Sunteți pe pagina 1din 5

Relații

publice în
armată
Realizator:

Std. sg.maj. Crivăț Robert Mihai

Grupa:411M
Relatii publice - straveche abilitate a comunitatilor umane.
Se considera ca relatiile publice constituie o ocupatie si o activitate tot atât de
veche ca si omenirea. Fiind o fiinta sociala, omul tot timpul a tins mereu spre a
avea legaturi, relatii cu ceilalti semeni ai sai caci numai astfel ar fi putut
supravietui.
E de neconceput dezvoltarea omenirii fara relatii interpersonale, comerciale,
de familie, internationale etc. Dar abia spre sfârsitul secolului XIX aceasta
activitate s-a specializat si a capatat contururi clare impunând strategii si tactici de
functionare ca o îndeletnicire, iar mai apoi o arta deosebita de celelalte.
Situaţia de comunicare caracterizată prin ansamblul relatiilor dintre o
institutie reprezentată de specialistul în RP (CINE?) si publicul instituţiei
respective (CUI?), respectiv opiniile acestui public, capabil să asigure
managementul problemelor instituţiei (CE?) prin anticiparea tendintelor pietii în
funcţie de ambient (CONTEXT), prin strategii etice de comunicare (cercetare,
promovare, etc.: CUM) menite sa asigure un reciproc profit (SCOP).
Activitatea de relaţii publice reprezintă o formă de promovare credibilă,
informaţiile furnizate fiind considerate mai veridice decât cele oferite în reclame.
În general, trebuie să distingem, pe de o parte, între relaţiile publice ca
disciplină ştiinţifică şi activitatea de relaţii publice ca aplicaţie practică. Dacă
prima componentă are un caracter teoretic, a doua are un caracter aplicativ, fiind
fundamentată prin prima.
Relatiile publice in armata constituie o functie distincta a conducerii si
consta in stabilirea, mentinerea si dezvoltarea unor relatii biunivoce intre armata,
ca institutie publica si cetatenii Romaniei. Misiunea fundamentala a campaniei de
relatii publice din armata este de a contribui in mod activ si permanent la
promovarea si apararea valorilor armatei Romaniei atat in tara cat si in afara
acesteia prin furnizarea informatiilor publice privind activitatea militara catre
cetateni si organizatii.
In timp de pace campania de relatii publice vizeaza obtinerea intelegerii si
sprijinului public pentru institutia militara printr-o informare publica oportuna, si
corecta. Totodata campania de relatii publice urmareste fluidizarea comunicarii in
interiorul organismului militar, identificarea si rezolvarea problemelor pe
comunicare. Astfel, personalul armatei, publicul civil, mass- media au posibilitatea
de a percepe si evalua corect activitatile si tendintele de transformare si
modernizare ale armatei.
Pe timpul situatiilor de criza si in timp de razboi, campania de relatii publice
urmareste ca publicul sa beneficieze de un flux continuu, oportun si correct de
informatii publice despre activitatile fortei armate in vederea castigarii sprijinului
pentru operatiile militare. Necesitatea organizarii si desfasurarii activitatii de relatii
publice in armata deriva din:
· Dreptul fiecarui cetatea de a fi informat correct in legatura cu activitatea
institutiilor publice
· Institutia militara este obligate sa furnizeze cetatenilor informatii de interes
public
· Imaginea publica in activitatea organismului militar este foarte importanta
Ministerul Apararii urmareste ca prin difuzarea de informatii oportune si
corecte sa ofere opiniei publice puterea si posibilitatea de a analiza problematica
domeniului apararii.
Principalele obiective ale campaniei de relatii publice in armata sunt:
· Consilierea comandantilor in domeniul comunicarii
· Mentinerea unei imagini reale a institutiei
· Asigurarea accesului la informatiile publice
· Deschiderea canalelor de comunicare dintre armata si societate
· Sprijinirea operatiilor desfasurate de Ministerul Apararii prin derularea de
operatii mass-media.
In cadrul Ministerului Apararii informarea publica se realizeaza prin
intermediul relatiilor cu mass-media care au loc numai in prezenta asistentei
personalului de relatii publice. In relatiile cu mass-media, personalul cu activitatea
de relatii publice are urmatoarele caracteristici specifice:
· Sa furnizeze jurnalistilor orice informatie de interes public
· Sa asigure accesul acestora l activitatile si actiunile de interes public
· Sa furnizeze jurnalistilor materiale ajutatoare atunci cand este necesar si sa-i
informeze despre evenimentele ce au loc fie prin communicate de presa fie prin
conferinte sau interviuri
Orice persoana din cadrul insitutiei militare poate avea relatii cu mass-media
si poate difuza informatii referitoare la activitatea armatei insa numai cu acceptul
comandantilor.
Un loc important in constituirea unei campanii de relatii publice ce vizeaza
Ministerul Apararii il constituie relatiile cu comunitatea locala, care include
populatia ce locuieste in apropierea unitatilor militare, organelle si organizatiile
guvernamentale si neguvernamentale, organizatii profesionale, institutii locale de
invatamant, etc. Scopul derularii de relatii cu comunitatea locala este de a facilita
integrarea ei in cadrul societatii.
Ca principale mijloace pentru acest lucru sunt considerate:

