Sunteți pe pagina 1din 6

Cristalele

Cristina Popovici

Superstiţiile, mitologia şi literatura au fost întotdeauna legate de prezenţa cristalelor. Nu puţine sînt
miturile în care inelele misterioase aveau puteri magice. Chiar şi magicul glob de cristal al
prezicătoarelor este tot o mitificare a puterilor nemărginite ale cristalelor. În mitologia persană, se
spunea că lumea stă pe un gigant safir, căruia i se datorează culoarea albastră a cerului. Smaraldele erau
cîndva considerate şerpi orbi şi li se atribuiau proprietăţi medicale. Rubinele erau simbol al puterii şi al
dragostei în Evul Mediu, de aceea adeseori domniţele medievale prezentau cavalerilor lor trofee din
pietre preţioase. Multe pietre preţioase au primit însă atribute malefice, aşa cum a fost diamantul care
se spune că poate aduce nenorociri celui care îl poartă.

Unele pietre au fost atribuite fiecărei luni sau fiecărui semn zodiacal. Obiceiul de atribuire a unei pietre
preţioase fiecărei luni a anului provine din secolul I, descris de cele 12 pietre de pe pieptarul lui Aaron,
Marele Preot din Israel. În Exodul 28, 15-30 scrie: "În el [pieptar] să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume
patru rînduri de pietre. În rîndul întîi: un sardonix, un topaz şi un smarald, în al doilea rînd: un rubin, un
safir şi un diamant, în al treilea rînd: un opal, un agăţ, un ametist, în al patrulea rînd: un crisolit, un onix
şi un jasp". Obiceiul de a purta pietrele caracteristice lunilor a devenit popular abia în secolul al XVIII-lea,
în Polonia, de unde s-a răspîndit în Europa şi apoi în toată lumea. Pietrele preţioase şi semipreţioase
posedă, totodată, virtuţi extraordinare.

Energia benefică a pietrelor preţioase în viaţa omului, atracţia pentru comorile pămîntului a făcut ca,
după milioane de ani de tăinuire în cotloane subterane, să iasă la suprafaţă cristale de o frumuseţe rară.
Pietrele preţioase, semipreţioase, gemele sau - într-un cuvînt generic - cristalele au fost obiect de
fascinaţie din cele mai vechi timpuri. Li s-au atribuit puteri magice, calităţi metafizice, influenţe astrale,
dar, în fond, ascund în ele energii telurice şi cosmice acumulate de milioane de ani în structura lor
cristalină, care, odată ieşite la lumină, radiază în jur o fărîmă din comoară lor ascunsă.

Dacă pentru nativul în Balanţă, de exemplu, îi este caracteristic diamantul sau opalul, pentru Berbec,
ametistul, rubinul şi diamantul, pentru Capricorn, onixul alb, acestea, purtate în bijuterii pe mîna stîngă
sau la gît, cît mai aproape de plexul soarelui, le pot trezi, stimula sau atrage energiile pozitive.

Un cuarţ de dimensiuni mari, purificat corespunzător, purtat în permanenţă la gît, într-un săculeţ din
material textil natural, sau un cristal care să protejeze casa, aşezat într-un loc de cinste, unde să nu aibă
acces mîinile străine, îi pot încarcă cu energie pozitivă pe proprietarii acestuia. Cristalele înmagazinează
în ele nu numai energii nebănuite, atît pozitive cît şi negative, cît şi o întreagă istorie minerală, menită
acum să ofere omului care îşi pune încrederea în puterile sale acea fărîmă de eternitate pe care
mineralele o ascund în ele.

Efectele pietrelor asupra noastră:

AMPLIFICĂ sau INDUC aspecte sau calităţi pozitive: curaj, încredere, afectivitate, creativitate,
fidelitate, concentrare, bucurie, energie, prietenie, calm

DIMINUEAZĂ aspecte sau trăsături negative: teama, stress, negativitate, energii negative, depresie,
tensiune, furie, pericol, boală

ELIMINĂ aspecte care nu ne onorează: furie, stress, pesimism, violenţă, agresivitate, egoism

ABSORB energii negative din mediul înconjurător

PROTEJEAZĂ de energii negative

Corespondenţele dintre astrologie şi elementele lumii care ne înconjoară pot fi nenumărate. Avem culori
zodiacale, sunete specifice zodiilor, mod de viaţă în relaţie cu influenţele astrale, vibraţii comune care au
putut fi corelate de-a lungul secolelor. Dar zodiile şi-au găsit comunicarea şi în lumea cristalelor, în
funcţie de culorile specifice şi planetele guvernatoare.

