Raspunsuri La Examenul de Stat-Modulul Traumatolog

Release by MedTorrents.
com
Raspunsuri la Examenul de Stat,

modulul Traumatologie
1.LUXAŢIILE CLAVICULEI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
Lux. acromioclaviculară:
Mecanismul:-la căderea pe umăr sau lovitura în reg. umărului- se produce ruptura lig.coraco-clavicular=luxaţie.
Simptome:Durere+deformare în formă de scăriţă la nivelul artic.La apăsare pe extremit clav., deformitatea dispare,la încetare-
reapare=”semnul clapei de pian”
Diagnostic:anamneza+obiectiv+radiologic.
Tratament:urgenţa-infiltrare periartic cu novocain 2%-10ml.+bandaj Desault.
Chirurgical:osteosinteza transosoasă cu broşe+plastia aparat. capsulo-ligamentar.Imobilizare-3sapt.+trat
fizioterap+funcţional.Restabilirea cap.de muncă în 4-5săpt.
Lux.sternoclaviculară:(rar)
Mecanism: direct-lovitura puternică în manubriul sternal sau în extremitatea sternală a claviculei.Mai des luxaţia retro sau
suprasternală.
Simptome:Durere acută,continuă+deformitate în reg.sternoclaviculară.P/u lux.retrosternală-mai evidentă este deformarea
stern, extremitatea claviculei fiind prăbuşită, prin palpare se apreciază numai marginea sternului. P/u lux.suprasternală, este
caracteristică deformarea în formă de scăriţă a extremităţii claviculare cu sternul lăsat in jos.Sunt şi
tulb.cardiopulm.:iradierea durerii în reg. inimii, excitaţii pleurale cu tuse şi dispnee.
D-stic:anamneza+obiectiv+radiologic.
Tratament:urgenţa:suprimarea durerii+imobilizare provizorie+internare
Chirurgical:reducerea lux.prin procedeu Marxer(inlăturarea discului strivit şi rămăşiţele rupturii capsulare+fixarea luxaţiei
reduse cu 2 broşe+plastia capsulei). Imobilizare cu atela ghips pe pernuţa triunghiulară-3sapt.+trat
fizioterap+funcţional.Restabilirea cap.de muncă în 4-6săpt.
2.FRACTURILE CLAVICULEI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
Sunt fracturi directe-provocate prin lovituri directe in reg.claviculei, şi indirecte-prin cădere pe partea exterioară a
umărului,cădere pe mîna întinsă,cădere în cot.
Locul mai frecvent de fractură-în 1/3 mijlocie.Pot fi:perpendiculare,aşchiate,cu deplasarea fragmentelor.Fragmentul
medial,întotdeauna,se deplasează în sus şi interior,la contracţia mm.sternocleidomastoidian,iar cel lateral-tras în jos şi în
exterior de mm.deltoid, pectoral mare şi de greutatea membrului superior.
Simptome:Netrezirea fosei supraclaviculare, asimetria ei, scurtarea distanţei umăr-stern, lăsarea în jos a umărului afectat,b-vul
se apleacă înainte susţinînd membrul fracturat cu mîna sănătoasă.Edem şi deformare a regiunii fracturii.Mobilitate anormală
pe fonul durerii,limitarea mişcărilor în articulaţia umărului.
Tratament:urgenţa:suprimarea durerii prin infiltrare cu sol.Novocain 2%-10ml +imobilizare provizorie+internare.
Tactica ulterioară depinde de tipul fracturii:Tip1. fără deplasarea fragmentelor, Tip2. cu deplasarea unghiulară şi fără contact,
Tip3. cu deplasări longitudinale,transversale,unghiulare.
Tipul 1-Tratament conservator-bandaj tip Desault sau pe pernuţa triunghiulară-15-20zile+trat fizioterap+funcţional.
Tipul 2-3:Suprimarea durerii prin infiltrare cu sol.Novocain 2%-10ml.
Fracturile cu dislocare, fără interpoziţie se reduc conservator prin tracţia umărului (pacientul pe taburet,medicul in spatele lui
şi cu genunchiul apasă în spaţiul interscapular,asistentul trage lateral umărul din partea bolnavă,după ce se apreciază
reducerea) +imobilizare cu bandajul în formă de 8 pînă la consolidare(4-5săptămini).
Tratamentul chirurgical-. osteosinteza cu broşe-in caz de imobilizare nereuşită conservator şi în fracturi aşchiate cu lezarea
ţţ.moi.
3.FRACTURILE OMOPLATULUI. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

