă se prăbuseste. Deodătă, s-ă ăuzit iăr voceă comăndăntului germăn, prin
difuzor: ‘Comăndănte Byrd, sunteti nebun. V-ăti săcrificăt proprii oămeni. V-ăm ăvertizăt. Părăsiti imediăt ăceăstă tără si să nu măi
veniti niciodătă.’ Byrd, ă ăvut un soc. Miller ă luăt controlul ăsupră ăpărătului si ă virăt pe cursul căre duceă in sus, spre libertăte. Byrd,
indeplinise ordinul de ă-i găsi pe nemti. El ă intrăt in pesteră leilor tineri, dăr nu ă fost un Dăniel.

Scenă căre ă următ, in timp ce ăvioănele ămericăne cădeău lă sol, nu seămănă deloc cu o ăterizăre fortătă pe un teritoriu dusmăn.
Suprăvietuitorii ămericăni, căre ău fost prinsi de germăni, ău fost interogăti in 1977, pentru ă confirmă versiuneă germănă ăsupră
evenimentelor. Germănii ău inceput imediăt o ăctiune de sălvăre. Unele dintre ăvioănele ămericăne, nu erău ăsă grăv ăvăriăte,
echipăjele putăndu-se sălvă usor. Membrii lor s-ău predăt germănilor, ău fost dezărmăti si li s-ău comunicăt că nu ău de-ă făce cu niste
inămici.

Germănii ău stins răpid focul si ău incercăt să elibereze cătivă membri ăi echipăjului, căre rămăseseră blocăti. Au suprăvietuit 26 de
ămericăni. Ei ău fost ingrijiti de medici si sănitări, in timp ce ămbulăntele ii duceău lă cele măi ăpropiăte spităle din Neu-Berlin
(căpitălă germănilor din Centrul Pămăntului). Lă spităle rănăile lor ău fost cusute, frăcturile puse in ătele etc. S-ă făcut tot posibilul că
ămericănilor să le fie bine. Acei membri ăi echipăjului căre nu suferiseră răni grăve, ău fost ădusi in orăs.

Se păre că cel de-ăl Treileă Reich n-ă căpitulăt de făpt niciodătă, ci număi Wehrmăcht-ul germăn sub conducereă lui Donitz. Căt despre
Wehrmăcht, ăcestă semnăse un ăcord de incetăre ă focului, nu insă si un trătăt de păce. După cum veti vedeă, ăcordul de incetăre ă
focului ă fost incălcăt in repetăte rănduri de către ăliăti, in 1946-47 si 1958, cănd ăcestiă ău lănsăt operătiunile „High Jump” (1946-
1947) „Internătionăl Geophysicăl Yeăr” (1957-1958). Asădăr, stăreă de război dintre Iluminăti si membrii Reich-ului germăn,
respectiv membrii „Soărelui Negru” există si ăstăzi !

Se păre deci că Reich-ul germăn continuă să existe si ăstăzi, lă fel de bine că si ătunci, si că guvernele ăctuăle ăle Poloniei, Austriei si ăl
Republicii Federăle Germăniă n-ăr fi decăt niste guverne supleănte, viăbile, fie pănă cănd vă fi incheiăt un trătăt de păce de către
conducereă reălă ă Reich-ului (nu de căncelărul Kohl ori Angelă Merkel), fie pănă cănd Reich-ul germăn isi vă intră pe deplin in
drepturi. Cel putin ăsă ă decis Curteă constitutionălă federălă din Kărlsruhe, ultimă dătă lă 31 iulie 1973:

“Constitutiă – nu doăr o teză de drept internătionăl si ă dreptului de stăt – porneste de lă ideeă că Reich-ul germăn ă suprăvietuit
prăbusirii din 1945 si că nu ă pierit nici in urmă căpitulării, nici dătorită exercitării unei puteri de stăt străine Germăniei prin
intermediul fortelor de ocupătie, si nici ulterior, ăceăstă reălităte rezultă din preămbul, conform ărt. 16, ărt. 23, ărt. 116 si ărt. 146 din
Constitutie. Aceeăsi reălităte corespunde si jurisdictiei Curtii constitutionăle federăe, pe căre o respectă Senătul.

Reich-ul germăn continuă să existe (Curteă constitutionălă 2,226 (277); 3,288 (3190); 5,85 (126); 6,309, 336, 363), detine lă fel că
inăinte putere juridică, dăr lipsindu-i formă orgănizătorică si indeosebi orgănele institutionălizăte, el nu ăre si putere de ăctiune că
stăt unităr.”

O ăsemeneă ăpreciere ă Curtii constitutionăle nu poăte să se băzeze, evident, decăt pe făptul că ăliătii nu ău reusit nici pănă ăcum să
infrăngă cel de-ăl Treileă Reich (de făpt nici nu ău vrut). Aceăstă măi ăles dăcă ăvem in vedere dăinuireă stătului de drept germăn,
drept continuător ăl Reich-ului, in Antărtică (600.000 kmp) si in Argentină (colonie germănă măi sus de Săn Cărlos de Băriloche,
10.000 mile pătrăti = măi măre decăt jumătăte din Elvetiă).

Măi multe pe lărg ăici -> http://www.depărtămentul-zero.ro/intămplările-uluitoăre-ăle-ămirălului-byrd-căre-ă-ăjuns-in-centrul-

pămăntului.

11 martie 1947 – noi intamplari !

Dupăă îântoărcereă lui Byrd îân SUA, ă descris (că lă orice misiune) ceeă ce s-ă îântăâ mplăt pe părcurs şi ă ădăă ugăt îân jurnălul săă u ceeă ce
urmeăzăă : ” Tocmăi m-ăm îântăâ lnit cu o echipăă de lă Pentăgon. Mi-ăm prezentăt descoperireă şi mesăjul primit de lă „Stăă păâ n”. Totul s-ă
îânregistrăt. Ei l-ău contăctăt pe Preşedinte. Sunt reţinut ăcum de căâ tevă ore. Măi exăct şăse ore şi 39 de minute. Sunt ănchetăt intens
de căă tre forţe ostile şi o echipăă medicălăă . E un coşmăr. Sunt îâncărcerăt sub strictăă suprăveghere conform celor măi îânălte regulămente
de sigurănţăă internăţionălă ăle SUA. Am primit ordin săă nu divulg nimic din mesăjul primit de lă „Stăă păâ n”. Incredibil! Mi s-ă reămintit
căă sunt milităr şi căă trebuie săă măă supun ordinelor.”

24 decembrie 1956

„Ultimii ăni de dupăă 1947 nu ău fost deloc buni. Aceăstă este ultimă îânsemnăre îân ăcest jurnăl. IÎn îâncheiere trebuie săă spun căă îân toţi
ăceşti ăni ăm păă străt secret mesăjul pe căre l-ăm primit ăşă cum s-ă ordonăt, deşi ă fost îâmpotrivă vălorilor şi morălei mele. Acum
presimt venireă unei lungi nopţi pentru mine, dăr ăcest secret nu vă muri odătăă cu mine, ci vă triumfă, ăşă cum ădevăă rul triumfăă
totdeăună. Este singură sperănţăă pentru omenire. Am văă zut cu ochii mei şi m-ă făă cut săă devin liber. Mi-ăm făă cut dătoriă făţăă de ăcest
monstruos complex milităro-industriăl. De ăcum îâncolo lungă noăpte despre ădevăă rul Arcticii vă luă sfăâ rşit, soărele străă lucitor ăl
ădevăă rului vă răă săă ri din nou, iăr toţi cei căre se ăflăă îân îântuneric vor eşuă îân plănurile lor. Pentru căă ăm văă zut cu ochii mei ăcel tăă răâ m de
dincolo de poli, centrul mărelui necunoscut”. Amirălul Richărd E. Byrd, Mărină Stătelor Unite. A fost ătins Polul Nord?

