FC-Hristos s-a născut, Sorina, știu, în Banat, acest salut e unul sacru.

Spune-mi, te rog, a trecut Crăciunul, cu ce te ocupi? Parcă te vad printre hârtii, planuri, scripte.
Însă dacă răspunsul tău e „Da,” prefer să știu cum ai petrecut practic, apoi trecem la Didactic.

SG-Adevărat S-a născut! Un salut pe care l-am învățat de la bunici și care îmi e tare drag. Bunicul
din partea mamei era cantor la biserica din Viile Dejului, ca apoi, în satul copilăriei mele, să
continue ceea ce făceau din generație, în generație, ai lui. Pentru mine, familia și credința sunt
sacre, iar serviciul, Didacticul, cum îi spuneai, ține de credință. A-ți face datoria la locul de muncă
e ca și cum îl cinstești pe Dumnezeu în fiecare zi. Sărbătoarea familiei, pentru că asta înseamnă
pentru mine Crăciunul, am petrecut-o în familie, la fiica mea acasă. De când a venit nepoata noastră
pe lume, Ajunul Crăciunului e acolo … unde o parte din mine își continuă drumul către un alt
orizont. E întâlnirea familiilor noastre întruna singură, cu o masă clasică de Crăciun ….și asezonată
cu râsetele zgomotoase ale nepoatei, însoțite de colindele noastre strămoșești, ale colindătorilor
care deschid ușa casei din Giroc.

FC-Se vede.. .
Dar, as vrea sa știu, dat fiind faptul ca mama ta soacră e de etnie germană, la fel și soțul, ce
gastronomie ați pus pe masă. Ultima dată, am servit crofne și plăcintă cu dovleac. De fapt, să
spui celor care ne văd acum, unde te găsești, satul tău, are un obol aparte.

SG Mama soacră a venit noră în casă și a învățat că e important să respecte specificul casei,
aproape că numai din povești mai ne amintim rețetele pe care le-a adus de la Liebling în casa
bănățeană din Voiteg.
Pe masă punem produsele noastre clasice: sarmale, mezeluri făcute în casă, friptură de porc cu
compot, zupa bănățeană cu tăieței de casă, melșpaisuri, cozonac, iar sub brad, într-o sită deasă,
grâu și cârnați, pentru a mulțumi anului rodnic ce a trecut.
Satul Voiteg m-a adoptat încă din vremea când nu prea știam multe despre această lume. Eu mă
simt o fiică a satului, deși adoptivă. Este un sat cu puține tradiții păstrate de-a lungul timpului,
cu oameni așezați, harnici și pricepuți, ai căror copii și-au găsit un viitor mai bun, în Timișoara
sau în străinătate, iar cei care au rămas promovează folclorul la nivel național și internațional
prin ansamblul „Voitegeana.” Din Școala din Voiteg au plecat și s-au afirmat profesori, medici,
juriști, ingineri. Și eu, și soțul meu am învățat la Școala din Voiteg. Eu m-am întors ca
învățătoare în sat, iar soțul meu, ca inginer agronom.

FC - Da, atunci inginerii agronomi erau la mare căutare, pământul se lucra, dar văd, gradinuța ta,
mai că e gata sa mustească a primăvară, tronează un castel....

SG Și acum pământul se lucrează, dar cu utilaje moderne, și se află sub administrarea unor firme
cu capital românesc și străin. Soțul meu, inginer agonom, după cum și tu ai afirmat,
administrează în Voiteg Centrul româno- german de pregătire profesională în domeniul
agriculturii, nu mai lucrează automatizat lanuri întinse, dar se ocupă de grădina de lângă casă,
unde avem o mică grădină „de experimentare”, o minipodgorie în devenire, o minilivadă. Nu ne
lipsesc fructele din primăvară și până toamna târziu, dar nici legumele pe vreme de vară.
FC - Eu am cunoscut câte ceva, am un prieten aici, de la mine din sat, care are, în fața casei o
troiță, iar în curte, are zidită o biserică.

SG Troița despre care vorbești este un monument închinat celor 116 locuitori din comuna Voiteg
care în noaptea de Rusalii, din 1951, au fost deportați în Bărăgan, printre care și bunicii doamnei
Carmen Cazan, soția dlui prof. Emil Cazan, măcean de-al tău. Biserica, cred, că au construit-o în
semn de mulțumire că bunicii, Moise și Domnica Jebelean, s-au reîntors acasă. I-am cunoscut și
eu, de multe ori i-am întâlnit, mai ales când mingea cu care ne jucam în curtea școlii ajungea în
curtea lor, casa lor învecinându-se cu școala.

FC-Sorina, am tot ocolit, dar tu ai cam trecut pe la Arad, avem deja foarte mulți prieteni, ne-am
fost călătorit împreună, cum te-ai împrietenit cu universitatea, noi cu tine?