1
Release by MedTorrents.com
Sunt fracturi a proceselor acromial, coracoideu, a cavităţii articulare şi a gîtului.
Mecanismul producerii-indirect, prin cădere pe braţ, cădere pe umăr, în cot, pe mîna întinsă; sau direct-lovitura în
reg.omoplatului.Mai frecvent se fracturează unghiul median şi inferior.
Simptome:
1fracturile corpului omoplatului:
 dureri la palpare în reg.scapulară,la inspir profund,la ridicarea braţului
 hematom regional,evidenţiat clinic prin bombarea regiunii scapulare
 palpator-crepitaţii
 mobilitate anormală a corpului omoplatului.
2fracturile unghiului inferior
 crepitaţie şi tumefacţie locală
 palpator,evidenţierea fragmentului scapular liber,deplasat datorită contracturii mm
3fractura unghiului extern şi a cavităţii glenoide:
 punct dureros subglenoidal la palpare în axilă, situat pe marginea omoplatului
 tumefacţie regională marcată
 abducţia pasivă foarte dureroasă
 impotenţa funcţională a umarului
 depresiune subacromială
4fractura apofizei coracoide
 dureri la palpare în zona super. a spaţiului deltopectoral
 palparea vîrfului apofizei coracoide poate evidenţia fragmentul osos flotant
5fracturi de acromeon
 dureri şi echimoza locală
 imposibilitatea efectuării mişcării de abducţie
 deplasarea fragmentului acromeal
Tratament:urgenţa:suprimarea durerii prin infiltrare cu sol.Novocain 2%-10ml +imobilizare provizorie+internare.
Tratament staţionar: bandaj tip Desault sau pe pernuţa triunghiulară-25-30zile+trat fizioterap+funcţional.La necesitate
imobilizare ghipsată cu atela.
4.LUXAŢIILE HUMERUSULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
Mecanismul luxaţiei direct-provocate prin lovituri directe in reg.ventrală sau posterioară a articulaţiei, şi indirecte-prin
cădere pe mîna întinsă,cădere pe spate şi sprijin în cot.
După poziţia pe care o ocupă capul humerusului faţă de cavitatea glenoidală,luxaţia poate fi anterior-superioară,postero-
superioară,antero-inferioară,postero-inferioară şi axilară.
Simptome:
Accidentatul ţine antebraţul în flexie cu mîna sănătoasă.Braţul este în uşoară abducţie.conturul umărului e
deformat.Deformaţia-”umăr în epolet”.Mişcările în articulaţie practic imposibile,iar cele pasive”arcuate”.
Tratament:reducerea luxaţiei prin procedee:
1. procedeul Hippocrate.Accidentatul culcat pe spate.Anestezie generală.Asistentul ţine fixat capul şi gîtul.Chirurgul, în
faţa pacientului,mărind treptat forţa de tracţiune a mîinii,apasă cu călcîiul piciorului descălţat în axila humerusului
luxat.Reducerea se simte în tracţiune şi prin restabilirea mişcărilor în articulaţie.Imobilizare cu atela ghipsatăcu un
rulou moale în axilă sub unghi drept în cot şi braţul fixat pe corp.Control radiografic.
2. procedeu Stamatin. Anestezie generală. Accidentatul culcat pe pat cu braţul în abducţie perpendiculară pe corp.
Chirurgul, în faţa pacientului,apucă cu ambele mîini antebraţul,mărind treptat forţa de tracţiune a mîinii,apasă cu
călcîiul piciorului descălţat în axila humerusului luxat.Reducerea se simte în tracţiune şi prin restabilirea mişcărilor în
articulaţie.(procedeul poate fi efectuat de o singură persoană)
3. procedeu.Muhin-Motte. Accidentatul culcat pe spate.Anestezie generală.Cu un cearşaf strîns în formă de laţ este fixat
umărul accidentat.Asistentul produce contracţiune,chirurgul,mărind treptat forţa de tracţiune a mîinii,execută
tracţiune perpendicular pe axa corpului. Control radiografic.
4. procedeu Geanelidze. Anestezie generală.Pacient culcat pe partea cu luxaţie în poziţia cu nivelul axilei la marginea
mesei şi atîrnarea braţului în jos pînă la relaxarea musculară(10-15min.)Capul este fixat pe o măsuţă specială.După
2
relaxare,braţul e flexat în artic. Cotului, în unghi drept, chirurgul apucă antebraţul în1/3 superioară şi inferioară şi
măreşte treptat forţa de tracţiune. Se simte reducerea. Control radiografic.
5. procedeu Galen.Accidentatul pe scaun cu spetează.Între speteaza scaunului şi axa accidentatului se fixează cu o
perniţă semimoale.Asistentul fixează capul pacientului,iar chirurgul măreşte treptat tracţiunea pe antebraţul flexat ca
în procedeu Geanelidze.
Restabilirea cap.de muncă în 1-2luni.
Luxaţii învechite sau cele cu fracturi deschise, imposibil de soluţionat conservator-se trat. chirurgical:reducerea deschisă şi
osteosinteza fracturii+plastia aparat. capsulo-ligamentar.
5.FRACTURILE I/ARTICULARE A HUMERUSULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Deosebim fracturi ale treimii superioare, medii şi inferioare a humerusului.
Fracturile treimii superioare:
 fractura capului anatomic
 fracturi transtuberculare
 fracturi ale colului chirurgical
Fracturi numai ale capului anatomic se întîlnesc rar, in majoritatea cazurilor linia fracturii trece nu numai
intraarticular, dar şi extraarticular, agungînd pînă la gîtul chirurgical. Dacă se fracturează numai un segment al
capului humeral, care este acoperit cu cartilaj, se dereglează circulaţia sanguină, apare necroza asep tică a capului.
Fracturile pot fi înfundate, zdrobite, aşchiate.
Simptomatica este slab pronunţată, dislocarea fragmentelor- lipseşte sau este neînsemnata. Regiunea
umărului edematiată. Mişcările-limitate. Prin palpare-durere sub procesul coracoid şi în partea anterioară a fosei
axilare.
D-stic:anamneza+obiectiv+radiografia în două proiecţii.
Tr a t a me nt ul d e pi nd e de caracter, formă şi vîrsta bolnavului, în caz de fracturi înfundate la bătrîni, după
injectare în articulaţie a soluţiei 2% de novocaină (25— 30 ml), membrul superior trebuie fixat cu o basma pe
pernuţă triunghiulară. După scăderea durerii se începe treptat tratamentul funcţional în articulaţiile sănătoase.
Fracturile aşchiate ale capului humerusului, după evacuarea sîngelui din articulaţie şi analgezia cu soluţie
2% de novocaină (20—25 ml)+ imobilizare cu atelă în abducţie la un unghi de 80—90°, pentru prevenirea
contracturilor. Imobilizarea-5—6 săptămîni.
La persoane tinere-artrodeză, operaţii de reconstrucţie parţială a capului, folosind pentru fixare broşe şi os
conservat sau aloplastia subtotală a capului.
Fracturile colului chirurgical
Sunt fracturile intertuberculare şi ale gîtului chirurgical. Mai des sunt extraarticulare (paraarticulare),
predomină la oameni în vîrsta, la femei. Linia de fractură trece prin tuberozitaţi şi locul de inse raţie a muşchiului
marelui pectoral. Mecanismul de fractură-indirect, prin cădere pe braţ, cot sau pe mînă şi humerusul este su pus
îndoirii, compresiei pe axă sau răsucirii.
După mecanismul de traumatizare fracturile gîtului chirurgical pot fi în abducţie, adducţie şi înfundate.
D i a g n o s t i c Dureri moderate cu iradiere în umăr fără localizare topogra fică, cresc în mişcare. Regiunea
umărului este tumefiată, cu hemoragie subcutanată, în palpare durerea creşte. Mişcările sînt posibile, dar cu du rere.
Accidentatul cu mîna sănătoasă ţine antebraţul mîinii bolnave sprijinit pe corp.
Tratament:urgent:suprimarea durerii+imobilizare provizorie+internare
Tratament in spital:
Fracturile în abducţie cu deplasare în unghi drept trebuie reduse. Cu manipulaţii conservatoare, după anestezie
locală sau mai bine generală (relaxare completă), se face repoziţia — capătul osos periferic se adaptează la cel
central prin tracţiune şi corecţie bimanuală în regiunea fracturii sub control radiografic.
După reducere imobilizarea cu atelă ghipsată de la umărul sănătos, incluzînd umărul bolnav, braţul şi
antebraţul flexat în unghi drept în articulaţia cotului, pe pernuţă triunghiulară.
Fracturile prin abducţie cu interpoziţia ţesuturilor moi, fracturile cu luxaţii ale capului humeral sunt tratate
chirurgical: adaptare deschisă a fracturii, fixarea transcutanată cu broşe, lăsînd capetele neacoperite pentru
extragerea lor după consolidare.
Imobilizare 4—5 săptămîni. Restabilirea capacităţii de muncă peste 5—6 săptămîni.
3
Fracturile tuberozitare prin smulgere pot fi izolate sau compuse, însoţite de luxaţii ale humerului. Fracturile
izolate ale tuberozităţii pot avea loc în caz de supraîncordare a muşchilor supraspinatului, subspinatului şi rotund
mic care deplasează marea tuberozitate. Prin palpaţie sub acromion la pacienţi slabi se poate aprecia segmentul
fracturii. Se observă deformitatea cu deplasarea umărului în rotaţie internă din cauza lipsei forţei musculare
antagoniste.
Tratamentul depinde de gradul de dislocaţie a fracturii.
Fracturile înfundate, fără deplasarea fragmentului osos-tratament ambulator
Fracturile cu deplasare neînsemnată la bătrîni trebuie tratate in sta ţionar. La aceşti bolnavi poate apărea
pericolul insuficienţei cardiopulmo-nare, dereglărilor respiratorii.
Fracturile epicondiliene fac parte din categoria fracturilor prin smulgere mai frecvente la copii şi adulţi. Deosebim
fracturi ale epicondilului medial şi lateral, Smulgerea epicondilului medial se provoacă prin hiperabducţie a antebraţului
şi hiperextensie în cot.In momentul traumatizării se încordează puternic ligamentul colateral care se inserează pe
epicondil. Ligamentul fiind mai tare, el nu se rupe, dar se smulge de la locul de inseraţie cu segment de os. Fractura
epicondilului poate avea loc şi prin mecanism direct — lovitură a suprafeţei posterioare a acestei regiuni a cotului.
Fracturile epicondilului medial sînt mai frecvente decît ale celui lateral.
Obiectiv: edem la regiunea fracturii, durere locală la palpare, hemoragie infiltrativă a ţesu turilor, mişcare funcţională
limitată, deformitatea triunghiului Huter.
Tratamentul. Fracturile fără deplasare sunt tratate conservator. Imobilizarea-pe atela ghipsată cu relaxarea
flexorilor antebraţului, sub unghi drept în articulaţia cotului. Poziţia antebraţului între pronaţie şi supinaţie. Durata
imobilizării — 4—5 săptămîni. Fracturile epicondiliene cu deplasări şi migraţia fragmentelor osoase în articulaţie
sunt tratate chirurgical. Se execută repoziţia şi fixaţia fragmentului osos, cu broşe suplimentar — sutura transosoasă
cu fir de lavsan. Imobilizarea-2 săptămîni+tratament funcţional şi fizioterapeutic.
Reabilitarea capacităţii de muncă peste 5—6 săptămîni.
Fracturile condiliene. Mecanismul lor poate fi direct — lovitură în capătul distal al humerusului, sau indirect -cădere
pe mîna întinsă ori în cot. După forţa agentului traumatizant fracturile pot fi mono- sau bicondiliene. Mai
frecvent se constată fractura condilului lateral.
D-stic:anamneza+obiectiv+radiologic.Fracturile condiliene sînt intraarticulare, însoţite de hemartroză, dureri puternice
locale ce sporesc şi mai mult la mişcarea antebraţului. Vizual-deformaţia cotului cu asimetria laturilor triunghiului
Huter
Tratamentul , în fracturi fără dislocaţii-imo bilizarea cu atelă ghipsată a braţului flexat în articulaţia
cotului în unghi drept, timp de 3 săptămîni+tratament funcţional şi fiziotera peutic, pînă la restabilirea
amplitudinii normale de mişcări în articulaţie (10—15 zile). Fracturile condiliene cu deplasări necesita opera-
ţia cu tracţiune continuă pe axa braţului cu deviaţie în abducţie, antebraţul între supinaţie şi pronaţie şi f ixarea
transcutanata a fragmentul redus cu o broşa, dînd antebraţului flexie în cot în unghi drept. Imobilizarea 3—4
săptămîni. Tratamentul funcţional şi fizioterapeutic continuă.
Fracturile transcondiliene sînt intraarticulare. După forma lor ele pot fi combinate cu fracturi longitudinale
condiliene cu traiectul în forma de „ T" sau „Y".
In caz de fractura în „Y", fragmentul proximal al humerusului se înfige între condili, fracturîndu-i în plan
sagital şi dislocîndu-i în ambele părţi. Dacă traiectul fracturii trece prin axa perpendiculară formînd o fractură
în flexie supracondiloideană, astfel de fractură va avea forma de „T". Aceste fracturi grave se complică
frecvent cu leziunile vaselor, nervilor şi pot perfora pielea.
Obiectiv: deformaţii, edem, hemartroză, dureri grave, mişcări patologice însoţite de crepitaţii osoase, cu
limitări funcţionale din cauza durerii. Laturile triunghiului Huter sînt deformate.
D-stic:anamneza+obiectiv+radiografia articulaţiei cotului în două proiecţii
Tr a t a m e n t u l . Daca sînt excluse leziunile vasculo-nervoase, în unele cazuri ele pot fi tratate cu ajutorul
tracţiunii trans-osoase combinată cu fixări transcutanate cu broşe. De obicei însă fractu rile în „Y" şi „T" sînt
tratate prin intervenţii chirurgicale şi fixarea fragmentelor cu şuruburi şi broşe. După consolidare, broşele sînt extrase
ambulator, iar şuruburile prin intervenţie chirurgicală. Chiar din primele zile de tratament şi pînă la
consolidarea fracturii se aplică şi tratament funcţional, fizioterapeutic.
6.FRACTURILE EXTRAARTICULARE A HUMERUSULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
4
Mecanismul fracturii poate fi direct - lovitură în regiunea humeru sului, sau indirect — cădere pe mîna
întinsă sau în cot.
Caracteristica traiectului de fractură depinde de mecanism. Lovitura directă duce la apariţia fracturii
transversale, deseori cu aşchie din partea accidentată. Prin cădere pe cot mai frecventă este fractura oblică.
Fracturile spiroide se observă în caz de răsucire a antebraţului şi a cotului.
Punctul slab al humerusului-treimea inferioară a lui.
In fracturile treimii superioare a humerusului, fragmentul proximal, sub acţiunea tracţiunii musculare, este
în abducţie şi rotaţie. Fragmentul distal, cu inseraţia pe el a marelui pectoral şi a latului muşchi dorsal, de viază
interior ca urmare a tracţiunii deltoidului.
În cazurile cînd traiectul fracturii trece pe sub locul de inseraţie a marelui pectoral şi latului dorsal, fragmentul
superior, sub influenţa tracţiunii muşchilor menţionaţi, se deplasează interior, iar cel inferior — în sus prin
tracţiunea deltoidului şi tricepsului. Fragmentele pot devia şi în rotaţie deschizînd unghi în afară, în caz de fractură
mai jos de locul de inseraţie a deltoidului fragmentul proxima! este tras în afară, cel distal tras în sus pe contul
tracţiunii bicepsului şi tricepsului. Unghiul dintre fragmentele osoase este deschis interior.
Dislocaţia fragmentelor osoase în caz de fractură in treimea mijlocie depinde de caracterul traumatismului,
direcţia traiectului. Contractarea bicepsului şi tricepsului contribuie la dislocaţia longitudinală, iar, avînd în
vedere că accidentatul caută să fixeze mîna bolnavă pe trunchi, fractu rile diafizei sînt însoţite de rotaţia internă
a fragmentului distal.
Obiectiv: braţul-fixat pe corp cu mîna sănătoasă, deformitate în regiunea fracturată, însoţită adesea de
echimoză, impotenţa funcţională a membrului în caz de dislocaţie ; la deplasarea longitudinală se observă scurtarea
braţului. Distanţa dintre acromion şi epicondil va fi mai mica decît la mîna sănătoasă.
Prin palpaţie la nivelul fracturii se percepe punctul cel mai dureros, mobilitate anormală, uneori şi crepitaţii
osoase dacă nu se interpun ţesuturile moi. Se atrage atenţia la poziţia şi funcţia mîinii, care denotă starea nervului
radial. Leziunea este caracterizată de impotenţa extensiei mîinii. Radiografia în două proiecţii precizează fractura şi
gradul de dislocare a capetelor osoase.
Fracturile humerusului în treimea inferioară pot traumatiza nervul radial prin contuzie, întindere ; uneori
acesta este secţionat de capetele ascuţite ale aşchiilor osoase. Paralizia nervului radial, se manifestă prin impotenţă de
flexie dorsală a mîinii, de abducţie a policeului, la mîna ce atîrnă în flexie este imposibilă supinaţia şi lipseşte
sensibilitatea primelor 2 degete şi parţial a degetului 3.
Tratamentul. La locul de accident- infiltraţie a soluţiei 2% de novocaină (20—30 ml) în focarul frac -
turii+imobilizarea provizorie, îndeosebi a fracturilor diafizei inferioare a humerusului pentru evitarea
complicaţiilor din partea nervului radial.
Pe atela de abducţie sau pe masa de pansamente (într-un timp), cu manevre manuale-tracţiune şi corecţie în
regiunea fracturii, se repun fragmentele fracturate (constatare radio-grafică). în poziţia de corecţie se aplică
imobilizarea cu atelă de tip ŢITO sau aparat toraco-brahial ghipsat.
În leziunile nervului radial, interpoziţia ţesuturilor moi este indicată intervenţia chirurgicală pentru eliberarea
nervului compresat, înlăturarea interpoziţiei şi osteosinteza fragmentelor humerusului+ tratament pentru restabilirea
funcţională a nervului - - prozerină, dibazol, vitamine Be, B, 2 ş. a. După operaţie membrul superior este imobilizat, în
funcţie de procedeul osteosintezei, cu atelă în abducţie, aparat ghipsat lip Ilizarov sau cu atelă de ghips pe pernuţă
triunghiulară. Imobilizarea variază între 2,5 — 2 luni.
Tratament de reabilitare funcţională: masaj, aplicaţii cu parafină, gimnastică de reabilitare.
Capacitatea de muncă se restabileste între 3—4 luni. Construcţiile metalice folosite pentru osteosinteza (tije,
şuruburi, plăci metalice ş. a.) sînt extrase peste 8—12 luni.
7.LUXAŢIILE ANTEBRATULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
Pot fi posterioare, posterior-laterale,anterioare.
Cele posterioare se produc prin cădere pe mîna întinsă în poziţie de supraextensie în cot.Dacă în timpul căderii, antebraţul
deviază în valgus sau în varus se produc luxaţie posterior-laterală sau posteriot-medială.Luxaţia capului radial este mai
frecvent anterioară, fiind însoţită uneori cu fractura cubitului:fractura-luxaţie Monteggia.
5
Simptome: dureri în reg. cotului, care este deformat în forma ascuţită cu volum mărit.Olecranonul în poziţie posterioară
întinde pielea.Anterbaţul este în flexie sub un unghi de 180-150. Impotenţa mişcărilor active ale antebraţului şi „rezistenţă de
arc”-în cele pasive.Mişcările de pronaţie şi supinaţie sunt posibile, dar cu durere.
Tratament:urgenţa:suprimarea durerii+imobilizare provizorie+internare
La spital:Reducerea luxaţiei:
1. Procedeul Ciaclin: Anestezie generală.Accidentatul culcat pe spate cu braţul ridicat.Chirurgul fixează cu mîinile
braţul de regiunea cotului şi cu policii apasă pe olecranon, în timp ce asistentul aplică tracţiune în flexie şi înainte.
La reducere, se restabilesc mişcările articulare.
2. Procedeul Deniski: Anestezie generală sau locală.Accidentatul culcat pe spate cu braţul ridicat.Chirurgul fixează cu
mîinile braţul din partea posterioară şi cu policii apasă pe olecranon, în timp ce asistentul aplică tracţiune în flexie
treptată. La reducere, se restabilesc mişcările articulare.
3. Procedeul Stamatin: Anestezie generală sau locală.Accidentatul culcat pe spate cu braţul ridicat.se efectuează în doi
timpi.Primul Chirurgul apucă strîns mîna şi antebraţul în poziţia de luxaţie, iar cu talpa piciorului descălţat fixează
braţul pe partea anterioară, in treimea inferioară.Treptat, aplică tracţiune pe axa antebraţului.Se simte deplasarea
antebraţului din poziţia patologică. Al doilea constă în flexarea treptată în art. cotului, din poziţia precedentă.Control
radiologic+ imobilizare în flexie la 70-80grade ,cu atela de gips pe 3 săpt+ trat fizioterap+funcţional. . Luxaţii
învechite sau cele cu fracturi deschise, imposibil de soluţionat conservator-se trat. chirurgical.
8.FRACTURILE CAPULUI OSULUI RADIAL. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Mecanismul:indirect-la căderea pe mîna intinsă cu abducţie în articulaţia cotului.Fracturile capului şi gîtului radial sunt:
fracturi a capului (parţiale şi totale), fracturile gîtului şi cele combinate (cap+gît).
Fracturile capului:cu/fără deplasare; marginale; aşchiate.
Fracturile gîtului: cu/fără dislocaţie; prin compresiune.
Simptome: bolnavul se prezintă cu antebraţul în slabă flexie cu tumefierea din partea laterală anterioară a cotului, mişcarea de
supinaţie şi pronaţie e limitată şi foarte dureroasă; capul radial dureros la palpare.
Tratament: fractură fără deplasarea fragmentelor şi a celor prin compresiune: suprimarea durerii prin infiltrare cu
sol.Novocain 2%-5-8ml +imobilizare cu atela de gips cu flexie în cot timp de 3săptămîni+trat fizioterap+funcţional.
Fracturile cu dislocare fragmentelor osoase nereductibile necesită trat. chirurgical:reducerea deschisă şi osteosinteza fracturii
cu cuie din os sau broşe. Reabilitarea funcţională în 5-6 săpt.
9.FRACTURI-LUXAŢII ANTEBRATULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
Fractura Monteggia
Mecanismul: lovitura puternică directă a cubitusului în 1/3 superioară şi medie provoacă fractură cu deformitate unghiulară
şi luxaţia capului radial.Este o fractură „de apărare” deoarece se produce în momentul de apărare a capului cu antebraţul în
flexie de o lovitură periculoasă cu un corp tare.
Simptome: infiltraţia edematoasă a plicii cotului şi echimoze regionale, se observă o deformitate caracteristică cu bombaj în
regiunea anterioară a cotului şi antebraţului datorită luxaţiei capului radial şi altă deformitate în regiunea fracturii cubitusului.
Palpator-durere locală crepitaţie. Mişcările active şi pasive sunt limitate, dureroase şi blocate în articulaţia cotului de luxaţia
capului radial.
Tratament: Anestezie generală.Reducerea luxaţiei şi repunerea fragmentelor fracturate. Fixarea transcutană şi transosoasă a
segmentului redus cu o broşă. În poziţie de reducere se menţin şi capetele fracturii cubitusului. Reducerea constă în tracţia
antebraţului în unghi drept în articulaţia cotului, contratracţiune de capătul lateral al cotului. Chirurgul cu degetele mari ale
mîinilor reduce capul radial, apoi cu o mînă ţine capul redus, iar cu cealaltă corectează şi repune cubitusul fracturii.
Imobilizare cu aparat gipsat pînă la consolidare(4-5săptămini) +trat fizioterap+funcţional..Broşa de fixare se înlătură peste 3
săpt. Reabilitarea funcţională în 6-8 săpt.
Leziunea Galiazzi.
Leziunea reprezintă o fractura diafizară a radiusului şi luxaţia capului cubital.Capul cubitului luxat se poate deplasa în partea
volară, dorsală şi laterală, formînd o deformitate tipică, apreciabilă şi palpator. Dislocaţia tipică a fragmentelor osoase e
unghiulară sau rotatorie.
6
Simptome: Deformaţia arcuită a antebraţului, durere în regiunea fracturată, impotenţa funcţională a supinaţiei şi pronaţiei,
uneori crepitaţii osoase.
Tratament: După o anestezie, cu manevre manuale externe, fixănd capul redus al cubitului transcutanat cu broşă, sau cu fir de
lavsan. Aplicăm imobilizarea cu aparat ghipsat. Control radiologic.Imobilizare şi restabilire în mediu în 8-10săptămini. Peste
4-5zile+trat fizioterap+funcţional.
10.FRACTURILE OASELOR ANTEBRAŢULUI. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Simptome: Fracturi fără deplasare:
 Durere localizată în regiunea diafizară
 Edem masiv şi echimoze
 Durere accentuată în focar la manevrele de supinaţie şi pronaţie
 Mobilitate anormală la un nivel a diafizelor
 Din oasele antebraţului se pot palpa porţiuni mai întinse , ceea ce favorizează investigaţia lor directă:marginile
posterioare ale cubitusului şi radiusului, exeptînd porţiunea proximală radială.
 Manevra de presiune în ax, determină exacerbarea durerilor în focarele fracturale.
Fracturi cu deplasare: cauzează frecvent deformarea antebraţului în unghiulaţie sau în baionetă.
Tratament: Anestezie generală. După o anestezie, cu manevre externe, prin tracţiune şi contratracţiune, in poziţia dintre
supinaţie şi pronaţie, în unghi drept în articulaţia cotului, se reduce fractura.În poziţia dată se aplică ghipsul. Control
radiologic.Imobilizare-5-6săptămini. Peste 4-5zile+trat fizioterap+funcţional. Capacitatea de muncă se restabileşte după 7-8
săptămini.
11.FRACTURILE RADIUSULUI ÎN LOC TIPIC. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Aceste fracturi sunt mai frecvente la bătrini, la copii mai frecvent sunt epifiziolizele, iar la adulţi tineri aceste fracturi sunt
rare.Cazuri mai frecvente iarna. Tipică e deoarece mecanismul de cădere tipic-cădere pe mînă întinsă cu sprijin în palmă, şi
localizarea ei cu cîţiva cm deasupra suprafeţei articulare a radiusului. Traiectul fracturii-transversal, dar poarte fi şi oblic,
aşchiat, extra şi intraarticular.Fragmentul distal al radiusului se deplasează dorsal în partea radiusului, formînd deformare
caracteristică-în baionetă; care privita din profil are aspectul unei furculiţe cu deviaţia mîinii dorsal şi lateral.
Dacă mecanismul fracturii e prin extensie (fractura Kolles) are loc deplasarea dorsală a fragmentului distal, ce formează un
unghi dorsal.
Dacă mecanismul fracturii e prin flexie (fractura Smith) fragmentul distal este dislocat din partea volară şi cubitală; unghiul
dintre fragmentul distal şi diafiza radiusului este deschis în partea volară.
Simptome:semnele caracteristice unei fracturi+ uneori traumatizarea ramurii interoseea a nervului radial ce induce dereglări
neurotrofice caracterizate prin dureri,edem,osteoporoza, atrofie musculară(s-mul Turner).
Tratament: Cele fără deplasare-aplicarea aparatului ghipsat+trat fizioterap+funcţional. Capacitatea de muncă se restabileşte
după 4-5 săptămini.
În fracturi cu dislocare-anestezie locală. Bolnavul se află pe un scaun cu antebraţul bolnav, flexat în unghi drept, aşezat pe
masă. O persoană fixează antebraţul în regiunea cotului, altul apucă strîns cu o mînă degetul mare, şi cu a doua mînă-celelalte
degete ale mîinii bolnavului, fixînd-o în tracţiune pe regiunea art. radiocarpiene pe un triunghi tare.Chirurgul, are condiţii de
reducere a fracturii care se efectuează sub controlul radiologic.Apoi imobilizare+trat fizioterap+funcţional. Capacitatea de
muncă se restabileşte după 6-7 săptămini.
12.FRACTURILE OSULUI SCAFOID. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Mecanismul traumatizării scafoidului este de regulă indirect, de obicei prin cădere pe mîna întinsă în extensie cu deviaţie
radială sau prin lovire puternică directă a mîinii în extensie cu un corp dur. În asemenea cazuri scafoidul este
împins puternic de osul capitat şi compresat în condelaţie radial, despicîndu-1 în doua segmente. Uneori fractura prin
compresiune a scafoidului are caracter de fractura înfundată şi este diagnosticată cu întîrziere (după osteoporoză).
7
Simptome: dureri locale, edem pe partea dorsală a mîinii. Mişcările active şi pasive sînt limitate, dureroase, în
regiunea fracturii durerea este acută. Uneori după scăderea edemului pot fi palpate fragmentele şi crepitaţii
osoase, împingerea pe axa degetului II provoacă durere în focarul fracturii.
D-stic:anamneza+obiectiv+Radiografia centrală în focarul fracturii în două proiecţii permite precizarea
diagnosticului
Tratamentul. Scafoidul, ca şi toate oasele metacarpiene, nu e acoperit cu periost, are stratul cortical foarte
subţire, iar metabolismul sanguin -foarte slab. Toate acestea încetinesc consolidarea fracturii sca foidului. Imobilizarea
cu aparat ghipsat după un contact ideal de repunere a fragmentelor trebuie să dureze cel puţin 3 luni. Peste 9—10
săptămîni mîna este eliberată de imobilizare şi se controlează radiografie consoli darea fracturii. Dacă nu sîntem
siguri de reuşită se aplică din nou aparat ghipsat, imobilizarea continuînd pînă la 5—6 luni.
Tratamentul funcţional în aparatul ghipsat este început din primele zile şi continuă pînă la consolidarea
fracturii.
In fracturile învechite ale scafoidului decizia privind necesitatea in tervenţiei chirurgicale se ia nu pe baza
radiografiei, dar în funcţie de starea bolnavului. In unele cazuri de fracturi învechite ale scafoidului înso ţite de
necroză aseptică şi artroză radiocarpiana, pacienţii nu pierd capacitatea de muncă.
Intervenţia chirurgicală numai în cazuri excepţionale, după ce alte mijloace de tratament nu s-au soldat cu
rezultat pozitiv.Intervenţia- osteosinteza cu grefă din os şi perforarea scafoidului. în fracturi marginale învechite —
eliminarea fragmentului osos liber.
13.LUXAŢIA TRAUMATICĂ A ŞOLDULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Luxaţiile şoldului sînt rar întîlnite şi apar în urma accidentelor grave-cădere de la înălţime, prăbuşiri miniere, de
pămînt, accidente de transport ş. a.
După poziţia ocupată de capul femurului faţă de cavitatea cotiloida, luxaţiile se împart în două grupe mari:
posterioare şi anterioare, care la rîndul lor, pot fi superioare şi inferioare. Astfel sunt patru varietăţi de luxaţie
ale capului femural: posterioară-superioară (iliacă), posterioară-inferioară (ischiatică), anterioa- ră-superioară
(pubiană) şi anterioară-inferioară (obturatoare). C ele mai frecvente sînt cele posterioare-superioare şi anterioare-
inferioare.
Simptome: ale luxaţiilor posterioare ale femurului sînt destul de tipice. Accidentatul acuză durere gravă în articulaţie,
membrul ocupă o poziţie obligatorie (forţată), în luxaţia iliacă coapsa este slab flexată, în abducţie şi rotaţie
internă. Piciorul este mai scurt. Linia Rozer—Nelaton este deformată, cu deplasarea marelui trohanter. Mişcările
de abducţie şi rotaţie externă sînt imposibile.
În luxaţie ischiatică coapsa este flexată sub unghi drept, în abduc ţie, gamba este rotată în poziţie internă,
genunchiul atinge treimea medie a coapsei membrului sănătos.
În luxaţie pubiană deformitatea se manifestă cu poziţia membrului în abducţie şi rotaţie externă. Scurtarea
nu se poate constata. Prin palpare capul femural este apreciat sub ligamentul inghinal.
În luxaţia obturatoare — accidentatul este culcat pe spate cu coapsa în hiperabducţie, flexie şi rotaţie
externă. Radiografia constată luxaţia şi varietatea ei.
În luxaţie subischiatică, coapsa se află în hiperabducţie şi flexie cu hi- perrotaţie externă a gambei („poziţia
broaştei"). Impotenţă funcţională. Capul femurului se palpează în regiunea bazală a scrotumului. Luxaţia poate fi
agravată de lezarea nervului ischiatic. Radiografia precizează luxaţia.
Tr a t a m e n t u l l u x a ţ i i l o r f e m u r a l e t r e b u i e f ă c u t c î t m a i p r e c o c e cu anestezie generală şi deplină
miorelaxare.
Cele mai răspîndite procedee sînt cel al Iui Geanelidze şi al lui Kocher-Kefer.
Procedeul Geanelidze. Accidentatul este culcat în poziţie ventrală pe masa de pansamente cu atîrnarea în jos a
membrului bolnav. Ajutorul fixează bazinul cu ambele mîini. Chirurgul ocupă poziţia între masă şi membrul
pacientului ; apucînd de partea inferioară a gambei îl flexează în genunchi. Cu genunchiul, mărind treptat
forţa, chirurgul apasă în fosa poplitee. Reducerea este simţită şi funcţia restabilită.
Procedeul Kocher-Kefer. După anestezie bolnavul este culcat pe spate. Ajutorul cu mîinile imobilizează bazinul.
Chirurgul cu ambele mîini apucă gamba flexată în unghi drept şi flexează coapsa paralel cu tracţiunea pe axă. În
acest moment se simte reducerea şi restabilirea mişcărilor. Imobilizarea cu aparat ghipsat pînă la treimea
superioară a coapselor în adducţie timp de 3—4 săptămîni. Trata ment funcţional şi de reabilitare.
Procedeul S. Stamatin pentru luxaţia subischiatică. Narcoza in-tratrahială cu miorelaxanţi. Accidentatul este culcat
pe spate pe masa de operaţie. Un ajutor, cu un cearşaf strîns, imobilizează bazinul. Un alt ajutor fixează
8
suplimentar cu mîinile bazinul. Al treilea ajutor lin, treptat măreşte forţa de tracţiune pe axa femurului în poziţia
aflată. Chirurgul cu o mînă fixează capul femural din regiunea scrotală, cu a doua -- partea lui externă. După
extensia pe axă, chirurgul împinge extremitatea femu rală în fosa cotidoidă, paralel cu rotaţia internă a membrului.
Zgomotul caracteristic şi restabilirea mişcărilor constată reducerea, care se pre cizează şi radiografie.
Imobilizarea cu dispozitiv ghipsat în abducţie timp de 4 săptămîni.
Fracturile-luxaţii trebuie tratate prin intervenţii chirurgicale.
14.FRACTURILE COLULUI FEMURAL.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Fracturile colului femural se întîlnesc mai des la bătrîni (mai ales la femei) şi mai rar la cei tineri. La copii aceste
fracturi sînt observate în formă de epifizioliză.
Traiectul de fractură poate fi amplasat sub capul femural, în mijlocul colului şi la baza lui. Fracturile
subcapitale şi de la mijlocul colului se numesc intraarticulare, cele de la baza colului — extraarticulare.
Mecanismul fracturilor mai frecvent este prin abducţie — cădere pe marele trohanter. Fragmentul distal se
deplasează interior şi în sus, cu rotaţie laterală. Mecanismul fracturilor prin abducţie se caracterizează prin
cădere pe piciorul deplasat în afară. Fragmentul distal se află în poziţie de deviere laterală, deplasat în sus ; în rare
cazuri compresat în fragmentul proximal (fractură înfundată).
Fracturile cu traiectul în regiunea medie a gîtului şi subca pitale se consolidează cu greu, se explică prin lipsa
periostului, spălarea traiectului şi interpunerea lui între capetele fracturii + re ţeaua sanguină hrănitoare în regiunea
gîtului este şi ea slab dezvoltată. Toate aceste particularităţi anatomo-fiziologice acţionează negativ asupra
consolidării fracturii tratate conservator.
Simptome: dureri în regiunea inghinală şi articulaţia coxo femurală corespunzătoare. Membrul inferior se află
în abducţie, piciorul rotat în poziţie laterală şi este mai scurt datorită deplasării în sus a tro hanterului. Aceasta se
observă clar în poziţia orizontală, după nivelul ri dicat al rotulei. Accidentatul din poziţia orizontală nu poate
ridica piciorul îndreptat, călcîiul alunecă pe suprafaţa orizontală de parcă ar fi lipit (semnul „călcîiuluî lipit"). În
condiţii normale punctele unite de pe tuberozitatea ischiatică, vîrful marelui trohanter şi spina iliaca anterio-
superioară alcătuiesc o linie dreaptă, în caz de fractură, din cauza deplasării marelui trohanter, se formează un
unghi deschis în jos.
În regiunea inghinală, se poate palpa fragmentul osos, crepitaţii si mişcări. Funcţia în articulaţie este foarte
dureroasă şi limitată. Simptomele descrise sînt mai puţin manifeste în caz de fractură înfundată (angrenată).
Poziţia şi lungimea piciorului de aceasta dată ramîn neschimbate.
D-stic:anamneza+obiectiv+Radiografia în două proiecţii
Tr a t a m e n t u l : l a l o c u l a c c i d e nt u l ui - a nalgetice. Imobilizare pe atele standard sau improvizate, în lipsa
oricăror materiale de imobilizare membrul traumatizat se fixează de cel sănătos şi accidentatul este transportat în po -
ziţie dorsală. Pentru prevenirea rotaţiei laterale piciorul din partea fractu rii se înfăşa de cel sănătos.
Fracturile înfundate ale gîtului femural se vor trata conservator, funcţional: combaterea durerii, fixarea piciorului cu
un dispozitiv sau aparat modernizat pentru prevenirea rotaţiei externe a piciorului. Dispozitivul poate fi în forma
de ciuboţică cu plan transversal în regiunea călcîiului sau ciupic cu o placă de lemn fixată transversal pe el si
înfăşată pe picior ; este aplicat pe timp de 3—4 luni.
Astfel de tratament este indicat şi în caz de frac turi fără deplasarea fragmentelor osoase. La bătrîni
tratamentul conservator cu aparat ghipsat sau cu tracţiune transosoasă contribuie la asocierea complicaţiilor (pneu -
monie, decubite sacrale ş. a.) De aceea mai indicate sînt intervenţiile chirurgicale, în cadrul lor se face
osteosinteza colului femural cu cuie cu trei palete (Smith-Petersan), cu şuruburi în combinare cu placi metalice
(în ultimul timp se practică tot mai des extirparea capului femural şi înlocuirea lui cu proteză metalică sau acrili -
că).
În cazuri vechi şi complicate cu pseudoartroză a gîtului femural- reconstruire a colului femural cu
autotransplant din marele trohanter sau endoprotezarea capului femural.
15.FRACTURILE DIAFIZARE DE FEMUR.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Fracturile diafizei femurale sînt cele mai frecvente,mecanismul fracturii atît direct, cît şi indirect. Sînt însoţite deseori de şoc
şi hemoragie intramusculară. Traiectul de fractură poate avea localizare de la regiunea subtrohanteriana pînă la cea
supracondiliană. Fracturile pot fi transversale, oblice, spiroide, aşchiate duble şi multiple.
9
La copii mai frecvente sînt fracturile piezişe şi spiroide subperiostale. La maturi traiectul de fractură se localizează în treimea
medie a diafizei. Gradul de dislocare a fragmentelor osoase depinde de regiunea fracturii şi mecanismul de traumatizare. In
cazul fracturilor din treimea superioară, fragmentul proximal prin tracţiunea muşchilor fesieri îl deplasează în abducţie ;
tracţiunea iliopsoasului - - în flexie cu rotaţie laterală. Fragmentul distal este deplasat interior şi în sus datorită tracţiunii
bicepsului şi cvadricepsului.
In fracturile din treimea medie a femurului deplasările au aceeaşi direcţie, dar mai slab pronunţate. Dacă traiectul fracturii
este la nivelul treimii inferioare, fragmentul central cu tracţiunea adductorilor este deplasat interior. Fracturile
supracondiliene au de asemenea particularităţile lor. Fragmentul scurt inferior, sub tracţiunea muşchilor gambieri, se
deplasează posterior, formînd unghi ascuţit deschis anterior. Marginile ascuţite deseori pot traumatiza formaţiunile vasculare
şi nervoase din regiunea poplitee.. La copii şi tineri sînt frecvente epifiziofize şi osteoepifîziolize.
Simptome: durere vie, tumefiere la nivelul fracturii, deformitate, scurtarea membrului, mişcare anormală, impotenţă
funcţională. Uneori se pot palpa crepitaţii osoase. Leziunea vaselor se constată prin absenţa pulsului la periferie, hipotermia şi
anemia piciorului. Leziunile nervoase-dereglările corespunzătoare de sensibilitate şi motilitate.
Tratamentul. combaterea durerii cupantopon, promedol, tramadol şi imobilizarea pe atelă de transport.
în staţionar, în caz de şoc traumatic tratament antisoc şi profilaxia lui.
Tratamentul fracturilor diafizare ale femurului conform indicaţiilor individuale (caracterul şi gradul de dislocare a
fragmentelor osoase, starea accidentatului ş. a.) poate fi conservator sau prin intervenţie chirurgicală. Fracturile fără mari
deplasări si complicaţii vor fi tratate conservator. La nivelul fracturii în hematon se va injecta soluţie de novocaină 2% (30—
40 ml) şi se va aplica tracţiunea continuă trans-osoasă din regiunea supracondiliană, cu greutăţi de 7—9 kg. Peste l—2 zile,
radiografie, se controlează poziţia fragmentelor şi după necesitate se adaugă sau se scade greutatea de tracţiune. După 3—4
săptămîni în cazuri pozitive de tratament se va aplica aparat ghipsat pînă la consolidarea definitivă a fracturii (2 1/2—3 1/2
luni). Paralel-tratament funcţional, fizioterapeutic, masaj, gimnastică curativă.
Restabilirea capacităţii de muncă peste 5—6 luni.
Fracturile ireductibile, cu interpoziţie a ţesuturilor moi, transversa le cu complicaţii ne urovasculare trebuie tratate
cît mai precoce, chirurgical.
Dintre procedeele de osteosinteză mai răspîndite sînt cele intramedu lare cu folosirea tijelor metalice. Fracturile
diafizare în treimea superioară a femurului sînt stabil fixate cu tija-şurub Sivaş, cele în treimea inferioară--
cu tijă cu secţiune pătrată (ŢITO), plăci meta lice şi şuruburi. In indicaţii individuale-tratament cu folosirea
aparatelor Ilizarov, Kalnberz, Volkov—Oganesean ş. a.
16.FRACTURILE CONDILIENE DE FEMUR.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
Aceste fracturi, sînt, ca regulă, intraarticulare. M ecanism de traumatizare direct-lovitură, cădere pe re -

