Rugăciunea domnească – ,,Tatăl Nostru” – temelie a vieții creștine

Modelul cel mai desăvârşit de rugăciune este Rugăciunea Domnească, adică:

„Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; Facă-se
voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne
iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; și nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!" (Matei 6, 9-
13).
Obârşia rugăciunii Tatăl nostru este cu totul şi în toate cuvintele ei dumnezeiască, fiind
alcătuită de Dumnezeu Fiul, adică de însuşi Mântuitorul nostru, la rugămintea unuia dintre
Apostoli: „Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm" (Luca 11, 1). Atunci Mântuitorul i-a învăţat
rugăciunea Tatăl nostru (Matei 6, 9-13). Deci, când rostim această rugăciune, grăim înseşi
cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos; ne rugăm cu adevărat în numele Domnului Iisus Hristos.
De aceea, se numeşte Rugăciunea Domnească.
Rugăciunea Domnească, cea mai de seamă dintre toate rugăciunile, se deosebeşte prin
puterea ei, prin uşurinţa de a fi înţeleasă şi prin bogăţia cugetărilor ei.
Marea putere a rugăciunii Tatăl nostru stă în faptul că prin ea nu numai că ne rugăm
împreună cu Iisus Hristos, Ci ne rugăm cu înseşi cuvintele Mântuitorului . «Dumnezeu singur a
putut să înveţe cum ar vrea să fie rugat» . De bună seamă, acestei rugăciuni i se potriveşte cel mai
bine cuvântul Domnului: „Orice veţi cere de la Tatăl întru numele Meu, vă va da vouă" (Ioan 16,
23).
Rugăciunea Tatăl nostru este cea mai uşoară de înţeles dintre toate rugăciunile. Ea este
rugăciunea oricui crede în Dumnezeu. Rugăciunea Domnească „pe cât este de restrânsă în
cuvinte, pe atât este de cuprinzătoare în sens " [1]. În rugăciunea Tatăl nostru avem cereri pentru
toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti; deci pentru toate bunătăţile cereşti şi pământeşti. Toate câte
le cerem în rugăciunile noastre se află cuprinse în Rugăciunea Domnească. De veţi străbate toate
rugăciunile, zice Fericitul Augustin, nu veţi afla nimic care să nu fie cuprins în Rugăciunea
Domnească.
Rugăciunea Domnească este alcătuită din trei părţi: chemare, cereri şi încheiere.

1
 Chemarea (invocaţia) este: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri". Această chemare ne pune în
adevărată stare de rugăciune; ne înalţă mintea la Dumnezeu şi ne întăreşte încrederea în El, ca
Tată, ca «Părinte» (Rom. 7, 15).
Partea a doua a Rugăciunii Domneşti cuprinde şapte cereri. Darurile Sfântului Duh sunt şapte
(Isaia 11, 3; Rom. 12, 6 ş.u.) şi tot şapte sunt şi cererile Rugăciunii Domneşti. Iar înconjurarea
Ierihonului cu chivotul Vechiului Testament de şapte ori şi dărâmarea zidurilor acestei cetăţi
(Iosua 6, 3-20), preînchipuie cele şapte cereri ale Rugăciunii Domneşti şi lucrările ei. A treia
parte a Rugăciunii Domneşti este încheierea: „Că, a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci.
Amin".

Începem Rugăciunea Domnească printr-o chemare: „Tatăl nostru care eşti în ceruri..." şi o
terminăm cu o încheiere, căreia îi mai zicem şi doxologie: „Ca a Ta este împărăţia şi puterea şi
slava în veci". în chemare ne-am găsit în starea cea adevărată cerută de rugăciune, înăltându-ne
duhul către Dumnezeu, cu încredere ca vom dobândi cele ce vom cere de la El cu cuviinţă, de
vreme ce de la Tatăl nostru cerem. Iar în încheiere ne arătam nădejdea că vom primi cele pentru
care ne-am rugat. Şi întrucât El stăpâneşte lumea şi făptura toată I se supune, a Aceluia este
puterea şi slava şi nimeni nici în cer, nici pe pământ, nu-I poate sta împotrivă . Rostind această
încheiere-doxologie, parcă am zice: «Iţi cer toate acestea fiindcă pe Tine Te cunosc singur şi
adevărat stăpân a toate, cu putere fără de sfârşit, putând face tot ce vrei, având o mărire pe care
nimeni nu o poate răpi. Drept aceea, aducem mulţumită Celui ce a binevoit să ne dea atâtea
bunătăţi şi vestim sărbătoreşte că Lui se cuvine toată mărirea, toată cinstirea şi toată puterea; zic:
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin» .1

Scurtimea rugăciunii „Tatăl nostru” este remarcabilă, dat fiind că numărul de cereri din ea
cu greu ar fi putut fi mai mic, şi cu toate acestea mai cuprinzător. Valoarea specială a acestei
scurtimi este aceea că poate fi uşor învăţată pe de rost. De la începuturile Bisericii, cei care se
pregăteau pentru Botez trebuiau să ştie să recite pe de rost Rugăciunea domnească. Mai mult,
scurtimea ne aminteşte că nu este nevoie de multă vorbărie atunci când ne rugăm. De ce nu?
Deoarece vorbim cu Dumnezeu, care ştie ce avem nevoie înainte ca noi să îi cerem. Mai
importantă este devoţiunea şi fervoarea spirituală cu care ne rugăm. Maeştrii de viaţă spirituală
consideră rugăciunea Tatăl nostru o dovadă a înţelepciunii lui Cristos, care a condensat în câteva
cuvinte toate dorinţele şi aspiraţiile inimii omului, în dialogul său intim cu Dumnezeu.
1
Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996