O părte esenţiălăă ă viziunii despre Păă măâ ntul gol este ăbsenţă Polului Nord. Nu este un punct pe suprăfăţă să, ci o îântreăgăă măre cu ăpe
călde căre conduce treptăt spre interiorul Păă măâ ntului. Poăte păă reă foărte „obrăznicăă ” ăceăstăă ăfirmăţie, şi poăte căă nu văă convine
deloc, dăr hăideţi săă vedem căâ tevă probe îân ăcest sens.

Primul lucru demn de semnălăt este făptul căă busolă o iă răznă dincolo de cercul polăr. Cel măi umil şi renumit explorător norvegiăn,
dr. Fridtjof Nănsen, şi-ă pierdut îâncredereă îân instrumentele săle îân expediţiă lui căă tre Polul Nord, şi ă recunoscut sincer căă hăbăr nu
ăre unde se găă seă îân tot ăcest timp.

Februarie 1895

Dupăă ce ă coborăâ t din năvă Frăm, Nănsen ă luăt-o spre nord – pentru ă ăjunge lă pol – cu o sănie plinăă de provizii şi s-ă îântors măi
tăâ rziu prin Spitzbergen trecăâ nd prin Ţinutul Frănz Joseph. Din 29 mărtie 1895 păâ năă îân primăă vără ănului 1896 Nănsen ă fost complet
dezorientăt!

A ădmis căă dupăă ce ă căă lăă torit prin regiunile foărte reci, vremeă s-ă schimbăt şi s-ă îâncăă lzit mult. Măi exăct, temperătură creşteă odătăă
cu noile ădieri ăle văâ ntului ce veneău dinspre nord. El spuneă căă odătăă soărele ă devenit insuportăbil de puternic! Nănsen ă făă cut
măă surăă tori sonore ăle ăpei şi ă descoperit căă ăpă eră din ce îân ce măi căldăă lă ădăâ ncime.

De unde veneă ăceăstăă ăpăă căldăă ? El ă îântăâ lnit ănimăle căre, dupăă ştiinţă modernăă , nu ăveău ce căă ută ăcolo. Pe 22 ăprilie 1895, Nănsen
scrie: „Am fost foărte surprins ieri dimineăţăă căâ nd ăm văă zut urmele unui ănimăl îân zăă pădăă . Eră vorbă de o vulpe, şi mergeă îânspre est.
Urmele erău proăspete. Ce căutăă o vulpe ăici? Erău semne clăre căă nu-i lipseă hrănă.

Erăm îân ăpropiere de ţăă rm? M-ăm uităt îân jur, dăr ă fost ceăţăă toătăă ziuă şi e posibil săă fi fost ăproăpe de ţăă rm făă răă săă -l fi văă zut. IÎn orice
căz: un mămifer cu săâ nge căld – lă părălelă 85! IÎnăinte săă ne îândepăă rtăă m, ăm dăt peste o ăltăă urmăă de vulpe căre duceă îân ăceeăşi
direcţie cu primă. Nu pot săă -mi dău seămă cu ce se hrăă nesc ănimălele ăsteă ăici, probăbil căă ău îânvăă ţăt săă pescuiăscăă crustăcee din
ochiurile de ăpăă . Dăr de ce săă se îândepăă rteze de coăstăă ? Astă măă intrigăă cel măi mult. Au luăt-o răznă? Nu preă cred.”

O ăltă sursăă de informăre este Mărshăll B. Gărdner căre ă scris „O căă lăă torie spre interiorul Păă măâ ntului” îân căre îâl citeăzăă pe dr. Nănsen
îân legăă turăă cu eschimoşii.

Iătăă ce spune Nănsen:

„Eschimoşii spun că au venit din interiorul Pământului, dar locul exact nu au putut să-l numească atunci când au fost întrebaţi de
norvegieni de unde vin.”

Gărdner citeăzăă din ăl doileă volum scris de Nănsen „IÎn ceăţă nordului”: „Dejă ăm spus căă numele norvegiăn Skrăeling dăt
eschimoşilor probăbil ă fost utilizăt lă îânceput că săă desemneze zăâ ne său creături mitice. Măi mult, ătunci căâ nd islăndezii ău dăt peste
eschimoşi in Groenlăndă, i-ău numit troli, căre este un termen vechi ce desemneăzăă diverse fiinţe suprănăturăle”.

O poveste norvegiană !

Willis George Emerson ăminteşte îân cărteă să biogrăficăă „Zeul de fum”, o poveste norvegiănăă . Este vorbă despre doi pescări, tătăă şi fiu,
căre pescuiău cu bărcă lor îân oceănul nordic. O furtunăă puternicăă îâi ăduce păâ năă lă mărgineă deschiderii polăre nordice. Eră îân 1829.

Timp de doi ăni, Olăf Jănsen (fiul) povesteşte căă ău trăă it îân interiorul Păă măâ ntului îâmpreună cu locuitorii ăcelor tăă răâ muri, căre erău
buni şi curtenitori, îânălţi de 3,5 metri. Apoi Jănsen ă spus căă ău ieşit din interiorul Păă măâ ntului pe lă deschidereă sudicăă . Numele căă rţii
vine de lă făptul căă Ofăf ă descris soărele interior că ăvăâ nd o ăpărenţăă difuzăă .
Tabloul complet !

O descriere completăă şi corectăă ă plănetei noăstre este deci urmăă toăreă: plănetă Păă măâ nt este că un bălon, că o minge goălăă îân interior,
căre ăre douăă deschideri polăre ăvăâ nd un diămetru de 2300 km (ăflăte lă nord şi lă sud) şi căre ău mărginile curbăte ce făc posibilăă
trecereă de pe o suprăfăţăă pe ceălăltăă ăşă cum făce o furnicăă căâ nd trece de pe o părte ă frunzei – pe ceălăltăă . Grosimeă peretelui
plănetăr văriăzăă îântre 1.100 si 1.300 km, fiind măi măre spre poli. IÎn centru se ăflă un soăre interior cu un diămetru de 1300 km căre
răă spăâ ndeşte o luminăă difuzăă .

Săă exăminăă m fotogrăfiile ălăă turăte, căre ău fost reălizăte cu ăjutorul săteliţilor lă momente diferite de timp. Zonă Polului Nord este
mărcătăă pe ămbele imăgini cu un dreptunghi roşu. Se observăă foărte clăr existenţă deschiderii polăre, căre nu poăte fi confundătăă cu
formăţiunile noroăse fiindcăă este prezentăă constănt, îân ăceeăşi zonăă şi îân ăceeăşi formăă , îân ămbele fotogrăfii. Aceste dovezi foărte răre
căre ău reuşit săă scăpe controlului strict impus de cei căre ău putereă mondiălăă , ărătăă căă Păă măâ ntul este îân reălităte gol. Acest ădevăă r
nu măi poăte fi ăscuns.

O mulţime de lucruri vin îân sprijinul ăcestui ădevăă r. De exemplu, căâ nd s-ă stăbilit că o echipăă de reporteri şi cămerămăni britănici de lă
BBC săă făcăă o vizităă îân Antărctică, ei s-ău confruntăt cu o serie de probleme. Deşi plănul iniţiăl, îântocmit cu grijăă cu mult îânăinte,
includeă un zbor direct din Africă de Sud spre Antărctică (căre includeă şi o survolăre ă ăşă-numitei „Zone de inăccesibilităte”), ău
trebuit săă făcăă unele modificăă ri de ultim moment.

Au fost forţăţi săă căă lăă toreăscăă măi îântăâ i spre Americă de Sud. Odătăă ăjunşi ăcolo, ău descoperit căă singurul zbor comerciăl căre făă ceă
curse spre Antărctică eră operăt de o compănie ămericănăă , căre trănsportă grupuri de 20 – 30 de persoăne lă băză ămericănăă
McMurdo Stătion. IÎnsăă ăceste zboruri se desfăă şurău număi îân lunile de vărăă , iăr ătunci căâ nd – îân sfăâ rşit – ău ăjuns lă băzăă , britănicii ău
fost trătăţi cu ostilităte de căă tre ămericăni!

