Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
„Regele [Ludovic al XIV-lea] de drept divin, deţinând puterea doar de la Dumnezeu - fără
mijlocirea papei -, pretinde să aibă drepturi asupra bunurilor Bisericii. Împins de nevoile
războiului,
extinde în 1673, de capul său, «regala» asupra acelor dioceze franceze care fuseseră scutite -
cam jumătate. În cazul în care este vacant, va încasa veniturile temporale ale oricărui episcopat
până la instalarea noului episcop. Conflictul care decurge de aici cu Roma este ocazia publicării
Declaraţiei celor Patru Articole, în 1682. În strânsă legătură cu regele, Adunarea clerului din
Franţa
declară puterea civilă independentă de judecata Bisericii, proclamă superioritatea conciliilor
asupra
papei, neagă infailibilitatea sa. Conflictul se adânceşte şi abia în 1693, sub Innocentiu XII,
Ludovic
XIV renunţă la cele Patru Articole, în schimbul extinderii regulei asupra tuturor episcopatelor din
regat.” (Istoria universală)
Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată,
precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct
2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale revocării Edictului de la Nantes, de către regele
precizat în sursă. 3 puncte
3. Prezentați comparativ câte un fapt istoric referitor la absolutismul din secolele al XVI-lea – al
XVII-lea, din Anglia, respectiv din Rusia, stabilind o asemănare și o deosebire dintre aceste
fapte. 8 puncte
REZOLVARE:
Cauza: „Regele ( Ludovic al XIV-lea ) de drept divin (...) - pretinde să aibă drepturi asupra
bunurilor Bisericii.”
Efectul: „Conflictul care decurge de aici cu Roma este ocazia publicării Declarației celor Patru
Articole, în 1682.”
Cauza: Absolutismul monarhic pretindea că monarhul are autoritatea absolută în stat, această
autoritate fiind dăruită de către Dumnezeu. În baza unei asemenea justificări, nicio o instituție cu
autoritate de pe Pământ nu i se putea opune suveranului deoarece acest lucru însemna opoziție
implicită contra lui Dumnezeu!
Absolutismul monarhic controla, sau dorea să controleze, totul, inclusiv instituția Bisericii.
Astfel, în Franța, Ludovic al XIV-lea a realizat, în mod clar acest lucru. Plecând de la exemplul
altor regi francezi din trecut, mai ales de la pilda regelui Filip al IV-lea cel Frumos, inițiatorul
captivității „babilonice” a Papilor la Avignon -, regele nu a permis Papei niciun amestec în
treburile Bisericii din Franța. De aici a rezultat și faptul că regele Ludovic al XIV-lea avea
dreptul exclusiv de a hotărî asupra bunurilor Bisericii, așa cum arată citatul scos în evidență de
noi.
Efectul: a fost evident. Conflictul cu Roma i-a dat posibilitatea regelui Ludovic al XIV-lea să
publice „Declarația celor Patru Articole”, din 1682. Această declarație a consacrat oficial
Biserica Galicană. Cele Patru Articole erau:
1 - regele este independent de Papă;
2 - conciliul cardinalilor este superior Papei;
3 - Sfântul Scaun trebuie să respecte legile statului francez;
4 - Papa nu este infailibil decât prin consimțământul Bisericii Universale/Catolice.
Aceste Patru Articole se bazau pe Concrdatul din 1516, prin care regele Franței hotăra în
teritoriul acestei țări în problemele Bisericii. Astfel cele Patru Articole au întărit poziția Franței
de principală apărătoare a Bisericii Catolice, mai importantă decât Papalitatea, galicanismul
reprezentând o formă de catolicism moderat!
I.A.2: Contextul: după Edictul de la Nantes (!598) dat de către regele Henric al IV-lea de
Bourbon, tensiunile religioase în Franța nu au încetat. Dimpotrivă! Biserica Romano-Catolică
prin intermediul Ordinului Dragonilor a organizat așa-numitele „dragoniade” care vizau
reconvertirea cu forța a hughenoților la catolicism. Mai mult, copiii hughenoților au fost botezați
forțat în religia romano-catolică. Conflictele religioase erau pe punctul de a exploda. (pentru
informații suplimentare privitoare la Ordinul Dragonilor și dragoniade, lecturați un alt articol de
pe blog: ”Hughenoții și fuga lor către libertate” ).
Dezvoltare/Argumentare: În aceste condiții, în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, -
modelul monarhului absolutist în secolul XVII -, monarhia nu a tolerat divizarea religiaosă a
Franței, și, astfel, sus-numitul rege a revocat Edictul de la Nantes prin Edictul De la
Fontainebleau, din 1685. Astefl, el a dorit să asigure forțat unitatea religioasă a Franței. Așadar,
cauza revocării Edictului de la Nantes a fost reprezentată de dorința regelui Ludovic al XIV-lea
de pune capăt diviziunii religioase din sânul societății franceze și de a asigura unitatea religiaosă
a țării!
