Sunteți pe pagina 1din 3

Student: Carciuc Dragos-Gabriel , grupa 25, seria B , anul V, MG

Tehnologia moderna in examinarea post-mortem

Examinarea post-mortem a corpului uman cu intenția de a stabili cauza decesului a început în


anul 300 î.e.n. cu primele încercări ale medicilor greci Herophylus și Erasistratos din Alexandria.
Numele dat intervenției este compus din cuvintele autos și opsis (gr), a căror asociere a dat sensul
de „a vedea cu ochii tăi”. Autopsiile au continuat în lumea antică, practicate de savanți, medici și
artiști, care au încercat să deslușească alcătuirea și funcționarea corpului uman și să găsească
explicația bolilor.
În perioada modernă a medicinii, marii patologi care au contribuit la formarea specialității au
fost austriacul Carl von Rokitansky (1804–1878), francezul Marie F.X. Bichat (1771–1802) și
germanul Rudolf Virchow (1821–1902). Profesorul român Mina Minovici, farmacist, medic,
antropolog, savant (1858–1933), de origine aromână (s-a născut în Macedonia), a adus mari
contribuții la conceptul de medicină legală, cel al instituției morgii și a publicat unul dintre primele
tratate de medicină legală din lume. Minovici a studiat antropologia criminală, toxicologia,
efectele descompunerii, simularea bolilor mintale și mecanismele sinuciderii, publicând lucrări
remarcabile în domeniile respective. Prin eforturile sale, în anul 1892 a fost construit Institutul de
Medicină Legală din București (a cărui construcție inițială a fost distrusă de regimul comunist în
anul 1985), unde au fost pregătite multe generații de patologi și medici legiști.
Tehnicile de laborator – biochimie, citologie, bacteriologie, toxicologie, genetică – au extins
sfera diagnosticului în cazurile cu decese dificil de explicat. Radiologia a fost asociată devreme
examenului extern și intern al corpului și a ajutat la identificarea corpurilor străine și a proiectilelor,
a fracturilor greu de decelat (coloană cervicală, oasele de la baza craniului, pelvis), mai ales în
cazurile de politraumatisme, de corpuri modificate prin arsuri sau strivire și în examinarea cu scop
medico-legal.
Pe măsură ce tehnicile radiologice s-au perfecționat, ele au fost treptat introduse în examinarea
post-mortem. Astfel, tomografia computerizată a identificat hemoragiile interne, fracturile greu de
identificat sau colecțiile de lichide sau gaze, iar când i s-a asociat angiografia post-mortem a
sistemului coronarian, a identificat mai bine decât examinarea macroscopică leziunile degenerative
ale arterelor coronare. În 210 cazuri de moarte suspectă de infarct miocardic nediagnosticat intra
vitam, Bruno Morgan (The Lancet, 2017) a asociat tomografia computerizată cu angiografia
Student: Carciuc Dragos-Gabriel , grupa 25, seria B , anul V, MG

coronariană. El a identificat corect cauza morții în 92% din cazuri, inclusiv cu adăugarea a
douăsprezece cazuri pe care autopsia invazivă nu le decelase.
Rezonanța magnetică a întregului corp este capabilă să dea informații foarte importante despre
leziunile părților moi și dă un indice de 100% în diagnosticul pneumotoracelui și de 95% în cel al
hematoamelor intracraniene și intracerebrale. Tehnicile de rezonanță magnetică (IRM) aplicate
cordului pot evidenția modificările de miocard din infarctul precoce, dacă decesul a avut loc cu cel
puțin 30–60 de minute după ocluzia coronariană. Prin ghidare IRM, biopsiile țintite pot fi făcute
cu mare precizie în orice regiune a corpului. De asemenea, IRM-ul permite identificările dentare,
foarte utile în cazurile de victime descoperite accidental, iar reconstrucția tridimensională a
examenelor IRM poate vizualiza orice segment corporal afectat.
Cu demonstrarea rezultatelor foarte încurajatoare ale examinărilor radiologice sofisticate
contemporane, dezvoltate în era digitală, s-a născut ideea de a înlocui complet autopsia invazivă
cu ceea ce a fost numit „virtopsia” (autopsia virtuală). Avantajele sunt ușor de înțeles: păstrarea
intactă a corpului, cu satisfacerea conceptelor religioase și culturale, volumul mare de informații
obținute din toate segmentele corporale, posibilitatea repetării, îndepărtarea riscului de
contaminare al examinatorilor, posibilitatea de a obține multiple păreri diagnostice – de mare
importanță în cazurile medico-legale – chiar ale unor examinatori aflați la mare distanță,
posibilitatea de a stoca datele pe termen lung, rapiditatea examinărilor în condiții de catastrofe
soldate cu multe victime.
Odată completată, autopsia invazivă modifică ireversibil corpul examinat, pe când tehnicile
radiologice digitale mențin integritatea organelor și țesuturilor și permit reexaminările repetate.
Sunt și dezavantaje: costul ridicat, lipsa echipamentului adecvat în multe unități medicale,
incapacitatea acestor examene de a descrie culoarea țesuturilor și prezența inflamației, limitările
în diagnosticul diferențial al contuziilor și cicatricilor ante-mortem de cele post-mortem,
artefactele induse de implante preexistente de proteze, aparate sau materiale ortopedice.
Pentru viitorul apropiat se estimează că radiologia digitală va rămâne o metodă ajutătoare,
asociată autopsiilor invazive, dar că va fi folosită din ce în ce mai frecvent, în special în sectorul
clinic. Domeniul examinării medico-legale va fi cu mult mai interesat în aplicarea acestor metode.
În Statele Unite și Europa s-a constituit deja subspecialitatea de radiologie medico-legală. Pe lângă
pregătirea clasică, patologii și legiștii din generațiile viitoare vor fi antrenați și în interpretarea
examenelor radiologice la cadavru.
Student: Carciuc Dragos-Gabriel , grupa 25, seria B , anul V, MG