CUPRINS: PAGINA

Scopul publicatiei 4

1. Principalele proprietati ale sunetului 4

1.1 Generarea sunetului 5
1.2 Sunetul direct 6
1.3 Sunetul reflectat 6
1.4 Absorbtia sunetului 6
1.5 Absorbtia camerei 7
1.6 Reverberatia 7
1.7 Durata reverberatiei 7
1.8 Propagarea sunetului 8
1.8.1 Absorbtia camerei 8
1.8.2 Pierderile prin propagare 8
1.8.3 Frecventa 9

2. Principalele proprietati ale materialelor pentru plafoane fonoizolante 9

2.1 Fonoabsorbtia 9
2.2 Atenuarea fonica laterala 11
2.3 Reflexia luminii 13
2.4 Rezistenta la foc 13
2.5 Aspectul materialelor fonoizolante 13
2.6 Întretinere 13
2.7 Acustica deschiderilor mari 13

3. Recomandari cu privire la instalatii 14

3.1 Conditii de instalare 15
3.2 Metode de punere în opera 16
3.3 Plafoane izolante 17

4. Glosar 18

5. Coeficienti de absorbtie a sunetului 21

3
 SCOPUL PUBLICAéIEI

Utilizarea materialelor fonoabsorbante în finisajele interioare ale cladirilor a devenit o practica standard în
arhitectura actuala. Desi rolul primordial al unui material fonoabsorbant modern este controlul sunetului prin
absorbtia acestuia, sau îndeplinirea functiei de bariera acustica, acesta îndeplineste si alte cerinte practice cu
privire la finisaje. Datorita acestor proprietati multiple, cât si a importantei acestora dar si în functie de
destinatia zonei, materialelor li se confera un aspect diferit. Ele îndeplinesc diferite functii, au capacitatea de
a reflecta lumina, sunt rezistente la propagarea focului si la penetrarea flacarii, sunt durabile si pot fi
întretinute cu usurinta. Prin urmare, în prezent exista o gama larga de materiale si structuri fonoabsorbante,
cu forme multiple, adecvate diferitelor cerinte ale unui proiect de arhitectura pentru zone cu cele mai felurite
destinatii.

1. Principalele proprietati ale sunetului
Sunetele percepute într-o încapere, indiferent daca
este vorba de o aula a unui amfiteatru, o sala de clasa,
un birou sau un coridor de spital sunt alcatuite din
doua componente: (1) sunetul direct, sunetul care se
propaga direct spre ureche din punctul de origine si
(2) sunetul indirect, sunetul care ajunge la ureche
dupa ce a fost reflectat o data sau de mai multe ori
de suprafetele încaperii sau a fost transmis dintr-o
Fig. 1 - Reflectarea sunetului de catre o suprafata
plana
încapere în alta. Atunci când sunetul se loveste de
suprafata unui material oarecare, o parte a energiei
sale este absorbita, o parte este transmisa, iar restul
este reflectat înapoi în camera, fig. 1. Suprafetele cu
finisaje dure obisnuite, cum sunt tencuiala uscata,
tencuiala umeda, betonul si sticla absorb foarte putin
sunetul. Materialele fonoabsorbante, dimpotriva,
sunt proiectate astfel, încât sa absoarba un procent
din energia incidenta a sunetului. Functia unui
material fonoabsorbant într-o camera, este, asadar,
reducerea partii reflectate a sunetului pe care îl
percepem. Gradul de control acustic necesar într-o
camera data depinde în principal de destinatia
încaperii. Astfel, de exemplu, este necesar sa se poata
auzi limpede discursul într-o sala de clasa, sau sa se
asculte muzica în conditii acustice bune într-o sala de
concerte. În aceste încaperi, materialele acustice sunt
încorporate proiectului camerei într-un mod încât sa
permita retinerea componentelor reflectate ale
sunetului si sa le micsoreze pe cele indezirabile. Pe de-
alta parte, zgomotele dintr-un birou, un restaurant,
un coridor de scoala, o sala de bowling sau o hala de
fabrica, pot fi excluse aproape în întregime (cu
exceptia conversatiei purtate la distanta mica), fiind
zgomote indezirabile. Aceste zgomote pot distrage
atentia sau pot fi deranjante, având efecte negative
importante asupra comunicarii, confortului si
eficientei muncii. În astfel de încaperi, se folosesc
materiale fonoabsorbante pentru a îndeparta o
cantitate cât se poate de mare de sunet reflectat si
pentru a crea totodata un mediu acustic confortabil.
În aceasta sectiune se definesc consideratiile cu privire
la controlul sunetului în activitatea de proiectare,
precum si criteriile care determina gradul de control
necesar pentru a obtine rezultate fonoizolante
satisfacatoare într-o serie de încaperi diferite.

