Harta Asiei

Relieful Desertic
Se caracterizează prin mari contraste între formele de relief cu pante
mari (munţi, inselberguri), unde diferenţierile petrografice şi structurale
sunt bine evidenţiate şi formele joase unde câmpiile de eroziune
alternează cu cele acumulative. Deşerturile majore ale Asiei sunt: Gobi,
Takla Makan, Karakum, Kyzylkum (în zona temperată), Rub Thar, Kevir
(în zona subtrapicală şi tropicală).Localizata in special in Asia Centrala
Agentii morfogenetici preodminanti:
schimbari termice
vant
precipitatii
Forme de relief
Hamade (deserturi pietroase)
Erguri
Dune
Ueduri
Pedimene
Depresiuni de acumulare

Relieful Glaciar
acoperă o întinsă suprafaţă în cadrul continentului, fiind reprezentat atât
relieful glaciar de acumulare (Asia de Nord - ocoperită în Cuaternar de o
mare calotă glaciară, sau morenele din lungul văilor montane) dar şi cel
de eroziune. Cele mai însemnate regiuni cu relief glaciar sunt: Munţii
Himalaya, M. Karakorum, M. Hindukush, M. Pamir, Tian Shan, M.
Kunlun, M. Altay, Podişul Tibet, M. Caucaz, M. Alborz
*Cei mai mari munti din lume sunt M-tii Himalaya, cel mai mare varf
fiind Everest (8849m)
Agentii morfogenetici predominanti
Inghetul/dezghetul
vantul
Forme de relief
ghetarii
depresiunea glaciara (circul)
valea glaciara
 Relieful petrografic
Relieful petrografic ( relief dezvoltat pe calcar - relief carstic). Cele mai
însemnate arii carstice sunt acolo unde stratele groase de calcar sunt
asociate cu precipitaţiile bogate. Aceste condiţii sunt îndeplinite, în
special, în Asia de Est, Sud-Est şi Sud. Prin formele carstice
impresionante se impun: sudul Chinei (ex. Podişul YunnanGuizhou),
nord-estul şi centrul Vietnamului (Ha Long Bay), Thailanda (provinciile
Surat Thani, Phang Nga, Krabi şi Trang – se impun insulele carstice cu
faleze înalte) sau Malaysia (Parcul Naţional Gunung Mulu din Sarawak
Agentii morfogenetici predominanti
mișcărilor tectonice
eroziunea apei
alunecari de teren
Forme de relief
Arena granitica
capatanile de zahar
taffonii

Relieful Vulcanic
Relieful vulcanic este bine reprezentat în partea estică şi sud-estică a
continentului, care se încadrează „Cercului de Foc al Pacificului”.
Regiuni vulcanice majore, cu numeroşi vulcani activi, sunt: Indonezia
(Semeru), Filipine (Pinatubo), Japonia (Fuji San), Peninsula Kamceatka,
Insulele Kurile. Relief vulcanic mai este prezent în Podişul Deccan
(trappele bazaltice cretacice), Masivul Putorana (situat în nord-vestul
Podişului Central Siberian, cu depozite vulcanice triasice), vestul
Peninsulei Arabe, Podişul Anatoliei (vulcanism neozoic), Podişul
Iranului (Damavand, Sabalan, Taftan), China de Nord-Est
(Changbaishan).
Agentii morfogenetici predominanti
Materialele expulzate prin eruptii se depun în jurul punctului de emisie,
constituind un aparat vulcanic, alcătuit din coș, crater și con.
Forme de relief
Conurile vulcanice
Conuri de sfaramaturi
Conurile Stratovulcanmiilor
Cumulo-Vulcani

Muntii Himalaya
Himalaya este cel mai înalt sistem muntos de pe Terra, situat în Asia
Centrală între câmpia Indo-Gangetică (la sud) și Podișul Tibet (la nord).
Himalaya formează o barieră naturală, în special climatică, între
deșerturile muntoase ale Asiei Centrale și zonele tropicale ale Asiei de
Sud.
Formare:
Sunt munți tineri, formați în orogeneza alpină. Versanții sudici sunt
alcătuiți din conglomerate și gresii, iar cei nordici din gnaisuri, granituri,
șisturi cristaline și filite. Munții cei mai înalți din lume cu vârful Everest
au luat naștere prin ciocnirea plăcii tectonice indiene cu placa asiatică a
podișului Tibet fiind munți de încrețire și prin suprafața și înălțimea lor
mare, fiind acoperiți tot timpul anului cu zăpadă, această zonă rece, în
contrast cu aerul cald de pe coasta Pacificului contribuie la formarea
musonului.
Descriere:
Munții Himalaya sunt munții cei mai tineri de pe glob, în același timp și
cei mai înalți. Formarea acestor munți a fost în perioada terțiară în urmă
cu milioane de ani prin ciocnirea plăcilor continentale. S-a constatat că
și-n zilele noastre munții se ridică, cu toate că suferă o eroziune intensă.