GIMNAZIUL ONIȚCANI

Prevenirea și combaterea
dificultăților de învățare
specifice elevilor
de diferite vârstă
Seminar teoretico-practic

A realizat: Straistari Irina, CDS

2019
 Prevenirea și combaterea dificultăților de învățare
specifice elevilor de diferite vârstă

Preocupările pentru definirea,caracterizarea și recunoașterea elevilor cu dificultăți de învățare,sunt

relativ recente și datează de la începutul anilor’60. Sintagma “dificultăți de învățare”a fost introdusă în
literatura de specialitate anglosaxonă ,în anul 1963, la întâlnirea unui grup de părinți americani cu copii cu
dificultăți de învățare.
În studiile publicate în acea perioadă, s-au tratat , mai ales, caracteristicile greutăților întâmpinate de
elevii normali sau handicapați la diversele discipline de învățământ ,pe diverse trepte de școlaritate.
La începutul anilor ’90 bogăția informațiilor și cercetărilor realizate a permis apariția unor definiții
comprehensive și generalizatoare a tulburărilor de învățare, enumerarea trăsăturilor specifice ale acestora.
Definirea tulburărilor de învățare prezintă următoarele caracteristici fundamentale:
a) Individul prezintă o tulburare, într-unul sau mai multe procese psihice de bază. Aceste procese psihice
se referă la procesele cognitive: memoria, percepția auditivă și vizuală, limbajul oral și gândirea.
b) Individul prezintă dificultăți de învățare,în special în domeniile emisiei și recepției limbajului oral și
scris-citit, în recunoașterea și înțelegerea cuvintelor și matematicii ( de calcul și rezolvarea de probleme)
c) Problemele individului nu sunt, în primul rând, determinate de cauze legate de deficiențe de văz, de auz,
motorii, mintale, tulburări emoționale sau condiții economice, culturale și de medii nefavorabile.
d) Există deficiența serioasă între potențialul de învățare aparent al elevului și nivelul redus al achizițiilor
sale. Cu alte cuvinte, există un nivel al achizițiilor situate sub potențialul de învățare al acestor elevi.
Majoritatea definițiilor date dificultăților de învățare ale elevilor, în țările dezvoltate ale lumii, au câteva
trăsături comune. În acest sens, tulburările sau dificultățile de învățare ale elevilor sunt caracterizate prin:
Disfuncțiile sistemului nervos central;
Diferențe și dezechilibre dintre nivelul de dezvoltare al funcțiilor și proceselor psihice;
Dificultăți în realizarea unor sarcini de învățare școlară;
Discrepanța dintre nivelul achizițiilor și potentialul elevilor.
Cauzele principale ale dificultățile de învățare, rezidă în special , în disfuncțiile cerebrale, configurația
heterocronica și funcționarea defectuoasă a proceselor psihice , caracterizate prin anumite greutăți,în
realizarea unor sarcini de învățare și realizare a unor performanțe sub posibilitățile reale ale elevului.
Cercetările recente au pus în evidență faptul că acestor cauze li se poate adăuga și o altă, care constă în
prezența la elev a unui anumit tip de inteligență școlară , solicitată de procesul de învățamânt.
Principalele tulburări întâlnite în mod frecvent la elevii cu dificultăți de învățare sunt:
1. Deficiențe de atenție, datorită cărora elevii nu se pot concentra asupra lecției predate, decat pentru foarte
scurte perioade de timp, atenția fiindu-le foarte ușor distrasă și capacitatea de concentrare redusa;
2. Dificultăți în prelucrarea informațiilor perceptive,auditive și vizuale.Mulți elevi au greutăți de
recunoaștere a sunetelor limbii, dar recunosc ușor literele și cuvintele scrise sau prezintă dificultăți ale
memoriei de scurta durată;
3. Deficiențe de motricitate generală și fină cu dificultăți de coordonare spațială a motricității fine și, în
general, cu un nivel sărac al actelor motorii;
