Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
– PARTEA A III-A –
PREVEDERI PENTRU
EVALUAREA SEISMICĂ
A CLĂDIRILOR EXISTENTE
INDICATIV P 100-3/2019
BENEFICIAR,
– SEPTEMBRIE 2019 –
COD DE PROIECTARE SEISMICĂ -
PARTEA A III-A - PREVEDERI PENTRU
EVALUAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR
EXISTENTE, INDICATIV P 100-3/2008:
REVIZUIRE COD;
REDACTAREA A III-A
2019
COLECTIV DE ELABORATORI (P 100-3/2019):
ELABORATORI:
Viorel Popa
Radu Văcăreanu
Radu Pascu
Șerban Dima
Ioan Paul
Daniel Stoica
Horațiu Popa
Eugen Lozincă
Helmuth Kober
Mihai Pavel
Ionuț Damian
Florin Pavel
Dietlinde Kober
Daniel Bîtcă
Mircea Bârnaure
Andrei Papurcu
Tiberiu Pascu
Vasile Oprișoreanu
ȘEF DE PROIECT:
Viorel Popa
1. Generalități 1
1.1. Obiect și domeniu de aplicare 1
1.2. Structura codului 3
1.3. Definiții generale 4
1.4. Unități de măsură 5
1.5. Simboluri 5
1.6. Documente de referință 6
2. Evaluare seismică 7
2.1. Generalități 7
2.2. Operațiile care compun procesul de evaluare 8
2.3. Metodologii de evaluare 9
2.3.1. Metodologia de nivel 1 10
2.3.2. Metodologia de nivel 2 10
2.3.3. Metodologia de nivel 3 11
3. Cerințe de performanță 12
3.1. Cerințe fundamentale 12
3.2. Clase de risc seismic 12
3.3. Necesitatea lucrărilor de intervenție 13
3.4. Proiectarea lucrărilor de intervenție 14
5. Evaluare calitativă 21
5.1. Obiectul evaluării calitative 21
5.2. Alcătuirea clădirii 21
5.2.1. Condiții privind alcătuirea de ansamblu 21
5.2.1.1. Traseul încărcărilor 21
5.2.1.2. Redundanța 21
5.2.1.3. Criterii pentru regularitatea pe verticală 22
5.2.1.4. Criterii pentru regularitatea în plan 22
5.2.2. Condiții pentru interacțiunile clădirii 22
5.2.2.1. Distanța față de construcțiile învecinate 22
5.2.2.2. Supante 22
5.2.2.3. Componente nestructurale 22
5.2.3. Acțiunea de diafragmă a planșeelor 23
5.2.4. Condiții privind alcătuirea elementelor structurale 23
5.2.5. Condiții privind infrastructura și terenul de fundare 23
5.3. Degradarea clădirii 24
6. Evaluare cantitativă 26
6.1. Generalități 26
6.1.1. Starea Limită Ultimă 27
6.1.2. Starea Limită de Serviciu 27
6.2. Acțiunea seismică și combinațiile de încărcări 27
6.3. Modelarea comportării structurale 28
6.4. Metode de calcul 28
6.5. Verificări ale elementelor structurale 28
6.6. Metodologia de nivel 1 – evaluare prin calcul 28
6.7. Metodologia de nivel 2 – evaluare prin calcul 30
6.8. Metodologia de nivel 3 – evaluare prin calcul 31
8. Concluziile evaluării 36
8.1. Stabilirea clasei de risc seismic 36
8.1.1. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică 37
8.1.2. Gradul de afectare structurală 37
8.1.3. Gradul de asigurare seismică 37
8.1.3.1. Metodologia de nivel 1 38
8.1.3.2. Metodologia de nivel 2 38
8.1.3.3. Metodologia de nivel 3 40
8.2. Conținutul raportului de expertiză tehnică 40
1
Prin prevederile codului se urmărește evaluarea seismică și stabilirea strategiei de
intervenție pentru reducerea vulnerabilității seismice a clădirilor existente astfel încât,
la incidența mișcărilor seismice severe, să se asigure cu un grad acceptabil de încredere:
(a) protecția vieții și integrității fizice a persoanelor;
(b) menținerea, fără întrerupere, a desfășurării de activități și servicii esențiale
pentru viața socială și economică;
(c) limitarea pagubelor materiale. ( )
Eficiența măsurilor de protecție seismică prezintă un anumit grad de incertitudine
din cauza caracterului imprevizibil, aleator, al cutremurelor. Astfel, calitatea
expertizelor tehnice și a documentațiilor tehnice pentru lucrările de intervenție trebuie
evaluată prin măsura în care se respectă prevederile documentelor normative în vigoare
la data elaborării acestora și nu prin prisma apariției, în cazul unei clădiri, a unor efecte
defavorabile, la incidența unei mișcări seismice severe.
Gradul de încredere în evaluarea seismică a clădirilor existente este, în cele mai
multe situații, mai redus decât cel asociat proiectării construcțiilor noi, deoarece
clădirile existente:
(a) sunt realizate conform nivelului de cunoaștere de la momentul construirii
acestora;
(b) pot ascunde erori de proiectare și execuție și nu sunt realizate în sistemele actuale
de management și control al calității lucrărilor de construcție;
(c) au suferit degradări specifice exploatării;
(d) pot să fi suferit acțiunea unor cutremure precedente și a unor acțiuni neseismice
cu efecte necunoscute. ( )
Pentru evaluarea seismică sunt necesare valori diferite ale factorilor de siguranță
pentru materiale și structuri, stabilite în funcție de informațiile disponibile și de gradul
de incertitudine al acestora.
Condițiile stabilite prin prezentul cod au caracter minimal și nu sunt limitative.
Prevederile codului reflectă nivelul de cunoaștere la data elaborării acestuia în ceea
ce privește acțiunea seismică, principiile și regulile de calcul și alcătuire ale
construcțiilor, precum și performanțele și cerințele privind construcțiile și produsele
pentru construcții utilizate.
Codul este supus actualizării periodice, pe măsura evoluției progresului tehnic în
domeniul evaluării și proiectării lucrărilor de intervenție la clădiri la acțiunea seismică.
Pe măsură ce prin cercetări teoretice și experimentale se vor obține informații
suplimentare privind performanțele, ipotezele, modelele, metodele și valorile de calcul
utilizate, acestea vor constitui baza fundamentării unor amendamente tehnice la
prezentul cod cu respectarea, în condițiile legii, a procedurii de actualizare sau revizuire
a reglementărilor tehnice.
Ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilității de avariere la acțiuni
seismice severe prin compararea directă a rezultatelor sintetice ale evaluărilor seismice
realizate pentru clădiri în diferite perioade nu este concludentă din cauza schimbării
periodice a documentelor normative pentru evaluarea seismică a clădirilor existente și a
stării evolutive de degradare a clădirilor.
2
Ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilității de avariere la acțiuni
seismice severe se face utilizând proceduri specifice, care nu fac obiectul P 100-3.
Concluziile și recomandările unei expertize tehnice devin caduce în cazul
schimbării documentelor normative față de cele aflate în vigoare la data elaborării
expertizei, în cazul schimbării semnificative a stării de degradare a clădirii față de
situația de la momentul expertizării sau atunci când s-au produs modificări ale clădirii
privitoare la: funcțiune, sistem structural sau componente nestructurale. Evoluția stării
de degradare a clădirii, față de situația de la momentul expertizării, se consemnează de
către un expert tehnic.
Prevederile codului se adresează specialiștilor cu activitate în construcții (experți
tehnici, verificatori de proiecte, ingineri proiectanți), beneficiarilor, investitorilor sau
proprietarilor construcțiilor, autorităților locale, precum și autorităților de control în
construcții.
Evaluarea seismică se face de către un inginer evaluator cu competențele și
experiența necesare pentru tipul de clădire evaluată. Procurarea datelor și încercările
sunt efectuate de personal calificat și cu experiență. (0)
Structura codului
Structura codului P 100-3 este următoarea:
1. Generalități
2. Evaluarea seismică
3. Cerințe de performanță
4. Informații pentru evaluarea seismică
5. Evaluarea calitativă
6. Evaluarea cantitativă
7. Evaluarea fundațiilor și terenului de fundare
8. Concluziile evaluării
Anexa A: Hazardul seismic
Anexa B. Structuri din beton
Anexa C: Structuri din oțel
Anexa D: Structuri din zidărie
Anexa E: Componente nestructurale
Anexa F: Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente
Anexa G: Comentarii
Anexa H: Exemple de calcul a lucrărilor de intervenție structurală la clădiri
existente, vulnerabile seismic
Anexa I: Îndrumător pentru întocmirea raportului de expertiza tehnică
seismică la clădiri
Anexa J: Exemple de rapoarte de evaluare seismică
3
Capitolele 1-8 și anexele A-E au caracter normativ. anexele F-J au caracter
informativ. (0)
Definiții generale
În P 100-3 sunt valabile definițiile date în P 100-1 cu următoarele completări: (0)
Avarie seismică: defecțiune structurală sau nestructurală (semnificativă) a unei
construcții, cauzată de acțiunea cutremurului.
Beneficiar: persoană (fizică sau juridică) sau autoritate publică care comandă expertiza
tehnică și căreia, în temeiul unui contract, i se prestează serviciile de expertizare tehnică
și i se predă raportul de expertiză tehnică.
Clasă de risc seismic: indicator sintetic al susceptibilității de avariere seismică a unei
clădiri existente la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită
ultime.
Clădire: construcție supraterană și, după caz, subterană, alcătuită din unul sau mai multe
tronsoane, având încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor,
materialelor etc.
Consolidare: refacerea sau înnoirea oricărei componente structurale a unei clădiri cu
scopul îmbunătățirii comportării structurii la diferite tipuri de acțiuni.
Degradare a construcției: pierderea caracteristicilor inițiale ale unei construcții sau părți
de construcție din cauza unor acțiuni exterioare sau prin folosință îndelungată.
Evaluare seismică: ansamblul investigațiilor care se desfășoară pentru evaluarea
comportării seismice a unei clădiri la acțiunea mișcărilor seismice severe.
Evaluare calitativă: evaluare pe baza unor proprietăți care sunt observate și care nu pot
fi în general măsurate, bazată pe judecată inginerească.
Evaluare cantitativă: evaluare prin metode de calcul inginerești care conduce la rezultate
numerice cu unități de măsură.
Examinare vizuală: procedeu de verificare vizuală, prin măsurători efectuate prin sondaj
a unor elemente adecvat selectate, a corespondenței dintre geometria structurii existente
și planurile de ansamblu.
Expertiză tehnică: cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert tehnic atestat asupra
unei situații sau probleme cu caracter tehnic pentru lămurirea acesteia și, după caz,
pentru identificarea soluției de remediere.
Expertiză tehnică la acțiuni seismice: expertiză tehnică referitoare la evaluarea seismică
a unei clădiri, la necesitatea lucrărilor de intervenție și, după caz, la tipul și anvergura
acestora.
Expunere: populația, bunurile materiale, valorile culturale și activitățile economice
expuse la risc, aflate în clădire și în imediata vecinătate a acesteia.
Inspecție în teren: activitățile desfășurate în teren pentru verificarea și completarea
informațiilor privind detaliile clădirii din documentația tehnică de proiectare originală
sau din proiectarea simulată.
Lucrări de intervenție: lucrări de construcție realizate în vederea reducerii
vulnerabilității construcțiilor existente.
4
Planurile de ansamblu: piesele desenate, parte a documentației tehnice de proiectare,
care descriu geometria structurii și permit identificarea componentelor structurale și a
dimensiunilor acestora.
Notă: De exemplu, asemenea planuri sunt reprezentate de planurile de cofraj la construcțiile de
beton armat sau planurile de montaj la construcțiile de oțel.
Planuri de detaliu: piese desenate, parte a documentației tehnice de proiectare, care
descriu detaliile de execuție.
Notă: De exemplu: planuri de armare ale elementelor de beton armat, planuri de execuție ale
elementelor metalice, ale nodurilor etc.
Proiectare simulată: procedeu de reconstituire a unor informații privind detalierea
elementelor structurale și componentelor nestructurale pe baza documentelor normative
și practicii de proiectare sau de execuție din perioada realizării clădirii.
Raport de expertiză tehnică la acțiuni seismice: raport întocmit de către expertul tehnic
atestat în urma expertizării tehnice a unei clădiri la acțiuni seismice.
Reabilitare: refacerea sau înnoirea componentelor unei clădiri pentru a se asigura un
nivel al funcțiunii similar sau superior celui anterior reabilitării.
Reabilitare seismică: refacerea sau înnoirea componentelor unei clădiri pentru reducerea
vulnerabilității acesteia la acțiuni seismice, în acord cu cerințele fundamentale din acest
cod.
Relevare clădire: activități de identificare a componentelor structurale și a principalelor
componente nestructurale, de măsurare a gabaritelor clădirii, elementelor structurale și
componentelor nestructurale, și de reprezentare grafică a planurilor de ansamblu.
Notă: Se pot obține, după caz, informații privind cantitatea și poziția armăturilor longitudinale
și transversale în elementele de beton, alcătuirea elementelor metalice etc.
Remodelare: refacerea sau înnoirea oricărei componente a unei clădiri în scopul
schimbării funcțiunii sau a gradului de ocupare.
Reparație: refacerea sau înnoirea oricărei componente degradate a unei clădiri cu scopul
de a obține caracteristici similare celor anterioare degradării.
Reparație capitală: refacerea sau înnoirea tuturor componentelor esențiale degradate ale
unei clădiri pentru a se asigura un nivel al funcțiunii similar celui anterior degradării.
Susceptibilitate de avariere seismică: capacitatea unei construcții de a suferi anumite
avarii seismice.
Vulnerabilitate seismică: susceptibilitate la avariere a unei clădiri în urma unei acțiuni
seismice.
Unități de măsură
Se utilizează unitățile de măsură conform prevederilor P 100-1. (0)
Simboluri
Se utilizează simbolurile așa cum sunt definite în P 100-1. (0)
5
Documente de referință
Documentele normative de referință sunt cele prevăzute în P 100-1 împreună cu
cele din tabelul 1.1.
Tabelul 1.1 Standarde de referință specifice părții a III-a a codului P 100.
1 SR EN 1997-2:2008 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 2:
Investigarea și încercarea terenului
6
2. Evaluare seismică
Generalități
Evaluarea seismică a clădirilor constă dintr-un ansamblu de operații pe baza cărora
se stabilește susceptibilitatea avarierii seismice. Susceptibilitate de avariere se stabilește
în funcție de gradul în care sunt satisfăcute cerințele evaluării stabilite conform
P 100-3.
Activitatea desfășurată pentru evaluarea clădirii, rezultatele examinării și studiilor
efectuate în vederea evaluării, concluziile referitoare la siguranța seismică a clădirii,
necesitatea lucrărilor de intervenție și, după caz, natura și proporțiile acestor lucrări,
sunt prezentate în raportul de evaluare seismică a construcției, parte a expertizei tehnice.
Conținutul detaliat al raportului de expertiză tehnică este prezentat la 8.2.
Scopul expertizelor tehnice la acțiuni seismice se stabilește în acord cu prevederile
P 100-3 și cu solicitările beneficiarului.
Expertizele tehnice la acțiuni seismice se întocmesc pentru stabilirea
susceptibilității avarierii la acțiuni seismice severe, a necesității lucrărilor de intervenție
și pentru stabilirea tipului și anvergurii acestora.
Expertizele tehnice pot să nu conțină recomandări privind tipul și anvergura
lucrărilor de intervenție, în următoarele situații:
(a) expertize tehnice comandate de către autoritățile judiciare sau alte autorități
publice, de către proprietari sau investitori necesare în cadrul unor spețe;
(b) expertize tehnice comandate de potențiali investitori pentru stabilirea
oportunității investițiilor;
(c) expertize tehnice comandate de către companii de asigurare pentru stabilirea
primelor de asigurare;
(d) expertize tehnice comandate de către proprietari pentru a stabili măsura în care
este posibilă organizarea și desfășurarea de activități permanente sau temporare
în spațiile publice ale unor clădiri. ( )
Evaluarea seismică se realizează pentru ansamblul clădirii, alcătuit din structură și
elemente nestructurale, sub acțiunea componentelor verticale și orizontale ale acțiunii
seismice.
Evaluarea seismică se finalizează prin încadrarea clădirii într-o clasă de risc seismic
și stabilirea necesității lucrărilor de intervenție și, după caz, descrierea tipului și
anvergurii acestora.
În cazul în care expertiza tehnică conține recomandări privind tipul și anvergura
lucrărilor de intervenție, nivelul minim de asigurare care trebuie îndeplinit în urma
acestor lucrări se stabilește conform prevederilor 3.3.
În cazul realizării lucrărilor de intervenție recomandate, expertiza tehnică se poate
completa, detalia sau definitiva la încheierea lucrărilor de decopertare a elementelor
structurale, situație care poate influența volumul, costurile și durata lucrărilor de
reabilitare seismică.
Evaluarea seismică poate să se refere la clădiri realizate parțial în raport cu
prevederile documentației tehnice de proiectare. În acest caz, evaluarea seismică se face
ca pentru clădiri existente.
7
Evaluarea seismică a unui tronson dintr-o clădire realizată din două sau mai multe
tronsoane învecinate, izolate între ele prin rosturi seismice care traversează întreaga
structură, se face:
(a) independent de restul tronsoanelor, dacă nu se așteaptă interacțiunea între
tronsoane ca urmare a deplasărilor seismice orizontale;
(b) independent, cu evaluarea efectelor defavorabile ale interacțiunii, dacă este
așteptată interacțiunea între tronsoane și degradarea acestora ca urmare a
deplasărilor orizontale, din cauza dimensiuni mici a rostului seismic. ( )
Clădirile alcătuite din tronsoane separate parțial, prin rosturi care nu traversează
întreaga structură, se evaluează seismic în totalitate.
Prin excepție de la (12), în cazul clădirilor multietajate realizate din două sau mai
multe tronsoane având suprastructura separată și infrastructură comună, evaluarea
seismică a unui tronson se poate face independent, conform (11), la decizia motivată a
expertului.
În cazul clădirilor care, din cauza acțiunii seismice orizontale, pot interacționa cu
clădiri învecinate de care nu sunt separate prin rosturi seismice suficient de mari, la
evaluarea seismică se vor evalua efectele defavorabile ale interacțiunii asupra clădirilor
în cauză.
Evaluarea seismică poate să se refere exclusiv la documentația tehnică de proiectare
a unei clădiri. În această situație, concluziile expertizei se vor referi strict la
documentația analizată și nu la o eventuală clădire realizată pe baza acestei documentații.
(0)
8
(a) evaluarea calitativă;
(b) evaluarea cantitativă, prin calcul. ( )
Evaluarea calitativă a clădirilor se face pe baza criteriilor generale prevăzute în
capitolul 5.
Evaluarea cantitativă a clădirilor se face pe baza modelelor și metodelor generale
de calcul prevăzute în capitolul 6.
Evaluarea sistemului de fundare se face conform prevederilor capitolului 7.
La evaluarea calitativă și cantitativă se va ține seama de aspectele specifice de
alcătuire a structurilor din diferite materiale precizate în anexa B pentru structurile de
beton armat, în anexa C pentru structurile din oțel, și în anexa D pentru structurile cu
pereți din zidărie.
Evaluarea componentelor nestructurale ale clădirilor se face pe baza prevederilor
date în anexa E.
Raportul de evaluare se întocmește conform prevederilor 8.2. (0)
Metodologii de evaluare
P 100-3 prevede trei metodologii de evaluare a clădirilor, diferite din punct de
vedere al complexității, definite prin baza conceptuală, nivelul de rafinare a metodelor
de calcul și nivelul de detaliere a operațiunilor de verificare:
(a) Metodologia de nivel 1, de complexitate scăzută;
(b) Metodologia de nivel 2, de complexitate medie;
(c) Metodologia de nivel 3, de complexitate ridicată. ( )
La evaluarea seismică a clădirilor se recomandă utilizarea metodologiei cu cel mai
înalt nivel de complexitate care poate fi aplicată în condițiile limitărilor specificate la
2.3.1, 2.3.2 și 2.3.3.
Pentru evaluarea seismică a unei clădiri, alegerea metodologiilor de evaluare se face
în funcție de: (0)
- cunoștințele tehnice din perioada realizării proiectului și execuției clădirii;
- complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de
dimensiuni (deschideri, înălțime), regularitate etc.;
- datele disponibile pentru întocmirea evaluării (nivelul de cunoaștere);
- funcțiunea, importanța și valoarea clădirii;
- condițiile privind hazardul seismic din amplasament, valorile accelerației
seismice pentru proiectare, ag, și condițiile locale de teren;
- tipul sistemului structural;
- cerințele fundamentale stabilite pentru clădire;
- scopul expertizei tehnice;
- alte condiții relevante pentru clădirea evaluată.
9
2.3.1. Metodologia de nivel 1
Metodologia de nivel 1 este o metodologie simplificată care se poate aplica la
clădirile aparținând claselor de importanță și expunere la cutremur III și IV, cu
regularitate în plan și în elevație, având următoarele caracteristici:
(a) clădiri cu structura în cadre din beton armat cu până la 3 niveluri supraterane, cu
sau fără pereți de umplutură din zidărie, amplasate în zone seismice cu valori ale
accelerației terenului pentru proiectare ag≤0,15g;
(b) clădiri cu structura cu pereți din beton armat cu până la 3 niveluri supraterane,
cu sau fără pereți de umplutură din zidărie, amplasate în zone seismice cu valori
ale accelerației terenului pentru proiectare ag≤0,20g;
(c) clădiri cu structura din pereți de zidărie, cu sau fără planșee rigide și rezistente
la acțiuni în planul lor, în condițiile precizate în anexa D;
(d) clădiri cu orice fel de structură amplasate în zone seismice cu valori ale
accelerației terenului pentru proiectare ag=0,10g.( )
Metodologia de nivel 1 poate fi utilizată și pentru evaluarea altor clădiri decât cele
prevăzute la (1), în scopul obținerii unor informații preliminare, dar rezultatele acestei
evaluări nu pot fi utilizate pentru fundamentarea concluziilor, încadrarea clădirii într-o
clasă de risc seismic sau stabilirea lucrărilor de intervenție.
Prin excepție de la (2), metodologia de nivel 1 poate fi utilizată la evaluarea
seismică de ansamblu a clădirilor concepute numai pentru încărcări gravitaționale, fără
un sistem structural clar pentru preluarea forțelor orizontale seismice, la care necesitatea
lucrărilor de intervenție este evidentă expertului tehnic care stabilește această necesitate
prin concluziile expertizei. În acest caz, la proiectarea lucrărilor de intervenție se vor
utiliza metode de calcul mai complexe, în acord cu prevederile codului.
Metodologia de nivel 1 implică: (0)
(a) evaluarea calitativă a clădirii pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire și de
detaliere a construcțiilor și a nivelului de degradare - listele de condiții sunt date
în anexele specifice structurilor din diferite materiale;
(b) evaluarea cantitativă, utilizând metode simplificate de calcul structural și
verificări globale ale structurii (ale efectelor acțiunii seismice), în elementele
esențiale. ( )
10
(b) evaluarea cantitativă bazată pe un calcul structural static liniar și factori de
comportare. ( )( )
11
3. Cerințe de performanță
Cerințe fundamentale
Evaluarea seismică a clădirilor existente urmărește să stabilească, cu un grad
adecvat de încredere, în ce măsură acestea satisfac cerințele fundamentale utilizate la
proiectarea construcțiilor noi.
Cerințele fundamentale pentru proiectarea clădirilor noi (cerința de siguranță a
vieții și cerința de limitare a degradărilor) și stările limită asociate (Starea Limită Ultimă,
ULS, și Starea Limită de Serviciu, SLS), sunt definite în P 100-1, unde se indică și
intervalele medii de recurență (IMR) ale acțiunilor seismice luate în considerare pentru
cele două stări limită.
Evaluarea poate avea în vedere cerințe superioare celor fundamentale, prin
adoptarea unor valori superioare ale IMR ale cutremurelor pe amplasament, conform
prevederilor din anexa A, în funcție de scopul expertizei.
Beneficiarul expertizei tehnice la acțiuni seismice va fi informat de către expert cu
privire la modul de selectare a cerințelor, prin adoptarea unor valori superioare ale IMR.
Cerințele fundamentale de referință se diferențiază în funcție de clasa de importanță
și de expunere la cutremur a clădirii evaluate conform P 100-1, prin intermediul
valorilor diferențiate ale factorului I,e.
Exprimarea sintetică a susceptibilității avarierii seismice a unei clădiri existente la
acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător Stării Limită Ultime, se face prin
încadrarea acesteia într-o clasă de risc seismic.
În cazul clădirilor existente este permisă asigurarea cerințelor fundamentale definite
în P 100-1 pentru mișcări seismice de intensitate mai redusă decât cele considerate la
proiectarea clădirilor noi, corespunzătoare unor probabilități mai mari de depășire în 50
de ani decât cutremurul de proiectare.
Notă: Încadrarea unei clădiri din clasa III de importanță și expunere la cutremur în clasa III de
risc seismic arată orientativ că răspunsul așteptat al acesteia la acțiunea cutremurului cu 40%
probabilitate de depășire în 50 de ani (IMR de 100 de ani) este similar cu răspunsul unei clădiri
noi, din aceeași clasă de importanță și expunere la cutremur, proiectate pe baza P 100-1 la
acțiunea cutremurului cu 20% probabilitate de depășire în 50 de ani (IMR de 225 de ani). (0)
12
(d) Clasa de risc seismic RsIV, din care fac parte clădirile la care răspunsul seismic
așteptat sub efectul cutremurului de proiectare, corespunzător Stării Limită
Ultime, este similar celui așteptat pentru clădirile proiectate pe baza
reglementărilor tehnice în vigoare. ( )
Criteriile pentru încadrarea clădirilor în clase de risc seismic sunt prevăzute la 8.1.
(0)
13
prevăzute de (4). În cazurile prevăzute la (5) și (7) nu se pot recomanda lucrări de
intervenție parțiale.
Lucrările de intervenție parțiale, stabilite conform (9), reduc semnificativ riscul de
prăbușire completă la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită
ultime, dar nu sunt în măsură să asigure îndeplinirea cerințelor fundamentale prevăzute
de P 100-3 și nu pot înlătura complet posibilitatea de prăbușire la acțiunea cutremurului
de proiectare, asociat Stării Limită Ultime.
Beneficiarul trebuie să asigure completarea lucrărilor de intervenție parțiale imediat
ce resursele necesare și situația din teren permit realizarea lucrărilor de intervenție
stabilite conform (4).
Prin lucrările de intervenție efectuate nu se poate reduce, în nicio situație, nivelul
de asigurare seismică a clădirii existente.
La decizia proprietarului clădirii, la proiectarea lucrărilor de intervenție se pot avea
în vedere cerințe superioare celor definite la (4).
Prin lucrările de intervenție se poate urmări creșterea oricărui indicator dintre cei
trei definiți la 8.1(2).
Expertul tehnic poate recomanda motivat desființarea unei construcții dacă aceasta
necesită lucrări majore de intervenție pentru punerea în siguranță, care depășesc
valoarea de înlocuire a clădirii existente. (0)
14
4. Informații pentru evaluarea seismică
Informații inițiale
Informațiile disponibile pentru evaluarea structurală trebuie să permită:
(a) identificarea sistemului structural, inclusiv al fundațiilor clădirii;
(b) identificarea condițiilor de teren;
(c) stabilirea dimensiunilor generale, a alcătuirii secțiunilor elementelor structurale
și a proprietăților fizico-mecanice ale materialelor de construcție;
(d) identificarea defectelor de calitate a materialelor și/sau deficiențelor de alcătuire
a elementelor, inclusiv ale fundațiilor, dacă există;
(e) stabilirea procedurii de reprezentare și evaluare a acțiunii seismice de proiectare
și a criteriilor de proiectare seismică utilizate la proiectarea inițială;
(f) stabilirea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare, a modului de
utilizare ulterioară planificat al acesteia și precizarea clasei de importanță și de
expunere la cutremur, conform P 100-1;
(g) stabilirea acțiunilor asupra construcției, ținând cont de funcțiunea ulterioară a
acesteia;
(h) identificarea naturii și a amplorii degradărilor structurale și a eventualelor lucrări
de reparații sau consolidare, executate anterior.
Notă: Se au în vedere degradările produse de acțiunea cutremurelor și cele produse de alte acțiuni,
cum sunt încărcările gravitaționale, tasările diferențiate, atacul chimic datorat condițiilor de
mediu, tehnologice etc. După caz, se va identifica și comportarea seismică a clădirilor de același
tip sau similare. ( )
Pentru evaluarea componentelor nestructurale, informațiile trebuie să permită
identificarea și localizarea componentelor care:
(a) în caz de prăbușire totală sau parțială pot afecta siguranța vieții oamenilor din
clădire sau din afara acesteia;
(b) prin interacțiuni necontrolate cu elementele structurii pot conduce la avarierea
acestora;
(c) prin ieșirea din lucru pot cauza întreruperea utilizării clădirii conform funcțiunii
acesteia;
(d) pot da naștere la efecte secundare periculoase (incendii, explozii etc);
(e) pot cauza pierderi materiale importante. ( )
15
În funcție de cantitatea și calitatea informațiilor obținute se adoptă valori diferite
ale factorilor de încredere (CF), conform 4.4.
Informațiile culese trebuie să fie suficiente pentru evaluarea calitativă și cantitativă.
(0)
16
efectuate de către ingineri constructori, fără să fie necesare autorizări sau acreditări
suplimentare, sub îndrumarea expertului tehnic.
Expertul tehnic va identifica zonele elementelor cu materiale degradate din diferite
cauze și va stabili, în funcție de amploarea acestor degradări, măsura în care acestea
afectează rezistența și măsura în care încercările pe materiale sunt semnificative pentru
caracterizarea rezistenței elementelor în ansamblul lor. Expertul poate decide, după caz,
repararea locală a zonelor degradate.
Prelevarea de probe și încercările distructive in situ se realizează astfel încât să nu
se pună în pericol stabilitatea structurii și să nu se reducă semnificativ capacitatea sa de
rezistență și deformare la acțiuni seismice. Expertul decide, după caz, repararea locală
a elementelor deteriorate prin încercări distructive sau prin prelevarea de probe. (0)
Niveluri de cunoaștere
4.3.1. Generalități
Se definesc următoarele niveluri de cunoaștere:
- KL1: Cunoaștere limitată;
- KL2: Cunoaștere normală;
- KL3: Cunoaștere completă.
Factorii considerați în stabilirea nivelului de cunoaștere sunt:
(a) geometria structurii: dimensiunile de ansamblu ale structurii, dimensiunile
elementelor structurale, precum și ale elementelor nestructurale care afectează
răspunsul structural (de exemplu, panouri de umplutură din zidărie) sau
siguranța vieții (de exemplu, elemente majore din zidărie-calcane, frontoane);
(b) alcătuirea elementelor structurale și nestructurale, incluzând cantitatea și
detalierea armăturii în elementele de beton armat, detalierea și îmbinările
elementelor de oțel, legăturile planșeelor cu structura de rezistență verticală,
natura elementelor utilizate și modul de umplere a rosturilor cu mortar la zidării,
tipul și materialele componentelor nestructurale, prinderile acestora etc.;
(c) materialele utilizate în structură și în componentele nestructurale, respectiv
proprietățile mecanice ale materialelor beton, oțel, zidărie, lemn, după caz. ( )
Notă: Informații suplimentare specifice structurilor din diferite materiale și componentelor
nestructurale sunt date în anexele B, C, D și E ale prezentului cod.
Alegerea nivelului de cunoaștere se face conform prevederilor de la 4.3.2, 4.3.3 și
4.3.4.
Nivelul de cunoaștere corespunde nivelului minim realizat pentru alcătuirea de
detaliu și materiale.
Expertul poate completa cercetarea inițială a construcției după decopertarea
structurii, odată cu întreruperea exploatării clădirii și începerea lucrărilor de intervenție.
Pe baza noilor informații obținute se pot revizui concluziile expertizei și soluția de
intervenție. (0)
17
Tabelul 4.1 Nivelurile de cunoaștere
cunoașterii
Nivelul
Proprietățile mecanice ale
Geometria clădirii Alcătuirea de detaliu
materialelor
KL1 (1) din proiectul de (a) din documentația (a) din documentația tehnică
ansamblu original și tehnică de proiectare de proiectare originală
verificarea vizuală originală
sau
prin sondaj în teren
sau
(b) valori stabilite pe baza
sau
(b) pe baza proiectării standardelor valabile sau
(2) dintr-un releveu simulate în acord cu practicilor de construire din
complet al clădirii practica la data realizării perioada realizării clădirii și
clădirii și pe baza unei din încercări limitate în teren
inspecții limitate în teren
KL2 (a) din documentația (a) din documentația tehnică
tehnică de proiectare de proiectare originală și
originală și dintr-o rapoartele originale privind
inspecție limitată în teren calitatea lucrărilor de
construire
sau
sau
(b) dintr-o inspecție
extinsă în teren (b) din specificațiile de
proiectare originale și din
încercări limitate în teren
sau
(c) din încercări extinse în
teren
KL3 (a) din documentația (a) din documentația tehnică
tehnică de proiectare de proiectare originală, din
originală, din rapoartele rapoartele originale privind
originale privind calitatea lucrărilor de
calitatea lucrărilor de construire și din încercări
construire și dintr-o limitate în teren
inspecție limitată în teren
sau
sau
(b) din încercări
(b) dintr-o inspecție cuprinzătoare în teren
cuprinzătoare în teren
18
Alcătuirea de detaliu a elementelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală sau
aceasta este incompletă, alcătuirea de detaliu a elementelor se determină prin proiectare
simulată în acord cu practica de la data realizării clădirii și pe baza unei inspecții limitate
în teren. Se realizează sondaje în elemente considerate critice pentru a stabili măsura în
care ipotezele adoptate corespund realității.
Proprietățile mecanice ale materialelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală,
proprietățile mecanice ale materialelor se determină pe baza standardelor valabile sau a
practicilor de construire din perioada realizării clădirii și din încercări limitate în teren
asupra elementelor considerate critice.
În cazul produselor metalice pentru construcții, în situația în care se pot identifica
standardele naționale de produs de la data realizării clădirii, proprietățile mecanice ale
materialelor se pot determina pe baza acestor standarde și încercări limitate în teren, la
decizia expertului tehnic. (0)
19
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală sau
de rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire, alcătuirea de detaliu se
determină dintr-o inspecție cuprinzătoare în teren.
Proprietățile mecanice ale materialelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală, din rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire și
din încercări limitate în teren.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică originală sau de rapoartele
originale privind calitatea lucrărilor de construire, proprietățile mecanice ale
materialelor se determină din încercări cuprinzătoare în teren.
În cazul produselor metalice pentru construcții, în situația în care se pot identifica
standardele naționale de produs de la data realizării clădirii, proprietățile mecanice ale
materialelor se pot determina pe baza acestor standarde și încercări extinse în teren, la
decizia expertului tehnic.
Evaluarea cantitativă a structurii bazată pe KL3 va fi realizată prin calcul liniar sau
neliniar, static sau dinamic. (0)
Factori de încredere
Valorile de proiectare ale caracteristicilor materialelor din structura existentă se
stabilesc în funcție de valorile factorilor de încredere, CF.
Valorile factorilor de încredere se aleg în funcție de nivelul de cunoaștere realizat,
astfel:
(a) Nivel de cunoaștere realizat, KL1: CF=1,35;
(b) Nivel de cunoaștere realizat, KL2: CF=1,20;
(c) Nivel de cunoaștere realizat, KL3: CF=1,00. ( )
Expertul tehnic poate decide motivat creșterea valorilor CF în situațiile în care
condițiile concrete de cercetare în teren nu permit investigațiile și încercările prevăzute
la 4.2.
Factorul de încredere este unic pentru o clădire, caracterizând nivelul de cunoaștere
de ansamblu.
Prin excepție de la (4), în cazul în care prin metoda de calcul aleasă sistemul de
fundații se evaluează separat de suprastructură, se pot utiliza factori de încredere diferiți
pentru sistemul fundațiilor și suprastructură, la decizia expertului.(0)
20
5. Evaluare calitativă
Alcătuirea clădirii
Listele condițiilor de verificare pentru structuri din beton, structuri din oțel și
structuri din zidărie sunt detaliate în anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor din
diferite materiale. (0)
Traseul încărcărilor
Se verifică existența unui sistem structural continuu și suficient de rezistent care să
asigure un traseu neîntrerupt, cât mai scurt, al forțelor seismice din orice punct al
structurii până la terenul de fundare, pentru direcțiile principale orizontale ortogonale
ale clădirii.
Se identifică eventualele discontinuități în traseul încărcărilor și se vor evalua
efectele structurale ale acestora.
În cazul componentelor nestructurale se stabilește modul de transmitere a greutății
acestora și a forțelor seismice asociate către elementele structurale și se va evalua
capacitatea elementelor structurale și a legăturilor cu acestea. (0)
Redundanța
Se stabilește în ce măsură atingerea capacității de rezistență sau deformare într-un
element structural sau într-un număr limitat de elemente expune structura colapsului
local sau general.
Se stabilește în ce măsură este posibilă mobilizarea unui mecanism de plastificare
la acțiuni seismice severe care să permită exploatarea rezervelor de rezistență ale
structurii și o disipare avantajoasă a energiei seismice. (0)
21
Criterii pentru regularitatea pe verticală
Criteriile de referință privind regularitatea pe verticală sunt date în P100-1.
La evaluarea seismică se identifică nivelurile slabe din punct de vedere al rigidității
sau rezistenței, discontinuitățile geometrice semnificative ale clădirii, neregularitățile în
distribuția maselor și discontinuitățile în configurația sistemului structural.
Se verifică posibilitatea formării mecanismelor de cedare de tip etaj slab și, după
caz, se adoptă metodologia de evaluare cea mai potrivită. (0)
Supante
Prevederile din această secțiune se referă la planșeele cu suprafață limitată, dispuse
la interior, între nivelurile curente ale clădirii.
Se stabilește dacă supanta este asigurată la forțe laterale prin prevederea unei
structuri proprii de rezistență la forțe laterale sau prin ancorarea de structura principală,
care trebuie să fie capabilă să preia forțele aduse de planșeul intermediar. (0)
Componente nestructurale
Examinarea efectuată în cadrul evaluării calitative trebuie să stabilească relațiile
dintre structură și componentele nestructurale precum și tipul și calitatea legăturilor
între acestea.
În cazul structurilor în cadre din beton armat sau din oțel se verifică, în principal,
următoarele aspecte:
(a) măsura în care distribuția pereților de umplutură considerați fără rol structural,
dar care prin realizarea efectivă acționează ca elemente structurale, afectează
regularitatea pe verticală a clădirii (de exemplu, prin crearea unor niveluri slabe)
și pe orizontală (prin crearea unei excentricități semnificative între centrul
maselor și centrul de rigiditate);
(b) interacțiunile necontrolate ale structurii cu pereții de umplutură sau cu alte
elemente de construcție.
Aspectele specifice care definesc calitativ comportarea seismică a elementelor de
construcție nestructurale, echipamentelor și instalațiilor din clădiri sunt prezentate în
anexa E. (0)
22
5.2.3. Acțiunea de diafragmă a planșeelor
Se stabilește măsura în care planșeele își îndeplinesc rolul structural de diafragmă
orizontală asigurând angajarea solidară, coordonată, a elementelor sau subsistemelor
verticale în preluarea forțelor seismice orizontale.
Comportarea planșeelor este optimă în condițiile în care acestea sunt realizate ca
diafragme rigide și rezistente pentru forțe aplicate în planul lor.
În cazul structurilor cu pereți, planșeul trebuie să asigure rezemarea laterală a
pereților.
În cazul planșeelor de oțel se verifică rolul structural de diafragmă orizontală în
acord cu alcătuirea de detaliu a acestora.
Se stabilesc efectele pe care discontinuitățile create de golurile mari din planșee le
produc asupra comportării clădirii.
Notă: Astfel de goluri sunt, de exemplu, golurile de scară sau cele pentru luminatoare.
Pentru clădirile care au planșee fără rigiditate semnificativă în plan, evaluarea
calitativă și cantitativă la acțiunea seismică se face utilizând criterii și procedee specifice
(a se vedea anexa D în cazul clădirilor cu pereți structurali din zidărie). (0)
23
Se identifică eventualele efecte ale prezenței apei subterane deasupra cotei de
fundare asupra comportării și durabilității fundațiilor și elementelor structurale
adiacente.
Prevederi privind evaluarea sistemului de fundații sunt date în capitolul 7.(0)
Degradarea clădirii
Se stabilește dacă integritatea materialelor din care este realizată structura a fost
afectată pe durata de exploatare a clădirii și, dacă este cazul, măsura degradărilor. La
inspectarea clădirii trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi ascunse sub finisaje.
Se stabilesc cauzele degradărilor:
(c) cutremure anterioare;
(d) tasare diferențiată a terenului de fundare;
(e) deformații impuse: acțiunea variațiilor de temperatură, contracția și curgerea
lentă a betonului;
(f) agenți de mediu sau agenți tehnologici, în special apa pură sau încărcată cu
substanțe agresive de diferite naturi;
(g) execuție defectuoasă;
(h) incendii sau explozii;
(i) alte cauze generate de exploatarea clădirii. ( )
Starea elementelor și materialelor se înregistrează în releveul de degradări detaliat
pentru a se stabili efectele asupra siguranței de ansamblu a clădirii. Releveul de
degradări se realizează sub formă de reprezentări grafice, schițe sau fotografii.
În cazul elementelor din beton armat se urmăresc:
(a) calitatea slabă a betonului și/sau degradarea lui fizică sau chimică;
(b) defectele de execuție;
(c) existența și gradul de coroziune a armăturilor din oțel;
(d) starea aderenței între beton și armături;
(e) deformațiile remanente semnificative și fisurile din elementele structurale cu
diverse configurații și direcții. ( )
Notă: Se urmăresc, în special, fisurile deschise peste 0,5 mm. În cazul pereților structurali se vor
examina cu prioritate fisurile înclinate, mai ales cele în “x”. În cazul stâlpilor și grinzilor vor fi
urmărite situațiile cu cedare potențială cu caracter neductil și efectele interacțiunii cu pereții de
compartimentare și de închidere.
În cazul elementelor din oțel se urmăresc:
(a) rugina, coroziunea sau alte degradări ale oțelului (de exemplu fisuri de oboseală);
(b) deformațiile remanente rezultate din comportarea postelastică sau din pierderea
stabilității (flambaj, voalare);
(c) starea elementelor de îmbinare: suduri, șuruburi, nituri. ( )
În cazul elementelor din lemn se urmăresc:
(a) degradarea lemnului prin putrezire sau ca efect al acțiunii unor microorganisme;
24
(b) despicarea lemnului ca urmare a unor suprasolicitări locale;
(c) starea de fixare a cuielor și a altor elemente de prindere. ( )
Lista condițiilor de verificare pentru structuri din beton, din oțel sau din zidărie sunt
detaliate în anexele codului (B, C și D), în funcție de tipul structurii și natura
materialului structural.
