Fiscalitate

1. INTRODUCERE
Deși, în ultima vreme, condițiile economice s-au îmbunătățit, Uniunea Europeană trebuie
să facă față în continuare consecințelor crizei, printre care se numără lipsa de investiții și
inegalitățile din ce în ce mai mari. În acest context, numeroase voci din rândul cetățenilor
solicită, în întreaga Uniune, să se acorde o mai mare atenție justiției sociale. Fiscalitatea joacă un
rol fundamental în crearea unei societăți echitabile și în edificarea unei economii puternice. Prin
intermediul ei se poate avansa spre eliminarea inegalităților, nu numai prin sprijinirea mobilității
sociale, ci și prin reducerea inegalităților în materie de venituri de piață. De asemenea, politica
fiscală poate avea o mare influență asupra deciziilor în materie de ocupare a forței de muncă,
asupra nivelurilor investițiilor și asupra disponibilității întreprinzătorilor de a-și extinde
activitățile , toate aceste aspecte conducând la o creștere economică mai puternică. Astfel,
politicile fiscale sunt evaluate prin raportare la patru priorități:
 stimularea investițiilor;
 sprijin pentru ocuparea forței de muncă;
 reducerea inegalităților;
 asigurarea conformării fiscale.
Fișa informativă de față prezintă un rezumat al provocărilor legate de politica fiscală cu
care se confruntă țările UE în aceste domenii. Sunt prezentate, apoi, pârghiile politice care ar
putea contribui la găsirea unor răspunsuri la provocările respective.
2. PROVOCĂRILE ÎN MATERIE DE POLITICĂ FISCALĂ CU CARE SE
CONFRUNTĂ GUVERNELE DIN UE
2.1. Stimularea investițiilor
Diferențele dintre nivelurile totale de impozitare reflectă, în realitate, diferențele legate de
preferințele sociale pentru bunuri publice.
Până în prezent, nu există dovezi solide privind impactul nivelului general de impozitare
asupra creșterii economice. Cu toate acestea, este înțeles mai bine modul în care fiecare dintre
componentele regimului fiscal influențează creșterea economică prin intermediul următoarelor
canale: productivitatea totală a factorilor și creșterea stocului de capital sau a ofertei de forță de
muncă.
Impactul impozitului pe profit și al celui pe venit asupra creșterii economice și a
investițiilor este bine documentat. Impozitul pe profitul societăților influențează atât alegerea
locului de stabilire a acestora, cât și investițiile directe naționale și străine.
 Cotele de impozitare, modul în care este definită baza de impozitare și aspectele legate de
conformarea fiscală constituie factori determinanți ai efectelor economice ale impozitării.
Tratamentul fiscal al diverselor surse de finanțare, dezvoltarea stimulentelor fiscale și timpul
consacrat de întreprinderi conformării fiscale pot influența investițiile productive.
Diferențele în materie de impozit pe profit pot determina societățile multinaționale să
transfere profitul dinspre țările cu un nivel ridicat de impozitare către cele cu un nivel scăzut.
Ratele de impozitare efective reflectă o gamă amplă de factori care nu se limitează la
impozitul legal pe profitul societăților, cum ar fi elementele bazei fiscale, sursa de finanțare
(datorii, rezultatul reportat sau majorarea capitalului propriu) și activul în care se fac investiții
(utilaje, clădiri, imobilizări necorporale, stocuri și active financiare).
Decizia de a spori sau de a reduce investițiile este influențată de rata marginală efectivă de
impozitare, și anume sarcina fiscală asupra ultimului euro investit într-un proiect care atinge
pragul de rentabilitate (investiție „marginală”).
Cu cât rata marginală efectivă de impozitare este mai mică, cu atât regimul fiscal este mai
propice investițiilor.
Există mai multe modalități de a reduce rata marginală efectivă de impozitare și de a
concepe un regim fiscal favorabil investițiilor. Printre acestea se numără:
 accelerarea calendarelor de amortizare fiscală sau contabilizarea imediată drept
cheltuieli,
 oferirea posibilității de deducere a costurilor de capital,
 îmbunătățirea condițiilor de reportare a pierderilor,
 acordarea de stimul0ente fiscale pentru cercetare și dezvoltare.
2.2. Sprijin pentru crearea de locuri de muncă și pentru ocuparea forței de muncă
Fiscalitatea din domeniul muncii influențează atât decizia fiecăruia dintre noi de a se
angaja și cu ce normă (oferta de forță de muncă), cât și decizia angajatorului de a face angajări,
întrucât acestea cresc costul forței de muncă (cererea de forță de muncă) . Oferta de forță de
muncă dinanumite categorii ale populației (lucrători slab calificați, tineri, persoane în vârstă și
persoanele care sunt de a doua sursă de venit a familiei) este deosebit de sensibilă la impozitele
și contribuțiile la sistemul asigurărilor sociale .
Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă indică diferența proporțională dintre
costurile pe care le generează un lucrător pentru angajatorul său și salariul net al angajatului.
Aceasta indică, prin urmare, atât stimulentele pentru muncă (în ceea ce privește oferta de forță de
muncă), cât și stimulentele pentru angajarea de personal (în ceea ce privește cererea de forță de
muncă).
 Între 2010 și 2016, sarcina fiscală asupra costului forței de muncă pentru persoanele care
câștigă 50 % din salariul mediu a scăzut, în medie, în UE. Cu toate acestea, aceasta evoluează în
direcții diferite de la o țară la alta; a crescut în 15 țări și a scăzut în 10.
Componența sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă este importantă pe termen
scurt, deoarece diversele sale componente pot afecta fie cererea, fie oferta de forță de muncă.
Unele dintre caracteristicile regimului fiscal, cum ar fi creditele fiscale transferabile și
gradul de impozitare comună, împreună cu unele dintre caracteristicile regimului de prestații
sociale, cum ar fi retragerea prestațiilor acordate în funcție de venituri, pot contribui la aplicarea
unor rate marginale ridicate pentru persoanele care sunt cea de a doua sursă de venit a familiei
atunci când acestea trec de la inactivitate la ocupare profesională sau în cazul creșterii veniturilor
acestor persoane.
Merită subliniat faptul că și alți factori, cum ar fi disponibilitatea serviciilor de îngrijire
formală accesibile și de înaltă calitate, inclusiv, în primul rând, a serviciilor de îngrijire a
copilului, precum și existența unor politici bine concepute privind echilibrul între viața
profesională și cea privată, pot influența luarea sau nu a deciziei de revenire în câmpul muncii
sau de mărire a programului de lucru.
2.3. Corectarea inegalităților și promovarea mobilității sociale
Deși UE dispune de unul dintre cele mai avansate sisteme de protecție socială, persistă
inegalități notabile. Lituania, România, Bulgaria, Letonia și Estonia au cele mai înalte niveluri de
inegalitate a veniturilor după impozitare și transferuri.
Acumularea crescândă a patrimoniului privat, care a avut loc în Europa în ultimii 40 de
ani, și creșterea inegalităților au declanșat o dezbatere publică aprinsă cu privire la echitatea
regimurilor fiscale existente.
Inegalitatea în materie de patrimoniu depășește inegalitatea veniturilor . Această situație a
dus la recunoașterea faptului că inegalitățile trebuie abordate atât din perspectiva veniturilor, cât
și a patrimoniului.
O mai mare inegalitate este asociată cu un nivel mai scăzut de mobilitate socială, dat fiind
că inegalitatea poate împiedica accesul la oportunități .
Mobilitatea socială poate avea loc atât în interiorul aceleiași generații, cât și între generații.
Mobilitatea în interiorul aceleiași generații se referă la probabilitățile ca o persoană să
dobândească un statut superior sau inferior (pe scara veniturilor, de exemplu) de-a lungul vieții.
Mobilitatea între generații se referă la măsura în care caracteristicile socioeconomice ale unei
persoane le reflectă pe cele ale părinților ei. Mobilitatea între generații este un indicator
important al posibilităților de care dispun persoanele fizice pentru a reuși într-o societate
indiferent de mediul lor socioeconomic. Ea este strâns legată de egalitatea de șanse.
Un rol în sprijinirea mobilității sociale revine fiscalității, de exemplu:
 ca sursă de finanțare pentru o educație de calitate,
  ca mijloc de a reduce transmiterea privilegiilor sau a dezavantajelor de la o generație la
alta,
 precum și prin redistribuirea veniturilor și, mai ales, a bogăției, încurajând un
comportament care sporește mobilitatea socială.
2.4. Conformarea fiscală
În general, evaziunea fiscală desemnează mecanisme ilegale prin care obligația de plată a
impozitului este ascunsă sau ignorată, și anume contribuabilul plătește impozite mai mici decât
cele pe care este obligat să le plătească din punct de vedere juridic, prin neaducerea la cunoștința
autorităților fiscale a unor venituri sau informații.
Printre exemplele de evaziune fiscală se numără declararea vânzărilor la un nivel inferior
celui real, cu scopul de a reduce plățile de TVA. Un alt exemplu este legat de munca nedeclarată,
care are drept consecință neplata impozitului pe venit pentru persoanele fizice și a contribuțiilor
la asigurările sociale.
