Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scientometria Conceptului Medicament Nootrop PDF
Scientometria Conceptului Medicament Nootrop PDF
239-244
activare directă a activităţilor integrative ale piracetamului (Fig. 1), care, într-adevăr, are o toxi-
creierului, cu efect pozitiv direct asupra gândirii, ii) citate atât de redusă, încât nu i s-a stabilit doza letală
activarea fiind selectivă asupra telencefalului şi în animale, iar în pacienţi este bine tolerat, chiar la
nemanifestându-se asupra nivelelor inferioare ale doze terapeutice zilnice de ordinul a câteva grame
creierului, astfel încât iii) să contracareze perturbări [6]. Tolerabilitatea atât de ridicată a piracetamului a
ale activităţii superioare a creierului. În publicaţii făcut ca el să fie desemnat, uneori, drept complement
ulterioare [5], Giurgea a precizat că un medicament alimentar, încadrându-l într-o categorie relativ laxă şi
nootrop 1) stimulează memoria şi învăţarea, 2) creşte aparent diminuantă din punct de vedere medical.
rezistenţa memoriei şi protejează creierul faţă de Criteriile de mai sus nu sunt satisfăcute de
agresiuni fizico-chimice (electroşocuri, hipoxie, psihostimulanţi, precum cocaina, amfetaminele, me-
barbiturice, scopolamină), 3) potenţează controlul tilfenidatul etc., care activează memoria şi învăţarea,
cortical asupra nivelelor subcorticale ale creierului şi dar au şi efecte neurotoxice marcate. De aceea,
4) nu are efectele sedative sau de agitaţie motorie ale denumirile alternative cognitive enhancer şi memory
altor medicamente psihotrope, având toxicitate şi enhancer nu sunt strict superpozabile pe definiţia
efecte negative minime. agentului nootrop, iar denumirea smart drug, curentă
Aceste caracteristici, prin care a fost definit un în mass media, are o evidentă tentă comercială.
produs nootrop, sunt, de fapt, pur şi simplu, cele ale
Fig. 1. (A) Conceptul „medicament nootrop” a fost definit printr-un proces de inducţie logică, pornind exclusiv de
la caracteristicile farmacologice ale substanţei piracetam. Ulterior, conceptul a fost extins şi la produse ce nu sunt
medicamente, în sens strict, dar revendică efecte de tip medicamentos. Geneza conceptului „nootrop” este atipică
prin raport cu majoritatea conceptelor, definite pe baza unui proces inductiv de generalizare (B) a unei
caracteristici comune unei multitudini de cazuri particulare.
Faptul ca un concept să fie definit nu prin farmacologia moleculară [7], definiţia dată de
generalizarea unei caracteristici comune mai multor Giurgea medicamentului nootrop evocă activarea
elemente similare (Fig. 1), ci, pur şi simplu, prin “directă” a activităţilor “integrative” ale creierului,
cerinţa ca o presupusă clasă de elemente să posede situându-se, astfel, pe o poziţie holistică, opusă
caracteristicile unui prototip – în cazul de faţă, demersului reducţionist cartezian, dominant în
piracetamul – constituie doar prima singularitate a evoluţia ştiinţelor biomedicale, în particular a
conceptului nootrop. Căci, acest concept contrastează farmacologiei, în tot secolul 20.
cu farmacologia moleculară curentă, prin caracterul Un alt element de singularitate, prin raport cu
exclusiv funcţional al criteriilor enunţate mai sus, neurofarmacologia tradiţională, este şi faptul că
care nu fac nici o referire la vreo interacţie medicamentul nootrop este presupus a nu avea
moleculară de tipul ligand–receptor, prin care farmacologia obişnuită a psihotropelor, care acţio-
medicamentul nootrop ar putea acţiona la nivel nează prin modularea (creştere / diminuare) efectelor
celular asupra creierului. În timp ce conceptul diferitor combinaţii de neuromediatori prin care
“receptor medicamentos” este absolut central pentru neuronii cerebrali comunică sinaptic. Astfel, deşi
Scientometria conceptului “medicament nootrop” 241
ştiinţific faţă de piracetam, timp de două decenii savant (nootropic), la cel cvasipublicitar (smart drug),
după înregistrarea lui ca medicament, urmată de o trecând prin termenii sobru-profesionali (cognitive si
oarecare scădere în următorul deceniu, ceea ce memory enhancer).
