Sunteți pe pagina 1din 2

Sursele de finanțare ale ONG-urilor

1. Ce sunt ONG- urile?


2. Veniturile ONG- urilor
3. Alte surse de finanțare
4. Înființarea unui ONG
5. Găsirea unor surse de finanțare pentru ONG-ul înființat

1. ONG = Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități
de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal
nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații.1

2. Venituri
Veniturile asociațiilor sau federațiilor provin din:

a) cotizațiile membrilor;

b) dobânzile și dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiții legale;

c) dividendele societăților comerciale înființate de asociații sau de federații;

d) venituri realizate din activități economice directe;

e) donații, sponsorizări sau legate;

f) resurse obținute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;

g) alte venituri prevăzute de lege.2

Principala sursă de venituri la începutul funcționării unei organizații o constituie cotizațiile


membrilor. Aceste cotizații pe parcurs vor deveni o sursa sigura de venituri, însă nu vor mai putea
acoperi cheltuielile organizației. Cu ocazia unor evenimente speciale (tabere ecologice) la care
organizația suportă majoritatea cheltuielilor se pot strânge si câteva taxe suplimentare de la
participanți. 3

Ong- urile mai pot obține finanțare de la firme private. Acestea pot sponsoriza activitățile unor
asociații sau fundații, astfel promovându-se imaginea lor. Firmele străine pot prezenta un un interes
mai mare, deoarece dispun de un capital financiar considerabil.

1
Conform Art.1 din Ordonanța nr. 26/200 http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/Assistenta-
sociala-2018/OG_26_2000_la_18-01-2018.pdf (accesat la data de 11.12.2019, ora 08:53)
2
Conform Art.46 din Ordonanța nr. 26/2000
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/Assistenta-sociala-2018/OG_26_2000_la_18-01-
2018.pdf (accesat la data de 11.12.19, ora 09:24)
3
Bogdan Bădescu, Management ong, Editat de ASER, Reșița 1997, pag.37
Primăriile, consiliile locale și județene pot și ele finanța anumite programe ale organizațiilor, dar
aceste finanțări sunt mai greu de obținut.
Guvernul, prin ministerele sale, poate fi o sursă de finanțare.

3. Alte surse de finanțare


ONG-urile pot primi finanțare de la alte state mai dezvoltate (din Uniune Europeană sau din
afara ei). Există numeroase fundații în diferite state care oferă granturi. Acestea trebuie identificate
și urmărite permanent deoarece perioada de acordare poate fi de doar câteva luni. Exemple de astfel
de finanțatori: Agenția pentru Dezvoltarea Internațională a Statelor Unite (USAID), Ambient Assisted
Living (ALL), European Youth Foundation (EYF), Programul Națiunilor unite pentru dezvoltare etc.
De asemenea, concomitent cu accesarea fondurilor europene, pot fi accesate programele de
interes național (PIN).4
ONG-urile pot avea mijloace proprii de finanțare, obținute prin activitățile desfășurate de către
beneficiarii respectivelor asociații sau fundații sau prin închirierea imobilelor acestora.

4. Înființarea unui ONG


Doresc să înființez o asociație care va avea denumirea Asociația Fericiți și Creativi. Beneficiarii
acestei asociații vor fi copiii cu sindromul Down cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani. În funcție de
abilitățile lor, aceștia vor participa la diferite activități creative: desen, pictură, modelaj și vor
învăța cum să realizeze diferite decorațiuni sau chiar bijuterii manual.
Copiii care vor face parte din asociație pot proveni atât din familii cât și din diferite centre
rezidențiale.

5. Găsirea unor surse de finanțare pentru ONG-ul înființat

Asociația a fost înființată cu sprijinul unor donatori și prin obținerea unei finanțări din partea
USAID. Viitoarele activități ale asociației vor fi finanțate de sponsorii acesteia: Fundația Vodafone,
Altex și Cybernet Auto.
De asemenea, vom avea o sursă proprie de finanțare obținută prin vânzarea obiectelor realizate
de către beneficiari și angajați în cadrul asociației.

4
Doru Buzducea, Sisteme moderne de asistență socială: tendințe globale și practici locale, Editura Polirom, Iași
2009, pag. 180

S-ar putea să vă placă și