În cazul clădirilor din zidărie, informații specifice necesare pentru evaluarea
seismică sunt date în anexa D.
În cazul elementelor nestructurale, informații specifice necesare pentru evaluarea
seismică sunt date în anexa E. (0)
25
6. Evaluare cantitativă
Generalități
Acest capitol se referă la evaluarea cantitativă a structurilor clădirilor existente.
Evaluarea componentelor nestructurale se face conform prevederilor anexei E.
Prin evaluarea cantitativă se verifică prin calcul dacă clădirile existente satisfac
cerințele fundamentale descrise la 3.1.
Pentru evaluarea cantitativă se vor utiliza metodele generale de calcul indicate în
P 100-1 împreună cu prevederile suplimentare date în P 100-3, specifice procesului de
evaluare.
Reprezentarea acțiunii seismice pentru evaluarea structurilor și componentelor
nestructurale se face conform prevederilor P 100-1 și anexei A la P 100-3.
Valorile factorilor de comportare, q, se aleg conform P 100-3, după caz, în funcție
de metodologia de evaluare utilizată. Valorile maxim admise ale factorilor de
comportare, q, sunt date în anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor din diferite
materiale.
În cazul clădirilor care nu respectă condițiile de regularitate prevăzute la 5.2.1.3 și
5.2.1.4 se utilizează metodologia de nivel 3 sau, în cazul utilizării metodologiei de nivel
2, se reduc valorile factorilor de comportare, q, față de valorile maxim admise prevăzute
de P100-3. Prevederi privind reducerea factorilor de comportare sunt date în P100-1.
Modul de verificare a elementelor structurale este diferit pentru elementele cu
comportare ductilă sau neductilă.
Verificarea elementelor ductile se face în termeni de deformații sau în termeni de
rezistență, în funcție de tipul metodei de calcul.
Verificarea elementelor neductile se face în termeni de rezistență.
Valorile medii ale proprietăților mecanice ale materialelor din clădire se obțin din
documentația tehnică de proiectare originală, rapoartele originale privind calitatea
lucrărilor de construire, din încercări in-situ și din alte surse, conform prevederilor 4.2.
Pentru evaluarea cantitativă, în cazul modurilor de cedare ductilă a elementelor,
valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor se obțin prin împărțirea valorilor
medii ale rezistențelor determinate conform (10) la factorii de încredere definiți la 4.4.
Pentru evaluarea cantitativă, în cazul modurilor de cedare neductilă a elementelor,
valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor se obțin prin împărțirea valorilor
medii ale rezistențelor determinate conform (10) la factorii de încredere definiți la 4.4
și la factorii parțiali de siguranță ai materialelor.
Notă: Valorile atribuite factorilor parțiali de siguranță pentru beton, oțel, zidărie sau alte
materiale sunt stabilite prin codurile de proiectare specifice structurilor realizate din aceste
materiale.
Evaluarea cantitativă a structurilor de zidărie se realizează conform prevederilor din
anexa D.
Pentru materialele utilizate la realizarea lucrărilor de intervenție, nou adăugate, se
folosesc valorile de proiectare ale proprietăților acestora definite conform P 100-1. (0)
26
6.1.1. Starea Limită Ultimă
Cerințele fundamentale ale verificării la Starea Limită Ultimă se stabilesc conform
prevederilor capitolului 3.
Acțiunea seismică relevantă pentru verificări la Starea Limită Ultimă se stabilește
în acord cu prevederile capitolului 3 și anexei A.
Valorile așteptate ale eforturilor sau deformațiilor elementelor structurale se
determină prin calcul structural, conform P 100-1, în acord cu prevederile specifice
pentru fiecare metodologie de calcul din P 100-3.
Capacitatea de rezistență a elementelor structurale se determină conform
prevederilor din anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor realizate din diferite
materiale.
Valoarea limită a deplasărilor relative de nivel pentru verificări la Starea Limită
Ultimă se alege conform prevederilor P 100-1.
Capacitatea de deformare a elementelor structurale se determină conform
prevederilor din anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor realizate din diferite
materiale. (0)
27
P 100-1, scalate corespunzător în funcție de intervalele medii de recurență selectate.
Modalitatea și factorii de scalare sunt prevăzuți în anexa A.
Acțiunea seismică de proiectare se combină cu alte acțiuni permanente și variabile,
conform CR 0. (0)
Metode de calcul
Se aplică prevederile P 100-1 privind metodele de calcul structural.
Efectele acțiunii seismice pot fi evaluate prin următoarele metode:
(a) Metoda forțelor laterale statice echivalente;
(b) Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns;
(c) Calculul static neliniar;
(d) Calculul dinamic neliniar. ( )
În cazul utilizării metodei forțelor laterale statice echivalente sau a metodei de
calcul modal cu spectre de răspuns, spectrul de proiectare se determină utilizând un
factor de comportare q ales în conformitate 6.1 (5) și (6).
Combinarea efectelor componentelor acțiunii seismice se face pe baza prevederilor
din P 100-1. (0)
28
Valorile maxime ale factorilor de comportare, q, sunt date în anexele B, C și D,
corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Perioada fundamentală de vibrație a clădirii în direcția considerată, T1, necesară
pentru stabilirea valorii spectrale, Sd, se poate calcula cu expresia:
3
T1 = kT H 4 (6.1)
în care:
H înălțimea clădirii măsurată deasupra cotei teoretice de încastrare (în metri);
kT coeficient care are valorile:
- 0,070 pentru structuri tip cadre din beton armat;
- 0,045 pentru structuri tip pereți din beton armat și pereți din zidărie;
- 0,110 pentru structuri tip cadre necontravântuite din oțel;
- 0,075 pentru structuri tip cadre contravântuite excentric din oțel;
- 0,050 pentru structuri tip cadre contravântuite centric din oțel.
În cazul clădirilor cu structura tip cadre din beton armat cu până la 10 niveluri
supraterane, pentru evaluarea aproximativă a perioadei fundamentale se poate utiliza,
alternativ, relația:
T1 = 0,1n (6.2)
în care n este numărul de niveluri deasupra cotei teoretice de încastrare.
Valorile medii ale eforturilor unitare normale în elementele verticale ale structurii,
produse de încărcările gravitaționale, se determină pe baza ariilor aferente de planșeu
utilizând valorile factorizate ale acțiunilor gravitaționale din combinația seismică de
proiectare, stabilite conform CR 0.
Pentru elementele verticale amplasate pe perimetrul clădiri se determină și
componenta forței axiale cauzată de forța seismică orizontală. Valoarea acesteia se
determină pe baza valorilor estimate ale forțelor tăietoare de la extremitățile grinzilor
adiacente elementului vertical considerat.
Valorile medii ale eforturilor unitare tangențiale, νm, în elementele verticale ale
structurii, stâlpi sau pereți, la nivelul situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare,
se determină cu relația aproximativă:
Fb
vm = (6.3)
Ac
în care Ac este suma ariilor inimilor pereților al căror plan median este paralel cu direcția
în care se face calculul și suma ariilor secțiunilor transversale ale stâlpilor cadrelor
orientate în direcția în care se face calculul. În cazul stâlpilor din oțel se consideră numai
aria pereților secțiunii al căror plan median este aliniat cu direcția pentru care se face
calculul.
Valorile eforturilor normale unitare din stâlpi și ale eforturilor unitare tangențiale
medii din elementele structurale verticale ale clădirii se compară cu valorile admisibile
prevăzute pentru structurile din diferite materiale, conform anexelor B, C sau D.
29
Estimarea nivelului de siguranță al elementelor orizontale se face în special prin
procedeele evaluării calitative.
Notă: Dacă, în vederea obținerii unor informații mai complete, se dorește și o evaluare prin calcul
a grinzilor, se determină aproximativ capacitatea de rezistență a acestora și se compară cu
valorile eforturilor din încărcările verticale stabilite pe scheme statice simplificate. Comparația
între aceste valori și valorile eforturilor capabile evidențiază dacă aceste elemente au rezerve și
pentru preluarea unor acțiuni laterale.
Dacă prin aplicarea metodologiei de nivel 1 rezultă necesare lucrări de intervenție,
se va utiliza o metodologie de nivel superior pentru validarea acestei concluzii. Dacă
sunt necesare, măsurile de intervenție nu se fundamentează numai pe rezultatele
evaluării prin metodologia de nivel 1. Fac excepție clădirile indicate la 2.3.1 (3). (0)
30
Ed Rd (6.4)
unde:
Ed valoarea de proiectare a efortului secțional în combinația seismică de
proiectare;
Rd valoarea de proiectare a capacității de rezistență.
Valoarea de proiectare a capacității de rezistență, Rd, se determină pe baza
prevederilor din anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valoarea de proiectare a capacității de rezistență, Rd, se calculează utilizând valorile
de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate conform 6.1 (11) și (12).
Prin excepție de la (6), (7), (9), (10), (12) și (13), în cazul clădirilor realizate până
la intrarea în vigoare a acestui cod, dacă structura îndeplinește toate prevederile de
conformare generală și de alcătuire de detaliu date în P 100-1 și materialele utilizate la
realizarea structurii sunt în acord cu prevederile din P 100-1, în aplicarea metodologiei
de nivel 2 se pot considera următoarele prevederi: (0)
(a) se consideră valorile maxime ale factorului de comportare, în funcție de
materialul structural și tipul structurii, conform P 100-1;
(b) se consideră valorile de proiectare ale rezistențelor stabilite conform P 100-1
reduse cu factorul de încredere determinat conform 4.4;
(c) se determină valorile de proiectare ale capacităților de rezistență și valorile
admisibile ale deplasărilor relative de nivel în acord cu prevederile P 100-1. ( )
31
La Starea Limită de Serviciu se pot verifica și deformațiile elementelor structurale,
în acord cu cerințele fundamentale pentru această stare limită, la decizia expertului.
Pentru verificările la Starea Limită de Serviciu, deplasările relative ale structurii
corespund cerinței de deplasare corespunzătoare acțiunii seismice asociate acestei stări
limită.
Pentru determinarea cerinței de deplasare ale sistemului SDOF echivalent la Starea
Limită de Serviciu și Starea Limită Ultimă se utilizează spectre de răspuns neliniar,
exprimate în deplasări. La calculul spectrelor de răspuns neliniar se utilizează modele
histeretice de comportare adecvate materialului structural.
Notă: Întrucât structurile existente pot prezenta deficit de rezistență în raport cu cerințele
seismice pentru structuri noi, mobilizarea unui mecanism de plastificare la cutremurul asociat
Stării Limită de Serviciu are probabilitate înaltă.
În calculul static neliniar este recomandată încărcarea structurii până la obținerea
unei deplasări la vârf egale cu 150% din valoarea cerinței de deplasare corespunzătoare
Stării Limită Ultime pentru a identifica eventualele mecanisme de rupere și deficiențe
structurale.
Valorile rotirilor plastice capabile se determină conform prevederilor din anexele B
și C, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valoarea de proiectare a capacității de rezistență, Rd, se determină pe baza
prevederilor anexelor B, C și D, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valoarea de proiectare a capacității de rezistență , Rd, pentru elemente se calculează
utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate conform 6.1
(11) și (12). (0)
32
7. Evaluare a fundațiilor și terenului de fundare
Generalități
Acest capitol cuprinde prevederi privind evaluarea seismică a sistemului de fundații
al clădirii și a terenului de fundare.
Evaluarea calitativă și cantitativă a fundațiilor trebuie să evidențieze măsura în care
este îndeplinit rolul lor în ansamblul structural și situațiile în care fundațiile și, după caz,
infrastructura clădirii constituie veriga slabă în traseul încărcărilor aplicate structurii
către terenul de fundare.
Pentru evaluarea seismică a fundațiilor și terenului de fundare se vor realiza
investigații geotehnice ale terenului din amplasament, prin mijloacelele cercetării
geotehnice.
Prin excepție de la prevederile (3), la clădirile din clasele de importanță și expunere
la cutremur III și IV, prin decizia expertului tehnic, se pot utiliza date din documentația
tehnică inițială a construcției, dacă aceasta conține date relevante și suficiente referitoare
la teren, sau investigații geotehnice întocmite pentru terenuri din vecinătatea
amplasamentului dacă distanțele până la poziția acestora nu depășesc distanțele maxime
recomandate prin NP 074.
Prin investigațiile geotehnice se va stabili măsura în care terenul de fundare este
sensibil la acțiuni seismice și poate reprezenta factorul decisiv al unei degradări parțiale
sau totale a clădirii (teren lichefiabil, teren în pantă, orizonturi necoezive afânate etc.).
Pentru recomandarea unor lucrări de intervenție asupra fundațiilor sau terenului de
fundare este necesară efectuarea de investigații geotehnice în amplasament.
Pentru proiectarea lucrărilor de intervenție este necesară realizarea de investigații
geotehnice ale terenului în amplasament.
La evaluarea seismică a sistemului de fundare se verifică îndeplinirea cerințelor
specifice prevăzute de reglementările tehnice pentru proiectarea fundațiilor, în
concordanță cu prevederile P100-3.
Indicatorii de îndeplinire a cerințelor seismice definiți la capitolul 8 vor ține seama
de ponderea diferitelor categorii de deficiențe și a efectului acestora asupra calității
răspunsului seismic al ansamblului. (0)
Investigații geotehnice
La clădirile din clasele de importanță și expunere la cutremur III și IV, necesitatea
și metodele de investigare geotehnică necesare pentru stabilirea caracteristicilor
terenului sunt stabilite de către expertul tehnic.
La clădirile din clasele de importanță și expunere la cutremur I și II, metodele de
investigare geotehnică necesare pentru stabilirea caracteristicilor terenului sunt stabilite
de către expertul tehnic împreună cu un specialist în geotehnică.
Prin excepție de la (2), la decizia expertului tehnic, în cazul în care pentru terenul
din amplasamentul clădirii se dispune de un studiu geotehnic elaborat ulterior intrării în
vigoare a NP 074/2013, acesta poate fi utilizat la evaluarea seismică a clădirii.
Investigarea terenului de fundare se efectuează cu metode corespunzătoare cercetării
geotehnice, cu respectarea prevederilor normativului NP 074 și a standardului SR EN
33
1997-2. Amploarea investigării se stabilește ținând seama de categoria geotehnică a
lucrării.
Comportarea la acțiuni seismice a terenului de fundare (lichefiabilitate, stabilitate,
deformații excesive, reduceri ale rezistenței la forfecare etc.) va fi evaluată conform
cerințelor SR EN 1998-5.
La construcții fundate pe piloți, în vederea stabilirii integrității piloților se pot
efectua încercări nedistructive, de tipul testelor dinamice. În vederea stabilirii capacității
portante și a comportării sub solicitări se pot executa încărcări statice de probă cu
respectarea prevederilor normativului NP 045.
În afara lucrărilor de foraje sau de sondaje deschise, cu prelevare de probe în
vederea încercărilor de laborator geotehnic, se pot utiliza una sau mai multe încercări
pe teren, precum:
(a) încercarea de încărcare cu placa;
(b) încercarea de penetrare standard;
(c) încercarea de penetrare cu con sau cu piezocon;
(d) încercarea de penetrare dinamică;
(e) încercarea cu dilatometrul plat. ( )
În vederea determinării parametrilor dinamici ai terenului și a vitezei de propagare
a undelor seismice de forfecare, vs, se pot utiliza încercări de teren seismice de tip:
(a) downhole;
(b) crosshole;
(c) penetrare cu conul seismic;
(d) dilatometru seismic plat. ( )
Atunci când se urmărește determinarea condițiilor geotehnice la adâncime se vor
utiliza încercările de penetrare, după caz. (0)
34
sensibilitatea calculului de interacțiune teren-structură în raport cu caracteristicile de
rigiditate ale modelului.
În calculul seismic al structurii și infrastructurii, în funcție de tipul acestora și de
importanța clădirii, pot fi abordate următoarele modele:
(a) în cazul clădirilor fără subsol, modelul de calcul se fixează la nivelul marginii
superioare a fundațiilor – calculul fundațiilor se face prin izolarea lor și aplicarea
forțelor de legătură cu suprastructura;
(b) în cazul radierelor, modelul recomandat al fundației este de tip placă rezemată
pe resoarte caracterizate de proprietățile idealizate de deformare a terenului;
(c) în cazul clădirilor cu subsoluri se pot alege mai multe tipuri de modele, cu
niveluri de complexitate diferite, ținându-se cont sau nu de interacțiunea cu
terenul de sub fundație și, eventual, cu terenul din jurul infrastructurii – în cazul
adoptării unor modele simplificate rezultatele vor fi interpretate ținând seama de
limitele modelului. ( )
Verificarea infrastructurii trebuie făcută atât în termenii ce privesc cedarea terenului
de fundare cât și în termenii cedării elementelor infrastructurii, în urma dezvoltării
mecanismului de cedare al suprastructurii.
Capacitatea structurală a sistemului de fundare trebuie verificată. Se vor verifica cu
precădere următoarele aspecte: (0)
(a) rigiditatea și rezistența fundațiilor izolate de mici dimensiuni necesare pentru
preluarea forțelor seismice;
(b) stabilitatea fundațiilor de suprafață sub acțiunea forțelor laterale;
(c) capacitatea de rezistență la compresiune sau tracțiune a piloților pentru preluarea
forțelor axiale generate de acțiunea seismică;
(d) capacitatea portantă laterală a piloților pentru preluarea forțelor orizontale
generate de acțiunea seismică;
(e) capacitatea structurală a radierului pentru solidarizarea piloților. ( )
Măsuri de intervenție
În urma evaluării seismice a clădirii pot fi stabilite, după caz, măsuri de intervenție
asupra sistemului fundațiilor în ansamblu. Acestea pot fi aplicate fundațiilor propriu-
zise, terenului de fundare sau ambelor.
Intervențiile asupra sistemului fundațiilor pot avea ca scop: mărirea capacității
structurale a fundației sau/și mărirea capacității portante din punct de vedere geotehnic
a fundației.
Pentru construcțiile din clasele de importanță și expunere la cutremur I și II, la
stabilirea măsurilor de intervenție asupra sistemului fundațiilor este necesară
colaborarea cu un specialist în geotehnică. (0)
35
8. Concluziile evaluării
Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc seismic conform
8.1.1, 8.1.2 și 8.1.3.
Expertul tehnic decide încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc seismic pe
baza valorilor celor trei indicatori, claselor de risc seismic asociate și a unei analize
complexe și cuprinzătoare a ansamblului condițiilor de diferite naturi.
Expertul tehnic analizează relevanța fiecărui indicator pentru evaluarea seismică a
clădirii.
Clasa de risc seismic a clădirii este clasa minimă asociată celor trei indicatori R1,
R2 și R3.
Prin excepție de la (6), atunci când expertul tehnic stabilește că unul dintre
indicatorii R2 sau R3 are relevanță redusă în cazul clădirii evaluate, clasa de risc seismic
a clădirii este clasa minimă asociată celorlalți doi indicatori.
Expertul tehnic identifică elementele vitale pentru siguranța structurală la seism
care prezintă deficiențe majore și capacitate insuficientă față de cerințele
corespunzătoare stărilor limită selectate.
Expertul tehnic identifică mecanismul de cedare probabil al structurii ca bază pentru
evaluarea răspunsului seismic așteptat al clădirii și pentru alegerea potrivită a soluției
de intervenție.
Relevanța gradului de afectare structurală, R2, se stabilește în funcție de vârsta
clădirii, intensitatea mișcărilor seismice care au afectat-o în trecut prin comparație cu
cerințele seismice corespunzătoare Stării Limită Ultimă și factorii naturali și antropici
care au putut cauza degradări ale clădiri în trecut.
Gradul de asigurare seismică, R3, este mai relevant în cazul clădirilor proiectate pe
baza unor reglementări tehnice pentru proiectare la cutremur, al căror răspuns la acțiuni
36
seismice poate fi descris prin modelele curente de calcul cu un grad de încredere mai
mare.
În cazul clădirilor vechi, realizate înainte de 1963, identificarea aproximativă a
mecanismului de cedare, cu grad de încredere acceptabil, nu este întotdeauna posibilă.
În acest caz, evaluarea corectă a susceptibilității de avariere seismică a clădirii trebuie
să se bazeze pe o analiză cuprinzătoare și pe o judecată inginerească a tuturor condițiilor
de alcătuire și a corelației dintre acestea, operații care necesită competență înaltă și
experiență deosebită. (0)
37
Gradul de asigurare seismică pentru structură, R3, este minimul dintre valorile
determinate distinct pentru fiecare direcție orizontală principală ortogonală considerată
în evaluarea clădirii.
Clasa de risc asociată indicatorului R3 (exprimat în %) se stabilește astfel: (0)(0)
(a) Clasa de risc seismic RsI, dacă R3<35%;
(b) Clasa de risc seismic RsII, dacă 35%≤R3<65%;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, dacă 65%≤R3<90%;
(d) Clasa de risc seismic RsIV, dacă 90%≤R3. ( )
Metodologia de nivel 1
Pentru elementele verticale ale structurilor de tip cadru sau cu pereți structurali,
gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se stabilește în termeni de rezistență,
la nivelul situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare, astfel:
adm
R3 = (8.1)
m
unde
vm efortul unitar tangențial mediu calculat conform 6.6 (9);
vadm valoarea de referință admisibilă a efortului unitar tangențial în elementele
verticale stabilită conform prevederilor anexelor B, C și D pentru
elemente din beton armat, oțel și, respectiv, zidărie.
Pentru structurile din oțel contravântuite, gradul de asigurare seismică R3 pentru
structură se stabilește în termeni de rezistență, la nivelul situat imediat deasupra cotei
teoretice de încastrare, astfel: (0)
R3 =
F adm
(8.2)
Fb
unde
Σ Fadm suma valorilor de proiectare ale proiecțiilor pe orizontală ale forțelor
axiale capabile din diagonalele contravântuirilor verticale de la nivelul
considerat;
Fb forța tăietoare de bază calculată conform 6.6 (3).
Metodologia de nivel 2
Se determină valorile individuale ale indicatorului R3j, pentru fiecare element
structural j, astfel:
Rdj
R3 j = (8.3)
Edj
unde
Edj valoarea de proiectare a efortului în elementul j, din combinația seismică
de proiectare relevantă, determinată conform prevederilor 6.7;
38
Rdj valoarea de proiectare a capacității de rezistență a elementului j.
Se stabilește mecanismul structural probabil de disipare a energiei seismice prin
identificarea elementelor structurale cu cedare neductilă, cu precădere a elementelor
verticale aflate în această situație, și prin compararea valorilor de proiectare ale
capacităților de rezistență ale elementelor verticale cu cele ale elementelor orizontale.
Notă: Aceste informații constituie elemente esențiale în estimarea siguranței seismice a structurii
și pentru încadrarea construcției într-o anumită clasă de risc seismic.
Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se determină la nivelul situat
deasupra cotei teoretice de încastrare. Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură
se determină și la celelalte niveluri, dacă acestea prezintă deficit de rigiditate sau
rezistență comparativ cu nivelul situat deasupra cotei teoretice de încastrare. În acest
caz, gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură este egal cu valoarea minimă a
valorilor determinate pentru fiecare nivel în parte.
Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se determină la fiecare nivel
considerat astfel:
R3 =
V Rdi
(8.4)
V Edi
unde
VEdi valoarea de proiectare a forței tăietoare în elementul structural vertical i,
rezultată din calculul structural în combinația de încărcare seismică
relevantă;
VRdi valoarea de proiectare a forței tăietoare asociate capacității de rezistență
a elementului structural vertical i de la nivelul considerat sau, după caz,
proiecția pe orizontală a valorii de proiectare a forței axiale capabile, în
diagonalele contravântuirilor verticale.
Pentru elementele care se plastifică din încovoiere conform mecanismului de cedare,
cu sau fără forță axială, valoarea VRdi se consideră egală cu valoarea forței tăietoare din
element asociată plastificării din încovoiere.
Pentru elementele care cedează din forță tăietoare, valoarea VRdi se consideră egală
cu valoarea de proiectare a forței tăietoare capabile.
Valoarea VRdi se limitează superior la forța tăietoare maximă care se poate mobiliza
în elementul structural i în situația pierderii echilibrului static, cedării altor elemente
structurale sau a terenului de fundare.
Prin excepție de la prevederile (3), în cazul clădirilor la care cedarea neductilă a
unuia sau mai multor elemente structurale poate conduce la colapsul local sau general
al clădirii, gradul de asigurare seismică, R3, al structurii va fi egal cu indicatorul R3j
minim al acestor elemente:
R3 = min( R3 j ) (8.5)
unde R3j se calculează conform (1).
În cazul structurilor cu capacitate redusă de redistribuție a eforturilor între
elementele structurale, în calculul gradului de asigurare seismică, R3, conform (4) se
ține seama de posibilitatea redusă de redistribuire a eforturilor. În acest caz, valorile VRdj
în elementele cu surplus de rezistență vor fi limitate în funcție de posibilitățile reale ca
39
aceste elemente să se încarce suplimentar prin redistribuirea eforturilor de la elementele
cu deficit de rezistență și rigiditate, care pot ceda prematur.
În cazul verificării stabilității de ansamblu a structurii, în ecuația (8.3), Rdj este
valoarea de proiectare a efectului acțiunilor cu efect favorabil asupra stabilității și Edj este
valoarea de proiectare a efectului acțiunilor cu efect defavorabil asupra stabilității. (0)
Metodologia de nivel 3
Gradul de asigurare seismică, R3, se determină în termeni de deplasare, cu expresia:
(0)
du
R3 = (8.6)
ds
ds cerința de deplasare corespunzătoare acțiunii seismice asociate Stării
Limită Ultime;
du deplasarea laterală ultimă a clădirii, valoarea maximă a deplasării
absolute care corespunde îndeplinirii cerințelor fundamentale ale
evaluării seismice la Starea Limită Ultimă, date în cap. 3.1.
Notă: De regulă, du corespunde depășirii capacității de rezistență sau de deformare a oricărui
element din ansamblul teren-structură. La evaluarea du se va lua în considerare și răspunsul
componentelor nestructurale a căror cedare poate pune în pericol siguranța utilizatorilor.
40
Se prezintă nivelul de cunoaștere selectat și metodologia de evaluare.
Se prezintă evaluarea calitativă a gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire
seismică, R1.
Se prezintă evaluarea calitativă a gradului de afectare structurală, R2.
Se prezintă evaluarea cantitativă a gradului de asigurare seismică, R3.
Se prezintă sinteza evaluării, încadrarea clădirii în clasa de risc seismic, și
concluziile evaluării. Se prezintă relevanța fiecărui indicator (R1, R2 sau R3) în evaluarea
seismică a structurii, se motivează alegerea clasei de risc pentru clădire în raport cu
clasele de risc asociate indicatorilor R1, R2 și R3 și cu alte condiții specifice clădirii
evaluate.
Se formulează, după caz, propuneri de intervenție. Expertul tehnic descrie soluția
de intervenție de principiu și precizează, după caz, elementele structurale sau
componentele nestructurale asupra cărora trebuie intervenit. Se includ note de calcul
privind calibrarea de principiu a soluției de intervenție. Complexitatea metodei de calcul
utilizată este stabilită de către expert.
Conținutul cadru al raportului de expertiză tehnică pentru evaluarea seismică a
clădirilor existente este:
1. Date privind expertiza tehnică
1.1. Pagină de titluri și semnături
1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
1.3. Raport sintetic
2. Raport de evaluare
2.1. Scopul expertizei
2.2. Reglementări tehnice
2.3. Activități desfășurate pentru întocmirea expertizei
2.4. Date care au stat la baza expertizei tehnice
2.5. Caracterizarea amplasamentului
2.6. Descrierea clădirii
2.7. Nivelul de cunoaștere
2.8. Metodologia de evaluare
2.9. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1
2.10. Gradul de afectare structurală, R2
2.11. Gradul de asigurare structurală seismică, R3
2.12. Verificări la Starea Limită de Serviciu
2.13. Sinteza evaluării
2.14. Propuneri de intervenție
3. Concluzii
Anexe
Raportul de expertiză tehnică poate fi completat și cu alte informații, după caz.
Anexele includ informații care au stat la baza expertizei tehnice, cum sunt: releveul
clădirii, breviarul fotografic, notele de calcul, rapoartele de încercări sau măsurători,
studiul geotehnic, releveul degradărilor structurale sau nestructurale etc.
Raportul sintetic se întocmește conform modelului: (0)
41
Evaluare seismică Raport sintetic
Denumirea lucrării:
Scopul expertizei:
Data expertizei:
Expert tehnic: Legitimație:
Adresa:
Categoria de importanță (HG 766/1997):
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P 100-1):
Anul construirii:
Funcțiunea clădirii:
Înălțimea supraterană totală (m): Număr de niveluri:
Suprafața construită (mp): Suprafața desfășurată (mp):
Sistemul structural:
Componente
nestructurale:
Acțiunea seismică (probabilitate de depășire în 50 de ani) SLS: ULS:
Verificarea la Starea Limită Ultimă:
Metodologia de evaluare folosită (P 100-3): 1 2 3
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1 :
Gradul de afectare structurală, R2 :
Gradul de asigurare structurală seismică, R3:
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția, Rs: I II III IV
Descrierea clasei de risc
seismic:
Verificarea la Starea
Limită de Serviciu:
Concluzii:
42
Anexa A. Hazardul seismic
43
Tabelul A.1: Factori de scalare pentru determinarea valorilor de vârf ale accelerațiilor
seismice orizontale
Județ ag30/ag225 ag40/ag225 ag100/ag225 ag225/ag225 ag475/ag225
Argeș, Bacău, Botoșani,
Brăila, București, Buzău,
Călărași, Constanta, Covasna,
Dâmbovița, Dolj, Galați,
Giurgiu, Gorj, Harghita, 0,40 0,45 0,80 1,00 1,25
Ialomița, Iași, Mehedinți,
Neamț, Olt, Prahova, Suceava,
Teleorman, Tulcea, Vâlcea,
Vaslui, Vrancea
Alba, Arad, Bihor, Bistrița
Năsăud, Brașov, Caraș
Severin, Cluj, Hunedoara, 0,35 0,40 0,80 1,00 1,35
Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu
Mare, Sibiu, Timiș
ag30 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 30 de ani
ag40 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 40 de ani
ag100 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 100 de ani
ag225 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 225 de ani
ag475 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR = 475 de ani
44
Anexa B. Structuri din beton
B.2.2. Geometria
(1) Se identifică, după caz: (0)
(a) structura clădirii pentru acțiuni verticale și orizontale, în ambele direcții
principale ale clădiri;
(b) modul de descărcare a plăcilor către elementele de reazem;
(c) modul de descărcare a scărilor pe elementele verticale ale structurii;
(d) golurile de dimensiuni importante în planșee (inclusiv golurile de scară) și
pereți;
(e) dimensiunile secțiunilor transversale ale grinzilor și stâlpilor;
(f) forma și dimensiunile pereților structurali;
(g) lungimea de rezemare a elementelor orizontale prefabricate;
(h) excentricitățile dintre axele grinzilor și stâlpilor, dezaxarea stâlpilor pe
verticală etc. ( )
45
(d) raportul dintre secțiunile armăturilor longitudinale superioare și inferioare în
secțiunile de la extremitățile grinzilor;
(e) acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale și transversale;
(f) lungimile de ancorare și de înnădire ale armăturilor longitudinale;
(g) forma cârligelor la etrieri și, eventual, la barele longitudinale. ( )
B.2.4. Materiale
(1) Se determină cel puțin următoarele caracteristici: (0)
(a) rezistența betonului la compresiune;
(b) limita de curgere, rezistența la rupere și deformația ultimă a oțelului. ( )++
46
Tabelul B.1 Condiții privind alcătuirea seismică – metodologia de nivel 1
Criteriul
Criteriul îndeplinit
neîndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criterii privind clădirea și structura principală de rezistență la acțiuni seismice
moderată
majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 45
Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale sunt continue până
la fundații)
Structura este redundantă
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
caracteristici similare de rezistență și rigiditate
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
dimensiuni similare în plan
25 – 0–
Clădirea are o distribuție uniformă a maselor pe verticală, la toate nivelurile 45
44 24
situate deasupra cotei teoretice de încastrare (diferențele între masele de nivel
sunt mai mici de 30 %)
Structura este regulată în plan, efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
Structura are o infrastructură adecvată și compatibilă cu terenul de fundare
Dimensiunile elementelor structurale sunt favorabile dezvoltării unui
mecanism de plastificare cu capacitate optimă de disipare a energiei seismice
Calitatea betonului și oțelului este conformă cu prevederile P100-1
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 15
Distanțele dintre clădirea evaluată și clădirile vecine sunt suficient de mari
pentru a împiedica degradarea clădirilor ca urmare a interacțiunii necontrolate
Planșeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau sunt
ancorate adecvat de structura principală 15 8–14 0–7
Interacțiunea pereților nestructurali cu structura este controlată, nu cauzează
degradări semnificative ale acestora sau ale elementelor structurale adiacente
și nu alterează natura răspunsului structurii în ansamblu
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
(a) Sistem structural tip cadru
Stâlpii au proporții de elemente lungi (raportul între înălțimea secțiunii
20 – 0–
transversale și înălțimea liberă a stâlpului este mai mare decât 3) 30
29 19
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,3
(b) Sistem structural tip pereți
Grosimea pereților de beton armat este mai mare de 150 mm
Pereții au la capete bulbi sau tălpi cu lățimi limitate, prin intersecția pereților 20 – 0–
30
nu se formează secțiuni transversale complicate, cu tălpi excesive 29 19
Efortul axial mediu normalizat în fiecare perete (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,15
47
(c) Hale parter cu grinzi articulate
Secțiunea stâlpilor este constantă pe înălțime
Rezemarea grinzilor pe stâlpi previne căderea grinzilor de pe reazem la 20 – 0–
30
deplasări orizontale mari ale capetelor superioare ale stâlpilor 29 19
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,2
(iv) Condiții referitoare la planșee Punctaj maxim: 10
Planșeele îndeplinesc rolul de diafragmă orizontală rigidă și rezistentă la 0–
10 5–9
acțiuni în planul lor 4
Criteriul îndeplinit
neîndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
moderată
Criterii privind clădirea și structura principală de rezistență la acțiuni seismice
majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 45
Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale sunt continue până
la fundații)
Structura este redundantă
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
caracteristici similare de rezistență și rigiditate
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
dimensiuni similare în plan
Clădirea are o distribuție uniformă a maselor pe verticală, la toate nivelurile 25 – 0–
45
situate deasupra cotei teoretice de încastrare (diferențele între masele de nivel 44 24
sunt mai mici de 30 %)
Structura este regulată în plan, efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
Structura are o infrastructură adecvată și compatibilă cu terenul de fundare
Calitatea betonului și oțelului este conformă cu prevederile P100-1
Dimensiunile elementelor structurale și armarea acestora permit dezvoltarea
unui mecanism de plastificare cu capacitate optimă de disipare a energiei
seismice
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 15
Distanțele dintre clădirea evaluată și clădirile vecine sunt suficient de mari
pentru a împiedica degradarea clădirilor ca urmare a interacțiunii necontrolate
Planșeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau sunt
ancorate adecvat de structura principală 15 8–14 0–7
Interacțiunea pereților nestructurali cu structura este controlată, nu cauzează
degradări semnificative ale acestora sau ale elementelor structurale adiacente
și nu alterează natura răspunsului structurii în ansamblu
48
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
(a) Sistem structural tip cadru
Stâlpii au proporții de elemente lungi (raportul între înălțimea secțiunii
transversale și înălțimea liberă a stâlpului este mai mare decât 3)
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,3 20 – 0–
30
Înnădirile și ancorajele armăturilor respectă condițiile din P 100-1 29 19
Armătura transversală din stâlpi și grinzi respectă condițiile de dispunere
prevăzute de P100-1
Armătura longitudinală din stâlpi și grinzi respectă condițiile de dispunere
prevăzute de P100-1
(b) Sistem structural tip pereți
Grosimea pereților este mai mare decât 150 mm
Pereții au la capete bulbi sau tălpi cu lățimi limitate, prin intersecția pereților
nu se formează secțiuni transversale complicate, cu tălpi excesive
Efortul axial mediu normalizat în fiecare perete (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,15 20 – 0–
30
Armarea pereților respectă condițiile constructive de dispunere a armăturii 29 19
date în P 100-1
Înnădirea și ancorajul armăturilor respectă condițiile din P 100-1
Raportul dintre momentul capabil al pereților și momentul rezultat din
calculul structural în combinația seismică de proiectare este minim la baza
peretelui, deasupra cotei teoretice de încastrare
(c) Hale parter cu grinzi articulate
Secțiunea stâlpilor este constantă pe înălțime
Rezemarea grinzilor pe stâlpi previne căderea grinzilor de pe reazem la
deplasări orizontale mari ale capetelor superioare ale stâlpilor 20 – 0–
30
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la 29 19
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,2
Armarea stâlpilor respectă condițiile constructive de dispunere a armăturii
date în P100-1
(iv) Condiții referitoare la planșee Punctaj maxim: 10
Placa planșeelor are grosimea mai mare decât 100 mm și este realizată din
beton armat monolit sau din predale prefabricate cu suprabetonare de minim
80 mm grosime
Armăturile centurilor și armăturile distribuite în placă respectă condițiile date
în P100-1 și în reglementările tehnice conexe 0–
10 5–9
Prin modul de alcătuire și armare al planșeelor, forțele seismice din planul 4
planșeului pot fi transmise la elementele structurii verticale (pereți, cadre)
Golurile în planșeu sunt bordate adecvat
La hale parter cu grinzi articulate, alcătuirea planșeului permite îndeplinirea
rolului de diafragmă orizontală rigidă și rezistentă la acțiuni în planul său
49
aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de degradări
asupra siguranței structurale a clădirii examinate.
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor șase categorii de degradări,
(i)...(vi), este 100. Valoarea maximă de 100 de puncte corespunde unei clădiri
neafectate de degradări seismice sau de altă natură.
(4) Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea
elementelor structurale și a legăturilor dintre acestea, modelul de calcul se adaptează
astfel încât acesta să reprezinte cât mai fidel comportarea așteptată a structurii. (0)
Tabelul B.3 Categorii de degradări pentru evaluarea calitativă
Cu degradări
Fără degradări
Moderate
Majore
Categorii de degradări:
50
B.4. Evaluarea cantitativă
51
(b) structuri cu pereți:
- realizate înainte de 1963: q=2,0
- realizate între 1964-1977: q=2,5
- realizate între 1978-1991: q=3,0
- realizate între 1992-2006:
- cu pereți independenți q=3,5
- cu pereți cuplați q=4,0
- realizate după 2006 (clasa DCM sau DCH)
- cu pereți independenți q=3,5
- cu pereți cuplați q=4,5
- realizate după 2006 (clasa DCL) q=2,0
(c) structuri duale:
- realizate între 1978-1991: q=3,5
- realizate între 1992-2006: q=4,0
- realizate după 2006 (clasa DCM sau DCH): q=4,5
- realizate după 2006 (clasa DCL): q=2,0
(d) structuri tip pendul inversat:
- realizate înainte de 1992: q=1,5
- realizate după 1992: q=2,0
(e) structuri parter cu stâlpii în consolă conectați la partea superioară prin
planșee cu comportare de diafragmă
- realizate înainte de 1992: q=2,5
- realizate după 1992: q=3,0
(f) structuri flexibile la torsiune: q=1,5.( )
(2) Pentru structurile cu schelet de beton armat, în concepție gravitațională cu panouri
de umplutură de zidărie, realizate înainte de 1963, valoarea maximă a factorului de
comportare este 2,0.
(3) Pentru clădirile multietajate cu structură neregulată pe verticală având parterul
slab și flexibil valoarea maximă a factorului de comportare este 2,0.
(4) Valorile maxime ale factorului q indicate la (1) sunt stabilite pentru structuri care
nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a construcțiilor amplasate în zone
seismice din codul P 100-1 aflat în vigoare. (0)
52
(2) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență la încovoiere ale elementelor
structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se determină pe baza modelelor
mecanice specifice tipului de element, considerând valorile de proiectare ale
rezistențelor stabilite conform (1).
(3) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență la forță tăietoare ale
elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se calculează pe baza
modelelor mecanice specifice tipului de element, conform prevederilor capitolul
specific construcțiilor din beton din P 100-1 și SR EN 1992-1-1.
(4) Capacitățile de rezistență determinate utilizând metode de calcul specifice
elementelor structurale aparținând construcțiilor noi se vor reduce pentru a ține seama
de deficiențele de realizare a elementelor structurale existente, prin raport cu cerințele
pentru elementele construcțiilor noi, și de starea de degradare a acestora.
(5) Prin excepție de la (4), momentele capabile necesare evaluării eforturilor asociate
mecanismului de cedare care pot conduce la ruperi cu caracter fragil nu se reduc decât
în situația în care efectul deficiențelor de realizare poate fi cuantificat pe baza unor
prevederi ale documentelor normative aflate în vigoare.
(6) Alternativ prevederii de la (3), valorile de proiectare ale capacităților de rezistență
la forță tăietoare ale elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă
se determină conform SR EN 1998-3:2005 A3.3.1, considerând valorile de proiectare
ale rezistențelor stabilite conform (1) și factorul de ductilitate μΔ=4. (0)
53
Tabelul B.4 Valori limită Ti și Ts pentru determinarea valorilor c
Perioada de realizare a clădirii
Înainte de 1963 1963-1981 1981-2005
Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)
1,6 0,50 1,30 0,40 1,20 0,25 1,10
1,0 0,40 1,10 0,25 1,00 0,20 0,80
0,7 0,30 0,80 0,20 0,70 0,10 0,60
(3) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită Ultimă și la Starea Limită
de Serviciu a clădirilor realizate pe baza codurilor P 100-1/2006 și P 100-1/2013,
conform sistemului legal de asigurare a calității în construcții, factorul de amplificare a
deplasărilor, c, și, respectiv, factorul de reducere care ține seama de intervalul de
recurență mai redus al acțiunii seismice, v, se determină conform prevederilor codului
de proiectare seismică pe baza căruia a fost proiectată clădirea. (0)
54
(5) Alternativ prevederii de la (3), valorile de proiectare ale capacităților de rezistență
la forță tăietoare ale elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă
se calculează pe baza modelelor mecanice specifice tipului de element, conform
prevederilor din capitolul specific construcțiilor din beton din P 100-1 și SR EN 1992-
1-1, cu respectarea, cu respectarea B.4.2.2 (4). (0)
55
Anexa C. Structuri din oțel
C.2.2. Geometria
(1) Datele colectate trebuie să includă următoarele aspecte:(0)
(a) identificarea sistemelor de preluare a forțelor orizontale (în ambele direcții);
(b) identificarea diafragmelor orizontale (planșee, contravântuiri orizontale);
(c) forma inițială a secțiunii transversale și dimensiunile acesteia;
(d) erori de execuție și montaj (excentricitățile dintre axele grinzilor și stâlpilor,
dezaxarea stâlpilor pe verticală, deformarea elementelor structurale în
timpul montajului etc.)( )
56
C.2.4. Materiale
(1) Datele colectate trebuie să cuprindă valorile limitei de curgere, rezistenței de
rupere, alungirii la rupere.
