Elementele comunicării.

In cadrul comunicări întâlnim, mai multe elemente :

- emiţătorul, este un individ, un grup sau o organizaţie care: posedă informaţie mai bine structurată
decât receptorul; presupune o motivaţie (stare de spirit); presupune un scop explicit (alăturat
mesajului) şi unul implicit (motivul transmiteri mesajului, uneori necunoscut receptorului);
- receptorul este, de asemenea, un individ, un grup sau organizaţie - căruia îi este adresat mesajul
sau intra în posesia sa în mod întâmplător; primeşte mesajul într-un mod conştient şi sau
subliminal. După tipul de ascultare a mesajului, receptorii sunt: cei care ascultă pentru aflarea de
informaţii; cei care fac o ascultare critica; cei care fac o ascultare reflexibilă; cei care ascultă pentru
divertisment, etc.
- mesajul, îl constituie ansamblul format din informaţii obiective, judecăţi de valoare care privesc
informaţiile şi judecăţii de valoare şi trăiri personale în afara acestor informaţii etc.; de fapt mesajul
include datele, informaţiile transmise şi cadrul de simboluri prin care se oferă un înţeles specific,
particular acestor date, informaţii.
- decodarea, presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operaţiunea corespunzătoare
codării, la nivelul receptorului de această dată.
- feedback-ul, element important al comunicării; ne arată măsura în care mesajul a fost înţeles,
crezut şi acceptat. Feedback-ul în calitatea sa de informaţie trimisă înapoi la sursă, poate fi pozitiv
(atunci când îndeplineşte un rol de motivare) sau negativ (când urmăreşte un rol corector), imediat
sau întârziat.
- canalul de comunicaţie, reprezintă calea care permite difuzarea mesajului. In sens larg, el
defineşte totalitatea posibilităţilor fizice de comunicare, iar în sens restrâns, este vorba de modul
de structurare a comunicărilor în cazul unui colectiv relativ la distribuţia în spaţiu a persoanelor.
- contextul comunicării, reprezintă cadrul fizic şi psihosocial în care comunicarea are loc.
Contextul comunicării este influenţat de factori ca: contextul fizic; contextul psihosocial;
proximitatea (distanţa dintre emiţător şi receptor); similaritatea (dată de interese, credinţe,
activităţi şi scopuri comune); apartenenţa de grup. Dimensiunile contextului comunicării sunt:
fizică, psihosocială, temporală, climatul, etc.
Sub. 3
Sistemul de comunicare permite transmiterea cu succes a ideii sau a altor informații importante
între persoane. Persoana de la care își are originea gândul codifică cu atenție ideile sale într-un
conținut sensibil, care este acum gata să fie împărtășit tuturor. El este denumit în mod obișnuit
expeditorul și cealaltă parte care primește informațiile de la el se numește destinatar sau destinatar.
Fluxul liber de informații între expeditor și receptor are loc din cauza sistemului de comunicare.
Fluxul de informații poate fi între două persoane. Informațiile pot curge de la individ la o mașină,
de la mașină la individ și chiar între două mașini. Mașinile cuplate prin intermediul rețelelor oferă,
de asemenea, semnale pentru răspunsul indivizilor, astfel un tip de sistem de comunicare. În
cazurile de mai sus, toate mașinile trebuie să funcționeze pe linii și modele similare, trebuie să fie
compatibile din punct de vedere tehnic și trebuie să furnizeze aceleași informații, astfel încât
persoanele fizice să poată decoda informațiile bine.
Să studiem diferitele tipuri de sistem de comunicații pentru fluxul lin de informații între două
părți.
Sistem optic de comunicare
Cuvântul „optic” înseamnă lumină. După cum sugerează și numele, sistemul de comunicare
optică depinde de lumină ca mijloc de comunicare. Într-un sistem de comunicare optică
transmițătorul transformă informația într-un semnal optic (semnal sub formă de lumină) și în final
semnalul ajunge apoi la destinatar. Destinatarul apoi decodează semnalul și răspunde în
consecință. În sistemul de comunicare optică, lumina ajută la transmiterea informațiilor.