giunea genunchiului, şi indirect-cădere de la înălţime în picioarele drepte, desfăcute ş. a. Fracturile pot fi
condilare izolate sau ale ambilor condili. Uneori se întîlnesc fracturi cu traiectul în formă de „T" si „Y",
caracteristice pentru căderi de la înălţime în picioarele drepte. Fractu rile condililor femurali sînt caracteristice
pentru căderea cu gamba în abducţie ; fractura condilului lateral şi în abducţie-fractura condilului medial.
Simptomele : Pentru condilul femural lateral : deformaţie cu tumefacţie, hemartroză, durere în focar, echimoză,
hemoragie infiltrativă subcutanată. Mişcările limitate şi dure roase. La palpare-durere şi crepitaţie osoasă în focar.
Gamba în articulaţia genunchiului este în poziţie de extensie completă, deviază în abduc ţie. Fracturile condilului
medial sînt însoţite de dureri în focar şi crepita ţie osoasă în partea medială a genunchiului, deviere surplusă a
gambei în partea medială, în adducţie.
Fracturile cu traiectul în „T" :dureri puternice, deformitate genunchiului, hemartroză voluminoasă, instabilitate
completă cu mişcări anormale în toate direcţiile. Impotenţă funcţională absolută. Scurtarea piciorului. Radio -
grafia în doua proiecţii constată particularităţile fracturii.
Tratamentul fracturilor condiliene izolate prevede puncţia artic ulaţiei şi evacuarea sîngelui revărsat,
injectarea soluţiei de novocaină 2% (30—40 ml). După combaterea durerii, fracturile cu deplasări neînsem nate vor
fi reduse conservator, prin flexie în articulaţie şi repunerea frag mentelor osoase. Imobilizare în aparat ghipsat în
flexie (la 155—160°) timp de 6 săptămîni. Tratament funcţional şi fizioterapeutic. Reabilita rea capacităţii de
munca — peste 3—4 luni.
10
Epifiziolizele şi osteoepîfiziolizeze trebuie reduse cu narcoză şi rela xare musculară completă. După puncţia
articulaţiei şi evacuarea sîngelui revărsat, cu manevre externe se repetă retromiscări pentru repunerea fragmentului
deplasat. Imobilizare în aparat ghipsat în flexie (la 150— ;70°) timp de 30 de zile. Tratament funcţional,
fizioterapeutic, gimnas-£ică curativă. Reabilitarea funcţională — peste 2—2 1/2 luni. Fracturile bicondiliene
şi în formă de „T" şi „Y", după puncţie cu e vacuarea sîngelui revărsat, combaterea durerii (soluţie de
novocaină 2%, T 40—50 ml), avînd deplasări neînsemnate, se reduc cu ajutorul tensiunii continue transosoase
prin tibie şi după reducere pe axa longitudinală, se aplică aparatul Ilizarov pentru reducerea condililor şi
compresiune cu fragmentul proximal al femurului. Imobilizarea pînă la consolidarea fracturii (2,5—3 luni).
Reabilitarea capacităţii de muncă are loc în 3—4 luni.
17.FRACTURILE TROHANTERIENE.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
Fracturile transtrohanteriene si intertrohanteriene se întîlnesc mai frecvent la bătrîni, avînd mecanis mul
direct de traumatizare-cădere pe trohanter. Se pot observa şi prin cădere cu picioarele în abducţie. Fracturile
trans- şi intertrohanteriene sînt extraarticulare cu o zonă bună de hrănire sanguină şi condiţii favo rabile de
consolidare.
Fracturile intertrohanteriene au traiectul între marele şi micul tro hanter, cele trohanteriene-prin trohanteri.
Aceste fracturi după puterea de contracţie a muşchilor inseraţi pot fi în poziţie de abducţie, formînd
deformaţie coxa valga sau adducţie -coxa vara.
Fracturile trohanteriene au semne clinice specifice, în focar durerea corespunde regiunii trohanterilor
traumatizaţi, spre deosebire de durerea din articulaţie caracteristică pentru fracturile colului femural. Este pre -
zent edemul posttraumatic, rotarea în poziţie laterală a piciorului şi scur tarea lui ca urmare a deplasării fragmentelor
osoase. La palpare se poate aprecia nivelul fracturii şi crepitaţii osoase, impotenţă funcţională. Radiografia permite a
preciza tabloul fracturii.
Tr at ame nt ul c ons t ă î n t r ac ţ i une c ont i nuă, tr a ns os oa s ă di n re giunea epicondililor femurali, pe patul
ortopedic. Adaptarea fragmentului distal la cel proximal se aplică cu control radiografie, folosind greu tăţi de
tracţiune pe axă (6—8 kg). După consolidarea fibroasă (3—4 săptămîni) se aplică imobilizarea în aparat ghipsat,
fizioterapie, tratament funcţional şi gimnastică curativă.
Dat fiind faptul că bolnavii în vîrstă suportă cu greu aparatul ghipsat, în ultimii ani se recurge des la
intervenţiile chirurgicale care au drept scop osteosinteza cu construcţii metalice. Intervenţiile sînt indicate şi în
caz de interpoziţie a ţesuturilor moi.
Fracturile subtrohanteriene sunt urmări ale unor accidente de circulaţie şi în producţie. Mecanismul fracturii
poate fi direct şi indirect. Traiectul de fractură se găseşte sub micul trohanter şi poate fi transversal, oblic sau
combinat. Fragmentele osoase au tendinţa de deplasare şi gradul acesteia depinde de forţa muş chilor inseraţi pe
aceste fragmente. Capătul proximal se deplasează mai frecvent lateral sub tracţiunea fesierilor mic şi mijlociu, cu
rotaţie laterală prin contracţia fesierului mare şi psoasului, iar flexia prin contracţia ilio- psoausului. Deplasarea
medială a fragmentului distal se produce prin contractarea adductorilor, iar longitudinală, încălecînd şi
deplasîndu-se în sus prin contracţia muşchilor ischiogambieri formînd unghi deschis anterior-intern .
Simptome: deformitatea părţii proximale a coapsei în formă de „galife" — rezultat al deplasării în abducţie şi
flexiei fragmentului proximal. Membru! inferior este rotat lateral, scurtat, iar fragmentul distal în adducţie.
Prin palpare pe faţa anterioară a coapsei întreruperea continuităţii femurului, mişcare patologică, uneori şi crepitaţii
osoase. Examenul prin palpare trebuie făcut cu mare atenţie, blînd, deoarece el este foarte dureros şi poate provoca
deplasări suplimentare, leziuni ale vaselor. Radiografia în două proiecţii precizează tabloul fracturii cu toate
particularităţile ei.
T r a t am e n t u l urgent : combaterea durerii prin injectare în focar a soluţiei de novocaină 2% (30—40 ml)
+imobilizare.
La spital, după examenul clinic şi radiografie, anestezia focarului, tracţiune continuă, transosoasă prin regiunea
supracondiliană a femurului, adaptînd fragmentul distal la cel proximal. Dacă reducerea fracturii va fi reuşită, peste trei-
patru săptămîni se va continua imobilizarea în aparat ghipsat pînă la consolidarea definitivă.
Fracturile cu interpoziţie a ţesuturilor moi şi imposibile de tratat conservator-osteosinteză centromedulară cu cui-şurub
Sivaş sau osteosinteză supraosoasă cu plăci metalice şi şuruburi. Osteosinteză cu tije nu este indicată, deoarece fragmentul
proximal fiind scurt, fixarea este instabilă.
11
Fracturile marelui si micului trohanter Fracturile izolate ale marelui trohanter au ca regulă mecanismul direct de
traumatizare (cădere, lovitură cu un corp dur). Deplasarea fragmentului este neînsemnată, în accidente rutiere grave
sînt posibile fracturi aşchiate cu deplasări considerabile ale trohanterilor, combinate cu traiectorii intertrohanteriene.
S i m p t o m e l e fracturii marelui trohanter:durere locală, echimoză cu limitarea mişcărilor de abducţie şi imposibilitatea
flexiei şi extensiei în articulaţia coxofemurală. Radiografia precizează particularităţile fracturii.
Tratamentul prevede anestezia focarului cu soluţie de novo caină 2% (10—15 ml), fixarea membrului în
abducţie pe atela Braun-Bohler timp de 3—4 săptămîni. Tratament funcţional, fizioterapeutic şi de reabilitare
funcţională. Restabilirea capacităţii de muncă peste 4-6 săptămîni.
18.LUXAŢIILE GAMBEI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.
Sînt mai frecvente la bărbaţi tineri, motociclişti, automobilisti. Me canism direct-lovitura în treimea
superioară a gambei.
Luxaţiile oaselor gambiene pot fi anterioare şi posterioare,uneori agravate de luxaţii laterale. Luxaţia
completă a gambei-cînd împreună cu capsula articulară sînt rupte şi ligamentele cruciate. Dacă leziunea lor este
incompletă, se produc subluxaţii. Luxaţiife laterale complete şi incomplete sînt totdeauna însoţite de ruperea
ligamentelor.
S i m p t o m e : Genunchiul este deformat, în poziţie forţată flexat în unghi drept. În luxaţia anterioare
deformitatea se caracterizează prin bombarea anterioară a extremităţii tibiale. Prin pal pare-pielea întinsă pe
marginea tibiei, hemartroză. Ligamentul rotulei este întins ca o coardă, iar în spaţiul colateral se palpează o
depresiune umpluta cu singe.În fosa popliteea se apreciază condilii femurali deplasaţi.Impotenţa funcţională
totală. În luxaţia posterioară, genunchiul-în hiperextensie prin bombarea anterioară a condililor
femurali.Ligamentul rotulei e intins pe extremitatea femurului, în partea posterioară se apreciază marginea
tibiei. Luxaţiile laterale au deformitatea în baionetă, cu deplasarea laterală sau medială a gambei.
Tr a t a m e n t u l : r e d u c e r e a c u a n e s t e z i e g e ne r a l ă . C e l e a n t e r i o a r e s e r e d u c p r i n t r a c ţ i u ne p e a x a
c r e s c î n d ă , c h i r u rg u l c u o m î n ă î m pi n g î n d î n j o s c o n d i l i i t i b i e n i , i a r c u a l t a t r a g e î n s us c a pă t u l
f e m u r a l , d î n d u- i o m i c ă f l e xi e . C e l e p o s t e r i o a r e s e r e d u c c u m a n e v r e m a n u a l e : d u p ă f l e xi a t r e p t a t ă
ş i e xt e n s i e p e a x a g a m b e i , c hi r u rg ul c u a m be l e m i i ni a p u c ă p a r t e a p o s t e r i o a r ă a e x t r e m i t ă ţ i i
g a m bi e n e ş i o t r a g e i n a i n t e , m ă r i n d t r e p t a t f o r ţ a . D u p ă r e d u c e r e - i m o b i l i z a r e a g e n u nc h i u l ui c u
a p a r a t gi p s a t pî n ă l a pl i c a f e s i e r ă î n f l e x i e l a 1 7 0 g r a d e - 4 s ă p t . + Tr a t a m e nt f i z i o t e r a p e u t i c ş i
funcţional.
19.FRACTURILE PLATOULUI TIBIAL.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