Au rezultat, aproape imediat, două consecințe:
Prima: hughenoții au părăsit masiv Franța, în favoarea Țărilor de Jos, Prusiei, Angliei etc.. Ei
erau oameni activi: negustori, bancheri, proprietari de manufacturi. Acest fapt a slăbit serios
economia Franței, fiind și el o cauză a crizei financiare ce va lovi Franța după moartea „Regelui
Soare”.
A doua: totuși poziția Franței se va întări în „frontul Contrareformei”. Franța și-a reafirmat rolul
de cel mai important apărător al Catolicismului, chiar dacă într-o variantă mai moderată, a
Galicanismului. Cu alte cuvinte, a crescut semnificativ poziția și superioritatea regelui Franței în
fața Papalitității! Această situație se va accentua tot ami mult pe viitor.
Totuși, încălcarea gravă a libertății religioase va duce la afirmarea de către gânditorii și
filozofii francezi, tot mai mult, a ideii libertății de conștiință a oamenilor. Unii istorici consideră
actul revocării Edictului de la Nantes drept o cauză îndepărtată a dezvoltării filozofiei iluministe;
pot fi dați ca exemple: William H McNaill; John Mitchell Ontario.
I.A.2: Context: Absolutismul monarhic este etapa finală a unui proces istoric din evoluția unor
state europene: Anglia, Franța, Spania, Rusaia. Acest proces istoric începe odată cu centralizarea
și unificarea politică a statelor. El caracterizează secolele XVI - XVII.
Absolutismul monarhic susține dreptul monarhilor de a deține puterea absolută în state.
Această doctrină era argumentată de o serie de gânditori ai epocii, într-o serie de lucrări: Jean
Bodin: „Cele 6 cărți ale Republicii”, Jacques Benigne Bossuet: „Orațiuni funebre” etc..
Dezvoltare/Argumentare: în ceea ce privește chestiunea în discuție, atât în Anglia, cât și în
Rusia, Monarhia are alături Adunarea Stărilor. În Anglia, aceasta se numește „Parlament” iar în
Rusia „Zemski Sobor”. Parlamentul a apărut încă din 1265. Zemski Sobor apare în timpul
Țarului Ivan al IV-lea cel Groaznic, mai precis, în anul 1549. În ambele țări, cele două Adunări
reprezintă puterea, teoretic, puterea legislativă. Ele trebuiau să aprobe legile. Aceasta este
asemănarea. Dar lucrurile se opresc clar aici! În vreme ce Parlamentul englez avea autoritate
serioasă, în Rusia, Soborul era mai mult decorativ! Așadar, monarhia absolutistă engleză era
șubredă, avea nevoie de acordul Parlamentului pentru aprobarea impozitelor, pentru a deține o
armată permanentă. Parlamentul englez își baza autoritatea pe „Magna Charta Libertatum” din
1215. Tudorii englezi aveau o autoritate discutabilă; orice încercare a acestora dea sfida
Parlamentul provoca o reacție dură a acestuia. Mai departe, în vremea Stuarților, lucrurile vor
degenera foarte puternic, ajungându-se, în final, la Revoluție!
În Rusia, în schimb, monarhia absolută capătă caracter de despoție orientală, lucru de
neconceput în Anglia! Soborul nu va avea nicio autoritate reală în stat. Se va ajunge chiar ca el
să fie convocat foarte rar, aspect evidențiat încă din timpul domniei lui Mihail I Romanov. Mai
mult, va fi desființat de către țarul Petru I cel Mare! Mai târziu, Ecaterina I cea Mare ca convoca
o altă Adunare cu un alt nume - Zemstvo! Ne-am putea imagina oare ce s-ar fi întâmplat în
Anglia dacă Parlamentul ar fi fost înlocuit cu o altă Adunare cu un alt nume?
Concluzie: Fără a mai intra în alte detalii, se poate observa, și din cele expuse mai sus, că, în
această perioadă, prin astfel de acțiuni s-au impus tot mai clar idei referitoare la unirea
Principatelor, la independența acestora, la organizarea lor pe baze moderne. Cu adevărat, s-au
pus bazele României Moderne!
REZOLVARE:
Contextualizare: Ca urmare a înțelegerilor secrete dintre cei „Trei Mari”, Europa Răsăriteană a
trecut în sfera de influență sovietică. Și mai cinică, în această împărțire a sferelor de influență, a
fost încheierea așa-zisului „acord de procentaj” dintre Winston Churchill și I.V. Stalin în cadrul
unei întrevederi la Moscova - 9 octombrie 1944. Astfel, soarta a milioane de oameni a fost
tranșată printr-un simplu petec de hârtie cu câteva procente. În urma acestui acord, România avea
să „primească” 90% influență sovietică.