corespunde evoluţiei fireşti a oricărui produs. În
schimb, este rar întâlnită şi deci surprinzătoare în
primă instanţă, creşterea extrem de marcată în 4. Posibila legitimare a conceptului
ultimul deceniu a numărului de articole referitoare la nootrop în cadrul noii „network
sau citând piracetamul. pharmacology”
culare, chiar de slabă intensitate, sau pe terapii multi- eficientă a unui profit economic. Lărgimea de vederi
medicamentoase [16]. O astfel de farmacologie a a managerilor luminaţi care, acum patru decenii, în
reţelelor este, în mod particular, adecvată patologiilor compania menţionată, au mizat pe originalitatea şi
complexe, aşa cum sunt dereglările funcţionalitătii îndrăzneala intelectuală a colaboratorilor din cerce-
creierului, de exemplu în cazul epilepsiilor [17]. În tare, a fost, în cazul de faţă, recompensată din plin de
cadrul noii farmacologii a reţelelor, unui medicament beneficul economic realizat, aparte de câştigul de
multimecanistic, precum piracetamul nu are de ce să prestigiu. Las integral la latitudinea cititorului să
îi mai fie reproşată lipsa de specificitate, iar natura reflecteze asupra eventualei relevanţe mai generale a
holistică a conceptului nootrop nu mai contrazice, ci cazului prezentat.
este conformă cu filozofia generală a domeniului.
Bibliografie
5. Comentarii concluzive
[1] O discuţie filozofică extinsă a noţiunii „concept”
Din punct de vedere al fluxului de idei, conceptul poate fi găsită în Stanford Encyclopedia of
nootrop a apărut pe fondul evidenţierii şi studierii Philosophy: http://plato.stanford.edu/entries/
activităţii integrative a cortexului cerebral, de care concepts/. Tot acolo pot fi consultate şi alte
s-au ocupat, în prima parte a secolului trecut, mari noţiuni filozofice evocate în acest articol.
neurofiziologi ca Charles Sherrington şi Ivan Pavlov [2] P. T. Frangopol, A. D. Corlan, Revista de
(din a cărui şcoală făcea parte şi C. Giurgea). In Politica Ştiinţei şi Scientometrie – Serie Nouă
articolul iniţial [4], în care apare încă din titlu ideea 1(1), Editorial, p. 1 (2012).
căutării unei “farmacologii a activităţii integrative a [3] D. G. Margineanu, Revue des Questions
creierului”, Giurgea citează argumentele în favoarea Scientifiques 182 (1), A weird concept with
ideii că activitatea cerebrală, cu precădere în specia unusual fate: Nootropic drug, 33 (2011).
umană, este un fenomen specific integralităţii http://www.fundp.ac.be/sciences/
cortexului, care nu poate fi studiat la nivel celular. philosoc/revueqs/textes-en-ligne/
De aceea, medicamentul nootrop, care vizează RQS_182_1et2Nootropic.pdf
activitatea cerebrală superioară, nu are vreo ţintă [4] C. Giurgea, Actualités Pharmacologiques 25,
neuronală specifică. Acest caracter sintetic (holistic) Vers une pharmacologie de l’activité intégrative
constituie originalitatea absolută a conceptului du cerveau. Tentative du concept nootrope en
farmacologic de medicament nootrop, dar şi cauza psychopharmacologie, 115 (1972).
incompatibilităţii lui cu farmacologia moleculară. In [5] C. Giurgea, M. Salama, Progress in Neuro-
acelaşi timp, tot caracterul holistic face plauzibilă Psychopharmacology 1(3-4), Nootropic drugs
integrarea conceptului nootrop în noua farmacologie 235 (1977); C. Giurgea, CHEMTECH 10, A
a reţelelor. drug for the mind, 360 (1980).
