În noaptea de 30 ianuarie 2000, digul iazului cu steril de la societatea Aurul S.A.

, societate mixtă
româno-australiană, s-a rupt pentru că nu a rezistat la cantitatea mare de apă acumulată după
câteva zile de dezgheț și ploi torențiale. Aproximativ 100.000 metri cubi de apă cu conținut
ridicat de cianură și metale grele s-au deversat în râul Lăpuș. Valul toxic a ajuns din Lăpuș în
Someș, apoi în Tisa, iar de acolo în Dunăre, otrava lăsând în urmă mii de tone de pește mort.
Sterilul a fost dus de ape până în Marea Neagră.

Cianurile și metalele grele au ajuns pe trenurile și în fântânile cu apă potabilă din Bozânta Mare
și împrejurimi. Au fost afectate peste patru hectare de teren care aparțin localnicilor. Sătenii au
fost nevoiți să își facă alte fântâni, mai adânci. Scurgerea de apă bogată în cianuri a cauzat
întreruperi ale furnizării de apă potabilă în 24 de orașe și costuri pentru uzinele de purificare.
Sistemele de furnizare a apei potabile din Ungaria și Iugoslavia nu au fost puse în pericol de
poluarea cu cianură.

Accidentul este unul dintre cele mai mari dezastre ecologice după Cernobîl. Astfel, s-a inițiat
procesul de monitorizare internațională a efectelor pe termen lung a deversării de cianură asupra
biodiversității, în special păsări, mamifere și vegetație acvatică.