(2) Pentru prelevarea eșantioanelor de probă se vor alege zonele cu tensiuni reduse.
(3) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale elementelor structurale
conformate ca zone disipative încovoiate (zone potențial plastice) se vor utiliza
eșantioane prelevate din inima secțiunii (în cazul secțiunilor din profile laminate)
respectiv din inima și tălpile secțiunilor (în cazul secțiunilor compuse), cu refacerea
ulterioară a capacității de rezistență și de deformare acolo unde este cazul.
(4) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale elementelor nedisipative se
vor utiliza eșantioane prelevate din tălpile secțiunii.
(5) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale materialelor din zona
îmbinărilor se vor preleva probe de material din eclise, flanșe și organe de asamblare.
(6) Calitatea îmbinărilor cu sudură va fi atestată prin examinare vizuală, măsurători și
încercări nedistructive (ultrasunete, pulbere magnetică, lichide penetrante etc.).
(7) Calitatea îmbinărilor cu șuruburi se va face prin verificarea strângerii șuruburilor
și determinarea caracteristicilor fizico-mecanice a materialelor și organelor de
asamblare. (0)
57
Tabelul C.1 Condiții privind alcătuirea seismică – metodologia de nivel 1
Criteriul
neîndeplinit
Criteriul îndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriu
moderată
majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 50
• Traseul încărcărilor este continuu
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături pentru a avea
stabilitate laterală și suficiente zone potențial plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenței (diferențele de
rezistență laterală între nivelurile succesive sunt mai mici de 20%)
• Nu există niveluri flexibile (diferențele de de rigiditate laterală între
nivelurile succesive sunt mai mici de 30%)
• Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului
structural de la un nivel la altul 30 – 0–
50
• Nu există discontinuități pe verticală (toate elementele verticale sunt 49 29
continue până la fundație)
• Nu există diferențe între masele de nivel mai mari de 50 %
• Nu există tendința de torsiune în ansamblu
• Legătura dintre infrastructură și suprastructură are capacitatea de rezistență
necesară pentru a asigura transmiterea eforturilor la terenul de fundare
• Infrastructura (sistemul de fundare) este în măsură să transmită la teren
forțele verticale și orizontale și să asigure stabilitatea la răsturnare a
construcției
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 10
• Distanțele până la clădirile vecine depășesc dimensiunea minimă de rost,
conform P 100-1
• Planșeele intermediare (supantele) au o structură de susținere și preluare a 10 5-9 0-4
foțelor orizontale proprie sau sunt ancorate adecvat de structura principală
• Pereții nestructurali sunt izolați (sau legați flexibil) de structură
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
(a) Structuri tip cadre necontravântuite
- Grinzi:
• zonele potențial plastice (de la capetele grinzilor) au secțiuni din clasa 1 de
secțiune și sunt prevăzute cu legături laterale la ambele tălpi
• prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate totală, putând transmite
la stâlp întregul moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii 20 – 0–
30
- Stâlpi: 29 19
• zonele potențial plastice de la baza stâlpului și de la capătul superior al
stâlpului aflat la ultimul etaj au secțiuni din clasa 1 de secțiune
• grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru (eventual suplimentată cu
plăci de dublare) are suplețea suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât
este evitată pierderea stabilității locale
• în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu rigidizări de continuitate
58
la nivelul tălpilor (superioară și inferioară) grinzilor adiacente și/sau a vutelor
care asigură continuitatea transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la
alta
(b) Structuri cu cadre contravântuite centric
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Diagonalele dispuse în “X” au zveltețea
E
1,3e 2,0e ; e = 20 - 0-
fy 30
29 19
• Diagonalele dispuse în „V“ au zveltețea
2 ,0 e
• Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere al diagonalelor în „V“ cu
legături laterale la ambele tălpi
(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric( )
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Bara disipativă are secțiunea încadrată în clasa 1 de secțiuni
• Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în ea și nici nu este întărită cu
plăci de dublare
• La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt prevăzute legături laterale
care împiedică pierderea stabilității generale 20 – 0–
30
29 19
• La capetele barei disipative sunt prevăzute pe ambele fețe ale inimii
rigidizări transversale; în lungul barei disipative scurte sau intermediare sunt
prevăzute rigidizări transversale intermediare
• Diagonalele au secțiuni încadrate în clasa 1, 2 sau 3 de secțiune. Zveltețea
E
lor este 1,5 1,5 e
fy
(iv) Condiții referitoare la planșeu Punctaj maxim: 10
• Prin grosimea plăcii din beton și dimensiunile reduse ale golurilor sau prin
existența contravântuirilor orizontale, planșeul poate fi considerat diafragmă 10 5–9 0–4
orizontală rigidă
59
C.3.1.2. Metodologiile de nivel 2 și 3
(1) Pentru metodologiile de nivel 2 și 3 se va verifica lista condițiilor referitoare la
alcătuirea și conformarea structurilor metalice din tabelul C.2.
(2) Condițiile care se referă la rezistența elementelor structurale și natura cedării
potențiale a acestora se vor verifica după evaluarea rezistenței elementelor structurale
la diferite solicitări. (0)
Tabelul C.2 Condiții privind alcătuirea seismică – metodologiile de nivel 2 și 3
Criteriul
neîndeplinit
Criteriul îndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriu
moderată
majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 50
• Conform criteriu (i) din Tabelul C.1 30 – 0–
50
49 29
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 10
• Conform criteriu (ii) din Tabelul C.1 10 5–9 0– 4
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale. Punctaj maxim: 30
(a) Structuri tip cadre necontravântuite
• Ierarhizarea capacităților de rezistență ale elementelor structurale asigură
dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice, zonele
disipative fiind situate la capetele grinzilor în vecinătatea îmbinării grindă-stâlp
- Grinzi:
• zonele potențial plastice (de la capetele grinzilor) au secțiuni din clasa 1 de
secțiune.
• ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva pierderii stabilității generale în
zonele potențial plastice, valoarea forței ce trebuie preluată de respectivele
reazeme fiind conform P 100-1;
• prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate totală, putând transmite la
stâlp întregul moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii
- Stâlpi: 20 – 0–
30
• zonele potențial plastice de la baza stâlpului și de la capătul superior al 29 19
stâlpului aflat la ultimul etaj au secțiuni din clasa 1 de secțiune;
• panourile de inimă ale stâlpilor în zona nodului de cadru (îmbinarea grindă-
stâlp) pot prelua forța tăietoare corespunzătoare momentelor plastice capabile
ale zonelor disipative ale grinzilor adiacente;
• grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru (eventual suplimentată cu
plăci de dublare) are suplețea suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât
este evitată pierderea stabilității locale;
• în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu rigidizări de continuitate la
nivelul tălpilor (superioară și inferioară) grinzilor adiacente care asigură
continuitatea transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la alta;
• în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt legate lateral la nivelul tălpii
superioare a grinzilor adiacente;
• zveltețea stâlpului, în planul în care grinzile pot forma articulații plastice este
60
E
limitată la valoarea: = 0,7 0,7 e
fy
(b) Structuri cu cadre contravântuite centric
• Ierarhizarea capacităților de rezistență ale elementelor structurale asigură
dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice astfel încât
plastificarea diagonalelor întinse să se producă înainte de formarea articulațiilor
plastice sau de pierderea stabilității generale / locale în grinzi și stâlpi;
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Diagonalele dispuse în “X” au zveltețea 1,3 e 2 ,0 e 20 – 0–
• Diagonalele dispuse în „V“ au zveltețea 30
29 19
2 ,0 e
• Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere a diagonalelor în „V“ cu
legături laterale la ambele tălpi
• Zveltețea stâlpilor în planul contravântuit este
E
1,3 = 1,3 e
fy
(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric( )
• Ierarhizarea capacităților de rezistență ale elementelor structurale asigură
dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice astfel încât
barele disipative amplasate în structură sunt capabile să disipeze energia prin
formarea de mecanisme plastice de forfecare, încovoiere sau încovoiere însoțită
de forfecare;
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Bara disipativă are secțiunea încadrată în clasa 1 de secțiuni;
• Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în ea și nici nu este întărită cu
plăci de dublare
• La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt prevăzute legături laterale
care împiedică pierderea stabilității generale (putând prelua o forță de 20 -
30 0 - 19
compresiune egală cu 0,06∙fy∙b∙tf) 29
• La capetele barei disipative sunt prevăzute pe ambele fețe ale inimii rigidizări
transversale cu grosimea mai mare de 75% din grosimea inimii dar cel puțin de
10 mm și cu lățimea până la marginea tălpii. Rigidizările intermediare sunt
amplasate conform P 100-1;
• Axa diagonalelor se intersectează cu axa barei disipative în dreptul rigidizării
de capăt sau în interiorul lungimii barei disipative;
• Diagonalele au secțiuni încadrate în clasa 1, 2 sau 3 de secțiuni.
• Stâlpii au secțiuni încadrate în clasa 1 de secțiuni în zonele potențial plastice.
E
Zveltețea lor în planul contravântuit este 1,3 1,3 e
fy
(iv) Condiții referitoare la planșeu Punctaj maxim: 10
• Placa planșeelor este realizată din beton armat monolit, armăturile distribuite
în placă asigură rezistența necesară la încovoiere și forța tăietoare pentru forțele
seismice aplicate în planul planșeului; golurile în planșeu sunt bordate cu
armături suficiente, ancorate adecvat 10 6–9 0– 5
• Forțele seismice din planul planșeului pot fi transmise la elementele structurii
verticale (grinzi principale și secundare) prin intermediul conectorilor în cazul
planșeelor din beton sau prin platelajul metalic și/sau contravântuirile orizontale
în cazul planșeelor metalice;
NOTĂ: 1. Dacă condițiile concrete de investigare a construcției nu permit stabilirea suficient
de detaliată a condițiilor, nivelul de îndeplinire a acestora se estimează pe baza practicii din
perioada realizării clădirii, cu reducerea adecvată a punctajului. În funcție de gradul de
încredere al datelor astfel stabilite, punctajul se reduce prin înmulțirea cu factori cu valori între
0,50 și 1,0.
61
C.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale
(1) Pentru evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se verifică existența
degradărilor pentru fiecare din cele cinci categorii prevăzute în tabelul C.3. În funcție
de situația concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic poate considera motivat și alte
tipuri de degradări, pentru creșterea relevanței evaluării calitative.
(2) Distribuția punctajului din tabelul C.3 pe categorii de degradări este orientativă.
Expertul tehnic poate redistribui motivat acest punctaj atunci când consideră că prin
aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de degradări
asupra siguranței structurale a clădirii examinate.
Notă: De exemplu, în cazul structurilor care nu au suferit în timpul exploatării nici un
eveniment seismic care să producă incursiuni în domeniul post-elastic în elementele structurale,
valoarea coeficientului R2 (de maxim 100 puncte) se estimează fără a se ține seama de
punctajul pentru degradările produse de acțiunea cutremurului.
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor cinci categorii de degradări,
(i)...(vi), este 100. Valoarea maximă de 100 de puncte corespunde unei clădiri
neafectate de degradări seismice sau de altă natură.
(4) Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea
elementelor structurale și a legăturilor dintre acestea, se va adapta modelul de calcul
astfel încât acesta să reprezinte cât mai fidel comportarea probabilă a structurii. (0)
62
Tabelul C.3 Categorii de degradări pentru evaluarea calitativă
Cu degradări
Fără degradări
Degradări
Degradări
moderate
Categorii de degradări:
majore
(i) Degradări produse de acțiunea cutremurului Punctaj maxim: 50
• Grinzi: deformații în domeniul plastic, voalarea pereților secțiunii, fisuri și
ruperi parțiale
• Bare disipative (link-uri): deformații plastice severe, fisuri și ruperi parțiale
• Stâlpi: deformații moderate, voalări ale tălpilor, incursiuni în domeniul
plastic (la unii stâlpi)
• Prindere grindă / bare disipative – stâlp: deformații pronunțate, ruperi ale
elementelor prinderii cu diminuarea rezistenței capabile (fără a fi afectate însă
mijloacele de prindere care transmit forța tăietoare)
• Nodul de cadru: deformații pronunțate, voalare, fisuri și ruperi parțiale ale
sudurilor
• Prinderi de continuitate ale stâlpilor și grinzilor: incursiuni în domeniul
21 -
plastic fără ruperi ale elementelor de continuitate sau ale mijloacelor de 40 0 - 20
39
prindere
• Contravântuiri verticale: flambaj, deformații plastice, cedarea prinderilor
• Baza stâlpilor: deformații plastice ale plăcii de bază, traverselor, deformații
plastice / ruperea șuruburilor de prindere în fundații
• Diafragme orizontale:
- metalice: deformații pronunțate, flambajul unor bare de contravântuire,
ruperea mijloacelor de prindere a barelor de contravântuire și/sau panourilor
metalice de structura de rezistență
- din beton armat: fisurarea sau ruperea planșeelor, distrugerea prinderii plăcii
din beton armat de structură metalică (smulgerea din conectori / ruperea
conectorilor)
(ii) Degradări produse de încărcările verticale Punctaj maxim: 18
• Fisuri și degradări în plăcile planșeelor
• Pierderea stabilității generale a stâlpilor și grinzilor 10 –
18 0–9
• Pierderea stabilității locale a elementelor componente ale stâlpilor și 17
grinzilor
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformații (tasarea reazemelor, Punctaj maxim:7
contracții, acțiunea temperaturii)
7 4–6 0–3
(iv) Degradări produse de o execuție defectuoasă (dezaxări ale stâlpilor, Punctaj maxim: 8
contravântuirilor, defecte în îmbinări sudate, defecte în îmbinări cu șuruburi)
sau de intervenții asupra elementelor structurale (reducerea secțiunilor 8 5–7 0–4
elementelor prin decupare, tăiere sau găurire)
(v) Degradări produse de factori de mediu: agenți corozivi chimici sau factori Punctaj maxim: 20
biologici asupra:
11 – 0–
- oțelului (coroziune, exfolieri) 20
19 10
- elementelor îmbinărilor
(vi) Degradări produse de utilizatori (factori antropici) Punctaj maxim: 7
7 3–6 1–3
63
C.4.1.2. Valori admisibile ale tensiunilor în cazul aplicării metodologiei de nivel 1
(1) În condițiile aplicării procedeelor de calcul simplificate descrise la 8.1.3.1,
valorile admisibile ale tensiunilor medii în secțiunile stâlpilor și contravântuirilor
verticale se consideră: (0)
vadm = 0,25 f y , pentru inimile stâlpilor (C.1)
adm = 0,50 f y , pentru diagonalele contravântuirilor (întinse sau
(C.2)
comprimate)
unde f y este valoarea limitei nominale de curgere a mărcii oțelului în care a
fost încadrat materialul pe baza încercărilor.
Notă: Valoarea limitei nominale de curgere fy corespunzătoare mărcii oțelului în care se
încadrează materialul se obține pe baza încercărilor și a surselor de informare existentă,
diminuată prin aplicarea factorului de încredere CF.
Notă: Valorile maxime ale factorilor de comportare sunt dați în funcție de codul de proiectare
seismică aflat în vigoare la data elaborării proiectului clădirii.
64
(2) Valorile maxime ale factorului q indicate la C.4 sunt valori aproximative stabilite
pentru structuri care nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a construcțiilor
amplasate în zone seismice din codul P 100-1 aflat în vigoare.
(3) În cazul în care se dispune de date suficient de sigure privind detaliile de alcătuire
și redundanță a clădirii, expertul are posibilitatea de mărire a valorilor factorului de
comportare q conform prevederilor indicate la 6.7.(7). (0)
65
W p f y b
y = pentru grinzi (C.5)
6 E Ib
W p f y c
y = 1 − N Ed pentru stâlpi (C.6)
6 E I c N p ,Rd
Wp modulul de rezistență plastic
66
Deformația inelastică maximă a diagonalei întinse, t,u, pentru verificări la
SLU este exprimată în funcție de deformația axială a acesteia sub forța de întindere
care produce curgerea, t, ca un multiplu al acestei deformații:
t,u=9t , pentru secțiuni clasa 1 și clasa 2 (C.11)
în care:
N t , Rd
t = (C.12)
A E
Nt,Rd = A fy / γM0 forța capabilă la întindere a barei;
67
Anexa D. Structuri din zidărie
68
- efectul împingerilor date de arce, bolți, cupole;
- deteriorarea planșeelor din încărcări verticale (ruperi locale, deformații
excesive, vibrații).
(c) afectarea structurii din acțiuni seismice: identificarea și descrierea stării de
fisurare, prin clasificarea fisurilor pe baza tipologiei specifice (separare,
rotire, lunecare, ieșire din plan) sau prin identificarea deformațiilor aparente:
ieșire din plan vertical, umflare, deformarea bolților etc. ( )
(2) Informațiile se colectează prin examinare vizuală și se consemnează în raportul de
expertiză.(0)
69
D.2.4. Detalii constructive
(1) Informațiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie se
referă la:
(a) tipul și calitatea legăturilor între pereți la colțuri, ramificații și intersecții;
(b) tipul și calitatea legăturilor între planșee și pereți; existența sau lipsa
centurilor la nivelul planșeului; existența sau lipsa ancorelor și tiranților;
(c) tipul buiandrugilor;
(d) alcătuirea elementelor structurale care generează împingeri și a elementelor
care pot prelua împingerile (contraforți, pilaștri, tiranți);
(e) existența zonelor de zidărie slăbite de nișe, coșuri de fum, șlițuri etc.
(f) detalii privind intervențiile în timp asupra construcției:
- modificarea poziției sau dimensiunilor golurilor din pereții structurali; de
exemplu, modificarea deschiderii sau a înălțimii golurilor, desființarea totală
sau parțială a buiandrugilor sau arcelor etc.;
- crearea de goluri noi;
- desființarea de goluri: umpluturi din zidărie sau alte materiale cu sau fără
țesere;
- spargerea șlițurilor orizontale și verticale pentru instalații.
(g) alcătuirea elementelor structurale cu vulnerabilitate ridicată:
- elemente majore de zidărie situate la ultimul nivel (pod sau mansardă),
ancorate sau neancorate: frontoane, timpane, calcane;
- elemente minore de zidărie situate pe fațade (parapete, elemente decorative)
sau la nivelul acoperișului (atice, coșuri de fum și de ventilație).
(h) alcătuirea planșeelor:
- materialele și identificarea esențelor (în cazul planșeelor din lemn);
- geometria planșeului (orientarea elementelor principale de planșeu,
distanțele între acestea);
- dimensiunile elementelor principale;
- detaliile constructive ale rezemărilor și prinderilor pe pereții structurali.
(i) alcătuirea infrastructurii și fundațiilor:
- existența subsolului, suprafața ocupată, tipul subsolului (parțial sau general);
- materialele pereților subsolului: piatră, zidărie, beton simplu, beton armat;
- alcătuirea planșeului peste subsol: planșeu drept (cu grinzi metalice și
bolțișoare de cărămidă, cu grinzi și podină din lemn, din beton armat), bolți
din zidărie;
- adâncimea de fundare;
70
- materialele din care sunt alcătuite fundațiile: piatră, zidărie, beton simplu,
beton armat, soluții mixte;
- existența hidroizolațiilor.
(j) condițiile de teren:( )
- topografia amplasamentului: teren plan, în pantă, teren inundabil;
- natura terenului de fundare: normal, cu sensibilități (sensibil la umezire, cu
contracții și umflări mari, lichefiabil), agresiv față de materialele de
construcție;
- nivelul apei freatice;
- existența rețelelor edilitare (apă sau canalizare) cu pierderi de apă.
(2) Informațiile de la (1) se obțin conform 4.2, cu următoarele precizări:(0)
(a) inspecția în teren limitată se face prin examinare vizuală, când este posibil
după desfacerea tencuielilor; se examinează, pentru cel puțin 15% din
numărul pereților, următoarele elemente:
- caracteristicile zidăriei la suprafață și în profunzime;
- legăturile între pereții care se intersectează;
- alcătuirea generală a planșeelor și prinderile acestora de pereți;
(b) inspecțiile în teren extinse și cuprinzătoare se fac prin examinare vizuală,
pentru fiecare nivel al clădirii, și constau în:
- desfacerea tencuielilor (pe suprafețe suficient de mari, orientativ > 1,0 m2);
- sondaje în zidărie pentru examinarea: caracteristicilor în profunzime ale
zidăriei, legăturilor între pereți la intersecții, legăturilor între pereți și
planșee;
- desfacerea tavanelor sau a pardoselilor pentru examinarea alcătuirii
planșeelor;
- decopertarea fundațiilor (în zonele semnificative, stabilite de expertul
tehnic).
(c) inspecția în teren extinsă se face pentru cel puțin 20% din numărul pereților,
iar inspecția în teren cuprinzătoare se face pentru cel puțin 40% din numărul
pereților. ( )
71
- lungimile de suprapunere și regularitatea suprapunerii elementelor în
rânduri succesive și a grosimii rosturilor verticale și orizontale;
- legăturile (țeserea) la intersecțiile pereților;
- umplerea rosturilor cu mortar: toate rosturile umplute, rosturile verticale
neumplute, gradul de umplere, compactitatea mortarului, zidărie fără mortar.
(b) calitatea execuției pereților: verticalitate, planeitate.
(c) rezultatele încercărilor nedistructive in-situ (încercări cu prese plate,
încercări sonice, endoscopie etc.)
(d) rezultatele analizelor chimice și ale încercărilor mecanice pe elemente
pentru zidărie și mortare extrase din lucrare.( )
(2) Încercările pentru determinarea caracteristicilor materialelor se fac conform
prevederilor de la 4.2 cu următoarele precizări: (0)
(a) încercări limitate: se fac prin examinarea vizuală a țeserii zidăriei și a
elementelor din care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel
puțin un examen, pentru fiecare tip de zidărie din clădire și, în toate cazurile,
pentru fiecare nivel al clădirii.
(b) încercări extinse: se va efectua cel puțin o încercare din cele menționate la
punctul (d) de la aliniatul (1) la fiecare nivel, pentru fiecare tip de material
existent în structură (cu aceleași elemente și tip de mortar), în plus față de
verificările vizuale de la (a). Încercările nedistructive menționate la punctul
(c) de la aliniatul (1) sunt complementare celor de la punctul (d) și nu le pot
înlocui pe acestea.
(c) încercări cuprinzătoare: se fac cel puțin trei încercări pentru fiecare tip de
material existent în lucrare și pentru fiecare nivel al clădirii.( )
72
(a) evaluare calitativă;
(b) evaluare prin calcul pentru efectul de ansamblu al acțiunii seismice în planul
pereților;
(c) evaluare prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul
pereților, dacă evaluarea calitativă a identificat existența pereților sau a altor
elemente majore de zidărie (calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc
de prăbușire, parțială sau totală. ( )
(4) Metodologia de nivel 2 se aplică clădirilor cu pereți structurali din zidărie cu sau
fără planșee rigide și rezistente la acțiuni în planul lor.
(5) Metodologia de nivel 2 constă în:
(a) evaluarea calitativă;
(b) evaluarea prin calcul pentru efectele acțiunii seismice în planul pereților;
(c) evaluarea prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul
pereților. ( )
(6) Metodologia de nivel 3 poate fi aplicată doar pentru clădiri la care, în urma
colectării datelor pentru evaluarea structurală, nivelul de cunoaștere este KL3.
(7) Metodologia de nivel 3 constă în:(0)
(a) evaluare calitativă;
(b) evaluare prin calcul pentru efectele acțiunii seismice în planul pereților;
(c) evaluare prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul
pereților. ( )
73
Tabelul D.1a Valori maxime ale indicatorului R1, zidărie nearmată – metodologia de
nivel 1
Condiții de regularitate
Rigiditate Regim de
planșee înălțime Cu regularitate în Fără regularitate în Fără regularitate în plan
plan și în elevație plan sau în elevație și în elevație
P+2E 100 85 70
Rigide
> P+2E 85 70 60
Tabelul D.1b Valori maxime ale indicatorului R1, zidărie confinată – metodologia de
nivel 1
Condiții de regularitate
Rigiditate Regim de
planșee înălțime Cu regularitate în Fără regularitate în Fără regularitate în plan
plan și în elevație plan sau în elevație și în elevație
P+2E 100 100 85
Rigide
> P+2E 90 85 75
Nesemnificative 70 30
Moderate 60 20
Grave 45 15
Foarte grave 25 10
Notă: Elementele orizontale includ: planșee, bolți, cupole, șarpante.
(5) Indicatorul R2 se determină cu relația:
R2 = Ah + Av (D.1)
unde
Av punctajul acordat în funcție de starea de avariere a elementelor verticale;
Ah punctajul acordat în funcție de starea de avariere a elementelor
orizontale.
(6) Avariile caracteristice în pereții din zidărie care se iau în considerare sunt:
(a) Fisuri verticale în parapete, buiandrugi și arce;
(b) Fisuri înclinate în parapete, buiandrugi și arce;
(c) Fisuri înclinate în șpaleți;
74
(d) Zdrobirea zidăriei provocată de concentrarea locală a eforturilor de
compresiune, eventual cu expulzarea materialului;
(e) Fisuri orizontale la extremitățile șpaleților;
(f) Avarii la intersecțiile pereților, cu tendință de desprindere;
(g) Fisuri sau crăpături verticale la legăturile dintre pereții perpendiculari;
(h) Expulzarea locală a zidăriei din elementele orizontale pe care reazemă
planșeele. ( )
(7) Caracterizarea orientativă a severității avariilor elementelor structurale verticale,
pentru utilizare în tabelul D.2, este următoarea:
(a) avarii nesemnificative ale pereților structurali:
- fisuri orizontale foarte subțiri în rosturile de la bază;
- fisuri diagonale și desprinderi minore la bază.
(b) avarii nesemnificative ale șpaleților între goluri:
- fisuri foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la
extremități;
- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile
orizontale și verticale (fără deplasări);
- fisuri diagonale subțiri în cărămizi în < 5% din asize.
(c) avarii moderate ale pereților structurali:
- fisuri orizontale sau mortar desprins la bază și în apropierea acesteia cu
deplasări (< 56 mm) în planul de fisurare;
- fisuri înclinate care pornesc de la bază și se extind pe câteva rânduri de
cărămidă;
- fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi);
(d) avarii moderate ale șpaleților între goluri
- fisuri foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la
extremități și, uneori, și în alte rosturi apropiate de extremități;
- fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul
fisurii și deschiderea rosturilor verticale (< 56 mm); rupere în scară cu
<5% din asize cu crăpături în cărămizi;
- fisuri diagonale (<56mm), cele mai multe prin cărămizi, care ajung la
colțuri sau în apropierea acestora; la extremități nu se produce zdrobirea
zidăriei.
(e) Avarii grave ale pereților structurali:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 1012 mm;
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
- fisuri înclinate cu deschideri < 1012 mm în partea superioară;
(f) Avarii grave ale șpaleților dintre goluri:
75
- fisuri subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități;
- fisuri subțiri sau mortar sfărâmat și în alte rosturi orizontale apropiate de
extremități;
- ieșirea din plan sau deplasări în plan;
- cărămizi zdrobite la colțuri;
- fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul
fisurii și deschiderea rosturilor verticale (< 1012mm); rupere în scară
cu >5% din asize cu crăpături în cărămizi;
- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la
colțuri sau deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare.
(g) Avarii foarte grave ale pereților structurali:
- degradări care indică un risc de prăbușire sub încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, cu lunecarea unor cărămizi de pe cele pe care
erau zidite;
- secțiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremități;
- deplasări laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
(h) Avarii foarte grave ale șpaleților dintre goluri: ( )
- degradări care indică un risc de prăbușire sub încărcări verticale;
- deplasări semnificative în plan sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colțuri;
- deplasări în scară mari (cu căderea unor cărămizi de pe cele inferioare);
- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasări laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă;
- deplasări și rotiri importante în lungul planurilor de fisurare.
(8) Structura este considerată cu avarii grave dacă este îndeplinită una din
următoarele condiții:
(a) capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii grave reprezintă mai
mult de 2025% din capacitatea de rezistență totală a structurii pe una dintre
direcțiile principale de la un etaj;
(b) numărul șpaleților cu avarii grave reprezintă mai mult de 2025% din
numărul total al șpaleților pe una dintre direcțiile principale de la un etaj. ( )
(9) Structura este considerată cu avarii foarte grave dacă este îndeplinită una din
următoarele condiții:
(a) capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii foarte grave
reprezintă mai mult de 1015% din capacitatea de rezistență totală a
structurii pe una dintre direcțiile principale de la un etaj;
(b) numărul șpaleților cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 1015% din
numărul total al șpaleților pe una dintre direcțiile principale de la un etaj. ( )
76
(10) La clădirile cu avarii foarte grave, care necesită intervenții imediate pentru
punerea în siguranță provizorie a clădirii și interzicerea accesului tuturor persoanelor,
evaluarea preliminară nu mai este necesară și se trece direct la evaluarea calitativă
detaliată.
(11) Caracterizarea orientativă a severității tipurilor de avarii prezentate în tabelul D.2,
pentru elementele structurale orizontale, este următoarea:(0)
(a) Avarii la planșee cu grinzi din lemn:
- Avarii nesemnificative: fisuri izolate în tavan, paralele cu grinzile;
- Avarii moderate: fisuri numeroase în tavan, paralele cu grinzile, însoțite de
fisuri transversale izolate;
- Avarii grave: separarea de perete la reazeme pentru un număr mic de grinzi;
- Avarii foarte grave: separarea majorității grinzilor principale de pereți la
reazeme; deplasarea laterală urmată de căderea unor grinzi de pe reazeme.
(b) Avarii la planșee cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă:
- Avarii nesemnificative: fisuri izolate în bolțișoare, paralele cu grinzile;
- Avarii moderate: fisuri numeroase în bolțișoare, paralele cu grinzile, însoțite
de fisuri transversale izolate;
- Avarii grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm în bolțișoare, paralele cu
grinzile și însoțite de multe fisuri transversale;
- Avarii foarte grave: separarea parțială a grinzilor de zidăria boltișoarelor,
zdrobirea zidăriei elementelor verticale în zonele de reazem ale grinzilor
metalice, căderea boltișoarelor.
(c) Avarii la bolți și cupole: ( )
- Avarii nesemnificative: fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolți
sau cupole cu tiranți;
- Avarii moderate: fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolți sau
cupole fără tiranți;
- Avarii grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie și la reazemele pe
elementele verticale, la bolți sau cupole cu tiranți;
- Avarii foarte grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie și la reazemele
pe elementele verticale la bolți sau cupole fără tiranți, fisuri cu deschideri
mai mari ale elementelor verticale, la bază și la reazemul bolții, eventual cu
zdrobirea zonei comprimate, deformații remanente importante (“coborârea”
bolților sau deplasarea laterală a reazemelor).
77
(a) Calitatea sistemului structural:
- criterii de apreciere: eficiența conlucrării spațiale a elementelor structurii
care depinde de natura și calitatea legăturilor între pereții de pe direcțiile
ortogonale și a legăturilor între pereți și planșee; existența ariilor de zidărie
suficiente și aproximativ egale pe cele două direcții;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6 și P 100-1.
(b) Calitatea zidăriei:
- criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea țeserii, regularitatea
rosturilor, gradul de umplere cu mortar, existența unor zone slăbite de șlițuri
sau nișe etc.;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor și a
execuției conform reglementărilor tehnice în vigoare.
(c) Tipul planșeelor:
- criterii de apreciere: rigiditatea planșeelor în plan orizontal și eficiența
legăturilor cu pereții (capacitatea de a asigura compatibilitatea deformațiilor
pereților structurali și de a împiedica răsturnarea pereților pentru forțe
seismice perpendiculare pe plan);
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planșee din beton armat monolit
la toate nivelurile de grosime minim 10 cm, fără goluri mari care le slăbesc
semnificativ rezistența și rigiditatea în plan orizontal.
(d) Configurația în plan:
- criterii de apreciere: compactitatea și simetria geometrică și structurală în
plan, exprimate prin raportul între lungimile laturilor și prin dimensiunile
retragerilor în plan;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1.
(e) Configurația în elevație:
- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică și structurală în elevație
exprimate prin absența sau existența retragerilor etajelor succesive, existența
unor proeminențe la ultimul nivel, discontinuități create de sporirea ariei
golurilor din pereți la parter sau la un nivel intermediar;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1
(f) Distanțe între pereți:
- criterii de apreciere: distanțele între pereții structurali, pe fiecare dintre
direcțiile principale ale clădirii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereți deși
(fagure) definit conform CR 6.
(g) Elemente care dau împingeri laterale:
- criterii de apreciere: existența arcelor, bolților, cupolelor, șarpantelor, cu sau
fără elemente care limitează efectele împingerilor;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor structurale
care dau împingeri (bolți, șarpante etc.).
78
(h) Tipul terenului de fundare și al fundațiilor:
- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal sau dificil),
capacitatea fundațiilor de a prelua și transmite la teren încărcările verticale,
eforturile provenite din tasări diferențiale și din acțiunea cutremurului;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare,
fundații continue din beton armat.
(i) Interacțiuni posibile cu clădirile adiacente:
- criterii de apreciere: riscul de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire izolată,
clădire cu vecinătăți pe una sau mai multe laturi), înălțimile clădirilor vecine,
riscul de cădere a unor componente ale clădirilor vecine;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.
(j) Elemente nestructurale:( )
- criterii de apreciere: existența unor elemente de zidărie majore (calcane,
frontoane, timpane), placaje sau alte elemente grele care prezintă risc de
prăbușire;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau
asigurarea stabilității lor conform prevederilor din P 100-1.
(3) Îndeplinirea criteriilor de la (a) se cuantifică de către expertul tehnic, prin
apreciere calitativă, cu următorul punctaj:
(a) criteriul este îndeplinit: 10
(b) neîndeplinire minoră: 810
(c) neîndeplinire moderată: 48
(d) neîndeplinire majoră: 04( )
(4) Rezultatul evaluării calitative a gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire
seismică se cuantifică prin indicatorul R1, unde 0 R1 100 , care se calculează ca
suma punctelor acordate pentru fiecare criteriu menționat la (a).
R1 = p i (D.2)
79
Tabelul D.3 Valorile maxime Av și Ah – metodologiile de nivel 2 și 3
Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)
Categoria avariilor Suprafața afectată Suprafața afectată
1/3 1/32/3 > 2/3 1/3 1/32/3 > 2/3
Nesemnificative 70 70 70 30 30 30
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
Notă: Elementele orizontale includ: planșee, bolți, cupole, șarpante.
80
(6) În aplicarea metodologiei de nivel 2, pentru clădiri cu pereți din zidărie confinată,
cu planșee rigide în plan orizontal, care îndeplinesc condițiile de regularitate în plan și
în elevație din P 100-1, valoarea factorului maxim de comportare q stabilită conform
(5) se corectează cu factorii de suprarezistență u/1 stabiliți conform P 100-1.
(7) Fracțiunea din amortizarea critică pentru conversia spectrului de răspuns elastic și
a spectrului de proiectare se ia egală cu 8%.
(8) În cazul planșeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal, pentru calculul
la acțiunea seismică în planul pereților, distribuția forței seismice de proiectare, Fb,
între pereții structurali se face proporțional cu masa totală aferentă fiecărui perete
structural.
(9) Tipul de model de calcul pentru pereții cu goluri depinde de rezistența și de
rigiditatea la încovoiere a plinurilor orizontale de zidărie sau a elementelor de beton
armat de la nivelul planșeelor. La nivel minimal se pot utiliza următoarele modele
simplificate:(0)
(a) Model de tip cadru - plinuri de zidărie sau elemente de beton armat (grinzi
de cuplare) cu rezistență și rigiditate semnificativă la încovoiere;
(b) Model de tip console legate la nivelul fiecărui planșeu cu bare articulate la
capete - plinuri de zidărie sau elemente de beton armat (grinzi de cuplare) cu
rezistență și rigiditate nesemnificativă la încovoiere;
(c) Model de tip console independente – lipsa plinurilor de zidărie și centurilor
din beton armat.( )
Notă: Pot fi utilizate și alte modele de calcul cum sunt modelele cu elemente finite, modelele
cu macroelemente etc. Utilizarea acestor modele este condiționată de existența informațiilor
complete privitoare la caracteristicile de rezistență și de deformabilitate ale zidăriei.
81
unde valorile fvk0 și σd au semnificațiile din codul CR 6.
(4) Pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline și cu mortar de var, în lipsa unor date
obținute prin încercări, valoarea caracteristică a capacității de rezistență inițială la
forfecare a zidăriei se ia:
N
fk 0 = 0.045 (D.6)
mm 2
(5) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență pentru rupere în scară sub efectul
eforturilor principale de întindere, ftd, se determină cu relația:
0,04 f m
f td = (D.7)
M CF
unde fm se determină conform (1) și M se alege conform (7).
(6) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență pentru ruperea prin lunecare în
rost orizontal, fvd, se determină cu relația:
f vm
f vd = (D.8)
M CF
unde fvm se determină conform (3) și M se alege conform (7).
(7) Pentru evaluarea seismică a clădirilor existente coeficientul parțial de siguranță
pentru zidărie se ia egal cu: (0)
(a) M = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual și mortar de var
(orientativ, anterior anului 1900);
(b) M = 2,7 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate și mortar de var-ciment /
ciment-var (orientativ, între anii 19001950);
(c) M = 2,3 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950). ( )
82
(e) ruperea pereților se produce din forță tăietoare, prin fisurare diagonală din
eforturi principale de întindere (mecanismul de rupere în scară). ( )
Nota: În cele mai multe cazuri, aceste ipoteze simplificatoare nu sunt satisfăcute de clădirile
proiectate înainte de apariția reglementărilor tehnice specifice clădirilor din zidărie.
(3) În ipotezele de la (2) efortul unitar mediu de compresiune în pereții structurali, σ0,
se poate calcula simplificat ca raportul dintre greutatea clădirii, deasupra secțiunii
teoretice de încastrare, determinată considerând încărcările gravitaționale din
combinația seismică de proiectare, și aria totală a secțiunilor orizontale ale pereților.
(4) Valoarea admisibilă a efortului unitar tangențial mediu, vadm, se calculează cu
relația: (0)
1,33 k CF M
vadm = 1+ 0 (D.9)
CF M 2,0 k
unde
k valoarea de referință a capacității de rezistență la forță tăietoare a
zidăriei care, pentru zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor
date mai precise, se poate considera:
k = 0,06 N/mm2 pentru zidărie cu mortar de var;
k = 0,12 N/mm2 pentru zidărie cu mortar de ciment.
Notă: Valoarea k se referă la pereții neavariați; în cazul pereților avariați, expertul tehnic va
aprecia nivelul de reducere care se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu avarii moderate
valoarea k se reduce cu 2530% iar în cazul avariilor grave cu 5060%.
Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de
mai sus în funcție de raportul între cei doi lianți (ciment/var).
83
Nd
0 = efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forței axiale de
Aw
proiectare Nd
Aw aria secțiunii transversale (orizontale) a peretelui;
0
d =
fd
fd valoarea de proiectare a capacității de rezistență la compresiune a
zidăriei.
(2) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forță tăietoare la rupere prin
lunecare în rostul orizontal a unui perete de zidărie nearmată se determină cu relația:
1.33 lad
V f 21 = f k 0 + 0.4 d tlc (D.11)
CF M lc
unde
lc lungimea zonei comprimate a secțiunii care ține seama de efectul
alternant al forței seismice, determinată cu relația:
Md
lc = 1.5lw − 3
Nd
lw lungimea peretelui
Md momentul încovoietor de proiectare;
Nd forța axială de proiectare;
lad lungimea pe care aderența este activă, calculată cu relația:
lad = 2lc − lw
Dacă lad ≤0 valoarea de proiectare a forței tăietoare de rupere se calculează cu
relația
Nd
V f 21 = 0.53 (D.12)
CF M
(3) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forță tăietoare la rupere prin
fisurare diagonală se determină cu relația:
tlw f td
V f 22 = 1+ 0 (D.13)
b f td
unde
b coeficient determinat conform CR6 cu valori 1,0b=p1,5;
ftd rezistența de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere.
(4) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forța tăietoare a unui perete de
zidărie nearmată se calculează cu ecuația:
V f 2 = min(V f 21,V f 22 ) (D.14)
84
(5) Valoarea de proiectare a forței tăietoare asociate capacității de rezistență a unui
perete de zidărie nearmată este egală cu minimul dintre forța tăietoare asociată ruperii
la compresiune excentrică și valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forță
tăietoare:
VRd = min(V f 1 ,V f 2 ) (D.15)
(6) La determinarea indicatorului R3 valorile VRdi se limitează superior la 1,5VEdi.
(7) Pereții cu comportare ductilă satisfac condiția Vf1≤Vf2. Pereții cu comportare
fragilă satisfac condiția Vf2<Vf1.
(8) În cazul pereților din zidărie confinată, pentru calculul forțelor tăietoare Vf1 și Vf2
se va ține seama de aportul elementelor de confinare, în conformitate cu prevederile
CR6. (0)
D.3.3.1.5. Verificarea prin calcul static neliniar pentru efectele acțiunii seismice
în planul pereților pentru metodologia de nivel 3
(1) Modelul de calcul minimal pentru calcul static neliniar implică următoarele
schematizări:
(a) șpaleții (montanții) sunt caracterizați printr-o lege efort-deformație de tip
"liniar elastic-perfect plastic" pentru care rezistența și deplasarea
(deformația) ultimă sunt definite în funcție de tipul de rupere probabil;
(b) parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor
lua după cum urmează: ( )
- deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălțimea peretelui dacă rezistența
de rupere prin forță tăietoare a peretelui (D.11) este mai mare cu cel puțin 30% decât
forța tăietoare asociată rezistenței de rupere la compresiune excentrică (D.10);
- deplasarea ultimă este egală cu 0,4% din înălțimea peretelui în celelalte
situații.
(2) Capacitatea clădirii se definește prin deformația laterală a ultimului planșeu pentru
care s-a produs scăderea forței tăietoare capabile cu mai mult de 20% din cauza
degradării și ruperii progresive a unor componente ale structurii. (0)
85
(4) Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acțiunii seismice perpendiculare
pe planul peretelui se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de
perete, în funcție de caracteristicile constructive ale clădirii.