Aterizarea în siguranță a elicopterelor și a avioanelor funcționează pe principiul de mai sus. Piloții
primesc semnale ușoare de la bază și decid următoarele mișcări. Pe drumuri, lumina roșie
comunică individul să se oprească imediat, în timp ce individul se deplasează când vede lumina
verde.
În acest mod de comunicare, lumina călătorește prin fibra optică.
Sistem de comunicare radio
În sistemul de comunicații radio informațiile curg cu ajutorul unui radio. Sistemul de comunicații
radio funcționează cu ajutorul unui transmițător și al unui receptor echipat ambele cu o antenă.
Transmițătorul cu ajutorul unei antene produce semnale care sunt transportate prin unda radio
purtătoare. Receptorul primește și cu ajutorul unei antene primește semnalul. Unele informații nu
sunt nedorite și trebuie aruncate și, prin urmare, filtrele electronice ajută la separarea semnalelor
radio de alte semnale nedorite, care sunt amplificate în continuare la un nivel optim În cele din
urmă, semnalele sunt decodate într-o informație care poate fi ușor înțeleasă de către indivizi pentru
ei să răspundă în consecință.
Sistem de comunicare duplex
În sistemul de comunicații Duplex, două echipamente pot comunica între ele în ambele direcții
simultan și de aici numele Duplex. Când interacționați cu prietenul prin telefon, amândoi vă puteți
asculta în același timp. Expeditorul trimite semnalele către receptorul care îl primește atunci și
acolo și, de asemenea, dă feedback-ului său valoros vorbitorului pentru ca acesta să răspundă. Prin
urmare, comunicarea are loc de fapt între vorbitor și receptor simultan.
În sistemul de comunicare Duplex, două dispozitive pot comunica între ele în același timp.
Un tip de sistem de comunicare implică expeditorul și receptorul în care expeditorul este
responsabil de trimiterea de semnale, iar destinatarii îl ascultă și răspund doar în consecință. O
astfel de comunicare se numește și sistem de comunicare Simplex.
Sistem de comunicare Half Duplex
În jumătate din sistemul de comunicare Duplex, ambele părți nu pot comunica simultan.
Expeditorul trebuie să oprească transmiterea semnalelor destinatarului și atunci doar destinatarul
poate răspunde.
Un walkie talkie funcționează pe sistemul de comunicare pe jumătate duplex. Personalul militar
în timp ce interacționează trebuie să spună „Peste” pentru ca cealaltă persoană să răspundă. El
trebuie să vorbească corect codul de securitate pentru ca cealaltă persoană să vorbească. Cealaltă
parte nu va comunica niciodată decât dacă și până când codul este corect și complet.
Sistem de comunicare tactică
Un alt mod de comunicare este modul de comunicare tactică. În acest mod de comunicare,
comunicarea variază în funcție de schimbările din condițiile de mediu și alte situații.
 Toate modurile de comunicare de mai sus funcționează pentru un obiectiv comun, respectiv
transferul informațiilor de la o parte la cealaltă parte. Diferitele modele de sistem de comunicare
ne ajută să înțelegem ruta fluxului de informații de la expeditor către destinatari printr-un mediu.
Sub. 4
Comunicarea a însotit în permanenţă relaţiile interanţionale încă de la cristalizarea lor în zorii
modernităţii—după pacea de la Westfalia— ca realitate distinctă în raport cu societatea politică
organizată la nivelul fiecărui stat în parte. Cunoscutul profesor N. Danziger, de la University of
Carolina, aprecia că nici nu ne putem imagina existenţa societăţii politice internaţionale în afara
comunicării. Ce ar fi aceasta fără ziare, fără televiziuni şi agenţii de presă sau alte mijloace de
informare prin care statele şi alti actori îşi comunică intenţiile şi acţiuniile din cele mai diversificate
domenii. Iar Al Josephy afirma că, în ultimile două secole, comunicarea în mediul internaţional
s-a dovedit a fi , în anumite împrejurări, mai tare ca războiul şi esenţială pentru schimbări majore
în mediul internaţional contemporan.