Există mai multe estimări cu privire la volumul impozitelor care ar trebui să fie colectate,
fără a fi percepute în cele din urmă. Cu toate acestea, deficitul de încasare a TVA-ului este
singurul prejudiciu fiscal cu privire la care există estimări comparative bazate pe o metodologie
comună care acoperă toate țările din UE.
Deficitul de încasare a TVA-ului reprezintă diferența dintre valoarea TVAului colectat
efectiv și valoarea estimată a TVA-ului exigibil teoretic pe baza normelor în materie de TVA.
Acesta măsoară eficacitatea măsurilor de asigurare a conformității și a respectării
legislației în materie de TVA în fiecare stat membru. Deficitul de încasare a TVA-ului
înregistrează nivelurile cele mai ridicate în România, Slovacia, Grecia și Lituania.
3. PÂRGHII DE POLITICĂ PENTRU ABORDAREA PROVOCĂRILOR ÎN
MATERIE DE MĂSURI FISCALE
Printre caracteristicile esențiale care trebuie luate în considerare la evaluarea echității și
eficienței sistemului fiscal merită menționată măsura în care acesta
 încurajează investițiile,
 sprijină crearea de locuri de muncă și ocuparea forței de muncă,
 corectează inegalitățile,
 atinge niveluri ridicate de conformitate.
În ansamblu, deși uneori se fac compromisuri între obiectivul eficienței și cel al echității,
aceste două obiective nu se sunt nicidecum opuse.
 3.1. Stimularea investițiilor
Nivelul scăzut al investițiilor nu numai că are drept efect o creștere mai redusă, dar
dăunează, de asemenea, creșterii productivității și afectează negativ, pe termen mai lung,
perspectivele de creare de locuri de muncă și pe cele de creștere economică. Din acest motiv,
dinamizarea investițiilor reprezintă una dintre prioritățile politice absolute ale Comisiei.
Este important să se elaboreze un sistem fiscal care să mențină la un nivel scăzut cota
efectivă marginală de impozitare și să se evite astfel descurajarea investițiilor profitabile. Acest
lucru nu înseamnă că trebuie să fie reduse cotele de impozitare. În schimb, accelerarea
calendarelor de amortizare, contabilizarea imediată drept cheltuieli sau acordarea posibilității de
deducere a costurilor de finanțare prin capitaluri proprii reduc impozitarea efectivă marginală,
chiar dacă această diminuare este compensată de o modificare a cotelor de impozitare.
Securitatea juridică și stabilitatea, previzibilitatea și simplitatea normelor fiscale sunt
importante pentru mediul de afaceri și pentru investitori atunci când iau decizii.
Denaturările sistemului fiscal ar putea afecta accesul la finanțare și descuraja investițiile de
capital.
Fiscalitatea este unul dintre principalele instrumente de care dispun guvernele pentru a
încuraja spiritul antreprenorial și inovarea. Politicile fiscale pot contribui la reducerea riscului
antreprenorial și a costurilor desfășurării unei activități antreprenoriale. Fiscalitatea contribuie la
corectarea eșecurilor pieței; printre exemplele în acest sens pot fi menționate investițiile
inadecvate în cercetare și dezvoltare, finanțarea de risc și externalitățile de mediu, precum
poluarea. Astfel, un sistem fiscal bine conceput ar putea crește nivelul de trai prin asigurarea de
stimulente pentru investițiile inteligente și ecologice.
Eficiența administrației fiscale influențează nivelul de încredere a cetățenilor în sistem.
Contribuabilii tind să aibă mai multă încredere în organizații care sunt percepute drept eficiente
și eficace.
Pe lângă costurile de percepere a impozitelor, ar trebui să se ia în considerare, de
asemenea, costurile aferente plății impozitelor. Aceste costuri sunt adesea desemnate sub
denumirea de costuri legate de respectarea normelor fiscale. Ele pot să descurajeze crearea de noi
întreprinderi, să încurajeze economia subterană, să sporească neconformitatea și să dăuneze
competitivității întreprinderilor și țărilor.
3.2. Sprijin pentru crearea de locuri de muncă și pentru ocuparea forței de muncă
Reducerile impozitelor pe veniturile salariale pot fi un instrument pentru promovarea unor
niveluri mai ridicate de ocupare a forței de muncă, în special în cazul în care costurile ridicate ale
forței de muncă descurajează angajarea (caz în care problemele sunt legate de cererea de forță de
muncă) sau în cazul în care stimulentele pentru ocuparea unui loc de muncă sunt scăzute
deoarece această opțiune nu este rentabilă (caz în care problemele sunt legate de oferta de forță
de muncă).
