CURSUL NR.

3 – PERSONALITATE NORMALĂ ŞI PATOLOGICĂ 1

1. Conceptul de personalitate. Termenul de personalitate se

referă la calităţi comportamentale stabile ale unui individ într-o
mare varietate de circumstanţe. Unele trăsăturile de
personalitate, fac ca oamenii să fie mai predispuşi la anumite
tulburări emoţionale atunci când se confruntă cu evenimente
stresante. Deasemenea unele personalităţi sunt evident anormale
(violenţi), la altele trăsăturile anormale sunt mai atenuate. Este
insă dificil de a trasa o linie de demarcaţie între normal şi anormal
şi chiar de a găsi criteriul pentru această departajare.

2. Personalități accentuate

Karl Leonhard (1904-1988) psihiatru german a avut o contribuţie

remarcabilă la descrierea modului în care anumite trasături de
personalitate fac diferenţe intre oameni, cum acestea, in funcţie
de intensitatea lor, pot sa-i evidenţieze pe unii iar pe alţii să-i
scoată din sfera „normalului” trimiţându-i în sfera patologicului.
Autorul amintit arată că între oameni există deosebiri și asemănări
generate în mod deosebit de factorii externi care acționează
asupra lor în decursul vieții. Astfel:

A. Două persoane cu firi înnăscute asemănătoare pot fi diferite

datorită dezvoltării diferite în cursul vieții. Comportamentul lor
diferă în funcție de:

• familia din care fac parte; • școala la care învață; • profesia pe

care o au; • oamenii cu care intră în contact.

B. Persoane foarte diferite una de cealaltă se pot asemăna prin

faptul că au o anumită poziție în societate, iar aceasta își pune
amprenta pe comportamentul lor. Ex: tipul de viață:

• al comerciantului; • al ofițerului; • al profesorului; • al

funcționarului; • al savantului. Este drept că o mare parte din
caracterul individului și implicit o parte a trăsăturilor generale
apar o dată cu el, astfel sunt foarte multe lucruri pe care omul le
face instinctiv, forma în care se manifestă și înclinațiile lui sunt
modelate în timpul vieții.

Ceea ce este dat în mod instinctiv constituie baza naturii umane

adică ceea ce îl deosebește pe om de animal, trăsăturile umane
fiind comune tuturor oamenilor. Ceea ce îi deosebește pe oameni
între ei este în mare parte rezultatul evoluției lor, variațiile
întotdeauna formându-se în funcție de reacțiile indivdului.

Plecând de la trăsăturile general umane, putem observa că în

cadrul acestora apar deosebiri importante în diferitele sfere ale
psihicului.

a. În sfera aspirații-înclinații există variații ale modului de reacție.

Oameni mai mult sau mai puțin egoiști, altruiști, ambițioși sau mai
putin ambițioși, miloși, conștiinciosi etc. b. În sfera afectiv-volitivă
a psihicului apar deosebiri importante datorate modului de
prelucrare lăuntrică a trairilor: rapiditatea cu care ele cresc sau
scad; profunzimea la care ajung; excitabilitatea voinței în funcție
de tipurile temperamentale (coleric, flegmatic, sangvin c. În sfera
asociativ-intelectuală unde operează sentimente asociative în care
își au originea unele trăsături ale personalității cum ar fi interesul
pentru nou și simțul ordinii. După cum se poate constata, devierile
într-un sens sau într-altul se mențin întotdeauna în anumite limite
așa încât nu ridică individul deasupra a ceea ce este general uman.

Este foarte dificil să deosebim trăsăturile care dau naștere unei

personalități accentuate de acele trăsături care nu produc decât
individualități obișnuite. Spre exemplu, o trăsătură de caracter
hiperperseverentă, poate fi atât de puțin pronunțată încât să nu ia
naștere o accentuare ci numai o deviere de la medie fără a depăși
acest cadru. Însă accentuarea presupune întotdeauna un anumit
grad de intensitate.

Trăsăturile accentuate sunt altceva si mult mai puțin numeroase

decât cele care generează doar variații între oameni. Spre exemplu
câte ceva din trăsăturile anancaste, isterice sau paranoide există în
fiecare, dar atunci când sunt într-un grad redus ele nu apar ca mod
de

manifestare în exterior. Când însă aceste trăsături ajung la o

anumită intensitate, ele își pun amprenta clar asupra personalității
omului iar când se accentuează și mai mult ajung să perturbe
structura personalității. Personalitățile care pot fi considerate
drept accentuate nu sunt deci anormale, patologice, decât dacă
depășesc o anumită intensitate ce scoate individul din sfera
normalităţii. Personalitățile care se ridică detașat deasupra mediei
dar nu tind spre patologic sunt tocmai acei oameni pe care îi
denumim „personalități”, cei care poartă propria lor amprentă.
Personalitatea accentuată manifestă vocația pentru ceva ieșit din
comun atât în sens pozitiv, din punct de vedere social, cât și în
sens negativ. Unii oameni prezintă trăsături negative accentuate
pentru că sunt influențați de împrejurări exterioare, neprielnice
firii lor. Când ne găsim în prezența unei imagini psihice negative,
suntem de cele mai multe ori înclinați să presupunem o
psihopatie, iar în cazul unei imagini pozitive, ne gândim mai
curând la o personalitate accentuată. Dupa Karl Leonhard ar
trebui sa calificăm drept personalităţi anormale doar acei oameni
care se deosebesc într-o măsură atât de mare de medie, încât
chiar în lipsa unor împrejurări exterioare nefavorabile au dificultîţi
în a se adapta cerinţelor vieţii. Nu există însă o graniță între
oamenii obișnuiți și cei cu personalitate accentuată. Nu
întotdeauna personalitățile hiperexacte, respectiv anancaste,
personalitățile demonstrative, respectiv isterice, personalitățile
instabile, în sensul lipsei de voință, se pot include în categoria
personalităților accentuate, după cum printre trăsăturile
accentuate ale personalității nu vom găsi lipsa de afectivitate.
Legat de afectivitate, se întâlnesc deviații la personalitățile
hipertimice, distimice, ciclotimice dar acestea nu influențează în
mod esențial cursul vieții unui om.

