Formarea unui serviciu diplomatic profesional în Rusia a avut loc cu ex-
tinderea și consolidarea centralizată de stat. Cadrul istoric al acestui pro- ces acoperă secolele XV-XVII.Odată cu ascensiunea principatului Mos- covei, un loc special a fost ocupat de Boyar Duma, care a fost formata din reprezentanți ai nobilimii feudale. Din secolul XV ea s-a transformat într-un permanent corp deliberativ. Acest lucru se reflectă în fluxul di- plomatic de documente apărute în timpul domniei lui Ivan al III-lea (1462-1505).Recepția diplomaților străini, negocieri, redactare de docu- mentație despre afacerile ambasadei - totul a fost gestionat de Duma bo- ierească.Odată cu centralizarea puterii, Duma Boyar a început să incurce suveranului care urmărea o politică externă autocratică. Prin urmare în timpul domniei lui Vasily al III-lea a luat naștere un consiliu privat al suveranului, un fel de cabinet, format din procuri ai regelui - Duma mij- locie. Ea a pregătit deciziile și le-a prezentat spre aprobare de la Boyar Duma și anume „Gânditorii apropiați” sunt denumiți cel mai adesea drept reprezentanți personali ai regelui în timpul negocierilor cu diplo- mați străini. Acest obicei a persistat în secolul XVII. Șeful departamen- tului diplomatic, Boyar A.L. Ordin-Nashchekin i-a scris țarului Alexei Mikhailovici (1645-1676): „În Statul Moscova este primordial, ca în toate statele,afacerile ambasadei sunt cunoscute oamenilor aproape de Duma”.În plus față de Boier și Duma de Mijloc în secolul XVI era alta instituție care în activitățile sale era în contact cu treburile ambasadei - aceasta este Trezoreria. În sec. XV - începutul secolului XVI Curtea gu- vernamentală situata pe teritoriul Kremlinului din Moscova, a fost una dintre primele instituții pentru relații externe și în același timp depozit de documente diplomatice. Aici boierii și vistierii au primit ambasadori. Din sec. XV - prima jumătate a secolului XVI în relațiile diplomati- ce,Rusia a remarcat participarea reprezentanților noii moșii - grefieri și asistenții acestora - cărturari. Începând cu anii ‘80 ai secolului XV documentele relateaza despre alocarea categoriei de funcționari ai am- basadei. Au participat la recepții, au susținut discursuri în numele Mare- lui Duce și au înregistrat cursul negocierilor. Funcționarii au acceptat scrisori de la ambasadorii străini, au fost membrii permanenți ai comi- siilor „de răspuns”, de multe ori au călătorit ei înșiși dincolo de granița ca parte a ambasadei.Ei erau responsabili de documentatia diplomatică. Funcționarii de la Palat se ocupau cu aranjarea diplomaților străini. Pe măsură ce funcțiile autorității centrale se extind,apar instituții noi - ordine - structuri similare cu cele italiene „Cancelaria“. Apariția unui ordin privind afacerile externe -majoritatea istoricilor atribuie ordinea ambasadorială perioadei domniei lui Ivan al IV-lea (1533-1584). Ordi- nul de ambasadă avea puteri extinse, pe lângă relațiile externe, era responsabil de comercianții străini, angajați în răscumpărarea și schim- bul de prizonieri,controlau teritorii din apropiere,erau însărcinati cu poșta, vama și alte colectări de taxe. Astfel de funcții extinse au împie- dicat activitatea ambasadorilor, au provocat unele nemulțumiri. Nu este întâmplător că Ordinul Nashchekin (1667-1671) s-a plâns că „interfe- rează cu afacerile ambasadei".Serviciul în ordinea ambasadorului a fost efectuat de funcționari și asistenții lor -grefieri. Angajații erau amplasați pe scara carierei care duce de la funcționari („tineri”, „mijlocii” și „bă- trâni”) la funcționari „vechi“ cărturari. 3 trepte s-au angajat in relațiile cu țările europene,2 cu statele asiatice.Funcționarii au acceptat scrisori aduse de ambasadori;au efectuat negocieri preliminare; au participat la recepțiile diplomaților străini;verificau scrisorile de întoarcere.Ei condu- ceau ambasada. În secolul XVII apar primele misiuni diplomatice per- manente ruse în Suedia (1634).În paralel, un sistem de clasare a diplo- maților a prins contur.Din secolul XVI documentele menționează: -mari ambasadori - un analog al unui ambasador extraordinar și plenipo- tențiar; -ambasadori ușori - un analog al extraordinarului și plenipotențiarului mesager; -mesageri - un analog al unui mesager plenipotențiar; -mesageri - un mesager cu o comisie unică; -mesageri - curieri rapide; -mesageri - curieri cu misiune de urgență. Încă de la început,Departamentul Solilor a avut un departament de tra- duceri la un nivel ridicat.La sfârșitul secolului XVII 15 traducători și 50 de interpreți au făcut traduceri din latină,italiană, poloneză,engleză, germană, suedeză,olandeză, greacă, tătară, persană,farsi, arabă,turcă și georgiana.Adesea pentru învățarea limbilor străine și dobândirea abilită- ților de eticheta diplomatică,imigranții din familiile boierești studiau în străinătate. Aceasta a pus bazele destul de solide pentru sistemul de instruire a personalului diplomatic.Cercetătorul englez R. Langhorn ob- servă că în secolul XVIII „doar în Rusia, unde a existat un puternic ser- viciu de traducere, întrebarea cu privire la instruirea personalului diplo- matic a fost pe larg analizata de conducere". Chiar și uniformele diplo- maților și a angajatilor diplomatici au devenit în concordanță cu stan- dardele europene.Toate tipurile de documentație diplomatică se raspan- desc în Rusia: -scrisori de credință (credențiale) - un document care certifică caracterul reprezentativ al diplomatului și acreditarea acestuia in statul străin; -scrisori periculoase care asigurau libera intrare in ambasada; -scrisori de răspuns - un document înmânat ambasadorii străini la pleca- rea lor din țara gazdă; -mandate,care explicau în detaliu starea, scopul și obiectivele ambasa- dei,prescrierea colectării de informații necesare; -rapoarte de ambasadă -liste în care sunt analizate și sintetizate în mod cuprinzător activitatea ambasadei pentru fiecare articol al comenzii. După cum vedem, în organizarea unui serviciu diplomatic profesionist, Rusia nu numai că nu a rămas în urma Occidentului, ci și în mai multe privinte a întrecut multe țări occidentale. Cu toate acestea,formarea a ce- ea ce noi numim acum serviciul diplomatic,s-a întâmplat numai în tim- pul domniei lui Petru I.Numai odată cu venirea la putere a lui Petru I,conceptul de diplomație apare ca sistem de relații între state su- verane bazat pe schimbul reciproc de reprezentanți diplomatici perma- nenti care întruchipează suveranitatea conducătorului său. Petru I refor- mând radical puterea statului, realizează secularizarea sistemului de stat, devine șeful, subordonează biserica Sinodului de stat,trece la principiile conceptului care predominau în Europa la acea vreme sistemul diploma- tic. Toate acestea au permis includerea țării în Sistemul diplomatic eu- ropean, transformand Rusia într-un active factor de echilibru european. Reformele radicale ale lui Petru I au ajuns la o serie de noi caracteristici care includ: • aparatul administrativ de stat cam ,,dificil” a fost înlocuit cu o admi- nistrare mai compactă și mai eficientă; • Duma Boierească a fost înlocuită de Senatul administrativ; • principiul exclusiv al proprietății a fost abolit, acesta a fost înlocuit cu principiul profesionalismului; • Sistem european de clasificare diplomatică,apar ambasadorii plenipo- tențiari și extraordinari,ambasadori, miniștri, rezidenți, agenți; • informații reciproce obligatorii ale misiunilor ruse în străinătate pe ce- le mai importante teme,din punct de vedere militar și poli- tic,evenimente, negocieri, acorduri. Au fost efectuate alte transformări. La scurt timp după aderarea la Răz- boiul de Nord, de exemplu, ordinul ambasadorial al lui Petru I s-a con- vertit in biroul diplomatic special – Ambasador la birou. Inovația a fost aceea ca regele, în timp ce se afla în campanie,prelua controlul asupra afacerilor externe. Structura finală a Colegiului Afacerilor Externe din Rusia a urmat abia în 1720. Acest document a reglementat selecția personalului;a determi- nat structura instituției,funcțiile și competențele funcționarilor. Primul președinte al Colegiului Afacerilor Externe a fost Gavrila Ivanovici Go- lovkin. Membrii acestuia au fost numiți de Senat. Sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului XIX Europa a fost caracterizata de răspândirea unui nou model napoleonic de administrare publica. În primul rând,are loc trecerea de la un sistem colegial la siste- mul de ministere. Principiul principal al relațiilor de serviciu a devenit principiul unității de comandă.La 8 septembrie 1802, Alexandru I a pu- blicat un manifest pe stabilirea posturilor ministeriale.O mare atenție a fost acordată personalului misiunilor diplomatice în străinătate.Au fost numiti ambasadori la Viena, Stockholm;mesageri către Berlin,Londra, Copenhaga, Munchen, Lisabona, Napoli, Torino,Constantinopol. Reforma administrativă din acea perioadă a fost finalizată în 1811 de M.M. Speransky "Instituție generala de ministere ". Solicitanții la Ministerul Afacerilor Externe erau înscrisi prin decretul cel mai înalt. Revoluția din octombrie din 1917 a dus la prăbușirea completă a tuturor instituțiilor statului din Rusia.În schimb, noua putere a bolșevicilor a trebuit să-și creeze propriul mecanism de guvernare a țării care răspunde nevoilor statului sovietic. În condițiile de prăbușire completă a Rusiei, dezorientarea societății, refuzul vechii birocrații de a coopera cu noul guvern, pierderea controlului asupra țării, prăbușirea economică și răz- boiul mondial în curs, sarcina creării unui sistem fundamental nou de putere a statului s-a confruntat cu toată acutitatea. Este clar că prăbuși- rea aparatului de stat nu a putut decât să afecteze serviciul diplomatic rus. Funcționând în slujba guvernului țarist, și apoi cu guvernul provizo- riu, diplomații atât la Petrograd, cât și în afara Rusiei, practic, fără ex- cepție, au refuzat să lucreze pentru noul guvern și au fost concediați. Cu toate acestea, statele străine au refuzat să recunoască acest fapt, iar la câțiva ani după revoluție, până în 1923, instituțiile diplomatice și consu- lare ale Rusiei din străinătate au continuat să-și îndeplinească funcțiile. Una dintre consecințele Revoluției din octombrie a fost o schimbare ra- dicală în înțelegerea și definirea intereselor naționale și de stat ale Rusi- ei în politica externă. Revoluția și schimbarea puterii politice în Rusia au fost văzute de bolșevici ca un pas pe drumul către o revoluție mondi- ală, care trebuia să acopere întregul glob. Decretul de pace din 26 oc- tombrie (8 noiembrie într-un stil nou) 1917 a oferit tuturor națiunilor în război o lume fără anexări și indemnizații pe baza liberei autodetermi- nări a popoarelor, conținea o promisiune de a publica tratate secrete în- tre guverne și a proclamat refuzul lor de a se conforma.În conformitate cu Decretul celui de-al doilea Congres al Sovietelor din 26 octombrie 1917 privind înființarea Consiliului Comisarilor Poporu- lui, s-a format în grabă Comisariatul Popular pentru Afaceri Externe (NKID), departamentul de politică externă al Rusiei sovietice. Principa- lele sale sarcini au fost rezolvarea cât mai curând posibilă a întrebărilor privind încetarea războiului și restabilirea păcii, dezvoltarea și imple- mentarea unei noi politici externe a statului sovietic, stabilirea relațiilor externe cu alte state, informarea statelor străine și a comunității mondia- le despre mersul politic al partidului bolșevic și al guvernului sovietic și a acțiunilor lor specifice de politică externă. Primul comisar popular pentru afaceri externe a fost numit Lev Davidovich Troțki (Bronstein) (1879-1940). Subordonații săi, revoluționarul I.A. Zalkind și marinarul revoluționar N. G. Markin, în noiembrie 1917 s-au angajat în lichidarea practică a vechiului și în crearea unui nou departament de externe al Ru- siei sovietice. În primul rând, membrii Partidului Comunist Rus, care au participat activ la mișcarea internațională a muncii, au fost implicați în NKID. NKID și-a început activitatea cu publicarea tratatelor secrete în- cheiate de guvernul țarist al Rusiei, care au provocat proteste puternice din partea puterilor aliate. În procesul de formare a NKID,au fost formate o serie de departamente teritoriale și funcționale. Printre aceștia: un departament al Occidentu- lui, care era responsabil pentru relațiile cu Europa de Vest, de Sud și de Nord, precum și cu țări precum Finlanda, Polonia, Letonia, Lituania și Estonia, care făceau parte din Imperiul Rus înainte de revoluție; Depar- tamentul Europei Centrale; departamentul statelor neutre; departamentul Estului; Departamentul României; departamentul Ucrainei. Unitățile funcționale includeau departamentele economice, juridice, viza și diplo- matice, precum și un birou de informații. Pe lângă acestea, existau un departament special pentru afaceri și un departament de război. Proble- mele organizării muncii NKID au fost abordate de departamentele de personal, financiare, împrumuturi în numerar și transferuri și afaceri. În anii 1933-1935,Uniunea Sovietică a stabilit relații diplomatice cu Un- garia, Bulgaria, Albania, Belgia și s-a alăturat Ligii Națiunilor. Începând cu decembrie 1936, Ministerul de Externe al URSS a fost redenumit in Comisariatul Afacerilor Externe al Poporului, dar reducerea NKID a ră- mas aceeași. Oameni neexperimentați, care nu aveau experiența serviciului diploma- tic și nu erau bine versați în problemele de politică externă, au venit să înlocuiască lucrătorii experimentați ai NKID. Aceștia au fost în princi- pal reprezentanți ai activului partidului-Komsomol din principalele în- treprinderi din țară. În august 1939, Școala Diplomatică Superioară (a- cum Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe din Ru- sia) a fost deschisă pentru pregătirea accelerată a personalului diploma- tic. Astfel, NKID s-a apropiat de cele mai dificile teste internaționale în ajunul războiului, având o deficiență acută de personal diplomatic expe- rimentat și verificat. În timpul războiului, NKID a fost direct conectat cu conducerea de vârf a țării, în primul rând cu I.V. Stalin, care nu numai că a determinat di- recțiile principale ale politicii externe a Uniunii Sovietice, dar a avut și o influență directă asupra soluției unor probleme specifice ale NKID. S-au făcut modificări la structura biroului central al NKID datorită noi- lor sarcini: s-a făcut extinderea departamentelor, numărul angajaților o- peraționali a crescut, inclusiv datorită rechemării unora dintre aceștia de pe front după înfrângerea germanilor de lângă Moscova. În timpul războiului, unele inovații au fost făcute în serviciul diplomatic al URSS. În special, la 28 mai 1943, a fost semnat un Decret al Prezi- diului Sovietului Suprem al URSS, care stabilea ranguri personale pen- tru lucrătorii diplomatici ai Comisariatului Afacerilor Externe, ambasa- delor și misiunilor în străinătate: ambasador extraordinar și plenipotenți- ar, trimis extraordinar și plenipotențiar 1 și 2 clase, consilier 1 și 2 clase; secretarul 1,2,3 și atașatul. Cele mai mari funcții (ambasadori și trimiși) au fost atribuite prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, restul prin ordin al Comisariatului Poporului. Odată cu instituirea rangu- rilor personale în sistemul NKID, au fost introduse uniforme corespun- zătoare pentru toți lucrătorii diplomatici: iarna, vara și formală. Unifor- mele au fost folosite de toți ofițerii diplomatici ai NKID până în 1953, când au fost anulate. În același timp, pentru ambasadori și trimiși, uni- forma de paradă a fost păstrată într-o formă ușor modificată. Anticipând creșterea iminentă a nevoilor țării de lucrători diplomatici profesioniști, conducerea Uniunii Sovietice prin decizia Consiliului Co- misarilor Poporului din 14 octombrie 1944 a format Institutul de Stat al Relațiilor Internaționale (MGIMO) din Moscova, pe baza Facultății In- ternaționale a Universității de Stat din Moscova. Foarte rapid, împreună cu VDSh (academia diplomatică), Institutul s-a transformat în forja principală a personalului diplomatic intern. Primii studenți ai MGIMO au fost în mare parte tineri veniți din război demobilizați din Armata URSS din război. Structura Ministerului Afacerilor Externe al URSS și sistemul serviciu- lui diplomatic cu unele modificări minore care au existat în perioada postbelică au existat mult timp și au suferit modificări serioase doar în perioada perestroika. Venirea la putere în URSS în martie 1985, M. S. Gorbaciov a dus la schimbări semnificative în Ministerul Afaceri- lor Externe. Diplomatul experimentat A. A. Gromyko a fost transferat în funcția de președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, șeful Partidului Comunist din Georgia Eduard Amvrosievich Shevardnadze (1928-2014) a ocupat locul ministrului afacerilor externe. Numirea ne- așteptată a acestuia din urmă în funcția de șef al Ministerului de Externe al URSS, secretarul general al Comitetului central al PCUS M.S. Gorba- ciov, a explicat necesitatea menținerii problemelor de politică externă direct în mâinile Partidului Comunist. În momentul în care E. A. Shevardnadze a ajuns în funcția de ministru,diplomați talentați ex- trem de profesioniști au lucrat în sistemul Ministerului Afacerilor Ex- terne al URSS și au obținut o mare autoritate și respect în comunitatea diplomatică. Printre aceștia se numără experți atât de cunoscuți în do- meniul relațiilor internaționale,precum A. L. Adamishin, A. A. Bess- mertnykh, Yu. M. Vorontsov, A. F. Dobrynin, Yu. V. Dubinin, M. S. Kapitsa, Yu A. Kvitsinsky, G. M. Kornienko, A. G. Kovalev. SDC extern al Rusiei Un serviciu diplomatic extrem de profesionist și bine organizat, ca parte integrantă a serviciului public al Federației Ruse, este cea mai importan- tă condiție pentru îndeplinirea cu succes a funcțiilor sale, soluția sarci- nilor strategice și tactice ale politicii statului rus pe arena internațională. Mulți ani de experiență istorică arată că statul este puternic nu numai prin puterea sa economică, potențialul științific, tehnic și militar, ci și prin diplomația sa, serviciul diplomatic priceput și flexibil și potențialul profesional și moral al personalului corpului diplomatic. Serviciul dip- lomatic determină în mare măsură succesul soluției sarcinilor de politică externă cu care se confruntă statul. Mai ales dacă dezvoltarea sa nu ră- mâne în urmă, ci ține pasul cu formarea Rusiei ca stat democratic. Va- loarea eficienței, profesionalismului și competenței instituțiilor diploma- tice și a angajaților acestora crește în mod obiectiv în momentele de transformare ale istoriei statului. Serviciul diplomatic este activitatea profesională a oficialilor guverna- mentali federali care ocupă posturile serviciului diplomatic în sistemul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. Acesta este imple- mentat de angajații care dețin funcții de serviciu public în aparatul cen- tral al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, în misiuni diplomatice și oficii consulare ale Federației Ruse, misiuni ale Federației Ruse la or- ganizații internaționale (interstatale și interguvernamentale), misiuni ale Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă, precum și în unele altele organizații din subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Acest lucru asigură îndeplinirea funcțiilor și puterilor Ministerului Afacerilor Externe ca organism executiv federal care conduce politica de stat și gestionează relațiile Federației Ruse cu state străine și organizații inter- naționale, precum și coordonarea altor organe guvernamentale federale și regionale din acest domeniu.Aceasta este implementarea profesională a obiectivelor și funcțiilor politicii externe a statului, prin îndeplinirea posturilor publice ale serviciului public federal, aprobată în:biroul cen- tral al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse; misiuni diplo- matice și oficii consulare ale Rusiei în străinătate;reprezentări ale Rusiei în organizații internaționale;reprezentări ale Ministerului Afacerilor Ex- terne ale Rusiei în Federația Rusă;în funcții individuale de serviciu pu- blic în organizații și instituții aflate sub jurisdicția Ministerului Afaceri- lor Externe al Federației Ruse. Serviciul diplomatic este un domeniu special al guvernului în domeniul asigurării suveranității și securității internaționale a țării, protejarea in- tereselor, drepturilor și libertăților cetățenilor și persoanelor juridice ale Federației Ruse din străinătate. Aceasta asigură îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor Ministerului Afacerilor Externe în domeniul relațiilor Federa- ției Ruse cu state străine și organizații internaționale;coordonarea acti- vităților din acest domeniu cu alte organe guvernamentale federale și re- gionale;protejarea intereselor rusești și crearea unui mediu extern favo- rabil care să garanteze securitatea țării și progresul dezvoltării sale so- cio-economice.Serviciul diplomatic se desfășoară exclusiv la nivel fede- ral și numai în cadrul competențelor unui organism special al puterii de stat - Ministerul rus de Externe. Actele normative actuale ale Federației Ruse, organele federale ale tuturor ramurilor puterii de stat, precum și legislația entităților componente ale Federației Ruse cu privire la activi- tățile internaționale sunt supuse armonizării cu legislația privind servi- ciul diplomatic. Un funcționar public, în special un angajat al serviciului diplomatic, nu este doar un cetățean al Federației Ruse care a intrat în mod deliberat în serviciul public în structurile ministerului de externe, nu doar un specia- list cu înaltă calificare, care îndeplinește conștiincios sarcini oficiale în modul stabilit de legea federală. Aceasta este o persoană de stat, care re- prezintă și protejează interesele statului, vorbind în numele și în numele statului în rezolvarea problemelor legate de competența sa. Principala sa calitate este conștiinciozitatea și profesionalismul în slujba societății sta- tului și a Rusiei. Sistemul Ministerului Afacerilor Externe are peste 3,8 mii de funcțio- nari publici ai serviciului diplomatic. Ei ocupă o poziție de conducere în structura oficială a ministerului de externe ca sistem care prevede pos- turi guvernamentale constituționale; posturi guvernamentale ale servi- ciului diplomatic (posturi diplomatice); posturi guvernamentale ale ser- viciului public federal pentru care nu sunt repartizate ranguri diplomati- ce; posturi pentru furnizarea de servicii diplomatice (personal organiza- țional și administrativ); posturi pentru serviciul organizatoric și tehnic al serviciului diplomatic (personal tehnic). Succesul corpului de personal al serviciului diplomatic în ansamblul său este garantat de faptul că mi- nisterul are dreptul să: -primească în mod prescris de la orice organizație toate documentele, re- ferințele și alte materiale necesare pentru rezolvarea problemelor din competența ministerului; - monitorizează respectarea legilor Federației Ruse și a normelor juridi- ce internaționale ale proiectelor de tratate internaționale ale Federației Ruse; - să prezinte Președintelui Federației Ruse și Guvernului Federației Ru- se propuneri pentru elaborarea proiectelor de acte legislative privind po- litica externă și serviciul diplomatic; - ia, în competența sa, decizii de natură normativă, obligatorii pentru al- te organe executive și administrațiile locale, precum și pentru întreprin- deri, instituții și organizații, indiferent de normele lor organizatorice și legale și de subordonarea departamentală; - să prezinte, în modul prescris, propuneri pentru înființarea de repre- zentanțe ale Ministerului Afacerilor Externe pe teritoriul Federației Ru- se; - decide cu privire la crearea, reorganizarea și lichidarea organizațiilor din subordine, numirea și demisia conducătorilor acestora; - să utilizeze în conformitate cu procedura stabilită fonduri extrabugeta- re primite de la furnizarea de servicii consulare și alte tipuri de servicii pentru a finanța dezvoltarea bazei materiale și tehnice a ministerului, pentru nevoile sociale și pentru stimulente materiale pentru angajații săi; - formează consultanță științifică, metodologică și expertiză. MGIMO Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova (Universita- tea) al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse (MGIMO) es- te una dintre cele mai importante universități ruse, care formează speci- aliști în 18 domenii: relații internaționale, studii regionale străine, eco- nomie (relații economice internaționale), jurisprudență (drept internațio- nal), jurnalism (jurnalism internațional), științe politice, publicitate și re- lații publice, sociologie, management, afaceri comerciale, ecologie și managementul naturii, administrație de stat și municipalitate, finanțe și credite, lingvistică,psihologie, managementul personalului, informatică pentru afaceri.Structura universității include 2 campusuri,10 facultăți și 3 institute. În 2017, aproximativ șapte mii de studenți din Rusia, țările CSI și din străinătate au studiat la MGIMO. În 2010, a fost înscrisa în Cartea Recordurilor Guinness ca universitate cu predarea celui mai mare număr de limbi străine (53 de limbi străine). Universitatea face parte din Asociația Școlilor Profesionale de Afaceri Internaționale. Universitatea MGIMO este una dintre puținele universități din Rusia a căror principala misiune este de a instrui profesioniști care pot efectiv răspunde la un complex de probleme internaționale complexe. Universitatea are mari oportunități de auto-perfecționare, formare avan- sată.În cadrul acesteia, pregătirea diplomaţilor se efectuează în confor- mitate cu evoluţiile internaţionale, dezvoltând contacte fructuoase cu centrele universitare din Germania, Marea Britanie, Franţa, Canada, SUA, China etc. Un rol important în pregătirea cadrelor îl are practica pe care o efectuează studenţii în cadrul Ministerului de Externe şi repre- zentanţelor sale de peste hotare. Fiind angajaţi, tinerii diplomaţi se in- clud în procesul de pregătire permanentă, care începe cu o introducere în activitate în primul an de lucru; studii periodice (de regulă, o dată în 5 ani) de calificare; studierea permanentă a limbilor străine. Cursurile de perfecţionare sunt organizate, în primul rând, de către Academia Diplo- matică a Federaţiei Ruse.Ea este cea mai veche academie diplomatică din lume care formează specialiști în domeniul relațiilor internaționale, relațiilor economice internaționale și dreptului internațional.Academia Diplomatică este o instituție de învățământ departamentală, al cărei fon- dator este Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse.Sunt progra- me de învățământ profesional superior, programe de educație continuă. Principale sunt programele de perfecționare a lucrătorilor diplomatici din Rusia și țări străine, implementate la Facultatea de Studii Avansate. Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe din Rusia este o instituție de învățământ de elită, care este una dintre cele mai cunoscu- te și prestigioase centre de formare și recalificare a personalului diplo- matic, specialiști în domeniul relațiilor internaționale, economie, științe politice și jurisprudență. Personalul calificat este instruit aici pentru sis- temele Ministerului Afacerilor Externe ale Rusiei, în străinătate și în ță- rile CSI. În fiecare an,fluxul de străini care doresc să studieze la Acade- mia Diplomatică este în creștere. Până în prezent, reprezentanții a apro- ximativ 30 de țări ale lumii studiază la Academie.În mod tradițional, A- cademia Diplomatică este renumită pentru metoda sa unică, extrem de eficientă, de predare intensivă a limbilor străine. Astăzi,sunt studiate peste 20 de limbi străine. Academia are săli de clasă moderne bine echipate, laboratoare de limbi străine, cursuri de calculatoare și multimedia,un studio de înregistrare și facilități de agrement și sport.Studenții au posibilitatea de a-și arăta și realiza abilitățile în diferite grupuri de interes, de exemplu, în Modelul ONU, Laboratorul de Drept Internațional, echipa KVN și echipele spor- tive de fotbal, tenis și volei.Pentru orientarea profesională și lărgirea o- rizonturilor studenților la academie, a fost creat Muzeul Serviciului Di- plomatic, funcționează o expoziție de artă permanent actualizată, sunt organizate discursuri ale conducătorilor de state străine și profesori de frunte ai instituțiilor de învățământ ruse și străine. Pentru a îmbunătăți cunoștințele de limbi străine, sunt organizate stagii în țările cu limba studiata.În fiecare an, Academia primește zeci de de- legații straine,politicieni, personalități publice, șefi de organizații inter- naționale, lideri militari importanți, oameni de știință, editori ai mass- media.