După 23 august 1944, Partidul Comunist din România va acționa, pe toate căile, pentru
preluarea puterii. De asemenea, el și-a întărit considerabil forța - de la câteva sute de membrii va
ajunge rapid la câteva zeci de mii de membrii chiar în toamna lui 1944. Însă factorul decisiv care
va contribui la preluarea puterii de către comuniști a fost Armata Roșie.
Prin presiuni și amenințări extrem de brutale, Andrei Ianuarevici Vîșinsky îl obligă, în
cele din urmă, pe regele Mihai I să accepte numirea ca prim-ministru a lui Petru Groza, la 6
martie 1945. Din acest moment, acțiunile comuniștilor nu vor mai întâmpina o forță de opoziție
reală. O ultimă încercare a fost „greva regală”. Totuși, Marile Puteri occidentale vor recunoaște
guvernul Groza, parțial „reorganizat”. Din acest moment, totul era compromis pentru democrația
din România!
În 1947, singura instituție care, încă, împiedica deținerea completă a puterii de către
comuniști, era Monarhia. De altfel, în acel moment, România era singura țară din zonă ce mai
avea instituția Monarhiei. În final, și acest „amănunt” a fost rezolvat de către comuniști - la 30
decembrie 1947, regele Mihai I a fost forțat să abdice, iar România a fost proclamată Republică
Populară.
Dezvoltare/Argumentare: În sprijinul celor afirmate mai sus, aducem în prim-plan două fapte
istorice esențiale în procesul de comunizare stalinistă a României, anume:
Primul: înlăturarea opoziției politice și a instituțiilor democratice. Acest fapt este esențial
pentru stalinizarea României. El are trei trăsături:
- procesul Antoneștilor (Ion și Mihai), o mascaradă judiciară intitulată „procesul marii trădări
naționale” - 7-18 mai 1946;
- desființarea printr-o „lege electorală” a Senatului, considerat „organ reacționar”, simbol al
„capitalismului burghezo-moșieresc”;
- în urma „alegerilor” din noiembrie 1946, P.C. din România a ocupat majoritatea mandatelor din
Adunarea Deputaților și atrecut la eliminarea ultimilor dușmani „imperialiști”. Remarcăm, în
acest sens, „înscenarea de la Tămădău”, din aprilie 1947, prin care liderilor țărăniști li se
promisese plecarea din țară pe calea aerului. Prinși, aceștia aveau să fie condamnați la ani grei de
pușcărie - exemplu: Iuliu Maniu.
- în 1947 a fost înlăturată ultima instituție „reacționară” - Monarhia și a fost proclamată
republica.
3 - lichidarea mișcărilor de rezistență anticomunistă. Aceste mișcări erau organizate mai ales în
zone muntoase, de pădure, fiind relativ dificil de depistat și de anihilat. Unele vor continua să
acționeze pe întreg parcursul anilor 50 - „obsedantul deceniu”. Unor grupări li se cunosc
denumirile: „Mișcarea Națională de Rezistență”, „Graiul Sângelui”, „Sumanele Negre”.
cercetările asupra mișcărilor de rezistență anticomuniste nu sunt încă sistematizate într-un mod
clar, după cum a observat istoricul Florin Constantinui în lucrarea sa: „O istorie sinceră a
poporului român”. Oricum, ele n-au avut forța mișcărilor din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia.
1 - impunerea unei economii de tip sovietic planificată și centralizată. Încă din 1945, comuniștii
români s-au pronunțat categoric pentru desființarea proprietății private și trecerea la o economie
de stat după modelul sovietic.Pași importanți au fost făcuți în 1947 prin organizarea Oficiilor
industriale, reforma monetară și etatizarea Băncii Naționale.
2 - propaganda asupra maselor pentru a le convinge de justețea regimului comunist. P.C. din
România a utilizat toate mijloacele de propaganda existente la vremea aceea pentru a „instrui” pe
linia cerută de ideologia marxist-leninistă. Au fost folosite: presa, radioul, jurnalele de actualități
prezentate în cinematografe, în cămine culturale, grupuri de „agitatori” asemănători udarnicilor
sovietici. De notat cum o serie de ziare binecunoscute au fost preluate de comuniști, cel mai
cunoscut exemplu fiind ziarul „Universul”.
Concluzie: În urma acestei scurte prezentări putem aprecia că, într-adevăr după așa-zisa
reorganizare a guvernului din 1 decembrie 1946, și, ulterior, prin recunoașterea guvernului Groza
de către S.U.A. și Marea Britanie în special, comuniștii au eliminat orice urmă de opoziție
serioasă, totul culminând cu înlăturarea Monarhiei în decembrie 1947. Concluzia autorului K.
