Secretele celor 10 mari baraje din România

Vidraru – judeţul Argeş Lacul Vidraru (1000 de hectare) a fost creat între anii 1960 şi 1965, în judeţul Argeş, cu
scopul producerii de energie electrică. Lacul de acumulare adună apa râurilor Capra, Buda şi ale afluenţilor lor din
munţii Frunţii şi Ghiţu. Are o adâncime de până la 155 de metri şi un baraj înalt de 166 de metri. În cei cinci ani şi
jumătate de construcţie a barajului Vidraru au fost executate lucrări impresionante: s-au forat de kilometri de galerii
subterane, au fost excavaţi 1.768.000 metri cubi de rocă, din care aproximativ un milion de metri cubi în subteran, s-
au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care 400.000 metri cubi în subteran şi s-au montat 6.300 tone de
echipamente electromecanice. Se spune că aproape un numări impresionant de oameni şi-au pierdut viaţa pe
şantierele barajului. “Înainte de umplerea lacului, zona arăta cum arată o colonie de muncitori din ziua de azi. Între
toate construcţiile de lemn care o împânzeau se remarcau vreo două mai mari: Casa Verde şi Casa Brătienilor, peste
standardele de atunci, cu fundaţii de beton, precum şi o bisericuţă. Prin 1999, când s-a dat dispoziţie să se uzineze
cea mai mare parte a apei din lac, nivelul acumulării scăzuse atât de mult, încât se vedea cu ochiul liber cum se
realizează confluenţa râurilor Buda şi Capra, iar în apropiere de Cumpăna, puteau fi zărite, de pe mal, fundaţiile
acestor construcţii mai importante”, povestea Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeş. O legendă
spune că localnicii satului Cumpăna, înghiţit de ape, ar fi preferat să moară decât să îşi părăsească vetrele. Gura
Apelor – judeţul Hunedoara Povestea lacului Gura Apelor (420 de hectare) din Retezat a început în 1974, când statul
român a decis, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 759, amenajrea hidroenergetică a Râului Mare – Retezat,
care avea să cuprindă barajul Gura Apelor, hidrocentrala subterană Retezat şi hidrocentrala Clopotiva. Un an mai
târziu au început lucrările la baraj. „După aproape 11 ani de activitate, în care s-au dăltuit în granitul munţilor zeci de
kilometri de galerii şi s-au înălţat în calea apelor un baraj de anrocamente şi miez de argilă, atunci cel mai mare din
Europa, la 16 aprilie 1986 îşi închide porţile galeria de deviere şi apele Râului Mare Retezat sunt zăgăduite. Atunci a
început acumularea apelor în lacul care va avea în final un volum de peste 210 milioane metri cubi de apă şi o
suprafaţă de 420 de hectare”, informa Hidroconstrucţia. Lacul de acumulare Gura Apelor are o adâncime maximă de
peste 160 de metri, iar barajul lui are o lungime de 464 de metri şi o înălţime de 168 de metri. Drumul care
traversează barajul îi duce pe turişti la Poiana Pelegii, locul de pornire ale mai multor trasee turistice din Parcul
Naţional Retezat. Barajul Gura Apelor are ca rol atât producerea de energie electrică, cât şi în regularizarea cursului
Râului Mare şi atenuarea undelor de viitură. Dacă barajul nu ar fi existat, torentele ar fi avut efecte devastatoare
pentru comunităţile de pe Valea Streiului. Cea mai mare tragedie provocată de viituri în zona Retezatului s-a petrecut
în 12 – 14 iulie 1999, când 14 oameni dintr-o colonie muncitorească aflată în avalul barajului au murit. „În lipsa
barajului Gura Apelor, acest debit de 1345 metri pe secundă nu ar fi putut fi tranzitat fără a se produce inundaţii
catastrofale cu pierderi materiale şi umane greu de estimat. Efectele dezastrului s-ar fi extins la toată populaţia şi la
obiectivele sociale şi economice amplasate pe lunca Râului Mare şi a Streiului până la vărsarea în Mureş, pe sectorul
Brazi – Simeria”, scria inginerul Aurel Vlaiconi, autorul articolului „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, din
revista de specialitate Energetica. Siriu – judeţul Buzău Lacul Siriu (420 de hectare) este situat pe râul Buzău, aflat
