I Tim.

1, 15: „Vrednic de credință și de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit

în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.”
Aș vrea să această mărturie de credință, cumva, și de recunoaștere a păcătoșeniei de
sărbătoarea de care ne bucurăm astăzi: îl evocăm pe fratele și învățătorul nostru Ioan Marini.
El a fost mare pentru că mai întâi s-a încadrat în acest verset, și-a recunoscut starea de
păcătoșenie, pentru că a lăsat ca Hristos să lucreze în viața lui. N-a fost doar voința lui, ci a
fost voia Domnului care a lucrat în el. Aceasta este prima condiție pentru ca noi să fim
lucrători în ogorul Domnului.
Fratele și învățătorul Ioan Marini este o mare personalitate, dar nu numai pentru
adunarea noastră și pentru frații de la Oastea Domnului. Și aici am vrea să lărgim puțin
contextul, să-l vedem un pic mai amplu decât cum l-am evocat în cele câteva predici, cuvinte
de învățătură pe care le-am auzit aici. Anul acesta, 2019, este decretat de către Patriarhia
Ortodoxă Română ca „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și
primarilor gospodari)”. Ei bine, învățătorul Ioan Marini se încadrează perfect între
personalitățile localității acesteia, nu numai ale satului, ci ale zonei. Noi îl cunoaștem în
primul rând din adunare, din scrierile duhovnicești, din predici, din articole publicate la Sibiu.
Dar cei de aici oare îl cunosc suficient măcar ca învățător? A fost evocat mai înainte, în ceea
ce a fost citit la proces, că a fost un bun învățător. Dar un învățător bun, mă întreb eu, doar
pentru darurile lui pedagogice, pentru competențele lui, pentru dragostea pe care o avea
pentru copii, pentru competențele pe care le avea, sau pentru că, mai mult, la spate era relația
lui personală cu Domnul? De acolo îi venea izvorul, puterea, harul, și ceea ce făcea o făcea cu
altă amploare, cu altă bogăție, cu altă dimensiune, mult mai mare decât se poate face cu acele
virtuți, cum învățăm noi în școală, estetice: bunătate, altruism, dragoste umană față de copil și
tot ce propun științele laice în cadrul științelor pedagogice. Ei bine, probabil că din viața cu
Hristos îi venea această putere.
Învățătorul Ioan Marini avea acest dar, acea binecuvântare de la Domnul să poată cu
înflăcărare să vestea cuvântul lui Dumnezeu. Ne dăm seama că trebuie să te golești pe tine,
dacă vrei să transmiți un mesaj, să duci o mărturie, nu poți să o dai numai din cunoștințele
tale, chiar și numai din experiența ta, ci trebuie să ai insuflare de la Domnul. Dar pentru asta
trebuie să te smerești, trebuie să te golești. Suntem chemați fiecare să înțelegem această taină
a tăierii voii noastre și este cea mai grea lucrare pe care o avem de făcut în viața noastră. Însă,
până nu facem acest lucru, misiunea noastră este limitată, este șubredă, este slabă.