Pisică lui Schrodinger

Erwin Rudolf Josef Alexander Schrodinger, s-a nascut la data de 12 august 1887 Viena, a
decedat la data de 4 ianuarie 1961. Acest fizician austriac a predat fizica teoretica la Berlin,
Graz si Dublin, el este totodata si fondatorul mecanicii ondulatorii, a carei ecuatie fundamentala
ii poarta numele. Pentru contributiile sale, printre care studierea elementului radiu si
definitivarea teorii culorii, a fost laureat al premiului Nobel pentru fizica in 1933.

Prima sa lucrare de mecanica ondulatorie (1926), inlocuieste electronul din modelul atomic al
lui Niels Bohr cu o serie de unde (teoria lui Louis de Broglie), cum ca electronii se comporta ca
niste unde.

Aceasta teorie este incorporata in ceea ce mai tarziu, va deveni cunoscut, sub numele de ecuatia
lui Schroedinger.

In 1935, Schroedinger dorind sa demonstreze o parte din lacunele si absurditatile prezente la

acel moment, in fizica cuantica, imagineaza un experiment

Originile experimentului.

Acest experiment e o urmare a discutiilor despre paradoxul EPR (numit astfel dupa autorii
sai Einstein, Podolsky si Rosen, 1935). Acest paradox atragea atentia asupra naturii
stranii a superpozitii cuantice, adica o combinare a tuturor starilor cuantice ale sistemului.
Schroedinger si Einstein au discutat mult despre acest paradox, Einstein a folosit drept
argument faptul ca superpozitia cuantica a unui butoias cu praf de pusca va contine, dupa
un timp, atat componente neexplodate cat si explodate.

Conform interpretarii Copenhaga, superpozitia va decadea intr-o stare definita exact, in

momentul in care are loc masurarea cuantica.
Aceasta interpretare a mecanicii cuantice, a fost sustinuta de Neils Bohr si Werner
Heisenberg. Un adversar renumit al acestei teorii a fost Einstein, care a sustinut ca
„Dumnezeu nu joaca zaruri”, iar replica lui Bohr a fost „Nu-i spune tu lui Dumnezeu ce sa
faca”.

Esenta teoriei e ca orice particula cuantica se afla

intr-o superpozitie de stari (poate sa fie alba si neagra, sus si jos, etc.) pana in clipa in
care este observata.
Asta deoarece in mecanica cuantica, lumea microscopica este descrisa in termeni de
probabilitate, deci nu putem vorbi de pozitia unei particule, ci numai de probabilitatea ca
ea se afla intr-un loc anume.
In 1927 Werner Heisenberg formuleaza principiul incertitudinii : daca se incearca
localizarea exacta a unei particule, atunci nu se mai poate determina, simultan si precis,
cu ce viteza se deplaseaza si in ce directie. Sau daca se determina viteza particulei, nu
putem niciodata cunoaste pozitia sa exacta.
Acest principiu e adesea confundat cu efectul de observator. Principiul incertitudinii
descrie de fapt cat de precis putem masura pozitia si impulsul unei particule in acelasi timp
– daca marim precizia determinarii unei cantitati, trebuie sa pierdem precizie in masurarea
celeilalte. Astfel, principiul incertitudinii se ocupa de masurare, nu de observare. Ideea ca
Principiul Incertitudinii este cauzat de modificare (si deci de observare) nu este
considerata valida de unii, desi era populara in primii ani ai mecanicii cuantice, si este
repetata in unele discutii.
Termenul „efect de observator” se refera la schimbari pe care actul observatiei le va
efectua asupra fenomenului observat. De exemplu, pentru ca noi sa „vedem” un electron,
trebuie ca un foton sa interactioneze cu el, iar aceasta interactiune va schimba calea
acelui electron. De asemenea, este teoretic posibil ca alte mijloace de masurare, mai putin
directe, sa afecteze electronul; chiar daca electronul este pus intr-o situatie in care
observarea lui este posibila, fara ca acea observatie sa aiba loc, acesta, teoretic, tot si-ar
schimba pozitia.
In fizica, un efect de observator mai comun poate fi rezultat al instrumentelor care in mod
necesar modifica starea a ceea ce ele masoara intr-un fel.

2
Experimentul propriu-zis.

-o pisica este inchisa intr-un container ermetic. Acest container contine o substanta
radioactiva, o fiola cu otrava si un contor Geiger. Atunci cand se va produce dezintegrarea
unui nucleu radioactiv, acesta va fi detectat de contorul Geiger. Acesta va declansa un
mecanism ce va sparge fiola cu otrava.