4. Lipsuri în dezvoltarea unor strategii cognitive de învațare. Majoritatea elevilor nu sunt capabili să-și
organizeze activitatea de studiu și sunt lipsiți de un stil propriu de învățare;
5. Tulburări ale limbajului oral sunt legate de recepție, nedezvoltarea vocabularului, slaba competență
lingvistică și prezența coeficienților de limbaj;
6. Dificultăți de citire (la aproximativ 80% dintre acești elevi); principalele greutăți sunt legate de
recunoașterea, de codificarea și înțelegerea cuvintelor citite;
7. Dificultăți de scriere manifestate prin greutăți aparente în realizarea unor sarcini ce solicită activități de
scris;
8. Dificultăți în realizarea activităților matematice, concretizate prin slaba însușire a simbolurilor și
calculului matematic, precum și a noțiunilor spațiale și temporare folosite la acestă disciplină;
9. Tulburări de comportament social datorat nivelului scăzut al formării deprinderilor sociale, ce determină
perturbarea modalităților de acțiune și reacție la diverse situații specifice, dificultăți în stabilirea de relații
sociale, de inițiere și păstrare a relațiilor de prietenie;
Distribuirea diverselor tulburări de învățare este diferita , în funcție de vârsta copiilor și mediul
sociofamilial. Chiar dacă cea mai mare parte a elevilor din școlile de masă înregistrează evoluții consecvente
în achiziția scris-cititului, de regulă în majoritatea claselor există câțiva elevi care nu progresează în același
ritm cu ceilalți elevi. Cauzele acestei realități pot fi nenumărate ( medii socio-culturale defavorizate, deficite
de atenție, ritm mai lent de dezvoltare neuropsihică, dificultăți specifice de învățare. Elevii care încep prin a
avea dificultăți în actul citit-scrisului sunt predispuși insuccesului și la alte discipline. De aici și până la
apariția tulburărilor comportamentale (mecanisme de apărare și de evitare: absenteism, refuzul activităților
intelectuale, minciună, etc.) drumul nu este lung.
Dificultățile de scris-citit sau dificultățile de învățare reprezintă principala categorie diagnostică întâlnită.
Dificultățile specifice de învățare sunt: dislexia (tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor,
prin greșeli de lectură), disgafia (tulburări ale actului grafic, greșeli în timpul scrisului), discalculia (tulburare
de invatare ce perturba abilitatile de calcul matematic).
La vârsta preșcolara, dificultățile de învațare cele mai des întâlnite sunt cele legate de întârzierile în
dezvoltarea motorie a limbajului, deficiențe de limbaj, insuficienta precizare a conceptelor care tind spre
conceptualizare conform zonei proximei dezvoltări ( dupa Vigosky) și slaba dezvoltare cognitivă în general.
La copiii de vârsta preșcolară, adeseori se pot confunda tulburările de învațare cu cele de dezvoltare.
Relația dintre aceste două categorii de tulburări constă în faptul că tulburările de dezvoltare, insuficient
compensate, pot duce, în planul educațional al școlarizarii , la apariția unor tulburări de învațare.
În perioada micii școlarități, elevii cu dificultăți de învățare prezintă dificultăți la diverse discipline de
învățământ, citire, scriere, aritmetica. Au probleme de concentrare a atenției și deprinderi motorii deficitare,
manifestate în special, prin imposibilitatea ținerii corecte a creionului în activitatea de scriere (coordonarea
oculo-manuală).
O data cu intrarea în perioada pubertală, conștientizarea propriilor deficiențe duce la apariția unor
tulburări emoționale și sociale.
În adolescență, agravarea deficiențelor de învățare determină, adeseori, deteriorarea imaginii de sine și
apariția unor reacții de respingere socială, ce duc la instalarea unor comportamente deviate.