La începutul deceniului opt al secolului trecut problema comunicării internaţionale a devenit nu
numai una de ordin ştiinţific ci şi politic pentru statele din aşa zisa Lume a Treia. Din acest moment
şi studiile academice au crescut ca volum şi calitate a informaţiilor
Globalizarea şi creşterea interdependenţelor au determinat schimbări profunde în esenţa mediului
internaţional ceea ce a avut consecinţe şi asupra fluxurilor comunicaţionale. Astăzi comunicarea a
devenit extrem de importantă din cel puţin trei raţiuni:12noile tehnologii au permis guvernelor şi
altor instituţii ale societătţii moderne să abandoneze căile tradiţionale de comunicare; noile profesii
apărute ca urmare a dezvoltării spaţiului comunicational nu puteau să ocolească instituţiile statului
cu atribuţii în politica externă şi nu în ultimul rînd apariţia şi manifestarea tot mai pregnant a unei
noi realităţi în mediul internaţional contemporan—World Wide Web. Comunicarea în mediul
internaţional este un proces prin care actorii interacţionează şi include atît mijloacele cît şi
metodele prin care actorii şi-au făcut publice scopurile, atitudinile şi ideile. Ca efecte aceasta a
generat stări diferite ale sistemului internaţional. Prin comunicare eficientă actorii au ajuns la
conditia de a-şi satisface interesul şi a-şi atinge scopurile urmărite în sistem prin cooperare şi astfel
s-a realizat pacea, dar tot prin comunicare, apreciază unii specilişti, statele au generat crize şi
conflictele în sistemul relaţiilor internaţionale.Majoritatea autorilor care au analizat comunicarea
în societatea internaţională consideră că din punct de vedere al schemei „tehnice” de realizare nu
sînt diferenţe notabile în raport cu schema clasică. Şi în acest caz comunicarea dispune de patru
componente fundamentale: un emiţător, un canal, informatie şi un receptor. Esenţa procesului de
comunicare este aceeaşi: deplasarea, transferul sau transmiterea informaţiei de la un participant la
altul. Specificul acestuia este că actorii sînt, în primul rînd, de un tip aparte: state, organizatii şi
organisme internaţionale din varii domenii de la cele comerciale pînă la cele de ordin politico-
militar sau non-guvernamental. Pot fi actori care au recunoaştere internaţională din partea celorlalţi
actori şi deci mesajul lor se bucură de legitimitate şi prestigiu dar pot fi şi organizaţii clandestine,
mafiote, ale crimei organizate sau ale terorismului naţional şi transnaţional care n-au legitimitate
dar nici nu pot fi, astăzi, ignorate in analiza comunicării in mediul internaţional contemporan.
Comunicarea internaţională se desfăşoară simultan pe mai multe niveluri. Primul dintre aceste
niveluri este cel al comunicării interumane. În acest nivel comunităţile umane îşi transmit
informaţii de ordin cultural şi de civilizaţie, ceea ce are mai preţios acumulat în secole sau poate
chiar milenii de existenţă. Modalitatea prin care se realizează această comunicare nu ţine de un
model organizat sau de o politică desfăşurată după obiective şi scopuri precise. Călătoriile pe care
oamenii aparţinind diferitor arii de cultură şi civilizaţie le-au intreprins în scop comercial sau chiar
turistic, de exemplu, au fost şi bune prilejuri de a se comunica informaţii legate de comunitatea
din care provenea. La acest nivel al comunicării mai trbuiesc adăugate şi alte forme generate de
dezvoltarea tehnologică fără precedent la care asistăm în unele decenii cum ar fi, de exemplu, de
e-comeţul. Rolul internetului, al telefoniei mobile şi al comunicţiilor radio pentru acest nivel a fost
decisiv. Se apreciază că astăzi numărul de pagini pe internet creşte de nouă ori mai repede decît
rata de creştere a populaţiei, iar numărul de utilizatori creşte cu mai mult de un milion pe
săptămînă.
Un alt nivel al comunicarii internaţionale se realizează pe cel puţin două paliere: de la stat/guvern
la stat/guvern şi de la stat/guvern către opinia publică aparţinînd altei ţări. Unii autori cred că prin
acest nivel al comunicării internaţionale actorii caută să-şi transmită intenţiile de politică externă
şi să-şi facă transparent tipul de comportament ce-l adoptă pe scena internaţională în promovarea
intereselor dar şi să exercite anumite forme de manipulare a opiniei publice internaţionale pentru
a obţine dacă nu aprobarea din partea acesteia pentru acţiunile sale de politică externă măcar o
atitudine neutră.Un asemenea tip de comunicare se realizează, cel mai adesea, prin intermediul
reprezentanţelor diplomatice dar şi al propagandei. Deşi se apreciază că există diferenţe notabile
în modul cum statele democratice şi cele totalitare utilizează propaganda, se poate spune că prin
intermediul acesteia guvernele caută să-şi impună în opinia publică internaţională o imagine
convenabilă sau brand-ul de ţară pentru a desfăşura o politică externă în acord nu numai cu
principiile eficientei dar şi cu interesele pe care le are la un moment dat. Comunicarea diplomatică
are o bogată tradiţie şi cea mai lungă existenţă în viaţa internaţională. Înţelegerea acestui palier
de comunicare în mediul internaţional este strîns legată de percepţia pe care o avem asupra
intereselor naţionale dacă ne referim la actorii clasici- statele sau a interselor pe care le promovează
actorii de tip non statal. Din perspectiva teoriilor constructiviste intersul este „mai degrabă un
construct social decît o trebuinţă determinată de nevoi materiale.”
Cel de-al treilea nivel al comunicării internaţionale se realizează prin intermediul mijloacelor
tehnice de diseminare a informaţiilor de la cele devenite deja clasice cum ar fi emisiunile de radio
şi televiziune pînă la cele mai moderne–internetul. Acest nivel de comunicare a crescut foarte
spectaculos în ultimi ani. Emiţătorul se adresează, în aceste împrejurări, „fără deosebire oricui,
prin intermediul unui canal la care fiecare instanţă receptoare are necondiţionat acces, cel puţin în
măsura în care accesul depinde de emiţător.” Apariţia comunicaţiilor prin satelit a făcut ca, astăzi,
posturile de radio şi de televiziune chiar dacă sînt intitulate naţionale sau regionale să disemineze
informaţia pe spaţii extrem de largi transversînd graniţe şi ţări. Pe acest palier comunicarea este
influienţată, în opinia cercetătoarei Cristina Archeti de cel puţin trei factori: interesul naţional;
cultura jurnalistică statornicită în interiorul unei naţiuni şi politica editorială a principalilor vectori
de transport a informaţiilor. Aceşti factori contribuie la formarea discursului naţional în fluxul
global comunicaţional. Cercetînd modul cum acest discurs media se conturează la nivelul a două
societăţi implicate profund în comunicarea internaţională, Franţa şi SUA, Archetti ajunge la
concluzii interesante. Informaţiile sunt aceleaşi pentru ambii actorii dar modul cum acestea se
structurază din punct de vedere al ponderii în forma discursului sau al naturii lor fac ca aceste două
tipuri de discurs să fie diferite.Particularităţile comunicării în relaţiile internaţionale sint date şi de
trăsăturile mediul internaţional. Se vorbeşte, adesea, de caracterul sistemic al mediului
internaţional dar acesta există, în fapt, doar la modul ideal. În practica internaţională statele nu se
comportă ca elementele un sistem sistem legate între ele prin structuri şi relaţii predeterminate.
Statele sau alt tip de actori au interese specifice, culturi politice diferite care în multe situaţii intră
în contradicţie cu normele etice, politice, şi juridice consacrate în dreptul internaţional. Din această
perspectivă realiştii au dreptate cînd afirmă că principala caracteristică a politicii internaţionale
este anarhia. Anarhia are, în viziunea realismului sensul de lipsa unui centru coordonator sau a
unei autorităţi centrale care să fie şi să funcţioneze în mediul internaţional aşa cum îşi îndeplineşte
statul rolul său în societatea internă. Acest lucru se răsfrînge şi asupra procesulului de comunicare
în care sunt antrenaţi actorii ce compun mediul internaţional. Aceştia, printre altele nu se
incadrează în fluxuri comunicaţionale bine conturate deşi promovarea intereselor îi determină să
se orienteze pe „sensuri” şi direcţii prestabilite. Un stat va comunica mai intens şi mai eficient cu
alţi actori din regiuni geografice de interes pentru el şi mai slab sau deloc cu actori din alte regiuni.
Să ne imaginăm cum arată fluxul comunicaţional dintre SUA şi statele UE şi cel dintra SUA şi
statele din Africa subecuatorială. Pe de altă parte organizaţiile internaţionale, cu vocatie
universală, cum ar fi de exemplu ONU, nu pot să impună reguli şi standarde de comunicare decît
formal, de ordin procedural, care acoperă stricta lor funcţionare deoarece nu au întotdeauna
mijloacele şi metodele cele mai potrivite de impunere a acestora. Regulile şi normele devin
obligatorii în măsura în care statele şi guvernele se obligă să le respecte. Dacă se întîmplă acest
lucru atunci comunicarea poate să capete aspect de omnidirecţional; dela stat/guvern la stat/
guvern; de la un stat/guverna la opinia publică a altui stat fără ca guvernul respectiv să fie parte
activă a procesului de comunicare; de la un actor nonstatal la un stat/guvern cum a fost, deexmplu,
Comunicarea de catre ONU a sancţiunilor impuse Iraqului pentru actul de agresiune săvîrşit asupra
Kuweitului în 1991 sau mai recent cererea adresată de organizaţia internaţională Human Watch
Right guvernelor unor ţări din Europa de a clarifica problema detenţiei ilegale pe teritoriul lor a
unor membri ai organizaţilor teroriste internaţionale; de la un actor nonclasic la un alt actor
nonclasic (OSCE catre ONU, OSCE către UE,etc., ) de la opinia publică internaţională către un
actor clasic ( exemplele cele mai elocvente sînt demonstraţiile antirăzboi care au avut loc pe
parcursul unor crize internţionale major – războiul din Vietnam ,intervenţia URSS în Cehoslovacia
etc.,); de la opinia publică internaţională către un actor nonclasic. Unii autori cum ar fi de exemplu,
James E. Danzinger, consideră că în mediul internaţional contemporan apare frecvent următorul
tip de comunicare: mass media către guverne şi state în legătură cu anumite probleme de interes
major pentru pacea şi securitatea regională sau globală şi invers cînd anumite guverne/state prin
şefii lor se adresează mass media internaţionale. Mediul internaţional este şi un cîmp al rivalităţilor
de putere şi confruntărilor de interese dar şi al cooperării pe cele mai diverse planuri. Din acest
puct de vedere comunicarea internaţională va avea împrumuta caracteristicile şi particularităţile ce
le îmbracă aceste tipuri de relaţii care apar şi se manifestă în mediul internaţional. Diferenţele
culturale şi de civilizaţie dar şi trăsăturile disticte ale culturii politice ce există la nivelul societăţii
fiecărui actor pot influienţa comunicarea. atît din punct de vedere al transmiterii dar şi decodării
mesajelor, al intensităţii şi frecvenţelor cu care ea se realizază dar şi din punct de vedere al
eficienţiei pe care fiecare actor o urmăreşte în parte. Acest lucru este cu atît mai evident în situaţii
de criză şi conflict. În asemenea împrejurări comunicarea în mediul internaţional este influienţată
şi de finalităţile pe care părţile le urmăresc în interacţiunile dintre ele - dezinformarea,
manipularea, intoxicarea cu ştiri false, etc.