pe teritoriul comunei Siriu şi s-a format în perioada 1982 - 1994, după construcţia barajului de la Siriu şi apoi a
hidrocentralei Nehoiaşu. Barajul a fost realizat prin unirea celor doi munţi din apropiere, masivul Podul Calului şi
masivul Siriu. Odată cu construirea barajului Siriu, aproximativ 300 de gospodării au fost strămutate, la mijlocul anilor
1970. ”Toată lumea ştie că aici au început lucrările uneia dintre cele mai spectaculoase amenajări hidroenergetice de
aces fel din ţară. La începutul deceniului următor, întinderilor pitoreşti li se va adăuga un lac uriaş, acumulând
milioane de metri cubi de apă, creaţie a minţii şi mâinilor omului. O realitate care se anunţă, dar care în conştiinţa
localnicilor aparţine deja prezentului. Mai bine de 300 de gospodării urmează să fie scoase, pe etape, din zona
viitorului lac. Şi trebuie să recunoaştem că asemenea decizie nu se poate înfăptui oricum. Oamenii se desprind greu
de tot ceea ce au înfăptuit de o viaţă. Sunt momente de trăire intensă, dar şi de răzbatere spre înţelegere”, relata
jurnalistul Lazăr Băciucu în reportajul său din Viaţa Buzăului, publicat în 1974. Izvorul Muntelui (Bicaz) – judeţul
Neamţ Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz (31.000 de hectare) a fost unul dintre cele mai mari proiecte de amenajări
hidrografice din istoria României. Construcţia barajului Bicaz a durat 10 ani (1950 - 1960), iar în proiect au fost
implicaţi peste 15.000 de oameni, mulţi dintre lucrători fiind deţinuţi politici, detaşaţi în lagărele de muncă. care au
lucrat la ridicarea barajului de la Bicaz, a tunelului de aducţiune şi a uzinei electrice de la Stejaru. La temelia barajului
au fost excavaţi 1.312.000 metri cubi de stâncă, aproape cât volumul barajului, 1.625.000 metri cubi de beton.
Realizarea construcţiei a impus strămutarea a 22 de sate. Dintre acestea, unele ca Răpciune, Cârnu, Reţeş – au
dispărut în totalitate. Au fost strămutaţi peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodării, potrivit
 documentelor vremii. Două cimitire care urmau să fie îngropate de ape, au fost şi ele dislocate. Două cimitire care
urmau să fie îngropate de ape, au fost şi ele dislocate. Preoţii satelor Hangu şi Fârţagi, au început cu un an înainte
de inaugurarea barajului să-şi îndemne enoriaşii la slujba de duminică, să-şi mute morţii în noul cimitir de pe Dealul
Chiriţenilor. A luat astfel naştere ceea ce avea mai târziu să se numească „Drumul Morţilor” – cel pe care au fost
cărate osemintele. „Sătenii îşi mutaseră deja morţii în deal la Chiriţeni. Chiar şi cei neidentificaţi au fost reînhumaţi
într-o groapă comună”, relata fostul învăţător Teoctist Galinescu din Chiriţeni. Porţile de fier I Porţile de Fier I este cea
mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea şi are o putere instalată de 1080 MW. În aval există şi hidrocentrala
Porţile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW. Lacul de acumulare de la Porţile de Fier I are un volum de peste
2200 milioane metri cubi de apă şi se întinde de la baraj până la confluenţa cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal
zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între localitaţile Baziaş şi Orşova. Zona Porţile de
Fier are un bogat potenţial arheologic, istoric şi turistic. Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I a fost cel mai
ambiţios proiect de exploatare a potenţialului hidroenergetic al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de
control al inundaţiilor. Prima fază de construcţie a început în 1964 şi durat până în anul 1968. Lucrările au avut loc
simultan pe cele două maluri. S-au construit ecluzele, cele două centrale electrice şi primele trei câmpuri deversoare
pe malul sârbesc, vreme în care fluviul şi-a continuat cursul pe mijloc. În a doua fază de construcţie, între 1968 şi
1970 apele au trecut prin ecluze, s-a putut izola zona de mijloc şi au fost amenajate celelalte 11 guri deversoare.