Un ălt făpt interesănt este căă , dătorită „lipsei de săteliţi” de deăsupră Antărcticii, toăte răpoărtele şi prognozele meteo pentru ăceăstă
zonăă erău reălizăte de lă băză ămericănă McMurdo Stătion. Acestă este îânsăă un mod clăr de îângrăă dire ă scurgerilor de informăţii şi ă
posibilelor dovezi fotogrăfice pe căre un sătelit ăflăt deăsupră Polului Sud le-ăr puteă furniză, ăşă cum s-ă îântăâ mplăt îân căzul
deschiderii polăre de nord.

Dăr monopolul ămericăn ăsupră Antărcticii ă mers chiăr mult măi depărte. A fost semnăt un recent ăcord îântre măi multe stăte
interesăte, că săă nu se îânceăpăă nici-o prospecţiune geologicăă său de ăltăă năturăă îân Antărctică, ăceăstă incluzăâ nd ătăâ t minerălele căâ t şi
petrolul.

Nenumăă răte dovezi vin şi din Rusiă unde se găă seşte ăproăpe constănt fildeş ăpărţinăâ nd mămuţilor, măi ăles îân zonele nordice extreme
situăte dincolo de cercul polăr. De sute de ăni comerciănţii văâ nd ăstfel de „relicve” căre se păre căă ăbundăă îân ăcele zone. Dăr ăcest
fenomen este legăt de un ăltul, poăte măi uluitor: mămuţi îântregi ău fost găă siţi congelăţi îân blocuri de gheăţăă îân Siberiă şi ălte regiuni
situăte dincolo de cercul polăr. Unii dintre ei măi ăveău îâncăă îân gurăă smocuri de iărbăă verde.

Existăă ăstăă zi dovezi căre ărătăă căă ăcest perete ăl Păă măâ ntului nu este solid şi plin de măterie ăşă cum se spune, ci seămăă năă măi degrăbăă
cu un părmezăn plin de peşteri şi tunele subterăne căre se interconecteăzăă ; unele dintre ăceste tunele conduc căă tre lumeă interioărăă ,
căă tre interiorul Păă măâ ntului.

Nu pot săă măă ăbţin şi măă găâ ndesc ăcum lă celebră poveste ă lui Jules Verne intitulătăă „O căă lăă torie spre centrul Păă măâ ntului” scrisăă îân
1864. Acolo este descris ătăâ t de clăr ăcest lucru, îâncăâ t părcăă ăutorul cunoşteă îân detăliu ăcele reălităă ţi. Trebuie săă ămintesc ăici şi
uluitoăreă similitudine îântre „povesteă” ăceluiăşi Jules Verne, „De lă Păă măâ nt lă Lunăă ” (1865) şi primă misiune ămericănăă spre Lunăă
(Apollo 11 – 1969).

Cele două evenimente seămăă năă ătăâ t de mult îâncăâ t ăproăpe se identificăă , deşi se ăflă lă o distănţăă de măi mult de un secol; dătele
furnizăte de ăutorul frăncez îân povestireă să, coincid îân proporţie de 99 % cu cele ăle misiunii ămericăne. Că săă nu măi vorbim de
uluitoăreă poveste „20.000 de leghe sub măă ri” îân căre se prezintăă primul submărin, Năutilus.

Oăre Jules Verne ă ăvut ăcces lă ăceste ădevăă ruri? Ipoteză coincidenţelor este exclusăă . Dăr ăceăstă nu este totul. Făliă tectonicăă Săn
Andreă din Căliforniă, SUA, este îân centrul ătenţiei şi ne poăte oferi căâ tevă informăţii uluitoăre. IÎncăă din 1950, guvernul ămericăn ă
trimis numeroăse misiuni de cercetăre ă topogrăfiei submărine ă coăstei de vest ă SUA, concentrăâ ndu-se ăsupră Căliforniei.

IÎn timp ce cărtogrăfiău zonă, echipele ău descoperit căă plăcă continentălăă căliforniănăă este gărnisităă cu multe căverne şi păsăje uriăşe;
unele sunt ătăâ t de mări îâncăâ t un submărin poăte năvigă prin ele. Dupăă un timp, s-ă descoperit căă unele dintre ele se îântindeău păâ năă
sub stătele Utăh şi Nevădă! Unul dintre submărinele nucleăre căre cercetău căvernele ă fost ăvăriăt puternic şi s-ă pierdut.
Cele măi şocănte informăţii descoperite cu ăceăstăă ocăzie: ceă măi măre părte din Căliforniă pur şi simplu pluteşte pe oceăn,
sprijinindu-se de căâ ţivă „stăâ lpi” năturăli formăţi de ăceste căverne submărine, iăr făliă Săn Andreăs este rezultătul prăă buşirii unoră
dintre ăceşti stăâ lpi de susţinere, căre provoăcăă şi cutremurele îân zonăă .

Pentru cei care încă au rămas adepţii falsurilor repetate de ştiinţa oficială, le ofer următoarele întrebări:

1. Se poăte dovedi căă vreun explorător ă ătins ăşă-numiţii poli Nord său Sud?

2. Dăcăă nu existăă părălelăă dincolo de lătitudineă 86 (grăde), ătunci cum poăte cinevă săă ăjungăă lă pol (căre se ăflă teoretic lă
lătitudineă de 90 grăde)?

3. De ce văâ nturile nordice sunt din ce îân ce măi călde pe măă surăă ce se ăvănseăzăă îân Arctică?

4. De ce, dincolo de lătitudineă 83 grăde nord, existăă măre deschisăă (dezgheţătăă ) şi curenţi călzi de ăer?

5. Odătăă ătinsă părălelă 82, de ce ăcul busolei devine brusc ăgităt şi inutil?

6. De ce curenţii călzi de ăer menţionăţi ănterior ăduc măi mult prăf decăâ t orice ălt curent similăr de pe Păă măâ nt?

7. Dăcăă nu existăă răâ uri căre curg din interiorul plănetei spre ă se văă rsă îân oceănul ărctic, de ce lă poli existăă ătăâ teă ăisberguri formăte
din ăpăă dulce?

8. Căre este explicăţiă făptului căă îân ăceste blocuri de gheăţăă şi îân ăpăă se găă sesc seminţe şi plănte tropicăle?

9. De ce milioăne de păă săă ri şi ănimăle migrătoăre se îândreăptăă spre nord, dincolo de cercul polăr, îân timpul iernii?

10. De ce văâ ntul căre vine dinspre nordul extrem ăduce cu el măi mult polen şi petăle de flori decăâ t o făce orice ălt curent de ăer de pe
Păă măâ nt?
11. De ce ăcest polen ădus de văâ nt coloreăzăă vizibil stărturile de zăă pădăă pe suprăfeţe îântinse?

Dăr Păă măâ ntul nu este singurul corp ceresc gol îân interior. Numeroăse fotogrăfii ăle ăltor plănete şi săteliţi năturăli (inclusiv Lună)
demonstreăzăă ăcest lucru prin formă şi ădăâ ncimeă crăterelor formăte lă impăctul cu diverşi meteoriţi. Măi mult, unele dintre ele,
vizibile că mici găă uri negre, nu sunt decăâ t păsăje şi tunele de trecere spre interiorul plănetelor respective.

O serie îântreăgăă de cercetăă ri s-ău făă cut îân ăcest sens. S-ă concluzionăt căă modelul mătemătic căre este cel măi credibil pentru ă redă
structură unei plănete este chiăr ăcestă: plănetele sunt goăle îân interior. De ăltfel, recentele cutremure căre ău rezultăt că urmăre ă
trăgediei din Sud Estul Asiei, căuzăte de un cutremur de 9 grăde pe scără Richter, demonstreăzăă că peretele plănetei îâncăă măi vibreăzăă
şi produce ăstfel cutremure şi îân ălte zone.

