Sunteți pe pagina 1din 2

Cateheză despre post

1. Pregătirea aperceptivă - Postul este o rânduială lăsată de Dumnezeu. Prima


poruncă dată de Dumnezeu omenirii a fost una privitoare la post. Ea era neapărat trebuincioasă
pentru noi în rai, mai înainte de cădere, cu atât mai trebuincioasă este ea după cădere. După ce
a fost pus în grădina Raiului, omul a primit porunca să nu mănânce din pomul „cunoștinței
binelui și răului” dar Adam a mâncat, iar Dumnezeu din iubirea de oameni a trimis pe Fiul Său,
Care ne-a răscumpărat din păcatul original deschizându-ne porțile nemuririi.
2. Anunțarea temei – În cele ce urmează ne vom referi la rânduiala și sfințenia
postului.
3. Tratarea
 Definiție: Cuvântul post, a posti înseamnă reținere de la mâncare și plăceri. Este
una din principalele rânduieli spirituale ale creștinismului, care, alături de
rugăciune ajută la înfrânarea poftelor și pornirilor trupești și la alungarea duhurilor
necurate.
 Temeiuri scripturistice: În grădina Edenului, Dumnezeu i-a rânduit omului prima
lege despre post, prin porunca dată: „Din toți pomii din rai poți să mănânci. Iar din
pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci.” În VT evreii posteau lunea și joia
(Levitic). Moise a postit 40 de zile înainte de a primi Tablele Legii, pe muntele Sinai.
Regele David a postit încât a putut spune: „genunchii mei au slăbit de post”. Prin
post a închis Ilie cerul, prin post a scăpat Daniel nevătămat din groapa cu lei și cei
trei tineri din cuptorul de foc. Prin post a ajuns Sf. Ioan Botezătorul să fie cel mai
mare între cei născuți din femeie. În sfârșit, nu Mântuitorul Însuși Și-a început
lucrarea de mântuire cu un post lung de 40 de zile? Nu ne-a arătat astfel că prin
post trebuie să punem începătură vieții noastre de creștin? Postul mai întâi, iar
toate celelalte vin odată cu el. Cu ea l-a înfrânt Hristos pe Satan în pustie, cu ea a
biruit cele trei patimi diavolești cu care L-a ispitit acesta: iubirea de plăceri, iubirea
de slavă și iubirea de bani.
 Temeiuri patristice: „Postul ocrotește orice virtute. Este începutul luptei
spirituale, începutul vieții creștine, mama rugăciunii, izvorul smereniei” (Sf. Isaac
Sirul) „Postul este izvor de bucurie” (Sf. Vasile cel Mare)
 Clasificarea postului: trupesc (înfrânarea parțială sau totală a trupului pe un
anumit timp de la orice mâncare de dulce și abstinența în familie) și sufletesc
(înfrânarea de la vicii, de la păcate și de la distracții nefolositoare; zăbovirea în
rugăciune).
- După lungime, postul este de o zi (miercurea, vinerea, 14 sept, 29 august, 5
ianuarie) și de mai multe zile (Postul Pastelui, Postul Sf Apostoli, Postul
Adormirii MD, Postul Crăciunului).
- După asprime: ajunare desăvârșită, post aspru (doar seara, uscat), post obișnuit
(înfrânare de la dulce), post ușor (dezlegare la vin, peste si untdelemn în
anumite sărbători din post).
 Importanța postului: folosește sufletului și trupului pentru că întărește trupul,
ușurează și curățește sufletul, păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului.
Postul este taina vieții și izvorul virtuților. El nu vatămă, ci dă tărie și putere trupului
și duhului. Dându-și seama ce har aduce postul, omul vrea ca tot mai mult să
postească. Postind, omul își despovărează trupul de greutatea întunericului și a
grăsimii. Trupul se face ușor și puternic, duhul limpede și strălucitor.
4. Recapitularea – Așadar, ce înseamnă cuvântul post? Reținerea de la
mâncare și plăceri. Avem temeiuri scripturistice pentru post? Atât în VT, cât și în
NT, Hristos Însuși dându-ne exemplu. Care este esența postului? Ea constă în
împletirea postului trupesc și sufletesc cu rugăciunea și iubirea aproapelui. Care
este valoarea postului? Ea stă în faptul că dă sănătate trupului și curățește sufletul
de păcate, dându-i aripi pentru a ajunge la cer.
5. Asocierea – Postul poate fi asemănat cu antrenamentul unui „atlet
spiritual” care ne face asemenea cu Hristos. Precum fiecare om își gătește casa sa
și și-o împodobește când aude de venirea unei persoane importante, tot așa și
postul dă prilej omului să-și curețe și să-și împodobească casa sufletului său, atât
pe dinăuntru, cât și pe dinafară pentru venirea Mirelui Hristos sau a unor slujitori
plăcuți Lui.
6. Generalizarea – Postul este abținerea de la mâncare și băutură pe un timp
limitat, în scopul cinstirii lui Dumnezeu, prin restabilirea echilibrului și a armoniei
dintre trup și suflet, precum și ajutorarea și slujirea semenilor.
7. Aplicarea – Trebuie să postim în zilele rânduite de Biserica și în posturile
anului, atât prin abținerea de la bucate, cât și de la păcate. Se recomandă
Spovedania și Împărtășania în timpul postului. Nu ține ură, vrăjmășie sau invidie în
inimă; iartă din toată inima, pentru ca și Dumnezeu să te ierte pe tine și fă
milostenie oriunde îți cere Dumnezeu, prin aproapele. Iar când postim, să nu
postim ca să fim lăudați de oameni, ci spre mântuirea sufletelor noastre și spre
slava Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

S-ar putea să vă placă și