Tipurile de personalitate accentuată

I. Personalitatea demostrativă

- înclinaţi spre manifestări histrionice (isterice) – tendinţa de a juca

teatru, de a atrage atenţia şi de a se impune în grup; lucru
observat în tot comportamentul prin mimică, gestică, manifestări
afective; - lipsă de autenticitate, adesea
mint şi înşeală remarcabil nefiind conştienţi de ceea ce fac
(micinoşi şi escroci patologici); - se laudă mult încercînd să se pună
în valoare; - sunt personalităţi ce pot fi plăcute în unele
împrejurări dar exagerează şi preiau starea afectivă a grupului - au
o mare permeabilitate afectivă (plâng repede, râd repede); -
accentuarea patologică: crize isterice (cade, dar teatral ca să nu se
lovească şi are nevoie de săruri atrăgând atenţia); escroci
sentimentali (sacrifică pe ceilalţi pentru satisfacţia proprie).

II. Personalitate hiperexactă

- conştinciozitate şi seriozitate; - recurg la verificări repetate; -

oscilaţii prelungite în decizia pentru una sau alta din alternative; -
suferă dacă nu le iese ceva aşa cum şi-au propus; - perfecţionism; -
excesiv preocupaţi pentru detalii; - accentuarea patologică:
tulburare obsesivă (nevroză obsesivă).
7

III. Personalitate hiperperseverentă

- esenţială este perseverenţa anormală a afectului. Afectele nu

dispar nici dacă sunt descărcate, se prelumgesc mult în timp şi
foarte uşor pot fi revocate; - susceptibilitate şi ambiţie,
încăpăţânare excesivă; - egoism, orgoliu, ranchiună; - subiecţii nu
admint că pot să nu aibe dreptate; - accentuarea patologică: tipul
paranoid.

IV. Personalitate instabilă (nestăpânită) - impulsivitate; -

irascibilitate; - inconstanţă ; - dominant este primitivismul (lipsa
agerimii intelectuale); - dispoziţia scăzută este persistentă; -
accentuarea patologică: psihopatie epileptoidă şi psihopatie
impulsivă (scădere a autocontrolului voluntar – descărcări de
mânie).

V. Personalitatea hipertimică - veselă, optimistă, jovială; - dorinţă

mare de acţiune; - mimică mobilă; - atenţie labilă (datorită
polipragmatismului: se implică in multe activităţi şi nu le
finalizează), superficialitate; - accentuarea patologică: psihopatie
hipermaniacală (dispoziţia lui afectivă pozitivă este contagioasă şi
este fără dezinhibiţie.
VI. Personalitatea distimică (subdepresivă) - este contrariu
personalităţii hipertimice; - posomorâtă; - tăcută; - foarte
serioasă; - lipsa bucuriei de a trăi; - imboldul spre acţiune este
mult diminuat; - lentoare în mişcări, dar uneori agitaţie
dezordonată ca urmare a scăderii pragului de toleranţă la
frustraţie. - accentuarea patologică: stare depresivă.

VII. Personalitatea cicloidă (cicloidul) - alternanţa dispoziţiei de

multe ori fără motiv; - accentuarea patologică: psihopatie cicloidă.

VIII. Personalitatea expansivă (exaltatul) - se înrudeşte cu

personalităţile hiperemotive şi cicloida; - deosebirea de cicloid
constă în excesul manifestărilor de o notă sau alta: evenimentele
îmbucurătoare le provoacă foarte repede entuziasmul, iar cele
triste îi duc tot aşa de repede la disperare; - când devine puternic
reliefată se caracterizează prin dependenţa anormală faţă de
afecte sau sentimente şi înclinaţii spre decizii pripite (ciclotimie
exaltată);

- se constată la multi existenţa anumitor sentimente „nobile”, de

aceea este des întălnit acest tip la artişti şi poeţi; - în general are
două forme: a) capacitatea de a se entuziasma puternic; b)
predispoziţie spre disperare.
IX. Personalitate anxioasă - predomină sentimentul de nelinişte
pâna la anxietate (presimţire amestecată cu teamă); -
comportamente timide; - manifestări somatice şi hiperactivitate
vegetativă (dureri de cap, transpiraţii, paloare, roşeaţă, plâns); - e
trăită ca o tensiune (încordare) puternică internă.

X. Personalitate hiperemotivă - prag scăzut de reactivitate la

stimuli externi sau interni; - reacţii de mare sensibilitate şi
profunzime în sfera sentimentelor subtile; - mobilitatea mare a
mimicii (de exemplu plâng foarte uşor cu lacrimi); - labilitate a
sentimentelor (ca şi la ciclotimici); - accentuarea patologică:
timiditate excesivă, evitarea contactelor umane.