BERBEC. SCORPION. Cristale roşii

Guvernate de Marte, cristalele roşii măresc energia la cote maxime. Dau chef de viaţă, inspiră la
iniţiativă şi îmbie individul spre acţiune, mişcare, schimbare. Dau curaj şi pasiune, fac omul să acţioneze
chiar şi în acele planuri la care nu ar fi îndrăznit să spere. Recomandate pentru atingerea oricăror scopuri
patronate de Marte: performante în sport, sex, curaj, energie fizică, afirmare, împlinirea dorinţelor
proprii, succes, îndrăzneală, victorie în conflicte şi competiţii, supremaţie, luptă. Sînt pietre care îl fac pe
purtător să se evidenţieze, să se manifeste cu personalitate, să atingă puterea, deci sînt pentru cei care
vor să devină primii în tot ce fac: şefi, directori, sportivi. Atrag succesul în domenii caracterizate de
concurenţă şi luptă pentru afirmare. Amplifică şi îmbunătăţeşte viaţa sexuală, sporind pasiunea erotică.
Femeile îl pot purta pentru a avea succes la bărbaţi, iar bărbaţii pentru a avea succes în faţa adversarilor.
Protejează împotriva atacurilor fizice şi psihice, a rănilor, a violenţei şi agresivităţii sub orice formă, a
greşelilor din impulsivitate sau grabă, a accidentelor. Mesajul lor: fii curajos, acţionează, luptă, fii primul!
Recomandări: Rubin, Granat, Rodocrozit, Carneol, Spinel roşu, Coral roşu, Jasp roşu, Rodonit.

TAUR. BALANŢA. Cristale roz

Guvernate de Venus, cristalele roz emit o căldură tandră, o anume bucurie de viaţă, o pace interioară
care atrage simpatia şi iubirea pură. Relaxează trupul şi mentalul, aduc calm în suflet şi fericire pe chip.
Sînt pietrele celor buni la suflet, a copiilor şi adolescenţilor, a oamenilor îndrăgostiţi şi puri în interior.
Aplanează conflictele, ajută la exprimarea sentimentelor în forma lor cea mai sinceră. Recomandat
pentru atingerea oricăror scopuri patronate de Venus: iubire, căsătorie, frumuseţe, bucurie, plăcere de a
trăi, înţelegere, calm, armonie, talente artistice, senzualitate, prietenie, împăcare, viaţa de familie, şarm
personal. Mesajul cristalelor roz: fii bun, iubeşte necondiţionat, dăruieşte, fii tandru! Recomandări:
Cuartz roz, Lepidolit, Opal roz, Ametrin, Rodonit, Coral, Sugilit, Safir roz, Turmalină roz, Jasp roz, Zircon
roz, Calcedonie roz.

GEMENI. FECIOARĂ. Cristale galbene

Guvernate de Mercur, cristalele galbene deschid spre cunoaştere şi comunicare, spre informaţie şi
relaţionare, spre dezvoltarea intelectuală şi inter-conectare la nivel mental şi spiritual cu lumea din jur.
Conferă flexibilitate şi adaptabilitate în plan relaţional şi intelectual, ajută la dezvoltarea mentală,
facilitează comunicarea, măresc sociabilitatea, capacitatea de expresie, deschid noi căi de explorat în
plan mental, intelectual sau relaţional, ajută la intrarea în contact cu semenii. Recomandate
comunicatorilor, profesorilor, scriitorilor, oamenilor de afaceri, acelor oameni care intră în permanenţă
în contact cu oamenii, pentru o bună înţelegere şi comunicare. Sînt recomandate pentru atingerea
oricăror scopuri patronate de Mercur: călătorii, studii, afaceri, prietenie, colaborare, mişcare,
comunicare, literatură, relaţionare, împăcare, dialog, cunoaştere, exprimare. Protejează împotriva
greşelilor, a erorilor de percepţie, a relaţiilor negative, a neînţelegerilor în plan relaţional, a eşecului
financiar. Mesajul lor: comunică, intră în legătură cu lumea, află, cunoaşte! Recomandări: Chihlimbar,
Citrin, Agat, Diamant galben, Ochi de tigru, Safir galben, Topaz galben, Turmalină galbenă.