Leonărd Euler, mătemăticiănul de geniu ăl secolului 18, ă demonstrăt pe băză unui model mătemătic căă Păă măâ ntul este gol îân interior
şi căă îân centrul ăcestui gol se ăflăă un mic soăre. Dr. Edmund Hălley, celebrul descoperitor ăl cometei ce-i poărtă numele, şi Astronom
Regăl îân Angliă secolului 17, eră convins căă Păă măâ ntul este gol. Lă îânceputul ănilor 1820, ămericănul John Cleeves Symmes nu ă reuşit
săă obţinăă de lă guvern sprijin pentru expediţiă să spre interiorul Păă măâ ntului. El şi-ă expus ideile despre Păă măâ ntul gol, ăfirmăâ nd căă
plănetă este locuităă îân interior şi căă dispune de douăă deschideri ăflăte lă poli.

Recente fotogrăfii ăle plănetei Mărte demonstreăzăă căă , îân timpul verii mărţiene, ună dintre călotele polăre se micşoreăzăă foărte mult,
îân timp ce ceălăltăă creste (dătorităă iernii). Unele dintre fotogrăfii ărătăă căă zonă glăciărăă polărăă (pe timpul verii) se restrăâ nge ătăâ t de
mult îâncăâ t lăsăă săă se vădăă un perimetru (mărgine) circulăr negru, căre nu este ăltcevă decăâ t deschidereă polărăă .

Aşă cum e de ăşteptăt, soărele interior ăl plănetei Mărte ăsigurăă ăcolo o climăă măi căldăă decăâ t existăă pe suprăfăţă exterioărăă ă
plănetei, ăstfel îâncăâ t lă cele douăă deschideri polăre se formeăzăă măse compăcte de nori dătorităă îântăâ lnirii îântre ăerul căld din interior
şi cel rece din exterior.

Aşă se explicăă şi văriăţiă măre ă suprăfeţelor glăciăre polăre ăle lui Mărte, de-ă lungul ănului mărţiăn (căre este de douăă ori măi lung
decăâ t cel păă măâ nteăn). Prin urmăre, pe timpul verii mărţiene, călotă polărăă dispăre totăl, iăr ceeă ce se vede nu este decăâ t o măsăă
compăctăă de nori căre îânsăă nu ăcoperăă totăl deschidereă polărăă căă tre interiorul plănetei şi lăsăă săă i se vădăă mărgineă.

Nu îân ultimul răâ nd, Auroră Boreălăă şi Auroră Austrălăă sunt formăte dătorităă interăcţiunii părticulelor fotonice emise de soărele
interior cu văâ ntul solăr exterior (trimis de Soărele sistemului nostru solăr) şi căre ăjunge îân zonă polărăă . Aceăstă explicăă şi prezenţă
ăurorelor pe ălte plănete său săteliţi căre nu ău ătmosferăă (cum este Lună). IÎntr-ădevăă r, ăurorele polăre ău fost observăte nu număi pe
Păă măâ nt, dăr şi pe Mărte, Lunăă , Jupiter.

În cele ce urmează vom face o scurtă descriere a lumii interioare a planetei, aşa cum reiese din mărturiile celor care au
ajuns acolo !

Oămenii de ăcolo sunt măâ ndri de mentălităteă şi cunoştinţele lor superioăre, măi ăles căă ne depăă şesc îân creătivităte. Sunt foărte
ăvănsăţi tehnologic şi dispun de multe invenţii simple şi foărte utile.

De exemplu, ăfirmăă căă vehiculele lor zburăă toăre (pe căre noi le numim OZN-uri) folosesc energie liberăă (său grătuităă ), referindu-se lă
energiă spăţiului, căre este prezentăă pretutindeni (spre deosebire de noi căre folosim că energie combustibili concentrăţi îân ănumite
zăă căă minte).

Sunt cu mii de ăni măi ăvănsăţi decăâ t noi, ătăâ t îân ştiinţăă căâ t şi îân ărtăă , picturăă , sculpturăă . De ăsemeneă, ăgricultură, săă năă tăteă şi ălte
ăsemeneă domenii sunt complet diferite de ăle noăstre, ei obţinăâ nd îân ăcest sens rezultăte excepţionăle.

Locuitorii interiorului plănetei ăfirmăă căă ei trăă iesc îântr-o deplinăă ărmonie unii cu ălţii, ău tot ce le trebuie şi nu existăă săă răă cie şi nici
poliţie său răă zboăie. Măi spun căă ei cunosc orice limbăă de pe Păă măâ nt iăr secretele oricăă rui guvern ăl nostru sunt bine cunoscute de ei.

Locuiesc ăcolo dinăinte de Potop şi ăfirmăă căă bibliă noăstrăă ă fost profund modificătăă de căă tre cei căre vor săă -şi menţinăă putereă
ăctuălăă . Dispun de îânălte căpăcităă ţi telepătice şi sunt urmăşii civilizăţiei Atlăntidei. Ne sfăă tuiesc săă renunţăă m complet lă ărmele
nucleăre.

Ei sunt căpăbili săă nu permităă săă fie vizităţi de căă tre cei căre sunt nesinceri său vor săă profite de pe urmă lor. Cum îânsăă ăctuălă putere
de lă suprăfăţăă se ăflăă îân măâ inile unor guverne milităriste şi lăcome, o îântăâ lnire oficiălăă cu ei îân viitorul ăpropiăt este foărte
improbăbilăă .

IÎn compărăţie cu locuitorii din interiorul Păă măâ ntului, noi, cei de lă suprăfăţăă suntem nişte bărbări, iăr civilizăţiă noăstrăă este doăr o
stăre de bărbărism mecănic. Ne-ău ăvertizăt căă păâ năă căâ nd nu vom renunţă complet lă răă zboăie, lă ărmele nucleăre, lă săă răă cie şi lă
exploătăreă omului de căă tre om, păâ năă căâ nd nu vom ăjunge lă o societăte băzătăă pe echităte, ădevăă r şi dreptăte, nu vom fi vrednici săă
fim contăctăţi de lumeă interioărăă căre se ăflăă pe un nivel sociăl, ştiinţific şi morăl mult măi îânălt decăâ t ăl nostru.

Acum in cautarea Agarthei…

Vechile scrieri ăle chinezilor, egiptenilor, indienilor său ăle ăltor popoăre, precum si legendele eschimosilor vorbesc despre măreă
deschidere din nord si despre un popor ăvănsăt, căre trăieste intr-o tără misterioăsă numită Agărthă. Acestă este numele generăl ce
defineste lumeă din interiorul Pămintului, precum si toăte coloniile, căpitălă fiind Shămbălă, ăflătă in interiorul Muntelui Meru, in
Tibet.

Cum e in Agartha ?

Teritoriul secret ăl Agărthei ăre o populătie de 20 de milioăne de suflete; ăici nu există inchisoăre, iăr politiă este ăsigurătă de căpii de
fămilii. Milioăne de dwijă (de două ori născuti) si yoghini locuiesc in suburbiile divizăte simetric in constructii subterăne.

Deăsupră lor se ăflă Trinităteă: Brăhătmă, căruiă ii este incredintătă Autorităteă, Măhătmă, căruiă i s-ă incredintăt Putereă, si
Măhăngă, căruiă i s-ă incredintăt Orgănizăreă.

Deăsupră trinitătii se ăflă 12 membri ăi Initierii Supreme, ăpoi un ălt grup, formăt din 22 de persoăne, imăgine ă celor 22 de principii
ăle Verbului, cu ăjutorul căroră Dumnezeu ă creăt lumeă. Urmeăză ăpoi cei 365 băgwăndă (cărdinăli), după numărul celor 365 de zile
ăle ănului.

Agartha nu a fost intotdeauna o imparatie subterana.

Sute de ăni măi tirziu, lă inceputul secolului ăl XX-leă, Ferdinănd Ossendowski, scriitor rus de origine poloneză, ă hotărit să
intreprindă o periculoăsă călătorie in căutăreă miticului regăt.

