Republica lui Platon

Aristokeles (numit Platon datoritã chipului sãu viguros) s-a nãscut în anul 427 î.e.n într-o
familie ilustrã. Descendenţa sa este una nobilã, mama sa fiind înruditã cu Solon, iar tatãl sãu fiind
din neamul regesc al codrizilor. Educaţia s-a a fost una aleasã, tinereţea fiind în special marcatã de
studiul poeziei şi a picturii. La vârsta de 20 de ani, venind s-a participe la un concurs de poezie l-
a întâlnit şi l-a ascultat pe Socrate. Impresionat de înţelepciunea lui Socrate, Platon se dezice de
poezie pentru a merge sub tutela lui Socrate. Contextul social al vremii, disesiunile sociale din
Atena, guvernarea celor 30, dar în special moartea lui Sorate, au avut un impact puternic asupra
acestuia. Ȋn 399 î.e.n, dupã moartea lui Socrate, Platon cãlãtoreşte în Egipt. Aici a luat cunoștință
cu învățăturile lui Heraclit, a eleatilor, pitagoricienilor,dar și ale lui Democrit și Hippocrates; a
studiat și matematica. La vârsta de 40 de ani se retrage la Adena unde deschide Academia. Ȋn urma
cãlãtoriilor sale în Siracuza, Platon începe sã mediteze asupra punerii ideilor sale socio-politice,
precum şi asupra modului în care sã le punã în practicã1.

Republica (Πολιτεία – Politeia în greaca veche) a fost scrisã în jurul anului 360 î.e.n şi
reprezintã o lucrare influentã de filosofie şi teorie politicã, fiind probabil şi cea mai cunoscutã
lucrare a sa. Autenticitatea lucrãrii nu a fost pusã niciodatã la îndoialã. Conform cu distribuţia
tradiţionalã a operei în tetralogii, realizatã încã din Antichitate, de cãtre Thrasyllos, Republica
ocupã poziţia a II-a din cea de-a VIII-a tetralogie, fiind precedatã de dialogul apocrif Cleitophon
şi urmatã de Timaios şi Critias2.

1
Platon, Opere, vol. I, ediţie îngrijitã de Petru Creţia şi Constantin Noica, studiu introductiv de Ion Banu, traduceri,
note introductive şi note de Marta Guţu, Sorin Vieru ş.a, p. X-IX.
2
Idem, Opere, vol. V, ediţie îngrijitã de Constantin Noica şi Petru Creţia, cuvânt prevenitor de Constantin
Noica,traducere, interpretare, lãmuriri preliminare, note şi anexã de Anderi Cornea, p. 17.