Hitchins, - de altfel, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști străini în istoria românilor -, este
corectă, sintetizând clar și la obiect realitățile istorice ale epocii respective.
Contextualizare. Criza secolului III a fost depășită prin reformele lui Dioclețian și, mai ales, ale
lui Constantin cel Mare. Prețul a fost o implicare tot mai putenică a împăraților în viața supușilor
precum și înlocuirea Principatului cu o nouă formă de guvernământ - Dominatul.
În viața supușilor împărații intervin printr-o libertate religioasă garantată de către stat, de
care vor beneficia și creștinii. Mai mult, odată cu Constantin, creștinismul este favorizat,
ajungându-se, în cele din urmă, la proclamarea sa ca singura religie recunoscută oficial de către
împăratul Theodosius cel Mare. A fost o perioadă contradictorie - pe de o parte creștinismul
devine religie licită, dar, pe de altă parte, au fost acceptate până la Theodosius și cultele păgâne.
Unele dintre aceste culte păgâne au exercitat o puternică influență asupra creștinismului,
chiar dacă acest lucru este respins de foarte mulți teologi din zilele noastre. De exemplu:
sărbătoarea Crăciunului va fi stabilită pe 25 decembrie, ziua în care se năștea zeul Soare, ziua în
care romanii sărbătoreau Saturnaliile închinate zeului Saturn. Chiar mithraismul, o religie
puternică la vremea respectivă, avea ca dată a nașterii zeuluii Mithra tot 25 decembrie! Apoi,
putem observa cum Biserica Creștină preia modelul de organizare administrativă a Imperiului în
dioceze! Diocezele au fost întemeiate ca forme de organizare administrativă de către împăratul
Dioclețian.
Sigur, nu toți împărații din această epocă au tolerat creștinismul. Chiar Dioclețian a fost
unul dintre cei mai duri persecutori. Apoi, după Constantin, s-a remarcat Iulian Apostatul.
Totuși, creștinismul devine o forță redutabilă. Iulian Apostatul ar fi declarat pe patul de moarte:
„M-ai învins Nazarinene!”
Totuși, implicarea instituției imperiale în Biserica Creștină va avea urmări deosebite. Atât
Biserica Creștină cât și instituția imperială vor suferi o serie de transformări.
1 - criza secolului III a pus în lumină slăbiciunile Principatului, faptul că nu exista o autoritate
imperială clar definită. În timpul Principatului, Imperiul Roman era mai degrabă o federație de
cetăți în frunte cu cea mai importantă - Roma. În aceste condiții, începând chiar cu împăratul
Aurelian (280-285) se vor prelua elemente de conducere despotică de tip oriental. Dioclețian va
prelua în mod oficial ceremonialul elenistic al închinării supușilor în fața împăratului văzut ca
fiind „Dominus et Deus”. De altfel, de tremenul „dominus” provine denumirea Dominatului - ce
semnifică puterea absolută a împăratului. De asemenea, împăratul Dioclețian a căutat o religie
unică pentru a înlătura diversitatea de culte din Imperiu, ce reprezenta una dintre sursele de
slăbiciune ale acestuia. Astfel, el va adopta cultul Soarelui. Acest fapt va avea mare importanță
pentru viitor - cultul Soarelui înfățișa conducătorii cu o serie de diademe și aurore, aspect care se
va păstra în creștinism!
2 - împărații vor concentra întreaga putere în mâna lor. Astfel, ei preiau modelul oriental și sub
aspectul că monarhul are puterea totală pe Pământ deoarece era zeu sau fiu de zeu! După
legalizarea creștinismului, această idee este continuată într-un mod ... particular! Constantin cel
Mare și următorii împărați creștini vor pretinde că dețin puterea totală pe Pământ deoarece ei
sunt „unșii” lui Dumnezeu pe Pământ! Avem astfel, un Dumnezeu unic în Cer, un împărat unic
pe Pământ! În consecință, puterea absolută a împăraților creștini imită atotputernicia lui
Dumnezeu în Cer. Eusebiu din Cezareea, ideologul Imperiului Roman creștin, a argumentat cel
mai bine punctele de contact dintre ideologia imperială romană și creștinism.
3 - împărații creștini, fiind unșii lui Dumnezeu, capătă dreptul de a se amesteca în treburile
Bisericii Creștine. Chiar Constantin va prezida Conciliul Ecumenic de la Niceea. Aici au fost
condamnate ideile lui Arius care susținea că Iisus nu este Dumnezeu. Această intervenție a
împăraților se va perpetua în secolele următoare, mai ales în Imperiul Bizantin - aici ia naștere
„cezaro-papismul”. În conflictele dintre Biserica oficială și erezii foarte adesea împărații sunt cei
care vor înclina balanță când spre o tabără când spre cealaltă. Practic ei vor hotărî, în multe
cazuri, ce este adevăr religios și ce este erezie.