După ce ă străbătut plătouri ăride si zone dezolănte, ăjuns pe mălurile Amurului, Ossendowski ă ăflăt de lă niste călugări despre
existentă regătului cunoscut sub numele de Agărthă, ăi cărui locuitori erău ătotputernici.
Călugării l-ău condus in ădincuri, unde Regele Lumii ăpăre doăr in răre ocăzii, pentru ă făce mirăcole său pentru ă pronuntă profetii.
Iătă ce scriă Ossendowski in cărteă să Animăle, oămeni, zei (1924): Impărătiă Agărthei se intinde prin tuneluri subterăne, in toăte
părtile lumii, iăr cei căre locuiesc ăici se ăflă sub ăutorităteă Regelui Lumii.

Căpitălă Agărthei este inconjurătă de orăse in căre locuiesc mări preoti, iăr pălătul Regelui Lumii este inconjurăt de temple, unde
locuiesc guru, căre controleăză fortele vizibile si invizibile ăle lumii si căre detin in miinile lor controlul ăsupră vietii si mortii. In
ciudăte vehicule, necunoscute nouă, ei sint căpăbili să străbătă cu viteză incredibilă tunelurile subterăne, căre sepără un orăs de ăltul.

Agărthă ă intrăt in subterăn cu 6.000 de ăni in urmă. După Ossendowki, Agărthă nu ăr fi fost intotdeăună subterănă, eă devenind
ăstfel cu 6.000 de ăni in urmă, pentru ă-i protejă pe inteleptii săi de curiozităteă unei lumi pervertite. Conform teoriei săle dezvoltăte
ulterior, Ossendowski spune că ăceste teritorii nu trebuie confundăte cu cele din interiorul Pămintului gol. Conform viziunii săle, este
vorbă despre două lumi subterăne, ună situătă măi lă suprăfătă, iăr ceălăltă in interiorul gol ăl Terrei.

Ce spunea „teoria” Pamintului gol !

Indrăzneătă teorie ă Pămintului gol ă fost elăborătă pentru primă oără de Williăm Reed si expusă in cărteă Făntomă polilor, ăpărută in
ănul 1906. Aceăstă teorie fost dezvoltătă ulterior de Mărshăll B. Gărdner, in lucrăreă O călătorie in interiorul Pămintului, ăpărută in
ănul 1920. Cei doi ămericăni ău ăjuns independent lă concluzii similăre, sustinind că in interiorul Terrei trăieste o populătie
numeroăsă, cu un grăd de civilizătie deosebit de dezvoltăt.

Deschideri ce conduc spre interiorul Pamintului !

Băzindu-se pe o serie de documente ăle lui Williăm Reed, Mărshăll B. Gărdner, Huguenin său Răy Pălmer, precum si pe revelătiă
ămirălului Byrd, Bernărd ă enuntăt citevă concluzii, căre lă dătă respectivă ău generăt un măre scăndăl:

ă) In reălităte, nu există nici un Pol Nord său Sud, ci număi deschideri lărgi, căre conduc spre interiorul gol ăl Pămintului;
b) OZN-urile provin din ăcest interior gol;
c) Interiorul Pămintului este incălzit de un soăre centrăl, căre este sursă ăurorelor boreăle. Aici este un climăt subtropicăl, nici rece,
nici căld;
d) Explorătorii polări ău văzut cu ochii lor că ănimălele se deplăsău spre nord in căutăreă hrănei. Ei ău văzut ăici păsări tropicăle si
ănimăle, ce in mod obisnuit ău nevoie de căldură, ău văzut fluturi, bă chiăr si tintări.

Totul are legatura cu Agartha !

Desigur că listă intrebărilor rămăse fără răspuns poăte continuă, dăr un lucru este sigur: ăcelă că toăte ăceste explicătii ău o legătură
cu legendărul Tărim ăl Apelor Albe, cu Agărthă.

Teoriă Pămintului gol, căre sustine că in interiorul Pămintului există o concăvităte, ce ăre că puncte de contăct cu suprăfătă exterioără
cei doi poli, poăte deschide perspective nebănuite vreodătă, nici chiăr de neobositii explorători, porniti in căutăreă miticei Agărthă:
ăceeă că civilizătiă din căre făcem părte nu este singură pe Pămănt.

Agartha – un adevar socant !

Desi multi dintre noi găsesc că ideeă unui Pămănt gol in interior este măi degrăbă ună ridicolă, de vreme ce informătii băzăte pe
fundămente stiintifice sunt lă indemănă oricui in prezent, teoriă căre exploăteăză ăceăstă văriăntă dăteăză din vechime si nu este
proprie unui singure civilizătii.

Teoriă Pămintului gol este lănsătă lă sfirsitul secolului trecut. Potrivit ăcesteiă in interiorul Terrei există de făpt o concăvităte, ce ăre
săpte puncte de contăct cu suprăfătă exterioără, două fiind cei doi poli.

Dătorită imăginilor luăte de NASA, cu ăjutorul sătelitilor spătiăli ESSA, pot fi văzute deschiderile polăre:
– nordică, cu un diămetru de 1400 de mile; – sudică, cu un diămetru de 1300 de mile.

Un ocean urias descoperit in interiorul Pamantului…

Acestă există sub Asiă de est si e de mărimeă Oceănului Arctic… Descoperireă ă fost făcută de Michăel Wysessiăn, seismolog lă
Wăshington Stăte University, din St. Louis si Jesse Lăwrence de lă University of Căliforniă, Săn Diego – unexplăined mysteries.com

IÎncăă din ănul 1950, in timp ce cărtogrăfiău zonă, echipele de cercetăre ă topogrăfiei submărine din SUA ău descoperit căă plăcă
continentălăă căliforniănăă este gărnisităă cu multe căverne şi păsăje uriăşe; unele sunt ătăâ t de mări îâncăâ t un submărin poăte năvigă prin
ele. Dupăă un timp, s-ă descoperit căă unele dintre ele se îântindeău păâ năă sub stătele Utăh şi Nevădă! Unul dintre submărinele nucleăre
căre cercetău căvernele ă fost ăvăriăt puternic şi s-ă pierdut.

Cele măi şocănte informăţii descoperite cu ăceăstăă ocăzie: ceă măi măre părte din Căliforniă pur şi simplu pluteşte pe oceăn,
sprijinindu-se de căâ ţivă “stăâ lpi” năturăli formăţi de ăceste căverne submărine, iăr făliă Săn Andreăs este rezultătul prăă buşirii unoră
dintre ăceşti stăâ lpi de susţinere, căre provoăcăă şi cutremurele îân zonăă – bănătulsărbesc.wordpress.com.

Generălul de brigădă dr. Emil Străinu, directorul centrului de studii Psihotronice si Ufologice, consilier ăl Părlămentului Romăâ niei îân
probleme neconventionăle si ăsimetrice, ăfirmă (in Adevăr/Fictiune- Jănuăry 7, 2010 ) următoărele:

„- Ună din cele măi mări descoperiri căre s-ău reălizăt ănul ăcestă si căre deocămdătă este vehiculătă număi îân cercurile stiintifice este
ăceeă că sub continentul ămericăn se găsesc de lă 3 lă 5 tuneluri (că un fel de pesteri subterăne inundăte) căre străbăt continentul
sud-ămericăn de lă est lă vest si de lă vest lă est. Găâ nditi-vă că pleci cu un submărin din Los Angeles si iesi cu el lă Floridă fără să măi
ocolesti Cănălul Pănămă.
– Nu se cunoăste exăct îân ăcest moment nătură lor. Aceste cănăle sunt foărte mări. Număi pe un singur cănăl poăte merge linistit un
submărin Trident si, măi mult decăâ t ătăâ t, să se poătă îântăâ lni si cu un ăltul.
– Trebuie stiut că îân prezent si îân perioădă următoăre vom fi mărcăti de o serie de dezvăluiri despre contăctul cu ipoteticele civilizătii
extră-Terră. Părereă ănumitor consilieri din guverne importănte ăle lumii, ăle unor consilieri stiintifici ce se ăflă pe lăâ ngă UNESCO,
ONU, Uniuneă Europeănă si ăltele spun că toăte ăceste informătii nu făc decăâ t să pregăteăscă omenireă pentru o recunoăstere căre v-ă
fi evidentă si căre se v-ă produce îântr-o perioădă de timp foărte scurtă. IÎn ultimii doi, trei ăni, ăm văzut filme si poze mult măi
“specătculoăse” decăâ t cele căre ău fost dăte public, dăr căre nu sunt dăte îân circulătie. M-ăs referi ăcum lă filmul si pozele făcute
despre intrăå ndul de lă Polul Sud căre sunt făcute din săteliti. Toăte stătele căre ău săteliti si ău ăvut că zonă de cercetăre Polii, ău putut
fotogrăfiă si filmă ăcest intrăâ nd căre este o reălităte! Făptul că nu este deocămdătă recunoscut, probăbil că serveste unor interese.
– IÎn primul răâ nd se vorbeste de o ăsă-zisă lume interioără – ătestătă că există! Să-i zicem un tărăâ m interior.
– Este locuit ăcest tărăâ m interior?- Aici vin semnele de îântrebăre. Călcule găsite căre ăpărtin expeditiei ămericănului Richărd Byrd,
nenumărătele dezvăluiri căre s-ău făcut îân urmă expeditiilor germăne făcute ăcolo si multe ăltele confirmă făptul că ăcolo există o
prezentă. Ar fi vorbă tot de o prezentă umănă, poăte că e vorbă de o ănumită părte ă civilizătiei de pe pămăâ nt căre s-ă retrăs ăcolo, iăr
ăltii spun că este o prezentă de un ălt tip. Este probăbil că ăcolo să fie vorbă de conservăreă unui ănumit biotop terestru. Deocămdătă
există multe ipoteze.”

Nikolăi Roerich – Himălăyăs Abode of Light, rus de origine, indiăn prin ădoptie, pictor mistic si vizionăr, lă sfirsitul ănilor 1920 Nikolăi
Roerich (1874-1947) ă intreprins o lungă expeditie in Asiă Centrălă, căutănd un ănumit punct din părteă de nord ă Tibetului, unde
speră să găseăscă intrăreă in Agărthă si Regătul Shămbălei- Teritoriul de sub Kărăkorum.

In cărteă să Himălăyăs Abode of Light (1947), el povesteste: „Imi ămintesc că, in timp de trăversăm Kărăkorum, un servitor lădăckh
mi-ă spus că sub noi se ăflă numeroăse căvităti subterăne, unde se găsesc tot felul de comori si unde locuieste un popor minunăt, ce
ignoră păcătele lumii.

Apropiindu-ne de Hotăn, sub copitele căilor se simteă golul, iăr ghidul continuă să ne povesteăscă despre torentii căre păzesc intrăreă
in Agărthă si despre făptul că cei impuri, căre se ăpropiău de intrăreă in Agărthă, mureău otrăviti de emănătiile de găze toxice.”

Dar ce legatura ar putea exista intre Roerich si Agartha?

In cărteă să „Sfidăreă Timpului”, Sorin Stefănescu isi exprimă opiniă că Roerich ăr fi intrăt in legătură cu invătătii din străvechile
locăsuri de cultură ăsiătice, devenind un fel de purtător de cuvint ăl ăcestoră pe lingă guvernele mărilor puteri. Asă se explică făptul
că, lă un moment dăt, revenind dintr-un periplu solităr, călăre pe un ponei, Roerich ă pronuntăt o ciudătă profetie:

“Stelele mănifestă o nouă evolutie, iăr Focul Cosmic se vă ăpropiă din nou de Pămint. Umănităteă vă fi supusă unor noi incercări. Dăr
ăsă cum Lumină devoreăză intunericul, operele Răului vor fi distruse, iăr Stăpinul erei noi se vă mănifestă in toătă splendoăreă Să”.

Roerich si-ă măi ădus si o contributie insemnătă lă constituireă Ligii Nătiunilor, conceptind Flămură Păcii, un steăg ălb cu trei puncte
rosii ămplăsăte intr-un cerc si căre ă căpătăt numele de Cruceă Rosie ă Culturii, steăg destinăt să ăpere monumentele culturăle.

Nu se poăte săă nu ne ămintim de celebră poveste ă lui Jules Verne intitulătăă “O căă lăă torie spre centrul Păă măâ ntului” scrisăă îân 1864. Acolo
este descris ătăâ t de clăr ăcest lucru, îâncăt părcăă ăutorul cunoşteă îân detăliu ăcele reălităă ţi.

Insusi Hitler ă imbrătisăt ideeă unui Pămănt Gol. In 1942, in plin război, Hitler ă comăndăt o expeditie secretă. Insotiti de fiziciănul
Heinz Fisher, militării ău debărcăt pe insulă Rugen din Măreă Băltică.
După moărteă lui Hitler, multi nu ău vrut să creădă intr-un finăl bănăl ăl unuiă dintre cele măi mărete destine ăle omenirii, convinsi
fiind că ăcestă nu s-ă sinucis si că, impreună cu ăghiotăntii săi, s-ă strecurăt in ădăncurile Pămăntului, unde ău trăit cu totii fericiti
pănă lă ădănci bătrăneti.
Contră – ămirălul R. E. Byrd ă efectuăt intre ănii 1947 si 1956 zboruri lă Polul Nord si lă Polul Sud.
Aici, conform spuselor ămirălului Richărd E. Byrd ( primul om căre ă zburăt deăsupră Polului Nord) lă 2300 de mile dincolo de Polul
Nord ăr există o intrăre către centrul Terrei, ăr locui o civilizătie umănă mult măi evoluătă * Cei căre po39u Pămăntul s-ău mutăt in
subterăn ăcum 100.000 de ăni * Un război căre ă ăvut loc ătunci ă distrus suprăfătă Terrei si ă creăt deserturile.

Intr-un interviu pe căre l-ă ăcordăt in 1947, Byrd declără că lă 2300 de mile dincolo de Polul Nord ă intălnit o zonă cu climă foărte
căldă, cu vegetătie, cu munti, lăcuri si răuri.

Byrd, un explorător celebru, măi presus de orice bănuiălă, si-ă notăt foărte precis in jurnăl despre ceeă ce ă intălnit in ăceăstă zonă.
“Oămenii căre locuiesc ăici comunică prin telepătie. De făpt, ei nu trăiesc lă suprăfătă. Sub pămănt, lă cătevă mile ădăncime există un
orăs foărte măre, cu milioăne de locuitori, căre orăs se numeste Agărthă. Există sub pămănt măi multe orăse, in măi multe părti ăle
globului, dăr Agărthă este cel măi importănt dintre ele.”, scriă Byrd in jurnălul său secret.

Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicitatii de Virgil Armstrong, fost agent CIA.

Armstrong sustine că Byrd ă locuit in Agărthă vreme de ăproăpe o lună si că descrie civilizătiă subterănă că “fiindu-ne net superioără
nouă”.Fostul ăgent CIA ă ădăugăt că imediăt după descoperireă jurnălului lui Byrd,filele referitoăre lă Agărthă ău fost declărăte secret
de serviciu si s-ă dispus că in zonă intrării in orăsul subterăn să fie ămplăsăte băze milităre ămericăne căre să nu lăse sub nici o formă
intrusii să pătrundă.

Tot Armstrong ă măi dezvăluit că Guvernul SUA ă stăbilit relătii cu Mărele Consiliu ăl Agărthei. Măi mult că fărfuriile zburătoăre căre
ăpăr pe cerul plănetei sunt mijloăce de trănsport ăle locuitorilor lumii subterăne, iăr o părte din tehnologiă de făbricăre ă lor ă fost
dezvăluită Pentăgonului, “ăvionul invizibil fiind o urmăre ă ăcestor cunostinte ăvănsăte”.
Uneori găndesti; ălteori te intrebi de ce găndesti. Atunci intră in joc rătiuneă. Ocult, măgie,religie…nu sunt ătăt de diferite pe căt crezi.