FRACTURILE CONDILILOR TIBIEI
Fracturile condilului medial al tibiei pot fi cu şi fără deplasarea fragmentelor. Mecanismul traumatizării-lovitură
directă în plan frontal a genunchiului în extensie sau indirectă-cădere de la înălţime cu gamba în varus. Condilul
medial se deplasează de obicei în jos anterior şi posterior, rar-compresat interior. Clinic: semnele fracturei
intraarticulare (durere în focar, hemartroză, poziţie de adducţie), deformaţia genunchiului-cu devierea medială a
gambei (gena varus), mişcare patologică frontală. La palpare, în focarul fracturii-deformitate cu crepitaţie osoasă.
Fracturile prin compresiune, radiografic: comprimarea condilului deformînd suprafaţa articulară. Fisura
articulară este mărită din partea focarului de fractură. Deformitatea axei longitudinale schimbă biomecanica
genunchiului
Fracturile condilului lateral pot fi fără deplasarea şi cu deplasarea laterală, posterior şi mai frecvent în jos.
Clinic-hemartroză, durere în focar, crescîndă prin devierea laterală a gambei. Aceste fracturi pot fi complicate cu
fractura colului fibular, leziunea nervului peroneu. In regiunea condilului lateral se apreciază deformitate cu crepitaţie
osoasă. Devierea gambei în abducţie este caracteristică pentru genu valgus.
Frecvent sînt observate fracturi prin compresie cu înfundarea condilului lateral în substanţa spongioasă a osului,
deformînd suprafaţa articulară. Fisura articulară devine mai larga din partea laterală ca rezultat al prăbuşirii
condilului. Necorespunderea suprafeţelor articulare schimbă axa normală a membrului şi este cauza deformităţii -
valgus.
12
Fracturile prin compresiunea condilului medial sînt deseori însoţite de leziunea ligamentului colateral fibular şi a
meniscului medial. Acestea se evidenţiază prin mişcări cu deviaţie medială anormală şi acutizarea durerii în regiunea
meniscului.
Tratament. Primul ajutor medical infiltrarea focarului cu soluţie de novocaină 2% (30—40 ml, imobilizare
cu atelă de transport de la călcîi pînă la treimea superioară a coapsei.
La spital:Fracturile fără deplasare, după anestezie, vor fi tratate conservator : puncţia şi evacuarea sîngelui din
articulaţie şi imobilizare cu aparat ghipsat de la marginile degetelor şi pînă la rădăcina membrului inferior, în mică
flexie (170°) în articulaţia genunchiului. Fracturile condiliene cu dislocaţii pot fi reduse prin manevre manuale
sub anestezie cu miorelaxare. Se aplică tracţiunea longitudinală, înclinînd gamba exterior sau interior pen tru
corectarea varusului sau a valgusului şi rotarea necesara. Reducerea-controlată radiografic. Imobilizare -6 săptămîni.
Paralel se aplică tratament funcţional, fizioierapeutic, gimnastică curativă. In fracturile înfundate şi cele mari
aşchiate, cînd reducerea manuală este nereuşită sau adresarea întîrziată, reducerea se face prin intervenţie
chirurgicală. Fragmentele comprimate se repun. Golul apărut este completat cu os conservat.
Fracturile mari aşchiate sînt reduse deschis, fragmentele fiind fixate cu grefe din os sau cu şuruburi, în
timpul reviziei articulaţiei meniscurile distruse sînt înlăturate. Ligamentele rupte refăcute. Imobilizarea în aparat
ghipsat timp de 4 săptămîni. Tratament funcţional, fizioterapeutic, gim nastică de reabilitare. Restabilirea
capacităţii de muncă peste 6—8 săptămîni.
FRACTURILE BICONDILIENE ALE TIBIEI ÎN FORMĂ DE „T" SAU „V au mecanism indirect (cădere
de la înălţime pe picioarele drepte). Traiectul fracturii trece printre condili, despicîndu-i de la eminenţa
intercondiloidiană, formînd litera „T sau „V". Uneori este fracturată şi eminenţa intercondiloidiana. Dislocarea
condililor mai frecventă este în părţi şi în jos.
Fracturile cu aşchii multiple pot fi cu şi fără deplasări. Fracturile fără deplasări pot deforma genunchiul din
cauza hemartrozei. Relieful lui în acest caz e neted, tumefiat, volumul mărit. Mişcările în articulaţie sînt foarte
dureroase şi limitate. Traiectul fracturii poate trece în afara arti culaţiei şi atunci hemoragia se răspîndeşte în
ţesuturile moi ale gambei pe întinderi mari. Fracturile cu dislocarea condililor şi cele aşchiate defor mează
considerabil articulaţia. Subcutanat se pot palpa fragmentele osoase şi percepe crepitaţii osoase. Hemoragia
atinge mari proporţii ; răspîndindu-se pe gambă, ea infiltrează ţesutul adipos subcutanat.
Fracturile bicondiliene pot fi complicate cu leziuni vasculare, ner voase,sau leziunea ligamentelor colaterale
însoţita de subluxaţii. Fracturile bicondiliene se caracterizează cu deformitate pro nunţată a genunchiului şi
subluxaţie. Axa membrului este deformată. Mobilitate anormală şi crepitaţii osoase la palpare.
Tratamentul la locul de accident combaterea durerii şi imobilizarea.
La spital în caz de fracturi cu deplasări neînsemnate, puncţia articulaţiei, evacuarea sîngelui revărsat, infiltrarea
focarului cu soluţie de novocaină 2% (50 ml). După combate rea durerii, pe masa ortopedică, se aplică tracţiune,
iar chirurgul prin manevre manuale de compresie laterală reduce fractura, se aplică imobilizarea cu aparat
ghipsat bine modelat de la vîrful degetelor pînă la plică inghinală, în mică flexie (170°) în articulaţia
genunchiului.
Dacă reducerea precoce n-a reuşit, se aplica tracţiunea continuă trans calcaniană. Peste 7—8 zile după potolirea
durerii şi micşorarea tume-fierii, se face corecţia si fixarea fragmentelor osoase cu aparatul Ilizarov.
Fracturile complicate cu dislocări mari, fragmentele răsturnate şi in tercalate sunt tratate chirurgical. Repunerea
deschisă a fragmentelor osoase şi fixarea lor cu broşe, grefe osoase, bulon cu piu liţă. Imobilizarea timp de 4
—6 săptămîni. Paralel -tratament funcţional, fizioterapeutic, gimnastică de reabilitare. Restabi lirea capacităţii
de muncă se determină individual.
FRACTURA EPIFIZIOLIZĂ A PLANULUI TIBIEI mai frecventă la şcolari şi adolescenţi. Mecanis mul
traumatizării,indirect-contracţia bruscă a gambei, îndeosebi la sportivi. Planul tibiei împreună cu ligamentul
cruciat se deplasează încleştîndu-se în articulaţia genunchiului.
Simptome. Poziţie forţată în flexie în articulaţia genun chiului şi durere intraarticulară. Blocaj al
mişcărilor de flexie şi extensie. Hemartroză. La palpare, durere în focarul fracturii. Rotula este ridicată şi
mobilitatea ei limitată.
D-stic:anamneza+obiectiv+Radiografia în două proiecţii.
13
Tr a t a m e n t u l . reducere deschisă şi fixarea fragmentului osos cu cuie din os conservat. Imobilizare cu aparat
ghipsat în extensie de la capătul degetelor pînă la treimea superioara a membrului timp de 4 sapt.+trat functional
si fizioterapeutic.
20.FRACTURILE DIAFIZARE ALE OASELOR GAMBEI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

