Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Campul electromagnetic (EMF) este ansamblul campurilor electrice si magnetice, care oscileaza si se
genereaza reciproc la trecerea curentului electric printr-un conductor. Campul electromagnetic se
propaga indefinit in spatiu si constituie una din fortele principale ale naturii. Campul electric este produs
de un curent electric care traverseaza un conductor stationar, iar cel magnetic de un curent electric care
traverseaza un conductor in miscare.
In viziunea clasica, acest camp electromagnetic este un camp uniform si continuu, care se propaga sub
forma de unde. In viziunea teoriei cuantice, campul electromagnetic este compus din particule.
Descrierea matematica
Campurile electric si magnetic sunt reprezentate prin campuri vectoriale tridimensionale. Aceste
campuri vectoriale au cate o valoare definita in fiecare punct, valori care sunt functii ale coordonatelor
de spatiu si timp. Astfel, ele sunt notate de obicei prin \mathbf{E}(x, y, z, t) (campul electric) si
\mathbf{B}(x, y, z, t) (campul magnetic).
Daca numai \mathbf{E} este nenul si constant in timp, campul se numeste camp electrostatic. Daca
numai \mathbf B este nenul si constant in timp, campul se numeste camp magnetostatic. Daca unul din
cele doua campuri este dependent de timp, atunci ambele campuri trebuie considerate ca un camp
unitar (electromagnetic) descris de ecuatiile lui Maxwell. In vid, aceste ecuatii vectoriale sunt:
Legea fortei Lorentz descrie interactiunea campului electromagnetic cu materia incarcata. Cand un camp
circula prin mai multe medii, proprietatile campului se modifica in functie de diferitele conditii la
frontiera mediilor. Componentele tangentiale ale campurilor electric si magnetic relativ la frontiera celor
doua medii sunt:
\mathbf{E_{1}} = \mathbf{E_{2}}
\mathbf{B_{1}} = \mathbf{B_{2}}
Unghiul de refractie a unui camp electric intre medii depinde de permitivitatea (\varepsilon) a fiecarui
mediu:
\frac{\mathbf{tan\theta_1}}{\mathbf{tan\theta_2}} = \frac{\mathbf{\varepsilon_{r2}}}
{\mathbf{\varepsilon_{r1}}}
Unghiul de refractie a unui camp electric intre medii depinde de permeabilitatea (μ) fiecarui mediu:
\frac{\mathbf{tan\theta_1}}{\mathbf{tan\theta_2}} = \frac{\mathbf{\mu_{r2}}}{\mathbf{\mu_{r1}}}
Undele electromagnetice si aplicatii
Campul electromagnetic este un camp rotativ si se propaga sub forma de unde electromagnetice, cu o
viteza care depinde de permitivitatea si permeabilitatea mediului. Frecventa undelor este egala cu
frecventa cu care se deplaseaza electronii. Lungimile de unda ale undelor electromagnetice variaza intr-
un interval foarte larg. Astfel, in telecomunicatii se folosesc unde electromagnetice ale caror lungimi de
unda ajung la mai multe mii de metri, pe cand lungimile de unda ale radiatiilor gama emise de unele
elemente radioactive au valori de ordinul 10 m.
Undele electromagnetice se propaga in aer cu viteza luminii (300.000.000 m/s), aproximativ egala cu
viteza lor de propagare in vid. Conform acestei teorii, emise de J. C. Maxwell, lumina si radiatiile
asemanatoare (radiatiile infrarosii, ultraviolete, etc.) sunt tot de natura electromagnetica, diferind intre
ele prin lungimile de unda. Informatia se receptioneaza la distanta prin radio, televiziune, telefonie
mobila. Purtatorii informatiei sunt undele electromagnetice de frecventa ridicata, modulate pe undele
de joasa frecventa care contin informatia. Undele electromagnetice emise de antenele de emisie se
refracta, se difracta, interfereaza si sunt atenuate pana ajung la antena receptorului.
Undele hertziene (unde lungi, medii, scurte, ultrascurte, microunde) sunt emise de oscilatiile electronilor
din antenele emitatoare folosite in sistemele de radiocomunicatii si microunde (televiziune, radar,
cuptoare).
Radiatiile infrarosii sunt unde electromagnetice emise de corpurile calde, fiind si una din cele trei
categorii in care sunt impartite radiatiile solare (radiatiile infrarosii, lumina vizibila si radiatiile
ultraviolete). Ele se obtin prin oscilatiile moleculelor, atomilor si ionilor, iar amplitudinile lor depind de
temperatura corpurilor si de tranzitia electronilor catre invelisurile interioare ale atomilor. Sunt puternic
absorbite de apa sau de alte substante si produc incalzirea acestora. Inclusiv corpul uman absoarbe
aceste raze, percepandu-le drept caldura. Radiatiile sunt folosite in diferite procese de incalzire si
uscare, in construirea detectoarelor cu lumina infrarosie, pentru imprimarea imaginilor pe filme
sensibile la lumina infrarosie, la fotocopiatori termici.
Radiatiile vizibile sunt percepute de ochiul uman. Sunt emise de soare, stele, lampi cu filamente
incandescente a caror temperatura poate atinge 2000 - 3000˚C, tuburi cu descarcari de gaze, arcuri
electrice. Emisia luminii se obtine in urma tranzitiilor electronilor pe niveluri energetice inferioare ale
atomilor.
Radiatiile ultraviolete sunt emise de soare, stele, corpuri incalzite puternic si vaporii de mercur din
tuburi de sticla speciala de cuart (care nu absoarbe acest tip de radiatii). Radiatiile continute in lumina
solara se absorb in mare parte in stratul superior al atmosferei (stratul de ozon). Cu cat altitudinea
creste, cu atat cresc si radiatiile ultraviolete. Lumina ultravioleta incurajeaza formarea vitaminei D si
omoara bacteriile. Este de asemenea utila in dermatologie, la iluminatul fluorescent si la instalatii
industriale de numerotare. Radiatiile se obtin in urma tranzitiei electronilor de pe niveluri cu energii
mari pe niveluri cu energii mici.
Radiatiile X sunt emise de tuburi Röntgen, in care sunt accelerati electroni in campuri electrice intense,
astfel incat acestia patrund in interiorul invelisurilor electronice ale atomilor anodului sau gazului din tub
si smulg electroni din straturile de langa nuclee, in urma franarii acestor electroni si in urma tranzitiilor
ulterioare ale electronilor de pe niveluri cu energii mici. Au frecvente mari si sunt folosite pentru
realizarea radiografiilor medicale, deoarece sunt absorbite diferit de muschi si oase, impresionand
placile fotografice. Radiatiile sunt folosite si in scopuri terapeutice, ajutand la combaterea dezvoltarii
tesuturilor celulare bolnave.
Radiatiile cosmice si radiatiile gamma sunt emise in procesele de dezintegrare nucleara si in reactiile
nucleare din stele (sunt absorbite de atmosfera) si in reactoarele nucleare terestre. Sunt cele mai
penetrante, avand frecventele si energiile cele mai mari. Sunt folosite in defectoscopie, pentru
sterilizare, precum si in medicina (la tratarea cancerului).
Radiatiile X, radiatiile cosmice si radiatiile gamma formeaza categoria radiatiilor ionizante, avand efectul
cel mai nociv asupra sanatatii omului. Restul radiatiilor sunt neionizante, care la randul lor pot avea
efecte nocive, in functie de parametrii campului care le produce.