Sunteți pe pagina 1din 1

Tipuri de relief in Asia

Relieful deşertic. Se caracterizează prin mari contraste între formele de relief cu pante
mari (munţi, inselberguri), unde diferenţierile petrografice şi structurale sunt bine evidenţiate şi
formele joase unde câmpiile de eroziune alternează cu cele acumulative. Deşerturile majore ale
Asiei sunt: Gobi, Takla Makan, Karakum, Kyzylkum (în zona temperată), Rub-al-Khali, Nefud,
Thar, Kevir (în zona subtrapicală şi tropicală).

Relieful petrografic ( relief dezvoltat pe calcar - relief carstic). Cele mai însemnate arii
carstice sunt acolo unde stratele groase de calcar sunt asociate cu precipitaţiile bogate. Aceste
condiţii sunt îndeplinite, în special, în Asia de Est, Sud-Est şi Sud. Prin formele carstice
impresionante se impun: sudul Chinei (ex. Podişul YunnanGuizhou), nord-estul şi centrul
Vietnamului (Ha Long Bay), Thailanda (provinciile Surat Thani, Phang Nga, Krabi şi Trang – se
impun insulele carstice cu faleze înalte) sau Malaysia (Parcul Naţional Gunung Mulu din
Sarawak

Relieful vulcanic este bine reprezentat în partea estică şi sud-estică a continentului, care se
încadrează „Cercului de Foc al Pacificului”. Regiuni vulcanice majore, cu numeroşi vulcani
activi, sunt: Indonezia (Semeru), Filipine (Pinatubo), Japonia (Fuji San), Peninsula Kamceatka,
Insulele Kurile. Relief vulcanic mai este prezent în Podişul Deccan (trappele bazaltice cretacice),
Masivul Putorana (situat în nord-vestul Podişului Central Siberian, cu depozite vulcanice
triasice), vestul Peninsulei Arabe, Podişul Anatoliei (vulcanism neozoic), Podişul Iranului
(Damavand, Sabalan, Taftan), China de Nord-Est (Changbaishan).

Relieful glaciar acoperă o întinsă suprafaţă în cadrul continentului, fiind reprezentat atât
relieful glaciar de acumulare (Asia de Nord - ocoperită în Cuaternar de o mare calotă glaciară,
sau morenele din lungul văilor montane) dar şi cel de eroziune. Cele mai însemnate regiuni cu
relief glaciar sunt: Munţii Himalaya, M. Karakorum, M. Hindukush, M. Pamir, Tian Shan, M.
Kunlun, M. Altay, Podişul Tibet, M. Caucaz, M. Alborz.

S-ar putea să vă placă și