Mecanismul traumatizarii direct produce traiectul fracturii transversal, aşchiat multiple,mecanismul
indirect provoacă fracturi cu traiectul spiroid, oblic la nivelul treimii medii, inferioare si a fibulei in
treimea superioara.
Fracturile oaselor gambei au anumite particularităţi. Tibia din partea anterioară şi medială este lipsită de
acoperiş muscular, stratul de ţesut adipos subţire si slab aprovizionat de vase sanguine, iar acoperişul cutanat este
subţire. Se creează condiţii pentru dezvoltarea complicaţiilor posttraumatice, cum este necroza ţesuturilor lezate,
infectarea focarului de fractură. Toate aceste fenomene sînt cu mult mai frecvente decît în alte regiuni.
Fracturile tibiei în treimea inferioară se consolidează relativ încet. Aceasta se explică prin particularităţile ei
anatomice cum este insuficienţa de vase hrănitoare, ţesut muscular care acoperă această regiune numai cu
tendoanele sale.
Simptome: Deformitate în focarul fracturii, tumefiere, in unele cazuri hemora gia infiltrativă a ţesutului
subcutanat sau străpungerea pielii cu aşchiile osoase. Prin palpare durere locală, mişcare anormală, crepitaţie
osoasă. Apăsarea pe axa gambei măreşte durerea în focar
Tr a t a m e n t u l . i n f i l t r a r e î n h e m a t o m soluţie de novocaină 2% (20—25 ml). Fracturile fără deplasare-
tratament conservator. Imobilizare cu aparat ghipsat, de la vîrful degetelor pînă la treimea medie a femuru lui, cu
flexie în articulaţia genunchiului la 170°, timp de 3 luni.+ fizioterapie, tratament funcţional de reabilitare.
Fracturile izolate ale fibulei, după combaterea durerii, prin anestezia focarului, se imobilizea ză cu atelă ghipsată
timp de 3 săptămîni. în continuare tratament funcţional şi fizioterapeutic.
Fracturile cu traiect transversal parţial aşchiate şi dislocate, cu defor marea axei, se reduc prin manevre manuale
externe: prin tracţiune continuă se corectează axa, iar chirurgul cu mîinile corectează reducerea, apăsînd pe
capătul fragmentului deplasat. Aparat ghipsat pe 3—4 luni. Paralel se aplică tratament funcţional, fizioterapeutic şi
gimnastică medicală. In fracturile aşchiate, oblice, spiroide, cu leziunea pielii, dermatite după combaterea durerii
prin anestezie în focarul de fractură, membrul cu fractură este aşezat pe atela Braun—Bohler. Prin călcîi se
introduce o broşa şi se aplică tensiunea de corecţie cu o greutate de la 5 pînă la 7—8 kg, ea va fi mărită treptat. Du -
pă reducere (peste 3—5 zile), dacă învelişul cutanat o permite, rezulta tul pozitiv obţinut se poate fixa cu două
broşe încrucişat introduse trans-cutanat intraosos şi imobilizarea cu aparat ghipsat. Dacă aceasta este impo sibil;
tracţiunea se va prelungi pînă la formarea căluşului moale (3—4 săptămîni), după care se va aplica aparat
ghipsat pînă la consolidarea fracturii.
Fracturile cu deplasare-osteosinteză cu folosirea tijelor metalice-intramedula re, supraosoase cu plăci metalice,
şuruburi, sau după repoziţie-aplicarea aparatelor tip Ilizarov.
Restabilirea capacităţii de muncă peste 5—6 luni.
21.FRACTURILE MALEOLARE. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

