MODALITĂŢI DE REALIZARE A COEZIUNII

GRUPULUI LA GRUPA MICĂ

Grădiniţele constituie un mediu social educativ impregnat de

probleme formative psihologice foarte numeroase.
Ca mediu, grădiniţa se deosebeşte de familie prin programul său
progresiv educativ ce cuprinde intenţionalităţi clare, prin solicitarea mai
expresă a copilului de a se exprima şi de a acţiona, de a înţelege şi de a
gândi, percepe, simţi ceea ce se impune prin activităţile şi materialele
ilustrative cu care operează educatoarele.
Totodată, grădiniţa obişnuieşte copilul cu situaţia de colectiv, de
tutelat, în care regulile de convieţuire sunt mai riguroase şi de prim- plan
decât cele din familie.
Astfel, grădiniţa creează pentru copil trecerea de la fluctuaţia
dispoziţiilor la permanenţa relativă a disponibilităţii, adică la cerinţa ca
toţi copiii să fie gata oricând la integrare în activităţi colective obligatorii.
În grădiniţa de copii formarea grupei de preşcolari este actul
fondator al socializării lui ulterioare.
Egocentrismul natural al copilului la această vârstă face acest
demers destul de dificil, de aceea procesul constituirii grupului se va face
progresiv. Educatoarea este cea care trebuie să ştie cum să conducă
activităţile, puţin câte puţin, pentru trecerea de la jocul în grup la
învăţarea de grup.
Detaşarea copilului de grupul familial şi integrarea în grupa de
preşcolari este un proces ce comportă o serie de dificultăţi.
Copilul este îndepărtat destul de brutal şi durabil de mediul lui obişnuit,
fiind obligat să se adapteze unor structuri noi, unde este instituit un ritm
unic, este nevoit să se mişte în locuri strict delimitate şi să intre în relaţii
cu adulţii şi copiii impuşi. El trebuie să trăiască cu ei şi, mai ales, să
înveţe cu şi în mijlocul lor. Din aceste motive grupa de preşcolari
exercită, mai întâi, o putere coercitivă.
Primele contacte pe care le stabileşte copilul cu egalii săi
constituie, mai degrabă, ocazii de uimire, de agresiune, indiferenţă, decât
reale prilejuri de a intra în relaţii de schimb cu ei.
Iată de ce, a reuni nişte copii în aceeaşi clasă nu e de ajuns pentru a forma
un grup. Pentru a-i aduce în situaţia de a munci în grup e necesar să
modelezi grupul, să-i dai o formă, să-i înveţi să se manifeste şi să existe
ca grup.
În constituirea grupului este nevoie, mai întâi, de cunoaşterea
manifestărilor personale ale fiecărui copil.
Primul pas, esenţial de realizat este acela de a-l ajuta pe fiecare
copil să se simtă în siguranţă. Aceasta inseamnă că fiecăruia îi trebuie
aplicat un tratament individual pe latura facilitării primelor lui contacte cu
grupa în devenire.
Printr-un dialog bine condus de educatoare, copilul este introdus în grup,
ca interlocutor. El îl va percepe pe celălalt în acelaşi timp ca asemănător
sieşi dar şi ca diferit. Apoi, treptat copilul acceptă să acţioneze într-un
grup chiar dacă sarcina pe care o rezolvă este individuală.
Trecerea de la sarcini rezolvate individual la activităţi colective se
produce în funcţie de abilităţile educatoarei ca şi conducător de grup.
Activitatea de zi cu zi duce la identificarea unor premise ce contribuie la
coeziunea grupuli de copii, şi anume:
 deşi cerinţele sunt formulate oral pentru fiecare copil, ele sunt
auzite de toţi copiii;
 îndeplinirea sarcinilor se face alături de ceilalţi copii, adică în
sânul grupei;
 copiii formulează cereri care atrag tuturor atenţia asupra
anumitor trebuinţe;
 răspunsurile se oferă oral, auzindu-le cu toţii;
 ei sunt cei care explică, comentează ceea ce fac.
Folosind aceste situaţii, educatoarea îi poate pune pe copii în situaţii de