RAC. Cristale albe, incolore

Guvernate de Lună, cristalele albe, incolore sau argintii conferă puritate şi linişte interioară, o forţă de
protecţie împotriva oricărui tip de pericol. Deschid la nivel emoţional pe cei care nu ştiu să iubească,
sporesc instinctul matern şi îmbunătăţesc relaţiile de familie, ajută la menţinerea unei stări echilibrate
de sănătate. Îmbie la schimbări periodice în viaţa individului, măresc romantismul, emotivitatea,
capacitatea de a iubi (recomandat celor care nu ştiu să-şi exprime sentimentele). Pe femei le face mai
calde, mai atrăgătoare, iar pe bărbaţi îi ajută să înţeleagă mai bine universul feminin. Sînt pietre în
general feminine, dar bărbaţii le pot purta pentru a deprinde calităţile tipic feminine: intuiţie, dragoste,
înţelegere. Calmează, relaxează, conferă somn liniştit şi vise revelatoare, aduc la lumină energiile
pozitive şi le anihilează pe cele negative. Protejează împotriva bolilor, a atacurilor psihice negative, a
gîndurilor negre, a depresiei, a suferinţei din dragoste. Este recomandat pentru atingerea oricăror
scopuri patronate de Lună: familie, domiciliu, sensibilitate, emotivitate, sănătate, casă, ocrotire,
sensibilitate, feminitate, copii, maternitate. Conferă somn liniştit. Sînt pietre indicate pentru menţinerea
unei stări bune de sănătate sau a se purta în timpul sarcinii, la femei (sau pentru fertilitate). Protejează
împotriva bolii, a problemelor familiale, a dezordinii şi neînţelegerilor, a atacurilor psihice. Mesajul lor:
ocroteşte, deschide-ţi sufletul, fii sensibil, ascultă! Recomandări: Calcedonie, Piatra Lunii, Howlit, Agat,
Cuartz lăptos, Cristal de stîncă, Perlă.

LEU. Cristale portocalii sau aurii

Guvernate de Soare, cristalele orange sau aurii intră în relaţie cu personalitatea individului. Conferă
energie de a ne manifesta cu mai multă încredere, măresc creativitatea şi capacitatea de expresie, ajută
la descoperirea talentelor personale. Stimulează, încurajează, trimit la acţiune. Conferă protecţie şi
putere de a reuşi în viaţă. Atrag succesul, afirmarea, reuşita, norocul, şansa. Scot la iveală adevărata
personalitate sau ajută la manifestarea propriei individualităţi. Alungă timiditatea, neîncrederea, ajută la
ieşirea din anonimat pentru a arăta lumii adevărata valoare. Conferă strălucire, unicitate, mîndrie celui
care le poartă şi atrage atenţia asupra purtătorului. Sînt pietre optimiste, norocoase, aducătoare de
succes. Protejează împotriva ghinionului, a nereuşitei, a neşansei. Mesajul lor: afirmă-ţi personalitatea,
trăieşte, impune-te, iubeşte, fii mîndru de tine! Recomandări: Piatra Soarelui, Calcedonie, Chihlimbar,
Citrin, Crisoberil, Ochi de tigru, Ochi de pisică, Opal de foc, Pirită.