Fracturile gambei în regiunea distală se împart în supra maleolare, maleolare, cu fragment tibial marginal
posterior, tibial marginal anterior.Fracturile maleolare pot fi izolate, bimaleolare şi combinate cu fracturi
marginale anterioare şi posterioare ale tibiei.
Fracturile izolate ale maleolei fibulare se produc prin mecanismul direct de traumatizare ca urmare a
răsucirii forţate a piciorului prin abducţie (aversie) cu flexie dorsală. Dacă forţa de traumatizare este foarte
puternică, după fractura prin smulgere a maleolei şi ruperea ligamentului interfibular, astragalul apasă puternic pe
capătul distal al fibulei fracturînd-o sau traiectul fracturii poate fi mai proximal cu 6—10 cm, dislo- cînd-o lateral
— fractura Dupuytren (se caracterizează prin deplasări accentuate ale fragmentelor osoase, rupturi ale ligamentelor
tibiofibulare anterior şi posterior şi subluxaţie laterală a piciorului).
Fracturile bimaleolare prin supinaţie apar în urma unor accidente de traumatism bruşte şi puternice
însoţite de răsucirea piciorului; ligamentele colaterale externe, avînd o rezistenţă mai puternică decît osul, smulg
fragmentul osos al maleolei fibulare. Astragalul, împingînd maleola tibială, o fracturează la nivelul articulaţiei.
14
S i m p t o m e . Accidentatul nu poate călca în picior, care are deformitate în adducţie, durere mai
pronunţată la nivelul articulaţiei, tumefierea gleznei cu echimoză, hemoragie infiltraţie subcutanată la nive lul
maleolar. Mişcările funcţionale limitate, dureroase. Mobilitatea anormală cu crepitaţii osoase.
Fracturile bimaleolare prin pronaţie (abducţie ) sînt relativ frecvente şi se produc prin răsucirea bruscă a
piciorului în partea laterală. Traumatismul indirect cu piciorul în abducţie supraîntinde ligamentul deltoidean
smulgînd maleola tibiană. Astragalul deplasîndu-se în abducţie, se înfige puternic între tibie şi fibulă, rupe
sindesmoza dintre ele şi apasă pe fibulă care se fracturează în regiunea metadiafizară (fractura Dupuytren tipi -
că) sau la nivelul articulaţiei (fractura Dupuytren inferioară). Acciden tatul acuza durere puternică la nivelul
fracturilor, impotenţă funcţională. La examinare se observă edem cu deformitate laterală a piciorului, hemo ragie
subcutanată infiltrativă mai pronunţata din partea fibulei. La palpa re se apreciază deformitate cu prăbuşire
deasupra fragmentelor fibulare.
Fracturile bimaleolare pot fi complicate. Dacă în mecanismul de abducţie al traumatismului se adaugă
flexia dorsală a piciorului, sub acţiunea de apăsare a astragalului, pe epifiza tibiei se produce o fractură marginală
anterioară însoţită adesea de subluxaţie anterioară, iar dacă se combină cu flexia plantară a piciorului-
fractură marginală posterioară cu subluxaţie posterioara, fractura Destau.
Fracturile marginale tibiale anterioare şi posterioare cu subluxaţii anterioare şi posterioare se reduc uşor, dar
este greu a le menţine în poziţia obţinută.
Semne c l i n i c e . Fracturile bimaleolare cu fractură marginală tibiană anterioare au un aspect
caracteristic : piciorul în flexie dorsală, tendonul ahilian întins neted, regiunea posterioara a calcaneului depla -
sată si flexată în jos. Faţa anterioară a gleznei e edemaţiata cu o umflătu ră bombată. Mişcările sînt dureroase şi
limitate. Prin palpare pe faţa anterioara a articulaţiei se percepe fragmentul tibial, uneori şi crepitaţii osoase.
Fracturile bimaleolare cu fragment tibial marginal posterior în sub luxaţie au deformitatea piciorului în poziţie
ecvină. Faţa posterioara a gleznei este curbată cu călcîiul ridicat. Extremitatea tibiei este bombată pe faţa
anterioară a gleznei, constatată şi prin palpare.
Tr a t a m e n t u l . După anestezie locală fracturile izolate şi bi maleolare fără deplasări sînt tratate conservator
prin fixarea articulaţiei şi a piciorului cu atelă ghipsată în formă de „U" în flexie, întărită cu faşă ghipsată pînă la
genunchi. Subluxaţiile în valgus sînt lichidate, repoziţia trebuie făcută absolut corectă. Imobilizarea continuă pînă la 3—
4 săptămîni, după care piciorului i se dă poziţia normală, şi imobilizarea conti nuă încă l—2 luni.
Fracturile bicondiliene în abducţie cu fractură marginală posterioară a tibiei şi subluxaţie sînt reduse prin tracţiune
manuală, adducţie şi fixare în poziţie normala. Menţinerea reducerii subluxaţiei cu o broşa transcutanat şi
transosos prin calcaneu, astragal şi tibie. Imobilizarea cu aparat ghipsat de la vîrful degetelor pînă la genunchi cu
mică flexie plantară a piciorului şi adducţie timp de 3—4 săptămîni. Pe urma — schimbarea aparatului ghipsat, înlăturarea
broşei şi imoblizare încă 2 luni, tratament funcţional, fizioterapeutic, gimnastică medicală de reabilitare.
Fracturile bicondiliene cu fractură marginala anterioară a tibiei şi subluxaţia piciorului sînt reduse prin manevre
manuale prin tracţiune şi mică flexie dorsală. Imobilizarea cu aparat ghipsat 2,5—3 luni. Restabilirea capacităţii de
muncă peste 3—4 luni.
22.FRACTURILE ASTRAGALULUI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.
Cauza fracturii poate fi căderea de la înălţime pe picioare, cînd astragalul poate fi fărîmat între suprafeţele articulare
ale tibiei şi calcaneului. Flexia plantară forţată poate fractura procesul posterior al astragalului. Puternica flexie dorsală
care întrece rezistenţa osoasă duce la fracturarea gîtului astragalian. în asemenea cazuri gîtul astragalian se izbeşte în mar -
ginea anterioară a tibiei despicîndu-se în două fragmente : corpul şi capul astragalului. Există următoarele fracturi ale
astragalului: ale corpului, gîtului şi procesului posterior. Fracturile pot fi fără dislocare şi în luxaţie.
Semne clinice: sînt comune pentru fractura (mobilitate anormală, crepitaţia osoasă, deformiatea,
întreruperea continuităţii osoase, netransmiterea mişcărilor). Fracturile pro cesului posterior sînt însoţite de dureri
în regiunea ahiliană constatate şi prin palpare. Mişcările sînt dureroase şi limitate. Fracturile în regiunea gîtului
astragalian sînt deseori cu dislocare, deformînd suprafaţa dorsală a piciorului prin bombarea fragmentului deplasat şi
flexie plantară. Aceasta se constată prin palpare şi radiografie.
Tr a t a m e n t u l f r a c t u r i l o r f ă r ă d e pl a s a r e s e f a c e c o n s e r v a t o r. După combaterea durerii cu soluţie de
novocaină 2% (20 ml), ingectată între fragmente, se aplică aparat ghipsat bine modelat, de la vîrful degetelor şi pînă la
genunchi, pe timp de 4—6 săptămîni.
15
Fracturile cu dislocare se observă mai frecvent la capul astragalian si se reduc prin manevre manuale, după o
anestezie generală. Prin tracţiune crescîndă, piciorul se înclină în poziţie dorsală care măreşte spaţiul articular. Cu
ajutorul policilor fragmentul deplasat se_împinge la locul lui. Imobilizare cu aparat ghipsat 6—8 săptămîni. Fracturile
imposibil a fi reduse conservator, trebuie reduse chirurgical. Osteosinteza fragmentelor se face cu broşe sau cuie din os
conservat.
23.FRACTURILE CALCANEULUI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.
Mecanismul de traumatizare este indirect: cădere de la înălţime cu sprijinul în călcîi. Pot fi fracturi ale marii
apofize, corpului şi tuberozităţii calcaniene. Traiectul de fractură poate fi longitudinal, orizontal sau oblic. Fracturile
cu traiect orizontal sînt combinate cu cele aşchiate şi înfundate, deformează bolta longitudinală a piciorului.
Semnel e cli nic e : edem, hemoragie infiltrativă în regiunea traiectului şi a ahilului. Acciden tatul nu poate călca pe
picior. La palpare durerea se intensifică la nivelul focarului. Fracturile cu traiect posterior al calcaneului se manifestă prin
limitarea flexiei plantare a piciorului. Diagnosticul se constată radiografic.
Tr at amentul fract uril or fără depl asar e după combat ere a dur e rii prin injectarea soluţiei de novocaină 2%
(10 ml), constă în imobilizarea cu aparat ghipsat, bine modelat de la capetele degetelor şi pîna la regiunea
genunchiului timp de 4 săptămîni. După schimbarea aparatului, se aplică un nou aparat ghipsat încă pe 3—4 luni.
Paralel-tratament funcţional, fizioterapeutic.
Fracturile prin smulgere cu deplasări ale fragmentului calcanian trebuie tratate chirurgical-reducerea
deschisă şi fixarea fragmentului cu cuie din os sau şurub. Imobilizarea cu aparat ghipsat în mic ecvin. După 4
săptămîni poziţia se corectează şi imobilizarea continuă timp de o lună.
Fracturile calcaniene cu deplasări şi înfundate vor fi reduse prin tracţiune transosoasă bipolară prin călcîi şi
regiunea supramaleolara a tibiei.
Fracturile intraarticulare încălecate şî cu deplasări imposibil a fi reduse conservator trebuie tratate chirurgical-
reducerea deschisă sau artrodezarea articulaţiei astragafocalcaniene. Imobilizarea în aparat ghipsat bine modelat,
timp de 3—4 luni. Restabilirea capacităţii de muncă are loc peste 4—5 luni.
23.FRACTURILE VERTEBRELOR. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