Moartea pisicii este un fenomen macroscopic, produs de dezintegrarea nucleului

radioactiv, fenomen microscopic, care poate fi descris in termeni de probabilitate.
Conform teoriei cuantice, este imposibil de determinat daca substanta radioactiva se va
dezintegra sau nu, deoarece noi suntem in exteriorul cutiei.
Tot ce putem face e sa calculam probabilitatea de dezintegrare a unui anumit numar de
nuclee, intr-o perioada de timp.
Daca substanta radioactiva se va dezintegra dupa o ora, sa zicem, exista 50% sanse ca
un nucleu sa se dezintegreze si 50% sanse sa nu se intample nimic. Daca dezintegrarea
nucleului e probabila, atunci si soarta pisicii e probabila.
In aceasta situatie, teoria cuantica, afirma ca pisica nu este nici vie, nici moarta, ci intr-o
stare de suspensie intre cele doua stari. Superpozitia enunta ca pisica este vie si moarta,
deoarece face parte din sistemul cuantic (conform interpretarii de la Copenhaga). Una
dintre posibilitati devine reala, de abia atunci cand cutia va fi deschisa, prin actul
observatiei.
Asta implica ca lucrurile de zi cu zi exista intr-o superpozitie a tuturor starilor posibile, pana
in clipa in care noi, le observam!

Schroedinger a scris : 
„Putem imagina chiar cazuri destul de ridicole. O pisica este inchisa intr-o camera din otel,
impreuna cu urmatorul dispozitiv (care trebuie sa fie ferit de interactiunea directa cu
pisica): intr-un detector Geiger-Muller se afla o foarte mica cantitate de material radioactiv,
atat de mica, incat in decurs de o ora doar un singur atom probabil se va dezintegra, sau

3
cu egala probabilitate, poate niciunul; daca totusi se intampla, detectorul Geiger va genera
un semnal si prin intermediul unui releu elibereaza un ciocan care sparge o mica fiola de
cianura. Daca lasam nesupravegheat intregul sistem timp de o ora, putem spune ca pisica
traieste inca daca in acest timp nici un atom nu s-a dezintegrat. Functia de unda a
intregului sistem va exprima acest fapt avand in ea pisica vie-si-moarta (scuzati expresia)
sau imprastiata in parti egale.
Este tipic pentru aceste cazuri ca o nedeterminare localizata initial la nivel atomic sa fie
transformata intr-o nedeterminare la nivel macroscopic, care poate fi apoi rezolvata prin
observare directa. Asta ne impiedica sa acceptam in mod naiv ca valid un „model neclar”
pentru a reprezenta realitatea. Prin el insusi el nu contine nimic neclar sau contradictoriu.
Exista o mare diferenta intre o fotografie miscata sau nefocalizata si o fotografiere clara a
norilor si a palcurilor de ceata.”

Acest experiment da nastere la o intrebare : cand un sistem cuantic inceteaza sa existe ca

un amestec de stari si devine unul din ele?
In final, scopul experimentului a fost de a explica cum functioneaza fizica cuantica la scara
macro. E imposibil de realizat in practica, pentru a reusi, ar trebui ca acel container sa fie
complet izolat mediul inconjurator, sa nu se mai produca nici un schimb de energie.

Ce este important de înțeles din acest experiment mental a lui Schrödinger ? Simplu pentru
toate considerentele practice cât timp pisica nu poate fi observată ea este într-un fel și vie și
moartă. Adică ambele posibilități nu doar că sunt posibile dar realmente există oarecum. De ce
este interesant acest principiu ? Pentru că deși pare să nu aibă multe aplicații practice mulți
dintre noi trăim în acest fel viața, de parca ar fi incertă, necunoscută, de parcă pisica este și vie
și moartă.

Poate dacă schimbați pisica lui Schrödinger cu altceva ideea transmisă va deveni mai concretă.
Dacă în acea cameră cu materia radioactivă ar fi cineva drag, poate chiar copilul dumneavoastră
sau dacă ai fi tu în acea cameră și soarta vieții tale ar depinde de rezultat iar tu nu ai avea vreun
control asupra ei ? Cred că începeți să înțelegeți starea psihică, spirituală, mentală în care ați fi
pentru acea oră în care nu ați putea observa rezultatul, ca atare poate veți trăi, poate veți muri,
sau sunteți și vii și morți simultan dacă e să împrumutăm din concept.

Imaginați-vă diagnosticaticarea cu cancer la glanda tiroidă și din acel moment “ești pus în cutia
lui Schrödinger,” metaforic vorbind.

4
Una dintre durerile neanticipate atunci când te confrunți cu o boală sau cu un diagnostic
medical drastic este durerea așteptării. Totul devine așteptare, trebuie să aștepți să ți se
confirme diagnosticul, trebuie să aștepți să afli ce tratamente sunt. Dacă întrebi medicul de
eficiența tratamentului acesta îți răspunde “trebuie să așteptăm și vom vedea”... minutele, orele,
zilele între evenimentele care decurg pot deveni o tormentare, devenim un fel de” pisica lui
Schrödinger,” nici noi nu mai știm dacă suntem vii sau morți. Dar nu trebuie să fie așa!