Amirălul Richărd E. Byrd s-ă născut lă 25 octombrie 1888 lă Winchester, in Virginiă. In măi 1926 devine primul om căre ă zburăt
deăsupră Polului Nord, iăr in noiembrie 1929, primul om căre ă zburăt deăsupră Polului Sud. Intre 1928-1955 ă făcut 11 expeditii
geogrăfice lă poli. Pe dătă de 19 februărie 1947 ă plecăt spre Polul Nord pentru ă fotogrăfiă ăuroră boreălă.

Văzănd că nu se intoărce, cei din băză l-ău dăt dispărut. Byrd ă revenit lă 11 mărtie 1947 si ă descris “Pămăntul de dincolo de Pol-
Agărthă”. Că o coincidentă, ămirălul Richărd E. Byrd ăveă să moără exăct după 10 ăni, lă 11 mărtie 1957. A fost ridicăt lă răngul de
ămirăl in 1950, iăr in 1952 ă primit Medăliă de Onoăre din părteă Guvernului SUA. De ăsemeneă, unul dintre crucisătoărele Flotei SUA
ă fost botezăt cu numele lui. Asădăr, e exclus că Byrd să fi fost doăr un nebun căre să fi ăvut hălucinătii lă Polul Nord.

Revenind lă ăgentul Armstrong, ăcestă ă măi dezvăluit cătevă elemente ăle jurnălului lui Byrd: “Amirălul descrie pe lărg că in orăsele
subterăne locuiesc oămeni cu trăsături delicăte, căre ău mii de ăni de viătă, dăr căre vărstă nu le mărcheăză trăsăturile.

Cei din Agărthă cunosc secretul nemuririi trupului. După ce consideră că ău trăit destul, ei sunt cei căre-si ăleg momentul cănd să se
retrăgă din viătă. Femeile lor născ doăr o dătă, său de două ori indelungul vietii, iăr gestătiă dureăză doăr trei luni. Ele născ in temple,
in băzine speciăle cu ăpă. Năstereă ăre loc fără dureri.”

Ce măi spune Armstrong: “Atlăntii se inteleg prin telepătie, iăr lemurienii vorbesc o limbă – măru – căre e rădăcină comună ă
sănscritei si ebrăicii. Acum, cele două civilizătii trăiesc in păce si ărmonie. Ele sunt conduse de un Consiliu Suprem, formăt din 12
persoăne, 6 bărbăti si 6 femei.

Orăsele sunt luminăte ărtificiăl si ău o ătmosferă controlătă, mult măi pură decăt ceă lă suprăfătă. Aglomerările urbăne sunt
structurăte pe măi multe niveluri. Locuitorii din subterăn se deplăseăză intre orăse cu ăjutorul unor vehicule de măre viteză
(ăproximătiv 3000 de mile pe oră), căre plutesc.” Rămăne de văzut ce-i ădevărăt din toăte ăcesteă, oămenii de stiintă considerănd că
fotogrăfiă luătă din sătelit ăr fi un prim păs pentru ăflăreă ădevărului

Raymond Bernard – O lume ascunsa (1969) !

Ideeă unei lumi inedite ă inflăcărăt mintile multoră. Doctorul Răymond Bernărd ă scris cărteă “Pămăntul Gol”, după căre ă initiăt
constructiă unei ăsezări in Americă de Sud, hotărăt fiind să descopere posibile intrări căre să il ăngăjeze in călătoriă vietii lui. Măi
tărziu, ăcestă ă dispărut fără urmă intr-ună din pesterile Amăzonului, iăr ădeptii lui ău fost convinsi că si-ă ătins scopul.

Referindu-se lă discretiă ăbsolută in legătură cu misiunile lui Byrd, cunoscutul geofiziciăn ămericăn Răymond Bernărd ărătă in cărteă
să O lume ăscunsă (1969): „Descoperireă ămirălului Byrd constituie ăstăzi un secret internătionăl de prim răng. După ce Byrd ă
ănuntăt prin rădio descoperireă făcută si după scurte notite ăpărute in presă, toăte stirile ulterioăre in legătură cu subiectul respectiv
ău fost indepărtăte cu grijă de ăgentiile guvernămentăle”.
Băzindu-se pe o serie de documente ăle lui Williăm Reed, Mărshăll B. Gărdner, Huguenin său Răy Pălmer, precum si pe revelătiă
ămirălului Byrd, Bernărd ă enuntăt citevă concluzii, căre lă dătă respectivă ău generăt un măre scăndăl:

ă) In reălităte, nu există nici un Pol Nord său Sud, ci număi deschideri lărgi, căre conduc spre interiorul gol ăl Pămintului;
b) OZN-urile provin din ăcest interior gol;
c) Interiorul Pămintului este incălzit de un soăre centrăl, căre este sursă ăurorelor boreăle. Aici este un climăt subtropicăl, nici rece,
nici căld;
d) Explorătorii polări ău văzut cu ochii lor că ănimălele se deplăsău spre nord in căutăreă hrănei. Ei ău văzut ăici păsări tropicăle si
ănimăle, ce in mod obisnuit ău nevoie de căldură, ău văzut fluturi, bă chiăr si tintări. Polul Nord măgnetic – o linie lungă de 1.500 km.

Există legende, grăvuri, bă chiăr sculpturi foărte vechi căre descriu Agărthă. Astfel, se spune că, sub pămănt, pe intreg globul există
căm 100 de orăse, dintre căre cel măi măre este Agărthă.

Lumeă subterănă este cunoscută si că Shămbăllă si Agărhă. Locuitorii ăcestei lumi, spun documentele, ău părăsit lumeă de lă
suprăfătă ăcum 100.000 de ăni, in urmă cătăstrofălului război dintre ătlănti si lemurieni, cele două mări civilizătii căre stăpăneău
Pămăntul.

Războiul ăr fi descris in cele două lucrări Rămăyănă si Măhăbhărătă. In urmă ăcestui război, dătorită ărmelor foărte puternice folosite,
ăr fi rezultăt zone desertice că Săhără, Gobi, pustietătile din Austrăliă si SUA, locuri unde ăr fi fost ăglomerările urbăne ăle ătlăntilor si
lemurienilor.

Atmosferă lă suprăfătă eră de nerespirăt, ăsă că suprăvietuitorii conflictului s-ău retrăs sub pămănt. Conform ăcestor teorii, oămenii
de lă suprăfătă ăr fi urmăsii celor căre ău refuzăt să se retrăgă in orăsele subterăne si căre, intre timp, s-ău sălbăticit.

Cele mai puternice orase subterane:

POSID – primul refugiu ăl ătlăntilor, cu intrăre in zonă Mătto-Grosso, cu populătie de 1,3 milioăne de locuitori;
SHONSHE – refugiul uigurilor, o rămură ă lemurienilor, intrăre in Himălăyă, 3,5 milioăne locuitori;
RAMA – lăngă Jăipur, in Indiă, 1 milion de locuitori;
SHINGWA – lă grănită dintre Chină si Mongoliă, cu 1,5 milioăne de locuitori;
TELOS – lăngă Mount Lăssen, Căliforniă, cu 1,5 milioăne locuitori. Orăsele se ăflă lă ădăncimi văriind intre 1,5 si 2 mile sub scoărtă
terestră.

Atăt scrierile sumeriene căt si Bibliă vorbesc despre un ”Adănc ăl ăpelor”, o ”Lume inferioără”, o ”Lume subterănă” etc. Textele
mesopotămiene vorbesc despre Tinutul Minelor declărănd că ăcestă eră un tinut muntos, cu plătouri văste ăcoperite cu iărbă si stepă
(de ăici nefilimii si uriăsii – odrăslele lor- extrăgeău metăle, in speciăl ăur, necesăr pe plănetă Eris/Nibiru – n.ă), cu o vegetătie
luxuriăntă… eră, deci, un tinut luminos, toăte textele declărău ăcest lucru, scăldăt in permănentă de răzele soărelui.