întrajutorare. Cei mai mici şi mai timizi se vor putea simţi protejaţi
tocmai când credeau că sunt singuri şi fără ajutor. Crearea ocaziilor de
întrajutorare dezvoltă anumite sentimente de solidarizare pe care copiii nu
le conştientizează, dar pe care contează în împrejurări asemănătoare.
Aceasta înseamnă a-l face pe copil să-şi dezvolte anumite competenţe
personale atunci când se află în mijlocul celorlalţi.
Prin urmare, primul pas în realizarea coeziunii grupului este obişnuirea
copilului cu ajutorul reciproc, fără să se permită ca unii să abuzeze de
ajutorul celorlalţi.
De asemenea, educatoarea trebuie să cultive copiilor plăcerea de a
activa în colectiv şi în folosul colectivului şi de se supune conştient
cerinţelor grupului.
În grădiniţă sunt nenumărate ocaziile când copiii manifestă dorinţe
contrare (unii vor să se joace în timp ce ceilalţi sunt interesaţi de
propunerea educatoarei). În asemenea cazuri e important să se evite
constrângerea.
O importanţă deosebită pentru viaţa de colectiv o au relaţiile dintre
copii. Acestea au la bază cultivarea unor trăsături morale: politeţea,
sinceritatea, amabilitatea, delicateţea, atenţia faţă de copiii mai mici sau
timizi...etc.
În acest sens, acţiunea educatoarei în organizarea unor jocuri atractive, în
pregătirea din timp a celor mai accesibile materiale şi jucării contribuie la
apropierea copiilor unii faţă de alţii şi la stabilirea unor relaţii juste între
ei.
Jocul este un mod de reflectare a relaţiilor sociale propriu copiilor.
Viaţa socială cu legăturile ei reciproce este preluată şi reprodusă în joc la
nivelul de înţelegere al copiilor.
Valoarea mare a jocului în formarea unui colectiv unit decurge din faptul
că el dă posibilitatea antrenării unui număr mare de copii. În acest sens
este recomandabil ca antrenarea copiilor în jocuri colective să se facă în
mod treptat, iar la început numai la dorinţele copilului.
Munca în comun a copiilor constituie un prilej potrivit pentru
formarea şi exercitarea deprinderilor de viaţă în colectiv. Sortarea
jucăriilor după anumite criterii, ordinea pe etajere sau în dulapuri,
aşezarea mingilor în cutiile lor, aranjarea creioanelor colorate şi alegerea
celor fără vârf pentru a fi ascuţite...etc, sunt acţiuni realizate cu
contribuţia tuturor copiilor.
Activităţile obligatorii influenţează procesul de coeziune a
grupului prin conţinutul lor, dar şi prin modul lor de organizare.
Povestirile, memorizările, lecturile după imagini, educaţia muzicală... etc,
se pot referi la prietenie, la regulile de comportare în colectiv...etc. De
asemenea, în timpul activităţilor obligatorii copiii trebuie să se asculte
unii pe alţii, să completeze răspunsurile, să le corecteze dacă e cazul, să
acţioneze în comun şi organizat în concordanţă cu tema propusă.
Plimbările, participarea în comun la un spectacol de teatru de
păpuşi, sărbătorirea zilelor de naştere îi uneşte pe copii.
În atenţia educatoarei trebuie să stea mereu munca individualizată
dusă cu copiii care, din diferite motive, se adaptează mai greu la
condiţiile de viaţă în colectiv. Observând mereu comportamentul copiilor,
educatoarea poate constata dificultăţile unora de a se integra în
colectivitate şi poate desprinde particularităţi esenţiale ale personalităţii
tuturor copiilor. În funcţie de aceste constatări, educatoarea va şti cum să
intervină pentru dezvoltarea sentimentelor favorabile apartenenţei de
grup.

Bibliografie:
 XXX, Programa activităţilor instructiv- educative în grădiniţa
de copii, Bucureşti, 2000;
 Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologia generală, Editura
Polirom, Iaşi, 1996;
 XXX, Laborator preşcolar, Bucureşti, 2002.