Al doilea: adaptabilitatea creștinismului la ideologia imperială romană! Este un fapt istoric
deosebit de important. Împărații romani vor apărea, în special în Imperiul Roman de Răsărit, ca
adevărații conducători ai Bisericii - cezaropapism! Acest fapt prezintă trei trăsături, anume:
1 - creștinismul legalizat va fi impregnat, voit sau accidental, de către diverși împărați creștini cu
elemente păgâne. Însuși Constantin acceptând pe mai departe cultele păgâne va contribui la acest
„sincretism” creștino-păgân! Creștinismul adoptă, în propriul folos, elemente ale altor religii -
ziua de 25 decembrie ca dată a nașterii lui Hristos; reprezentarea împăraților creștini și a sfinților
cu diademe și aurore ca în cultul Soarelui! De altfel, Constantin a continuat să practice cultul
Soarelui, lucru atesta de baterea de monede cu zeul Soare după anul 313!
2 - Biserica Creștină va accepta oficial faptul că împăratul este unsul lui Dumnezeu pe Pământ și
că acesta are puterea absolută de la Dumnezeu. Astfel, deși părea să se fi impus în lupta cu
Imperiul Roman, Biserica s-a ales cu un stăpân pămâmtean! Acest stăpân, cum s-a văzut mai sus,
putea să hotărască ce este credință adevărată și ce este erezie!
3 - mai ales în Imperiul Roman de Răsărit, războaiele pornite de împărații creștini vor fi
declarate ca fiind războaie sfinte. De foarte multe ori, capii Bisericii vor binecuvânta războaiele,
oferind „garanția divină pentru reușita lor”. Acest obicei s-a păstrat, din păcate, în Bisericile
Ortodoxe Autocefale până în zilele noastre. De multe ori, auzim capi ai diverselor Biserici
Ortodoxe vorbind de războiul sfânt desfășurat de cutare națiune pentru anumite scopuri.
Exemplu cel ami concludent, chiar dacă supărător, este cel oferit de Biserica Ortodoxă Română
care a numit participarea României la Primul Război Mondial ca „războiul sfânt” pentru
reîntregirea neamului. Este cel puțin discutabil să declari tu „slujitor al lui Hristos”- care
spunea oamenilor următoarele: „Iubiți-vă dușmanii! Faceți bine celor ce vă prigonesc!” -, că
războaiele pot avea această „pecete” sfântă!
Concluzie: Este un subiect delicat, în opinia noastră, chestiunea pusă în discuție! Ea poate
genera fie judecăți dezaprobatoare, care merg în direcția unui creștinism corupt de modelul
roman, fie judecăți pozitive, care scot în evidență calitatea de sfinți a împăraților creștini, lupta
lor pentru apărarea religiei adevărate. Să nu uităm: Constantin cel Mare, canonizat de Biserică,
se face vinovat de crime odioase! El și-a ucis a doua soție și pe fiul cel mare!
Un lucru credem că se impune a fi subliniat, la o analiză atentă: puterea imperială romană
a câștigat mult prin preluarea creștinismului, în timp ce, Biserica și-a pierdut drastic din puritatea
ei de la început! Nu întâmplător se spune: „ Adevăratul creștinism a murit în 313. De atunci a
apărut religia creștină!”
Împărtășim, cu alte cuvinte, cele afirmate de cei doi istorici. Și astăzi putem sesiza ușor
prezența în creștinism a unor tradiții păgâne. Apoi, ideea că monarhul este unsul lui Dumnezeu,
deși pare a fi susținută biblic, ea este valabilă doar pentru Iudaism!
Secvența didactică avută în vedere este una dintre cele mai complexe din programa școlară
de clasa a X-a. Ea cuprinde o perioadă de timp în care au avut loc două războaie mondiale,
războilu rece, s-au instaurat regimurile comuniste, perioada post 1989. S-au întâmplat atât de
multe evenimente istorice încât se poate vorbi pe drept cuvânt „de durata scurtă a secolului XX”,
cum afirma istoricul Eric Hobsbawn.
Conținuturile istorice ale secvenței didactice trebuie să formeze/evalueze 4 competențe
specifice, care implică capacități multiple ale elevilor: analiză, comparație, gândire critică,
reflecții asupra aspectelor trecutului care pot ajuta la înțelegerea prezentului, sinteză, toleranță
față de diferite puncte de vedere.
Pentru formarea/dezvoltarea și evaluarea competenței 2.1, cea mai adecvată metodă
modernă este Cubul. Aceasta este o metodă- compozit, conținând 6 sarcini. Ea permite
analizarea și cunoașterea unor conținuturi în mod global, rezolvarea unor probleme complexe și,
mai permite aplicarea în procesul de învățare, a unor cunoștințe/capacități pe care elevii le dețin
deja, - în spiritul cerut de psihologia cognitivistă, care a susținut și demonstrat importanța
utilizării de către elevi a ceea ce știu sau a capacității lor de a adapta vechile cunoștințe/capacități
la situații noi.