(5) Modelul de calcul de complexitate minimală, în funcție de natura legăturii între
perete și planșee sau pereții perpendiculari, este:
(a) perete mărginit sus și jos de centurile planșeelor din beton armat, cu
continuitate completă sau parțială;
(b) perete cu prinderi articulate la nivelul planșeelor (cazul planșeelor cu grinzi
metalice sau din lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore);
(c) perete nelegat de planșee (zidărie continuă, fără legătură cu planșeul - cazul
planșeelor cu grinzi metalice sau din lemn dispuse paralel cu peretele). ( )
(6) Modelul de calcul se alcătuiește în funcție de: (0)
(a) existența sau lipsa pereților perpendiculari, la ambele extremități sau la o
singură extremitate;
(b) geometria peretelui: raportul între lungime (distanța între pereții
perpendiculari) și înălțime (distanța între planșee);
(c) eficiența legăturii cu pereții perpendiculari: zidărie țesută sau nețesută,
existența armăturilor. ( )
86
Anexa E. Componente nestructurale
E.1. Generalități
87
Tabelul E.1a. Componente arhitecturale (elemente de construcție)
Tipul elementului ag Starea Starea Limită de
Limită Serviciu
Ultimă
SV IF PV
0,10g S (S) S (S) S (S)
Pereți despărțitori din zidărie 0,150,20g R (R) R (M) R (S)
(pe căile de acces) 0,25g R (R) R (M) R (S)
0,10g S (S) S (S) S (S)
Pereți despărțitori ușori 0,150,20g M (R) M (M) R (S)
(pe căile de acces) 0,25g M (R) R (M) R (S)
0,10g S (S) S (S) S (S)
Tavane suspendate 0,150,20g M (R) M (M) M (S)
(pe căile de acces) 0,25g R (R) R (M) R (S)
0,10g S S S
Corpuri de iluminat 0,150,20g R S S
suspendate
0,25g R M M
0,10g S S S
Iluminat de siguranță 0,150,20g M S S
0,25g R M S
0,10g S S S
Uși principale de acces 0,150,20g S S S
0,25g M M M
0,10g S S S
Scări 0,150,20g R M S
0,25g R M R
0,10g M M S
Parapete, cornișe, atice, 0,150,20g R R S
ornamente exterioare
0,25g R R S
0,10g S S S
Fațade din sticlă 0,150,20g M M S
0,25g R M M
0,10g S S S
Garduri de incintă 0,150,20g S S S
0,25g R R M
S - risc scăzut
M - risc moderat
R - risc ridicat
88
Tabelul E.1b. Instalații și echipamente
Tipul elementului ag Starea Starea Limită de
Limită Serviciu
Ultimă
SV IF PV
0,10g S S M
Generator electric de rezervă 0,150,20g S M R
0,25g S R R
0,10g S S S
Transformator electric 0,150,20g S S S
0,25g M M M
0,10g S M M
Instalații de sprinklere 0,150,20g S M M
0,25g M R R
0,10g S S S
Rețele de apă caldă și rece 0,150,20g M M M
0,25g M M M
0,10g S S S
Componentele ascensoarelor 0,150,20g R M M
(cabluri, șine, contragreutate) 0,25g R M M
0,10g S S S
Scări rulante 0,150,20g S M S
0,25g S M S
0,10g S S S
Boilere și vase de presiune 0,150,20g M R S
în locuințe
0,25g M R S
0,10g S M S
Aparate de condiționare 0,150,20g S M S
montate pe acoperiș
0,25g M R M
0,10g S S S
Boilere și aparate de 0,150,20g R M S
condiționare în încăperi
0,25g R M S
0,10g S S S
Coșuri de fum și ventilație la 0,150,20g M M S
locuințe
0,25g R M M
S - risc scăzut
M - risc moderat
R - risc ridicat
89
E.1.2.2. CNS care sunt supuse evaluării seismice
(1) Componentele nestructurale ale clădirilor sunt supuse evaluării seismice în funcție
de:
(a) starea limită în raport cu care se face evaluarea;
(b) intensitatea acțiunii seismice în amplasament. ( )
(2) Evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu se face pentru toate CNS, cu
excepția celor care prezintă risc seismic redus conform prevederilor P 100-1.
(3) Accelerația de proiectare a terenului pentru verificări la Starea Limită de Serviciu
se stabilește în acord cu prevederile capitolului 3 și Anexei A.
(4) Pentru Starea Limită Ultimă, evaluarea seismică se face pentru CNS stabilite
conform tabelelor E.2a și E.2b, în funcție de valoarea accelerației terenului pentru
proiectare. (0)
Tabelul E.2a.
Categoria și tipul componentelor nestructurale ag 0.15g ag=0.10g
A.1. Elemente atașate anvelopei construcției:
- parapete, atice, coșuri de fum și de ventilație, Da Da
- ornamente, firme, reclame, antene de televiziune și similare, indiferent de modul Da Da
de prindere de structura principală
A.2. Elemente ale anvelopei
- elemente propriu zise Da Nu
- placaje și finisaje cu elemente și prinderi ductile Da Nu
- placaje și finisaje cu elemente și prinderi fragile Da Da
- prinderi și rigidizări ale elementelor anvelopei Da Da
A.3. Elemente de compartimentare, fixe sau amovibile, inclusiv finisaje și
tâmplării înglobate
- pereți nestructurali interiori din zidărie simplă/panouri de beton greu Da Nu
- pereți nestructurali ușori (tip gips-carton) Nu Nu
- pereți nestructurali/închideri către spații interioare din sticlă Da Da
A.4 Tavane false
- aplicate direct pe structură Nu Nu
- suspendate Da Nu
A.5 Garduri de incintă Da Nu
90
Tabelul E.2b.
Categoria și tipul componentelor nestructurale ag0.15g ag0.10g
B. Instalații
B.1 Instalații sanitare (alimentare cu apă, evacuarea apelor uzate)
- sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor Da Nu
- sisteme de conducte sub presiune Da Nu
B.2 Instalații electrice/iluminat
- sisteme de cabluri principale Da Nu
- sisteme de iluminat de siguranță Da Nu
- corpuri de iluminat incluse în tavane suspendate Da Nu
B.4 Instalații speciale cu utilaje care operează cu abur sau apă la temperaturi ridicate
- boilere, cazane Da Da
- vase de presiune rezemate pe manta sau așezate liber Da Da
C. Echipamente electromecanice
- ascensoare și scări rulante Da Nu
D. Mobilier
- mobilier din unități medicale, de cercetare, inclusiv sistemele de computere; Da Nu
mobilier de birou (rafturi, clasoare, dulapuri)
- mobilier din muzee de interes național Da Da
- mobilier și dotări speciale din construcții din clasa de importanță I: (panouri de Da Da
comandă ale dispeceratelor din servicii de urgență, din unități de pompieri,
poliție, centrale telefonice, echipamente din stații de radiodifuziune/televiziune)
- rafturi din oțel din magazine și din depozite accesibile publicului Da Nu
91
(2) Evaluarea calitativă a CNS implică parcurgerea următoarelor etape:
(a) inventarierea CNS din clădire (se stabilește categoria și poziția în clădire
pentru fiecare CNS care face obiectul evaluării);
(b) evaluarea vulnerabilității fiecărei categorii de CNS, în raport cu criteriile de
acceptare;
(c) identificarea riscurilor care rezultă din avarierea seismică pentru fiecare
categorie de CNS și pentru fiecare poziție identificată (orientativ din
tabelele E.1a și E.1b). ( )
(3) Examinarea calitativă a CNS trebuie să fie efectuată pentru fiecare categorie de
CNS din clădire cel puțin pentru numărul de elemente prevăzut în continuare: (0)
(a) În cazul în care este disponibilă documentația tehnică de proiectare, se va
examina cel puțin o componentă din fiecare categorie. Dacă, pentru proba
examinată, se constată conformitatea execuției cu proiectul, nu sunt
necesare investigații suplimentare și prevederile din proiect pot fi folosite
pentru evaluarea CNS. Dacă proba nu este conformă cu prevederile
proiectului se vor examina cel puțin 10% din totalul componentelor similare.
(b) În cazul în care nu este disponibilă documentația tehnică de proiectare sau
aceasta nu conține informații relevante și complete, se vor examina cel puțin
trei componente din fiecare categorie. Dacă nu se constată diferențe între
acestea, caracteristicile respective pot fi considerate reprezentative pentru
toate componentele similare din clădire. Dacă există diferențe între cele trei
componente examinarea se va extinde la cel puțin 20% din totalul
componentelor din categoria respectivă. ( )
92
(b) pereți despărțitori din sticlă;
(c) tavane suspendate;
(d) echipamente de încălzire și ventilații;
(e) sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor;
(f) sisteme de conducte pentru substanțe periculoase;
(g) corpuri de iluminat;
(h) pardoseli înălțate;
(i) ascensoare și scări rulante. ( )
93
Panourile de sticlă deasupra ușilor și luminatoarele
sunt executate cu geam de siguranță
Parapetele și aticele sunt armate și fixate adecvat
Ornamentele și placajele fațadelor sunt fixate de
pereții suport
Generatorul electric de rezervă este asigurat
împotriva deplasării laterale dacă este montat pe
izolatori
Acumulatorii de rezervă sunt fixați de rafturi
Rafturile de baterii sunt fixate de planșeu/perete
Transformatoarele electrice sunt fixate de planșeu sau
de perete
Cablurile electrice pot prelua deplasările relative între
punctele fixe
Detectorii de fum și incendiu sunt asigurați împotriva
căderii
Componentele sistemului de sprinklere sunt fixate
împotriva deplasărilor laterale
Pompele de apă pentru incendiu sunt ancorate
Boilerele și vasele de presiune sunt ancorate de
perete sau de planșeu
Țevile de gaz sunt fixate lateral
Cabina ascensorului este fixată de șine
Contragreutatea ascensorului este fixată de șine
94
(d) Categoria A4: Tavane suspendate: aplicate direct pe structură și suspendate;
(e) Categoria A5: Scări;
(f) Categoriile B1-B4: Echipamente, utilaje, conducte și țevi;
(g) Categoriile C1, C2: Echipamente electromecanice;
(h) Categoriile D1-D3: Mobilier și alte dotări. ( )
(3) În ceea ce privește efectul indirect, se efectuează minimal verificări pentru
următoarele categorii de CNS.
(a) Categoria A1: Elemente atașate anvelopei: finisaje, elemente de protecție
termică sau decorațiuni din cărămidă, beton, piatră, materiale ceramice,
sticlă sau similare, care au ca suport elementele de închidere, structurale sau
nestructurale (elemente lipite de fațadă sau ancorate de fațadă) ;
(b) Categoria A2: Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de
perete pline sau vitrate, montanți, rigle, buiandrugi, centuri și alte elemente
care nu fac parte din structura principală a construcției; tâmplăriile
înglobate, inclusiv geamurile/sticla;
(c) Categoria A3: Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile
(inclusiv finisajele și tâmplăriile înglobate): grele și ușoare;
(d) Categoriile B1, B3 și B4: Conducte și țevi. ( )
(4) În funcție de cerințele fundamentale ale evaluării, de solicitările beneficiarului și
de decizia expertului se pot efectua verificări ale CNS suplimentar față de situațiile
prevăzute la (2) și (3).
(5) La evaluarea siguranței seismice a CNS se va ține seama de faptul că intensitatea
celor două efecte asupra CNS depinde și de tipul răspunsului structurii la acțiunea
seismică:
(a) Pentru structurile cu răspuns cvasi-elastic, CNS sunt sensibile îndeosebi la
efectele directe ale acțiunii seismice
(b) În cazul structurilor cu răspuns neliniar puternic la acțiuni seismice, CNS
sunt sensibile îndeosebi la efectele indirecte ale acțiuni seismice. ( )
(6) Valoarea de vârf a accelerației seismice orizontale a terenului, ag, se alege în
conformitate cu cerințele fundamentale pentru care se face evaluarea, respectiv
intervalul mediu de recurență al acțiunii seismice, conform prevederilor capitolului 3
și Anexei A.
(7) Valoarea de vârf a accelerației seismice verticale a terenului, agv, se calculează cu
relația:
agv = 0,7ag (E.1)
(8) Efectele acțiunii seismice de proiectare se cumulează cu efectele altor acțiuni
conform CR 0. (0)
E.2.3.1. Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul direct al acțiunii seismice
(1) Evaluarea seismică a CNS se realizează utilizând metoda forțelor laterale statice
echivalente pentru CNS prevăzută de P 100-1.
95
(2) Pentru evaluarea seismică a CNS se iau în considerare, după caz, componentele
orizontale și verticale ale mișcării terenului, conform prevederilor P 100-1.
(3) Pentru evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu, valoarea de proiectare a
forței seismice orizontale se calculează conform prevederilor P 100-1 pentru
componente nestructurale unde coeficienții de calcul CNS, CNS, qCNS și Kz se aleg
conform prevederilor din P 100-1 pentru componentele nestructurale din clădirile noi.
(4) Pentru evaluarea seismică a CNS la Starea Limită Ultimă valoarea de proiectare a
forței seismice orizontale static echivalente se va calcula cu relația:
FCNS = 4 CNS ag mCNS (E.2)
unde CNS se alege conform prevederilor P 100-1 pentru componente nestructurale.
(5) Forțele seismice static echivalente se aplică în centrul de greutate al CNS,
independent, pe direcțiile principale ale CNS sau se distribuie proporțional cu masa
proprie a CNS.
(6) Condiția de stabilitate pentru CNS este considerată îndeplinită dacă momentul de
răsturnare rezultat din combinațiile seismice de proiectare, multiplicat cu factorul 1,5,
este mai mic sau egal cu momentul de stabilitate asigurat de greutatea proprie evaluat
ținând seama de legăturile capabile să preia atât întindere cât și compresiune. Pentru
calculul momentului de stabilitate efectul favorabil al greutății proprii va fi redus cu
15% iar efectul forțelor de frecare va fi neglijat.
(7) Condiția de rezistență pentru CNS este considerată îndeplinită dacă sunt
satisfăcute următoarele condiții:
(a) eforturile secționale care se dezvoltă în CNS și în prinderile acesteia rezultă
mai mici sau egale cu eforturile capabile
(b) în cazul prinderilor cu ancore înglobate în beton sau zidărie, eforturile
capabile ale prinderilor sunt cu 30% mai mari decât eforturile maxime
transmise ancorelor de către CNS. ( )
(8) Pentru elementele de legătură (prinderi) care asigură stabilitatea la răsturnare a
CNS atașate anvelopei precum și a boilerelor și vaselor de presiune, condiția de
rezistență este:
1,25 CNS Eanc Ranc (E.3)
unde
Eanc valoarea eforturilor de proiectare determinate pe baza valorilor de
proiectare ale acțiunilor considerând efectele acțiunii seismice majorate
cu 30%
Ranc valoarea eforturilor capabile.
(9) Valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor se determină astfel:
(a) Pentru materiale fragile rezistențele medii împărțite la coeficientul de
siguranță pentru material și la factorul de încredere determinat conform
capitolului 4.
(b) Pentru materiale ductile rezistențele medii împărțite la factorul de încredere
determinat în capitolul 4. ( )
96
(10) Caracterul fragil sau ductil se stabilește în funcție de tipul materialului ancorei și
de tipul materialului de care este fixată ancora.
Notă: Prinderile cu ancore fixate în zidărie sau în beton vor fi considerate prinderi fragile.
(11) Eforturile capabile ale prinderilor se determină pe baza valorilor de proiectare ale
rezistențelor determinate conform (9). (0)
E.2.3.2. Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul indirect al acțiunii seismice
(1) Valorile de proiectare ale deplasărilor laterale se determină conform prevederilor
P 100-1 pentru componente nestructurale din clădirile noi.
(2) Verificarea CNS la efectul indirect al acțiunii seismice este îndeplinită dacă: (0)
(a) Pentru CNS așezate vertical (prinse de două planșee succesive), deplasarea
relativă a punctelor de prindere, este mai mică sau egală cu deplasarea
admisibilă a CNS
Notă: Astfel de CNS sunt pereții despărțitori, fațadele cortină etc.
Notă: Deplasarea admisibilă a CNS se stabilește prin calcul sau se extrage din fișa tehnică a
produsului.
(b) Pentru sistemele de instalații ale căror componente nu sunt fixate rigid de
structură deplasarea relativă dintre acestea trebuie sa fie mai mică decât
deplasarea care poate fi preluată de elementele de legătură dintre
componentele sistemului. ( )
Notă: Astfel de sisteme sunt, de exemplu, sistemele rezemate pe izolatori de vibrații.
97
ANEXA F (informativă) Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente
F.1. Introducere
98
- gradul de ocupare.
(c) Caracterizarea siguranței clădirii față de acțiunile de exploatare, în special a
celor seismice
- vulnerabilitatea structurală;
- vulnerabilitatea elementelor nestructurale, a instalațiilor și echipamentelor.
Stabilirea vulnerabilității construcției sub diferite aspecte reprezintă obiectivul
operației de evaluare seismică.
(d) Stabilirea nivelurilor de performanță necesară în funcție de clasa de importanță
și expunere la cutremur și importanța construcției.
(e) Posibilitățile economice, tehnologice, de resurse de diferite tipuri.
(f) Gradul de afectare a funcțiunii construcției pe durata executării lucrărilor (de
exemplu, prin necesitatea de a evacua clădirea).
(g) Posibilitățile concrete de execuție pe amplasament referitoare la amenajarea
șantierului, a acceselor pe rețeaua stradală publică, a spațiilor necesare montării
macaralelor etc. ( )
În cadrul expertizei sau al studiului de fezabilitate, după caz, se analizează
două sau mai multe scheme alternative de intervenție. Pentru fiecare din acestea, se
evaluează reducerea vulnerabilității față de sursele de hazard seismic pe amplasament
și se selectează cea mai eficientă soluție pe baza celor mai importante criterii pentru
cazul considerat.
Calculele structurale și de dimensionare ale elementelor de consolidare se vor
face cu respectarea modelelor și metodelor din P 100-1 și a regulilor suplimentare date
în P 100-3.
99
Reducerea cerințelor seismice se realizează prin:
(a) Reducerea cerințelor de rezistență, respectiv, reducerea forțelor seismice de
proiectare:
- prin sporirea proprietăților de rigiditate ale structurii și/sau reducerea masei
construcției, pentru a depărta cât mai mult perioada T1 a oscilațiilor proprii în
modul fundamental de perioada corespunzătoare amplificării maxime din
spectrul de răspuns în accelerații. O asemenea strategie este indicată în cazul
amplasamentelor caracterizate de perioade Tc lungi (orientativ, 1,6s) din
spectrul de accelerație. Practic sporirea rigidității structurii se obține prin
mărirea dimensiunilor elementelor structurale și, după caz, adăugarea altor
elemente structurale.
Notă: Deși reducerea perioadelor proprii de oscilație pentru domeniul T Tc al spectrului nu
duce la reducerea forțelor de proiectare, datorită adoptării în mod acoperitor a unei valori
constante (de palier) pentru accelerația spectrală în acest domeniu, îndepărtarea de condițiile de
cvasirezonanță din zona T1 = Tc reprezintă întotdeauna un obiectiv de urmărit. Trebuie avut în
vedere că degradarea structurii ca urmare a incidenței unui cutremur sever produce creșterea
perioadei de vibrație și poate re-așeza structura în zona de cvasi-rezonanță a spectrului de
accelerații.
- prin reducerea rigidității laterale a construcției în situațiile în care se poate
obține o perioadă a oscilațiilor proprii superioară perioadei Tc, situând
construcția într-un domeniu în care valorile spectrale ale accelerației scad cu
creșterea perioadei de oscilație. Practic aceasta se poate realiza prin izolarea
seismică a bazei sau, mai rar, prin tăierea unor legături structurale. De exemplu
prin separarea parapetelor de beton armat de stâlpi. Această strategie este
recomandabilă în special pe amplasamente cu valori Tc mici (orientativ,
Tc=0,7s).
- prin introducerea unor amortizori în sistemul structural, care, prin absorbția și
disiparea unei părți semnificative din energia seismică indusă în structură,
limitează eforturile ce revin elementelor structurale.
(b) Reducerea cerințelor de deplasare: ( )
- prin reducerea perioadei oscilațiilor proprii ale structurii, respectiv prin
sporirea rigidității și/sau reducerea maselor;
- prin introducerea de izolatori seismici la bază.
Îmbunătățirea caracteristicilor mecanice ale structurii se face prin:
(a) Sporirea rezistenței elementelor structurale, cu controlul mecanismului de
cedare;
(b) Sporirea rigidității la forțe laterale;
(c) Sporirea capacității de deformare în domeniul postelastic. Măsurile de
îmbunătățire a acestei proprietăți asigură, de regulă, și o comportare histeretică
mai stabilă, caracteristică deosebit de importantă pentru un răspuns seismic
favorabil. ( )
Notă: În multe cazuri intervenția asupra unei caracteristici structurale modifică și cerințele
seismice. Configurația și ordonatele spectrelor răspunsului seismic elastic și inelastic, în
accelerații și în deplasări, depind de parametrii structurali de rezistență, rigiditate și ductilitate.
De asemenea, în multe situații, intervențiile efectuate cu scopul îmbunătățirii unei anumite
proprietăți au efect și asupra altor caracteristici structurale. De exemplu, cămășuirea cu beton
100
armat aplicată in scopul sporirii ductilității locale a unui stâlp, funcție de modul concret de
realizare a armării, poate asigura și sporirea rezistenței la forță tăietoare și la moment
încovoietor.
101
În cazul clădirilor neregulate, dacă la proiectarea măsurilor de intervenție
neregularitățile nu pot fi eliminate, proiectantul trebuie să efectueze calculul structural
pe modele cât mai fidele comportării structurii și să ia măsuri constructive prin care să
compenseze controlul mai puțin sigur al răspunsului seismic în asemenea situații.
Diferitele tipuri de neregularități și discontinuități și efectele lor potențiale
trebuie să fie evidențiate în procesul de evaluare al construcției, conform P 100-3.
Acestea sunt reprezentate de:
(a) Neregularități în elevație:
- distribuții neregulate pe verticală ale rigidității la deplasare laterală;
- distribuții neregulate pe verticală ale capacității de rezistență;
- modificări semnificative ale gabaritelor clădirii pe verticală, incluzând
distribuții diferite ale maselor;
- discontinuități (devieri) în traseul, pe verticală, al încărcărilor către teren.
(b) Neregularități în planul construcției:( )
- neregularitățile distribuției în plan ale rigidității, masei, capacității de rezistență,
care toate produc efecte de torsiune de ansamblu;
- forme neregulate în plan, în special colțurile intrânde în planul construcției,
care pot crea concentrări excesive de eforturi;
- discontinuități ale planșeelor, în special prin prevederea de goluri sau
întreruperea legăturii pe anumite zone cu elementele sistemului vertical de
rezistență la forțe laterale;
- prevederea unor componente structurale (cadre, pereți) înclinate față de axele
ortogonale majore ale sistemului structural.
Alte deficiențe majore pe care le poate prezenta o structură, deficiențe
evidențiate în urma evaluării construcției, pot fi constituite de lipsa de redundanță a
clădirii, instabilitatea potențială a comportării unor elemente și îmbinări la încărcări
alternante, ca urmare a alcătuirii defectuoase a elementelor structurale, degradarea
materialelor.
102
etajul vecin sau dacă nu creează o excentricitate de torsiune semnificativă. De asemenea, este
necesar să se stabilească dacă planșeele situate imediat deasupra și imediat dedesubtul
nivelului la care se face intervenția sunt capabile să asigure modificarea distribuției și
transferul forțelor tăietoare de nivel. Este indicat să se continue acești pereți până la teren.
Dacă nu, trebuie examinat dacă suporturile verticali ai peretelui pot prelua momentele de
răsturnare aferente peretelui.
În cazul în care nu este posibil să se elimine sau să se reducă substanțial
neregularitățile de distribuție a maselor (datorate greutății unor instalații și utilaje) sau
neregularitățile geometrice în elevația clădirii (create, de exemplu, de retrageri) se
recomandă aplicarea unor metode avansate de calcul care să estimeze cât mai realist
răspunsul seismic și să identifice zonele care trebuie întărite.
Modificarea structurii verticale la un anumit nivel antrenează, de regulă, și
intervenții asupra planșeelor (diafragmelor) implicate. Asemenea intervenții pot consta
în prevederea unor conectori care să transfere forțele seismice de la planșee la pereții
nou introduși, colectori-centuri care să culeagă aceste forțe din masa planșeului și să le
transfere la elementele verticale etc.
CR CR
CM CM
Figura F.2.1. Introducerea unor componente rigide și rezistente, care să reducă excentricitatea
103
Element nou introdus
Rost seismic
104
F.2.4.5. Tipuri de soluții pentru corectarea deficitului de rezistență, rigiditate
și/sau ductilitate
Deficitul de rezistență, rigiditate și/sau ductilitate se poate elimina sau reduce
până la limite acceptabile prin două categorii de măsuri:
- întărirea individuală a structurilor cu astfel de deficiențe (cămășuirea
secțiunilor elementelor de beton armat, adăugarea de piese în realizarea
secțiunilor compuse ale elementelor din oțel etc.);
- introducerea unor elemente sau subsisteme structurale noi, în măsură să
protejeze elementele structurii existente cu alcătuirea neadecvată.
Aceste tipuri de soluții de intervenție sunt prezentate în cadrul îndrumătorului
separat pentru construcțiile din beton armat, oțel și zidărie.
Soluțiile aplicate pentru reducerea riscului seismic al componentelor
nestructurale ale construcțiilor sunt prezentate în capitolul F.5.
Aplicarea sistemelor pasive de disipare a energiei în vederea sporirii siguranței
construcțiilor la cutremure este prezentată în capitolul F.7, iar intervențiile bazate pe
izolarea seismică a bazei construcțiilor în capitolul F.8.
105
F.3. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structura de beton armat
106
(a) Intervențiile care nu modifică sistemul structural se realizează prin:
(i) cămășuirea elementelor structurale cu:
- beton armat, cu bare longitudinale și etrieri sudați sau suprapuși;
- elemente de oțel (platbande, țevi rectangulare/cilindrice, corniere cu
plăcuțe etc.);
- fâșii din polimeri armați cu fibre de diferite tipuri (FRP), cu înfășurare
continuă sau la distanță;
(ii) umplerea golurilor (de cadru, de ferestre, de uși);
(iii) dezvoltarea secțiunilor elementelor cu prelungiri (sub formă de tălpi,
aripi) de beton armat conectate la elementul de bază;
(iv) măsuri care elimină comportarea fragilă a unor elemente de beton armat;
Notă: spre exemplu, transformarea unor elemente de tip scurt, în elemente cu proporții
și comportare de elemente lungi. Această modificare de comportare se poate obține prin
tăierea de legături (de exemplu, practicarea unor fante între stâlpi și parapetul unei
grinzi înalte de fațadă). ( )
(b) Intervențiile care modifică sistemul structural se realizează prin: ( )
(i) introducerea unor pereți de beton armat noi, cu înglobarea unor stâlpi ai
structurii; prin modul de dispunere al pereților se pot crea nuclee de
beton armat;
(ii) introducerea de contravântuiri metalice, cu sau fără ramă de contur, în
ochiurile unui cadru de beton armat;
(iii) atașarea unor contravântuiri la exteriorul clădirii conectate de structura
existentă;
(iv) umplerea ochiurilor de cadru cu panouri metalice;
(v) introducerea unor contravântuiri cu diagonale cu flambaj împiedicat;
(vi) introducerea unor contraforturi de beton armat;
(vii) atașarea adecvată a unei construcții noi cu rezistență substanțială. ( )
107
(ii) măsuri care sporesc local sau pe mai multe niveluri rigiditatea și/sau
rezistența unor elemente structurale verticale și orizontale în vederea
eliminării unor niveluri flexibile și/sau slabe. ( )
108
concepute în cadre pure, cu excepția halelor industriale, depozitelor și garajelor
deschise. Clădirile civile curente, de locuit și de birouri, au structura împănată de
pereți de compartimentare. Multe dintre construcțiile vechi au ajuns să funcționeze ca
structură în cadre pure numai în fazele avansate ale atacului unor cutremure puternice,
după degradarea, practic integrală, a zidăriilor slabe de umplutură.
Codul actual de proiectare seismică, P 100-1, face, în această problemă, un
compromis. La construcțiile cu cadre împănate cu pereți de zidărie nestructurali,
aceste elemente trebuie protejate printr-o rigiditate suficientă a structurii de beton
armat în cazul cutremurelor asociate SLS, dar la cutremurul maxim prevăzut de cod
(asociat ULS) zidăria se consideră complet degradată și structura de beton armat este
singura rezistentă la forțele laterale. În consecință, cadrul de beton armat trebuie să fie
alcătuit ca structurile pure. În codul de consolidare seismică se adoptă această
concepție.
Planșeele structurilor în cadre sunt realizate din plăci rezemate pe grinzi sau
direct pe stâlpi și pereți, lucrând pe una sau două direcții, în funcție de configurația
panourilor și a reazemelor. Ele pot fi realizate din beton armat turnat în cofraje, din
dale prefabricate subțiri suprabetonate, sau pot fi complet prefabricate. În ultimul caz,
în funcție de realizarea concretă, planșeele pot funcționa, integral, sau parțial, ca
diafragme orizontale.
109
F.3.4.3. Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de consolidare
În această secțiune sunt descrise principalele tipuri de deficiențe seismice care
intervin la structurile în cadre și se indică măsurile de intervenție.
Structurile în cadre existente au un deficit substanțial de rezistență prin
comparație cu capacitatea de rezistență necesară unui răspuns elastic la acțiunea
seismică de proiectare. Soluția de consolidare urmărește asigurarea unui răspuns
neliniar potrivit prin impunerea unui mecanism structural de disipare de energie
favorabil. Acest mecanism implică dezvoltarea zonelor plastice la extremitățile
grinzilor și la baza stâlpilor. Soluția de consolidare trebuie să sporească, dacă este
cazul, rezistența laterală, rigiditatea și capacitatea de deformare plastică ale
elementelor structurale (grinzi, stâlpi, noduri) și ale ansamblului structurii.
Creșterea performanțelor individuale ale elementelor structurale ale cadrelor de
beton armat se realizează prin cămășuirea grinzilor, stâlpilor și nodurilor. Tehnica de
cămășuire a stâlpilor și a grinzilor existente, în soluția beton armat, poate fi aplicată în
scopul creșterii rigidității, a ductilității și a capacității de rezistență la forță tăietoare,
cu sau fără sporirea rezistențelor la încovoiere. Creșterea rezistenței la forță tăietoare și
a capacității de deformare postelastică se poate realiza și prin cămășuirea cu alte
materiale (oțel, polimeri armați cu fibră de carbon sau fibră de sticlă etc.).
În vederea sporirii performanțelor structurii în ansamblu se pot aplica tehnicile
indicate la F.3.3.1(b), și detaliate la F.3.4.5 care modifică sistemul structural.
Deficiențele pot reprezenta deficiențe de sistem sau deficiențe de alcătuire ale
elementelor considerate individual, după cum urmează:
110
Măsurile de remediere ale deficitului de rigiditate sunt similare cu cele utilizate
pentru sporirea rezistenței laterale a structurii.
(c) Configurația structurii.
Configurația structurii se referă la condițiile de alcătuire generală indicate la
F.2.4. În general, structurile tip cadru au o alcătuire ordonată, simetrică, fără
excentricități. La construcțiile mai vechi intervin de multe ori retrageri la partea
superioară. În unele cazuri la nivelurile unde apar retrageri există rezemări indirecte
(rezemări de stâlpi pe grinzi). La construcțiile antebelice, aceste rezemări indirecte
apar și la nivelurile inferioare.
Soluțiile de remediere a acestor deficiențe constau în întărirea grinzilor de
reazem. În unele situații se poate realiza continuarea stâlpilor la nivelurile la care
aceștia sunt întrerupți.
La unele niveluri de înălțime mare prin comparație cu restul nivelurilor, în
special la parter, stâlpii au rigiditate și rezistență redusă ceea ce conduce la formarea
unui nivel flexibil și slab ca rezistență. Clădirile cu parter flexibil și slab sunt deosebit
de vulnerabile la acțiunea seismică. Pentru a reduce această vulnerabilitate de la
nivelul flexibil și slab, se pot introduce pereți de beton armat, pereți de zidărie cu rol
structural sau panouri contravântuite metalice. Dacă aceste soluții nu sunt acceptabile
funcțional intervenția poate consta în întărirea locală substanțială a stâlpilor.
În condițiile în care masele sunt distribuite neuniform, sau cadrele nu sunt
omogene, pot apărea efecte de torsiune generală. Soluțiile de consolidare implică
adăugarea de elemente rigide și rezistente, pereți de beton armat sau panouri
contravântuite, pentru echilibrarea de ansamblu a sistemului structural. Eficiența
acestei soluții este mai bună dacă elementele rigide sunt introduse pe perimetrul
structurii.
În cazul în care în planșee apar goluri mari sau colțuri intrânde, planșeul se
completează cu centuri (corzi) de bordare din beton armat sau oțel.
O altă deficiență este distribuția neordonată a pereților de umplutură între
elementele cadrului, care poate provoca efecte de torsiune de ansamblu, sau niveluri
slabe și/sau flexibile. Realizarea de pereți de zidărie deși în etajele cu funcțiune
rezidențială și nedispunerea de astfel de elemente în parterul cu funcțiune comercială
conduce la apariția structurilor cu parter flexibil și slab. Pereții de zidărie din etaje
interacționează cu structura în cadre și sporesc rigiditatea și rezistența acesteia. Astfel,
deformațiile plastice generate de o acțiune seismică puternică se concentrează
preponderent la nivelul parterului unde stâlpii nu au capacitate de rezistență suficientă
unui răspuns elastic și nici capacitate de deformare neliniară adecvată. Pentru
remedierea acestei deficiențe se pot avea în vedere următoarele măsuri: instalarea de
pereți rigizi și rezistenți la parter (din beton armat sau zidărie), instalarea de panouri
contravântuite de oțel la parter, desființarea pereților de zidărie din etaje prin
înlocuirea lor cu pereți ușori și deformabili, slăbirea pereților de zidărie din etaje prin
dispunerea de goluri. Expertul trebuie să aibă în vedere că întărirea excesivă a
structurii la parter poate genera efecte negative substanțiale și ruperi la nivelurile
superioare sau în infrastructură. Alternativ, se pot avea în vedere soluții de control al
răspunsului structural prin realizarea unui nivel de izolare seismică pe înălțimea
parterului.
(d) Traseul încărcărilor.( )
111
La structurile în cadre nu apar probleme deosebite în transmiterea încărcărilor
verticale și orizontale spre terenul de fundare.
Puncte slabe ale acestui traseu pot fi constituite de ancorajele și înnădirile
insuficiente ale armăturilor de oțel sau de absența unor armături de suspendare a
încărcărilor orizontale în planșeu. Dacă structura prezintă deficiențe sistematice
privind ancorajul armăturilor este necesară remedierea acestei probleme. Totuși
cămășuirea generalizată nu este o soluție practică în cele mai multe situații. Se poate
opta pentru realizarea unui nou sistem structural, conectat adecvat de structura
existentă.
112
- Lipsa monolitismului la unele structuri cu planșee prefabricate, cu îmbinări
slabe. Solidarizarea elementelor prefabricate se poate realiza prin turnarea unor
suprabetonări suficient de groase (> 60 mm), armate adecvat.
- Lipsa colectorilor și suspensorilor, care se poate întâlni la unele configurații ale
cadrelor, mai ales în vecinătatea unor goluri mari în placa planșeului. În aceste
situații se completează planșeul cu astfel de elemente realizate din beton armat
sau piese de oțel.
- Lipsa armăturilor pentru preluarea eforturilor din jurul golurilor sau al
marginilor neregulate, manifestate prin deschiderea de fisuri. Deficiența se
repară prin prevederea unor centuri adecvate, ancorate în masa betonului.
(f) Deficiențe ale fundațiilor. ( )
Acestea fac obiectul capitolului F.3.8.
113
(f) Execuția cămășuirii elementelor cadrelor cu beton armat poate afecta în măsură
importantă și elementele nestructurale ale construcției, astfel încât costul și
durata lucrărilor poate fi mai mare comparativ cu alte soluții. ( )
Indicații pentru dimensionarea elementelor de consolidare a elementelor
cadrelor de beton armat prin beton armat, piese de oțel sau FRP se dau în capitolul
F.3.9.
114
Ancore post- Se îndepǎrteazǎ stratul de
instalate acoperie cu beton
a) b) c)
Figura F.3.1. Cămășuirea stâlpilor
~ 30mm
~ 30mm
~ 30mm ~ 30mm
~ 30mm
~ 30mm
Figura F.3.2. Cămășuirea unui stâlp adiacent unui parapet din beton armat – varianta 1
115
Cămaşă de
beton armat
Cămaşă de
beton armat Mortar
Secţiune transversală
Parapet din
beton armat
Figura F.3.3. Cămășuirea unui stâlp adiacent unui parapet din beton armat – varianta 2
116
Diametrul minim al armăturilor transversale din cămașă este de 12 mm.
Distanța dintre aceste armături trebuie să fie mai mică de 150 mm.
Armătura din cămașă trebuie acoperită în întregime de beton sau mortar.
Grosimea stratului de acoperire se dimensionează în funcție de clasa de expunere a
elementului respectiv. Stratul de acoperire trebuie să aibă o grosime minimă de 25 mm.
Prinderea etrierului
Piuliţă Placă sau cornier de
prin sudură
ancoraj(t 8mm)
117
gol de turnare
gol de turnare
etrieri în nod
trecuţi prin
golurile forate
în grindă
completare etrier
armături verticale
în cămaşă ancoră aderentă
(a)
(b)
Figura F.3.5. Realizarea continuității armăturii orizontale în nod
118
rotundă a tubului (Figura F.3.6(b)) oferă și avantajele unei confinări eficiente a
betonului comprimat și ale sporirii performanțelor înnădirilor barelor longitudinale.
Spațiul dintre cămașa de oțel și fața stâlpului existent trebuie umplut bine cu
mortar de ciment sau epoxidic, cel mai bine prin presiune. Mortarul trebuie să fie
caracterizat de contracții reduse. Dimensiunea spațiului trebuie stabilită astfel încât
acesta să poate fi umplut cu mortar în bune condiții, de regulă fiind mai mare de 20
mm. Mortarul trebuie să aibă o rezistență la compresiune mai bună decât rezistența
betonului din stâlpul existent, dar cel puțin rezistența unui beton de clasa C25/30.
platbandă de oţel
tablă de tablă de
oţel oţel profil cornier de oţel
sudură pe sudură pe sudură pe
şantier şantier şantier
119
În cazul în care stâlpul este legat de parapete de beton armat și trebuie
îmbunătățite condițiile de solicitare ale acestuia la forță tăietoare se poate proceda ca
în cazul cămășuirii cu beton armat (Figura F.3.8).
Sudură de şantier
Perete
Tablă de oţel
adiacent
Perete adiacent
Rost vertical
Tablă de oţel
Tablă de oţel
a≥h1/
Rost etanşat pentru a se 50
preveni curgerea mortarului Rost vertical
Figura F.3.8. Îmbunătățirea condițiilor de solicitare la forțe tăietoare pentru un stâlp legat de
parapete din beton armat
(b) Grinzi
Pentru cămășuirea cu tablă de oțel a grinzilor se pot utiliza diferite soluții: cu
tablă continuă (Figura F.3.9), cu benzi din platbande sau etrieri aparenți din oțel beton
(Figura F.3.10).
120
Placă sau cornier de
ancoraj (t ≥ 8mm)
Etrier filetat
Figura F.3.10. Cămășuirea grinzilor cu benzi din platbande sau etrieri de oțel beton aparent
(c) Noduri
Cămășuirea nodurilor în vederea sporirii rezistenței la forță tăietoare nu poate
fi realizată integral cu piese din tablă deoarece prezența grinzilor nu permite realizarea
continuității în plan orizontal.
În cazul în care cămășuirea stâlpilor este executată cu piese metalice,
cornierele dispuse pe colțurile stâlpului se continuă pe verticală perforând placa
planșeului, secțiunea continuă de oțel în plan orizontal fiind realizată din bare de oțel
beton care traversează grinzile și care se sudează de corniere (Figura F.3.11).
În cazul în care diferența dintre lățimile stâlpilor și grinzilor nu este mare, și
atunci când se urmărește în principal sporirea rezistenței la compresiune a betonului
din nod și sporirea aportului acestuia la preluarea forței tăietoare, consolidarea nodului
se realizează prin montarea unor corniere de secțiune mare la colțurile stâlpilor legate
cu gulere metalice puternice (Figura F.3.12), situate imediat deasupra plăcii și imediat
sub grinzi. Cornierele cu rigiditate importantă la încovoiere exercită în acest caz un
efect de confinare la colțurile nodului, între acestea confinarea fiind asigurată de
grinzile care intră în nod.
121
„A”
(a) (b)
Detaliul „A”
gaură perforată
în grindă
bară de oţel
cornier
pat de
mortar
(c)
A-A B-B
platbandă
groasădin oţel
cornier A A
cornier
din oţel
grinzi existente
suduri de
B B şantier
stâlp existent
platbandă de beton armat
groasă
122
(a) Stâlpi
Cămășuirea cu FRP trebuie aplicată pe întreg perimetrul stâlpilor.
Suprafața laterală a stâlpilor trebuie atent pregătită înainte de aplicarea foilor
din FRP. Orice neregularitate care poate duce la degradarea fibrelor trebuie îndepărtată.
Colțurile stâlpului trebuie racordate uniform pe înălțime cu o rază de cel puțin 20 mm.
Stâlpul trebuie înfășurat strâns cu foile din FRP. Fibrele trebuie dispuse
perpendicular pe axul longitudinal al stâlpului.
Fibrele se vor suprapune pe o lungime suficientă astfel încât să se evite cedarea
cămășii în zonele de îmbinare. Valorile minime ale lungimii de suprapunere sunt date
în Tabelul F.3.1 (Figura F.3.13(a)), și nu vor fi mai mici decât valorile minime
indicate de producător.
Zonele de îmbinare prin suprapunere se vor dispune alternativ pe cele patru
fețe ale stâlpului (Figura F.3.13(b)).
Substanțele adezive ce se vor utiliza pentru lipirea foilor de FRP pe suprafața
de beton trebuie să aibă o rezistență suficientă astfel încât să nu se piardă aderența
dintre fibre și stâlp.
Foi de FRP
Foile se înfăşoară
strâns pe stâlp
a) b)
Figura F.3.13. Aplicarea foilor de FRP
123
După întărirea adezivului, cămașa de FRP va fi protejată prin tencuire, placare
sau vopsire (împotriva focului sau a acțiunilor mecanice ce o pot deteriora).
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet sau unui perete nestructural, se
recomandă executarea unui rost vertical între cele două elemente care să permită
cămășuirea stâlpului pe întreaga înălțime (Figura F.3.14).
Foaie de FRP
Foi de Parapet / Perete
FRP
Rost vertical
Parapet Rost
(a) vertical (b)
Figura F.3.14. Aplicarea foilor de FRP în cazul unui stâlp adiacent unui parapet
Spaţiu umplut
cu beton
Perete adiacent
Figura F.3.15. Aplicarea foilor de FRP în cazul unui stâlp care prezintă o concavitate
(b) Grinzi( )
Cămășuirea continuă cu polimeri armați cu fibre poate fi utilizată pentru
sporirea capacității de rezistență la forță tăietoare a grinzilor din beton armat de formă
dreptunghiulară (independente). Aplicarea FRP se va face astfel încât direcția fibrelor
să fie orientată pe direcția forței tăietoare (normale la axa elementului).
În cazul aplicării cămășuielii cu benzi FRP situate la distanțe finite, soluția se
poate aplica și la grinzi de planșeu, trecând benzile prin goluri practicate în placă.
