Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor


Controlul analitic al calității mediului și tehnici de
depoluare

“MĂSURAREA
CONDUCTIVITĂȚII”

Coordonator ştiinţific:

Ioana MAIOR
Masterand:
Dumitru Silvia Corina

Bucureşti
2019
1
MĂSURAREA CONDUCTIVITĂŢII ELECTRICE A APEI

1. Scopul lucrării.
Lucrarea are ca scop exemplificarea măsurării conductivităţii electrice a
apei în vederea verificării calităţii acesteia şi a determinării gradului de
mineralizare.

2. Elemente teoretice.
Măsurarea conductivităţii apei este reglementată de STAS 7722-84,
precum şi de ISO 7888-1983.
Conductivitatea electrică este o măsură a curentului produs de ionii
prezenţi în apă (purtători de sarcină de speţa a doua).
Conductivitatea reprezintă conductanţa apei între doi electrozi de platină
cu suprafaţa de 1 cm2 aşezaţi la o distanţă de 1 cm. Conductivitatea electrică a
apei este determinată şi depinde de conţinutul de electroliţi şi de tăria acestora.
Conductivitatea apei este măsurată în laborator cu aparate numite
conductometre. Valorile conductivităţii electrice se măsoară la temperatura de
20 °C sau sunt raportate la această temperatură.
Conductivitatea electrică are ca unitate de măsură Siemens pe metru, S∙m-1
şi submultiplii acestuia.
Determinarea conductivităţii electrice a unei probe de apă se bazează pe
proprietatea unei soluţii apoase de a conduce curentul electric şi constă în
măsurarea rezistenţei electrice a unei coloane de soluţie de lungime şi secţiune
determinate. (STAS 7722-84, SR 27888-97).
Conductivitatea electrică depinde de concentraţia în ioni, de natura
ionilor, de temperatură şi de vâscozitatea soluţiei.
Conductivitatea, în cazul soluţiilor apoase, este puternic influenţată de
concentraţia substanţelor, fiind folosită astfel ca indicator al gradului de
mineralizare a apei. Datorită variaţiei importante a conductivităţii cu
temperatura, pentru a decide asupra calităţii apei, toate rezultatele trebuie aduse
la aceeaşi temperatură de referinţă.
Din valoarea conductivităţii se fac aprecieri asupra gradului de
mineralizare al apei. Modificarea bruscă a conductivităţii indică pătrunderea în
apa naturală a unor ape reziduale puternic mineralizate.
Conductivitatea electrică este o măsură a curentului produs de ionii prezenţi în
apă (purtători de sarcină de speţa a doua) şi depinde de: concentraţia ionilor,
natura ionilor, temperatura soluţiei şi vâscozitatea soluţiei.

2
Pentru determinarea conductivităţii echipamentul este format în principiu
dintr-un montaj de tipul unei punţi echilibrate sau neechilibrate, o celulă de
măsurare şi un traductor de temperatură. Ansamblul se etalonează direct în
unităţi de rezistenţă sau de conductivitate la temperatura de referinţă. Celula de
măsurare este compusă dintr-un cilindru deschis, conţinând electrozi de platină.
Pentru determinarea conductivităţii există două procedee: primul pe baza
măsurării directe a conductanţei G şi pe baza folosirii constantei celulei de
măsurare şi al doilea pe baza etalonării lanţului direct în unităţi de conductanţă
cu soluţii etalon.
În primul procedeu, cunoscând constanta celulei de măsurare K [m-1] sau
[cm-1 ], şi măsurând conductanţei G cu ajutorul punţii, din relaţia

k  GK
se obţine conductivitatea k.
În procedeul bazat pe etalonarea lanţului de măsurare este necesar să
dispunem de un set de soluţii etalon cu conductivităţi k cunoscute şi de
posibilitatea unor reglaje de zero şi de pantă la punte la afişaj. Prin aceste
reglaje, pe baza valorilor soluţiilor etalon, aparatul este pus să afişeze direct
valori ale conductivităţii.
Pe baza valorilor conductivităţii se apreciază gradul de mineralizare cu
relaţia

Gradul de mineralizare [mg/l]= C x Conductivitatea


[µS/cm], unde coeficientul C are valorile orientative

k[µS/cm] <50 50-166 166-333 333-833 833-10000 >10000


C [mg/l]/ [µS/cm] 1,365 0,048 0,769 0,716 0,758 0,850

Valorile măsurate ale conductivităţii electrice pot fi viciate de o


contaminare a probei în celula de măsurare. Prezenţa materiilor grosiere în
suspensie, grăsimii sau uleiului, poate duce la îmbâcsirea elctrozilor.
Interferenţele datorate unor astfel de fenomene sunt greu de observat în
cursul unei operaţii de rutină. Ele pot provoca modificarea constantei celulei,
care se constată prin verificarea cu o soluţie etalon de clorură de potasiu.