4
1.1 Generarea sunetului
Actiunea undelor sonore într-o încapere poate fi
descrisa prin analizarea a ceea ce se întâmpla, de
exemplu, într-o sala cu 1000 locuri. Pe scena se
gaseste un interpret care, pentru moment, produce
un singur ton continuu. Vibratia coardelor sale vocale
genereaza unde sonore, care se propaga prin aer sub
forma unor foarte mici modificari de presiune care
alterneaza la valori care depasesc presiunea
atmosferica sau se situeaza sub aceasta valoare, dupa
cum se prezinta în fig. 2. Abaterea medie a presiunii
atmosferice cu valori care depasesc sau se situeaza
sub valoarea atmosferica statica, se numeste
presiunea sunetului*.
Fig. 2 - Nivelurile presiunii sonore a sunetelor si
zgomotelor obtinute
În cadrul activitatii de proiectare în arhitectura se vor
aplica cunostinte despre acustica pentru a identifica
atât cantitatea, cât si calitatea sunetului perceptibil.
Stabilirea valorii precise a cantitatii sunetului este
dificila, datorita sensibilitatii diferite a urechii care
poate detecta oscilatii de presiune cifrate de la un
milion la unu. Pentru a masura si a calcula aceasta
gama vasta de sunete perceptibile, se foloseste o
scala compacta. În acustica, nivelul presiunii sunetului
se masoara, în dB, adica decibeli, sau într-o unitate
logaritmica de masura. Zero pe scala în decibeli
corespunde unei presiuni de referinta standard (2 x
10-5 Pa), ceea ce reprezinta sunetul minim
*) Definitii si explicatii tehnice mai precise a unor termeni folositi în
manual sunt prezentate în Glosarul de termeni pentru acustica
perceptibil de catre om, fig. 3.
Presiunea sunetului, inducând vibratii în timpanul
urechii, produce senzatia de auz si determina în mod
esential intensitatea unui sunet apreciat de un
ascultator. Undele sonore se propaga în exteriorul
gurii solistului în toate directiile într-o maniera foarte
asemanatoare cu propagarea valurilor pe suprafata
unui bazin, din punctul în care cade o piatra în apa.
Pe masura ce se propaga undele sonore, presiunea
sunetului se diminueaza în raport direct cu distanta
de sursa, în acelasi mod în care unda se atenueaza pe
masura propagarii. Deoarece presiunea sunetului
determina intensitatea acestuia, acest efect explica
modul de percepere al sunetului în exterior, familiar
tuturor, dar si gradul de intensitate în interior care
scade odata cu departarea de sursa. În plus, pe lânga
Fig. 3 - Generarea undelor sonore
presiune, undele sonore poseda calitatea importanta
de a avea înaltimi sau frecventa. Frecventa se
defineste prin numarul de alternari ale presiunii
sunetului care depasesc sau se situeaza sub presiunea
atmosferica statica. Fiecare alternare completa se
numeste un ciclu, iar frecventa se exprima în Hertz
(Hz); un Hertz denumeste un numar de cicluri pe
secunda. Frecventa notei unui solist vocal este
determinata de rata de vibratii a coardelor sale
vocale, iar modificarile de frecventa de la un ton la
altul sunt percepute de catre ureche sub forma de
modificari a înaltimii notelor muzicale. Cu cât este
mai mare frecventa, cu atât este mai înalt sunetul.
Gama de frecvente extreme pe care le poate percepe
urechea, este de aproximativ 20 pâna la 20.000 Hz,
desi limita superioara scade considerabil odata cu
înaintarea în vârsta. Performantele materialelor
fonoizolante variaza în functie de frecventa, tot la fel
variaza si raspunsul urechii în ceea ce priveste
volumul si performanta urechii, precum si
performanta microfoanelor si a difuzoarelor. Undele
sonore se propaga prin aer cu o viteza constanta de
cca 380 m/s (la temperatura camerei), sau depasesc cu
putin 340m/s. Viteza de propagare a sunetului este
considerata în general asemanatoare cu durata de
5
 timp dintre fulger si tunet, sau durata de timp dupa
care se aude un ecou reflectat de o stânca sau de un
perete îndepartat. În cazul în care sala în discutie ar
avea o lungime de 34 m, va dura cca. 1/10 secunda
pentru ca sunetul direct sa ajunga de pe scena la
rândul din spate.
1.2 Sunetul direct
Deoarece sunetul se propaga mai mult sau mai putin
în toate directiile de la sursa, undele sonore care sunt
emise de gura solistului vor ajunge la urechile fiecarei
persoane din auditoriu. Fiecare ascultator va auzi,
asadar, segmentul de unda sonora care se propaga în
linie dreapta de la sursa spre urechea sa. Acest
fenomen se numeste sunet direct, iar volumul auzit
de catre ascultator va fi determinat în mare masura
de cât de tare cânta solistul, precum si de distanta
dintre sursa si ascultator. Nivelul presiunii sunetului
Fig. 4 - Raportul dintre nivelul sunetului si
distanta de sursa la sunetul direct fara reflectare
unui sunet direct (fara reflectare) cu o intensitate
data, scade cu cca. 6 dB la fiecare dublare a distantei
dintre punctele masurate, dupa cum se prezinta în
fig. 4. Aceasta demonstreaza faptul ca nivelul
sunetului direct creste rapid pe masura apropierii de
sursa, dar la o distanta mai mare de sursa, o
modificare mica a distantei are si un efect relativ mic.
1.3 Sunetul reflectat
Sunetul produs pe scena se propaga nu numai spre
urechile auditoriului, dar si catre suprafetele
interioare ale salii. Când o unda sonora loveste o
suprafata, directia de propagare a acesteia este
modificata prin reflectare, un fenomen asemanator
cu revenirea mingii când se loveste de un zid. În plus
fata de cazul receptarii sunetului direct, un ascultator
va recepta segmente ale undei sonore originale care
au fost reflectate cel putin o data înainte de a ajunge
la urechile acestuia. Fig. 5 prezinta câteva cai posibile
de reflectare. Volumul sunetului care ajunge la
urechea ascultatorului prin oricare dintre caile de
6
Fig. 5 - Evolutia sunetului direct si a celui r e f l e c t a t
într-o camera
reflectare va fi, de obicei, mai mic, din doua motive:
(1) calea de reflectare este de obicei mai lunga decât
calea directa, rezultând într-o reducere mai mare a
volumului datorat distantei; (2) toate sunetele
reflectate pierd din energie la fiecare reflectare. În
cazul prezentei unor suprafete de reflectare concave,
este posibil sa existe o situatie în care, în anumite
pozitii dintr-un spatiu, sunetul reflectat sa fie mai
puternic decât sunetul direct.
În timp ce solistul produce nota, ascultatorul nu aude
numai sunetul direct, ci si sunetul care ajunge la
urechile sale prin toate caile de reflectare posibile.
Combinatia dintre toate componentele reflectate ale
sunetului si cel direct are ca rezultat crearea unui
sunet cumulat la urechea ascultatorului, care este
totdeauna mai puternic decât sunetul singur, în cazul
distantei avute în vedere. Puterea acestuia depinde
de dimensiunea camerei, de distanta la care se
gaseste ascultatorul de scena, de proprietatile
absorbante ale suprafetelor camerei.
1.4 Absorbtia sunetului
O unda sonora reflectata de o suprafata îsi pierde
totdeauna o parte din energie. Aceasta pierdere de
energie se numeste absorbtia sunetului si apare sub
forma scaderii de presiune sunetului undei reflectate
fata de cea a undei incidente. Viteza de propagare,
fiind constanta pentru toate undele sonore, nu este
afectata. Fractiunea de energie a sunetului incident
care nu este reflectata se numeste coeficient de
absorbtie a sunetului suprafetei reflectorizante.
Suprafete dure, masive, neporoase, cum sunt cele cu
finisaje cu tencuieli uscate, gips-carton, zidarie, sticla,
lemn, ciment etc., absorb în general mai putin de 5
procente din energia undelor sonore incidente si
reflecta 95 procente sau mai mult. Astfel de
materiale, au, asadar, un coeficient de absorbtie sub
0,05. Materialele poroase care permit patrunderea
undelor sonore, sau materialele moi, care cedeaza
sub presiunea undei incidente, sunt capabile sa
absoarba cantitati mult mai mari din energia
sunetului si pot avea coeficienti apropiati de 1,00.
Materialele fonoizolante cuprind covoare, draperii,
scaune tapitate si mobila, îmbracamintea
auditoriului, precum si produsele acustice, cum sunt
plafonul si peretii panotati. Coeficientii de absorbtie
ai materialelor variaza în functie de frecventa
sunetului incident, acestia fiind mai scazuti pentru
frecventele joase, la majoritatea materialelor
obisnuite.
1.5 Absorbtia camerei
În masura în care diferitele componente ale sunetului
reflectat ajung la urechea ascultatorului, dupa cum se
vede în fig. 5, acestea au pierdut anumite cantitati de
energie, în functie de distanta totala parcursa între
reflectari, de numarul de reflectari, si de coeficientii
de absorbtie ai diferitelor suprafete întâlnite. Efectele
combinate ale absorbtiei datorate diferitelor
suprafete din camera si distantei propagarii sunetului
între reflectari asupra volumului sunetului total
reflectat pot fi exprimate foarte simplu în termenii
unei singure cantitati denumita absorbtia camerei.
Aceasta cantitate se obtine prin înmultirea suprafetei
în m2 a fiecarei suprafete a camerei cu coeficientul ei
de absorbtie, iar suma acestor produse se adauga la
absorbtia determinata de obiecte separate, cum ar fi
scaunele, mobilierul si persoanele. Absorbtia camerei
este determinata de obicei la toate frecventele care
intereseaza. Absorbtia unei suprafete date sau a unei
întregi încaperi este exprimata în unitati denumite
sabin. Un sabin înseamna echivalentul unei suprafete
cu o dimensiune de 0,3 m2 având coeficientul de
absorbtie 1,00. De exemplu, o arie de 30 m 2 a unei
suprafete având coeficientul de absorbtie 0,80 va
avea coeficientul de absorbtie 80 sabin. Absorbtia
obiectelor se exprima de obicei, printr-un anumit
numar de sabin pe obiect. Un scaun tapitat de teatru
poate avea un coeficient de absorbtie de 3,0 sabin. În
camerele mari si la frecvente înalte, aerul în sine
absoarbe o cantitate apreciabila de energie a
sunetului. Astfel, contributia absorbtiei exercitate de
catre aer poate fi inclusa în absorbtia totala a
camerei. Absorbtia aerului este exprimata, de obicei,
în sabin per 305 m3 din volumul camerei.
1.6 Reverberatia