TAUR. BALANŢĂ. GEMENI. FECIOARĂ. Cristale verzi

Guvernate de Mercur şi Venus, deopotrivă, cristalele verzi ascund în ele o energie cu totul specială, fiind
aducătoare de noroc şi echilibru. Aduc relaxare, calm interior şi exterior, aplanează conflictele şi deschid
spre armonie şi bună înţelegere. Sînt cristale ale poftei de viaţă, ale sănătăţii, ale purităţii naturii, deci
conferă energia necesară pentru a ne echilibra viaţa pe toate planurile. Sînt pietre care menţin o stare
de sănătate bună (cristale vindecătoare). Sînt recomandate pentru orice scopuri aflate în grija lui Venus:
dragoste, căsătorie, succes la sexul opus, împăcare, armonie, bunătate, calm, linişte, frumuseţe, dar şi a
lui Mercur: bani, succes în afaceri, bunăstare, afirmare intelectuală, bună relaţionare, comunicare,
studiu, călătorii, împăcare. Par a fi cristale "bune la toate". Protejează împotriva pierderilor de bani, a
ghinionului, a bolilor, a gîndurilor negative. Mesajul lor: fii calm, fii bun, iubeşte, colaborează, ascultă-l
pe cel de lîngă tine! Recomandări: Agat, Smarald, Jad, Turmalină Verde, Peridot/Olivină, Zircon verde,
Aventurin, Heliotrop, Amazonit, Turcoaz, Malahit, Crisopraz, Agat de muşchi.

SĂGETĂTOR. VĂRSĂTOR. PEŞTI. Cristale albastre şi bleu

Guvernate de Jupiter şi Uranus, cristalele albastre intră deja într-o lume de deasupra preocupărilor
primare ale individului. Deschid accesul spre alte dimensiuni ale lumii, ale spiritului, spre extinderea
orizonturilor mai departe de limitele umane. Conferă somn liniştit cu vise spirituale, calmează, înlătură
emoţiile negative şi deschid spre domenii noi de descoperit. Sînt recomandate oricăror scopuri
patronate de Jupiter: călătorii, realizare socio-profesională, bunăstare, succes, noroc, şansă, bogăţie
(financiară şi spirituală deopotrivă), spiritualitate, cunoaştere, elevare spirituală, vocaţie, atingerea
marilor ţeluri, optimism, bucurie de a trăi, ascensiune, dreptate, sau de Uranus: explorare de noi direcţii,
planuri de viitor, succes, expansiunea conştiinţei, schimbare pozitivă, revoluţie personală, îndrăzneala de
a porni pe căi nebătătorite, prietenie, asociere, colaborare, simpatie. Deschid calea spre viitor şi spre
împlinirea personală. Încurajează spre exprimarea personalităţii în libertate deplină, fără limite, sau spre
aprofundarea unei forme superioare de cunoaştere: spiritualitate, astrologie, cultură, religie, filosofie,
educaţie. Protejează împotriva monotoniei, a plafonării, a limitării orizonturilor, a ghinionului şi
energiilor negative. Mesajul lor: deschide-ţi mintea, fii liber să te exprimi, extinde-te, caută, explorează,
fii original şi creativ! Recomandări: Safir, Zircon albastru, Acvamarin, Lapis Lazuli, Turcoază, Topaz bleu,
Azurit, Sodalit.

CAPRICORN. Cristale negre

Guvernate de Saturn, cristalele negre măresc seriozitatea, păstrează contactul cu realitatea, deschid
ochii spre adevăr, ajută la ancorarea în concret, limpezind confuzia. Scad imaginaţia bolnăvicioasă, iluzia,
visarea, readuc individul cu picioarele pe pămînt, pentru a găsi soluţii concrete la problemele sale.
Conferă stabilitate, maturitate, înţelepciune, o altă capacitate de înţelegere a realităţii. Conferă
stabilitate, securitate, auto-control, disciplină, răbdare, ambiţie. Ajută la detaşare şi concentrare, la
recăpătarea încrederii în momente de confuzie. Conferă longevitate. Scad stresul, apatia, blocajele,
frustrările, gîndurile negative, pesimismul. Ajută la descoperirea posibilităţilor concrete de rezolvare a
situaţiilor dificile, la îndeplinirea propriului destin, la înţelegerea scopului vieţii. Sînt recomandate
oricăror scopuri patronate de Saturn: carieră, politică, trecerea piedicilor, responsabilitate, seriozitate,
maturitate, ascensiune socială şi profesională. Protejează împotriva obstacolelor, a probelor destinului,
a greutăţilor. Mesajul lor: linişteşte-te, detaşează-te, analizează calm situaţia şi, cu răbdare, ajungi la
ţelul propus! Recomandări: Onix negru, Obsidian negru şi fulg-de-nea, Perlă neagră, Diamant negru, Jais,
Turmalină neagră, Cuarţ fumuriu, Ochi de şoim.