Metoda Cubului permite corelarea competenței 2.1 cu un conținut amplu - Marile
conflicte ale secolului XX. De exemplu, profesorul organizează o oră, eventual două pentru
consolidarea cunoștințelor referitoare la cele două războaie mondiale. Din conținutul avut în
vedere, profesorul va dori, la final, ca elevii să înțeleagă de ce cele două războaie mondilae sunt
socotite de mulți istorici drept „al doilea război de 30 de ani”. Va împărți clasa în 6 grupe,
fiecăreia atribuindui rezolvarea unei sarcini.
Aplicație-model:
Grupa 1 - Descrieți aspectele sau faptele din Primul Război Mondial care au stat la baza
declanșării ulterioare a celui de-al Doilea Război Mondial;
Grupa 2 - Comparați trăsăturile de „război total” ale celor două războaie mondiale, punând în
evidență asemănările și deosebirile. De exemplu: - față de Primul Război Mondial, Al doilea a
căpătat chiar caracter de „război de nimicire în masă”; pentru prima dată, anumiți combatanți și-
au propus exterminarea totală a unor întregi populații, fapt inexistent în Primul Război Mondial;
Grupa 3 - Aplicați cunoștințele voastre privitoare la politica externă a Germaniei de-a lungul
perioadei 1878-1939, pentru a înțelege cauzele profunde care au stat la baza declanșării celor
două războaie mondiale;
Grupa 4 - Asociați următoarele noțiuni istorice: război total, arme de distrugere în masă,
holocaust, război-fulger, într-un eseu cu tema: „Al Doilea Război Mondial - cea mei mare
catastrofă din istorie”;
Grupa 5 - Analizați aspectele care particularizează cele două războaie mondiale față de alte
conflicte din epoca modernă;
Grupa 6 - Argumentați, pro sau contra, privitor la afirmația: „Primul Război Mondial a fost
catastrofa originară a secolului XX”.
Se observă că sarcinile de lucru nu sunt deloc ușoare. Ele presupun cunoștințe temeinice,
eventual chiar realizarea unor teme de portofoliu. De aici observăm un fapt caracteristic aproape
tuturor metodelor moderne - sunt cronofage! Ele solicită mai mult de două ore pentru a putea fi
utilizate eficient. De aceea nu prea este posibil să fie utilizate în multe școli li licee, deoarece
programa de istorie prevede în multe cazuri doar o oră pe săotămână.
Oricum, metoda cubului este o metodă eficientă pentru atinferea conținutului vizat de
profesor. Justificarea alegerii acestei metode este dată, așadar, de două caracteristici ale sale:
Exemplu: Alcătuiți un eseu cu tema „ Cele două războaie mondiale reprezintă al doilea
război de 30 de ani”. Elevii vou trebui să atingă o serie de chestiuni: În jurul cărui imperiu s-a
desfășurat primul război de 30 de ani? Cum a contribuit „echilibrul de putere” impus de puterile
învingătoare prin pacea din Westfalia la accentuarea, în timp, a politici externe revanșarde a
centrului de putere german? Vor trebui să analizeze taberele aflate în conflict în ambele războaie
mondiale; să analizeze dacă perioada interbelică a fost o perioadă de pace sau doar o pauză în
cadrul unui singur conflict.
În realizarea eseului elevii vor trebui să aplice ceea ce cred că știu despre războiul de 30 de
ani; care a fost centru de gravitație al acestui conflict; să facă o analiză asupra politicii externe
germane de-a lungul unei perioade lungi de timp și să emită o judecată de valoare/apreciere
asupra acesteia; vor trebui să observe dacă nu cumva cele două războaie mondiale reprezintă un
singur conflict, care, la originea lui îndepărtată s-ar putea să fi stat sentimentele de frustrare ale
lumii germane față de pacea westfalică și „echilibrul de putere” impus de puterile învingătoare
de la sfârșitul războiului de 30 de ani.
Metoda Cubului pe competența 2.1 și problemele de atins din conținutul istoric avut în
vedere duce și la îndeplinirea componentei de Valori și Atitudini. De pildă, se realizează
coerența și rigoarea în gândire și acțiune; se antrenează gândirea prospectivă (...) tocmai prin
chestiunea: Reprezintă cele două războaie mondiale al doilea război de 30 de ani?