În momentul când un interpret termina o nota,
sunetul de la sursa va înceta imediat. Întârzierea de
timp dintre sfârsitul sunetului direct si pozitia
ascultatorului va fi o functie a distantei dintre solist si
ascultator. În orice caz, undele sonore care se gasesc
deja în camera vor continua sa se deplaseze înainte si
înapoi între suprafetele din camera, iar ascultatorul le
va auzi ca o continuare, adica un ecou al sunetului
Fig. 6 - Durata optima recomandata a reverberatiei
pentru camere cu diferite destinatii.
dupa ce acesta a încetat la sursa. Undele sonore pierd
energie prin absorbtie la fiecare reflectare succesiva.
Deoarece aceasta energie nu mai este furnizata de
sursa, sunetul se va stinge treptat. Aceasta prelungire
a sunetului dupa oprirea sursei, datorata reflectarii
continue multiple, se numeste reverberatie. În cazul
în care sunetul se stinge foarte lent, camera se poate
descrie ca fiind "vie" sau având "reverberatie
excesiva", iar daca se stinge foarte rapid camera se
numeste"moarta". Reverberatia este un factor
important care determina conditiile de ascultare,
având un efect important în "zgomotul" unei zone
de lucru. Efectul acesteia este deosebit de important
pentru întelegerea vorbirii. În cazul în care sunetul se
propaga foarte lent într-o sala de conferinte, atunci
prelungirea fiecarui sunet al vorbirii are ca rezultat
suprapuneri si impieteaza asupra capacitatii de
întelegere care devine extrem de dificila, daca nu
chiar imposibila. În camerele în care este nevoie de
liniste, reverberatia este deranjanta, deoarece
produce zgomote suparatoare.
1.7 Durata reverberatiei
Cantitatea reverberatiei dintr-o încapere se masoara
prin durata. Aceasta se defineste ca fiind numarul de
secunde necesar pentru ca energia unui sunet
reverberant din încapere sa scada la 60 dB. Durata
reverberatiei este proprietatea acustica principala a
unei camere care depinde doar de dimensiunile
acesteia, de proprietatile absorbante ale suprafetelor
precum si de continutului acesteia. Într-o camera
obisnuita, cu tratament acustic normal, durata
reverberatiei este aceeasi, practic, în întreaga camera,
indiferent de pozitia sursei sau a ascultatorului.
Aceasta situatie poate sa nu fie valabila, însa, pentru
camere cu design neobisnuit. Durata reverberatiei,
asa dupa cum a fost definita anterior, corespunde
numarului de secunde în care se poate auzi un sunet
cu putere initiala "medie", de catre o persoana cu auz
7
 normal înainte sa dispara pentru auz, în conditii de
liniste completa. În mod obisnuit, aceasta variaza
între o fractiune de secunda într-o camera foarte
moarta si pâna la un ordin de marime între 5 si 10
secunde, într-o camera foarte vie. Din pacate, în
situatii reale, majoritatea sunetelor nu se
caracterizeaza prin volum "mediu" initial, iar fondul
nu este niciodata de liniste completa. Din acest motiv,
este dificila estimarea bruta a duratei de reverberatie
a unui spatiu prin observare subiectiva. Durata
reverberatiei într-o camera, ca si energia sunetului
reflectat, variaza invers porportional cu absorbtia
camerei. De asemenea, variatia duratei reverberatiei
este determinata direct de volumul si geometria
camerei, fiind , în general, mai lunga în camere mari
si în camere cu suprafete în unghi si oblice. Aceasta se
datoreaza faptului conform caruia într-o camera
mare, sunetul se propaga în medie mai departe între
suprafetele camerei astfel ca reflectarea însotita de
absorbtie se produce mai rar. În realitate mai apar si
alte complicatii. Forma camerei poate avea de
asemenea, o importanta. Holuri lungi sau camere
mari cu plafoane joase prezinta caracteristici de
reflectare diferite fata de spatiile cu forma cubica.
1.8 Propagarea sunetului
La propagarea sunetului sau zgomotului de la
anumite surse spre camerele sau coridoarele alaturate
prin pereti, pardoseala si plafoane, apar multe
probleme cunoscute deja, care tin de domeniul
acusticii camerei. Cea mai uzuala problema o
constituie porpagarea excesiva a sunetului care
implica lipsa de intimitate în cazul unei discutii sau
propagarea unor sunete nedorite. Astfel, se doreste
sa se cunoasca nivelul de zgomot care va exista într-o
Fig. 7 - Metodele de clasificare folosite în general în
prezent sunt Clasa de Transmitere a Sunetului (CTS)
pentru pereti si Clasa de Atenuare a Plafonului (CAC)
pentru plafoane
camera receptoare datorat prezentei sunetului sau
zgomotului în camera sursa. Diferenta dintre nivelul
mediu al presiunii sunetului între doua camere se
8
numeste reducerea zgomotului. În cazul în care
reducerea zgomotului dintre doua camere este de 50
dB, sunetul care se propaga va fi totdeauna cu 50 dB
mai mic decât cel existent în camera sursa. Cantitatea
de reducere a zgomotului necesara într-un anumit
proiect, va depinde atât de nivelul evaluat de
producere din camera sursa, cât si de nivelul presiunii
sunetului în mediul din camera receptoare. O
reducere a nivelului sub nivelul ambientului camerei
receptoare nu este necesara. Reducerea zgomotului
între camere depinde de mai multi factori, si anume
(1) absorbtia camerei, (2) pierderea prin propagare pe
fiecare cale si (3) frecventa.
1.8.1 Absorbtia camerei
Diferitele suprafete si goluri care transmit sunetul
într-o camera receptoare pot fi considerate ca fiind
surse secundare, având o putere totala a sunetului,
determinata de nivelul presiunii sunetului în camera
sursa, precum si de proprietatile de transmitere ale
fiecarei suprafete sau deschideri. Nivelul presiunii
sunetului într-o camera receptoare va depinde,
pentru o putere totala rezultata de la suprafetele
transmitatoare, de gradul în care se poate masura
absorbtia camerei receptoare. Efectul unei cresteri a
absorbtiei în camera receptoare asupra reducerii
zgomotului se calculeaza în acelasi mod ca si pentru
cazul în care sursa de sunet este amplasata chiar în
camera. Ca regula generala, în vederea reducerii
nivelului presiunii sunetului în camera receptoare
pâna la o valoare cât se poate de scazuta pentru o
sursa data în camera sursei, este necesar sa se
intensifice cât se poate de mult absorbtia, atât în
camera sursa, cât si în camera receptor, precum si
prevederea de pereti, plafoane, pardoseli care sa
constituie bariere de zgomot eficiente.
1.8.2 Pierderile prin propagare
Sunetul se transmite între camere pe diferite cai, dar
cel mai simplu caz întâlnit în practica este cel în care
singura cale este o compartimentare fara goluri sau
scurgeri fonice. Pierderea la propagarea printr-o
compartimentare fara goluri sau scurgeri fonice la
îmbinari sau la limite este o proprietate principala,
esentiala, determinata numai de materialele si modul
de constructie al compartimentarii. Însa, pierderea
prin propagare variaza cu frecventa, într-un mod
care este determinat si de constructia compar-
timentarii. În general, pierderea prin propagare are
tendinta sa creasca odata cu frecventa. Suprafetele
transmitatoare de sunete devin surse de sunet pentru
camera receptoare. Transmitatoare fonice obisnuite
pot fi peretii, pardoselile sau plafoanele. În plus,
golurile efective din interiorul compartimentarilor
camerei, cum sunt fantele din jurul usilor, gaurile din
pereti în jurul tevilor sau instalatiilor, sau o conducta
de ventilatie, pot actiona drept cai de propagare a
zgomotului. Suprafetele solide, impermeabile la
trecerea aerului, transmit sunetul prin inducerea unor
vibratii prin încovoiere. În cazul în care aceasta
vibratie este produsa de presiunea undelor sonore
care lovesc cealalta parte a peretelui camerei sursa, se
considera ca este vorba de o propagare aeriana.
Acesta este modul de transmitere al sunetului vocilor
sau difuzoarelor, iar aerul constituie singura legatura
între sursa de sunet si structura. Vibratia suprafetelor
camerei receptoare poate fi cauzata de asemenea,
prin legatura mecanica directa cu o sursa de vibratie
într-un anumit punct al structurii cladirii. Aceasta
propagare se numeste propagare prin structura. Cele
mai obisnuite exemple sunt impactul pasilor pe o
pardoseala dura si transmiterea vibratiilor de la o
masina, cum ar fi un motor sau un compresor, care se
gaseste în contact direct cu structura cladirii. În acest
caz, exista o legatura fizica directa între generatorul
de zgomot si elementul structural al cladirii.
Bineînteles ca golurile dintre o sursa si camera
receptoare transmit undele sonore direct, fara
mecanismul intermediar al vibratiei prin încovoiere.
Chiar si un material care este poros, mai degraba
decât etans la aer, cum sunt de exemplu,
compartimentarile din caramizi din ciment usor
nevopsite, va transmite sunetul direct prin structura
poroasa. Totodata, dupa cum s-a amintit anterior,
presiunea de incidenta a sunetului va avea tendinta
sa produca vibratii în întreaga compartimentare,
astfel ca se va produce propagarea sunetului prin
acest mijloc. Transmiterea generala va fi determinata
de calea prin care se transmite cea mai mare cantitate
de energie a sunetului. Aceste consideratii sunt
valabile ca atare pentru materialele fonoizolante
folosite la plafoanele suspendate peste doua camere
cu un gol de aer deasupra. În acest caz, sunetul care
ajunge în camera receptoare din camera sursa prin
intermediul golului de aer, se transmite de doua ori
prin plafoanele fonoizolante; astfel, ca spatiul de
legatura golul de aer poate fi considerat ca o camera
sursa intermediara sau secundara.
1.8.3 Frecventa
Ca si în cazul absorbtiei fonice, izolatia fonica oferita
de un sistem de constructie este o functie a frecventei
sunetului. Din acest motiv, calculul izolatiei fonice se
efectueaza, de obicei, pentru o gama de frecvente de
interes. Pentru masurarea si calculul propagarii
sunetului se folosesc latimile de banda de o treime de
octava, cu urmatoarele frecvente principale: 125, 160,
200, 250, 315, 400, 500, 630, 800, 1000, 1250, 1600,
2000, 2500,3150, 4000 Hz. Pentru a putea prevedea cu
