Nemeş Alexandra Floriana

Visul unei nopţi de vară

Valuri albe de ninsoare s-au abătut peste sat. Crivăţul vâjâia, iar sub mustaţa albă
a cerului, roi uşor de fluturi albi străluceau în lumină.
Copilul, rătăcit în pădure, a adormit sub copac, speriat de zgomotele ce veneau
parcă din străfunduri.
I s-a părut, sau poate a visat, că s-a apropiat de el un câine mare, cu picioare lungi
şi suple ce se terminau la degete cu gheare. Era un lup.
Ce ciudat era! Ca în poveşti. Ţinea gâtul ţeapăn. La picioarele din spate avea patru
degete, iar la cele din faţă cinci, dar numai patru din ele atingeau pământul.
Paul ştia din poveşti că lupul este crud şi rău. Îşi făcea curaj, amintindu-şi
cunoscuta legendă în care o lupoaică i-a hrănit pe Romulus şi Remus, cei doi fraţi gemeni
abandonaţi în pădure.
Era singur şi îngheţat. Deodată, fiorosul animal cu mirosul, văzul şi auzul foarte
dezvoltate a tresărit, descoperind poate o pradă la mulţi kilometri depărtare.
Lupul l-a târăt după el în haita lui, ce se pregătea de vânat.
Băiatul s-a speriat. Ştia că-i un animal feroce, dar fiorosul în această iarnă
cumplită, s-a mulţumit doar cu o căprioară bătrână şi rănită.
Au mers apoi târâş prin zăpadă până la bârlogul bine ascuns, unde lupoaica hrănea
cu mare grijă şase căţeluşi.
Simţindu-se în primejdie, văzându-l pe copil, lupoaica a început să-şi care puii în
alt loc mai sigur, ducându-i în gură unul câte unul.
Probabil că puişorii nu aveau încă douăsprezece zile, căci tineau ochii închişi.
Băiatul se tot gândea cum să scape din bârlogul lupului, căci după douăzeci de
zile şi puii începeau să primească hrană solidă, iar la optsprezece luni începeau chiar să
vâneze.
Prin faţa ochilor îi treceau imagini cu lupi. Parcă vedea pagina din cartea de
istorie cu stindardul strămoşilor noştri daci. Stindard care avea un balaur cu cap de lup,
cu gura deschisă, confecţionat din metal.
Citise undeva că, fixat într-o prăjină, acest cap de lup avea un sistem ingenios prin
care, sub acţiunea curentilor de aer, scotea un suierat înspăimântător.
S-a cutremurat când lupii au început să urle.
Copilul se aştepta ca lupul să-l sfâşie. Parcă a simţit laba grea pe creştetul lui
îngheţat. A deschis ochii. Lupul nu mai era. Fruntea lui era mângâiată cu blândeţede
mâna pădurarului.
Ce bine! Totul a fost doar un vis. A scăpat de lup şi de haita lui. Se va întoarce la
bunici şi nu se va mai îndepărta de casă.
Va fi atent la primejdiile ce pot veni dinspre pădure. Ştia doar că “Lupul îşi
schimbă părul, dar năravul ba!”