· Dialogul direct cu personalitatile si membrii comunitatii


· Participarea militarilor la evenimente importante cum ar fi: Ziua Armatei
Romaniei, Ziua Eroilor, etc.
· Editarea de brosuri, pliante si materiale de prezentare
Un segment aparut relative nou in campania de relatii publice il reprezinta
informarea internationala desfasurata de catre Directia Informare si Relatii Publice
care transmite in spatial international documente si informatii publice care vizeaza
problemele militare si de securitate nationala numai cu avizul organelor abilitate.
Mijloacele prin care se realizeaza informarea internationala sunt multiple:
· Publicatii de prezentare al Ministerului Apararii care sunt scrise in limbi de
circulatie
· Buletine de informare periodice
· Participarea personalului la diferite activitati internationale
· Organizarea de seminarii si conferinte internationale
Cand se concepe o campanie de relatii publice trebuie sa se aiba in vedere o
atitudine pragmatica iar dupa incheierea acestei campanii este imperative necesar
ca rezultatele sa fie analizate cu obiectivitate.

1.Cojocaru Ruxandra Mirela-0785850994-ruxandracojocaru29@gmail.com-teleorman, alexandria,19 ani


2.Pisica andreea georgiana-+40 (766) 554 857-andreutza_georgiana@yahoo.com-alexandria-teleorman
3.Poteca Luiza Alexandra-poteca.luiza@yahoo.com-baicoi-prahova-+40 (755) 408 312-21 ani
4.Homoc Diana Alexandra-diana25alexandra@yahoo.com-+40 (784) 800 068-Alexandria-Teleorman-21 ani
5.Buica Ana-Maria-anne_marie98@yahoo.com-alexandria-teleorman -21 ani-+40 (767) 152 468
6.Almājanu Adelina Cristina-adelinac.almajanu@gmail.com-0766640589-Alexandria-Teleorman -25 ani
7.Constantinescu Bianca-21ani-orasea-ct.bianca13@yahoo.com-+40 (738) 230 999
8. Cotoi Alexandra Ionela-21ani-Alexandracotoi88@gmail.com-Radomiresti-Olt-0751494758-
9. Dogeanu Alin Florin- 21 ani, rosiori de vede, teleorman, dogeanualin@yahoo.com-0731878267
10.Dumitras Ioana Cristina-21ani-Cluj-Ioanadumitras@yahoo.com- (0729) 189 173
11.Gherghinis Robert Stefan-21 ani-Braila-stefan.boss72@yahoo.com-0740667941
12. Bologea Patrick-Arges-21ani-timT224@gmail.com-0737621967
13.Gafita Lucian Cristian-21 ani-Tulcea-gafita.lucian@yahoo.com-+40 (752) 174 155.
14.Patrașcu Anamaria Valentina-22ani-patrascuana1998@gmail.com-Brăila-+40 (787) 541 386
15.Irina Serbanovici, 0741785382, 23, iirinaa3103@yahoo.com, Tulcea, Macin
16.Sava Liliana, 0743090806, 22, s.liliana96@yahoo.ro, jud. Tulcea, com. Vacareni,
17.Pazargic Maria,0756801566,23,maria.p0496@gmail.com,Adresa Mun Constanta jud Constanta
18.Vasile Paula .
0746131616.
21 de ani.
vasile_paulaelena@yahoo.com
Constanta
19.Marincea Stelian
0748426656
21
marinceastelian@gmail.com
Sibiu
20.Ciocia Mariana-Lavinia, 0734134240, 23, laviiniia96@yahoo.com, Brăila.
21.Zamfir-Șerban Ionela
0720135684
ionela.zmf@gmail.com
23
Str. Poet andrei mureșanu, nr 113, constanța

S-ar putea să vă placă și