Deficiențele de învățare nerecuperate în perioada școlarității îl vor însoți pe individ și la vârsta adultă,
când pot genera grave probleme de adaptare socială și culturală. De aceea, la etapa achizițiilor fundamentale
(în special clasele primare) trebuie să constituie prioritate activitatea de prevenție a acestor dificultăți,
activitate care este bine să se desfășoare într-o echipă formată din învățătorul de clasă, psohologul și
logopedul școlii și, nu în ultimul rând părinții.
Prima etapă în prevenirea apariției dificultăților de învățare este cea a structurării preachizițiilor.
Preachizițiile asupra cărora țintesc demersurile de evaluare, prevenire sau intervenșie sunt:
 Orientarea spațio-temporală;
 Coordonarea motorie (coordonarea grupelor musculare de la nivelul aparatului fono-articulator,
coordonarea grupelor muscular de la nivelul mâinii, coordonarea ochi-mână);
 Procesarea fonologică (segmentarea fonetică, diferențieri fonematice, abilități de producer și
pricepere a rimei);
 Lateralitatea (în sensul stabilirii ei);
 Procesarea vizuală (identificarea figurii de fond, diferențierea simetricului de identic);
 Motricitatea generală și fină;
 Schema corporală.
Următoarea etapă este cea de abordare propriu-zisă a achiziției actului lexical. Sunt cunoscute 3
strategiile de achiziție a lecturii, ținând cont de diferențele individuale:
1. Metoda logografică sau globală – când se stabilesc asociații între reprezentarea vizuală și
pronunția cuvintelor;
2. Metoda fonografică sau fonetico-analitico-sintetică – focalizareaasupra corespondenței grafem-
fonem;
3. Metoda semiglobală sau mixtă – se țintește atât asupra imaginii globale a cuvântului cât și asupra
abilității fonem-grafem.
 O etapă extrem de importantă în prevenirea dificultăților de învățare este antrenarea proceselor
fonologice aici se propun așa strategii ca:
 Segmentare fonologică;
 Analiză de sunete și sinteză fonologică;
 Deliție de sunete;
 Analiză și sinteză fonologică;
 Fluență fonemică: stabilirea unei unități de timp în care copilului i se cere să denumească cât mai
multe sunete vocalice și consonatice sau cuvinte care încep cu anumite sunete;
O altă modalitate de prevenire a dificultăților de învățare este antrenarea procesului de
comprehensiune în actul lexic. Comprehensiunea textului poate fi ntrenată și facilitată într-o serie de
sarcini:
 Sarcini de dezvoltare a volumului vocabularului prin expunere la texte lecturate de alți cititori;
 Sarcini de definire a cuvintelor necunoscute dintr-un text dat;
 Elaborarea unui rezumat al textului;
 Sesiuni de întrebări și răspunsuri pe margini textelor;
 Sarcini de modificare a titlului, a finalului textului;
 Redarea conținutului textului printr-o imagine, desen, figură sugestivă.
La fel de importantă în prevenirea dificultăților de învățare este focalizarea asupra stilurilor de învățare
ale elevilor. Stilul de învățare este sistemul care cuprinde diferite condiții și modalități care ne ajută să
preluăm și să procesăm în mod eficient informația. Fiecare individ are un stil propriu de învățare, de
procesare a informație care implică latura cognitivă, elemente afectiv-emoționale, psihomotorii și anumite
caracteristici ale situațiilor de învățare.
Dificultățile de învățare sunt prezente la copiii din toate țările lumii , indiferent de cultură, limbă și
mediul social, cercetătorii americani demonstrând că frecvența dificultăților de învațare este mai mare la
baieti decât la fete.
În prezent, numărul elevilor cu dificultăți de învățare este în continuă creștere, în numeroase țări
dezvoltate ale lumii datorită includerii în această categorie , mai puțin stigmatizanta, a copiilor cu intelectul
de limita și handicap mintal ușor. Freventa acestora atinge un maxim la vârsta de 9-14 ani.