Se deosebesc următoarele leziuni a coloanei vertebrale: contuzii, distorsiuni, leziunea completă a ligamentelor
şi luxaţii ale vertebrelor, fracturi izolate ale corpurilor vertebrelor (prin compresie) si aşchiate (cominutive). Pot avea
loc şi diferite combinări de leziuni: fracturi-luxaţii, fracturi ale corpurilor si apofizelor vertebrale ş. a.
Cel mai frecvent se întîlnesc fracturile corpurilor vertebrelor şi apofizelor transversale.
Leziunile coloanei vertebrale pot fi stabile şi nestabile.
În cazul leziunilor stabile ale coloanei vertebrale, complexul de suport posterior rămîne totdeauna întreg (intact)
şi invers, lezarea complexului de suport posterior va duce la instabilitate vertebrală.
Mecanismul de traumatizare prin flexie provoacă fracturi prin compresiune şi deformaţie cuneiformă a
corpului vertebral, situate mai frecvent în regiunea toracică inferioară (Th9—12) şi lombară (L, L 2 ) ale coloanei
vertebrale. Gradul de compresiune poate fi diferit: de la o tasare „structurală" uşoară, abia vizibilă, pînă la o
deformare cuneiformă accentuată a corpului vertebral, prin care se produce dezaxarea coloanei vertebrale.
Dacă la mecanismul de flexie a coloanei vertebrale se adaugă elementul de rotaţie apar fracturi-luxaţii, care se
complică frecvent cu dereglarea conţinutului canalului vertebromedular. Aceste leziuni instabile apar în porţiunile
cele mai mobile ale regiunii cervicale şi lombare, în regiunea toracică, dată fiind fixaţia vertebrelor cu coastele şi
sternul, aceste fracturi-luxaţii instabile se întîlnesc mult mai rar.
În zona cervicală se observă fracturi ale corpului vertebrei, fracturi- luxaţii, precum şi luxaţii izolate.De cele mai
multe ori sînt lezate vertebrele cervicale (V—VI), mai rar vertebrele cervicale superioare I—II. O leziune caracteristică,
dar rară, este fractura apofizei odontoide a celei de-a doua vertebre cervicale.
Din punct de vedere clinic leziunile vertebrale pot fi : cu leziunea măduvei şi a rădăcinilor medulare, şi fără.
Semnele c l i n i c e , în funcţie de gravitatea leziunii, gradul de tasare şi localizarea fracturii, luxaţiei,
manifestările ei clinice pot fi cele mai diverse.
16
În cazurile complicate se observă dureri violente în apofiza spinoasă, o gibozitate accentuată ori o
proieminenţă vizibilă a apofizei spinoase, contractarea muşchilor spinali şi tulburarea funcţiei manifestată prin
slăbirea mai mult sau mai puţin totală a mişcărilor, imposibilitatea de a sta în picioare şî chiar de a şedea. Trebuie
menţionat că unele simptome clinice obişnuite ca crepitaţia osoasă, mobilitatea în zona fracturii, ca regulă, lipsesc.
Echimozele nu sînt pronunţate, deoarece hemoragia se extinde pe partea anterioară a corpurilor vertebrale, în zona
ligamentului ante-ratismului-longitudinal.Uneori hematoamele retroperitoniene vaste, ce se observă în caz de
fracturi ale corpurilor vertebrale, pot da un tablou de abdomen acut, însoţit de o pareză intestinală provizorie.
În leziunile zonei cervicale a coloanei vertebrale fenomenele clinice se manifestă în funcţie de caracterul
traumatismului.
în luxaţiile prin torsiune e tipică înclinarea corpului şi răsucirea lui. Bolnavii acuză dureri, are loc o imobilizare
musculară, limitarea mobilităţii, în luxaţiile prin flexie ori în fracturile-luxaţii prin compresiune, în afară de aceasta, e
caracteristică deformaţia prin segmentul cervical al coloanei vertebrale, cu înclinarea înainte a capului.
Fracturile complicate, cu leziuni ale măduvei spinării şi formaţiunilor ei rădăcinilor şi meningelor,
Semne c l i n i c e : paralizii motorii şi senzitive, tulburarea funcţiilor organelor pelviene cu retenţia urinei şi
fecalelor, dereglarea activităţii reflexe normale şi unele tulburări trofice sub formă de decubite, edeme ale
extremităţilor ş. a. î n primel e ore şi zile după acci de nt la bol na vi apar e tabl oul şocului general şi
medular.
Pentru precizarea diagnosticului control radiologie al coloanei vertebrale în 2-3-4 proiecţii.În fractura
apofizei odontoide a vertebrei a doua cervicale, controlul radiologie prin gura deschisă.
Sernnul radiologic cel rnai caracteristic-micşorarea înălţimii corpului vertebral, mai ales în partea lui ventrala.
La explorarea complexă a bolnavului cu coloana vertebrală traumatizată atenţie la leziunile sistemului nervos, în
fracturi fără complicaţii se constată uneori aşa-zisa radiculită posttraumafică : dureri persistente în regiunea gîtului, în
cutia toracică, cu caracter circular, iradiază în zona lombaro-sacrală sau în membrele inferioare, în traumatismele mai
serioase ale coloanei vertebrale e posibilă leziunea măduvei spinării şi a formaţiunilor ei.
Primul ajutor şi transportarea bolnavilor cu leziuni vertebromedulare. Accidentatul va fi ridicat cu atenţie si culcat
pe o brancardă dură sau pe nişte scînduri în modul următor : la capul bolnavului stă un sanitar sau persoana care acordă
primul ajutor, care îl apucă cu mîinile de cap şi face o mică tracţiune în lungime, în acelaşi timp un alt ajutor ridică
cu atenţie bolnavul şi trage brancardă sub el. Gîtul bolnavului se imobilizează cu guler cervical+Combaterea
durerilor şi a şocului traumatic.
Tratamentul fracturilor necomplicate ale vertebrelor in regiunea cervicală se tratează cu ajutorul extensiei
cu căpăstrul Glisson (greutatea de 3—4 kg) sau al u n e i c l e m e p e n t r u e x t e n s i e d e o a s e l e c r a n i u l u i c u o
g r e u t a t e d e 5—7 kg. Tratamentul fracturilor prin compresiunea corpurilor vertebrelor din regiunea toracică şi
lombară este, de regulă, conservator.
Metodele conservatoare de tratament al fracturilor necomplicate ale corpurilor vertebrale se pot clasifica în 3
grupe: metoda funcţională; repoziţia într-un singur timp şi metoda combinată (1+2).
La metoda funcţională, este bazată pe formarea unui corset propriu muscular datorită unor exerciţii speciale, plus
se va aplica reclinarea coloanei vertebrale cu scopul instalării unui repaus funcţional al segmentelor ventrale ale
corpurilor vertebrale, ceea ce contribuie la realizarea procesului de cicatrizare în zona fracturii şi previne
deformaţiile secundare şi diferitele complicaţii ale sistemului nervos. Poziţia cea mai raţională pentru reclinarea
coloanei vertebrale se consideră poziţia bolnavului în decubit ventral, pe un pat dur cu o pernă sub piept, iar alta sub
gambe.
Capacitatea de muncă a bolnavilor care nu se ocupă cu munca fizică grea se restabileşte peste 7—8 luni.
Persoanelor angajate la munci fizice grele se recomandă trecerea la un lucru mai uşor pe timp de 8—
12 luni.
Reducerea într-un singur timp se efectuează cu anestezie locală cu 10 ml soluţie de novocaină l % (para vertebra l
după metoda Schnek) prin reclinarea coloanei vertebrale şi metoda reducerii treptate.
La fracturile vertebrelor toracice reclinarea se efectuează culcînd bolnavul pe două mese de înălţimi
diferite. Sub acţiunea greutăţii trunchiului se produce recurbarea coloanei vertebrale tasate. După reducerea într-
un timp se va aplica un corset ghipsat sau un pat ghipsat, pe un termen de 2,5—3 luni. apoi bolnavii învaţă să
meargă după ce preventiv li se aplică un corset.Capacitatea de muncă se restabileşte în 8—12 luni.
Metoda chirurgicală: fi xare cu plăci metalice cu şuruburi imobilizare.
Sindromul compresiunii măduvei spinării constituie o indicaţie directă pentru laminectomie. Cu scop curativ şi
de profilaxie se efectuează terapia de dehidratare, prozerină, galantamina, dibazol, tiamină etc
17
Capacitatea de muncă se restabileşte peste 8—10 săptămîni(fără complicaţii) Fixatoarele metalice se elimină peste l
—1,5 ani după operaţie, deoarece consolidarea vertebrei traumatizate durează circa 12 luni.
25.FRACTURILE BAZINULUI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.
Mecanismul de traumatizare: direct, cădere pe tuberculii ischionici, compresiu nea bazinului în direcţii sagitale şi
frontale cît şi indirect — cădere pe trohanter, de la înălţime cu picioarele desfăcute.
clasificare:
o fracturi izolate (marginale ale cristei şi aripii, spinei iliace. sacrului, coccisului;
o fracturile inelului osos pelvian, fără deformarea lui ;
o fracturi cu deformarea inelului pelvian ;
o fracturi duble cu traiectul vertical (fractura Malgaigne)
o fracturile cotiloidului (sprîncenei, prin înfundarea cotîloidului -
fractură cu luxaţie centrală a femurului) ;
o fracturile bazinului combinate cu leziunea viscerelor pelviene.
Semnele clinice. Fracturile compuse ale bazinului, însoţite de leziuni ale viscerelor pelviene, de hemoragii şi şoc provoacă
accidentatului o stare foarte gravă. Ca regulă, accidentatul se află în poziţie dorsală, cu picioarele în semiflexie şi cu mică
rotaţie externă, în caz de fracturi prin înfundare a cotilului (luxaţia centrală a capului femural), membrul inferior se află în
mică flexie, rotaţie externă şi adducţie. Hemoragia infiltrativă subcutanată suprainghinală însoţeşte fracturile pubicelor şi
ischiene -cu hemoragii ale regiunii genitale. Prin palpare se percepe compresarea aripilor pelviene sau desfacerea lor, ea
provoacă durere în focar. Ruptura simfiziei cu deplasarea fragmentelor provoacă diastază. Fracturile cotilului şi luxaţiile
centrale ale capului femural limitează pînă la impotenţă mişcările în articulaţia coxofemurală.
Fracturile verticale duble, din cauza tracţiunii musculare din partea leziunii, pot fi dislocate proximal. Gradul de dislocare
se determină comparind distanţa de la vîrful xifoidului şi pînă la spina iliacă anterio-superioară. Fracturile coccisului sînt
însoţite de dureri, accidentatul nu poate şedea. Prin palpare se constată durere în capetele fragmentelor osoase. Simptome
similare sînt specifice fracturilor cu deplasări ale cotilului. Hemoragiile retroperitoneale provoacă bombarea abdomenului şi
defans muscular. Poate fi pareza intestinală pe fondul iritării reflexe a peritoneului, oliguriei.
Unele particularităţi ale dinamismului clinic al fracturilor bazinului :
1. Fracturile bazinului, mai ales ale semiinelului posterior, se complică cu hemoragii enorme şi şoc.
2. Hematoamele retroperitoneale pot fi confundate cu manifestările „abdomenului acut". Acest sindrom trebuie
determinat prin excluderea leziunilor organelor interne însoţite de hemoragii abdominale. Examenul
per rectum arată prăbuşirea bolţii posterioare a spaţiului Duglas, care este caracteristic pentru hemoragia abdominală, iar
puncţia va constata hemoragia.
Tratament:Primul ajutor medical la locul accidentului:combaterea durerii şi transportul în poziţia culcat pe targa cu scut
sau aţele de sîrmă legate între ele în poziţie dorsală, în caz de anurie şi dilatarea vezicii urinare se impune puncţia
suprapubică.
La spital durerea va fi cupată prin procedeul Şkolnikov—Selivanov: injectarea în spaţiul pelvian a soluţiei de novocaina
0,25%. în caz de fracturi unilaterale ale bazinului:300—500 ml, bilaterale -500—700 ml. Injectarea se face după anestezia
pielii în regiunea spinei anterio-superioare, cu un ac de 14—15 cm lungime, prin care treptat se infiltrează soluţia de
novocaina, iar acul,alunecind pe fata interna a aripii iliace, coboara pina la regiunea sacroiliaca.
Fracturile izolate ale bazinului, după anestezie, se vor trata conservator pe pat cu scut dur (sub genunchi se vor aplica
pernuţe moi) sau pe aţele tip Braun—Boller. +Fizioterapie, masaj, gimnastică de reabilitare.
În cazul fracturilor inelului pelvian fără dislocarea fragmentelor, în focar se va injecta soluţie de novocaină 2% (15—20
ml), iar accidentatul în pat cu scut dur ocupă poziţia Volkovici (cu vălătuc sub articulaţiile genunchilor, cu coapsele în
abducţie 20—30°). +Fizioterapie, gimnastică de reabilitare. Restabilirea capacităţii de muncă — peste 8—12 săptămîni.
În fracturile duble verticale (de tip Malgaigne), fără dislocaţie, bolnavul ocupă în pat cu scut dur poziţia de „broască", în
care va rămîne timp de 2—3 luni. +tratament fizioterapeutic, masaj, gimnastică curativă. În cazul fracturilor cu deplasarea
fragmentelor din partea leziunii se aplică tensiune transosoasă prin epicondili femuruli cu o greutate de 8—12 kg, pentru
reducerea fragmentelor dislocate .
Fracturile gropii cotiloidiene fără dislocarea fragmentelor se tratează conservator respectînd condiţiile staţionare fără
împovărarea piciorului timp de 4—5 săptămîni, +fizioterapie, masaj, gimnastica medicală, în cazurile cu deplasarea
fragmentelor şi prăbuşirea capului femural, în cavitatea pelviană se aplică tracţiune transosoasă în abducţie la 25—30°, cu o
18
greutate de 8—10 kg, pînă la reducerea luxaţiei. După reducerea luxaţiei greutatea se micşorează pînă la 4—5 kg şi
tracţiunea continua încă timp de 7—8 săptămîni. Capacitatea de muncă a bolnavului se restabileşte peste 5—6 luni.
Fracturile segmentare ale sprincenei cotiloide sînt însoţite frecvent de luxaţia posterioară a capului femural, necesită
tratament chirurgical şi osteosinteză cu şuruburi a fragmentului osos. Paralel cu consolidarea fracturilor bazinului se aplică
tratament funcţional fizioterapeutic şi gimnastică de reabilitare. Capacitatea de muncă a accidentaţilor se restabileşte peste 4
—5 luni.
26.LEZIUNILE ASOCIATE CU FRACTURI ALE BAZINULUI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