Benzile se vor fixa în betonul plăcii prin ancore specifice FRP sau se vor petrece pe
lungimi de suprapunere suficiente (a se vedea procedura de la stâlpi).
124
F.3.4.4.3. Sporirea rezistenței la moment încovoietor
125
Armăturile longitudinale ale stâlpilor trebuie să îndeplinească condițiile date la
F.3.4.3.1 și vor trece prin placa planșeului.
În situația în care cămășuirea se oprește la un anumit nivel, ancorarea
armăturilor la extremitate se realizează printr-unul din procedeele următoare:
- prin ancorarea în betonul turnat în nodul terminal
- prin dispozitive cu plăci și piulițe filetate
- prin înnădirea cu cupoane de armătură ancorate chimic în grinda existentă;
soluția este acceptabilă în cazul unor armături de diametru mai mic.
În cazul grinzilor, continuizarea armăturilor în zona de reazem este stânjenită
de prezența stâlpilor care, de regulă sunt substanțial mai lați decât grinzile. Se pot
adopta soluții în care armăturile ocolesc stâlpul prin îndoirea sub unghiuri suficient de
mici pentru a limita tendința de îndreptare a armăturii în zona de deviere a acesteia,
sau soluții în care armăturile se sudează de gulere rigide și rezistente din piese
metalice (corniere cu rigidizări) montate imediat deasupra și dedesubtul grinzii. În
cazul armăturilor de diametru relativ mic (14 mm) se pot folosi cupoane de armătură
ancorate chimic în stâlp, înnădite prin petrecere cu armăturile cămășii din zonele de la
extremitățile grinzii.
126
(c) Umplerea ochiurilor de cadru cu zidărie armată sau cu panouri metalice;
(d) Atașarea de contraforturi la exteriorul construcției;
(e) Atașarea cadrelor existente la construcții noi, puternice, în care necesitatea de
extindere a clădirii permite aceasta. ( )
Transformarea structurii în cadre de beton armat este avantajoasă dacă
aplicarea soluției conduce la intervenții localizate. În general, introducerea unor
elemente mult mai rigide și rezistente față de cadrele existente poate determina o
reducere sensibilă a cerințelor de rezistență și ductilitate în elementele neconsolidate
ale cadrului. Astfel este posibil să se evite o intervenție generalizată asupra majorității
elementelor structurale.
Dacă elementele structurale nou introduse nu relaxează suficient cerințele de
rezistență și/sau ductilitate în elementele neconsolidate, poate apărea necesar să se
consolideze, prin cămășuire, și o parte din elementele existente.
Introducerea unor elemente noi, rigide și rezistente, modifică repartizarea
încărcărilor laterale între componentele structurii laterale astfel realizate. Pereții de
beton armat și panourile de cadru contravântuite urmează să preia o parte importantă
din aceste încercări, pe care trebuie să le transmită la terenul de fundare. Ca urmare, în
asemenea situații trebuie luate măsuri de întărire și dezvoltare a sistemului de fundație
existent, pentru a face posibilă satisfacerea cerințelor la baza structurii.
De asemenea, planșeele trebuie verificate dacă sunt capabile să preia eforturile
care le revin după consolidarea structurii verticale și dacă nu sunt, trebuie, la rândul lor,
să fie consolidate.
127
Sistemele de contravântuiri metalice pot fi introduse atât la exteriorul, cât și la
interiorul construcției. Amplasarea acestora la exterior permite în general o execuție
mai facilă și cu costuri mai mici, însă soluția de consolidare este vizibilă și poate avea
un impact negativ asupra aspectului estetic al fațadelor. În plus elementele metalice
sunt direct expuse agenților corozivi din mediul înconjurător și, în consecință, vor
necesita lucrări de întreținere mai frecvente.
În cazul contravântuirilor metalice introduse la interiorul construcției, acestea
urmează să fie dispuse în lungul cadrelor existente din beton armat, astfel încât să se
asigure o interacțiune optimă între cadrele existente și contravântuiri, iar grinzile
existente să poată fi utilizate drept elemente de colectare a încărcărilor inerțiale.
În unele situații poate fi avantajos ca elementele de contravântuire să fie
plasate alături de stâlpii și grinzile cadrului existent, soluție care permite simplificarea
legăturii dintre elementele noi și cele existente și, în general, o execuție mai simplă.
128
Figura F.3.17. Scheme de dispunere a contravântuirilor
129
- diagonalele întinse acumulează deformații tot mai mari, de la ciclu la ciclu,
sporind și deplasările laterale deoarece deformațiile de întindere nu sunt
recuperate la încărcarea în sens invers, ca urmare a flambajului prin
compresiune;
- diagonalele întinse nu sunt capabile să revină la forma rectilinie inițială pe care
au pierdut-o prin solicitarea la compresiune, în special dacă barele au flambat
„plastic”. Din acest motiv, prin proiectarea adecvată a zvelteței barelor trebuie
să se impune flambajul elastic al acestora.
- flambajul necontrolat al unor diagonale poate crea la nivel de structură efecte
generale de răsucire, greu de identificat la proiectare.
Ca urmare, utilizarea acestui tip de soluție este recomandată în zone cu
seismicitate redusă, pentru cerințe de deplasare limitate, și numai pe baza unei analize
cuprinzătoare a tuturor aspectelor de proiectare.
La dimensionarea elementelor consolidării, se recomandă adoptarea unor
valori q ale factorilor de comportare egali cu 2,0, în cazul contravântuirilor în V și Λ,
la care sunt active atât diagonalele întinse, cât și cele comprimate, și cu 3,5, în cazul
contravântuirilor din diagonale încrucișate, în situația în care doar diagonalele întinse
sunt considerate elemente disipative.
Se vor respecta prevederile P 100-1, referitoare la zveltețea diagonalelor.
Al doilea tip de mecanism implică limitarea deformațiilor diagonalelor întinse
în domeniul elastic, care să permită o cuplare foarte eficientă a stâlpilor panoului
contravântuit, asigurând un braț de pârghie egal cu distanța interax între stâlpi.
Disiparea de energie se realizează prin deformația plastică a armăturilor din
stâlpul întins, întărit, dacă este cazul, cu elemente de oțel longitudinale, și a grinzilor
de cadru. Această concepție decurge din metoda ierarhizării capacității lor de
rezistență și soluția poate fi controlată prin calcul.
Tipul de contravântuire recomandabil este cu diagonale individuale sau
încrucișate.
Această soluție poate fi aplicată ori de câte ori condițiile constructive o permit
și consumul de oțel este acceptabil.
Se recomandă ca la proiectarea soluției de intervenție dimensionarea
elementelor de consolidare să se facă pe baza unui factor de comportare q = 4,0.
130
Grindă de
beton armat
Contravântuire Stâlp de
Guseu beton armat
Guseu metalic
metalic
Guler
metalic
Guler
metalic
Şuruburi
pretensionate
Stâlp Scaun
Contravântuire
Contravântuire
131
• Soluții în care cadrului existent i se adosează un cadru complet contravântuit
din oțel.
Plasarea cadrului metalic în planul cadrului existent întâmpină dificultăți de
ordin practic, astfel:
- legarea tălpii metalice de intradosul grinzii de beton prin conectori este uneori
foarte dificilă datorită distanțelor mici între barele longitudinale de la partea
inferioară a grinzilor;
- continuizarea montantului de oțel pe verticală, adăugat atunci când este necesar,
este împiedicată, în zona nodurilor, de grinzile existente;
- dimensiunile elementelor existente diferă de multe ori de cele din proiect și
variază de la nivel la nivel; în consecință, dimensiunile elementelor metalice
trebuie verificate prin măsurători în teren, dacă soluțiile de îmbinare nu admit
toleranțe suficient de mari.
Din acest motiv, poate fi preferabil să se monteze cadrul metalic alături de cel
existent. Cele două cadre trebuie conectate pentru a încărca noul cadru de oțel cu forță
verticală. Dacă stâlpul de beton este prevăzut să facă parte din talpa verticală întinsă,
trebuie verificate înnădirile armăturilor verticale și, dacă acestea nu sunt suficiente,
vor fi luate măsuri de îmbunătățire a aderenței prin cămășuirea adecvată a zonei de
îmbinare.
Câteva detalii de prindere sunt figurate în Figura F.3.20 și Figura F.3.21.
În Figura F.3.20 (a) și (b) se prezintă soluții de prindere a profilului dublu T,
care conține talpa orizontală a cadrului de oțel contravântuit, de grinda cadrului de
beton armat existent. Se pot folosi și alte forme de secțiune, de exemplu secțiuni
tubulare care permit îmbinări avantajoase cu diagonalele.
conectori cu
aderenţă chimică
grindă
marginală
Figura F.3.20. Detaliu de prindere a unui cadru complet contravântuit de oțel de grinzile
structurii existente din beton armat
132
În Figura F.3.21 se prezintă câteva tipuri de soluții de prindere a montanților
verticali ai cadrului contravântuit metalic, de stâlpii existenți, trecând pe lângă grinzile
existente.
În Figura F.3.22 se prezintă detaliul care poate fi utilizat în cazul în care
dimensiunile în plan ale stâlpului sunt substanțial mai mari decât lățimea grinzilor. Un
astfel de caz se poate întâlni la unele clădiri la care stâlpii fațadelor sunt ieșiți în afară
pe considerente de aspect.
• Soluția în care contravântuirile de oțel sunt înrămate într-o ramă metalică, care
este conectată indirect prin intermediul unui strat de mortar armat introdus în spațiul
dintre cadrul de beton armat și rama metalică (Figura F.3.23).
Panoul metalic este dispus în axul cadrului de beton. Soluția este aplicabilă în
cazul în care forțele laterale nu sunt excesive. Conectarea se realizează prin două
rânduri de conectori, respectiv gujoanele sudate de rama metalică și conectorii aderenți
postinstalați la intradosul grinzii.
Pentru a evita armăturile din partea inferioară din grinzi, se folosesc conectori
de capacități mai mici și mai numeroși, care permit o transmitere mai uniformă a
eforturilor între rama metalică și elementele de beton armat.
Aplicarea acestei soluției presupune că barele structurii existente, prin
alcătuirea lor, sunt în măsură să preia eforturile ce le revin.
Soluția permite prefabricarea integrală sau parțială a panoului de
contravântuire din oțel întrucât spațiul intermediar de mortar permite toleranțe mai
mari, astfel încât se poate utiliza același panou la mai multe niveluri la care apar
dimensiuni ușor diferite ale grinzilor și stâlpilor.
Pentru calculul și alcătuirea de detaliu a elementelor contravântuirilor și a
prinderilor de oțel, se vor respecta prevederile specifice din codul de proiectare
seismică P 100-1, cap.6, și documentele normative conexe.
133
conector cu profil cornier
aderenţă chimică
sudură uzinată
sau de şantier
gaură forată
(a)
stâlp interior
montant vertical
profil dublu T
(b)
stâlp marginal
montant vertical
profil dublu T
Figura F.3.21. Detaliu de prindere a unui cadru complet contravântuit de oțel de stâlpii structurii
existente din beton armat
134
Figura F.3.22. Prinderea profilelor metalice când dimensiunile în plan ale stâlpului sunt
substanțial mai mari decât lățimea grinzilor
Ramă metalică
Gujon cu cap Suprafaţă
Fretă transversală buciardată
Mortar necontractil
injectat cu presiune
Suprafaţă Contravântuire
buciardată Ramă Contravântuire metalică
metalică
Figura F.3.23. Prinderea unei rame de oțel în ochiul cadrului existent din beton armat
135
(Figura F.3.24). Este esențial să nu se monteze barele disipative în lungul grinzilor,
sau stâlpilor, astfel ca deformațiile linkurilor să se poată dezvolta neîngrădit.
Prinderea contravântuirilor excentrice se poate face direct pe elementele
structurii de beton existente (Figura F.3.25 (a)) sau prin intermediul unei rame care, la
rândul ei, poate fi prinsă direct sau prin intermediul unui strat de mortar armat (Figura
F.3.25 (b)).
Guler metalic
pe grindă
Link
(a) (b)
136
Linkurile scurte evidențiază deformații de forfecare, linkurile lungi se plastifică
prin deformații de încovoiere, iar linkurile cu lungime medie prezintă o comportare
intermediară, cu deformații plastice combinate din forfecare și încovoiere.
Comportarea cea mai avantajoasă o oferă linkurile scurte.
Elementele structurii existente și ale celei adăugate trebuie să fie astfel
conformate încât formarea mecanismului structural de disipare de energie să se
realizeze după plastificarea linkurilor și a bazei stâlpilor.
În consecință, la proiectare capacitățile de rezistență ale elementelor structurale
vor fi verificate dacă satisfac această condiție, iar dacă nu, se vor lua măsuri de întărire
a elementelor și/sau se vor redimensiona linkurile.
(iii) Condiții constructive( )
Barele disipative se alcătuiesc astfel încât să fie încadrate în clasa 1 de secțiuni.
Pentru împiedicarea voalării și obținerea unor rotiri plastice consistente, barele
disipative scurte vor fi prevăzute cu rigidizări transversale pe toată lungimea lor.
Pentru evitarea voalării plastice a tălpii comprimate, linkurile lungi vor fi
prevăzute cu rigidizări la extremități (la reazeme), în zona de formare a articulațiilor
plastice.
La barele disipative cu lungime medie, se prevăd rigidizări, atât la reazeme, cât
și în câmpul acestora.
Pentru împiedicarea voalării tălpii comprimate și a inimii, rigidizările vor fi
sudate pe toată înălțimea inimii și pe talpă.
Modul de dimensionare a linkurilor, a rigidizărilor și a distanțelor dintre
acestea, se realizează respectând prevederile P 100-1, cap. 6.
(c) Sisteme cu contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB-Buckling Restrained
Braces). ( )
Contravântuirile cu flambaj împiedicat reprezintă dispozitive disipative ale
energiei induse de cutremur. Dispozitivul este constituit dintr-un miez realizat dintr-o
piesă de oțel moale (platbande individuale, platbande legate în cruce, profil dublu T
etc. – Figura F.3.27) îmbrăcat într-un tub de oțel umplut în general cu beton fin
(mortar special), care se opune flambajului miezului de oțel (Figura F.3.26).
Miezul de oțel este învelit într-un material care împiedică aderența mortarului
la suprafața acestuia. Materialul de separație are rolul de a împiedica transmiterea unei
părți din forța axială din miezul de oțel la cămașa înconjurătoare.
Diagonalele contravântuirilor BRB prezintă o comportare identică la
solicitările de întindere și de compresiune și o comportare histeretică foarte stabilă.
Condiția practică pentru ca tubul exterior să împiedice flambajul miezului de
oțel, este ca rezistența la flambaj a tubului (forța critică Euler) să fie mai mare decât
capacitatea rezistenței la curgere a miezului, sporită cu 50%. Acest spor reprezintă un
factor de siguranță.
137
Miez
Material de oţel Mortar
neaderent necontractil
Tub
de oţel
M N T M N T M N T N T N T
138
În cazul conectării directe dintre elementele metalice și structura existentă de
beton armat, pașii tehnologici de execuție sunt următorii:
- punerea în poziție a contravântuirilor metalice pentru a marca poziția găurilor
sau eventual pentru realizarea parțială a găurilor;
- îndepărtarea elementelor metalice și realizarea găurilor conform diametrului și
adâncimii din proiect sau din specificațiile tehnice;
- curățarea găurii conform instrucțiunilor date în fișa tehnică de producătorul
sistemului de ancorare;
- introducerea substanței adezive (rășină epoxidică, mortar bicomponent, mortar
special pe bază de ciment etc.) și ulterior a buloanelor/ancorelor;
- se așteaptă trecerea intervalului de timp necesar întăririi adezivului;
- montarea și fixarea contravântuirilor metalice.
Notă: În multe situații, realizarea găurilor în pozițiile dorite este împiedicată de prezența
armăturilor din elementele existente. În asemenea cazuri, găurile parțial forate trebuie umplute cu
un mortar necontractil, buloanele de ancorare trebuie repoziționate și implicit trebuie realizate noi
găuri în flanșele/scaunele elementelor metalice.
În cazul conectării indirecte dintre rama metalică și elementele cadrului de
beton armat, pașii tehnologici de execuție constau în:
- îndepărtarea stratului de tencuială și/sau a pereților de compartimentare de la
interiorul ochiului de cadru;
- buciardarea elementelor de beton armat adiacente pentru a crea o suprafață de
contact rugoasă;
- realizarea găurilor conform diametrului și adâncimii din proiect sau din
specificațiile tehnice;
- curățarea găurii conform instrucțiunilor date în fișa tehnică a sistemului de
ancorare;
- introducerea substanței adezive (rășină epoxidică, mortar bicomponent, mortar
special pe bază de ciment etc.) și ulterior a ancorelor;
- sudarea gujoanelor cu cap la exteriorul ramei metalice;
- introducerea ramei metalice;
- introducerea unor armături transversale pentru confinarea stratului de mortar;
- realizarea cofrajului pentru interspațiul dintre rama metalică și cadrul existent;
- injectarea cu presiune a unui mortar necontractil.
Această tehnologie de execuție este prezentată schematic în Figura F.3.28.
Diametrul minim al conectorilor post-instalați și al gujoanelor cu cap sudate de
rama metalică este de 16 mm. Pasul maxim dintre conectori/gujoane este de 250 mm.
Adâncimea minimă de înglobare în beton a conectorilor post-instalați cu
aderență chimică este de 8da, iar cea corespunzătoare conectorilor cu expansiune este
de 5da (da - diametrul ancorei).
139
Cadru existent de beton
armat
Perete de compartimentare
Componenta de oţel a
sistemului de cadre
contravântuite
Gujon cu cap
Contravântuire metalică
Conectori post-instalaţi
140
diminuează riscul de degradare, atât al elementelor structurale ale cadrelor din beton
armat, cât și al elementelor nestructurale.
Printr-o alcătuire judicioasă, pereții nou introduși pot înzestra structura și cu
proprietăți de disipare de energie.
Soluția introducerii de pereți structurali poate fi aplicată și la construcțiile cu
parter flexibil și/sau slab din punctul de vedere al rezistenței.
Pereții structurali de beton armat pot fi plasați la exteriorul (Figura F.3.29(a))
sau la interiorul construcției (Figura F.3.29(b)). Funcție de poziția aleasă pentru noii
pereți, aceștia pot fi perforați de goluri de uși și ferestre.
a-a
curte de
lumină
141
Pereții nou introduși pot fi asamblați în nuclee. Se pot obține avantajele
pereților dispuși la exterior dacă nucleele se plasează în curți de lumină (Figura
F.3.29(b)) constituind contraforturi pentru clădirea existentă. Structura nou adăugată
poate fi utilizată pentru adăpostirea unor circulații pe verticală, sau pentru extinderea
suprafeței utile de planșeu (Figura F.3.30). Uneori, o nouă construcție lipită de
construcția existentă poate să ofere acesteia din urmă suplimentul de rezistență laterală
necesară.
Se va asigura o dispunere cât mai uniformă în plan și monotonă în elevație a
pereților structurali, pentru a evita apariția unor efecte semnificative de răsucire
generală, pentru a limita eforturile în diafragmele orizontale (planșee) și pentru a evita
variații bruște ale rigidității și rezistenței laterale a structurii pe înălțime.
Prin introducerea pereților structurali de beton armat, cadrele existente sunt
descărcate parțial de eforturile generate de acțiunile seismice și, ca atare, cerințele de
rezistență ale acestora pot fi reduse până la nivelul capacităților lor efective.
Mecanismul de comportare al pereților trebuie să fie de tip încovoiere de
ansamblu, cu deformațiile plastice localizate la baza pereților, în armăturile verticale
ale stâlpilor existenți și în armăturile din elementele nou introduse.
Ierarhizarea capacităților de rezistență prin proiectare trebuie să asigure
mobilizarea capacităților de deformare plastică, cu evitarea ruperilor premature la forțe
tăietoare și lunecarea în zona de conectare.
Dacă în pereți se prevăd goluri de uși și ferestre, zona de deasupra golului
poate fi concepută ca grindă de cuplare, element disipator de energie.
Dacă armătura verticală a stâlpilor este insuficientă sau dacă înnădirile barelor
din stâlpi sunt insuficiente, stâlpilor li se aplică o cămășuire legată de peretele nou, cu
armătura verticală continuizată prin planșee.
Conectarea inimii nou introduse de stâlpul existent, se realizează cu conectori
post-instalați sau prin petrecerea armăturilor orizontale, în cazul în care stâlpilor li se
aplică o cămășuire racordată la inima de beton armat. O altă soluție este dispunerea
inimii peretelui la marginea grinzii, situație în care ancorarea barelor orizontale se face
prin prelungirea acestora în cămășuiala stâlpului existent (a se vedea F.3.4.5.2.2,
Figura F.3.31 și Figura F.3.32).
Se va ține seamă dacă, după consolidare, forțele de inerție din planul planșeelor
se transmit cu prioritate la pereții nou introduși. Se va asigura transmiterea acestor
încărcări la pereți prin conectori și colectori suplimentari.
De asemenea, se va verifica dacă armarea centurilor existente este suficientă
pentru asigurarea diafragmei pe noua schemă de lucru sau va trebui întărită.
În cazul pereților asamblați în nuclee, concentrarea de forțe este maximă și
măsurile de conectare și colectare a forțelor prin conectori și tiranți trebuie sporite
adecvat (de exemplu, în cazul nucleelor adosate clădirii, Figura F.3.30).
Datorită concentrării acțiunii seismice, în urma consolidării, în câteva zone
structurale, apar sporuri locale importante la nivelul fundațiilor. Se va verifica dacă
fundațiile (infrastructura) sunt suficient de puternice pentru a prelua acest spor de
eforturi, sau dacă trebuie consolidate.
De asemenea, se vor verifica presiunile pe teren și, dacă este cazul, se va
dezvolta baza de rezemare. În unele situații, în special în cazul pereților și nucleelor de
142
pe conturul clădirii, forțele orizontale produc momente de răsturnare mari, care, în
absența unor lestări suficiente, duc la desprinderea fundațiilor de pe teren, sau la
depășirea presiunilor de proiectare pe teren. În aceste situații se vor prevedea fundații
de adâncime, piloți, barete, ancore pretensionate.
În cazul în care piloții trebuie plasați la interiorul clădirii, se vor prevedea
minipiloți a căror execuție este realizată de utilaje cu gabarite care permit introducerea
lor în clădiri cu afectarea minimă a structurii existente. Sporirea semnificativă a
eforturilor din sistemul de fundare datorat introducerii pereților de consolidare, obligă
de multe ori ca soluția de consolidare să fie dictată de posibilitatea realizării unor
fundații adecvate în condiții acceptabile sub aspectul costurilor și al posibilităților
concrete de execuție.
Colectori
143
dacă se realizează conectarea adecvată prin ancore post-instalate între elementele
existente și cele nou introduse.
Soluția (a) implică post-instalarea unor ancore de conectare la intradosul
grinzii, într-un spațiu strâmt, ca urmare a distanței mici între armăturile longitudinale,
operație care reclamă o acuratețe deosebită (fig. F.3.4.33a).
Soluțiile (b) și (c) permit o execuție mai simplă, cu un consum ceva mai mare
de materiale decât soluția (a). Turnarea betonului se face prin goluri practicate în placa
planșeului, prin care se trec și armăturile de continuitate și de traversare a rostului de
lucru. Golurile umplute cu beton constituie și pene de forfecare pentru preluarea
efortului de lunecare dintre perete și diafragma orizontală.
O variantă alternativă ce poate reduce simțitor durata de execuție a lucrărilor
de consolidare o reprezintă realizarea noilor pereți structurali din panouri prefabricate,
conectate adecvat de elementele existente. Panourile prefabricate se vor realiza astfel
încât dimensiunile acestora să permită introducerea și manipularea lor în spațiile
interioare ale clădirii.
(a)
Stâlp Perete de
existent beton armat
nou-introdus
(b)
Grindă
Cămaşă existentă
beton armat
144
A-A
marginea grinzii
ancoră
existente A chimică
ancoră
chimică A
(a)
stâlp
existent
B-B
B cămaşă beton armat gol de
turnare
B grindă existentă
stâlp
existent (b)
145
la partea superioară a cofrajului, care să permită eliminarea aerului și să
certifice umplerea completă cu beton a cofrajului.
- Turnarea betonului până la cca. 200 mm sub grinda existentă, urmată de
injectarea cu presiune a unui mortar necontractil în zona de la partea superioară
rămasă nebetonată (Figura F.3.33(a)).
- Turnarea betonului prin goluri perforate în placă într-un cofraj prelungit pe
lângă grinda existentă de intradosul acesteia (Figura F.3.33(b)).
Pentru pereții de beton armat realizați prin amplasarea inimii la exteriorul
ochiului de cadru, betonul se va turna de la nivelul superior prin găuri de dimensiuni
suficient de mari realizate în placa existentă (Figura F.3.34). În golurile de turnare se
pot concentra armăturile de continuitate, cu secțiune echivalentă barelor verticale
curente din inima peretelui. Golurile prin placă se vor realiza cu dispozitive roto-
percutoare. Pentru a evita tăierea armăturilor din placa existentă de beton armat se
interzice utilizarea unor dispozitive de tăiere a betonului
Eventualele goluri întâmplătoare între peretele nou și intradosul plăcii existente
se umplu, după caz, prin matare cu mortar vâscos sau prin injecție cu mortar.
Dacă este cazul se vor prevedea popi metalici pentru sprijinirea provizorie
plăcii existente.
Conector post-instalat
Mortar necontractil injectat
≥ 200 mm
Surplusul de beton
se îndepărtează
(a) (b)
Figura F.3.33. Tehnologia de execuție pentru pereții din beton armat realizați în ochiul de cadru
146
ls = lungimea de suprapunere
ls
Gol de
Placã
turnare
existentã
45 o
a
Gaurã de dimensiuni mari a/
realizatã cu dispozitive 2
rotopercutoare fãrã a se
tãia armãturile din placã
Figura F.3.34. Tehnologia de execuție pentru pereții din beton armat realizați la exteriorul
ochiului de cadru
147
- Tăierea unor bucăți din stratul de beton de acoperire al elementelor cadrului
existent (Figura F.3.38).
- Utilizarea unor piese prefabricate ce se lipesc de elementele structurale
existente utilizând substanțe adezive eficiente (Figura F.3.39).
Grindă
Grindă
existentă
existentă
Fredă φ6
Armături verticale
Perete Perete
introdus introdus
Figura F.3.35. Armături transversale spiralate (frete) dispuse pentru a împiedica cedarea prin
despicare a betonului
Grinda
existentă Grinda
existentă
„scăriţe” din
plase sudate
min. 12
Peretele Peretele
introdus introdus
Figura F.3.36. Armături transversale sub formă de „scărițe” din plase sudate dispuse pentru a
împiedica cedarea prin despicare a betonului
Figura F.3.37. Pasul dintre conectorii post-instalați și distanțele dintre aceștia și marginile
elementelor de beton armat
148
Grinda Pană de Grinda
existentă forfecare existentă
Peretele Peretele
introdus Armături în formă de „U” introdus
min 10
Figura F.3.38. Pene de forfecare obținute prin tăierea unor bucăți din stratul de acoperire cu
beton a armăturilor din elementul existent
Grinda Pană
Adeziv
existentă prefabricată Grinda
existentă
Conector
Peretele Armătură în formă de „U” Peretele
introdus min. 10 Conector introdus
Figura F.3.39. Pene de forfecare obținute prin utilizarea unor piese prefabricate
149
F.3.5.2. Comportarea la cutremur
Eficacitatea structurală a sistemului cadru – perete de umplutură depinde de
dimensiunile și numărul golurilor, precum și de calitatea zidăriei (cu rosturi orizontale
și verticale umplute în totalitate sau numai parțial) și de contactul perete-structură pe
perimetru, complet sau parțial.
În cazul panourilor pline sau cu goluri mici deformația ochiului de cadru este
împiedicată și astfel în planul peretelui se formează o diagonală comprimată a cărei
rigiditate și rezistență depinde de calitatea zidăriei.
În cazul unor goluri mari, mecanismul de grindă cu zăbrele nu se poate
constitui și structura tinde să lucreze ca un cadru, cu noduri rigidizate suplimentar prin
prezența zidăriei.
Umplerea parțială necontrolată a unora din ochiurile de cadru poate duce la
efecte structurale negative:
- crearea condițiilor de nivel slab, de exemplu la parterul unor construcții unde
sunt amenajate magazine;
- crearea unor efecte de torsiune de ansamblu.
La acțiuni puternice zidăria pereților fisurează și tinde să se zdrobească,
pierzând rigiditatea și prezentând risc de prăbușire, în special în afara planului acesteia.
Cadrul de beton armat creează a doua linie de rezistență, dar se degradează
rapid ca urmare a alcătuirii deficitare.
La acțiuni seismice de intensitate mică și medie pereții de cărămidă pot asigura
rigiditatea și rezistența laterală pentru a satisface cerințele de performanță necesare.
F.3.5.3 Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de intervenție
Sunt prezentate principalele deficiențe ale sistemului împreună cu metodele
curente de intervenție care să îmbunătățească răspunsul seismic așteptat al structurii.
Analiza are în vedere deficiențele referitoare la satisfacerea cerințelor de
performanță evidențiate de evaluarea calitativă și evaluarea prin calcul.
Metodele de intervenție pot fi bazate pe una din opțiunile:
(a) Conservarea sistemului structural în care elementele cadrului împreună cu
zidăria de umplutură se comportă ca pereți neomogeni, cu inima realizată dintr-
un material mai puțin rigid și mai puțin rezistent decât elementele ramei
cadrului, care constituie bulbii și centurile pereților. Sunt necesare măsuri care
să asigure interacțiunea structurală cadru de beton armat – zidărie avută în
vedere prin concepție, incluzând dacă sunt necesari conectori de oțel post-
instalați. Sporirea rezistenței inimii impune de cele mai multe ori la
construcțiile multietajate placarea cu mortar armat, pe o parte sau pe ambele
părți ale peretelui.
(b) Schimbarea sistemului structural prin: ( )
- Introducerea unor pereți structurali sau elemente de contravântuire. In această
situație, rigiditatea laterală trebuie să fie suficiente pentru a proteja pereții de
închidere și de compartimentare, conform prevederilor codului de proiectare
seismică.
150
- Eliminarea pereților de zidărie și înlocuirea lor cu pereți ușori legați flexibil de
structură sau detașarea pereților de structură, detaliind adecvat în acest scop
legăturile pereți – structură. Trebuie luate măsuri pentru a evita răsturnarea
pereților în afara planului lor. Soluția trebuie însoțită, atunci când este cazul, de
consolidarea structurii de beton armat.
Principalele deficiențe structurale specifice tipului structural analizat în această
secțiune, împreună cu tehnicile de intervenție posibile se grupează după cum urmează:
(a) Deficit de rezistență laterală.
(i) În cazul unor dimensiuni insuficiente ale pereților și/sau a unor rezistențe
slabe ale zidăriei sunt indicate cămășuiri ale pereților cu beton armat sau
FRP. Introducerea de pereți de beton armat sau contravântuiri metalice
reprezintă soluții de consolidare care modifică sistemul structural inițial.
(ii) Măsurile indicate la (i) se pot utiliza și în cazul unor pereți slabi cu goluri
mari. În plus atunci când este posibil se recomandă umplerea golului.
(iii) În cazul pereților cu degradări ale zidăriei, soluția de reparație –
consolidare locală este injectarea fisurilor cu mortar de ciment și apoi
placarea cu FRP sau cu mortar armat. ( )
(b) Deficit de rigiditate.
Acesta se poate remedia prin măsurile indicate la (a).
(c) Deficiențe de configurație structurală.
(i) Rigiditatea și rezistența nivelurilor flexibile și/sau slabe se pot îmbunătăți
prin:
- introducerea la aceste niveluri a unor pereți de beton armat, de zidărie
armată sau a unor contravântuiri de oțel,
- prin cămășuirea elementelor verticale de la aceste niveluri cu beton armat
în vederea sporirii rezistenței acestora la forță axială și forță tăietoare.
(ii) Efectele de torsiune generală rezultate din dispunerea neechilibrată a
pereților de umplutură, parte a structurii laterale, se diminuează reducând
excentricitățile dintre centrul maselor și centrele de rigiditate sau de
rezistență prin introducerea în poziții adecvate a unor pereți de cărămidă
sau chiar a unor pereți de beton armat. Atunci când funcțiunea nu permite
introducerea pereților plini se pot introduce contravântuiri de oțel. ( )
(d) Deficiențe referitoare la traseul încărcărilor.
Întreruperile sau zonele slabe care apar mai frecvent în traseul încărcărilor
către terenul de fundare sunt reprezentate de lipsa legăturilor care să evite riscul de
prăbușire al pereților în afara planului lor și de absența colectorilor din planșeul care să
asigure transferul încărcărilor orizontale la elementele structurii laterale.
Pentru corectarea acestor deficiențe se vor introduce ancore post-instalate la
interfața pereți – elementele cadrului și se vor monta colectori de beton armat sau din
piese de oțel în planșeu.
(e) Deficiențe de alcătuire a elementelor cadrului de beton armat.
(i) Înnădirile insuficiente ale armăturilor longitudinale din stâlpi.
151
Înnădirile prin petrecerea armăturilor își îmbunătățesc performanța dacă se
aplică cămășuiri locale cu beton armat, piese de oțel sau FRP, ca urmare a sporirii
efectului de confinare exercitat de cămășuiri.
(ii) Rezistența insuficientă a stâlpilor, grinzilor și nodurilor. ( )
Aceste deficiențe se corectează prin cămășuire realizată după caz din beton
armat, piese metalice sau FRP, conform detaliilor prezentate la F.3.4.4.
(f) Rosturi slăbite neumplute între peretele de ceramică și rama de beton armat.
Acest defect se remediază prin curățarea rostului și/sau desfacerea asizelor
periferice și refacerea acestora și injectarea sau matarea spațiilor goale cu mortar.
(g) Deficiențe ale diafragmelor orizontale.
Acestea constau în armări insuficiente ale diafragmelor pentru preluarea
eforturilor de încovoiere și forță tăietoare și a eforturilor din zona golurilor cu
dimensiuni mari, precum și în absența conectorilor.
Remedierile specifice sunt descrise în cap. F.3.7.
(h) Fundații cu suprafețe de rezemare insuficientă și/sau cu deficit de rezistență. ( )
Consolidarea fundațiilor se realizează prin măsurile descrise la cap F.3.8.
152
A doua categorie este aplicată la clădirile caracterizate de flexibilitate
funcțională, la care pereții sunt plasați în pozițiile în care nu deranjează funcțiunea
clădirii (la limita dintre celulele funcționale, în jurul caselor de scară și a lifturilor etc.).
Eficacitatea sistemelor structurale cu pereți depinde esențial de realizarea
funcțiunii planșeelor ca diafragme rigide și rezistente. Acest rol este îndeplinit, de
regulă, la construcțiile mai recente din beton armat monolit, dar nu este îndeplinit
întotdeauna la structurile cu planșee prefabricate, inclusiv cele din panouri mari,
datorită, în special, legăturilor inadecvate dintre panouri.
Tipurile de fundații ale construcțiilor cu pereți variază destul de mult, de la
fundațiile independente pentru pereți, de suprafață sau de adâncime, până la sistemele
de infrastructură de tip cutie rigidă și rezistentă, alcătuite din radier, pereții de contur și
de la interior ai subsolurilor, împreună cu planșeele acestora.
Până nu de mult, în practica proiectării seismice din țara noastră sistemul
fundațiilor și cel al infrastructurii nu erau alcătuite și calculate în concordanță cu
principiul, astăzi general acceptat, al ierarhizării capacității de rezistență asociat
mecanismului structural de disipare de energie dorit. Într-o situație nefavorabilă din
acest punct de vedere se află fundațiile construcțiilor de tip dual, cu concentrări mari
de eforturi la baza pereților structurali, relativ depărtați unul de altul.
153
În cazul construcțiilor cu subsoluri și infrastructuri mai puternice, cuplul
format de forțele de reținere apărute la nivelul radierului și planșeelor subsolurilor
poate fi mai puternic decât momentul dezvoltat pe teren și rotirea bazei este mai puțin
însemnată.
Este de subliniat că în practica proiectării dinainte de 1980, problema
proiectării infrastructurilor la forțe laterale era ignorată. Din acest motiv, există multe
situații în care, la construcții realizate anterior, intervin rotiri pe teren importante sau
elementele infrastructurii prezintă riscul unor ruperi premature.
154
Remedierea acestei deficiențe se realizează, ca și în cazul deficiențelor de
rezistență, prin:
- introducerea de pereți suplimentari;
- mărirea secțiunilor pereților existenți și a altor elemente structurale ale
construcției.
Sporul de rigiditate trebuie să fie suficient pentru ca cerințele seismice să nu
depășească capacitatea de deformație (ductilitatea) a elementelor care nu se
consolidează. În caz contrar, trebuie aplicate măsuri specifice pentru creșterea
proprietăților de deformare ale acestora.
(c) Configurația structurală neregulată.
Din acest punct de vedere, intervin următoarele tipuri de deficiențe:
(i) Pereți discontinui pe verticală;
De exemplu, pereții întrerupți la un anumit nivel, unde aceștia reazemă pe
stâlpi, sau decalarea planurilor pereților pe verticală.
Măsuri posibile:
- introducerea de pereți suplimentari, eventual completarea peretelui la nivelul
unde intervine discontinuitatea;
- întărirea stâlpilor de sub pereții întrerupți.
De multe ori, aceste măsuri trebuie însoțite de măsuri de îmbunătățire a
legăturii elementelor verticale ale structurii cu diafragma orizontală (planșeul).
(ii) Niveluri slabe sau flexibile;
Măsurile de intervenție au în vedere, în acest caz, mărirea rezistenței sau/și a
rigidității laterale a nivelului slab.
(iii) Colțuri intrânde sau goluri mari în planșeu;
Se poate completa total, sau parțial, suprafața planșeului, dacă este posibil, sau
se prevăd armături de centură, adecvat ancorate, pentru bordarea golurilor sau a
zonelor intrânde.
(iv) Dispoziții de pereți la care centrul de rigiditate sau centrul de rezistență,
sunt puternic excentrice față de centrul maselor. ( )
În această situație, intervenția structurală va urmări corectarea acestei
deficiențe prin introducerea unor pereți de echilibrare.
(d) Traseu întrerupt al încărcărilor către terenul de fundare. ( )
În construcțiile existente, cu precădere în cele vechi, pot apărea numeroase
tipuri de situații în care este afectată continuitatea fluxului de încărcări către baza
construcției. De exemplu, absența elementelor care asigură colectarea încărcărilor din
planșee, a elementelor de conectare între planșee și pereți.
În asemenea situații, se introduc, în planșeu și la interfața pereților cu planșeele,
centuri și elemente noi de conectare, realizate cu diferite tehnici.
În aceeași categorie de deficiențe intră ancorajele și înnădirile de armături
insuficiente, care se corectează prin cămășuiri cu beton armat, piese de oțel sau FRP.
155
F.3.6.3.2. Deficiențe de alcătuire a elementelor structurale
Cele mai semnificative aspecte de alcătuire deficitară sunt:
(a) Insuficientă rezistență la încovoiere a pereților.
Deficitul individual de rezistență la încovoiere al pereților se remediază, în
general, prin cămășuiri din beton armat (mai rar cu piese de oțel sau polimeri armați),
cu armături verticale continue.
(b) Insuficientă rezistență la forță tăietoare a pereților.
Remediul obișnuit este cămășuirea cu beton armat monolit, plăci de oțel, sau
polimeri armați cu fibre, a inimii pereților.
În anumite situații se poate reduce cerința de solicitare la forță tăietoare a
pereților cu suprarezistență excesivă la încovoiere, fragmentând pereții prin șlițuri
verticale adecvat poziționate.
(c) Rezistență insuficientă a grinzilor de cuplare la moment încovoietor și/sau la
forță tăietoare.
Tehnica curentă de sporire a rezistenței este cămășuirea cu diverse materiale,
după caz, beton armat, polimeri armați cu fibre, sau piese metalice. În cazul unor
grinzi de cuplare grav degradate în urma cutremurului, o soluție rațională este
demolarea și returnarea lor cu armări îmbunătățite.
(d) Insuficientă capacitate de deformare a pereților.
Căile de remediere sunt dezvoltarea secțiunilor, în special la capetele pereților,
prin cămășuirea bulbilor și, în general, a zonelor de la extremitățile secțiunilor.
(e) Deficiențele de alcătuire a planșeelor – diafragmă.
La proiectarea marii majorități a construcțiilor existente, proiectarea planșeelor
a avut în vedere exclusiv preluarea încărcărilor verticale, nu și rolul de diafragme
orizontale. Ca urmare, planșeele pot evidenția deficiențe din acest punct de vedere,
cum sunt:
(i) Absența unor centuri, suficient dezvoltate, de bordare a marginilor
planșeelor sau a golurilor de dimensiuni mari; în asemenea cazuri se
completează planșeele existente cu elemente realizate din beton armat,
piese de oțel, sau fâșii din FRP, capabile să preia eforturile de întindere
aferente.
(ii) Legături slabe la interfața planșeu-perete, incapabile să transfere
lunecările care apar la limita dintre aceste elemente; sporul de capacitate
necesar acestor legături se realizează cu ancore de diverse tipuri, piese din
cornier etc.
(iii) Lipsa unor legături eficiente ale planșeelor din elemente prefabricate, care
să asigure comportarea acestor planșee ca diafragme; în această situație,
soluția optimă de consolidare o constituie turnarea peste elementele
prefabricate a unui strat de beton suficient de gros (funcție de deschiderea
planșeului), armat adecvat. ( )
Soluțiile de consolidare ale planșeelor sunt prezentate la F.3.7.
(f) Capacitatea de rezistență insuficientă a fundațiilor sau a terenului de fundare. ( )
156
Și în cazul fundațiilor, proiectarea, în practica de dinainte de 1980, nu avea în
vedere alcătuirea acestei părți a construcțiilor în acord cu acțiunea asociată
mecanismului de plastificare a structurii. Ca urmare, multe fundații de clădiri vechi,
indiferent de modul de realizare, prezintă importante deficiențe sub aspectul rezistenței
și rigidității.
Problema reabilitării fundațiilor este tratată în capitolul F.3.8.
157
F.3.6.4.2. Creșterea rezistenței la încovoiere a pereților
Creșterea capacității de rezistență la încovoiere a pereților se realizează prin
introducerea unor elemente noi de beton armat sau de oțel, în special la extremitățile
acestora.
În această situație este necesară realizarea continuității pe verticală a
elementelor nou introduse pe înălțimea necesară (Figura F.3.40 (a) și (b)), ceea ce
presupune spargerea locală a elementelor orizontale (plăci și/sau grinzi) întâlnite pe
înălțimea peretelui. Se pot aplica și soluții în care grinzile, dacă există, să fie ocolite,
spargerea acestora fiind evitată.