precizie capacitatea unei structuri sau a unui sistem
de a îndeplini cerintele legate de controlul
zgomotului în functie de zgomotul de propagare a
sunetului, este necesara efectuarea unei comparatii
între curba pierderii prin propagare a acestuia fata de
frecventa cu curba care prezinta distributia unui
anumit zgomot care exista pe partea sursei. Astfel, de
exemplu, daca la zgomotul original predomina
frecventa înalta, atunci si pierderea prin propagare la
o constructiei va atinge cea mai mare valoare în
aceeasi gama de frecventa. În orice caz, este de dorit,
sa existe un mijloc de descriere a clasificarii
performantei unei constructii expuse la un zgomot
"mediu" printr-un singur numar, deoarece în multe
aplicatii nu se specifica originea precisa a sursei de
zgomot. Metoda de clasificare folosita în general
pentru pereti este clasa de transmitere a sunetului
(STC). Aceasta clasificare s-a obtinut din cunoasterea
pierderii prin propagarea sunetului în fiecare dintre
cele 16 benzi de frecventa si din adaptarea unui
contur standard pentru STC la acesti coeficienti de
pierdere prin propagarea sunetului. Forma acestui
contur a fost astfel proiectata, încât sa reprezinte
performanta medie acceptabila a unei comparti-
mentari, care sa ofere totodata intimitatea necesara
unei discutii.
2. Principalele proprietati ale materialelor
pentru plafoanele fonoizolante
În aceasta sectiune se vor aborda principalele
proprietatile ale absorbtiei fonice, atenuarii fonice,
reflectarii luminii, propagarii focului, rezistentei la
foc, aspectului si întretrinderii materialelor fono-
izolante. Se prezinta, de asemenea, probleme legate
de acustica unor spatii deschise. Prezentarea cuprinde
si o definitie a fiecarei proprietati fizice, o descrierea
a metodei de încercari folosite pentru masurarea
fiecarei proprietati, precum si consideratii cu privire la
performante sau limitari care se aplica în utilizarea
practica a acestor materiale.
2.1 Fonoabsorbtia
Functia principala a unui plafon fonoizolant este sa
absoarba sunetul si sa fie rezistent la propagarea
sunetului. Se considera în mod normal ca un material
cu un coeficient de absorbtie a sunetului de 0,50 sau
mai mare întruneste proprietatile fonoabsorbante
corespunzatoare. Gradul în care un material
contribuie la izolatia fonica a unei camere depinde
într-o oarecare masura de caracteristicile de absorbtie
ale camerei anterior instalarii acestui material.
Instalarea unui sistem de plafon fonoizolant are un
9
 Fig. 8 - Montaje standard pentru încercarile de fonoabsorbtie
efect mai mare într-o camera "dura", decât într-o
camera "moale".
Cataloagele producatorilor prezinta liste cu coefici-
enti pentru sase frecvente: 125, 250, 500, 1000, 2000
si 4000 Hertz (Hz). "Coeficientul de absorbtie a
sunetului" (NRC) al unui material fonoizolant este
definit ca fiind media coeficientilor acestuia de
absorbtie la patru benzi de o treime de octava, cu
precizie de 0,05 de cel mai apropiat multiplu, la
frecventele principale de 250, 500, 1000 si 2000 Hz.
Metoda de încercare pentru fonoabsorbtie
Coeficientii de fonoabsorbtie ai materialelor sunt
determinati prin metoda de încercare ASTM C 43,
"Determinarea fonoabsorbtiei si a coeficientilor de
fonoabsorbtie prin metoda reverberatiei camerei".
Coeficientii pentru benzile individuale de o treime de
octava pentru intervalele de octave de la 125 la 4000
Hertz (Hz) sunt indicati în diferite lucrari bibliografice
ale unor fabricanti. Valorile NRC pentru materiale
indica eficienta generala a acestora ca mijloace de
reducere a zgomotului.
Consideratii cu privire la performanta
Se cunoaste faptul ca diferentele minore între valorile
coeficientilor de reducere a zgomotului nu sunt în
general semnificative, deoarece un ascultator mediu
nu va fi capabil sa detecteze diferenta pentru
10
coeficientul unui plafon. Într-un mediu acustic în care
aceasta se cifreaza la câteva puncte.
Exceptia de la aceasta regula generala o constituie
anumite consideratii specifice: 1) în cazul în care
zgomotul generat în zona se gaseste în principal într-
o gama îngusta de frecventa sonora (în care cazuri,
selectia de material fonoizolant se va baza pe
calitatea specifica de absorbtie specificata pentru
frecventele la care se produc aceste sunete), si 2) în
zone destinate cu precadere ascultarii, cum sunt salile
de concert, unde trebuie cunoscut întreg spectrul de
absorbtie, în vederea alegerii combinatiei adecvate
de finisaje pentru a obtine echilibrul acustic dorit al
spatiului.
Coeficientul maxim de fonoabsorbtie care se poate
obtine în practica cu ajutorul unui material
fonoabsorbant continuu este de 1,00. Acest fenomen
se produce atunci când nici una dintre undele sonore
care lovesc o suprafata nu sunt reflectate. Coeficienti
de fonoabsorbtie care depasesc 1,00 au fost semnalati
ocazional în literatura. Acest fenomen este rezultatul
efectelor difractiei la marginile mostrelor de proba
care sunt limitate la suprafete de 22 m 2 sau mai putin.
Pentru determinarea caracteristicilor fonoabsorbante
ale unei camere trebuie luate în considerare toate
suprafetele si finisajele din camera. Suprafete cu
finisaje dure, neporoase, cum sunt cele din tencuieli
uscate, carton, zidarie, sticla, lemn sau ciment, nu
sunt prea adecvate, ele absorbând mai putin de 20 %
din energia undelor sonore incidente. Pe de-alta
parte, materialele poroase care permit penetrarea
undelor sonore sau materialele care cedeaza sub
incidenta presiunii sunetului pot absorbi cantitati mai
mari de energie fonica.
Draperiile, scaunele tapitate, covoarele si mobilierul,
îmbracamintea publicului, corpul uman însusi
absoarbe sunetul într-o oarecare masura.
Tipurile de montaje folosite în testele de
fonoabsorbtie, cum sunt cele prezentate în fig. 8,
sunt tipice pentru metodele de punere în opera
folosite în prezent în domeniu.
Valorile fonoabsorbtiei majoritatii materialelor
variaza în functie metoda de montaj. La plafoanele
suspendate, tipul E 400, valorile de fonoabsorbtie
variaza în functie de grosimea spatiului de aer din
spatele materialului fonoizolant.
La probele efectuate cu grosimea de montaj de 40,5 cm
(E 400) coeficientii de fonoabsorbtie obtinuti sunt
reprezentativi pentru grosimea unui spatiu gol de aer
de 40,5 cm, folosit în mod obisnuit la constructiile de
cladiri. Aceasta grosime de montaj pentru spatiu s-a
folosit în general pentru încercarile la plafoane
suspendate pentru tipul 400.
Elemente fonoabsorbante
Elementele fonoabsorbante sunt elemente din
materiale fonoizolante care difera de materialele
fonoabsorbante folosite ca suprafata doar prin
forma, configuratie si/sau distributia în timpul
utilizarii. Specific pentru aceste elemente fonoabsor-
bante este faptul, ca ele nu se îmbina cu elemente
similare si nici nu se folosesc sub forma de suprafete
continue. Elementele fonoabsorbante se instaleaza
adesea în apropierea suprafetelor peretelui sau a
plafonului, cum ar fi amortizoarele de zgomot.
Elementele fonoabsorbante se folosesc pentru
îmbunatatirea conditiilor acustice în camerele si în
zonele unde nu este avantajoasa folosirea
materialelor fonoabsorbante. Spre deosebire de
sistemul de acoperire continua a suprafetei,
coeficientii de fonoabsorbtie ai elementelor fono-
absorbante pot depasi 1,0 datorita efectelor de
difractie a sunetului. Coeficientii de fonoabsorbtie
depind de spatiul pentru fiecare element, iar spatiul
folosit pentru încercari trebuie specificat în raportul
de încercari.
Sisteme de panotare acustice continue pentru pereti
Sistemele de panotare acustice continue pentru
pereti asigura o suprafata continua fonoabsorbanta
pentru controlul zgomotului reflectat. Panourile
instalate direct pe montanti sau aplicati pe
suprafetele existente constituie un sistem complet
fonoabsorbant din pardoseala pâna la plafon.
Deoarece sunt sisteme continue, ele pot asigura si o
atenuare a sunetului propagat prin sistem.
2.2 Atenuare fonica laterala (CAC)
Atenuarea fonica laterala poate fi definita ca fiind
reducerea zgomotului masurata în decibeli la fiecare
frecventa de încercari pentru o zona cu gol de aer
între doua camere.
S-a afirmat anterior sa functia principala a unui
plafon fonoizolant este sa absoarba sunetul din
camera. În practica curenta în domeniul constructiilor
se instaleaza în mod curent plafoane fonoabsorbante
care asigura izolatia fonica între camere dar si în
interiorul unei camere.
Consideratii referitoare la performante
În practica, în constructia plafoanelor suspendate din
materiale fonoizolante se lasa un spatiu gol pentru
introducerea tevilor, conductelor si instalatiilor.
Plafonul fonoizolant pe ambele laturi ale despar-
titurii, împreuna cu golul comun de aer, constituie
înca o cale de propagare a sunetului, paralela cu cea
de propagare directa prin compartimentare.
Compartimentarile între spatii sunt efectuate sub
suprafata plafonului fonoizolant (plafon continuu),
sau acestea se pot extinde chiar deasupra plafonului
suspendat, întrerupând panoul plafonului (plafon
întrerupt).
În cazul în care plafonul fonoizolant este extrem de
usor sau poros, sau în cazul în care este suspendat în
asa fel, încât sa permita crearea a numeroase cai de
scurgere în jurul elementelor plafonului, golul de aer
poate avea o importanta mai mare asupra propagarii
sunetului între camere, decât compartimentarea.
Rezultatul poate fi o amortizare generala care poate
fi mult mai redusa decât se asteapta de la o
compartimentare ceea ce ar crea situatii neplacute,
adica zgomot prea mare sau lipsa intimitatii.
Caracteristicile fonoizolante ale plafoanelor sunt
determinate în general de doi factori:
a) Intimitatea conversatiei. Patrunderea unei
conversatii inteligibile dintr-o camera alaturata sau
într-un spatiu de lucru adiacent poate fi deranjanta
pentru ocupantul camerei respective. Un sistem de
plafon trebuie astfel proiectat, încât sa asigure
intimitatea conversatiei si sa sa nu deranjeze zona