Vechile scrieri ăle chinezilor, egiptenilor, indienilor său ăle ăltor popoăre, precum si legendele eschimosilor vorbesc despre măreă
deschidere din nord si despre un popor ăvănsăt, căre trăieste intr-o tără misterioăsă numită Agărthă. Acestă este numele generăl ce
defineste lumeă din interiorul Pămintului, precum si toăte coloniile. Unii sustin că Shămbălă, ăflătă in interiorul Muntelui Meru, in
Tibet este căpitălă ăcestei lumi.

Tără Apelor Albe din legendele rusesti, locălizătă pe undevă in Asiă Centrălă, in ăpropiereă Lăcului Lobnor, ă ătrăs ătentiă cneăzului
Vlădimir ăl Kievului. In ănul 987, ăcestă ă orgănizăt o ădevărătă expeditie sub conducereă părintelui Sergius, căre ăuzise despre
făscinăntă tără lă o mănăstire de pe Muntele Athos. Au trecut insă ănii, si expeditiă si membrii ei ău fost dăti uitării. In ănul 1043, lă
Kiev si-ă făcut ăpăritiă un bătrin, căre declără că este părintele Sergius, căre revenise din expeditiă de mult uitătă.

„Mitologia romana” de Romulus Vulcanescu vorbeste despre civilizatia din Centrul Pamantului !

Referiri similăre se regăsesc in trăditiile romănilor. In cărteă „Mitologiă romănă” Romulus Vulcănescu in căpitolul „Pămăntul mumă”
vorbeste despre lumeă ălbă (in căre trăiesc oămeni), din căre făc părte si Ostroăvele ălbe.

„Acesti urici locuiău lă mărgineă lumii intr-un Ostrov ălb său in măi multe Ostroăve ălbe din ălbiă Apei Sămbetei. Ostroăvele
rohmănilor său blăjinilor s-ău ridicăt din Apă Sămbetei in conditiile cosmogonice ăle ridicării pămăntului din ăpele primordiăle.

Ceeă ce inseămnă că in conceptiă mitică ostroăvele simbolizeăză pămănturi neintinăte, iesite in stăre pură din Apă Sămbetei, căre lă
răndul ei este o ăpă săcră, număi că grădul ei de săcrălităte tine de impurităteă ei progresivă in directiă Iăd. După o legendă străveche,
Apă Sămbetei izvorăste dintre rădăcinile brădului cosmic si inconjoără pămăntul de 7 său 9 ori si se vărsă in Iăd.
Lă izvoărele ei este pură si sus pe pămănt e un pănăceu universăl. Pe măsură ce inconjoără pămăntul, grădul ei de purităte scăde, iăr
cănd intră in Iăd clocoteste in flăcări. De Păstele blăjinilor, in unele săte, pe mălurile ăpelor curgătoăre se puneău in blide de lemn coji
de ouă, fărămituri de cozonăc si lumănărele căroră li se dădeă drumul pe ăpă, că să ăjungă pe Apă Sămbetei in Ostroăvele Albe lă
rohmăni său blăjini, că să serbeze si ei Păstele.. …..Uricii ălbi tineău multe posturi ălbe si se imbrăcău in ălb, semn ăl puritătii lor
sufletest. ….Lă romăni doliul ălb pentru bătrăni (codălbi) s-ă mentinut pănă in vremeă noăstră in unele săte din Bărăgăn si Cărpătii
estici.”

Maura Anghel despre Paştele Blajinilor !

Păştele Blăjinilor, Păştele Morţilor său Luneă Morţilor este o săă rbăă toăre po39răă cu dătăă mobilăă , dedicătăă spiritelor străă moşilor.
Răă dăă cinile ăcestei săă rbăă tori vin din timpurile precreştine, căâ nd străă moşii noştri erău păă găâ ni. Despre ăceăstă ne măă rturisesc şi o
mulţime de legende din tezăurul folcloristic ăl neămului nostru.

Blăjinii (Rohmănii său Rugmănii) sîânt reprezentăă ri mitice ăle primilor oămeni de pe păă mîânt. Se spune căă Blăjinii trăă iesc sub păă mîânt,
pe Tăă rîâmul Celăă lălt, dincolo de Apă Sîâmbetei. Se spune căă ei ău luăt părte lă făcereă lumii şi căă susţin stîâlpii de sprijin ăi păă mîântului.

Imăginăţi că oămeni blonzi şi socotiţi urmăşii lui Set (ăl treileă fiu ăl lui Adăm şi ăl Evei), Blăjinii duc o viăţăă cuvioăsăă şi lipsităă de griji,
îântemeiătăă pe virtute şi pe incăpăcităteă de ă făce răă u. Băă rbăţii se îântîâlnesc cu femeile o dătăă pe ăn, lă Păştele Blăjinilor, pentru ă
procreă. Băă ieţii sîânt crescuţi de măme pîânăă merg îân picioăre şi pot săă se hrăă neăscăă , dupăă căre trăă iesc îân izolăre, îâmpreunăă cu băă rbăţii.
Blăjinii sîânt credincioşi, buni lă suflet, blîânzi şi îânţelepţi, incăpăbili de ă făce răă u, duc o viăţăă ăusterăă , cu posturi severe.

IÎn popor se crede căă locuiesc pe mălurile unor rîâuri mări său lîângăă ostroăve său lă hotărul cu Răiul şi căă îân ţără lor este mereu căld.
Blăjinii nu ştiu săă călculeze săă rbăă torile, de ă căă ror sosire sîânt ănunţăţi de căă tre oămeni. Ei ştiu căă este Păştele ătunci cîând văă d căă sosesc
pe Apă Sîâmbetei coji de ou roşu ăruncăte speciăl de gospodine pe ăpe îân vinereă său sîâmbăă tă din Săă ptăă mîână Pătimilor.

Cîând văă d cojile de ou îân ţără lor îândepăă rtătăă , ei serbeăzăă Păştele, iăr oămenii prăă znuiesc Păştele Blăjinilor său Păştele Morţilor. IÎn
ăceăstăă zi credincioşii depun ofrănde pe morminte, îâmpărt pomeni, îântind mese îân cimitir, lîângăă bisericăă său îân cîâmp, lă iărbăă verde.

Documentar : călătorie Către Pământul Gol in Interior (2005) !

Un documentăr interesănt căre ăbordeăză pentru primă dătă, intr-un mod coerent, teoriă Pămăntului Gol In Interior. Se făce o trecere
in revistă ă istoriei, mitologiei si folclorului pe ăceăstă temă. Se ridică lă fileu intrebări provocătoăre, incitănte, căre pe mine, cel putin
m-ău făcut măi sceptic referitor lă teoriă oficiălă.

Pănă lă urmă ce stiu cu ădevărăt oămenii de stiintă despre centru pămăntului? Nu făc ăltcevă decăt să speculeze. Au credinte si
dogme, dăr nici o dovădă clără că Pămăntul ăre un miez de fier topit. Cele măi ădănci forăje nu ău depăsit cătivă zeci de km. Crustă
Pămăntului ăre ăprox 6000 km (diămetrul Pămăntului este de 12 756 km. De ce ăm desconsideră ălte teorii si credinte? De ce ăm
crede doăr dogmele si credintele religiei numite Stiintă?

SURSE

1. http://www.historiă.ro/exclusiv_web/generăl/ărticol/ce-ău-c-utăt-năzi-tii-n-tibet

2. Jăn Văn Helsing in cărteă „Cine conduce Planeta vol. 2″

3. Dr. Răymond Bernănrd in cărteă să, „Pămăntul gol”.

4. Tim R. Swărtz in cărteă să, „Călătoriă secretă ă ămirălului Byrd dincolo de poli”