Detaliile de consolidare recomandate sunt cele din Figura F.3.41, Figura F.3.42
și Figura F.3.43. Consolidarea se poate realiza prin:
(a) prin adăugarea sau mărirea unor bulbi din beton armat (Figura F.3.41);
(b) prin adăugarea unor elemente din oțel: ( )
- Corniere la colțuri rigidizate orizontal cu benzi din oțel (Figura F.3.42);
- Plăci metalice (Figura F.3.43).
Pentru realizarea conlucrării dintre piesele metalice și betonul pereților
existenți trebuie luate măsuri de aseptizare a suprafețelor de beton în contact cu plăcile
de oțel și trebuie aplicate soluții de injectare care să asigure umplerea spațiilor dintre
elemente. Când aceste măsuri nu sunt suficient de sigure se vor prevedea conectori.
În situațiile în care sporirea rezistenței la încovoiere duce la creșterea forței
tăietoare de proiectare peste capacitatea elementelor, vor fi necesare și măsuri de
sporire rezistenței lor la forța tăietoare (Figura F.3.43).
158
(a)
cămăşi de b.a.
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi
(b)
corniere de oţel
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi
Figura F.3.40. Creșterea capacității de rezistență la încovoiere a pereților prin introducerea unor
elemente noi din beton armat sau oțel
159
element nou din b.a
element nou din b.a
perete existent
perete existent
fără bulbi
plăci de oţel
perete existent
cu bulbi
spaţiu umplut cu
mortar matat sau
răşini epoxidice
corniere corniere
160
F.3.6.4.3. Creșterea deformabilității (creșterea ductilității)
Creșterea capacității de deformare (creșterea ductilității) se face prin
confinarea zonelor de capăt ale pereților, introducând cămăși de beton armat, oțel sau
polimeri armați cu fibre (FRP).
Dacă se intenționează ca aceste intervenții să nu producă și sporirea rezistenței
la încovoiere și, implicit, a forței tăietoare de proiectare (asociate) se va întrerupe
continuitatea pe verticală a cămășii în dreptul planșeelor. În acest sens se vor
prevederea rosturi de cca. 50 mm între extremitățile cămășii și planșeele învecinate.
Exemple de rezolvare a detaliilor se dau în Figura F.3.44(a), în cazul cămășuirii cu
beton armat și în Figura F.3.44(b), pentru cămășuirea cu piese de oțel.
În cazul pereților fără bulbi la extremități, detaliile de consolidare a zonelor de
capăt pot fi rezolvate ca în Figura F.3.45.
În cazul utilizării cămășilor de FRP, detaliile de principiu sunt similare celor
care utilizează piese de oțel.
cămăşi de corniere şi
beton armat perete existent perete existent
cu bulbi plăci din oţel
cu bulbi
(a) (b)
conectori
161
F.3.6.4.4. Creșterea rezistenței la forță tăietoare
Creșterea capacității la forță tăietoare se face prin consolidarea inimii pereților.
Se pot utiliza cămăși din beton armat, oțel sau FRP.
Pentru a se evita sporirea capacității la încovoiere și a forței tăietoare de
proiectare este necesar ca elementele nou introduse să nu aibă continuitate pe înălțime.
Acestea se vor întrerupe la nivelul planșeelor. Se recomandă prevederea unui rost de
50 mm la partea superioară și inferioară.
Cămășile din beton armat, oțel sau FRP se pot aplica funcție de necesarul de
rezistență sau de constrângerile tehnologice și arhitecturale, pe una sau pe ambele fețe
ale peretelui existent.
Indiferent de soluția aleasă pentru cămășuire, elementele nou introduse trebuie
ancorate adecvat în zonele de capăt ale pereților.
Detaliile de cămășuire a inimii pereților cu beton armat pot fi rezolvate ca în
Figura F.3.46(a) și (b). Cămașa se poate arma cu o singură plasă de armătură
amplasată în planul median.
conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe
ambele feţe
(a)
conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe o
singură faţă
(b)
162
prevederea conectorilor specifici FRP realizați tot cu fibre, răsfirați în evantai (Figura
F.3.50).
Dimensionarea fâșiilor sau plăcilor va asigura o rezistență în exces față de
valoarea forței tăietoare asociate mecanismului de plastificare, pentru a asigura
dezvoltarea deformațiilor plastice de încovoiere.
Întrucât rezistența FRP este limitată de capacitatea de aderență, este inutilă
sporirea numărului de straturi peste cel asociat capacității de aderență.
(a) (b)
FRP
163
Placă existentă
A de beton armat
ancoraj straturi
FRP
Figura F.3.49. Consolidarea pereților și a riglelor de cuplare folosind polimeri armați cu fibre
adâncime de înglobare
rozeta de ancorare
extinderea ancorajului
perete
164
F.3.6.4.5. Sporirea capacității de cuplare a pereților structurali
Cuplarea pereților poate fi îmbunătățită prin consolidarea grinzilor de cuplare
existente sau prin introducerea unor grinzi de cuplare noi.
Consolidarea grinzilor de cuplare poate fi făcută pentru sporirea capacității de
rezistență la încovoiere, a capacității de rezistență la forță tăietoare și/sau pentru
sporirea deformabilității. Detaliile de consolidare a grinzilor de cuplare existente pot fi
rezolvate ca în Figura F.3.51 sau Figura F.3.52.
Soluția uzuală este atașarea unei grinzi de cuplare la cea existentă și conectarea
prin ancore cu aderență a celor două elemente. Această soluție face necesară
îngroșarea locală a pereților pentru a asigura o ancorare adecvată a armăturilor din
grindă. Dezvoltarea pereților implică, de asemenea, necesitatea unor măsuri de
conectare a elementelor noi de cele existente.
Betonarea elementelor noi se poate face prin goluri practicate în placa
planșeului.
Detaliile de consolidare prin aplicarea FRP sunt date la F.3.6.4.4.
Introducerea de grinzi de cuplare noi este recomandată în cazul structurilor cu
pereți cu planșee dală. În Figura F.3.53 este dat un exemplu de consolidare prin
introducerea unei grinzi de cuplare la intradosul plăcii.
perete existent
A-A
A gol de turnare
gaură
carcase forată
înclinate
165
perete existent
A-A
A gol de turnare
gaură
forată
grindă de
1,5 la A ≥ 200
cuplare nouă ancoră din
oţel beton
Zonă de ancoraj
ataşată peretelui
Notă: Dacă se iau măsuri de sprijinire provizorie a plăcii, grinda nouă se poate executa
cu înălţimea grinzii existente prin realizarea unui gol continuu în placă.
găuri
A B forate
≥ 100mm
A B
grindă de
cuplare nouă
zonă de ancoraj
ataşată peretelui
166
F.3.7. Intervenții asupra planșeelor
167
- reducerea valorii eforturilor de forfecare prin introducerea unor elemente
verticale suplimentare (pereți de beton armat, contravântuiri) care reduc
deschiderea diafragmei pentru forțele inerțiale aplicate în planul planșeului.
Soluția suprabetonării reprezintă soluția obișnuită. Aplicarea acestei tehnici
obligă la realizarea unor legături adecvate cu elementele structurii verticale, de regulă
prin conectori post-instalați (Figura F.3.54) și a conlucrării dintre stratul nou turnat și
stratul de bază de beton.
armături armături
centură suprabetonare
placă
ancore
existentă
post-instalate
Figura F.3.54. Realizarea unei legături adecvate între elementele verticale și suprabetonare
Câteva soluții de realizare a aderenței dintre cele două straturi de beton armat
sunt prezentate în Figura F.3.55.
În cazul din Figura F.3.55 (a), conlucrarea este realizată prin intermediul unui
strat de pietriș lipit cu adeziv epoxidic de placa planșeului existent. În Figura F.3.55
(b), conectarea celor două straturi se realizează prin ancore post-instalate, cu capăt
expandabil sau cu aderență chimică. În Figura F.3.55 (c), se prezintă o soluție care se
poate aplica în cazul unor planșee prefabricate alcătuite din fâșii cu goluri. Prin
spargerea bolții de deasupra unor goluri și umplerea acestora odată cu turnarea
suprabetonării se realizează pene care preiau tendința de lunecare între cele două
straturi de beton. O altă soluție este prezentată în Figura F.3.55 (d) în care conlucrarea
între suprabetonare și placa existentă se realizează prin corniere fixate cu bolțuri de
placa planșeului existent.
(a) (b)
(c) (d)
Figura F.3.55. Realizarea aderenței între placa existentă și suprabetonare
168
Suplimentarea grosimii planșeelor prin suprabetonare duce la mărirea greutății
permanente a construcției și implicit a forței seismice. În consecință la verificarea
elementelor structurale, inclusiv a fundațiilor se va ține seama de acest spor de
încărcare.
Prin reducerea deschiderii diafragmelor ca urmare a introducerii unor elemente
structurale suplimentare (pereți, contravântuiri) se pot evita sau reduce măsurile de
consolidare a planșeelor.
Asemenea situații apar de regulă de la sine, când structura verticală trebuie
întărită ca urmare a unei rezistențe sau a unei rigidități laterale insuficiente.
Figura F.3.56. Instalarea armăturilor din centuri prin demolarea marginii plăcii
169
Centurile de pe perimetrul planșeului se pot realiza și cu profile și platbande de
oțel, dispuse, după caz, la partea superioară sau la partea inferioară a plăcii (Figura
F.3.57). În al doilea caz trebuie luate măsuri pentru traversarea grinzilor orientate
perpendicular pe centură, de exemplu, prin traversarea acestor elemente cu bare de oțel
beton de secțiune echivalentă, solidarizate de elementele centurii.
Centurile metalice se prind de diafragma de beton armat prin conectori post-
instalați cu aderență chimică sau cu expansiune mecanică.
Soluțiile indicate pentru realizarea centurilor cu armături în suprabetonare sau
elemente de oțel, se pot aplica și pentru realizarea colectorilor și suspensorilor
diafragmelor.
Figura F.3.57. Introducerea unor elemente din oțel în lungul marginilor planșeului
gol realizat cu
burghiul
conector de
suprabetonare
oţel-beton
armată
(a) (b)
Figura F.3.58. Soluții pentru sporirea legăturii între planșeu și elementele verticale ale structurii
170
Elementele care contribuie la preluarea forțelor transmise de la placă la pereți
sau grinzi pot fi armături de oțel-beton montate în suprabetonare, care traversează
elementul de reazem prin goluri perforate, umplute ulterior cu mortar epoxidic (Figura
F.3.58(a)) sau conectori care transmit aceste forțe de la placă la piesele de oțel de
legătură și de la acestea la grinzi sau pereți (Figura F.3.58(b)).
Figura F.3.59. Fixarea elementelor de oțel nou introduse de placa planșeului existent
171
la
armături de bordare
suprabetonare
45°
172
- secțiunile plăcilor să fie suficiente pentru a limita alungirile la cca. 20-30 mm;
- găurile din placa de oțel prin care se introduc ancorele să fie suficient de largi
pentru a evita rezemarea tijelor de marginea găurii (Figura F.3.61);
- transferul de încărcare între colector și placa planșeului să se realizeze prin
frecare prin intermediul unor șaibe elastice care să asigure dezvoltarea unor
eforturi de compresiune între colector și placa planșeului.
În cazul în care colectorii sunt realizați ca elemente de beton armat, trebuie
luate măsuri pentru asigurarea conlucrării între betoanele de vârste diferite și pentru
realizarea unei bune betonări (Figura F.3.62).
Lungimea colectorului depinde în principal de rezistența plăcii planșeului; cu
cât acesta este mai slab armată, lungimea necesară a colectorului va fi mai mare.
Dacă colectorul intersectează grinzile planșeului, acestea trebuie perforate,
apoi în găurile realizate se montează bare orizontale de oțel care se vor înnădi
corespunzător cu armăturile colectorului. Golurile practicate în grinzi și plăci, vor
evita pe cât posibil, tăierea armăturilor existente.
Colectorii pot fi plasați și adosați la grinzile planșeului existent (Figura F.3.63).
placa existentă
de beton armat
Figura F.3.61. Montarea conectorilor chimici utilizați pentru ancorarea colectorului din oțel
goluri de betonare
suprafaţă asperizată
etrieri
colector nou de
beton armat
agrafe
armăturile colectorului
173
gol de turnare
agrafă etrier
dornuri
armăturile
colectorului
suprafaţă rugoasă
174
F.3.8.2. Aspecte specifice ale lucrărilor de consolidare
Lucrările de consolidare ale fundațiilor întâmpină dificultăți specifice de
execuție, de regulă mai mari decât în cazul consolidării altor elemente structurale.
Reducerea acestor dificultăți poate conduce în unele situații chiar la modificarea
soluției de consolidare de ansamblu a suprastructurii.
Accesul pentru executarea lucrărilor de consolidare a fundațiilor este dificil.
Astfel, măsurile aplicate fundațiilor de suprafață necesită lucrări de decopertare,
executate de regulă cu metode manuale sau utilaje de mici dimensiuni.
Execuția unor lucrări de fundații de adâncime, atunci când cele existente nu
sunt satisfăcătoare, este restricționată de faptul că acestea trebuie realizate din
interiorul clădirii. Înălțimea de nivel și dimensiunile golurilor de acces limitează
gabaritul instalației de săpat și eficacitatea acestuia. De regulă se pot utiliza minipiloți
care pot fi executați de instalații cu înălțimi relativ mici de 2,6 – 3,5 m.
Considerente de limitare a zgomotului și a vibrațiilor într-o clădire existentă
impun, la rândul lor, soluții de fundare la adâncime cu minipiloți întrucât forarea
piloților de dimensiuni mari produce, în general, vibrații și zgomote inacceptabile.
La efectuarea lucrărilor de intervenție la fundații trebuie avut în vedere că sub
clădire este posibil să existe rețele de instalații de diferite categorii. În consecință,
pentru a nu deteriora aceste instalații, săparea sub fundațiile existente trebuie realizată
cu atenție, adesea prin mijloace manuale.
Execuția lucrărilor de consolidare a fundațiilor poate face necesară desfacerea
unor instalații în subsolurile utilizate ca spații tehnice.
175
(d) Dezvoltarea fundațiilor de adâncime. ( )
În secțiunile F.3.8.3.2, F.3.8.3.3 și F.3.8.3.4 se dau indicații cu caracter
orientativ pentru realizarea acestor lucrări.
176
fundaţie
existentă
fundaţie
nouă
Figura F.3.65. Nivelul fundației noi trebuie coborât sub talpa fundației existente
(b) Talpa fundației noi nu trebuie să fie la aceeași adâncime cu fundația existentă.
În această situație, fundația nouă supraîncarcă excentric fundația existentă.
Soluția comună este coborârea fundației noi la nivelul fundației existente (Figura
F.3.66).
fundaţia
existentă
nivel posibil de fundare
Figura F.3.66. Nivelul fundației noi nu trebuie să fie la aceeași adâncime cu fundația existente
177
perete
perete adăugat
existent
grindă pe capul
piloţilor
fundaţie
existentă mustăţi
piloți
Figura F.3.67. Suplimentarea fundațiilor de suprafață prin atașarea unei fundații de adâncime
178
găuri forate
beton
nou
(a) armături
suplimentare
fundaţie existentă
armături în
suplimentul
de fundaţie
(b)
179
grinda de fundaţie
existentă
placa de ancoraj
mustăţi
armătura minipiloţilor
ţeavă
Figura F.3.69. Sporirea capacității de a transmite compresiuni sau întinderi la teren prin atașarea
unui sistem de minipiloți
pereţi adăugaţi
perete marginal
radier
existent
180
F.3.8.3.4. Dezvoltarea sistemului de fundare la adâncime
Consolidarea fundațiilor de adâncime urmărește sporirea capacității de a
transmite compresiuni și/sau întinderi la teren, sporirea rezistenței laterale a acestora
sau/și îmbunătățirea, în general, a alcătuirii deficitare a elementelor și legăturilor în
interiorul sistemului de fundare.
Procedeele de consolidare curente constau în:
- suplimentarea fundațiilor de adâncime (minipiloți, eventual piloți forați, pentru
sporirea capacității de a transmite compresiuni și întinderi la baza structurii);
- dezvoltarea (dacă este necesar, cu spargerea parțială prealabilă) a grinzilor și
dalelor groase de la capătul piloților, pentru îmbunătățirea alcătuirii acestor
elemente.
Se adaugă la nevoie armături/piese metalice care să asigure ancorarea adecvată
a armăturilor întinse din piloți, precum și armături de încovoiere la partea superioară a
zonei de la capul piloților, poziționate de regulă într-un strat substanțial de
suprabetonare conectat adecvat cu elementul existent.
Câteva tehnici de intervenție de tip curent, indicate orientativ, la nivel de
principiu, sunt prezentate în continuare:
(a) Suplimentarea numărului de piloți.
Suplimentarea numărului de piloți, poate rezolva deficitul de capacitate la
compresiune sau/și cel de întindere, la contactul cu terenul, dar și deficitul de
rezistență al piloților existenți la forțe laterale.
Soluția este expusă în Figura F.3.71 pentru fundația unui perete structural.
Funcție de gabaritele disponibile și mărimea forțelor, se pot adăuga piloți forați
sau minipiloți.
Dacă este necesară mărirea secțiunii dalei groase (radierului) din capul piloților
se poate aplica un strat de suprabetonare conectat de fundația existentă.
Capetele piloților existenți și noi se conectează între ele. Dacă este necesar să
se obțină o simplificare a execuției, fundația existentă se poate demola parțial, zonele
desfăcute urmând să fie betonate odată cu turnarea capetelor piloților noi.
Dimensionarea piloților și a zonei de beton armat de la capătul piloților se va
face pe modele în măsură să stabilească distribuția forțelor la cele două serii de piloți.
(b) Suplimentarea capacității unui pilot izolat.
Figura F.3.72 exemplifică suplimentarea capacității insuficiente a unui pilot
izolat, pe care descarcă un stâlp puternic solicitat (ex.: un stâlp sub un perete întrerupt).
Soluția implică introducerea unui guler de beton armat puternic în jurul
pilotului existent în care se ancorează armătura minipiloților noi, dar și mustățile
cămășuielii stâlpului.
Se impune ca distanțele dintre piloți să fie suficient de mari pentru a limita
efectul de grup.
181
perete fundaţie
structural existentă
piloţi noi
ancoraj
piloţi zona
existenţi adăugată
perete
piloţi noi
structural
minipiloţi noi
stâlp
pilot existent
stâlp existent
pilot existent
(c) Îmbunătățirea alcătuirii dalei groase din capul piloților (Figura F.3.73). ( )
Aceasta are drept scop crearea condițiilor pentru a transmite eforturile de
întindere generate de momentul de răsturnare de la baza elementelor verticale la teren.
Forțele de ridicare au fost ignorate de multe ori în proiectarea inițială, fie datorită
182
forțelor laterale de proiectare insuficiente, fie pentru că reacțiunile de la bază nu erau
asociate dezvoltării mecanismului de plastificare la încovoiere.
Deficiențele întâlnite sunt ancorarea și înnădirea prea scurtă a mustăților din
piloți și stâlpi și lipsa armăturii de la partea superioară a dalei din capul piloților.
Soluția de remediere implică un strat de suprabetonare suficient de gros cu
armătura ancorată adecvat în goluri forate în dala groasă existentă. Prin mărirea
secțiunii de beton din capul piloților se mărește implicit și lungimea de ancorare a
mustăților din stâlpi.
Datorită proporțiilor elementului de beton armat din capul piloților,
dimensionarea acestuia se poate face pe modele de tip grindă cu zăbrele.
suprabetonare
armături fundaţie
de ancorare existentă
goluri forate
umplute cu
mortar epoxidic
183
F.3.8.3.5.2. Injectarea terenului pentru compactarea acestuia
Injectarea unui mortar special la o presiune foarte înaltă comprimă particulele
într-un pachet dens și sporește astfel capacitatea portantă a terenului.
Această tehnică este eficientă pentru o gamă mai largă de soluri, decât alte
metode. Este indicată la argile, unele tipuri de nisipuri, având o eficacitate mai mică la
nisipuri și pietrișuri rugoase curate, precum și la terenuri cu plasticitate limitată.
Mortarul este realizat din nisip, ciment și apă. Pentru a stabili raportul între
volumul de mortar și sporul de densitate se fac teste prealabile într-o zonă adiacentă.
Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară, cu stațiile situate între 1,5
și 4,0 m. Cel mai obișnuit procedeu este cel cu injectarea inițială a stratului celui mai
profund, continuând operațiile prin retragere spre suprafața.
În cazul fundațiilor de suprafață, zona injectată se întinde de la talpa fundației
până la un strat dens și rigid aflat mai la adâncime.
În cazul fundațiilor de adâncime, injectarea are scopul măririi frecării dintre
piloți și terenul înconjurător.
184
- În Figura F.3.74(a), alunecarea are ca efect deplasarea pământului de sub
clădire producând prăbușirea acesteia. Remediul poate fi realizarea unui pinten
masiv de pământ la piciorul pantei.
- În Figura F.3.74(b), alunecarea afectează un volum mare de pământ, deplasarea
în lungul acesteia fiind mult mai mare decât cea de la baza clădirii. Fisurile
deschise sub clădiri afectează puternic integritatea clădirii. Remediul poate fi
realizarea unei structuri puternice de sprijinire ancorată adecvat în masivul de
teren stabil. Sistemele speciale de ancorare în pământ pot fi eficiente și în cazul
scenariului din Figura F.3.74(a).
- În Figura F.3.74(c), alunecarea masivului de pământ din amonte, conduce
la ”curgerea” terenului peste clădire și la avarierea semnificativă a acesteia.
Soluțiile uzuale constau în stabilizarea pantei fie adoptând soluția prezentată în
Figura F.3.74(b), fie realizând un zid de sprijin care să protejeze clădirea.
umplutură compactată
suprafaţa potenţială de rupere
pământ excavat
(b) ancore
structură de sprijinire
(pereți mulați/palplanşe)
zid de
sprijin
plan de
rupere
(c)
185
F.3.9. Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor
structurale de beton armat
186
nivelului de cunoaștere atins și la factorii parțiali de siguranță, și (b) valorile de
proiectare ale rezistențelor betonului și oțelului din cămașă.
Calculul rezistenței la forță tăietoare se face considerând în mod acoperitor
numai armăturile transversale ale cămășii. Rezistența betonului din elementul existent
se obține împărțind rezistențele medii la factorul de încredere și la factorul parțial de
siguranță al betonului.
Valorile rezistenței oțelului și betonului din cămașă sunt valorile de proiectare.
Valoarea rezistenței la forță tăietoare a elementului consolidat utilizată în
verificările de rezistență, V*R, este 0,9 din valoarea VR calculată pe baza rezistențelor
materialelor, determinate ca mai sus.
VR* = 0,9 VR
Rotirile ultime de încovoiere utilizate în verificări se pot lua egale cu valorile
rotirilor ultime calculate pentru elementul considerat monolit. Se va considera
deformabilitatea oțelului cu ductilitatea minimă din secțiune.
Etrierii nodului grindă-stâlp dispuși în cămașă vor fi dimensionați la forța
tăietoare asociată capacității grinzilor consolidate. Ancorajul armăturilor din stâlpi și
grinzi în interiorul nodului vor satisface regulile pentru noduri din construcțiile de
beton armat noi.
Capacitatea de rezistență a elementelor de beton armat consolidate va
corespunde mecanismului structural de disipare de energie proiectat.
E f = k f E fib
187
unde:
ffib, Efib rezistența și modulul de elasticitate al fibrelor;
kf proporția volumului de fibre în volumul FRP (între 40 - 65%).
Cămășile cu FRP trebuie astfel proiectate încât să nu se atingă rezistența
materialului înainte de dezvoltarea deformațiilor plastice de încovoiere ale elementului
de beton armat.
fk 0,8 f
fd = = = 0, 62 f (F.3.2)
f 1,3
în care:
εfk valoarea caracteristică a deformației specifice efective a FRP;
εf valoarea medie a deformației specifice efective a FRP;
f factorul parțial de siguranță.
188
0,30
f cm 2/3
f = 0,17 fu
E f f
(F.3.3)
în care:
fcm rezistența medie la compresiune a betonului (MPa);
Ef modulul de elasticitate al FRP în lungul fibrelor (GPa);
εfu deformația ultimă de rupere a FRP.
- în cazul elementelor cămășuite pe 2 sau 3 laturi (cu o cămașă în formă de U,
aplicată de multe ori la grinzi, la care nu se străpunge și placa):
f cm 2/3
0,56
f cm 2/3
0,30
εf = min 0, 65
−3
10 ; 0,17 fu (F.3.4)
Ef f Ef f
Notă: În relația (F.3.4) primul termen corespunde unei cedări prin pierderea aderenței
(dezlipirea) cămășii FRP de beton, iar cel de-al doilea, care coincide cu expresia (F.3.3),
unei cedări prin ruperea în secțiune înclinată.
2t f
f = (F.3.5)
bw
în care tf este grosimea FRP;
- pentru armarea cu benzi de fibre cu lățimea bf , dispuse la distanța sf interax
(Figura F.3.75):
2t f b f
f = (F.3.6)
bw s f
189
VRd , f = 0,5 Ac f ( fd E f ) (F.3.7)
în care:
Ac aria secțiunii de beton;
ρf coeficientul de armare cu FRP, ρf = 4tf /D.
fcc
fcu
Ecc
Esec,u
cc cu
Figura F.3.76. Caracteristicile de deformare ale betonului confinat prin cămășuire cu FRP
f f
f cc = f c 2, 25 1 + 8 l − 2 l − 1, 25 (F.3.8)
fc fc
în care:
fc rezistența specifică atinsă la efortul unitar maxim al betonului
neconfinat, conform SR EN 1992-1-1;
fl presiunea maximă acceptată în cămașa FRP.
f cc
cc = c 2 1 + 5 − 1 (F.3.9)
fc
în care:
190
c2 deformația specifică atinsă la efortul unitar maxim al betonului
neconfinat, conform SR EN 1992-1-1.
E cm
Esec,u = (F.3.10)
1 + 2 fd
în care:
Ecm modulul de elasticitate al betonului neconfinat;
fd deformație specifică acceptată în cămașa FRP, calculată cu relația:
fd = min (0,004; 0,50 fu ,k )
în care fu ,k este valoarea caracteristică a deformației specifice ultime a
foii FRP;
factor calculat cu relația:
5700
= − 500
f c (MPa)
în care Ecc = f cc cc
Valoarea rezistenței în stadiul ultim, fcu, se determină cu relația:
E cm cu
f cu = (F.3.12)
1+ 2 fd
1
fe = ke j E f fd (F.3.13)
2
în care:
ke coeficient de eficiență a confinării;
j coeficient volumetric de armare cu FRP;
Ef modulul de elasticitate al FRP;
191
ke = 1 (F.3.14)
( b − 2r ) + ( hw − 2r )
2 2
ke = 1− w (F.3.15)
3bw hw
unde r este raza de racordare la colțurile secțiunii, r ≥ 25 mm.
4t j
j = (F.3.16)
D
2t j ( bw + hw )
j = (F.3.17)
bw hw
bw
hw
192
F.3.9.3.4. Strângerea zonelor de înnădire
Lunecarea relativă a barelor înnădite insuficient prin suprapunere se poate
preveni prin aplicarea unei presiuni laterale, l, exercitate de FRP.
Pentru secțiuni circulare cu diametrul D, grosimea necesară a FRP se
determină cu:
D ( l − sw )
tf =
2 ( E f 0, 001)
(F.3.18)
în care:
sw efortul unitar de strângere exercitat de etrieri la o deformație specifică
de 0,001,
sw = 0, 001Es ; (F.3.19)
1 efortul unitar de strângere ce trebuie aplicat zonei de înnădire de
lungime Ls,
As f yL
l =
p (F.3.20)
2n + 2 ( dbL + c ) Ls
în care:
As aria unei bare longitudinale înnădite;
fyL rezistența de curgere a armăturii longitudinale de oțel egală cu
valoarea medie obținută din teste in-situ și alte surse
suplimentare de informare;
p perimetrul secțiunii transversale a stâlpului, măsurat la axul
armăturilor longitudinale;
n numărul de bare înnădite în lungul perimetrului p;
dbL diametrul barei celei mai groase din înnădire;
c acoperirea cu beton a armăturii longitudinale.
Pentru secțiuni rectangulare, grosimea necesară a FRP se determină cu relația
(F.3.18) în care diametrul D se înlocuiește cu lățimea secțiunii, bw, și efortul unitar de
strângere, 1, se calculează cu relația:
As f yL As
l =
p (F.3.21)
2n + 2 ( dbL + c ) Ls
As ,c
în care:
As,c armătura longitudinală situată în zona confinată a secțiunii
(hașurată în Figura F.3.77).
În cazul secțiunilor dreptunghiulare alungite (hw1,5bw) sau/și cu dimensiunea
minimă > 600 mm se vor prevedea ancorări intermediare ale cămășii din FRP de
193
miezul de beton. În acest caz aria ancorelor se adaugă la aria cămășii calculată cu
grosimea determinată din relația (F.3.18) în care distanța D se înlocuiește cu distanța
dintre punctele de prindere ale cămășii.
194
Se recomandă ca la dimensionarea cămășii de oțel să se conteze doar pe 50%
din valoarea de proiectare a rezistenței de curgere a oțelului cămășii (rezistența
caracteristică împărțită la factorul parțial de siguranță).
Adoptând ipoteza indicată mai sus, relația pentru evaluarea rezistenței
suplimentare, Vjs, furnizate de cămașa metalică este:
t j bd
V js = f yj ,d (F.3.22)
s
în care:
tj grosimea benzii (plăcuței) de oțel;
b lățimea benzii de oțel;
s distanta interax a benzilor de oțel în lungul elementului;
d înălțimea utilă a secțiunii transversale a elementului din beton armat;
fyj,d valoarea de proiectare a rezistenței de curgere a oțelului benzilor de oțel.
În cazul prevederii unei plăci continue în lungul elementului, raportul b/s = 1.
195
Relațiile de dimensionare ale elementelor cămășii metalice pe criterii de
confinare sunt cele date în codurile de proiectare pentru construcții noi și nu se
detaliază aici.
cămaşă de oţel
mortar
ancoră ls
ls
3
196
F.4. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structuri de oțel
F.4.3. Reparații
197
- descărcarea parțială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenția
(îndepărtarea încărcărilor variabile și cvasipermanente, introducerea de
reazeme intermediare active);
- menținerea neschimbata a poziției centrului de greutate și a axei barei;
- stabilirea proprietăților fizico-mecanice și sudabilității oțelului.
198
- se recomandă înlocuirea sudurilor în relief cu suduri în adâncime, mai ales
atunci când piesele care se îmbină au grosimi mari, prin aceasta evitându-se și
fenomenul de desprindere lamelară;
- la elaborarea detaliilor de reparare prin sudare se va evita întâlnirea mai multor
cordoane de sudură, care conduc la apariția de noduri termice și induc în
element concentrări de tensiuni.
199
- se sudează fisura în adâncime, pe plăcuța suport sau cu resudarea rădăcinii;
- se polizează cordonul de sudură.
În Figura F.4.1 sunt arătate dimensiunile minime recomandate pentru execuția
acestui tip de reparații.
Se recomandă ca în cazul fisurilor pătrunse reparate prin sudură manuală să se
aplice eclise sau rigidizări pe direcția efortului principal transmis de componenta
fisurată.
F.4.3.3.3. Eclisarea
Prin această metodă de reparare se urmărește refacerea continuității între două
părți ale aceluiași element, a căror legătură a fost întreruptă total sau parțial, ca urmare
a apariției unei fisuri sau rupturi. Eclisarea constă în aplicarea, peste zona degradată
(ruptă), a unor platbande având secțiunea mai mare cu 25% față de cea a elementului
întrerupt. Prinderea ecliselor se poate realiza cu sudură sau cu șuruburi.
200
Eclisarea se poate utiliza în două moduri: ca metodă în sine de reparare a
fisurilor și rupturilor și ca măsură de siguranță a reparațiilor executate fie prin sudură
electrică manuală, fie prin înlocuire de material.
Eclisarea ca metodă de reparare este indicată numai atunci când utilizarea
sudurii electrice manuale nu este posibilă (de exemplu la secțiuni compuse din
platbande nituite sau oțeluri nesudabile) întrucât prezintă dezavantajul devierii
eforturilor pe lungimea eclisei.
Pentru eliminarea excentricităților locale, eclisele se dispun astfel încât axa lor
să coincidă cu axa elementului. În cazul în care această condiție nu poate fi respectată,
la dimensionare trebuie luate în considerare eforturile suplimentare rezultate.
În cazul eclisarii barelor comprimate, pentru eclise se vor avea în vedere
următoarele reguli:
- dacă barele nu sunt prelucrate pentru transmiterea efortului prin contact direct,
eclisele trebuie să fie capabile să transmită efortul din dreptul îmbinării,
inclusiv momentele provenite din excentricitățile existente, date de
imperfecțiunile inițiale și de deformațiile de ordinul doi;
- în cazul în care elementele sunt pregătite pentru transmiterea efortului de
compresiune prin contact direct, eclisele trebuie să fie proiectate astfel încât să
asigure continuitatea rigidității elementului față de ambele axe ale secțiunii și
concomitent să asigure transmiterea eforturilor de întindere provenite din
momente.
Un tip de eclisare întâlnit mai rar utilizat este eclisarea elementelor rupte
complet. Aplicarea ecliselor în acest caz se face numai după readucerea elementelor la
lungimea inițială, prin intermediul unor dispozitive de strâns care se desfac după
executarea reparației. Această măsură este obligatorie pentru a asigura intrarea în lucru
a elementului după aplicarea ecliselor.
Eclisarea ca măsură de siguranță respectă aceleași reguli de dimensionare și
dispunere a ecliselor, aplicarea acestora realizându-se în funcție de axul de simetrie a
reparației efectuate prin sudură (Figura F.4.2).
201
depozitare necorespunzătoare, montaj defectuos, loviri accidentale, acțiuni voite de
utilizare a elementelor structurale drept reazeme pentru ridicarea sau tragerea unor
greutăți, etc.
Modalitățile prin care se poate interveni în aceste situații sunt îndreptarea la
rece și la cald, prin spănuire sau presare, ambele procedee având dezavantajul că
introduc în element tensiuni remanente. Din acest motiv este mult mai convenabil ca
elementul să fie lăsat deformat de câte ori acest lucru este posibil, sau în caz contrar să
se repare prin metoda înlocuirii de material.
O situație în care se poate renunța la îndreptarea elementului este reprezentată
de barele solicitate la întindere. Dacă elementul deformat este comprimat, efectele de
ordinul II pot deveni periculoase, astfel încât este recomandată remedierea deformației.
Barele comprimate care-și pot pierde stabilitatea nu trebuie îndreptate, ci înlocuite.
Presarea este un procedeu mecanic de îndreptare la rece sau la cald a
deformațiilor prin utilizarea unor dispozitive, capabile să forțeze elementul să revină la
forma inițială. Îndreptarea la rece este admisă numai în cazul pieselor cu deformații
sau grosimi mici. În celelalte cazuri se recomandâ încălzirea uniformă a întregului
element, urmată de îndreptarea prin presare.
Încălzirea cu flacăra de oxigaz se utilizează pentru remedierea deformațiilor
specifice mai mici de 20 mm/m. La răcire, partea încălzită se va contracta mai mult și
ca urmare se vor produce deformații de sens contrar.
202
Prima soluție este aceea de înlocuire a șuruburilor de ancoraj cu unele noi
fixate cu rășini sintetice în betonul existent, iar cea de-a doua constă în înlocuirea
părții deteriorate din șuruburi.
(a) Șuruburi de ancoraj noi, fixate cu rășini sintetice.
Aplicarea acestei soluții este posibilă doar în cazul în care fundația are
dimensiuni în plan suficiente, pentru amplasarea corectă a noilor șuruburi de ancoraj,
se vor asigura distanțele necesare între axele șuruburilor și marginea fundației, astfel
încât să nu interfereze cu betonul din jurul șuruburilor existente, care ar putea fi fisurat
ca urmare a preluării forțelor de ancoraj.
Etapele de executare ale reparației sunt:
- se fixează șuruburile de ancoraj noi prin intermediul rășinilor sintetice
introduse în găuri forate în betonul fundației;
- se sudează în adâncime, cu sudură în ½V câte o placă de bază nouă, găurită, pe
ambele părți ale plăcii de bază existente;
- noua placă de bază se întărește cu rigidizări verticale dispuse în funcție de
geometria rezemării;
- se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat de sub placa de bază existentă;
- se injectează beton de subturnare preparat cu ciment expansiv sub placa de
bază consolidată.
(b) Reconstituirea șuruburilor de ancoraj existente. ( )
Soluția constă în îndepărtarea părții plastificate sau rupte ale șurubului de
ancoraj existent și înlocuirea acesteia cu o zonă nouă, identică din punctul de vedere al
caracteristicilor secțiunii și materialului cu cea existentă.
Etapele de execuției sunt:
- După realizarea sprijinirilor necesare, betonul fundației se cioplește cu dalta în
jurul șuruburilor de ancoraj până se ajunge la 40 mm sub zona deteriorată a
fiecărui șurub, pe o suprafață în plan suficientă pentru execuția corectă a
sudurilor;
- Se taie șuruburile existente cu cel puțin 20 mm sub zona afectata(rupte sau
deformație plastică);
- Se execută în atelier zonele noi de șuruburi cu lungimea necesară;
- Acestea vor fi fixate în capul șuruburilor existente prin sudură în adâncime,
polizată;
- Se verifică îmbinarea sudată cu ultrasunete și lichide penetrante;
- Se toarnă sub placa de bază beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
- Pentru siguranță se poate îngloba toată baza stâlpului în beton armat. Legătura
dintre suprabetonare bazei stâlpului și fundația existentă se face prin
intermediul ancorelor chimice.
203
(a) Reparare prin sudare.
Aplicarea acestei soluții este condiționată de rămânerea porțiunii rupte pe
poziția inițială. Avantajele soluției constau în viteza de execuție a reparației și în faptul
că sprijinirile nu sunt necesare.
Soluția de reparare a unui stâlp rupt prin sudare și rigidizare (Figura F.4.3 și
Figura F.4.4) constă în:
- Sudarea pe tălpile secțiunii a minimum două rigidizări verticale. Dimensiunile
și poziționarea acestora trebuie să respecte regulile descrise la pct. F.4.3.3.3
pentru eclisele secțiunilor. Rigidizarea secțiunii rupte înainte de sudare permite
susținerea stâlpului până la realizarea sudurii.
- Prelucrarea prin crăițuire a marginilor rupte ale stâlpului și execuția unei suduri
în adâncime pătrunsă, pe plăcuță suport sau resudată. Sudura se polizează după
execuție. Rigidizările sunt lăsate pe poziție, pentru a lucra ca eclise ajutătoare.
t1 b
b t2 D t2 L2 2 b
2 12
Figura F.4.4. Repararea prin sudare și eclisare a stâlpilor chesonaţi
204
Această soluție de remediere prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, față de
soluția prezentată anterior.
Dezavantajul principal constă în aceea că soluția este mai greu de aplicat și mai
costisitoare. Pentru aplicarea acestei soluții este necesar să se execute o sprijinire
provizorie, cu stâlpi capabili să preia eforturile celor existenți. Din această cauză, atât
materialele, cât și manopera necesară conduc la ridicarea costului intervenției.
Avantajul principal constă în aceea că soluția de reparare prin înlocuirea zonei
afectate prezintă o siguranță mai mare, fiind recomandată în special în cazul stâlpilor
solicitați puternic.
Pentru stâlpii cu inimă plină, soluţia de reparare (Figura F.4.5) constă în:
- Se confecționează și se amplasează stâlpii de sprijinire provizorie (eventual cu
fundații proprii), capabili să preia și să transmită forțele verticale și orizontale
care acționează asupra stâlpului deteriorat.
- Zona de stâlp deteriorată se îndepărtează prin tăiere cu flacăra oxiacetilenică.
Marginile tăieturii se prelucrează prin polizare, dându-li-se forma necesară
executării sudurii în adâncime.
- Pentru înlocuirea porțiunii de stâlp ruptă se fabrică un element nou similar cu
cel inițial.
- Se amplasează la poziție elementul nou și se execută sudura în adâncime,
resudată și polizată, precum și sudurile în relief dintre tălpi și inimă.
205
Figura F.4.6. Refacerea stâlpilor chesonați fisurați în urma seismului.
206
Figura F.4.7. Repararea stâlpilor voalați
(b) În cazul stâlpilor chesonați, soluțiile de reparare depind de mărimea
deformațiilor produse prin voalare și de eforturile pe care stâlpul trebuie să le
transmită. ( )
În cazul în care secțiunea stâlpului este o țeava rectangulară soluția este cea din
Figura F.4.8 și constă în:
- Îndreptarea la cald a peretelui voalat (unde este posibil);
- Confecționarea și sudarea unor eclise executate dintr-un material similar cu cel
al stâlpului, cu dimensiunile alese astfel încât să depășească zona voalată cu
minimum 200 mm pe contur și grosimea mai mare decât cea a peretelui.
207
- înlocuirea materialului afectat.
(a) Reparare prin sudarea fisurii urmată de eclisare. ( )
Soluția de reparare recomandata pentru grinzile fisurate folosește ca metodă de
reparare sudura. La elaborarea detaliului s-a procedat astfel încât să se evite
intersectarea cordoanelor de sudură pe trei direcții.
Pentru aceasta, după ce se execută gaura de stopare a fisurii din inimă (singura
care poate progresa), se îndepărtează sudura dintre talpă și inimă, pe o zonă ceva mai
extinsă, astfel încât să se formeze o gaură cu margini prelucrate (Figura F.4.9(a)).
Apoi, se prelucrează marginile fisurii inimii, prin crăițuire, astfel încât să se
poată realiza sudarea ei în V. Sudura se polizează pe ambele părți, după care se
eclisează inima, prin aplicarea pe o singură parte a acesteia a unei eclise cu aceeași
grosime ca a inimii, sudată pe trei laturi cu sudură de colț. Dimensiunile în plan ale
eclisei trebuie să depășească cu cca 100 mm pe contur dimensiunile fisurii (Figura
F.4.9(b))
Apoi, se sudează în adâncime fisura de pe talpă, care se execută pe plăcuță
suport, după prelucrarea marginilor fisurii, după care se polizează în vederea aplicării
eclisei (Figura F.4.9(c)).
Eclisarea tălpii se realizează prin sudarea cu sudură de colț a unei eclise cu aria
cel puțin egală cu aria tălpii grinzii, având o lungime totală cel puțin egală cu lățimea
tălpii (Figura F.4.9(d)).
208
În cazul în care deformația tălpii este mică este suficientă introducerea a două
perechi de rigidizări verticale, sudate la marginile zonei voalate de talpă şi a doua
eclise verticale pe talpa voalată.
Dacă talpa este puternic deformată, după aplicarea rigidizărilor la marginile
zonei deformate, talpa se poate bloca între două eclise laterale sudate de rigidizări și
de tălpile grinzii. În cazul în care este necesar, se poate consolida grinda la încovoiere,
prin adăugarea unui subansamblu format din talpă și inimă, care va fi sudat în
prelungirea inimii grinzii, pe zona afectată de voalarea tălpii.