 Reduceri ale impozitelor pe veniturile salariale orientate în mod specific către anumite
categorii vulnerabile și mai sensibile ale populației, cum ar fi persoanele cu venituri reduse sau
persoanele care sunt cea de a doua sursă de venit a familiei, pot contribui la creșterea nivelurilor
de ocupare a forței de muncă și, în același timp, la reducerea sărăciei și a excluziunii sociale.
Întrucât numai câteva țări dispun de o marjă de manevră bugetară suficientă pentru a putea să
aibă în vedere reduceri ale impozitelor pe veniturile salariale fără nicio compensație, este necesar
să se examineze modalitățile de finanțare a acestor reduceri.
Una dintre opțiunile posibile constă în deplasarea presiunii fiscale către alte baze de
impozitare. Eventuala marjă de manevră pentru reorientarea presiunii fiscale depinde de structura
fiscală existentă. Se consideră că anumite tipuri de baze de impozitare, cum ar fi impozitele pe
consum, impozitele periodice pe locuințe și taxele de mediu, dăunează mai puțin creșterii
economice.
Cu toate acestea, literatura economică recentă atrage atenția asupra răspunsurilor
eterogene, a efectelor neliniare și a diferențelor de amplitudine între efectele pe termen scurt și
cele pe termen lung. Modul în care este conceput în detaliu un impozit este cel puțin la fel de
important ca structura sistemului fiscal.
Cu toate acestea, nivelurile ridicate ale impozitării veniturilor salariale, la care se adaugă o
sarcină fiscală relativ redusă sub formă de impozite pe consum, de impozite recurente pe
proprietățile imobiliare sau de taxe de mediu, pot însemna că există posibilități de transfer al
presiunii fiscale către alte surse decât veniturile salariale. De asemenea, impactul distributiv al
majorării impozitelor în aceste domenii trebuie să fie luat în considerare în egală măsură.
3.3. Corectarea inegalităților și promovarea mobilității sociale
Impozitarea joacă un rol în construirea unei societăți juste, inclusiv prin
 garantarea combinației adecvate de venituri pentru finanțarea cheltuielilor publice;
 atenuarea inegalităților și/sau sprijinirea mobilității sociale și a echității între generații.
Măsuri precum accesul egal la o educație sau la asistența medicală de calitate sunt
destinate să crească egalitatea de șanse. Impozitele finanțează aceste cheltuieli publice, bazându-
se pe mixul corect de politici fiscale și pe respectarea efectivă a obligațiilor fiscale de către toți
contribuabilii.
De asemenea, sistemele de impozite și de prestații sociale pot constitui instrumente
puternice de combatere a inegalității veniturilor prin intermediul redistribuirii. Este important să
se țină seama de impactul social al sistemelor fiscale, astfel încât să se asigure echilibrul optim
între eficiența și echitatea structurii impozitelor, în funcție de preferințele fiecărei țări. De
asemenea, fiscalitatea poate fi utilizată pentru a stimula anumite tipuri de comportament.
Structura sistemului joacă un rol esențial. Dincolo de impozitarea veniturilor și de
prestațiile în bani, structura generală a sistemului fiscal9 exercită un rol în reducerea
inegalităților, atât în materie de venituri, cât și de nivel de bunăstare, precum și în promovarea
coeziunii sociale. Este important să se garanteze că sarcina fiscală globală pentru cetățeni, care
variază în funcție de sursele lor de venit, este progresivă și că sistemul fiscal este coerent și
eficace. Ideal ar fi ca acest sistem să poată contribui la corectarea inegalităților veniturilor
generate de piață. Ca o acțiune minimă, sistemul fiscal trebuie să evite creșterea acestor
inegalități.
3.4. Conformarea fiscală
Îmbunătățirea conformării fiscale, care asigură veniturile fiscale necesare finanțării
politicilor publice din domeniile educației, asistenței medicale, infrastructurilor, apărării etc., este
esențială pentru crearea unei societăți corecte.
Pentru combaterea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale, este important să se aplice o
strategie prin canale multiple10 . Este important să se atingă niveluri mai ridicate nu numai pe
planul asigurării respectării legii și al controlului, dar și pe cel al consolidării încrederii și al
creării unei culturi a respectării normelor.
Este necesar ca autoritățile fiscale să revizuiască politicile și cadrele juridice existente sau
să elaboreze noi strategii, astfel încât contribuabilii să își îndeplinească obligațiile, în mod
voluntar, de preferință. Caracterul transfrontalier al abuzurilor fiscale și integrarea economiilor
naționale la nivelul UE necesită o abordare coordonată, nu numai prin inițiative la nivel
european, ci și prin coordonarea politicilor naționale.