adiacenta. Gama de frecventa pentru inteligibilitatea
vorbirii se situeaza între 500 si 2000 Hz; din acest
motiv, pierderile prin propagare la sistemul de plafon
11
 sunt foarte importante mai ales la aceste frecvente.
Pentru camere linistite, este nevoie de plafoane si
compartimentari cu pierderi mai mari prin
transmitere decât la camerele cu niveluri mari ale
zgomotului ambiental.
b) Necesitatea de a controla nivelul ridicat de zgomot
din zonele adiacente. Un sistem de plafon va fi astfel
proiectat, încât în combinatie cu alte componente, sa
contribuie la reducerea zgomotului din zonele
adiacente la niveluri acceptabile în camere. Aceste
niveluri se situeaza aproximativ între 35 si 45 dBA
pentru zonele de birouri si sunt mai mari în zonele de
productie. Se va acorda o atentie deosebita atenuarii
zgomotului la frecventele la care apare acest zgomot,
iar plafoanele si alte elemente bariera, cum sunt
compartimentarile, trebuie alese tinând cont de
acesti factori.
Dupa cum s-a mentionat anterior, amortizarea
îmbunatatita prin intermediul golului de aer se poate
obtine prin extinderea compartimentarii sau a altei
bariere adecvate prin plafon si prin blocarea
întregului sau aproape a întregului gol de aer. O alta
Fig. 9
metoda eficienta este aplicarea unui strat fonoizolant
peste plafonul fonoizolant, care sa depaseasca cu cel
putin 1,2 m ambele laturi ale liniei de comparti-
mentare. În orice caz, nu se va folosi un strat
fonoizolant în cazul ansamblelor etalonate rezistente
la incendiu, daca nu s-au efectuat încercari specifice la
aceste straturi. Cel mai slab punct din lantul de
propagare a sunetului va determina amortizarea
efectiva care se poate obtine într-o zona. Astfel, de
exemplu, specificatia pentru fonoizolatia la 40
decibeli si 2000 Hz a unui plafon cedeaza, în cazul în
care compartimentarea nu ofera aceeasi izolatie ca si
plafonul. Obiectivul unei specificatii adecvate este ca
fiecare component sa atinga sau sa depaseasca, chiar,
fonoizolatia minima necesara. Trebuie acordata o
atentie deosebita tuturor cailor de propagare a
12
sunetului - cum sunt conductele de aer, prizele
electrice si panourile de închidere la peretii exteriori,
care pot afecta caracteristicile constructiei plafonului
sau ale peretilor. În cazul plafoanelor suspendate
fonoizolate se va tine cont de urmatoarele
considerente, bazate pe încercari de laborator si
aplicatii practice:
1. Unul dintre punctele slabe ale caii de propagarea
constituita de un gol de aer la plafon este îmbinarea
sau izolatia dintre compartimentare si plafon, în
special atunci când plafonul este continuu deasupra
compartimentarii. Panouri speciale de închidere,
umplerea si sistemele speciale de sprijin vor constitui
un blocaj fonoizolant eficient.
2. Performantele unui plafon suspendat depind în
mod critic de cât de bine sunt asezate placile
fonoizolante sau panourile în sistemele de sprijin.
Îmbinarile slabe sau fisurile sunt deosebit de
daunatoare la materialele care constituie bariere
fonoizolante.
3. Fonoizolatia generala a unui plafon dublu si a unei
compartimentari este determinata într-o masura
decisiva de cea mai slaba dintre cele doua. A se vedea
figurile 9 si 10.
4. Sistemele de sprijin usoare, retrase, nu sunt cuprin-
se în încercarile standard de fonoizolatie la plafoane,
datorita varietatii mari de fabricatie a acestora.
Numarul, tipul si amplasamentul sistemelor de
agatare pot afecta în mod semnificativ întreaga
performanta a plafoanelor. În activitatea de
proiectare se va tine cont de cutii de amortizare a
sistemelor de agatare, astfel încât sa se realizeze
reducerea efectelor negative a sistemelor de agatare
asupra performantelor fonoizolante ale plafonului.
5. Grilele de aer de retur spre golurile de aer
constituie în general cai directe de propagare a
sunetului, cu efecte negative asupra performantelor
fonoizolante ale plafoanelor.
6. Se constata adesea ca prin fisuri si deschideri în si în
jurul compartimentarilor izolate fonic în mod
Fig. 10 - Propagarea sunetului prin golul de aer si
pereti
corespunzator se propaga mai bine sunetul, decât
prin intermediul golului de aer.
2.3 Reflexia luminii
Coeficientii de reflexie ai luminii (RL) indica valorile
de reflectare a luminii pentru materialele noi, care se
înscriu în domeniile urmatoare:
RL 1 - 0,75 sau peste
RL 2 - 0,70 pâna la 0,74 inclusiv
RL 3 - 0,65 pâna la 0,69 inclusiv
RL 4 - 0,60 pâna la 0,64 inclusiv
Specialistii în iluminat au stabilit ca nu este nevoie de
valori mai precise decât cele de mai sus, deoarece
îmbatrânirea suprafetelor vopsite prin acumularea de
praf sau murdarie va reduce reflectarea luminii
2.4 Rezistenta la foc
Protectia la foc a cladirilor este destinata prevenirii
propagarii focului catre spatiile etajelor adiacente sau
catre cladirile din vecinatate, astfel încât structura sa
ramâna intacta pentru o durata cât mai mare.
Folosirea sistemelor fonoizolante proiectate pentru a
rezista unui incendiu timp de mai multe ore, a fost
introdusa pe scara larga, deoarece aceste sisteme de
constructie sunt uscate, rapide, asigura predarea la
timp a constructiei si în general au costuri mai scazute
decât alte metode. Acestea sunt, de asemenea,
accesibile, tratate din punct de vedere al fonoizolatiei
si constituie o posibilitate de îmbunatatire a
aspectului estetic al plafonului.
2.5 Aspectul materialelor fonoizolante
Dupa terminarea constructiei, cea mai mare suprafata
vizibila pentru ocupantii unei cladiri este plafonul.
Din acest motiv, este esential ca plafonul fonoizolat
sa fie încadrat armonios spatiului, design-ului cladirii
si sa corespunda gustului ocupantului. Producatorii
prezinta o serie de posibile suprafete ale plafoanelor
fonoizolate, precum si o serie de elemente de
suspendare pentru acestea. La anumite tipuri de
plafoane se solicita armonizarea materialului si/sau
culorii panourilor cu reteaua de sustinere a acestora.
În acest caz se poate folosi o structura compatibila sau
cu grad de stralucire scazut, urmând recomandarile
producatorului. Acest tip de structura este de obicei
compatibila cu specificatiilor producatorului de
panouri pentru plafoane, asigurând o armonizare
între structura retelei de sustinere cu cea a
panourilor.
2.6 Întretinere
În mod normal, panotarile fonoizolante si cele lay-in
îsi vor pastra aspectul si calitatea timp îndelungat,
fara sa fie necesare lucrari de întretinere. În cazul în
care mediul este deosebit de poluat cu praf, sau daca
se murdaresc panourile datorita manevrarii neadec-
vate, se recomanda urmatoarele:
- Vopsirea plafonului cu rola sau prin pulverizare. Se
va avea grija sa se aleaga o vopsea care sa nu faca
punte, astfel încât sa nu fie afectata prea mult
eficienta fonoizolatiei. Vopsirea poate avea efect
negativ asupra clasificarii cu privire la propagarea
flacarii.
- Praful poate fi îndepartat prin periere cu o perie
moale sau prin aspirare cu peria aspiratorului. Pete
mici sau dâre pot fi adesea îndepartate cu o radiera
obisnuita. Pete mai mari de murdarie pot fi
îndepartate prin frecare cu grija cu detergent special
pentru curatarea tapetului. Pentru spalare se va folosi
sapun de fata moale sau solutie din fulgi de sapun. Se
pot folosi si anumiti detergenti dar numai dupa
încercare prealabila pe un colt de material. Nu se va
uda excesiv panoul si nu se va introduce în apa! Daca
panoul a fost lipit, nu se va curati si nu se va vopsi în
primele 90 de zile. Acesta se considera ca fiind
termenul de stabilizare al adezivului (Pentru
informatii suplimentare se va consulta producatorul).
2.7 Acustica deschiderilor mari
Birourile "deschise" denumite si birouri "peisagiste"
sunt adesea piatra de încercare pentru proiectarea în
domeniul birourilor.
Birourile cu deschideri mari pot fi definite ca fiind un
spatiu în care persoanele si zonele de lucru nu sunt
separate prin bariere înalte pâna la plafon. Acestea
sunt înlocuite de panouri sau compartimentari de sine
statatoare care nu ating plafonul dar sunt destinate
sa ofere un anumit grad de izolare. Primul avantaj al
unui spatiu de birou deschis este flexibilitatea.
Modificarile organizatorice pot fi implementate cu un
efort minim si la cost mult mai redus decât în birourile
traditionale. Cu o proiectare adecvata, fluxul de
activitate determina compartimentarea si functio-
nalitatea devine un considerent de prim rang. Prima
problema cu care se confrunta proiectantul unui
astfel spatiu de birouri este asigurarea unei intimitati
anumite pentru convorbiri la fiecare post de lucru
individual, pastrând însa trasaturi ca flexibilitatea,
economicitatea si deschidere.
Considerente referitoare la performanta
Componentele care se folosesc la birourile cu
deschideri mari sunt: ecrane si/sau panouri modulare
de lucru care servesc ambele ca atenuator de zgomot
si ca absorbant de zgomot si pereti placati cu
materiale fonoabsorbante, precum si plafonul care
trebuie sa aiba un coeficient ridicat de fonoabsorbtie.
13
 Pardoselile trebuie acoperite cu mocheta pentru a
elimina în primul rând zgomotul de pasi si de tragere.
Componenta finala a unui spatiu de birou deschis
Fig. 11 - Factorii ce afecteaza propagarea sunetului
A - panouri modulare; B - plafon absorbant;
C - zgomot rezidual
este sistemul fonoizolant de mascare cu ajutorul
caruia se controleaza nivelul si forma spectrala a
zgomotului de fond. În acest mod, sunetele si
vorbirea, care nu au fost absorbite si sunt
indezirabile, pot fi acoperite (adica mascate),
devenind astfel mai putin deranjante. Toate aceste
elemente - ecrane, panouri modulare pentru
posturile de lucru, sistemele de plafoane absorbante,
peretii si mascarea sunetului sunt necesare pentru a
asigura gradul de intimitate al vorbirii.
Încercari efectuate la sistemele fonoizolante pentru
planuri deschise
Coeficientul de reducere a zgomotului (NRC) este
determinant pentru absorbtia fonica a plafonului
(între 0,0 pâna la 1,00) pentru toate unghiurile de
Fig. 12 - Un aranjament tipic pentru evaluarea