Aplicație-model:
Grupa 1 - Cadran 1 - Pe baza analizei lucrării lui Victor Frunză, rezolvați sarcina: Analizați
aspectele care au particularizat unele regimuri comuniste: titoist, chinez;
Grupa 2 - Cadran 2 -Desprindeți caracteristicile „ortodoxiei” comuniste staliniste: Surse
principale vor fi lucrările lui Victor Frunză și W.H.McNaill;
Grupa 3 - Cadran 3 - Pe baza unor afirmații gen: „Comunismul - cea mai periculoasă utopie din
istorie” - W.H.McNaill, analizați trăsăturile care fac din comunism o ideologie criminală;
Grupa 4 - Cadran 4 - Realizați un eseu cu tema: „Național-comunismul” - o formă particulară
de comunism”. Se vor avea în vedere chestiuni ca: dorința unor lideri de a se abate de la
„ortodoxia” stalinistă, de a adapta în mod „creator” comunismul la realitățile din țările lor. Se vor
analiza în special regimurile comuniste din Iugoslavia și China.
Așadar, metoda celor 4 cadrane a fost aleasă de noi datorită unor caracteristici ale sale, ca de
exemplu două:
1 - sarcinile din cele 4 cadrane pot fi alese în mod liber de către profesor și elevi, metoda
cadranelor neimpunând anumite sarcini fixate gen „comparați, aplicați” etc., ca în cazul matodei
cubului,
2 - în fiecare cadran se pot înscrie și anumite texte relevante, îninte de a se indica sarcina de
rezolvat de către elevi. Exemplu: Citiți următorul text: „Ideologia comunistă a captivat mulți
oameni de elită din Occident, în ciuda realităților crude din lagărul comunist”. Pe baza textului și
a unor lucrări bibliografice, desprindeți acele caracteristici ale ideologiei comuniste care au
făcut-o atrăgătoare pentru mulți intelectuali din Occident.
Evaluarea competenței 5.1 în raport cu problemele de atins evidențiate de noi se poate face fie
printr-un eseu structurat, fie eseu întrebări-structurate, fie item rezolvare de probleme. Poate fi
utilizat și portofoliul - fiecare sarcină din fiecare cadran poate constitui o temă de portofoliu.
Exemplu: Realizați un eseu de 2-3 pagini cu tema „Forme particulare de comunism”, în care să
surprindeți, prin cercetarea unor surse ( cele indicate mai sus ), următoarele chestiuni:
Elevii vor trebui să realizeze o scurtă introducere unde vor prezenta trăsăturile
comunismului stalinist, modul în care comunismul a devenit un sistem mondial. Apoi vor
evidenția ce factori au dus la particularizarea comunismului într-o serie de țări. Eseul va
presupune și o investigație prospectivă menită să explice menținerea regimului comunist în
China, succesul economic al acestuia.
Aplicarea metodei cadranelor ajută la dezvoltarea gândirii critice prin analiza surselor
istorice, a diverselor lucrări; de asemenea, antrenează gândirea prospectivă (...) pentru
înțelegerea prezentului și anticiparea unor posibile evoluții în viitor.
1 - Incidentul critic permite elevilor să analizeze/să observe în ce măsură anumite aspecte din
trecut afectează prezentul;
2 - Metoda permite răspunsul la întrebări des întâlnite în rândurile elevilor: „De ce trebuie să
învățăm cu tare lucru la istorie?” „Ce relavanță au pentru noi, pentru viața noastră, aceste
chestiuni?”
Iată, așadar, cum această metodă permite elevilor să facă legătura dintre anumite
conținuturi/probleme istorice și viața cotodiană, epoca prezentă!
Cele două tabere vor analiza, în mod argumentat, relevanța/nonrelevanța acestor procese
pentru evoluția României, pentru procesul unificării europene.
Această metodă ajută, de asemenea, la dezvoltarea unor valori și atitudini cum ar fi:
antrenarea gândirii prospective prin înțelegerea rolului istoriei în viața prezentă și ca factor de
predicție a schimbărilor. este o valoare/atitudine aflată într-o relație directă cu competența 2.8!
Evaluarea acestei competențe în raport cu conținutul/problema de atins, se poate face
printr-un item situație/rezolvare de probleme. acesta poate fi formulat astfel: Argumentați,
printr-un fapt istoric relevant, relitatea crizei cu care se confruntă U.E. în privința construcției și
viabilității proiectului european.Stabiliți relevanța/nonrelevanța acestui fapt pentru noi românii!
Grupa 1 - „Vrem să știm care au fost cauzele ce au dus la eșecul „Marii Alianțe” și declanșarea
războiului rece?”;
Grupa 2 -„Vrem să știm cum a fost totuși posibil ca anumite crize ale războiului rece , -
exemplu: criza cubaneză -, să nu ducă la declanșarea unui război nuclear global?”;
Grupa 3 „Vrem să știm de ce Marile Puteri au acumulat uriașe arsenale de arme nucleare deși
știau că este prohibită anihilarea nucleară reciprocă?”;
Grupa 4 - „Vrem să știm în ce măsură „actul final” de la Helsinki a contribuit la destinderea
internațională și dacă hotărârile sale privind recunoașterea frontierelor postbeliceau fost corecte
sau doar au fost impuse de situația geopolitică existentă atunci?”