SG -Aradul este pentru mine locul în care mă întorc cu drag. Aici mi-am completat studiile
universitare, eu terminând Liceul Pedagogic la Timișoara, în 1986. Am cunoscut colegi din
Arad încă din vremea liceului, pentru că în acea perioadă nu exista Liceul Pedagogic în Arad, iar
Timișul școlariza învățători și educatoare pentru județul Arad. O mare parte i-am cunoscut prin
Asociația Învățătorilor Bănățeni (A.I.B.), prin activitățile comune cu Asociația Generală a
Învățătorilor din România (A.G.I.Ro), A.I.B. fiind membră fondatoare A.G.I.Ro. Aici te-am
cunoscut și pe tine mai bine, pe voi, la un simpozion de Ziua Învățătorului. Atunci te-am auzit
pentru prima oară într-un discurs nonconformist. Era imposibil să nu fii atras de acel stil
neobișnuit zilelor noastre, captivant, ce te determina la reflecție. Și dacă tot am vorbit despre
studii, aș adăuga că studiile masterale, pe care le-am urmat la Universitatea de Vest, au fost cu
bursă de studii, tocmai pentru rezultatele obținute la Arad.
De atunci și până acum drumurile mele și ale voastre au fost comune. Voi ați fost prezenți la
toate evenimentele importante pe care le-am organizat la Școala Voiteg, când m-am mutat la
Școala nr. 16 din Timișoara și când am preluat funcția de președinte al Asociației Învățătorilor
Bănățeni, la lansări de carte, simpozioane. Voi ați fost cei care ați scris articole pe care, apoi, le-
ați susținut cu mult profesionalism. Voi ați fost cei care m-ați susținut de fiecare dată când mi-a
fost greu.
Cât despre Salon... Atât cât am putut, am fost prezentă la salon. Fiecare întâlnire de la salon avea
farmecul ei, cu oameni dragi, talentați. Mi-ar plăcea să pot veni mai des.

FC-Acum, că ne știm deja unele parcursuri, să te intreb, ce îți face Copilul de.. Suflet.. Ai și tu,
pe lângă alții, dascăl fiind. Ce face școala ta, știu că, în curând, te vei muta în casă nouă, știu că o
mutare, ai făcut, lăsând ... liniștea de la sat zălog pe claxoanele ... de la oraș?

SG După 32 de ani, ani în care am format mai bine de 7 generații la Școala din Voiteg, am luat
hotărârea de a-mi muta serviciul la Timișoara, mai aproape de casă, aș zice, dar nu mă pot
despărți de casa de la Voiteg, de liniștea și spațiul pe care ni l-am creat aici. Soțul meu m-a
susținut să îmi duc decizia până la capăt. Este al treilea an de când Copilul meu de Suflet, școala,
crește și se dezvoltă așa cum îmi doresc. E greu să lași un colectiv de colegi și să găsești un alt
colectiv, mult mai mare, eu având o experiență în spate. Pot spune că Școala Gimnazială nr.16
din Timișoara m-a primit, mă apreciază pentru ceea ce fac, simt că locul meu e acolo, elevii și
părinții lor sunt deschiși și îmi respectă munca, colegii mei sunt săritori, mă sprijină dacă îi
solicit, e o comunitate în care tronează munca și respectul pentru aceasta. Desigur că și eu sunt o
persoană care nu pot să nu mă implic pentru starea de bine a copiilor, pentru siguranța și
securitatea lor.

Fc-Nu te voi întreba de comisii și proiectele din care faci parte, nu de alta, dar se răcesc crofnele,
plăcinta cu ludaie, te răscolesc puțin, ție ți-e dor...
Poala ta se face ghem, pruncii în ea... gem... dar bunica Sorina, cum e?

SG Comisiile și proiectele din care fac parte îmi ocupă mai tot timpul. Așa că bunica Sorina este
mai mult în vacanțe cu nepoata, și atunci dacă nu este plecată cu părinții. Mi-ar plăcea să fim mai
mult împreună, să-i pot depăna povești așa cum îi spuneam și fetei mele. Gătim când suntem
împreună: „crofnie”, adică gogoși, plăcintă întinsă cu ludaie și clătite. Astea sunt preferatele ei
de când era mică și nu putea să spună decât „goși.”

FC - Așa, cred ca are calități de la fiecare și un nume.. rar. Te-a ajutat la plăcinte, vă văd mereu
cu șorț la brâu. Aș dori rețeta de crofne.. la Macea așa li se spune.

SG Clara e numele nepoatei mele și clar are o personalitate puternică destul de greu de modelat.
Îi place să gătească, să facă singură de la început totul, trecând prin toate etapele. Are răbdare să
ducă lucrul la bun sfârșit.
Cred că rețetele nu diferă de la o zonă la alta și dacă produsele sunt de calitate: lapte, ouă, făină,
drojdie, mirodenii, reușita este garantată. Desigur că și frământatul își are rostul lui, perioada de
creștere, prelucrarea formelor, uleiul și focul.

FC- Și, de final, care e Lecția recent predată despre Sorcova, un text, te rog, pentru Gutenberg, și
pentru mine, o întrebare care să-mi taie pofta de atâta.. dulce... Mulțumesc pentru găzduire, aici
la tine, nici ceasul nemțesc, cu cuc, nu bate. De ce?

SG- Recunosc că nu îmi place să vorbesc despre mine. Obișnuiesc să las faptele să vorbească.
Dar timpul s-a scurs nesperat de repede. Abia că l-am simțit.
Elevii mei sunt abia în clasa I. Anul acesta i-am învățat despre tradițiile neaoș românești, dar și
legate de patriotismul local, să simtă că trăiesc în Banat, mersul cu Steaua, cu Craii, Plugușorul,
Sorcova și Pițărăii (de Ajun de Crăciun sau de An Nou).

Textul bănăţenesc al Sorcovei sună cam aşa :

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca viţa de vie
La Sfântă Mărie.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroşi
Copiii sănătoşi.
Câte cuie sunt pe casă
Atâţia galbeni pe masă.
Câte paie-n cotăriță
Atâția bani la găzdăriță.
La anul şi la mulţi ani!
Să trăiţi şi să ne daţi bani!

Mulțumesc pentru acest interviu! Nu mi-a fost ușor să-mi fac o introspecție.
Nu aș încheia fără o urare Salonului Gutenberg: „Mulți ani cu multe realizări, cu vise împlinite și
oameni implicați care să-l susțină!”