performantei sistemului deschis cu plafonul cu gol de
aer printr-o metoda de încercare
incidenta … si se aplica pentru toate spatiile în
vederea masurarii nivelului de zgomot si a efectelor
duratei de reverberatie. Desi proiectarea unei zone
de birouri deschise este destul de simpla, mecanica
realizarii obiectivelor este destul de complexa.
Folosind serviciile unui proiectant specializat în
domeniul acustic poate se poate obtine un proiect
pentru o zona de birou deschisa cu un raport optim
de costuri între compartimentarile, mobile si/sau
14
panourile de lucru mobile, mascarea sistemului
fonoizolant si a suprafetelor fonoabsorbante, inclusiv
a plafonului si peretilor fonoizolati. Unul dintre cele
mai importante elemente în minimizarea sunetului
reflectat este un plafon fonoizolat cu capacitate
ridicata de fonoizolatie. Acesta trebuie sa
demonstreze o capacitate de absorbtie foarte ridicata
pentru sunetul reflectat cu unghiuri de incidenta de
30-60, în gama de frecventa de 500-4000 Hz. Pentru a
permite o flexibilitate mare în aranjamentul
mobilierului, întregul sistem de plafon trebuie sa
posede caracteristici similare.
Fig. 13 - Un aranjament tipic pentru evaluarea
performantei sistemului deschis cu plafonul cu gol de
aer
3. Recomandari cu privire la instalatii
Sistemele de plafoane suspendate se agata de sisteme
mecanice special proiectate din materiale
fonoizolante care se instaleaza de catre constructori
care cunosc foarte bine interactiunea dintre
componentele sistemului. Materialele plafoanelor
fonoizolante sunt produse sub un control strict de
calitate, asigurându-se în cea mai mare masura
posibila precizia dimensiunilor. Standardele de
fabricatie, atât pentru materialul de panotare, cât si
pentru sistemul de agatare, selectionarea produselor
specifice si controlul de calitate pe parcursul punerii
în opera, toate acestea contribuie în mod semnificativ
la aspectul final al instalatiei. Verificarea
performantelor si a aspectului estetic al produsului de
catre utilizator înaintea alegerii produsului este de
asemenea importanta. Calitatea lucrarii executate de
catre contractorul plafonului suspendat, atât la
sistemul de suspendare, cât si la instalarea plafonului
este definitorie pentru calitatile finale ale instalatiei.
Este important ca constructorul sa fie experimentat în
domeniul mecanicii si în domeniul instalarii acestor
sisteme, astfel ca specificatiile sa fie interpretate
corect înainte de începerea lucrarilor. În cazul în care
nu sunt îndeplinite conditiile recomandate pe santier,
sursele de lumina naturala si artificiala nu sunt bine
alese sau personalul ales nu dispune de suficienta
experienta, aspectul final al plafonului va avea de
suferit. Toate echipele care lucreaza în vederea
realizarii unui plafon suspendat, fabricantul
materialului fonoizolant, cel al sistemului de agatare,
precum si constructorul vor colabora în vederea
realizarii unei lucrari de calitate.
3.1 Conditiile de instalare
Conditiile de instalare, pregatirea în vederea realizarii
fonoizolatiei, precum si calificarea si modul de lucru
al constructorului sunt determinante pentru calitatea
unui sistem de plafon suspendat. Aplicând
urmatoarele recomandari în elaborarea ordinelor de
santier pentru constructor, arhitectul va stabili
responsabilitatile precise ale fiecarei specialitati
implicate. Exista o relatie limpede între un sistem de
plafon finisat, fabricarea componentelor acestuia si
specialistii constructori care pun în opera lucrarea,
care poate contribui decisiv la calitatea finala a
lucrarii:
1. Instalatiile electrice si celelalte instalatii care se
gasesc deasupra liniei plafonului trebuie finalizate
înaintea montarii plafonului fonoizolant. În zonele în
care exista tevi care fac imposibila montarea unor
sisteme cu tije de suspensie, mecanicii vor instala un
cadru adecvat si rezistent pentru a sustine plafonul.
Specialistii în mecanica si/sau alte domenii vor fi
responsabili cu înglobarea în plafon a unor elemente
retrase, de suprafata sau agatate, care sa nu produca
distorsiuni sau deteriorari la plafoanele fonoizolante.
Specialistii în instalatii electrice si mecanice vor
transmite o descriere amanuntita sau o informare
constructorulului plafonului suspendat înaintea
începerii instalarii oricarui articol care va fi înglobat în
instalatia plafonului care ar putea avea efect asupra
acestuia (dimensiuni si greutatea instalatiilor). În
cazul în care sunt necesare ajustari dimensionale,
responsabilitatea acestora revine mecanicilor.
2. Toate ferestrele si usile exterioare vor fi montate si
vopsite, iar acoperisul va fi hidroizolat înainte de
începerea lucrarilor la plafonul fonoizolat suspendat.
Înaintea începerii instalarii acestuia, vor fi terminate
toate lucrarile umede, tencuieli si finisajele cu
placi. Montarea materialului fonoizolant se va
efectua numai când conditiile referitoare la
temperatura si umiditate din interior vor atinge
valorile aproximative din exploatare. Aceste conditii
vor exista, dinainte, vor fi pastrate în timpul si dupa
instalare. Conditiile referitoare la umiditate si
temperatura sunt factori foarte importanti în ceea ce
priveste aspectul de durata al instalatiilor fonoi-
zolante, astfel ca îndeplinirea acestei conditii este
primordiala pentru realizarea unei instalatii adecvate.
Constructorul instalatiei fonoizolante nu este
raspunzator pentru deteriorarile datorate variatiilor
de umiditate si temperatura. Trebuie mentionat
faptul ca nu toate materialele fonoizolante au
aceeasi sensibilitate la umiditate si temperatura. În
prezent exista panouri pentru panotarea plafoanelor
rezistente la umiditate si sistemele de agatare
galvanizate la cald care se pot folosi în conditii de
umiditate ridicata. Se vor obtine informatii asupra
materialului adecvat conditiilor date de la fabricantul
acestuia.
3. Daca nu s-au folosit materiale rezistente la
umiditate pentru panotare si suspendare, atunci
sistemele de încalzire sau racire trebuie sa fie
instalate si sa functioneze pentru a mentine conditii
adecvate pentru instalatia de plafon suspendat. În
ultimii ani au fost create materiale fonoizolante
performante în conditii de umiditate, materiale
pentru finisaje interioare fonoizolante cu maximum
70% UMR. Sisteme cu rezistenta ridicata la umiditate
pot fi instalate în prezent în camere cu umiditate si
temperaturi mai mari. Expunerea materialelor la
umiditate si temperatura mai ridicate decât cele
recomandate pentru acestea pot fi cauza aspectului
nesatisfacator. Sistemul de conditionare a aerului va
fi folosit pentru mentinerea conditiilor ambientale
adecvate, pentru a preveni decolorarea si
deteriorarea sistemelor de suspendare dar si
deteriorarea altor elemente care servesc la aplicarea
panourilor. Daca se va folosi un gol de aer sub
presiune, sistemul de ventilatie va functiona timp de
48 ore înaintea instalarii panourilor pentru curatarea
sistemului de conducte.
4. Concomitent cu verificarea conditiilor de lucru care
au efect asupra aspectului plafonului finisat, se
recomanda sa se aleaga si sistemul adecvat de plafon
pentru aplicatia respectiva, si sa nu se ia în
considerare doar aspectul acestuia. Multi factori
legati de iluminat afecteaza aspectul plafonului;
astfel intensitatea luminii, înaltimea plafonului,
directia luminii si montarea sistemelor de fixare au un
efect important. Factorul cel mai critic este directia
sursei de iluminare. O sursa de iluminare cu lumina
orizontala poate sa aiba un efect dezavantajos asupra
suprafetei plafonului, deoarece unghiul ascutit
accentueaza neregularitatile de pe plafon, precum si
aspectul instalatiei.
Sistemele de suspendare amplasate în apropierea
intradosului plafonului, cum sunt instalatiile de
iluminat montate pe suprafata sau semi-retrase sunt
în general dezavantajoase. În acest cazuri lumina
matura plafonul si evidentiaza neregularitati de 0,012
cm. Apar astfel probleme legate de umbrire care
accentueaza chiar si o denivelare munima a
îmbinarilor, afectând aspectul final al plafonului.
15
 Iluminatul exterior provenit de la ferestre înalte sau
ziduri din sticla, pot produce aceleasi probleme
pentru plafoane. Alegerea luminilor retrase, folosirea
adecvata a ecranarii cu ajutorul suprafetelor semi-
retrase sau a luminilor montate la suprafata, precum
si folosirea draperiilor si a perdelelor poate ajuta la
reducerea problemei unghiului închis si a luminii
oblice. Ferestrele din podea pâna în plafon, alte
situatii critice de aparitie a unghiului închis, vor avea
efect negativ asupra aspectului unui plafon instalat în
mod adecvat, din materialele cele mai bune, în special
daca se folosesc plafoane din panouri patrate. În
cazul în care lumina care cade în unghi închis de pe
suprafata sistemelor de sustinere sau de la ferestre cu
înaltimea pâna în plafon, care ilumineaza o îmbinare
între doua placi cu margini patrate, face ca umbra
rezultata sa fie mult mai lunga decât diferenta de
nivel dintre cele doua placi. Aceasta umbra
evidentiaza chiar si cele mai mici variatii de nivel între
placi. Adesea, un plafon suspendat poate parea
nereusit, daca lumina zilei cade într-un unghi
nefavorabil pe lucrarea terminata. Dar dupa
terminarea lucrarii si dupa montarea draperiilor sau a
jaluzelelor si a corpurilor de iluminat, plafonul va
dobândi un aspect comercial corespunzator. Aceasta
se datoreaza reducerii contributiei luminii în unghi
strâns fata de întreaga iluminare a plafonului, prin
care se reduce intensificarea exagerata a umbrelor la
îmbinari. Se recomanda în acest caz sa se efectueze
verificarea si receptia plafonului în conditii de
iluminat normale, de functionare. Daca este
imposibila eliminarea iluminatului la nivel, si se va
pune problema aspectului final al instalatiei, se va
folosi o placa cu muchii în alt unghi decât 90o.Chiar si
în conditii favorabile de iluminat, unele suprafete ale
placilor si liniilor de îmbinare pot apare nesatis-