Treptat, nivelul apei a crescut şi s-a format lacul de acumulare care are o lungime de 130 de kilometri. Problema
navigaţiei s-a uşurat prin construirea celor două ecluze, dar au avut de suferit mulţi oameni care trăiau în satele de pe
Clisura Dunării. Au fost inundate, pe partea românească, 3.560 hectare, fiind afectate zece localităţi (Orşova, Ada-
Kaleh, Eşelniţa, Dubova, Vârciorova, Tufări, Jupalnic, Ogradena, Tişoviţa, Plavişeviţa), unele inundate parţial, iar alte
complet. Satele au fost strămutate pe noi amplasamente. Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I a
fost inaugurat la 16 mai 1972, iar la ceremonie au participat preşedinţii Nicolae Ceauşescu şi Iosif Broz Tito. Stânca
Costeşti – judeţul Botoşani şi Republica Moldova Barajul Stânca-Costeşti (7.700 hectare) a fost construit pe râul Prut,
între anii 1973-1978, la hotarul României cu Republica Moldova. Amenajarea hidrografică a dus la strămutarea mai
multor sate din judeţul Botoşani, în care trăiau peste 1.600 de familii. Patru sate au fost înghiţite de apa lacului de
acumulare, iar alte şase au fost inundate parţial. Lacul a fost declarat rezervaie naturală protejată în 2004, urmând ca
o suprafaţă importantă să fie instituită ca arie de protecţie specială avifaunistică. Ea include şi rezervaţia naturală
Stânca Ripiceni şi zonele limitrofe acesteiia (bălţi, stufăriş, păpuriş, zone împădurite, pajişti). Cerna – Valea lui Iovan
– judeţul Gorj Lacul Valea lui Iovan (300 de hectare) de pe Valea Cernei a fost construit în anii 1970, barajul fiind
realizat din roci şi argilă. Lacul a fost amenajat în munţi, prin bararea râului Cerna în aval de confluenţa cu râul Valea
lui Iovan. Se află într-o zonă protejată, în mijlocul Parcului Naţional Domogled - Valea Cernei. Lacul de acumulare şi
barajul lui aveau ca rol producerea de energie electrică şi alimentarea cu apă a localităţilor din regiune, dar şi
irigaţiile. De asemenea, lacul este foarte bogat în peşte (păstrăv, lostriţă, păstrăv curcubeu). Adâncimea maximă a
lacului din munţi este de 107 metri, iar înălţimea barajului se ridică la 110 metri. Cinciş – Hunedoara Lacul Cinciş
(260 de hectare) a fost inaugurat în anul 1964, după ce statul român a decis construirea barajului şi crearea lacului
pentru a asigura necesarul de apă al oraşului Hunedoara, aflat la acea vreme în plină dezvoltare, şi a combinatului
din localitate. Valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi
Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat Lacul Cinciş, care a ajuns la o capacitate de aproape 30 de milioane de metri
cubi de apă. În jurul apei care a înghiţit vetrele aşezărilor străvechi, şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor
lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare. Unele dintre aceste relatări vorbesc despre faptul că lacul ar fi bântuit de
morţii din cimitirele înghiţite de apă, că aici s-au înecat oameni, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că în trecut
animalele nu se apropiau să bea apă din lac ori că pe fundul lui, în apele tulburi, trăiesc şerpi, caracatiţe sau balauri
pe fundul lui. Localnicii din Cinciş, satul învecinat lacului, povestesc cum în anii 1960, oamenii au fost nevoiţi să îşi
dezgroape morţii din vechile cimitire din valea ce urma să fie inundată pentru a le muta într-un alt cimitir. „Au fost
multe născociri despre lac, dar singurle blesteme au fost cele aruncate de oamenii necăjiţi asupra comuniştilor, care
i-au forţat să-şi părăsească vetrele”, relata Maria, o bătrână din Cinciş. „Cincişul era predominat de un noian de
credinţe şi superstiţii, care stăpâneau întreaga viaţă spirituală a cincişenilor. Oamenii erau urmăriţi de ideea că
anumite forţe supranaturale le conduc viaţa”, se arăta în monografia satului.În prezent, lacul de acumulare aflat la
marginea satului Teliucu Inferior, învecinat Hunedoarei, a rămas un loc ideal pentru amatorii de pescuit şi de
distracţie, chiar dacă în ultimii ani, malurile lui au fost ocupate de construcţii particulare. Surduc Lacul Surduc (460 de
hectare), aflat la circa 100 de kilometri de Timişoara, este cel mai mare lac din judeţul Timiş. Lacul de acumulare a
fost amenajat pe cursul pârâului Glanda, afluent al râului Bega. Construcţia barajului, înalt de 36 de metri, a început
în 1972, iar acumularea de apă s-a realizat începând cu anul 1976. Lacul de acumulare are ca scop principal
asigurarea cu apă potabilă a zonei Timişoara şi apărarea împotriva inundaţiilor. De asemnea, lacul de acumulare
este una dintre zonele de agrement importante din judeţul Timiş. Paltinu – judeţul Prahova Lacul de acumulare
Paltinu (200 de hectare) a fost amenajat în judeţul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluenţa acesteia
cu Valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Construcţia barajului lacului a început în 1966, iar cinci ani mai
târziu acesta a fost inaugurat. Zona este privită ca o mică „mare în munţi“, iar barajul este considerat unul din cele
mai frumoase din România, cu o înălţime de 108 metri şi o lungime de aproape 500 de metri. Potrivit unor legende,
pe fundul lacului ar sălăşlui un monstru, peşte sau şarpe, cu o lungime de câţiva metri, iar în alte legende spun că
lacul îşi cere tributul în suflete.

Citeste mai mult: adev.ro/pbcutx