2
 Printre numeroşii sfinţi care au vorbit despre Rugăciunea domnească este şi Sf. Toma de
Aquino, care explică de ce aceasta trebuie să constituie modelul perfect de rugăciune. Este
rugăciunea pe care am învăţat-o de la Cristos însuşi. Este de fapt singura rugăciune pe care ne-a
învăţat să o spunem. Şi a dat-o ca răspuns atunci când apostolii i-au cerut: „Doamne, învaţă-ne să
ne rugăm” (Luca 11,1). Ceea ce o face însă extraordinară este structura ei perfectă. Din moment
ce rugăciunea exprimă dorinţele noastre, trebuie să ne rugăm doar pentru acele lucruri pe care se
cuvine să le dorim.

Ceea ce cerem în rugăciunea Tatăl nostru de la Dumnezeu este tot ceea ce poate fi legitim
dorit. Avem astfel nu doar un catalog de cereri ci şi, în special, un îndrumător pentru dorinţele
noastre. Primul obiect al dorinţei noastre este ţelul nostru final; apoi mijloacele pentru a ajunge la
acest ţel. Dar ţelul nostru este Dumnezeu, spre care afectivitatea noastră înclină în două moduri: a
dori gloria lui Dumnezeu şi a dori să ne bucurăm de această glorie divină. Prima aparţine iubirii
faţă de Dumnezeu însuşi; a doua iubirii faţă de noi înşine în Dumnezeu. Astfel, prima cerere,
„sfinţească-se numele Tău”, cere gloria lui Dumnezeu, iar a doua, „vie împărăţia Ta”, cere ca noi
să ne bucurăm de această glorie.

Mai mult, suntem orientaţi spre ţelul existenţei noastre fie de ceva care este esenţial, fie de
ceva care este accidental ca mijloc de mântuire. Dar poate din nou să fie esenţial fie direct, după
meritele câştigate datorită ascultării noastre faţă de Dumnezeu, şi în acest sens cerem: „Facă-se
voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”; fie doar instrumental, totuşi esenţial, deoarece ne ajută
să merită cerul. Şi în acest sens spunem: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”,
fie că înţelegem prin aceasta pâinea sacramentală a Euharistiei, a cărei primire zilnică contribuie
la mântuirea noastră, sau pâinea pentru trup, care reprezintă simbolic necesarul de hrană.

Suntem de asemenea orientaţi spre cer, accidental, prin eliminarea obstacolelor în calea
fericirii: 1) păcatul, care exclude direct omul din împărăţia lui Dumnezeu; de aceea ne rugăm „Şi
ne iartă nouă greşelile noastre”; 2) ispita, care duce la păcat; de aici a şasea cerere „şi nu ne duce
pe noi în ispită”; 3) relele lumii acesteia, consecinţă a păcatului, care fac prea grea povara vieţii;
în consecinţă, ultima cerere spune „ci ne mântuieşte de cel rău” (Summa Theologica II, II, 83).
Cu secole înainte de Sf. Toma, dar şi de atunci încoace, teologi şi mistici, exegeţi şi moralişti au

3
scris mult şi profund, explicând cele şapte cereri din Rugăciunea domnească şi aplicând lecţiile ei
la viaţa noastră de zi cu zi.2

Există și alte variante care cuprind modificări de genul:

vie folosit în limba română literară vină

fie este folosit și ca facă-se
greșelile este înlocuit în versiunea de la Luca cu păcatele
pe este folosit alături de forma arhaică pre
izbăvește este concurat de mântuiește. În limba veche mai apărea și scapă
cel rău este concurat de echivalarea cel viclean, ambele existente încă din sec. al XVI-lea
cea spre ființă mai este înlocuit cu cea de toate zilele
mărire folosit în limba română cunoaște și forma slavonă slavă

Doxologia finală nu apare în toate manuscrisele, dar este folosită în toate riturile, cu
excepția celui bizantin, uneori cu caracter opțional. În riturile orientale, aceasta e rostită de regulă
de preot. În ritul bizantin, această doxologie sau ecfonis are o formă trinitară: "Că a Ta este
împărăția, și puterea, și mărirea (slava), a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit (Duh), acum și
totdeauna (pururea) și în vecii vecilor. Amin".

Prima versiune românească a rugăciunii Tatăl nostru, cu litere latine, avea să fie tipărită
pentru prima dată nu în Țările Române, ci la Cracovia, într-o lucrare a polonezului Stanislau
Sarnicki. „Rugăciunea domnească” fusese scrisă la cererea cărturarului polonez de logofătul Luca
Stroici.3

2
http://lumea.catholica.ro/2012/02/rugaciunea-domneasca-i/
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tat%C4%83l_nostru

4
Varianta liniară ,,Tatăl Nostru”, de Nicolae Georgescu