PEŞTI. Cristale violet

Guvernate de Jupiter şi Neptun, cristalele violet deschid poarta spre lumea spirituală, spre divinitate şi
latura ascunsă din om, ce aşteaptă să fie explorată. Scot la iveală talentele latente, calităţile psihice din
om, harurile de clarviziune sau vindecare, capacitatea de dăruire şi forţa de sacrificiu. Sînt pentru spirite
elevate sau pentru cele ce tind să evolueze mai sus decît limitele lumii în care trăiesc, pentru cei care
ştiu că există şi altceva dincolo de concreteţea lumii în care trăiesc. Sînt pentru cei care vor să se dedice
unui ideal de credinţă, pentru contactul cu divinitatea şi universul, pentru accesul la domenii
neexplorate: religie, psihologie, parapsihologie, clarviziune, astrologie. Au calităţi vindecătoare pentru
trup, suflet şi spirit. Protejează împotriva energiilor negative, a atacurilor psihice, a magiei şi gîndurilor
malefice, aducînd mereu lumină divină asupra purtătorului. Mesajul lor: fii sensibil, ascultă-ţi intuiţia,
deschide-te spre spiritualitate, explorează, visează! Recomandări: Ametist, Fluorină, Charoit, Safir violet,
Lepidolit.

Corespondenţele zodiacale – în fond – sînt pur orientative, pentru că atunci cînd te vei afla în faţa unei
vitrine pline cu pietre preţioase cu gîndul să alegi, cu siguranţă îţi va fi cumplit de greu să selectezi doar
una. Cristalul care te cheamă e cel de care ai nevoie, vibraţia lui va intra în tine şi îţi va oferi energia
pozitivă pentru o viaţă echilibrată. O piatră preţioasă personală nu mai este demult un capriciu de lux, ci
o protecţie energetică pură de care ai nevoie. Caută-ţi cristalul personal sau – cumva – te va găsi el pe
tine!

S-ar putea să vă placă și

  • Sindromul Cerebelos
    Sindromul Cerebelos
    Document9 pagini
    Sindromul Cerebelos
    Andrei Popa
    100% (1)
  • Diferentiere LLC de LMC
    Diferentiere LLC de LMC
    Document5 pagini
    Diferentiere LLC de LMC
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Instrumente
    Instrumente
    Document26 pagini
    Instrumente
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • MCC
    MCC
    Document1 pagină
    MCC
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • 12 Punctia
    12 Punctia
    Document9 pagini
    12 Punctia
    Ilie Daniela
    Încă nu există evaluări
  • MCC
    MCC
    Document1 pagină
    MCC
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Nifedipina
    Nifedipina
    Document2 pagini
    Nifedipina
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Cele 4 Forte Ale Naturii
    Cele 4 Forte Ale Naturii
    Document2 pagini
    Cele 4 Forte Ale Naturii
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Camp Electromagnetic
    Camp Electromagnetic
    Document4 pagini
    Camp Electromagnetic
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Meninge Spinal
    Meninge Spinal
    Document5 pagini
    Meninge Spinal
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Emisferele Cerebrale
    Emisferele Cerebrale
    Document12 pagini
    Emisferele Cerebrale
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Materia Neagra
    Materia Neagra
    Document3 pagini
    Materia Neagra
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Hernii Inghinale Directe Si Indirecte
    Hernii Inghinale Directe Si Indirecte
    Document2 pagini
    Hernii Inghinale Directe Si Indirecte
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Histologie Partiala
    Histologie Partiala
    Document36 pagini
    Histologie Partiala
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Ulcer Ul
    Ulcer Ul
    Document9 pagini
    Ulcer Ul
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Vibrio
    Vibrio
    Document4 pagini
    Vibrio
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Genitalul Feminin
    Genitalul Feminin
    Document18 pagini
    Genitalul Feminin
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Giardioza
    Giardioza
    Document3 pagini
    Giardioza
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Ulcer Ul
    Ulcer Ul
    Document9 pagini
    Ulcer Ul
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări
  • Gast Rita
    Gast Rita
    Document3 pagini
    Gast Rita
    Andrei Popa
    Încă nu există evaluări