Tot din punct de vedere ideatic, concepţia că [6] B. Winblad, CNS Drug Reviews 11, Piracetam:
activitatea mentală (gândirea) umană este o funcţie a review of pharmacological properties and
perfectibilă pe cale farmacologică se încadrează în clinical uses, 169 (2005).
aspiraţia transhumanistă [18] de îmbunătăţire a [7] H. P. Rang, British Journal of Pharmacology
capacităţilor umane. Această aspiraţie este chiar dacă 147, The receptor concept: pharmacology’s big
nu singura, dar în orice caz o importantă motivare a idea, S9 (2006).
pătrunderii extinse şi durabile a conceptului nootrop [8] X. Zhao, A. Kuryatov, J. M. Lindstrom, J. Z.
în cultura comună, în ciuda relativei lui incom- Yeh, T. Narahashi, Molecular Pharmacology 59,
patibilităţi cu farmacologia academică. In fine, merită Nootropic drug modulation of neuronal
subliniat şi faptul că „medicamentul nootrp” oferă un nicotinic acetylcholine receptors in rat cortical
exemplu al posibilităţii ca un concept să fie definit nu neurons, 674 (2001).
pe calea (firească a) generalizării multor observaţii [9] A. H. Ahmed, R. E. Oswald, Journal of
particulare, ci prin afirmarea îndrăzneaţă a unei Medicinal Chemistry 53, Piracetam defines a
(presupuse) semnificaţii generale, degajată prin new binding site for allosteric modulators of α-
reflecţie asupra unui singur element neobişnuit. amino-3-hydroxy-5-methyl-4-isoxazole-
Din punct de vedere social, nootropia constituie propionic acid (AMPA) receptors, 2197 (2010).
un caz rar de apariţie şi promovare a unui concept [10] G. P. Eckert, N. J. Cairns, W. E. Müller, Journal
insolit nu într-un mediu academic permisiv pentru of Neural Transmission 106, Piracetam
originalitate, ci în cadrul unei companii industriale, reverses hippocampal membrane alterations in
prin definiţie orientată spre atingerea cât mai Alzheimer's disease, 757 (1999); M.-P.
244 Doru Georg Mărgineanu
Mingeot-Leclercq, L. Lins, M. Bensliman, A. [15] H. Kitano, Science 295, Systems biology: a brief
Thomas, F. Van Bambeke, J. Peuvot, A. overview, 1662 (2002); D. A. Lauffenburger,
Schanck, R. Brasseur, Biochimica Biophysica Proceedings of the National Academy of
Acta 1609, Piracetam inhibits the lipid- Sciences of USA 97, Cell signaling pathways
destabilising effect of the amyloid peptide AP as control modules: Complexity for simplicity?
C-terminal fragment, 28 (2003). 5031 (2000); A.L. Barabási, Z.N. Oltvai,
[11] A. Gouliaev, A. Senning, Brain Research Nature Reviews of Genetics 5, Network
Reviews 19, Piracetam and other structurally biology: understanding the cell’s functional
related nootropics, 180 (1994). organization, 101 (2004).
[12] D. G. Margineanu, H. Klitgaard, Antiepileptic [16] C. T. Keith, A. A. Borisy, B. R. Stockwel,
Drugs (5th Ed.). Levy R.H. et al (Eds), Nature Reviews of Drug Discovery 4,
Lippincott, Williams & Wilkins, Baltimore, Multicomponent therapeutics for networked
MD, Cap. 40: Levetiracetam mechanisms of systems. 71 (2005); A. L. Hopkins, Nature
action, 419 (2002). Chemical Biology 4, Network pharmacology:
[13] T. De Smedt, R. Raedt, K. Vonck, P. Boon, the next paradigm in drug discovery, 682
CNS Drug Reviews 13, Levetiracetam: the (2008).
therapeutic profile of a novel anticonvulsant [17] D. G. Margineanu, Epilepsy Research 98,
drug, 57 (2007). Systems biology impact on antiepileptic drug
[14] A. G. Malykh, M. R. Sadaie, Drugs 70, discovery, 104 (2012).
Piracetam and piracetam-like drugs: from [18] N. Bostrom, Journal of Evolution and
basic science to novel clinical applications to Technology 14, A history of transhumanist
CNS disorders, 287 (2010); M.G. Rao, B. thought, April 2005 (http://jetpress.org/
Holla, S. Varambally et al, General Hospital volume14/bostrom.html).
Psychiatry 34, Piracetam treatment in patients
with cognitive impairment, in press, 2012. ______________________
Autor correspondent: Doru.Margineanu@skynet.be