facatoare chiar daca sunt instalate în alte unghiuri
decât cel drept. Pentru îmbunatatirea aspectului
general al instalatiei se recomanda folosirea unor
placi cu aspect fisurat a caror suprafata nu este
texturata adânc.
3.2 Metode de punere în opera
Materialele fonoizolante se monteaza în general în
sisteme de agatare mecanice. În unele situatii, însa,
acestea se aplica prin lipire pe pereti solizi din
tencuiala, ciment sau pe pereti dubli din gips-carton.
Pentru fiecare tip de material fonoizolant si sistem de
suspendare exista specificatii în care se descriu
sistemele si tehnicile de instalare recomandate.
Pentru cele mai bune rezultate, vor fi urmate
recomandarile si specificatiile acestora. Având în
vederea ca producatorii ofera informatii pentru
16
Fig. 14 - Efectele iluminatului
sistemele si combinatiile speciale de panouri si placi,
în lista urmatoare sunt prezentate cele mai obisnuite
metode de instalare a plafoanelor fonoizolate.
A. Sisteme de agatare mecanice
1. Grinzi în Z mascate pentru elementele H & T sunt
fixate cu cleme de grinzile de sustinere suspendate.
Elementele de agatare sunt prinse în fante adecvate
practicate în placi. În placile care nu sunt ocupate cu
elemente de agatare sunt pozitionate tije cu filet
dublu. Aceste sisteme sunt disponibile cu sau fara
detalii si accesorii.
2. Sistem mascat tip retea de agatare directa care
elimina canalele primare, constând din grinzi sub
forma de T cu teuri de legatura sau teuri transversale.
Tije stabilizatoare pentru pozitionarea si spatierea
adecvata a grinzilor principale în T sunt necesare daca
se folosesc teuri transversale fara opritor. Elemente
de agatare mascate permit accesul în sus sau în jos
3. Sistemele de acces mascate complet sunt
disponibile la diferite configuratii din metal laminat
pentru agatarea suportilor suspendati primari sau
pentru agatare directa. Teurile sau alte elemente de
agatare sunt introduse în fantele placilor.
4. Sistemele mascate partial constau din grinzi semi-
mascate prevopsite sau finisate, sub forma de Z, T sau
alte forme, montate doar într-o singura directie. Placi
cu fante pe una sau mai multe muchii sunt
pozitionate pe flansele expuse ale grinzilor principale
cu ajutorul unor teuri transversale mascate. Sistemele
de acest tip necesita în general placi de dimensiuni
speciale pentru a se potrivi în spatiile create
de grinzile principale. Elemente de agatare mascate
cu accesorii permit accesul în partea de sus.
5. Sistemele de retele la vedere constau din teuri
principale agatate direct si teuri intercalate.
Producatorii de placi si de sisteme de agatare trebuie
consultati cu privire la alte dimensiuni ale spatiilor
între elementele retelei. Panourile fonoizolante sau
simple, cu dimensiuni nominale sunt agatate de
flansele expuse ale elementelor retelei.
6. Ansamblurile mecanice rezistente la foc pentru
plafoane suspendate sunt proiectate special si au fost
supuse unor încercari în complexe specifice
podea/plafon sau acoperis/plafon si sunt avizate de
un laborator independent de încercari pentru a
îndeplini cerintele specifice de rezistenta în timp.
Aceste sisteme ofera o membrana de protectie la foc
pentru elementele structurale din otel si
ansamblurile de plafon si acoperis de deasupra. Este
important ca fiecare element al unui sistem etalonat
în functie de în timp sa fie ales si instalat în
conformitate stricta cu recomandarile producatorului
de material si cerintele de proiectare.
B. Sisteme de plafoane integrate
Sisteme de plafoane integrate complet care sa asigure
iluminatul, circulatia aerului, care sa fie clasificate
pentru rezistenta la foc, cu proprietati acustice
controlate si mijloace de sprijin pentru sistemele de
compartimentare se pot aplica în aproape orice
situatie ambientala. Aceste sisteme constau din grinzi
cu forma speciala agatate direct sau grinzi
transversale asamblate pentru a îndeplini cele mai
variate cerinte în ceea ce priveste spatierea modulelor
si intensitatea iluminatului. Corpuri de iluminat cu
dimensiuni diferite, proiectate special pentru a se
potrivi în sistemul individualizat de aplicatie, se ofera
ca parte a sistemelor specifice.
C. Aplicarea prin lipire
Placile fonozilante pot fi aplicate la nivelul
suprafetelor din ciment, tencuiala sau gips-carton.
Specialistul în acustica va verifica si va accepta toate
suprafetele si conditiile care determina instalarea
materialelor acestuia. La o constructie noua vor fi
efectuate încercari la umezeala pentru a se asigura ca
suprafetele din ciment si tencuiala care vor servi ca
suport pentru placile aplicate cu adeziv, sunt perfect
uscate. În general, betonul are nevoie de sase luni, iar
tencuiala noua are nevoie de patru pâna la sase
saptamâni ca sa se usuce. Materialul fonoizolant va fi
instalat cu un adeziv cu certificat de calitate
recomandat de catre producator.În continuare
prezentam unele criterii pentru aplicarea corecta a
adezivului:
1. Suprafata cimentului pe care se va lipi placa sa fie
curatata de uleiuri, reziduuri de turnare sau alte
substante straine.
2. Suprafetele pe care se lipesc placile vor fi suficient
de uscate si vor fi lasate la uscat un timp suficient.
Pentru stabilirea conditiei peretelui suport specialistul
în acustica va efectua încercari pentru a stabili
respectarea acestor conditii.
3. Placile acustice nu trebuie cimentate direct pe fata
interioara a stâlpilor din ciment, pâna ce nu s-a
aplicat o izolatie adecvata în partea superioara a
stâlpilor, astfel ca sa apara diferente de temperatura.
4. Toate suprafetele din ciment pe care se vor monta
instalatii fonoizolante vor fi tratate adecvat cu grund
recomandat de catre producatorul adezivului sau
conform specificatiei de pe grundul respectiv.
5. Toate suprafete acoperite cu praf pe care se va
aplica adezivul vor fi curatate de praf de catre
instalatorul instalatiei fonoizolante.
3.3 Plafoane izolante
Toate materialele fonoizolante au si anumite
proprietati termoizolante. În anumite conditii, în
functie de regimul termic al ansamblului, panourile
plafonului pot suplimenta rezistenta termica a
ansamblului. În zonele cu clima relativ rece, unde
apare formarea condensului pe intradosul plafonului,
se practica montarea unui strat de izolatie la condens
pe grinda, dupa care se instaleaza materialul
fonoizolant în modul cunoscut.
Daca aceasta nu se poate realiza, se pot instala izolatii
termice (straturi) în golul de aer deasupra plafonului
suspendat. Dar greutatea aplicata pe dosul panou-
rilor plafonului poate cauza încovoierea acestuia. Se
va consulta producatorul pentru recomandari spe-
cifice. Se observa ca montarea izolatiei termice direct
pe sistemul de agatare sau pe dosul panourilor
fonoizolante poate reduce accesul la golul de aer, în
functie de metoda de instalare. În cazul în care
izolatia termica se monteaza pe dosul plafonului
suspendat, trebuie asigurata ventilatia adecvata în
golul de aer pentru a preveni formarea de umiditate
ridicata. Ventilatia insuficienta poate duce la aparitia
condensului si la deteriorarea panourilor plafonului si
ale elementelor de agatare. Pe dosul unui plafon
etalonat la foc nu trebuie instalata în nici un caz
termoizolatie, daca nu se prevede montarea acesteia
în structura, prevazându-se în proiect metode
specifice de ignifugare. Pentru o eficienta ridicata,
izolatia pe intradosul plafonului trebuie sa fie conti-
nua, iar acesta sa nu fie întrerupt. Totodata este
important sa nu se uite ca izolatia asezata direct pe
sistemul de agatare al sistemului de iluminat poate
produce caldura care poate scurta viata balastului din
sistem.
17
 4. Glosar
Coeficient de absorbtie - vezi Absorbtia sunetului
Corectia acustica - la sali de curs, biserici, teatre, sali
de concert sau oriunde se aduna un auditoriu pentru
a asculta un vorbitor sau muzica, tratamentul camerei
ar trebui sa asigure conditii de ascultare ideale.
Sala cu conditii acustice satisfacatoare - conditii
acustice optime se obtin într-o sala atunci când
sunetul mediu creste la intensitate adecvata în fiecare
parte a salii fara ecou sau distorsiuni auzibile ale
sunetului original, dupa care se stinge suficient de
repede pentru a nu se interfera cu sunetele succesive.
Acest ideal se atinge rareori, dar urechea umana
permite abateri destul de largi de la situatia ideala,
fara a afecta efectul general.
Propagarea prin aer - propagarea prin aer a sunetelor
care vin din în camerele sursa.
Amplificare - intensitatea crescuta a sunetului prin
mijloace mecanice si/sau electrice.
Factorul de atenuare - diferenta în nivelul de zgomot
masurata în decibeli dintre camera sursa si o camera
adiacenta receptoare când se presupune ca întregul
sunet care intra în camera receptoare se propaga prin
plafonul comun al celor doua camere.
Auz biauricular - receptia sunetelor prin ambele
urechi.
Atenuare fonica laterala (CAC) la plafon - un numar
care reprezinta atenuarea sunetului de la camera la
camera pe calea plafonului.
Ciclu - fiecare traseu dus-întors al oricarui corp care
vibreaza, începând din pozitia neutra, deplasarea
spre o parte, apoi spre cealalta parte, si înapoi la
neutru.
Punct mort - Locurile dintr-o sala cu acustica
imperfecta, unde sunetele emise de pe scena sunt
perceptibile cu greu.
Decibel - logaritmul obisnuit al raportului dintre doua
cantitati asemanatoare în functie de putere sau
energie, înmultit de zece ori.
dBA - masurarea cu o singura cifra în decibeli care
este masurata a fi raspunsul aproximativ al urechii
umane cu privire la frecvente.
18
Reducerea decibelilor - o reducere a intensitatii
nivelului sunetului exprimata în decibeli.
Sunet difuz - sunetul într-o zona este difuz, atunci
când undele sonore se propaga în mod egal în toate
directiile prin zona, iar nivelul sonor variaza într-o
masura minima în întreaga zona.
Difractie - tendinta undelor sonore de a se propaga în
jurul obstacolelor care sunt mici în comparatie cu
lungimea de unda a sunetului.