Repararea grinzilor prin aceste procedee poate să genereze creșterea capacității
de rezistență la încovoiere și mutarea articulației plastice către câmpul grinzii sau în
stâlp. De aceea, metoda se va aplica numai în condițiile verificării mecanismului de
cedare după reparații.
209
1- inima deformată; 2- rigidizare înclinată; 3- bridă; 4- pană metalică.
Figura F.4.11. Detalii de îndreptare a deformațiilor permanente ale inimii
O altă soluție (Figura F.4.12(a)), constă în aplicarea prin sudare a mai multor
rigidizări dispuse pe ambele părți ale zonei voalate a inimii. Rigidizările se decupează
după forma voalată a inimii, astfel încât să poată fi sudate atât de tălpile grinzii, cât și
de inima voalată, împiedicând astfel dezvoltarea deformațiilor.
(b) Repararea inimii voalate prin rigidizare și placare laterală. ( )
Soluția (Figura F.4.12(b)) reprezintă o variantă a celei precedente. Pe lângă
rigidizările inimii secțiunea este întărită prin aplicarea unor eclise laterale, cu aceeași
grosime ca a inimii, sudate pe rigidizări și pe tălpile grinzii. În acest fel, secțiunea
devine chesonată, comportându-se mai bine în cazul eforturilor de torsiune, rigidizările
sunt asigurate împotriva voalării, iar forțele tăietoare din grindă se vor transmite prin
eclise. Etapele realizării consolidării sunt următoarele: se sudează rigidizările centrale,
eclisele laterale se sudează de tălpile grinzii și de rigidizările centrale, apoi se introduc
și se sudează de la centru către exterior restul rigidizărilor.
210
Soluția de reparare reprezentată în Figura F.4.13, utilizează metodele eclisării
și adăugării de material, iar realizarea ei se efectuează prin parcurgerea următoarelor
etape:
- se prelucrează prin polizare marginile tălpii în zona deformată pentru a ușura
aplicarea ecliselor;
- pe ambele părți ale tălpii grinzii se sudează câte o eclisă cu grosime mai mare
decât a inimii voalate;
- la extremitățile zonei afectate se amplasează câte o nouă rigidizare verticală,
sudată atât de inima și tălpile grinzii, cât și de eclise;
- dacă deformațiile tălpii sunt importante, se consolidează secțiunea grinzii prin
sudarea sub aceasta a unui element care să contribuie la mărirea capacității de
rezistență la încovoiere.
211
- se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă și inimă, cu
aceleași dimensiuni și din același material ca și porțiunea îndepărtată;
- se amplasează acesta la poziție și se sudează pe contur cu sudură în adâncime,
executată în straturi succesive, funcție de grosimea elementelor;
- pentru grinzi solicitate dinamic, sudura de joantare se polizează.
212
- Se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă și inimă, cu
aceleași dimensiuni și din același material ca și porțiunea îndepărtată;
- Se amplasează la poziție subansamblul și se sudează pe contur cu sudură în
adâncime executată în straturi succesive, funcție de grosimea elementelor.
Inima subansamblului se sudează de talpa stâlpului cu sudură în relief.
Figura F.4.15. Etapele de realizare a soluției de reparare prin înlocuirea zonei afectate
213
Figura F.4.17. Reparare prin sudură și eclisare
214
Mărirea capacității de rezistenta a barelor comprimate ale contravântuirilor se
poate realiza prin micșorarea lungimi de flambaj introducând o bară suplimentară.
F.4.4. Consolidări
215
Metoda constă în adăugarea de platbande, profile sau subansamble aplicate pe
toată lungimea sau pe o porțiune a elementului care trebuie consolidat.
Mărirea secțiunii prin adăugarea de material este o metodă simplă, care poate fi
aplicată majorității elementelor structurale, însă din considerente economice este
recomandabilă doar dacă este necesară aplicarea pe porțiuni restrânse, la un număr
redus de elemente.
La aplicarea metodei trebuie respectate anumite condiții tehnice generale:
(a) Distribuirea materialului adăugat secțiunii originare se face în funcție de natura
și mărimea eforturilor, astfel încât elementul consolidat să se comporte optim
sub încărcările aferente, atât din punct de vedere al tensiunilor, cât și al
stabilității generale și locale:
- la elementele încovoiate, materialul se adaugă la tălpi pentru a crește momentul
de inerție al secțiunii;
- la elementele comprimate, materialul trebuie adăugat cât mai departe de centrul
de greutate, astfel încât să se mărească raza de inerție a secțiunii consolidate;
- în cazul secțiunilor supuse la forță tăietoare mare, materialul se orientează în
direcția acesteia.
(b) Materialul adăugat se dispune în mod simetric față de secțiunea existentă
pentru a se evita apariția eforturilor suplimentare datorate excentricităților.
(c) Între materialul adăugat și cel existent trebuie asigurată o conlucrare perfectă
prin utilizarea sudurii sau șuruburilor. Prinderea cu sudură este preferabilă,
întrucât nu micșorează secțiunea elementului.
(d) Distribuirea materialului nu trebuie să creeze variații bruște de secțiune sau o
schimbare a raportului de rigidități între elementele componentele ale structurii.
(e) La confecționarea și punerea în operă a materialului de adaos, se respectă
aceleași reguli ca și pentru construcțiile noi. Elementele de adaos trebuie ca să
fie confecționate în ateliere, în strânsă concordanță cu releveele efectuate la
fața locului, astfel încât să se obțină un contact perfect al pieselor de adaos pe
conturul elementelor existente.
(f) Înainte de aplicarea pieselor de adaos, este obligatorie curățarea suprafețelor
pana la luciu metalic, în special a elementelor existente, care sunt acoperite cu
straturi succesive de vopsea sau pot fi corodate.
(g) După consolidarea elementelor prin această metodă trebuie să fie refăcută
protecția anticorozivă. ( )
Dimensionarea secțiunii de material adăugat capătă forme specifice, după cum
secțiunea consolidată urmează să lucreze în funcție de domeniul elastic sau plastic.
Pentru elementele consolidate sub sarcină și la care se urmărește ca secțiunea
consolidată să lucrează în domeniul elastic, se vor lua masuri ca elementul structural la
care se intervine să fie descărcat de sarcinile pe care le suportă într-o măsură cât mai
mare posibilă, astfel încât materialul adăugat să preia o fracțiune cât mai mare din
încărcările aferente elementului.
216
F.4.4.3.1.1. Consolidarea stâlpilor
Dacă este depășită capacitatea de rezistență a stâlpilor, metoda utilizată de
regulă, este mărirea secțiunii acestora prin adăugare de material. De obicei această
soluție se aplică stâlpilor aflați sub sarcină, din cauza dificultăților de a realiza
descărcarea lor. Pentru utilizarea eficientă a materialului de consolidare este
recomandabila descărcarea parțială a acestora, prin îndepărtarea unor încărcări de
exploatare.
Sudurile aplicate la marginile tălpilor profilelor dublu T schimbă distribuția
tensiunilor remanente de la extremitățile tălpilor din compresiune în întindere, sporind
capacitate portantă superioară a secțiunii comprimate a stâlpului astfel consolidat.
În Figura F.4.19 sunt arătate soluții de consolidare prin adaos de material a
stâlpilor din profile laminate. Aceste soluții se pot utiliza și pentru consolidarea
stâlpilor realizați din table tăiate cu flacără și sudate.
Tehnologia de sudare trebuie să asigure păstrarea parametrilor de siguranță pe
timpul consolidării. Din acest motiv se interzice realizarea sudurilor transversale pe
talpa stâlpului fără sprijinire, deoarece prin încălzire la temperatura de sudare
capacitatea portantă a tălpii respective se diminuează semnificativ.
217
F.4.4.3.1.2. Consolidarea grinzilor cu zabrele
Defectele grinzilor cu zabrele constau, de regulă, în deformații plastice ale
barelor, produse în timpul montajului, mișcării seismice sau în corodarea elementelor
componente și îmbinărilor. Comportarea fermelor poate fi influențata de încărcarea
suplimentară prin agățarea de acestea a unor echipamente tehnologice, care nu au fost
considerate la proiectare.
Consolidarea barelor fermelor trebuie realizată după descărcarea acestora în
cea mai mare măsură posibilă, pentru a da posibilitatea materialului de adaos să preia
o parte mai mare din efortul total aferent barei.
Alegerea soluției de consolidare în cazul fermelor trebuie să se facă diferențiat
în funcție de efortul existent în bara asupra căreia se intervine.
(a) Consolidarea barelor întinse
Consolidarea barelor întinse trebuie să se realizeze pe întreaga lungime a
acestora prevăzând lungimea necesară de sudura pentru a transmite la nod efortul din
secțiunile de adaos.
Soluția de consolidare pentru tălpile întinse ale fermelor consta în aplicarea
simetrică față de inima tălpii a unor profile laminate (Figura F.4.21).
Consolidarea acestor secțiuni se poate realiza prin atașarea prin sudură în relief
a unor bare cu secțiune pătrată ori circulară sau a unor platbande.
În cazul în care diagonalele sau montanții sunt apropiați de talpa grinzii, încât
nu este posibilă aplicarea uneia dintre soluțiile descrise, se poate atașa la partea
inferioară liberă a tălpii, o platbandă sudată. Dezavantajul față de folosirea profilelor
este, în acest caz, imposibilitatea menținerii axei neutre a tălpii la poziția inițială sau
cât mai aproape de aceasta.
Pentru diagonalele întinse, executate de regulă, din câte două corniere, soluțiile
prezentate nu permit sudarea profilelor de adaos de gusee, astfel încât este
recomandabilă rezolvarea din Figura F.4.22, care permite echilibrarea secțiunii, astfel
încât poziția axei neutre să rămână neschimbată. Platbandele adăugate se pot introduce
în „furculiță” pe guseu și suda, transmițându-și direct eforturile la acesta.
218
Figura F.4.22. Soluție de consolidare a diagonalelor întinse
a) cu profile b) cu platbande
Figura F.4.23. Soluții pentru consolidarea tălpilor comprimate
219
nedeterminate sau prin mărirea gradului de nedeterminare a structurilor static
nedeterminate prin introducerea unor reazeme suplimentare, crearea de legături
suplimentare, (de exemplu introducerea unor bare noi în structurile triangulate).
Având în vedere că acest tip de consolidare se execută asupra elementelor
aflate sub sarcină, la execuția metodei trebuie respectate câteva condiții care să-i
asigure calitatea și eficiența:
- Structura sau elementul structural supuse schimbării schemei statice trebuie să
fie descărcate în cea mai mare măsură posibilă, pentru ca elementele nou
introduse să se încarce într-o măsură cât mai mare;
- Calculul static se efectuează în două etape: în etapa 1, pe schema initiala se
calculează eforturile în elementele existente din încărcările aplicate la
momentul interventiei, iar în etapa a II-a, pe schema statică modificate se
calculează, pe de o parte, suplimentul de efort în barele existente, iar pe de altă
parte, efortul din barele noi, ambele provenind din încărcările suplimentare
celor existente în momentul aplicării consolidării;
- Detaliile constructive trebuie să corespundă schemei statice nou adoptate;
- Prin schimbarea schemei statice nu trebuie să fie induse în nici un element
structural, în nici o fază a procesului de consolidare, tensiuni pe care acestea să
nu le poată prelua;
- Se vor luate toate masurile pentru împiedicarea pierderii stabilității în timpul
consolidării sau al exploatării.
Consolidarea elementelor prin modificarea schemei statice se pretează grinzilor
indiferent de alcătuire.
Procedeele uzuale de consolidare a grinzilor cu secțiune dublu T prin
modificarea schemei statice sunt:
- introducerea unor reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor;
- tasarea controlată a reazemelor, pentru uniformizarea eforturilor;
- transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continui;
- introducerea unor tiranți nepretensionați în schema statică a elementelor;
- introducerea unor tiranți pretensionați în schema statică a elementelor.
220
Pentru realizarea continuității grinzilor cu inimă plină se pot utiliza eclise
aplicate secțiunilor de reazem. Pentru grinzile cu zăbrele este necesară pe lângă
eclisarea tălpii superioare și introducerea unor bare pentru asigurarea continuității
tălpii inferioare. Procedeul implică verificarea completă a grinzolor în noua schemă
statică și, după caz, consolidarea barelor sau nodurilor.
221
Dacă grosimea stratului de beton armat este mică în raport cu secțiunea
stâlpului se poate conta numai pe îmbunătățirea comportării la stabilitate locala a
elementelor componente a secțiuni stâlpului.
Consolidarea prin umplerea cu beton a elementelor metalice se folosește numai
pentru secțiuni închise, pentru secțiuni alcătuite din elemente depărtate la care
solidarizarea ramurilor este făcută cu plăcuțe sau zabrele și pentru secțiuni „Cruce de
Malta”.
222
F.4.4.4. Metode de consolidare a ansamblurilor structurale
Structurile clădirilor necesită consolidări în următoarele situații:
- au apărut avarii în urma unui seism;
- s-au schimbat condițiile de solicitare avute în vedere la proiectare;
- construcția nu îndeplinește condițiile de exploatare.
223
Figura F.4.26. Fisuri în îmbinarea grindă – stâlp
224
a) îmbinare cu șuruburi fisurată
c) consolidare stâlpi
(c) Zonele de grindă care sunt afectate de pierderea stabilității locale a tălpilor
și/sau inimii vor fi consolidate.
(d) Zonele voalate din vecinătatea prinderii stâlpilor în infrastructură se vor
consolida conform principiilor prezentate în Figura F.4.7 și Figura F.4.8.
(e) Nodurile de cadru care au inima voalată se consolidează prin prevederea a
două plăci de dublare a inimii, sudate de tălpile stâlpului, care să depășească
înălțimea nodului sus și jos pe o distanță egală cu cel puțin lățimea tălpii
stâlpului (Figura F.4.28).
225
a) nod de cadru cu inima voalată
226
a) grinda ce și-a pierdut stabilitatea generală
227
eficient ca aceste contravântuiri să fie amplasate pe axele perimetrale ale
construcției.
- Panouri de forfecare metalice amplasate perimetral nodurilor de circulație pe
verticală.
- Elementele structurale existente (grinzi și stâlpi) care vor face parte din noile
subansambluri de preluare a forțelor seismice vor fi recalculate în conformitate
cu starea de eforturi corespunzătoare noii scheme statice. De regulă apare
necesitatea măririi capacității de rezistență a stâlpilor la eforturi axiale.
(b) Asigurarea conlucrării spațiale a cadrelor prin planșee. Planșeele trebuie să
aibă rigiditatea și capacitatea de rezistență în planul lor pentru a asigura efectul
de diafragmă rigidă și rezistentă la nivelul fiecărui etaj. Prin mărirea grosimii
planșeului (suprabetonarea) se poate obține sporirea rezistenței la forță
tăietoare în planul planșeului și micșorarea perioadei proprii de vibrații pentru
asigurarea confortului ocupanților.( )
228
F.5. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structura din zidărie
229
zidăriei în cazul pereților de grosimi moderate (până la două cărămizi). Pentru grosimi
mai mari, sporul de rezistență care rezultă nu mai este semnificativ deoarece
adâncimea zonei în care se poate interveni este limitată. Operația implică scoaterea
mortarului existent din rosturi pe o adâncime de 60÷80 mm și înlocuirea acestuia cu
un mortar cu proprietăți mecanice superioare. Orientativ, rezistența mortarului de
înlocuire va fi minimum M5 (5 N/mm2) și va fi de tip ciment - var pentru asigurarea
unei comportări mai puțin fragile decât cea a mortarelor care conțin numai ciment. În
toate cazurile rezistența mortarului nou trebuie să fie inferioară rezistenței cărămizilor
existente pentru a se evita concentrarea eforturilor și ruperea zidăriei prin cedarea
cărămizilor în zona de parament unde s-a introdus mortarul nou.
Compoziția mortarului, în volum, în ordinea descrescătoare a rezistenței, poate
fi aleasă dintre următoarele:
- 1 parte ciment Portland: 1 parte pastă de var: 6 părți nisip;
- 1 parte ciment Portland: 2 părți pastă de var: 9 părți nisip;
- 1 parte ciment Portland: 4 părți pastă de var: 15 părți nisip.
Dacă în rosturi se introduc bare rotunde/platbande din oțel sau din polimeri
armați cu fibre (FRP) se poate obține și creșterea rezistenței peretelui la forță tăietoare.
În cazul utilizării FRP acestea au forma unor fâșii plate cu grosime de 1,0 ÷ 2,0 mm și
lățimi între 4,0÷6,0 mm.
230
- sprijinirea provizorie a planșeelor atunci când se desface zidăria existentă;
- transmiterea progresivă a eforturilor prin pene de lemn;
- utilizarea straturilor subțiri de mortar pentru evitarea contracției și a
deformațiilor verticale diferențiate.
231
Figura F.5.3. Fisuri caracteristice în pereți zidărie care se repară prin injectare
Pentru fiecare categorie de fisură dintre cele menționate în Figura F.5.3 sunt
stabilite condițiile de reparare prin injectare și, după caz, unele măsuri suplimentare
apreciate ca folositoare:
- Fisurile 1 și 5 pot fi reparate prin injectare. În plus, se recomandă:
• verificarea condițiilor de rezemare pentru planșeele care descarcă pe
zidurile perpendiculare (la colțuri) care ar putea fi afectate prin deplasarea
acestora;
• prevederea unor legături pentru preluarea forței tăietoare adusă de planșee
(dacă aceste legături nu există sau sunt avariate).
- Fisura 2 poate fi reparată prin injectare. Dacă peste golul de ușă/fereastră există
un buiandrug de oțel sau de lemn injectarea trebuie făcută de pe ambele fețe
pentru a se asigura pătrunderea completă a mortarului.
- Fisurile 3, 4 și 6 sunt în general închise sub efectul încărcărilor verticale. Prin
injectare pot fi legate fragmentele de cărămidă și pot fi umplute numai rosturile
verticale longitudinale interioare.
- Fisura 7 nu poate fi reparată prin injectare. Arcele sunt, de regulă executate cu
îngrijire astfel încât nu există rosturi neumplute sau goluri interioare. Arcele în
care cărămizile sunt rupte sau deplasate trebuie rezidite.
- Fisura 8 nu poate fi reparată prin injectare. Această fisură este, de regulă,
înclinată și a rezultat din forfecarea cărămizilor; refacerea reazemului implică
rezidirea locală după eliminarea cărămizilor crăpate/rupte.
- Fisura 9, poate fi reparată prin injectare dacă deschiderea nu depășește 18÷20
mm (~3/4"). Reparația se poate executa în următoarele condiții:
• zonele cu fisuri analoage cu 8 se repară așa cum s-a arătat mai sus;
• dacă fisurile sunt într-un șpalet care face parte dintr-un perete solicitat în
planul său de forțe seismice, rosturile orizontale pe care s-a produs
lunecarea se desfac pe o adâncime de 35÷40 mm, pe ambele fețe și vor fi
reumplute cu mortar;
• este necesar ca structura să fie reevaluată având în vedere suprasolicitările
datorate fisurilor din forță tăietoare care s-au produs în șpaleți.
- Fisurile 10 pot fi reparate prin injectare. Aceste fisuri sunt datorate unor cauze
neseismice (de regulă, cedării fundațiilor) iar intervențiile se fac numai după
identificarea cauzelor.
232
Prin injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de ciment se asigură sporirea
rezistenței zidăriei la compresiune și la forfecare și a rigidității pereților avariați până
la valori apropiate de cele inițiale, sau chiar peste acestea:
- circa 80% din rezistența inițială la compresiune;
- între 0,8÷1,1 din rigiditatea peretelui în plan și 0,8÷1,4 din rezistența peretelui
în plan.
Pentru injectare se utilizează mortare speciale, în acord cu specificațiile producătorilor
și agrementul tehnic.
233
Injectarea nu poate fi realizată pentru toate tipurile de fisuri. Eficiența
procedeului depinde de mai mulți factori dintre care cei mai importanți sunt:
- alcătuirea zidăriei;
- compoziția amestecului care se injectează (compatibilitatea acestuia cu zidăria
existentă din punct de vedere fizico-chimic și al proprietăților mecanice -
rezistența și aderența);
- tehnologia de execuție: numărul și dispunerea găurilor de injectare, presiunea
și viteza de injectare;
- eficiența controlului de calitate asupra materialelor și a tehnologiei de execuție.
De regulă, în fisuri cu deschiderea mai mică de 2 mm se injectează rășină
epoxidică iar pentru deschideri mai mari se injectează amestecuri pe bază de ciment.
În condiții de laborator s-a realizat și injectarea cu amestecuri pe bază de
ciment a unor fisuri cu deschideri chiar sub 1 mm dar, în mod curent, procedeul
utilizat nu este aplicabil pe scară largă în șantiere.
Injectarea se face de către operatori specializați, conform indicațiilor
producătorilor, fișelor tehnice și agrementelor.
Principalele etape ale operației de injectare sunt următoarele:
- forarea golurilor cu diametre 30÷50 mm la distanțe de 300÷500 mm; se
recomandă ca găurile să fie înclinate față de corpul zidăriei;
- montarea tuburilor de injectare cu diametrul de circa 20 mm și lungime de
circa 100 mm;
- închiderea fisurilor și a spațiilor din jurul tuburilor de injectare (se folosește, de
regulă, pastă de ipsos);
- curățarea cu apă a fisurilor și a golurilor prin introducerea apei în tuburi de jos
în sus;
- injectarea amestecului cu o presiune între 0,1÷0,5 MPa în funcție de starea și
de tipul zidăriei, succesiv în fiecare tub începând cu cel situat la partea
inferioară;
- operația se repetă, cu un amestec mai fin, pentru fisurile cu deschideri mici
(eventual cu rășină epoxidică).
Injectarea zidăriilor mixte alcătuite din două straturi exterioare de cărămizi sau
blocuri de piatră și un strat interior din cloțuri/moloz (întâlnite, în special, la
monumentele istorice) se va face cu deosebită grijă pentru a se evita căderea pereților
exteriori sub presiunea mortarului injectat.
Eficiența injectării cu amestecuri pe bază de ciment a fost verificată
experimental. Încercările au arătat că injectarea fisurilor cu mortar (grout) de ciment
are următoarele efecte:
- asigură refacerea rezistenței zidăriei de calitate curentă;
- sporește rezistența zidăriei de calitate slabă;
- în cele mai multe cazuri nu influențează rigiditatea zidăriei.
234
Din acest motiv injectarea trebuie considerată numai ca o operație pregătitoare
pentru alte tipuri de intervenții (placarea cu tencuieli/betoane armate sau cu FRP).
235
Desfacerea zidăriei deteriorate se face cu grijă pentru a nu se afecta zonele
adiacente. Fețele cărămizilor care vor veni în contact cu betonul de umplutură se
curăță de resturile de mortar prin frecare energică cu peria de sârmă. Înainte de
turnarea betonului pe aceste fețe se aplică un strat de lapte de ciment cu adaos de
aracet sau de rășini epoxidice pentru facilitarea aderenței. Betonul turnat va avea
rezistență comparabilă cu a cărămizilor înlocuite (orientativ clasa C8/10) și o
lucrabilitate adecvată pentru a pătrunde în spațiile dintre cărămizi.
Introducerea plaselor de armare cu bare ancorate în rosturile zidăriei existente
contribuie și la preluarea eforturilor din contracție din beton. Și în această soluție se
recomandă ca la partea superioara a plombei să se introducă un strat de mortar cu
ciment, cu contracție compensată.
236
F.5.3.4.3. Placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii, cu tencuială armată
Procedeul se aplică pentru repararea elementelor de zidărie în cazul existenței
unor fisuri cu deschideri mici sau moderate. Este aplicat de asemenea pe plinurile
orizontale de zidărie în cazul în care se urmărește sporirea capacității de rezistență la
forfecare (în special șpaleții și buiandrugii de zidărie).
237
precum și fisurarea la 45o și/sau lunecarea în rostul orizontal. În acest caz, dacă
aportul peretelui de zidărie la rigiditatea și rezistența de ansamblu a clădirii la acțiuni
seismice orizontale nu este necesar, se recomandă ca măsură de intervenție înlocuirea
peretelui din cărămidă cu un perete ușor, cu schelet din lemn sau metalic, montat astfel
încât să nu fie afectat de deformațiile impuse de structură. Dacă aportul peretelui de
umplutură la rezistența și rigiditatea clădirii la acțiuni seismice orizontale este necesar,
se iau măsuri pentru sporirea rezistenței sale la deformațiile impuse de structură:
- În cazul panourilor executate cu elemente cu ruperi fragile (cărămizi, blocuri
ceramice cu pereți subțiri, blocuri din BCA) se procedează la refacerea
peretelui cu cărămizi pline sau cu procent redus de goluri și, eventual, la
consolidarea structurii de beton pentru a prelua diferența de greutate. La
refacerea panoului se recomandă și armarea acestuia în rosturile orizontale.
- Placarea peretelui cu tencuieli armate cu oțel sau FRP.
În toate cazurile se va verifica rigiditatea panoului consolidat astfel încât să nu
se producă deteriorarea stâlpilor cadrului prin interacțiunea cu acesta.
a) b)
Figura F.5.8. Deteriorarea panourilor de umplutură sub efectul combinat al acțiunii seismice
238
În cazul pereților de umplutură alcătuiți dintr-un singur strat trebuie luate
măsuri pentru împiedicarea deplasării perpendicular pe planul lor. În acest scop se
montează la partea superioară, pe fiecare față a peretelui, corniere fixate de grinda de
beton (cu ancore mecanice sau chimice) sau sudate de grinzile cadrelor metalice.
Cutremurele recente au arătat că, în cazul pereților alcătuiți din două straturi de
cărămizi cu gol de aer la interior, stratul exterior are riscul cel mai ridicat de răsturnare
dacă nu sunt prevăzute legături transversale sau acestea sunt insuficiente. O astfel de
avariere este posibilă la multe clădiri interbelice din România la care panourile
exterioare de închidere sunt de acest tip (zidăria "americană"). O soluție acceptabilă
pentru asigurarea stabilității este în această situație placarea stratului exterior cu plase
ancorate la nivelul planșeului și refacerea tencuielii. Montarea în pereții existenți a
ancorelor de legătură prevăzute de standardul SR EN 845-1 pentru acest tip de
alcătuire este deosebit de dificilă și implică durate lungi de execuție.
În cazul panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul este necesară
asigurarea împotriva răsturnării prin profile metalice dispuse de fiecare parte a
peretelui și fixate de cadru (de exemplu, prin ancore chimice/mecanice - în cazul
cadrelor din beton armat sau prin sudură - în cazul cadrelor din oțel) așa cum se
procedează cu pereții nestructurali.
239
F.5.4. Lucrări de consolidare
240
ambele fețe rezistența la forță tăietoare a pereților a fost sporită semnificativ. Efectele
cămășuirii sunt însă diferite în funcție de geometria elementului. Pentru pereți cu
raport înălțime/lungime mai mare decât 1, mecanismul de cedare se poate modifica: în
loc de cedare prin forfecare, elementele placate pot ceda prin încovoiere. Modul de
cedare al pereților placați se controlează prin calculul de proiectare.
Cămășuirea are un efect mai important asupra pereților cu zidărie de proastă
calitate (de exemplu pentru zidăriile cu rezistență la forfecare de circa 0,05 N/mm 2)
pentru care sporul de rezistență este foarte important, între 300÷400%, în timp ce
pentru pereții din zidărie de bună calitate sporul care se obține este numai de circa
30%.
241
dintre rigiditatea peretelui placat (Rzid, cămășuit) și rigiditatea peretelui existent (Rzid,
existent).
242
scade degradarea ciclică. Dacă placarea leagă șpaletul de plinurile orizontale de zidărie
(parapet și buiandrug), capacitatea de rezistență la compresiune excentrică sporește
ceea ce poate modifica modul de rupere, favorizând ruperea fragilă prin forță tăietoare.
Rezistența la acțiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui se poate
îmbunătății prin cămășuirea peretelui pe ambele fețe.
Eficiența cămășuirii pereților cu FRP depinde de asigurarea conlucrării cu
zidăria existentă și condițiile de ancorare a plaselor/benzilor la capete. În general
ancorarea plaselor de FRP este dificilă deoarece acestea nu pot fi îndoite la unghi drept
pe pereții transversali. În aceste condiții ancorarea trebuie să se realizeze cu
dispozitive speciale capabile să transmită eforturile ridicate din fibre la masa zidăriei.
De exemplu, se poate folosi un profil "U" din FRP montat într-un șanț creat prin
frezare în zidărie. Țesătura de FRP se suprapune peste profilul "U" iar legătura dintre
acesta și zidărie se realizează cu rășini compatibile cu matricea armăturii.
243
Figura F.5.11. Placarea parțială pentru consolidarea buiandrugilor și a șpaleților între ferestre
244
(Figura F.5.12(a)), dar trebuie luate măsuri speciale pentru asigurarea conlucrării. În
pereții de zidărie groși, stâlpișorii și centurile, pot fi turnați în șanțuri săpate numai pe
o parte din grosimea peretelui (Figura F.5.12(b)).
O altă variantă este amplasarea unor lamele din beton armat la colțuri,
intersecții și ramificații legate între ele cu centuri din beton armat. Grosimea lamelelor
poate varia între 12 și 15 cm, fiind determinată în primul rând de necesitatea turnării
corecte a betonului. Pentru asigurarea conlucrării cu peretele se prevăd ancore de
legătură între lamele care străpung zidul iar suprafețele de contact se pregătesc așa
cum s-a arătat în cazul cămășuirii cu beton armat. Aplicarea acestui procedeu implică
intervenții corespunzătoare la nivelul fundațiilor.
245
îndepărtarea tencuielii și asigurarea unei suprafețe plane care să permită contactul între
perete și profil pe toată lungimea acestuia.
246
F.5.4.2. Intervenții de consolidare de ansamblu fără modificarea alcătuirii
structurale existente
247
a) Inserția platbandelor în rosturile
orizontale b) Inserția profilelor laminate
Figura F.5.15. Legarea pereților perpendiculari la colțuri și intersecții
(b) Introducerea tiranților orizontali
Introducerea tiranților metalici are ca rezultat, în primul rând, asigurarea
stabilității pereților structurali sub efectul acțiunii seismice perpendiculare pe plan, în
cazurile în care aceștia nu sunt legați eficient cu pereți transversali sau la nivelul
planșeelor. Totodată introducerea tiranților îmbunătățește conlucrarea pereților cu cei
ortogonali asigurând astfel formarea unor profile compuse (cu secțiune I, L sau T) care
au rezistență și rigiditate sporite pentru acțiunea seismică în planul lor.
Tiranții se montează la nivelul planșeelor intermediare și la nivelul ultimului
planșeu în dreptul colțurilor, ramificațiilor și intersecțiilor de ziduri. La extremități
tiranții se fixează cu plăci sau profile. Întinderea tiranților se face prin strângerea
piulițelor la capete sau, în cazul unor tiranți mai lungi cu dispozitive de întindere cu
șuruburi inverse.
La proiectarea tiranților se stabilesc diametrul și calitatea oțelului din tirant,
forma și dimensiunile piesei de ancoraj. Deoarece eforturilor de întindere din tirant le
corespund eforturi de compresiune locală importante asupra zidăriei este necesar să se
verifice starea zidăriei din zona în care se montează plăcile de ancorare. Dacă se
constată deficiențe de alcătuire (țesere, de exemplu) sau existența unor materiale slabe
(de exemplu mortar cu liant puțin/cu argilă) este necesar ca înainte de montarea
tirantului să se facă o reparație/consolidare locală a zidăriei (refacerea mortarului din
rosturi, înlocuirea cărămizilor rupte, injecții etc.). Dimensiunile piesei de ancoraj se
stabilesc în funcție de capacitatea de rezistență la compresiune locală și la forfecare a
zidăriei, în zona de ancorare. Grosimea plăcii de ancoraj sau tipul profilului laminat se
stabilesc astfel încât aceasta să poată asigura transmiterea eforturilor de la tirant la
zidărie prin presiuni distribuite cât mai uniform. Se va evita deformarea excesivă a
piesei de ancoraj ca urmare a reacțiunii cauzate de întinderea tirantului.
Dimensionarea tiranților se face astfel încât aceștia să aibă rezistența necesară
pentru a împiedica răsturnarea pereților de zidărie datorită acțiunii seismice
perpendiculară pe planul acestora.
248
Forța seismică perpendiculară pe planul peretelui se determină conform P 100-
1, cap. 10, cu parametrii de calcul βCNS și qCNS, stabiliți conform P 100-3.
Dimensiunile piesei de ancorare se stabilesc în funcție de rezistența zidăriei pe
"zona angajată" de efectul tirantului, definită ca în Figura F.5.16.
249
ancore capabile să preia forțele tăietoare corespunzătoare conlucrării spațiale a
pereților (inclusiv cele rezultate din efectul de răsucire de ansamblu a clădirii).
În unele cazuri pentru a nu modifica aspectul exterior al clădirii (în special în
cazul monumentelor istorice) piesele de ancorare se montează în interiorul peretelui
(Figura F.5.17(b)). Această soluție se poate adopta numai dacă grosimea zidului este
mai mare sau cel puțin egală cu 1½ cărămizi. Se desface zidăria existentă pe zona
aferentă, se montează piesa de ancorare și apoi paramentul zidăriei se reface cu
cărămizile originare.
a) b)
Figura F.5.17. Legarea pereților cu planșeul cu ancore
În afara centurilor din beton armat, pentru sporirea rigidității perpendiculare pe
plan a pereților cu deformabilitate mare (orientativ cu distanțe între pereții transversali
≥ 2h) se pot folosi centuri metalice amplasate la mijlocul înălțimii nivelului realizate
din platbande sau profile laminate montate pe ambele fețe ale peretelui și legate între
ele prin conectori care traversează peretele. Această soluție poate fi folosită și pentru
bordarea golurilor de uși și ferestre. În cazul pereților de contur se evită montarea
profilului exterior și centura se realizează numai cu un profil așezat la interior și fixat
în zidărie cu ancore. Se preferă ancore blocate la exterior asemănător capetelor de
tirant care sunt mai sigure decât ancorele fixate prin aderență.
Forțele de calcul pentru dimensionarea legăturilor dintre planșeele fără
rigiditate (în particular planșeele din lemn) și pereții structurali trebuie să fie mai mari
cu circa 20÷25% decât forțele rezultate din calculul static cu forțe seismice echivalente.
Costurile acestei dimensionări suplimentare sunt reduse în comparație cu
costurile reparării degradărilor care sunt evitate/limitate prin aceste măsuri.
250
- transferul forțelor seismice între elementele verticale astfel încât forțele
aferente elementelor care au cedat să poată fi preluate de elementele care
au încă rezerve de rezistență.
(ii) asigurarea legăturilor necesare între pereții structurali și planșee pentru
realizarea conlucrării spațiale.( )
Sporirea rigidității planșeelor impune totodată verificarea de ansamblu a
structurii clădirii pentru a ține seama de efectele distribuției forțelor laterale care
rezultă din compatibilizarea deplasărilor de nivel. În particular, este necesară
verificarea siguranței pereților de contur, mai ales în clădirile cu neregularități
semnificative în plan.
În funcție de soluția constructivă a planșeelor, se pot adopta următoarele soluții
de consolidare:
(a) Planșee din lemn
La adoptarea soluțiilor de intervenție asupra planșeelor din lemn se va urmări,
pe cât posibil, păstrarea acestora. Înlocuirea planșeelor din lemn cu planșee din beton
armat aduce un spor important de încărcare permanentă. Soluțiile pentru sporirea
rigidității în plan orizontal sunt următoarele:
(i) Consolidarea prin suprabetonare
Consolidarea planșeelor din lemn prin suprabetonare armată conduce la
creșterea rigidității și rezistenței planșeului la încărcări orizontale și verticale și
îmbunătățirea conlucrării cu pereții structurii.
Dacă prin proiectare se dorește ca betonul să preia eforturile de compresiune
iar lemnul grinzilor originale șă preia eforturile de întindere atunci, pentru asigurarea
conlucrării între cele două componente, este necesară prevederea unor conectori
capabili să preia eforturile de lunecare.
Suprabetonarea se armează cu plase de oțel, legate sau sudate. Se dispune cel
puțin aria de armătură necesară controlului fisurării din deformații împiedicate,
orientativ 5φ6/m pentru o suprabetonare de grosime 6 cm. Pentru legarea
suprabetonării de pereții de contur se folosesc ancore montate în zidărie. Betonul se
toarnă pe un strat impermeabil (folie) pentru a se evita pierderea apei și umezirea
scândurilor.
Dintre intervențiile propuse în acest paragraf, suprabetonarea planșeelor de
lemn este puternic invazivă dar conduce la asigurarea în mod optim a rolului de
diafragmă al planșeului prin creșterea semnificativă a rigidității și rezistenței și
îmbunătățirea comportării spațiale a structurii.
(ii) Consolidare cu platbande metalice
Sporirea rigidității planșeelor din grinzi și podină de lemn se poate obține și
prin aplicarea unor platbande de oțel fixate cu cuie/șuruburi de elementele podinei
(scânduri/dulapi), la fața superioară a acestora. În acest fel se blochează în parte
deplasările diferite ale componentelor planșeului în timpul mișcării seismice. În
prealabil este necesar să se verifice legătura dintre podină și grinzi; dacă prinderile
respective sunt insuficiente se va suplimenta numărul cuielor sau se vor introduce
șuruburi capabile să preia lunecările în plan orizontal.
(iii) Consolidarea cu tiranți metalici dispuși la intrados
251
Creșterea rezistenței și rigidității planșeelor în plan orizontal se poate obține și
prin crearea unei grinzi cu zăbrele având diagonale din metalice dispuse în "X", la
intradosul planșeului. Tiranții, de regulă bare din oțel rotund, se fixează de grinzile
planșeului, la partea inferioară, cu piese metalice (platbande sau profile) și cu șuruburi.
Elementele comprimate sunt grinzile planșeului existent. Această tehnică de
consolidare este puțin invazidă dar eficiența ei sub aspectul rigidității planșeului în
plan orizontal este mai redusă.
Figura F.5.18. Consolidarea planșeelor din grinzi și podină de lemn cu tiranți de oțel
252
- introducerea tiranților transversali pentru a evita ruperile locale ale
bolțișoarelor;
- introducerea tiranților longitudinali pentru a prelua eforturile de întindere din
încovoierea diafragmei orizontale;
- legarea diafragmei de pereții de zidărie prin ancore montate în găuri forate;
- ancorarea suplimentară a pereților cu profile (corniere) de margine (în cazul
planșeelor cu deschideri mari);
- eliminarea umpluturii (de regulă, moloz/cloțuri) de sub pardoseală sau
înlocuirea acesteia cu materiale mai ușoare.
1 - Perete de zidărie; 2 - Grinzi metalice (de regulă profile I); 3 - Bolțișoare de cărămidă;
4 - Platbande de oțel sudate la talpa inferioară a grinzilor; 5 - Tirant longitudinal; 6 - Tirant transversal;
7 - Ancore montate în găuri forate în zidărie.
Figura F.5.19. Consolidarea planșeelor cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă (după FEMA
547)
În unele cazuri se poate realiza sporirea rigidității în plan orizontal prin
turnarea unei plăci din beton armat monolit cu grosimea de 5÷6 cm peste stratul de
umplutură; soluția este posibilă numai dacă profilele pot prelua încărcarea
suplimentară și, evident sporește greutatea supusă acțiunii seismice. Legătura între
stratul de beton și grinzile metalice se asigură prin conectori sudați. Legătura dintre
stratul de suprabetonare și pereții de zidărie se realizează cu ancore înglobate în perete
ca în Figura F.5.21.
253
Figura F.5.21. Suprabetonarea planșeelor cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă
(c) Planșee din elemente prefabricate din beton armat fără suprabetonare( )
Pentru planșeele din elemente prefabricate de tip "fâșie" cu bucle sau cu bare
de legătură la extremități, fără suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu
grosime 60 mm armată cu plasă de oțel beton cu aria 250 mm2/m. Dacă planșeul
are numai șapă nearmată aceasta se îndepărtează (pentru a evita supraîncărcarea) și se
adaugă șapa armată menționată.
Realizarea conlucrării dintre prefabricatele existente și stratul de suprabetonare
este favorizată dacă se montează conectori între acestea.
254
Figura F.5.22. Centură la nivelul de rezemare a șarpantei
255
F.5.4.3. Consolidarea de ansamblu cu modificarea alcătuirii structurale existente
256
Pentru corectarea acestor deficiențe se pot lua următoarele măsuri:
- se adaugă pereți structurali sau stâlpi, pentru eliminarea discontinuităților;
- se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea
directă a forțelor verticale în cazul planșeelor cu rezemări de ordin superior;
- se completează sistemul de centuri.
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite
considerente, este necesar ca expertul să examineze traseele "deviate" pe care se scurg
forțele, pentru a identifica punctele slabe susceptibile de avariere/deteriorare
prematură și a stabili soluțiile necesare de consolidare locală.
257
F.6. Procedee de intervenție pentru componentele nestructurale din clădiri (CNS)
258
- complexitatea tehnică sau tehnologică și durata de realizare a lucrărilor de
reabilitare;
- influențele posibile ale lucrărilor (soluției) de reabilitare asupra rezistenței și
stabilității clădirii;
- considerente economice.
259
(b) Înlocuirea placajelor și a învelitorilor realizate din elemente cu dimensiuni mici,
ale căror prinderi nu pot fi controlate, cu elemente cu dimensiuni mai mari, ale
căror prinderi pot fi asigurate corespunzător;
(c) Modificarea favorabilă a caracteristicilor răspunsului dinamic al CNS, prin:
- limitarea numărului de grade de libertate dinamică;
- înlocuirea sau modificarea sistemului de prindere, eliminând prinderile cu mod
de cedare fragil;
- schimbarea materialului din care este alcătuită componenta (de exemplu,
înlocuirea, la sistemele de conducte, a racordurilor rigide cu racorduri flexibile,
capabile să preia deplasările relative între acestea);
(d) Eliminarea riscului ruperilor fragile ale CNS sau ale prinderilor de structură:
- înlocuirea sticlei vitrinelor sau fațadelor cortină cu sticlă securizată;
- aplicarea unei pelicule de siguranță pe sticla fațadelor sau vitrinelor;
- eliminarea sau înlocuirea prinderilor cu ancore insuficient înglobate în
zidărie sau beton și refacerea lor cu prinderi conform reglementărilor
tehnice în vigoare;
(e) Eliminarea sau reducerea interacțiunilor nefavorabile între CNS și structura
clădirii; ( )
260
sau ciocnirea țevilor sau cablurilor, lovirea obiectelor aflate în vecinătate sau rănirea
persoanelor aflate în vecinătate.
Limitarea deformațiilor se poate face prin:
- introducerea unor legături suplimentare cu structura (reducerea lungimii libere,
între prinderi, în cazul conductelor, împiedicarea oscilațiilor laterale în cazul
CNS suspendate);
- înlocuirea legăturilor flexibile (prin fire sau cabluri) cu legături rigide (profile
laminate);
- asocierea țevilor sau conductelor în "pachete" pentru sporirea rigidității.
