Tatal nostru Care esti in ceruri

Sfinteasca-se numele Tau

Vie imparatia Ta

Faca-se voia Ta

Precum in cer asa si pre Pamant

Painea noastra cea de toate zilele

Da-ne-o noua astazi

Si ne iarta noua gresalele noastre

Precum si noi iertam gresitilor nostri

Si nu ne duce pre noi in ispita

Ci ne izbaveste de cel rau

Ca a Ta este imparatia

Slava si puterea

In numele Tatalui

Al Fiului

Al Sfantului Duh

Amin.

În rugăciunea Tatăl nostru sunt prezente cuvinte care și-au pierdut sensul denotativ căpătând o altă
conotație, astfel trecând din lexicul comun în lexicul specializat, cum ar fi: tatăl, ceruri, împărăția, rău.

Ceruri care înseamnă spațiu infinit în care se mișcă toate astrele, univers, în rugăciune capătă sensul
de Rai, locul unde este Dumnezeu și locul unde merg sufletele oamenilor buni, după moarte.

Rău, care în limbajul comun înseamnă un lucru sau o persoană care are însușiri negative, în rugăciune
este utilizat cu referire la Satana.

Verbele la imperativ: Sfințească-se, Vie, Facă-se, Dă-ne, Iartă, Izbăvește toate acestea au rolul de
rugăminte către Dumnezeu.

Verbele și pronumele la persoana I, plural: noastră, dă-ne, noi, nu ne duce, ne izbăvește, iertăm au
valoare gnomică, generalizează.

Toți cei care rostesc aceasta rugăciune o fac in numele întregului colectiv, adică în numele nostru a
celor care suntem pe pământ ,,pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”

Această rugăciune trebuie rostită cu mult patos și cu o anumită intonație.

Prima parte a acestei rugăciuni este abstractă prin ,,Tatăl nostru care ești în ceruri” pe când în cea
de-a doua parte se trece la concret prin pâine.
„Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce
va lua în deșert Numele Lui.”

„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui,
nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

Și aici sunt prezente cuvinte care au trecut din lexical comun în lexicul specializat cum sunt: Domnul,
Numele, desert.

Domn care în limbaj comun însemnă o persoană respectată de cei din jur, în poruncă este cu referire
la Dumnezeu cel căruia îi adresăm rugăciuni, este unul singur, pe când domni din limbajul comun pot
fi mai mulți.

Desert care este ceva concret, o zonă întinsă în care plouă foarte rar, deșertul din poruncă făcând
referire la faptul că nu ar trebui să desconsiderăm Numele Domnului.

Verbele la imperativ: să nu iei, să nu poftești, au ca scop impunerea regulilor care ar trebui să fie
respectate de oameni.

Se face remarcat logosul, prin enumerația ,,nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui”
care are drept scop explicitarea.