Interferenţele pot să apară dintr-o acumulare de bule de aer pe electrozi în


timpul încălzirii probei la 25oC.

3
Determinările de probe de ape cu conductivitate mai mică 1mS/m sunt
influenţate de dioxidul de carbon şi amoniacul din atmosferă. În acest caz,
măsurările trebuie efectuate cu aparate prevăzute cu celulele cu recirculare.
În cazul apelor cu conţinut foarte mic de ioni, contribuţia conductivităţii
electrice a apei pure, poate fi importantă.

3. Descrierea instalaţiei.

Pentru exemplificarea măsurării conductivităţii se foloseşte trusa formată


din celula conductometrică, traductorul de măsurare, aparatul de măsurat şi setul
de soluţii de clorură de potasiu cu valori cunoscute ale conductivităţii şi pahare
pentru probe. De asemenea este nevoie de apă distilată (demineralizată) pentru
clătirea celulei şi a vaselor.
Se introduc în bornele corespunzătoare ale aparatului celula de măsurare
şi traductorul de măsurare şi se porneşte aparatul, verificându-se tensiunea
bateriei. Aparatul, cu afişaj electronic pe 4 digiţi, are posibilitatea măsurării pe
trei game de măsurare a.< 2 ms/cm; b. < 200 µS/cm, c.<20 µS/cm, cu indicare a
depăşirii prin semnalul 1.

Fig.1. Aparatura din trusa de măsurare a conductivităţii.

4
Se va aplica metoda etalonării lanţului de măsurare, realizând o etalonare.
La pornire, în aer, aparatul trebuie să indice o valoare foarte mică, la nevoie se
acţionează asupra reglajului de zero. Se clăteşte bine un pahar cu apă distilată, şi
se umple cu aceasta. Se clăteşte celula de măsurare şi traductorul în acest pahar
şi se scutură bine, lăsând să se scurgă toată apa.
Se pune într-un pahar soluţia etalon, se introduc celula şi proba în acesta,
se aşteaptă un timp scurt pentru depăşirea regimului tranzitoriu, şi din reglajul de
pantă al aparatului se acţionează astfel ca aparatul să indice aceeaşi valoare ca
cea menţionată pe soluţia etalon. Se scot proba şi traductorul de temperatură din
pahar, şi se clătesc bine cu apă distilată. De asemenea se aruncă soluţia folosită
pentru etalonare.
Pentru a măsura o probă de apă potabilă se umple un pahar, spălat anterior
cu apă distilată şi scurs, cu apă de la robinet şi se introduc în acesta celula de
măsurare şi traductorul de temperatură şi după trecerea regimului tranzitoriu se
citeşte valoarea conductivităţii .
Pentru a testa influenţa variaţiei mineralizării apei, se pun în paharul cu
apă potabilă câteva cristale de clorură de sodiu şi se măsoară din nou
conductivitatea.
În final se clătesc bine cu apă distilată celula de măsurare, traductorul de
temperatură şi paharele şi se scutură de picăturile rămase.

5
Fig.2. Conductometru

Fig.3. Celula de măsurare.

6
Fig. 4. Soluţii pt etalonare şi vase de lucru

4. Prezentarea şi prelucrarea rezultatelor

Se notează pentru cele două situaţii valorile conductivităţii şi se calculează


gradul de mineralizare cu relaţiile:
Conductivitatea apei potabile k25 [[µS/cm]=
Gradul de mineralizare al apei potabile [mg/l]=
şi se vor trage concluzii privind calitatea apei. De asemenea pentru a doua
situaţie se va indica
Conductivitatea apei potabile cu NaCl k25 [[µS/cm]=
Gradul de mineralizare al apei potabile cu NaCl [mg/l]=

7
BIBLIOGRAFIE

1)
http://manualul.info/Materiale_Electrotehnice_IX_1988/Materiale_Elect
rotehnice_IX_1988.pdf

2) https://chimieanorganica.wordpress.com/category/conductanta-
conductivitateaconductibilitatea-electrica-specifica-la-electroliti/

3) http://www.sim.tuiasi.ro/wp-content/uploads/Gh.Badarau-
Proprietatile-materialelor-metalice.pdf