Ecou - o singura reflectare a sunetului care poate fi
auzita ca repetitie distincta a sunetului original.
Rezistenta curgerii - masurarea capacitatii unui
material de a împiedica trecerea aerului prin acest
material.
Calea secundara a sunetului - o cale de transmitere a
sunetului, cum este calea structurala care ocoleste o
bariera de transmitere.
Vibratie - un ecou multiplu creat între suprafete
paralele reflectoare.
Frecventa - numarul complet de fluctuatii sau cicluri
complete de presiuni care apar pe scunda. Se exprima
în Hertz (Hz).
Scala de frecventa - scala de frecventa perceptibila se
întinde de la cca 20 Hz la 20.000 Hz. În constructii,
gama între 100 si 7.000 Hz este importanta.
Capacitatea de absorbtie a materialului fonoizolant
se masoara în mod tipic în intervale constând din
octave, între 125 si 4.000 Hz.
Hertz - unitatea de masura pentru frecventa. Un ciclu
pe secunda constituire un Hertz (Hz).
Propagarea prin impact - transferul sunetului în alta
zona printr-un perete sau pardoseala prin inducerea
vibratiilor în acesta. prin impact mecanic direct.
Intensitate - cantitatea de energie a sunetului pe
secunda care se propaga direct printr-o zona a
unitatii.
Nivelul de intensitate - exprimat în decibeli este de
zece ori logaritmul obisnuit al raportului dintre
intensitatea unui nivel de sunet fata de o intensitate
de referinta. (N.I. = 10 log10. intensitatea de referinta
a N.I. este considerata ca fiind 10-12 watt/m 2.
Interferenta - actiunea distructiva sau constructiva a
doua sau mai multe unde care ajung simultan în
aceeasi pozitie.
Nivelul volumului în soni - o expresie liniara a
volumului care compara sunetul cu un ton de 1.000
Hz la 40 dB.
Punctele de intensitate - locurile dintre încapere în
care nivelul de intensitate este mai mare decât nivelul
mediu.
Zgomotul - zgomotul nedorit.
Clasa de izolatie la zgomot (NIC) - o clasificare
constând dintr-un singur numar pentru reducerea
zgomotului.
Scaderea zgomotului - scaderea intensitatii
zgomotului, prin folosirea materialelor si
procedurilor de control a sunetului, pâna la un nivel
admis de conditii de lucru confortabile permise.
Reducerea zgomotului - diferenta dintre nivelul
zgomotului masurat în decibeli dintre camera sursa si
camera receptor.
Coeficientul de reducere a zgomotului (NRC) -
coeficientul mediu de absorbtie a sunetului pâna la
cele patru frecventele cele mai apropiate de centrul
benzii octavei de o treime, 250, 500, 1000 si 2000 Hz.
Factorul normalizat de atenuare - un factor de
atenuare corectat pâna la un factor de absorbtie total
al camerei receptoare de 126 sabin (FA, Factorul de
atenuare).
Zona deschisa de birouri - un birou în care ecranele
fonoizolante se folosesc în locul plafonului -
compartimentarile înalte în care aranjamentul
biroului este dictat de considerente legate de fluxul
de activitate.
Durata optima de reverberatie - durata reverberatiei
care va rezulta în cele mai bune conditii acustice
pentru utilizarea intentionata a camerei.
Phon - o unitate de nivel de volum a unui sunet egala
cu nivelul presiunii sunetului unui ton de 1000 Hz
considerat ca având aceasta intensitate.
Sunete înalte - senzatia auditoriului ca raspuns al
frecventei sau sunetului pe o scara de la jos la înalt.
Cu cât este mai înalta frecventa, cu atât este mai înalt
sunetul.
Porozitatea - raportul dintre volumul porilor unei
placi fonoizolante si volumul total. Placa fonoizolanta
datoreaza valorile de absorbtie ale sunetului faptului
ca sunt deosebit de poroase.
Coeficientul de reflectare - fractiunea de energie a
sunetului returnata într-o încapere dupa ce o unda
sonora patrunde în suprafata camerei. Fractiunea
care nu se întoarce în camera este coeficientul de
absorbtie.
Reverberatia - persistenta unui sunet într-o camera
dupa ce sunetul a încetat.
Metoda de reverberatie - o metoda de determinare a
absorbtiei sunetului într-un spatiu prin masurarea
directa a duratei reverberatiei.
Durata reverberatiei - timpul necesar pentru orice
sunet mediu pentru a scadea pâna la o valoare de o
milionime din intensitatea sa originala sau de
reducere cu saizeci de decibeli dupa încetarea sursei
de producere a sunetului.
Sabin - un picior patrat de suprafata având
caracteristici de absorbtie perfecte, un coeficient de
absorbtie de 1,00.
Formula sabinului - raportul dintre volumul camerei si
absorbtia totala cu durata de reverberatie:
T = 0,5 V T = durata reverberatiei în sec.
A V = valoare camerei în picioare
cubice
A = absorbtia totala în sabin
Sunetul - o miscare a undei într-o frecventa auzibila
în aer sau alte materiale care produc senzatia de auz.
Coeficient de absorbtie a sunetului - fractiunea
energiei incidente absorbite (nu reflectate) de un
material când este atins de o unda sonora este numita
coeficientul de absorbtie a sunetului respectivului
material.
Unitatea de absorbtie a sunetului - a se vedea la
sabin.
Izolatia sunetului - a se vedea controlul propagarii
sunetului.
Scapari de sunet - fisuri pe sub usi, deschideri în
pereti, orificii pentru tevi sau cabluri etc., care permit
sunetului sa scape prin structura, trecând dintr-o
camera în cealalta.
19
 Dispozitiv pentru masurarea nivelului sunetului - un
dispozitiv electronic care masoara nivelul sunetelor în
decibeli.
Puterea sunetului - energia totala a sunetului radiata
de catre o sursa pe secunda, exprimata în watt.
Propagarea sunetului - a se vedea Controlul
propagarii sunetului.
Clasa de transmitere a sunetului (STC) - o clasificare
constând dintr-un singur numar pentru eficacitatea
unui element al constructiei (CAC la plafon).
Controlul propagarii sunetului - folosirea barierelor
de izolatie fonica sau a altor mijloace pentru
reducerea nivelului sunetului transmis de la un
amplasament la altul (a se vedea propagarea pe calea
aerului si propagarea datorata structurii).
Unda sonora - o perturbatie de sunet în aer care
începe la o viteza finita (cca. 0,34 m/sec. la
temperatura camerei).
Viteza sunetului - 340m/s este viteza de propagare a
sunetului în aer în conditii standard de temperatura si
presiune.
Instalatie standard - panourile sau placile plafonului
fonoizolat sunt supuse de obicei unor încercari în
montaje standard care simuleaza conditii obisnuite
pentru instalatii, de ex. B, aplicarea directa cu adeziv;
D, pe suport; E pe un sistem simulat de suspensie.
20
Propagarea sunetului transmis prin structura -
sunetul transmis prin structura constructiei se
numeste sunet transmis prin structura ( a se vedea si
propagarea prin aer).
Pragul de perceptibilitate - nivelul de intensitate al
celui mai slab sunet pe care îl percepe urechea.
Nivelul de sensibilitate - nivelul de intensitate la care
un sunet este atât de puternic, încât începe sa
cauzeze durere într-o ureche normala. Acest prag se
atinge la 130 decibeli.
Pierderea prin transmitere - diferenta (în decibeli)
dintre nivelul puterii sunetului incidente pe bariera
din camera sursa si nivelul puterii sunetului radiata
direct în camera receptoare.
Factorul de atenuare la doua camere - a se vedea
factorul de atenuare si CAC la plafon.
Lungimea de unda - distanta pe care o parcurge o
unda într-un singur ciclu. Este aproximativ egala cu
viteza sunetului în medie (340 m/s în aer) împartit la
frecventa.
5. Coeficienti de absorbtie ai sunetului pentru diferite materiale generale de constructie
si mobilier
Tabele complete cuprinzând coeficientii diferitelor materiale care se folosesc în mod obisnuit la finisajele de
interior sunt prezentate în diferite lucrari de acustica în domeniul arhitecturii. În urmatoarea lista scurta sunt
prezentate valorile aproximative pentru anumite materiale care vor fi de folos pentru executarea unor calcule
simple referitoare la fenomenul de reverberatie din camere.
Coeficientii de absorbtie αs
Materiale 125 Hz 250 Hz 500 Hz 1000 Hz 2000 Hz 4000 Hz
Caramida neglazurata 0,03 0,03 0,03 0,04 0,05 0,07
Caramida
neglazurata, vopsita 0,01 0,01 0,02 0,02 0,02 0,03
Covor
gros. fir 0,31 cm 0,05 0,05 0,10 0,20 0,30 0,40
gros. fir 0,63 cm 0,05 0,10 0,15 0,30 0,50 0,55
gros. fir si strat de buret 3/16" 0,05 0,10 0,10 0,30 0,40 0,50
gros. fir si strat de buret 5/16" 0,05 0,15 0,13 0,40 0,50 0,60
Bloc de ciment, vopsit 0,10 0,05 0,06 0,07 0,09 0,08
éesaturi
Catifea usoara
în contact cu peretele 0,03 0,04 0,11 0,17 0,24 0,35
Catifea medie
drapata la jumatate 0,07 0,31 0,49 0,75 0,70 0,60
Catifea grea
drapata la jumatate 0,14 0,35 0,55 0,72 0,70 0,65
Pardoseli
Ciment sau placi 0,01 0,01 0,01 0,02 0,02 0,02
Linoleum, asfalt, cauciuc
sau placi din pluta pe ciment 0,02 0,03 0,03 0,03 0,03 0,02
Lemn 0,15 0,11 0,10 0,07 0,06 0,07
Parchet din lemn pe beton 0,04 0,04 0,07 0,06 0,06 0,07
Sticla
Panouri mari etanseizate 0,05 0,03 0,02 0,02 0,03 0,02
Fereastra mobila (închisa) 0,10 0,05 0,04 0,03 0,03 0,03
Gips-carton vopsit
prins în suruburi 0,10 0,08 0,05 0,03 0,03 0,03
Marmura sau placi glazurate 0,01 0,01 0,01 0,01 0,02 0,02
Tencuiala, gips sau var,
driscuita sau sipci 0,02 0,03 0,04 0,05 0,04 0,03
Panotare cu lemn
sau placaj 0,58 0,22 0,07 0,04 0,03 0,07
Suprafata apei (ca o piscina) 0,01 0,01 0,01 0,01 0,02 0,03
Învelis pentru acoperis din lemn,
îmbinare nut si feder 0,24 0,19 0,14 0,08 0,13 0,10
Aer, sabin per 304 m3 la 50% UMR 0,9 2,3 7,2

Absorbtia prin intermediul scaunelor si spectatorilor*

Valorile sunt indicate în sabin pe persoana sau unitate de scaun la frecventa indicata

Spectatorii asezati, în functie de

spatiul dintre scaune
si tapiteria acestora 2,5 - 4,0 3,5 - 5 4,0 - 5,5 4,5 - 6,5 5,0 - 7,0 4,5 - 7
Scaune tapitate cu tapiterie grea 1,5 - 3,5 3,5 - 4,5 4,0 - 5,0 4,0 - 5,5 3,5 - 5,5 3,5 - 4,5
Scaune tapitate cu piele, plastic etc. 1,5 - 2,0
Scaune, furnir din lemn,
fara tapiterie 0,15 0,20 0,25 0,30 0,50 0,50
Scaune din lemn,
fara perne, lungime 46 cm 0,40
Scaune din lemn,
cu perne, lungime 46 cm 1,8 - 2,3

* Referinte preluate din cataloagele producatorilor de materiale fonoizolante

21
 Notite

22