Fracturile bazinului se pot complica cu lezarea vaselor şi viscerelor.
Diagosticul clinic se pune în baza localizării hematomului. Prezenţa unei încordări musculare sau contracturi , face să
suspectăm un hematom retroperitoneal.Dacă-i la nivelul fosei iliace dr sau st, sau în regiunea inghinală-posibila leziune a
vaselor iliace. Un hematom în regiunea perineală-posibila leziune arterei pudendae.
Ruptura de vezică va fi suspectată în toate cazurile cu fractură de bazin. Probabilitatea unui diagnostic corect creşte când
fractura centurii pelvine se însoteşte de durere abdominală joasă suprapubiană asociată cu prezenţa abdomenului acut.
Simptomatologia rupturii vezicale este necaracteristică, durerea hipogastrică are intensitate variabilă, imposibilitatea de a
urina prin obstrucţia realizată de cheaguri sau prin absenţa din vezică a urinei care este extravazată în peritoneu. Tenesmele
vezicale sunt marcate şi dacă micţiunea se păstrează, polachiuria o caracterizează. Hematuria este corelată cu gravitatea
leziunilor vezicale. Ruptura intraperitoneală se asociază cu iritaţie peritoneală care apare cu o latenţă de câteva zile dacă urina
este sterilă. În caz contrar durerea, contractura musculaturii abdominale şi distensia abdominală se instalează brutal, starea
generală se alterează rapid, instalându-se peritonita septică urinară. Palparea abdomenului în ruptura de vezică constată o
sensibilitate difuză, uşoară contractură musculară, iniţial în etajul abdominal inferior unde poate fi perceput şi un hematom
pelvin sub forma unei mase palpabile hipogastric Tuşeul rectal-sensibilitatea în Douglas şi palpează un eventual hematom
pelvin.
Tratamentul rupturilor de vezică este o urgenţă chirurgicală care necesită iniţial un tratament intensiv al şocului şi al
hemoragiei.
În situaţii de excepţie cu ruptură mică extraperitoneală, urină sterilă, hemoragie şi extravazat minim, fără indicaţie de
explorare chirurgicală intraabdominală, tratamentul constă în drenaj uretrovezical pentru 7-10 zile. Dacă apar semne locale şi
generale alarmante se intervine chirurgical.
În mod curent se practică explorarea chirurgicală urmărind principiile: reechilibrarea hemodinamică pre, intra şi postoperator,
tratamentul leziunilor asociate, drenaj urinar adecvat, repararea leziunilor vezicale (închiderea defectului) şi drenajul spaţiului
perivezical. Tratamentul antibiotic susţinut este obligatoriu.
Accidentele rutiere cu fractură de bazin determină ruperea uretrei membranoase prin forfecare. Rolul de ghilotină îl are
aponevroza perineală medie inserată pe oasele pubiene astfel încât urmează deplasările arcului osos anterior al bazinului
smulgând uretra membranoasă de apexul prostatic. Ruptura poate fi completă sau incompletă. Odată cu ea se lezează şi
plexul nervos pelvin ce poate genera, la bărbaţi, impotenţa.
Uretra prostatică este lezată mult mai rar. Prin smulgerea produsă de ligamentul puboprostatic, în fracturile de bazin cu
deplasare, ea poate suferi rupturi incomplete. . Dacă pacientul este conştient, acuză dureri hipogastrice şi imposibilitatea de a
urina. Uretroragia este inconstantă şi de mică intensitate. Examenul clinic descoperă fractura de bazin, uretroragia,
hematomul pelvin în curs de constituire şi un eventual glob vezical. Tuşeul rectal este dureros- revărsatul urohematic şi
deplasarea cranială a prostatei care prezintă o mobilitate anormală.
Dacă există o sângerare importantă se practică hemostaza prin compresiune externă. Evacuarea revărsatului urohematic este
urmată de încercarea de hemostază care poate necesita ligatura arterei hipogastrice sau meşaj. Se practică drenajul larg
retropubian şi lateroprostatic.Infecţia este frecventă şi necesită antibioterapie asociată.
27.POLITRAUMATISMELE.CLASIFICAREA.AJUTORUL DE URGENŢĂ
Traumatismul unui organ sau al unei regiuni a aparatului locomotor-leziune izolată.
Leziuni multiple-traumatismele a două sau a cîtorva organe în limita unei sau a cîtorva cavităţi, a unei regiuni anatomice
sau leziunea aparatului locomotor în diferite regiuni şi segmente.
Traumatisme asociate sînt leziunile a două sau a cîtorva organe aparţinînd la diverse cavităţi sau regiuni anatomice,
precum şi leziunea unui organ intern concomitent cu cea a aparatului locomotor.
Există şi leziuni combinate, cînd leziunile multiple ale aparatului locomotor sau ale organelor interne sînt agravate de
leziuni nemecanice (iradieri, combustii termice, chimice ş. a.).
19
Politraumatizatul este un ansamblu de două sau mai multe leziuni traumatice simultane, care interesează mai multe zone
ale corpului şi pun în pericol viaţa pacientului.
Clasificarea anatomo clinică
1.traumatisme cranio-encefalice cu sau fară leziuni asociate maxilo-faciale şi oculare
2.traumatisme toracice
3.traume abdominale
4.traume ale aparatului locomotor (membre, coloana, bazin)
Ajutor de urgenţă: ABC+D(examen minineurologic:stare de conştiinţă,recţii la stimuli dureroşi,inspecţia
pupile,examenul tonusului muscular şi reflexelor)
Stabilizarea coloanei vertebrale+ Analgezia adecvată(metamizol+dimedrol sau tramadol, sau sedare cu diazepam +
asigurarea abordului venos periferic+ imobilizare+aplicarea pansamentului aseptic+hemostaza provizorie +Regula 3
catetere(vezică,vena periferică, sonda gastrică) +hipotermia externă a capului + protecţia termică.
Traumatismele coloanei cervicale şi gîtului:Menţinerea în poziţia de imobilizare adecvată a cervixului
Traumatisme toracice:decompresia pleurală, toracocenteza, pericardocenteza, toracotomie minimă şi drenarea cavităţii
pleurale, revizia şi corecţia pansamentului ocluziv, prelucrarea primchirurgicală a plăgii penetrante
Traume abdominale:inspecţia la prezenţa semnelor de hemoragie abdominală, lavaj peritoneal diagnostic, laparotomie
diagnostica si de tratament.
Traumatismele perineului:evaluarea contuziilor, hematoamelor, hemoragiilor uretrale, şi din org. Genitale
Traume ap. locomotor: semne traume închise/deschise.Analgezie+imobilizare.
Traume cranio-cerebrale:tratamentul edemului cerebral:manitol,furosemid,dexametazon+ analgezie+, in convulsii
diazepam.
28.COMPLICAŢIILE PRECOCE A FRACTURILOR OSOASE

Către complicaţii generale imediate a traumatismelor se referă:
o Embolii de dif. categorii, mai des gazoase cu localizări viscerale
o Asfixia
o Coma traumatică
o Leziunile directe a viscerelor
o Hemoragii interne
o Disfuncţii renale
o Retenţii urinare
o Agravarea unor boli preexistente traumatismului
Complicaţii locale imediate:
o Distrugerea de diferit grad a părţilor moi de acoperire din jurul focarului fracturat, mergînd pînă la fracturi deschise
o Interpunerea de părţi moi(muşchi,vase,nervi)
o Leziuni distructive a vaselor, nervilor
o Fracturi intraarticulare şi fracturi-luxaţii cu hemartroze masive
o Hemoragii externe
29.COMPLICAŢIILE TARDIVE A FRACTURILOR OSOASE

1.Întîrziere în consolidare (consolidare lentă)
Cauze : stări septice, boli endocrine, defecte neurocirculatorii, maladii de colagen, greşeli terapeutice :lipsa de compactare şi
fixitate în focar, extensii peste limită de toleranţă biologică locală, deplasări a capetelor fracturate nedepistate la timp, tehnica
de osteosinteză necorespunzătoare, indicaţii greşite de tratament
2.Pseudoartroza ( consolidare n-a survenit în intervalul dublu de timp a celui mediu-6-8luni)
a.hipertrofice(hipervasculare)
20
b.avasculare
Cauze:deficienţe biologice a organismului traumatizat(inaniţie,graviditate, intoxicaţii cronice), unele afecţiuni acute,
avitaminoze, tulburări endocrine, tulburări trofice neurovasculare, tulburări digestive, leziuni endarteriale, greşeli
terapeutice...
3.Osteite-infecţia osului acută sau cronică
4.Redoare articulară-limitarea funcţiei articulaţiei de flexie-extensie,abducţie-adducţie, pronaţie-supinaţie.
5.Osteoporoza posttraumatică
Cauze:maladii ce interesează matricea proteică a organismului osos(intoxicaţii cronice), boli de sistem+ tumori, distrofii
osoase, boli de nutriţie, metabolice, avitaminoze, leziuni vasculare şi neurale, endarteritele...
6.Osificări perifocale
Cauze:eschele osoase expulzate din focarul de fractură în părţile moi, tulburări trofico-vasculare a părţilor moi în legătura cu
acţiunea agentului traumatic, hematoame masive, predispoziţia la osoficări, tratament incorect-masaj şi fizioproceduri de
încălzire incorecte, imobilizarea îndelungată
7.Retracţia musculo-ischemică Volkman-retracţia musculară ireversibilă, de obicei a musculaturii antebraţului, după
procedee postraumatice de ischemie regională
8. Edem cronic posttraumatic
9. Necroza aseptică osoasă........
30.FRACTURILE DESCHISE.CLASIFICAREA. CONDUITA DE TRATAMENT.

o Clasificarea după dimensiunile plăgii tegumentare(Gustilio-Andersen)
Tip I plaga pînă la 1 cm(leziunea minimală a ţţ moi.)
Tip II plaga peste 1 cm, fără leziuni tisulare majore
Tip III leziuni tegumentare distructive, importante
III.A-pierderi neinsemnate a ţţ moi, însă cu o largă deschidere a focarului-toaleta chirurgicală permite a închide plaga
cu proprii ţţ fără plastie tegumentară
III.B-pierderi importante a ţţ,cu descoperirea largă a focarului, e necesară plastia tegumentară
IIIC-fractura deschisă complicată cu lezarea vaselor, ce necesită repartizări urgente sau amputaţii
o Clasificarea Muller a fr. Deschise
1.pielea e traumatizată din interiorul focarului de fractură
2.pielea e traumatizată din exterior (plaga pînă la 5cm cu margini contuzionate)
3.plaga depăşeşte 5 cm, cu devitalizarea regională a marginilor.
4.plaga imensă, cu defect tegumentar primar.
Semne probabile a unei fracturi: Durere+edem a ţţ moi+ echimoza tardivă+ impotenţa funcţională
Semne certe:Mişcare patologică+crepitaţia osoasă+netransmitera mişcărilor active şi pasive+deformarea segmentului
traumatizat şi intreruperea continuităţii osoase+manifestări radiologice.
Prim ajutor în fracturi:
Analgezia adecvată+imobilizare+aplicarea pansamentului aseptic+hemostaza provizorie
La spital:stabilizarea fracturii prin metode chirurgicale.
21

Raspunsuri La Examenul de Stat-Modulul Traumatolog

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raspunsuri La Examenul de Stat-Modulul Traumatolog

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Release by MedTorrents.

Raspunsuri la Examenul de Stat,

3.FRACTURILE OMOPLATULUI. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

5.FRACTURILE I/ARTICULARE A HUMERUSULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

6.FRACTURILE EXTRAARTICULARE A HUMERUSULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

8.FRACTURILE CAPULUI OSULUI RADIAL. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

10.FRACTURILE OASELOR ANTEBRAŢULUI. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

11.FRACTURILE RADIUSULUI ÎN LOC TIPIC. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

12.FRACTURILE OSULUI SCAFOID. SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

13.LUXAŢIA TRAUMATICĂ A ŞOLDULUI.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

14.FRACTURILE COLULUI FEMURAL.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

15.FRACTURILE DIAFIZARE DE FEMUR.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

16.FRACTURILE CONDILIENE DE FEMUR.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

Aceste fracturi, sînt, ca regulă, intraarticulare. M ecanism de traumatizare direct-lovitură, cădere pe re -

19.FRACTURILE PLATOULUI TIBIAL.SIMPT.D-STIC.TRATAMENT.

20.FRACTURILE DIAFIZARE ALE OASELOR GAMBEI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

21.FRACTURILE MALEOLARE. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

22.FRACTURILE ASTRAGALULUI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

23.FRACTURILE CALCANEULUI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

23.FRACTURILE VERTEBRELOR. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

25.FRACTURILE BAZINULUI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

26.LEZIUNILE ASOCIATE CU FRACTURI ALE BAZINULUI. SIMPT. D-STIC.TRATAMENT.

28.COMPLICAŢIILE PRECOCE A FRACTURILOR OSOASE

29.COMPLICAŢIILE TARDIVE A FRACTURILOR OSOASE

30.FRACTURILE DESCHISE.CLASIFICAREA. CONDUITA DE TRATAMENT.

S-ar putea să vă placă și