Pentru a afla răspunsurile la aceste sarcini, elevii vor consulta diverse lucrări, cum ar fi:
- „Cronica ilustrată a omeniriii”, vol. XIII,XIV,XV, - Ed. Litera;
- „Istoria Europei”, - autori: Serge Bernstein, Pierre Milza;
- „Rusia, America și Războiul Rece”, - autor Martin Mc Cauley;
- „Istoria Universală”, vol. III, Ed. Larousse.
Desigur, pot fi consultate și alte lucrări și surse.
După consultarea surselor/lucrărilor respective, elevii vor completa a treia rubrică a
tabelului - „Am învățat”. Aici vor scrie informațiile pe care le-au aflat privitor la ceea ce au
dorit să știe. Vor compara, în final, ceea ce știau la început cu ceea ce știu la final. Trebuie încă o
dată afirmat - aceste metode moderne sunt cronofage! Și-n cazul SVA-ului este nevoie de cel
puțin 3 ore pentru a analiza temeinic acest conținut. Mai degrabă, SVA-ul poate fi realizat prin
corelarea lui cu portofoliul! Fiecare grupă va realiza un referat privitor la problemele respective.
Așadar, evaluarea validă, clară a acestei competențe 5.4 în corelație cu conținutul istoric
„Războiul rece” se poate face mult mai bine prin portofoliu. Totuși, în ora de analiză a
rezultatelor cercetării/muncii elevilor, profesorulpoate propune elevilor realizarea unor eseuri cu
teme diverse, cum ar fi: „Războiul rece - un tip de război înghețat între o pace imposibilă și un
conflict improbabil”; „Războiul rece și paradoxul bombei nucleare”; - pentru realizarea acestuia,
ar fi de dorit ca elevii să aibe acces la lucrarea istoricului britanic John Keegan - „The Could
War”. Din păcate, lucrarea respectivă nu a fost tipărită în limba română.
SVA ajută, de asemenea, la formarea/dezvoltarea unor valori și atitudini, exemplu:
Coerență și rigoare (...); Gândire critică și flexibilă, - adică tocmai primele două valori și
atitudini cerute de secvența didactică supusă atenției noastre!
Printre metodele tradiționale pe care le putem utiliza pentru evaluarea competențelor date
amintm: evaluarea orală, evaluarea prin lucrări de control, teze, a ceea ce au învățat elevii
din ce s-a predat la clasă de către profesor.
Evaluarea orală este un caz special al comunicării didactice. Profesorul o poate efectua
frontal sau individual. Pune întrebări elevilor referitoare la conținuturile domeniului „Relațiile
internaționale”.
Există două avantaje:
1 - evaluează capacitățile de gândire creativă ale elevilor și modul lor de exprimare în limbajul
specific disciplinei Istorie;
2 - permit realizarea de eseuri structurate, rezolvarea de itemi situații - probleme.
Dezavantajul - aceste verificări scrise pleacă, în esență, tot de la memorarea exactă a unor
informații/cunoștințe, chiar dacă răspunsurile pot fi filtrate de creativitatea și gândirea propeie a
elevilor. Apoi, obiectivitatea evaluării depinde tot de subiectivitatea profesorului.
Așadar, având în vedere complexitatea celor 4 competențe, evaluarea lor prin metode
tradiționale nu este relevantă!
În schimb, evaluarea competențelor respective poate fi făcută foarte bine, chiar indicat am
putea spune, prin portofoliu!
1 - reprezintă o formă de evaluare compleză, longitudinală, proiectată într-o secvență mai lungă
de timp, rezolvând, astfel, problema aspectului cronofag al metodelor moderne;
2 - permite emiterea unor judecăți de ansamblu asupra capacităților elevilor de argumentare, de a
sintetiza informațiile, de a ordona anumite idei și de a se exprima în limbajul științific adecvat
istoriei,
3 - el pune în valoare creativitatea elevilor, capacitățile lor de a se documenta inteligent, mai ales
prin folosirea Internetului. Aici trebuie subliniat faptul că, profesorul are o mare responsabilitate
în a-i îndruma pe elevi spre site-uri adecvate, cu informații clare, asumate de autori și a-i
determina să evite în documentare site-uri gen Wikipedia, unde, în multe situații, materialele nu
sunt verificate, și, de multe ori, nu sunt asumate!
Pentru secvența didactică aflată în atenția noastră, portofoliul poate prezenta diverse criterii
de evaluare. Iată trei dintre acestea: