Secolul al XIX-lea în istoria Europei, dar și a Moldovei a fost unul plin de

zbucium, care a adus importante schimbări politice, ideologice și culturale. Cîteva

dominante se evidențiază în istoria secolului XIX: dezvoltarea treptată a unor noi
realități sociale, efectuarea unor reforme de modernizare a societății și instituțiilor,
problema agrară, suveranitate și idee națională.
În secolul al XIX-lea întreaga Europă de sud-est este prinsă în colimatorul
războaielor ruso-turce, cînd Problema Orientală este dezbătută de marile puteri.
Moldova are de suportat consecințele unor decizii luate fără participarea sa,
devenind teatru de război pentru confruntările armate dintre marile imperii. Mai
mult, ca urmare a unor jocuri politice, se produc schimbări notorii în istoria
Moldovei. Prin tratatul de pace de la București s-a produs o ruptură tragică, trupul
Țării Moldovei a fost sfîșiat în două bucăți, iar destinul ei a fost deturnat.
Odată dezmembrată Moldova, soarta părții ei răsăritene a fost determinată de
aspirațiile, prioritățile și interesele geostrategice ale Imperiului Rus. De aici înainte
în această parte a Moldovei evenimentele se aliniază logicii și rațiunii Imperiului
Rus.
Moldova dintre Carpaţi şi Prut (fără Bucovina) rămîneau sub stăpînire turcească și
suplimentar sub protectoratul rusesc care se extindea și asupra Valahiei.
Moldovenii din dreapta Prutului rămăseseră sub o triplă asuprire: plăteau
contribuţii otomanilor, erau presați de reprezentanții administrației ruse, erau
sufocaţi de politica fanariotă.
Revoluția de la 1848 în Moldova, prin însuflețitorii săi, Vasile Alecsandri, Alecu
Russo, Costache Negri, G.Sion, M.Kogălniceanu a cerut autonomia Moldovei,
egalitatea politică și civilă a tuturor cetățenilor. Mai tîrziu fruntașii politici ai
Moldovei au pledat pentru unirea principatelor Moldova şi Valahia, nu pentru
anexarea Moldovei de către Valahia. Prin acţiunile energice, poziţia dîrză şi
consecventă ale unor politicieni de vază precum Alexandru I.Cuza,
M.Kogălniceanu ş.a. moldovenii au contribuit cel mai mult la unire – unirea
principatelor cu drepturi egale.
În scurt timp partida valaho-unionistă a purces la facerea „Valahiei mari”
camuflate sub un nume artificial de „România”, deși denumirea inițială a statului
unit era Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei.

Impactul hotărîrilor Congresului de la Paris asupra Principatelor Dunărene

În 1853-1856 Războiul Crimeei a izbucni între Rusia şi Turcia. Ca de obicei,
oştirile ţarului inundară Moldova şi o ocupară. Însă Anglia şi Franţa veniră în
ajutorul Porţii şi atunci Rusia fu nevoită să retragă în grabă armatele sale din
Moldova şi să le îndrepte spre Crimeea, unde Turcii cu aliaţii lor ameninţau
Sevastopolul. Sub zidul acestei cetăţi se dădu bătălia hotărîtoare, ce se sfîrşi cu
înfrîngerea armatei ruse.
Prin pierderea războiului Rusia nu-și mai poate exercita protecția sa – atît de direct
resimțită în prima jumătatea asecolului al XIX-lea – asupra Principatului
Moldovei, dar și Poarta otomană scăpată de la înfrîngere de aliații săi, este nevoită
să țină seama, mai mult decît în trecut, de drepturile Moldovei.
Tratatul de pace încheiat la 30 martie 1856 la Paris cuprindea clauze referitoare la
Principatul Moldovei:
- Moldova de Est (Basarabia) rămînea în continuare, în stăpînirea Imperiului Rus,
dar partea sa sudică (județele Cahul, Bolgrad și Ismail şi implicit controlul asupra
gurilor Dunării) erau retrocedate Moldovei
- Principatul Moldovei, rămîne în mod oficial sub suveranitatea Otomană, dar i se
acordă dreptul de a avea propria Constituţie şi Adunare legislativă care aveau să fie
puse sub supravegherea puterilor victorioase
- Se stabilea libera circulaţie pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a
Dunării.
Mare a fost bucuria moldovenilor cînd veni vestea la Iaşi, că congresul de pace de
la Paris a impus Imperiul rus să dea înapoi măcar o parte din Moldova de Est
(Basarabia). Teritoriul ce fusese retrocedat Moldovei, cuprindea o suprafaţă de
10.288 verste pătrate şi avea o populaţie de circa 127 330 locuitori.
În județele retrocedate au fost introduse vechile legiuiri pămîntene. În 1864 a fost
reînfiinţată vechea eparhie a Ismailului, aşezînd în fruntea ei pe eruditul episcop
Melhisidec Ştefănescu, care deschise pe lîngă scaunul său episcopal şi un seminar
duhovnicesc pentru deşteptarea şi luminarea enoriașilor săi. A fost inaugurat un
gimnaziu în Ismail şi 125 de şcoli primare în sate și tîrguri, unde învățau 7000
băieţi şi 944 fete.
Prevederile tratatului de la Paris nu au reprezentat un act de reparație istorică
pentru Moldova ci au avut ca scop clar de a scoate Rusia de la gurile Dunării și din
postura de riverană la fluviu. Trasarea graniței terestre, operațiunea anevoioasă
întreprinsă de o comisie internațională, a întîrziat cu aproape un an de zile
introducerea administrației moldovenești, după cum îndată a apărut spinoasa
problemă a „coloniilor bulgare”, chestiune nerezolvată convenabil pînă la
pierderea din nou, a teritoriului în cauză (1878).
Astfel, aceste teritorii, care din vechime au aparținut Moldovei, au devenit în
secolul al XIX-lea monede de schimb în jocul marilor puteri. De cîteva ori (1812,
1856, 1878) pe durata unui secol, populația acestor zone a suportat schimbări de
ordin politico-administrativ, economic și social legate de trecerea din cadrul unui
stat în altul, modificări care au influențat nu doar climatul social-politic, dar și
dezvoltarea firească a lucrurilor.