În cazul CNS care sunt susceptibile de a fi afectate și de efectul indirect al
cutremurului, detalierea prinderilor suplimentare va ține seama de acest efect.
Prinderile pereților nestructurali din zidărie sau beton, prevăzute pentru a asigura
stabilitatea la acțiunea seismică perpendiculară pe perete, nu trebuie să împiedice
posibilitatea de deplasare a peretelui în planul său sau să conducă la formarea stâlpilor
scurți. Reducerea riscului seismic al CNS prin introducerea unor legături suplimentare
cu structura nu elimină necesitatea evaluării rezistenței componentei pentru forța
seismică de proiectare și, dacă rezultă necesar, reabilitarea acesteia prin reparare sau
consolidare.
261
F.6.2.4. Lucrări de consolidare
Lucrările de consolidare pentru reabilitarea seismică a CNS constau în
adăugarea unor elemente suplimentare cu rolul de a spori rezistența și rigiditatea
componentei. La proiectarea lucrărilor de consolidare se urmărește:
- amplasarea elementelor suplimentare astfel încât să existe un traseu direct al
eforturilor de la acestea la structura clădirii;
- eliminarea alcătuirilor care pot produce interacțiuni defavorabile între
elementele de consolidare și structură sau o altă CNS;
- alegerea materialelor și dimensionarea elementelor de consolidare și a
prinderilor acestora de structură pentru obținerea unei comportări ductile;
- realizarea conlucrării între CNS care se consolidează și materialul/elementul de
consolidare, de exemplu, aderența dintre zidărie și elementele de placare
(tencuiala, țesătura de fibre polimerice – FRP).
262
Figura F.6.1. Ancorarea elementelor decorative din piatră
263
Pentru reducerea riscului de cădere se pot lua următoarele măsuri:
- modificarea structurii principale a clădirii pentru sporirea rigidității - această
intervenție se face numai atunci când este necesară consolidarea clădirii în
ansamblu;
- desfacerea placajului și refacerea lui fără a mai fi aderent la elementele
anvelopei - cu schelet propriu sau cu prinderi mecanice care permit preluarea
deplasărilor relative de nivel;
- înlocuirea placajului rigid și greu cu un material ușor care poate prelua
deformații unghiulare mai mari.
În multe cazuri placajele din tencuială acoperă elemente de susținere metalice
afectate puternic de coroziune. Remedierea constă în acest caz în înlocuirea
elementelor degradate și refacerea finisajelor cu prinderi corespunzătoare. Elementele
metalice noi trebuie să fie protejate anticoroziv.
264
(b) Asigurarea legăturilor (agrafe, ancore) între straturi, în cazul panourilor
multistrat cu gol interior. ( )
În cazul panourilor multistrat, lipsa legăturilor dintre straturi poate conduce la
desprinderea completă și căderea unuia dintre straturi. Acest mod de cedare pune în
pericol siguranța utilizatorilor. În cazul în care prin evaluarea seismică se constată
lipsa legăturilor între straturi, lucrările de intervenție pot fi:
- desfacerea pereților și refacerea lor cu legături conform prevederilor din
reglementările tehnice referitoare la clădirile noi;
- solidarizarea celor două straturi cu piese metalice introduse în rosturile
orizontale ale zidăriei și blocate la fața zidului.
265
panou de zidărie de umplutură). La proiectarea intervenției se va urmări asigurarea
spațiilor libere în jurul sticlei necesare pentru preluarea deplasărilor relative de nivel
cu aceleași condiții ca și în cazul clădirilor noi.
266
F.6.3.1.3. Tavane suspendate și corpuri de iluminat
Măsurile de reabilitare seismică a tavanelor suspendate au ca scop:
- limitarea oscilațiilor laterale și a deplasărilor în plan vertical;
- creșterea rigidității scheletului în plan orizontal;
- împiedicarea căderii panourilor din rame.
Pentru limitarea oscilațiilor tavanului în timpul cutremurului soluția
recomandată este introducerea în nodurile scheletului a legăturilor diagonale pe patru
direcții în spațiu (la circa 45o față de planul tavanului) și a unei bare verticale rigide
pentru preluarea deformațiilor tavanului în plan vertical. Punctele de fixare vor fi
amplasate la circa 3.003.50 m interax pe ambele direcții. Firele înclinate vor fi fixate
de planșeul superior cu ancore post-instalate.
267
Pentru evitarea căderii plăcilor de tavan de pe schelet se recomandă folosirea
agrafelor și clemelor metalice.
În cazul în care tavanele suspendate au suprafețe mari (orientativ, mai mari
decât 250 m2) sau au cote diferite de montare, se recomandă fragmentarea acestora cu
rosturi. Operația de fragmentare implică modificarea locală a scheletului tavanului și
montarea unor legături suplimentare. Această soluție trebuie avută în vedere în special
în încăperile care trebuie să rămână operaționale după cutremur și în încăperile cu
aglomerări de persoane.
Pentru corpurile de iluminat incluse în tavanele suspendate se vor crea spații
libere pe contur iar sistemul de susținere va fi modificat pentru a fi independent de cel
al tavanului. Pentru a împiedica deplasările laterale pe cele două direcții se montează
patru sârme, câte una la fiecare colț al lămpii, înclinate la circa 45o față de planul
tavanului. Sârmele se ancorează de planșeu cu ancore mecanice sau chimice.
268
F.6.3.2. Procedee specifice de intervenție pentru instalații, utilaje și echipamente
269
• 9,00 m interax și la fiecare modificare de direcție și la capătul traseului
pentru canale;
• 12,0 m, pentru țevi.
Distanțele maxime de amplasare a dispozitivelor de prindere longitudinale
sunt:
• 18,0 m, pentru canale;
• 24,0 m, pentru țevi.
În cazul canalelor suspendate la mai puțin de 30 cm sub elementele structurii la
care banda de susținere este prinsă de partea superioară a canalului nu sunt necesare
prinderi (transversale/longitudinale). •
270
În cazul țevilor sau conductelor cu diametre mici, orientativ sub 200 mm, care
în clădirile existente sunt susținute numai cu prinderi verticale flexibile (sârme), se
poate realiza prin executarea unor măsuri constructive similare celor prevăzute pentru
țevile noi (conform P 100-1). -
271
raport cu baza, este necesar să se verifice și stabilitatea la răsturnare și capacitatea
prinderilor nou introduse de a prelua eforturile de întindere care rezultă. O altă
posibilitate este înlocuirea izolatorilor de vibrație existenți cu izolatori de concepție
avansată care asigură și limitarea deplasărilor laterale în cazul cutremurului. Se
recomandă utilizarea unor piese flexibile de legătură cu sistemele de conducte sau cu
alte utilaje și echipamente.
Pentru a se asigura funcționarea sistemelor de rezervă de alimentare cu energie
electrică, rafturile pentru acumulatori vor fi asigurate împotriva răsturnării sau
deplasărilor laterale prin elemente de contravântuire și prinderi rigide de planșeu (cu
buloane de ancoraj) (Figura F.6.8). Între acumulatori și între acumulatori și ramă se
introduce un strat deformabil, elastic, pentru evitarea producerii șocurilor în timpul
cutremurului. Rezistența rafturilor se verifică prin calcul.
Cu sisteme similare se asigură și stabilitatea rezervoarelor de combustibil.
272
- verificarea reazemelor și eventual modificarea lor dacă nu au lungimea
necesară;
- prevederea unor piese de limitare a deplasărilor pentru a împiedica, astfel,
căderea scărilor de pe reazeme.
Pentru cazul în care unele componente ale ascensoarelor sau scărilor rulante nu
satisfac cerințele din P 100-1, acestea vor fi modificate pe baza documentației
elaborate de furnizor sau de un proiectant de specialitate.
273
obligatorie dacă pe raft sunt depozitate substanțe toxice sau inflamabile.
Calculatoarele sau monitoarele se ancorează de masa de lucru sau pereți.
274
F.7. Reabilitarea seismică a clădirilor folosind sisteme de disipare a energiei
F.7.1. Introducere
Prevederile prezentului capitol se referă la reabilitarea seismică a clădirilor
folosind sisteme pasive de disipare energiei. Sistemele pasive de disipare a energiei
considerate în acest capitol sunt alcătuite din elemente de tip vâscos (de ex.: amortizori
cu fluid vâscos).
Controlul deplasărilor laterale ale unei clădiri se poate face prin mărirea
rigidității structurii sau ca prin creșterea amortizării vâscoase. Creșterea amortizării se
poate obține prin introducerea de amortizori cu fluid vâscos în structura de rezistență a
clădirii (amortizorii transformă energia cinetică dată de forțele exterioare căldură).
Sistemele de disipare a energiei seismice prin amortizare vâscoasă sunt
adecvate pentru structuri relativ flexibile. Pretabilitatea structurilor flexibile la
echiparea cu sisteme de amortizori cu fluid vâscos rezultă din faptul că amortizarea
vâscoasă este proporțională cu viteza relativă între capetele amortizorilor, viteză
relativă ce crește odată cu creșterea flexibilității structurii. Amortizorii cu fluid vâscos
se pot introduce diagonal în ochiurile de cadru ale structurii de rezistență, sau în
contravântuiri de tip chevron.
Sporirea fracțiunii din amortizarea critică reduce amplitudinea răspunsului
structural și este eficientă pentru evitarea fenomenului de rezonanță (determinată de
apropierea dintre perioada de vibrație a structurii și perioada predominantă de mișcare
a terenului în timpul cutremurelor puternice.
În proiectarea sistemelor de disipare a energiei vor fi considerate condițiile de
mediu ce includ vântul, efectul îmbătrânirii, curgerea lentă, oboseala, umezeala,
temperatura mediului interior și cea a mediului exterior.
275
considerând tipologia structurală a clădirii neechipate cu elemente de disipare a
energiei.
Fracțiunea de amortizare critică adițională indusă de elementele de disipare a
energiei se limitează superior la 30% pentru modul fundamental de vibrație al clădirii.
Valori mai mari ale fracțiunii de amortizare critică nu mai sunt eficiente din punct de
vedere tehnic si economic pentru reducerea răspunsului seismic al clădirii.
F = C v (F.7.1)
unde:
F forța de amortizare;
v viteza relativă pe direcție axială între capetele elementului de disipare a
energiei;
C constanta de amortizare;
constanta exponențială care, pentru aplicații seismice uzuale, are valori
cuprinse între 0,3 și 1,0. Pentru cazul = se consideră o amortizare
liniară (element disipativ liniar), în timp ce pentru 1 se consideră o
amortizare neliniară (element disipativ neliniar).
Atunci când elementele de disipare a energiei sunt folosite în paralel cu
elemente de izolare a bazei pentru modelare se folosește modelul Kelvin în care
componenta vâscoasă (amortizorul) este legată în paralel cu componenta elastică
(resortul).
F.7.4. Spectrul de răspuns elastic pentru diferite fracțiuni din amortizarea critică
Spectrul de răspuns elastic pentru o altă fracțiune din amortizarea critică, ξef,
diferită de cea convențională, ξ0 = 5%, se poate obține prin utilizarea următoarei relații
de conversie a ordonatelor spectrale:
Se (T ) = Se (T ) (F.7.2)
ef 0 =5%
unde:
Se(T)ξ0 = 5% spectrul de răspuns elastic pentru componentele accelerației
terenului în amplasament corespunzător fracțiunii din
amortizarea critică convențională, ξ0=5%;
Se(T)ξef spectrul de răspuns elastic pentru componentele accelerației
terenului în amplasament corespunzător unei alte fracțiuni din
amortizarea critică, ξef ≠ ξ0=5%;
276
η factorul de corecție ce ține cont de amortizare, determinat cu
relația:
10
= 0 ,55 (F.7.3)
5 + ef
ef = 0 + s (F.7.4)
unde:
s fracțiunea din amortizarea critică adițională (suplimentară), exprimată
în procente, ce cuantifică amortizarea vâscoasă provenită din utilizarea
elementelor vâscoase de disipare a energiei, calculată cu relaţia:
1 ED
s = (F.7.5)
2 E S
unde:
ES energia maximă de deformație elastică a sistemului structural într-
un ciclu de mișcare;
ED energia disipată într-un ciclu de mișcare prin amortizare vâscoasă
provenită din utilizarea elementelor vâscoase de disipare a
energiei, Figura F.7.1;
0 fracțiunea din amortizarea critică pentru structura neechipată cu sisteme
de disipare a energiei, considerată 5%.
Forta
ED
ES
Deplasare
Figura F.7.1. Energia disipată prin amortizare vâscoasă într-un ciclu de mișcare, ED și energia
maximă de deformație elastică, ES
277
F.7.5. Cerințe suplimentare
Prin proiectare se va demonstra că introducerea sistemelor de disipare a
energiei nu conduce la formarea unui mecanism de cedare defavorabil pentru clădirile
reabilitate seismic.
Calculul structural al clădirii reabilitate seismic va ține cont de eventualele
modificări în relațiile forță-viteză-deplasare produse de variațiile temperaturii
ambientale și de ridicarea temperaturii elementelor de disipare a energiei în timpul
cutremurului.
Prin proiectare se va asigura spațiul de acces pentru inspecția și eventuala
înlocuire a elementelor de disipare a energiei.
Pentru clădirile reabilitate seismic cu elemente de disipare a energiei este
necesară verificarea proiectului de către specialiști cu experiență în analiza seismică,
în teoria și aplicațiile metodelor de disipare a energiei. In procesul de revizuire al
proiectului se vor considera următoarele aspecte:
- Proiectarea preliminară, inclusiv dimensionarea elementelor de disipare a
energiei;
- Testarea prototipurilor conform instrucţiunilor de mai jos;
- Proiectul final al clădirii reabilitate și notele de calcul.
Proiectantul va stabili un program de mentenanță și de testare a elementelor de
disipare a energiei în vederea asigurării unui răspuns performant al acestora pe durata
de serviciu proiectată. Prin programul de testare se va lua în considerare fenomenul de
oboseală a elementelor de disipare a energiei și/sau a componentelor acestora.
Oboseala se poate manifesta la un număr redus de cicluri, în cazul acțiunii
cutremurului, sau la un număr mare de cicluri, în cazul acțiunii vântului.
Testele vor fi efectuate pentru a:
- confirma caracteristicile de amortizare și relațiile forță-viteză-deplasare a
elementelor de disipare a energiei folosite în proiectare;
- demonstra robustețea elementelor la excitații seismice extreme.
Proiectantul va stipula criterii de acceptanță explicite pentru valorile
caracteristicilor de amortizare obținute din teste. Aceste criterii vor reflecta valorile
considerate in proiectare, vor ține cont de variațiile posibile ale proprietăților de
material și vor furniza valori limită ale răspunsului în afara cărora elementele de
disipare a energiei vor fi considerate necorespunzătoare.
Testele se vor realiza pe prototipuri ale elementelor de disipare a energiei.
Procedurile de fabricație și procedurile de control ale calității folosite în fabricarea
prototipurilor vor fi identice cu cele folosite în fabricarea elementelor de disipare a
energiei.
Testarea prototipurilor se va face pentru fiecare tip de element de disipare a
energiei și pentru un număr minim de două elemente în mărime naturală din fiecare tip.
Un tip de element de disipare a energiei este definit de forța vâscoasă maximă capabilă,
de constanta de amortizare, de exponentul vitezei și de deplasarea pe direcție axială
maximă capabilă între capetele elementului de disipare a energiei. Prototipurile testate
nu vor fi folosite în procesul de construcție fără aprobarea scrisă a proiectantului.
278
Relația forță-deplasare-timp pentru fiecare ciclu de testare va fi achiziționată
digital și va fi înregistrată electronic.
Secvențele de testare ale prototipurilor cuprind următoarele:
- Fiecare element testat va fi încărcat cu un număr de cicluri egal cu cel așteptat
pe durata de serviciu a clădirii din acțiunea vântului luată cu valoarea de calcul,
dar nu mai puțin de 2000 de cicluri complete de încărcare-descărcare la
amplitudini ale deplasării așteptate din acțiunea vântului cu valoare de calcul;
frecvența de încărcare va fi egală cu inversul perioadei fundamentale a clădirii
reabilitate, f1;
- Fiecare element testat va fi încărcat cu 20 de cicluri complete de încărcare-
descărcare la amplitudini ale deplasării așteptate în timpul cutremurului de
proiectare; frecvența de încărcare va fi egală cu inversul perioadei
fundamentale a clădirii reabilitate, f1.
Dacă relația forță-deplasare a elementelor de disipare a energiei se modifică cu
mai mult de 15% atunci când frecvența de testare f1 se modifică de la 0,5 f1 la 2,0 f1,
testele de mai sus se vor efectua la frecvențe egale cu 0,5 f1, f1 și 2,0 f1.
Performanța prototipurilor testate conform celor specificate mai sus este
considerată satisfăcătoare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- Pentru fiecare test efectuat, forța maximă pentru un prototip și pentru orice
ciclu, nu diferă cu mai mult de 15% față de forța maximă calculată ca medie
din toate ciclurile de testare ale prototipului;
Notă: Limita de 15% poate fi crescută cu acordul proiectantului dacă se demonstrează prin
calcul că aceasta nu are un efect defavorabil asupra răspunsului clădirii reabilitate
seismic.
- Pentru fiecare test efectuat, aria buclei de histerezis, ED, pentru un prototip și
pentru orice ciclu, nu diferă cu mai mult de 15% față de aria buclei de
histerezis calculată ca medie din toate ciclurile de testare ale prototipului.
Notă: Limita de 15% poate fi crescută cu acordul proiectantului dacă se demonstrează prin
calcul că aceasta nu are un efect defavorabil asupra răspunsului clădirii reabilitate
seismic.
- Sunt îndeplinite criteriile de acceptanță conform celor stabilite mai sus.
279
F.8. Reabilitarea seismică a clădirilor prin izolarea seismică a bazei
db ds
db – deplasarea izolatorilor ds – deplasarea relativă a structurii
280
Rezultatele intervenției prin izolarea bazei pot fi îmbunătățite prin asocierea
acesteia cu introducerea de amortizori care suprimă eventualele efecte de rezonanță și
reduc durata oscilației. Această măsură se recomandă în special în cazul zonelor
seismice cu perioade caracteristice înalte.
281
elementelor structurii. Dacă intervențiile necesare sunt limitate la câteva
elemente slabe, iar măsurile de consolidare nu sunt excesive, soluția izolării
seismice rămâne acceptabilă. În caz contrar, soluția de izolare a bazei urmată
de măsuri de intervenție extinse în suprastructură poate să nu fie viabilă
economic.
(b) Criterii constructive: ( )
(i) Distanța față de clădirile existente.
Deplasările laterale ale sistemului izolat se consumă în cea mai mare parte la
nivelul planului de izolare ceea ce necesită existența unui spațiu perimetral
liber. Dacă acest spațiu perimetral nu poate fi asigurat, soluția nu poate fi
aplicată. Este necesar un spațiu pentru execuția excavării și a incintei.
(ii) Existența subsolului.
Izolatorii au o înălțime relativ importantă la care se adaugă înălțimea structurii
(de regulă grinzi rigide sau placă groasă) necesară pentru repartizarea
încărcărilor. Astfel, montarea izolatorilor necesită un anumit spațiu.
Dacă clădirea dispune de subsol, aceștia pot fi montați la acest nivel,
consumând o parte însemnată din spațiul util al acestuia. În caz contrar sunt
necesare excavații suplimentare pentru a plasa izolatorii, fundațiile acestora și
structura de distribuție a încărcărilor de deasupra acestora.
(iii) Accesul pentru execuția și întreținerea izolatorilor. ( )
La proiectarea sistemului de izolare trebuie asigurat acces permanent pentru
montarea și întreținerea ulterioară a izolatorilor.
282
- executarea unor fundații noi;
- executarea unei structuri orizontale de transfer deasupra izolatorilor;
- instalarea izolatorilor;
- transferarea încărcării verticale la izolatori fără deplasări care să degradeze
suprastructura.
O problemă specială de proiectare o reprezintă preluarea eventualelor forțe de
întindere de la interfața izolatorilor cu structura.
Izolatorii cu cauciuc natural sunt prea puțin rigizi și prea puțin rezistenți la
eforturi de întindere pentru a putea conta că pot prelua asemenea forțe.
De asemenea, izolatorii cu miez de plumb sunt creditați cu o capacitate limitată
de a prelua întinderea.
Ca urmare, proiectarea izolatorilor și a structurilor de beton atașate acestora
trebuie să urmărească minimizarea sau chiar anularea forțelor de întindere din izolatori,
prin angajarea spațială a elementelor de deasupra lor sau chiar prin mărirea greutății
acestora.
Datorită faptului că fiecărui tip de izolator îi corespund soluții diferite pentru
detaliile de execuție, cunoașterea caracteristicilor izolatorilor este esențială și din acest
motiv alegerea tipului de izolator și a furnizorului trebuie făcută încă din primele faze
de proiectare.
Pentru ca sistemul de izolare să fie eficient, elementele construcției nu trebuie
să intersecteze planul de izolare.
Scările de intrare trebuie să lucreze în consolă sau trebuie să fie rezemate pe
suporți alunecători, iar instalațiile trebuie să aibă legături flexibile.
Pe perimetrul clădirii trebuie creat un spațiu liber, acoperit cu grătare sau plăci,
astfel detaliate încât să se nu pătrundă în spațiul respectiv pe durata cutremurelor și să
nu se afecteze deplasarea liberă pe orizontală a izolatorilor.
Se recomandă elementele de compartimentări și alte elemente de arhitectură să
fie realizate din plăci de gips-carton și astfel detaliate încât să urmărească deplasările
SLS fără a necesita reparații. Unele elemente pot fi selectate pentru a fi sacrificate și
înlocuite.
Puțurile de lift necesită o soluție specială. Soluția cea mai potrivită constă în
suspendarea cajelor de lift de structura de deasupra interfeței de izolare, asigurând un
spațiu liber suficient de jur împrejurul lor, sub planul de izolare.
283
Procesul de proiectare este constituit din următoarele etape principale
(i) Stabilirea concepției de intervenției;
(ii) Selectarea inițială a izolatorilor;
(iii) Calculul structural preliminar;
(iv) Determinarea cerințelor seismice;
(v) Dimensionarea preliminară a izolatorilor;
(vi) Calculul structural detaliat;
(vii) Stabilirea parametrilor de detaliu ai izolatorilor și amortizorilor;
(viii) Verificarea răspunsului seismic al construcției consolidate prin calcul
dinamic inelastic recomandat în anumite situații.( )
2 Fy dy
h = − (F.8.1)
Fmax d max
în care:
h amortizarea vâscoasă echivalentă;
284
Fy forța de curgere a sistemului izolator;
Fmax forța maximă impusă sistemului de izolare;
dmax deplasarea maximă impusă sistemului;
dy deplasarea la curgere.
Modelul se bazează pe ipoteza că suprastructura este rigidă, acceptabilă dacă
sistemul izolat are o perioadă efectivă cel puțin de 3 ori mai mare decât perioada
fundamentală a structurii fixate la bază.
1
Sd = Sa (F.8.2)
2
în care:
Sd deplasarea pseudo-spectrale;
Sa accelerația spectrală;
ω pulsația sistemului.
285
Stabilirea cerințelor pentru sistemul de izolare ales implică efectuarea
următoarelor operații:
(i) construirea curbei forță-deplasare pentru sistemul izolat și suprapunerea
acesteia peste familia de spectre bipartite;
(ii) evaluarea în primă aproximație a cerințelor seismice corespunzător
punctului aflat la intersecția curbei capacității cu spectrul pentru valoarea
inițială a factorului de amortizare, = 20%;
(iii) corectarea aproximației inițiale a factorului h> pe baza relației (F.8.1), în
care dmax și Fmax corespund coordonatelor punctului de intersecție
determinat în etapa (ii). ( )
Operațiile (ii) și (iii) se repetă până când diferența dintre valorile h din două
iterații succesive se înscriu în limitele de toleranță admise.
Punctul de intersecție al curbei capacității cu curba spectrală corespunzătoare
factorului h astfel obținut, determină valorile cerințelor seismice de forță și deplasare.
286
(iv) Suprastructura, așa cum este realizată, poate prelua eforturile în domeniul
elastic?
(v) Dacă răspunsul la (iv) este negativ, incursiunile în domeniul inelastic sunt
suficient de mici pentru a nu depăși capacitatea de deformare a
elementelor existente și dacă nu, care este amploarea măsurilor necesare
de consolidare ale suprastructurii.
Dacă răspunsul la întrebări nu este satisfăcător se va reconsidera aranjamentul
inițial izolatorilor și procesul de proiectare preliminară se repetă.
287
- realizarea unor legături adecvate, flexibile pentru instalațiile și conductele
clădirii, care să nu fie afectate de deplasările laterale ale izolatorilor.
Este indicat ca performanțele izolatorilor să fie verificate prin teste.
Proiectul măsurilor de intervenție va fi însoțit de un proiect de tehnologie care
va preciza succesiunea operațiilor și va detalia modul de execuție al fiecăruia.
Probleme speciale pe care trebuie să le rezolve acest proiect sunt asigurarea
accesului pentru montarea izolatorilor și realizarea transferului încărcărilor verticale al
clădirii la sistemul izolatorilor.
288
Anexa G Comentarii
În această anexă se regăsesc comentarii asupra prevederilor părții normative a
codului P100-3. Se reia structura de titluri a codului și anexelor A, B, C, D și E, cu
particula „G.” adăugată fiecărui titlu. Se introduc comentarii la unele paragrafe.
Numărul paragrafului comentat este reținut la începutul fiecărui comentariu.
G.1. Generalități
289
(18) Expertul tehnic și proiectantul soluțiilor de intervenție pot propune lucrări de
intervenție care depășesc cerințele minimale date în acest cod pentru reducerea
susceptibilității de avariere a clădirii la acțiunea seismică. Depășirea acestor condiții
minimale nu poate fi imputată expertului sau proiectantului dacă ea servește creșterii
siguranței clădirii.
(22) Pentru ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilității de avariere
la acțiuni seismice severe sunt necesare metodologii unitare de evaluare, simplificate,
care pot fi aplicate rapid pentru un număr mare de clădiri. P100-3 nu prevede astfel de
metodologii.
(23) Concluziile expertizelor tehnice sunt valabile atâta timp cât documentele tehnice
normative relevante nu s-au schimbat, îndeosebi sub aspectul cerințelor fundamentale
ale evaluării seismice, dacă clădirea nu a suferit degradări semnificative, schimbări de
funcțiune sau intervenții structurale și nestructurale de la data elaborării expertizei.
G.2.1. Generalități
(1) Prin susceptibilitatea avarierii seismice se înțelege predispunerea deosebită a
unei clădiri existente la avariere în urma unei acțiuni seismice severe din cauza unor
caracteristici constructive favorizante. Acțiunea seismică se stabilește în acord cu
cerințele fundamentale ale evaluării seismice.
(3) Beneficiarul expertizei comunică expertului tehnic motivele efectuării expertizei.
Expertul tehnic stabilește scopul expertizei conform solicitărilor beneficiarului, în raport
cu prevederile legale și normative în vioare.
(6) În general, la clădiri existente expertul trebuie să stabilească natura structurală
sau nestructurală a unor elemente de construcție. Elementele structurale alcătuiesc
structura clădirii care este evaluată seismic. Elementele nestructurale trebuie verificate
în măsura în care, prin avarierea sau pierderea stabilității acestora, se pune în pericol
siguranța utilizatorilor sau împiedică funcționarea construcției în raport cu cerințele
fundamentale ale evaluării.
(7) Încadrarea clădirii într-o clasă de risc seismic și stabilirea necesității lucrărilor
de intervenție sunt obligatorii în cazul unei evaluări seismice conform P100-3.
Descrierea tipului și anvergurii lucrărilor de intervenție se face atunci când este necesară
conform scopului expertizei.
(8) Expertul tehnic și beneficiarul au dreptul de stabili nivelul de asigurare al clădirii
după realizarea lucrărilor de intervenție dar sunt obligați să respecte nivelul minim de
asigurare conform prevederilor capitolului 3.3.
(9) În acord cu scopul expertizei, expertul tehnic stabilește tipul și anvergura
releveelor și măsurătorilor in situ și de laborator necesare pentru a menține un echilibru
volumul informațiilor colectate despre clădire și acuratețea expertizei tehnice. De multe
ori, din rațiuni funcționale, nu sunt posibile relevări și măsurători complete ale clădirii.
De aceea, în cazul realizării lucrărilor de intervenție recomandate prin expertiză,
expertiza tehnică se poate completa, detalia și definitiva la încheierea lucrărilor de
decopertare a elementelor structurale. Această situație poate influența volumul, costurile
și durata lucrărilor de reabilitare seismică a clădirii. Modificarea costurilor și duratei
lucrărilor de intervenție ca urmare a unor informații colectate pe perioada lucrărilor de
290
intervenție, care nu erau observabile la data elaborării expertizei, nu poate fi imputabilă
expertului tehnic.
(10) Expertizarea documentației tehnice de proiectare urmărește să stabilească
susceptibilitatea avarierii la acțiuni seismice a clădirii proiectate, conform acestei
documentații. Această expertiză poate conține, după caz, recomandări privind
îmbunătățirea documentației tehnice de proiectare.
291
simplificată să fie urmată de aplicarea unei metodologii de nivel superior, conform
prevederilor codului.
(3) În cazul structurilor care nu pot fi modelate pentru calcul structural cu element
finit în mod pertinent (cu grad adecvat de încredere), care sunt în mod evident
vulnerabile la acțiunea seismică (conform degradărilor existente sau a degradărilor
suferite de clădiri asemănătoare la cutremure anterioare), se poate aplica metodologia
de nivel 1 pentru evaluarea susceptibilității la acțiunea seismică cu condiția ca la
proiectarea lucrărilor de intervenție să se utilizeze metode de calcul structural conform
P100-1. Calculul structural al clădirii reabilitate va evidenția gradul de asigurare la
acțiunea seismică.
Asemenea construcții sunt, de exemplu, unele clădiri multietajate (orientativ, cu
peste 6 etaje), realizate înainte de 1963. Conformarea și alcătuirea acestor clădiri
prezintă vicii evidente, și, în consecință, rezistența și rigiditatea lor la forțe orizontale
este insuficientă. Astfel de clădiri prezintă susceptibilitate ridicată de avariere la acțiuni
seismice severe. Din cauza lipsei unui sistem structural clar definit, evaluarea cantitativă
prin metode complexe de calcul nu este posibilă în cazuri curente și nici recomandabilă.
Structura nu poate fi modelată pentru calcul decât formal, deoarece defectele intrinseci
de alcătuire și conformare sunt incompatibile cu ipotezele modelelor teoretice. Efortul
de modelare și de calcul nu se justifică pentru că precizia rezultatelor este redusă și
necuantificabilă, iar concluziile sunt de previzibile. În cazuri curente, la clădirile de
acest tip se poate trece direct la proiectarea soluției de intervenție, numai pe baza
rezultatelor pe care le poate furniza metodologia de tip 1.
292
(2) Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este necesar un volum mare de
informații referitoare la structură. De exemplu, în cazul structurilor de beton armat este
necesar să se cunoască detaliile de armare pentru elementele structurale, inclusiv
informații privind ancorajul barelor în noduri, calitatea îmbinărilor prin suprapunere,
etc.
(5) Lista de condiții de alcătuire structurală dată în Anexele B, C și D,
corespunzătoare structurilor din diferite materiale, este aceeași ca în cazul metodologiei
de nivel 2.
293
(7) Necesitatea și anvergura lucrărilor de intervenție asupra clădirilor existente,
vulnerabile seismic, se stabilește pe baza unor criterii precum: nivelul de asigurare
necesar, resursele financiare, materiale și umane disponibile pentru reducerea riscului
seismic al construcțiilor din fondul existent, raportat la dimensiunile acestui fond și
perioada mai mică de exploatare a clădirilor existente comparativ cu cele nou construite.
294
efectuarea lucrărilor de intervenție nu pot fi luate în considerare. Alternativ acestei
prevederi, beneficiarul poate alege încadrarea minimală a clădirii după efectuarea
lucrărilor de intervenție în clasa RsIII fără extindere sau schimbare de funcțiune prin
creșterea expunerii. Extinderea se referă la spații noi atașate structurii existente și nu
privește tronsoanele noi adăugate clădirii care sunt separate de aceasta prin rosturi
seismice.
(8) Nu se încadrează în această categorie clădirile la care s-au efectuat în trecut
lucrări de intervenție pentru punerea în siguranță la acțiuni seismice. Prevederea vine în
sprijinul expertului care poate decide pe baza unei analize sumare necesitatea lucrărilor
de intervenție. La proiectarea acestor lucrări se vor utiliza metode de calcul specifice,
bazate pe calcul structural de ansamblu prin una dintre metodele prevăzute de P100-1.
(9) Scopul acestei prevederi este acela de a facilita intervențiile structurale pentru
clădirile deosebit de vulnerabile în scopul reducerii riscului de prăbușire. Se are în
vedere creșterea ritmului de consolidare pentru punerea în siguranță împotriva prăbușirii
chiar în condițiile în care exigențele pentru evaluarea și proiectarea lucrărilor de
intervenție la clădirile existente au crescut. Expertul identifică situațiile în care, prin
lucrări de intervenție parțiale, poate fi redus semnificativ riscul de prăbușire al clădirilor
cu vulnerabilitate ridicată. În multe situații practice, intervenții structurale minimale
asupra clădirilor existente, care se pot realiza cu resurse reduse și în timp scurt, pot
reduce semnificativ vulnerabilitatea seismică a clădirii și, îndeosebi, riscul de prăbușire.
În accepțiunea acestui cod, intervențiile parțiale nu sunt intervenții de urgență.
(10) Scopul lucrărilor de intervenție parțiale este acela de reduce susceptibilitatea de
prăbușire a clădirii la acțiunea cutremurului de proiectare, asociat stării limită ultime.
Acest risc nu poate fi eliminat însă complet prin astfel de lucrări.
(11) În raportul de expertiză trebuie menționată necesitatea completării lucrărilor de
intervenție parțiale atunci când condițiile o vor permite.
(12) Expertul are responsabilitatea întotdeauna de a propune numai lucrări de
intervenție care cresc gradul de asigurare la acțiuni seismice. Nu se vor propune lucrări
de intervenție care pot îmbunătăți răspunsul seismic al clădirii în unele privințe, dar pot
crește vulnerabilitatea structurală pe ansamblu clădirii. De exemplu, desființarea
pereților despărțitori din zidărie așezați în ochiurile cadrelor de beton poate fi favorabilă
sub aspectul reducerii masei a clădirii dar poate crește vulnerabilitatea seismică prin
reducerea rezistenței și rigidității la acțiuni orizontale.
(13) Încadrarea clădirii în clasa de risc RsIII după efectuarea lucrărilor de intervenție
are caracter minimal. Expertul informează beneficiarul care poate decide ca tipul și
anvergura lucrărilor de intervenție să se stabilească astfel încât, după efectuarea acestora,
clădirea să poată fi încadrată în clasa RsIV.
(14) În cazul construcțiilor la care s-au observat degradări sistematice, remedierea
acestora poate fi în măsură să reducă vulnerabilitatea seismică de ansamblu. În acest caz,
factorul R2 poate crește. Evidențierea explicită a degradărilor structurii în calculul
structural cu grad suficient de încredere, nu este în multe situații posibilă, deci
remedierea degradărilor nu produce în mod necesar și o creștere a factorului R3.
În cazul structurilor cu neregularități în plan, remedierea acestor neregularități
prin lucrări de intervenție poate reduce vulnerabilitatea seismică de ansamblu. În acest
caz, factorul R1 crește. Evidențierea explicită a efectelor neregularităților structurale în
calculul structural nu este posibilă decât prin aplicarea unor metode de calcul cu
295
complexitate ridicată. Remedierea neregularităților structurale nu produce în mod
necesar și creșterea factorului R1.
O altă situație este, de exemplu, realizarea de lucrări de intervenție pentru
închiderea conturului unor planșee cu forme poligonale cu concavități pronunțate.
(15) În această situație raportul de expertiză tehnică nu poate ține loc de analiză
tehnico-economică dar poate sta la baza elaborării unei astfel de documentații. Expertul
poate aprecia, pe baza experienței, dacă lucrările de intervenție necesare pentru punerea
în siguranță a clădirii sunt justificate din punct de vedere economic. Desființarea
clădirilor existente și edificarea clădiri noi în amplasamentele eliberate astfel constituie
practica cea mai des întâlnită în țări cu inginerie seismică. De regulă, lucrările de
consolidare sunt anevoioase, costisitoare, necesită perioade lungi de execuție fără a avea
ca rezultat direct aducerea clădiri la standarde moderne de funcționare.
296
(2) Expertul are competența de a decide care sunt sursele de informații cele mai
credibile. În cazul unor informații contradictorii, expertul decide care informații pot fi
utilizate mai departe în procesul de evaluare.
(11) Cauzele degradării pot fi, de exemplu, execuție defectuoasă, coroziune,
degradare mecanică.
(12) Repararea locală a zonelor degradate prin prelevarea de probe sau încercări
distructive in-situ este, în general, necesară. Sunt situații în care aceste reparații nu sunt
necesare, de exemplu, în cazul în care în urma evaluării expertul recomandă desființarea
clădirii.
297
(1) Efectele negative ale discontinuităților de rigiditate laterală se concentrează la
nivelurile slabe din punct de vedere al rigidității. La aceste niveluri efectele de ordinul
II sunt sporite și aici trebuie verificate cu prioritate condițiile referitoare la deformațiile
structurale.
(3) Prevederea unui gol de dimensiuni mari în planșee, la săli de conferință și
spectacole, cu întreruperea locală a unor elemente ale structurii laterale sau retragerea
spre interior a structurii la nivelurile superioare, poate reprezenta o asemenea
neregularitate.
(5) Astfel de discontinuități sunt: întreruperea la anumite niveluri a unor pereți sau
stâlpi, modificarea dimensiunilor unor pereți, devierea în plan a unor elemente de la un
nivel la altul. Se vor stabili, de exemplu, sporurile de eforturi din acțiuni seismice
orizontale în stâlpii care susțin pereții întrerupți, starea de eforturi din planșeul-
diafragmă care realizează transferul între două niveluri cu alcătuiri diferite.
G.6.1. Generalități
298
(4) Modelele de reprezentare a acțiunii seismice în evaluarea clădirilor sunt aceleași
cu cele prescrise de P100-1 pentru proiectarea construcțiilor noi. Valorile de proiectare
a acțiunii seismice, indiferent de modul de reprezentare în calcul, se determină conform
prevederilor Anexei A.
(5) P100-3 prevede valori maxime ale factorilor de comportare care pot fi utilizate
în calcul. Pentru alegerea factorilor de comportare, ductilitatea și redundanța structurilor
este judecată în raport cu materialul structural, tipul structurii și perioada de realizare a
construcției. Prin îmbunătățirea practicii de realizare și proiectare a clădirilor, structurile
mai noi au ductilitate și redundanță mai ridicată decât cele vechi ceea ce se reflectă în
valori mai mari ale factorilor de comportare maxim admiși. Pentru o clădire dată, în
funcție de caracteristicile acesteia, expertul tehnic stabilește valoarea factorului de
comportare cu condiția ca valoarea aleasă să fie mai mică sau, la limită, egală cu
valoarea maximă prescrisă de P100-3. Valorile prevăzute de cod sunt stabilite astfel
încât să se țină seama că în procesul de evaluare se lucrează cu rezistențe medii ale
materialelor și, ca urmare, factorii de comportare nu pot încorpora și componenta
atribuită suprarezistenței așteptate a structurii datorată subevaluării proprietăților
mecanice ale materialelor structurale, așa cum se face în codul de proiectare seismică.
(14) Capacitatea elementele nou introduse se va evalua utilizând valorile de
proiectare ale rezistențelor materialelor, așa cum sunt acestea determinate pentru
structuri noi, conform P100-1.
G.7.1. Generalități
(4) Expertul apreciază dacă investigațiile geotehnice întocmite pentru terenuri din
vecinătatea amplasamentului sunt relevante pentru clădirea analizată. Prin vecinătate se
înțelege, de regulă, un teren cu care amplasamentul construcției are o limită de
proprietate comună. În cazul terenurilor expuse alunecărilor este recomandată realizarea
de investigații geotehnice în amplasament.
299
(8) În cazul unei clădiri care nu a fost proiectată pentru acțiuni seismice vor fi
verificate prioritar următoarele aspecte: insuficiența bazei de rezemare, cu risc de rotire
excesivă și răsturnare, depășirea presiunilor acceptabile pe teren și incapacitatea de a
prelua întinderile (tendințele de ridicare), atât la fundații directe de suprafață, cât și la
fundații de adâncime (piloți, barete).
300
(i) Înălțimea totală supraterană: înălțimea măsurată de la baza clădirii până la cota
superioară a acesteia stabilită considerând și eventualele componente
nestructurale atașate clădirii
(j) Numărul total de niveluri: numărul total de niveluri subterane și supraterane în
următoarea formă kSP+lS+D+P+M+mE+nEP unde SP semnifică „subsol
parțial”, S semnifică „subsol general”, D semnifică „demisol”, P semnifică
„parter”, M semnifică „mezanin”, E semnifică „etaj”, EP semnifică „etaj parțial”,
după caz
(k) Sistemul structural: tipul sistemului structural conform tipologiilor indicate în
P100-1 pentru fiecare tip de material structural
(l) Componente nestructurale: tipul componentelor nestructurale cele mai
importante în ceea ce privește răspunsul seismic al structurii
(m) Acțiunea seismică (probabilitate de depășire în 50 de ani): se indică
probabilitățile de depășire în 50 de ani ale accelerațiilor orizontale de proiectare
ale terenului considerate în evaluarea seismică conform Anexei A2 (de exemplu,
pentru IMR=225 ani, 70% pentru SLS și 20% pentru SLU)
(n) Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3): Se marchează valoarea
corespunzătoare metodologiei utilizate 1, 2 sau 3.
(o) Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1 : Se scrie valoarea
determinată pentru R1
(p) Gradul de afectare structurală, R2 : Se scrie valoarea determinată pentru R2
(q) Gradul de asigurare structurală seismică, R3: Se scrie valoarea determinată
pentru R3
(r) Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția: Se marchează câmpul
corespunzătoare clasei de risc selectate
(s) Descrierea clasei de risc seismic: se descrie clasa de risc strict conform definiției
din codul P100-3
(t) Verificarea la starea limită de serviciu: se descriu constatările verificării la SLS
(u) Concluzii: se preiau succint concluziile expertizei
(v) Necesitatea lucrărilor de intervenție: se marchează câmpul corespunzător,
conform concluziilor expertizei
(w) Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție: se marchează
câmpul corespunzător clasei de risc țintă care trebuie atinsă după efectuarea
lucrărilor de intervenție
301
în amplasament, și (ii) poziției amplasamentelor față de arcul Carpatic. Aceste două
criterii influențează hotărâtor panta curbei de hazard seismic pe amplasament, și implicit
rapoartele valorilor de vârf ale accelerației seismice orizontale pentru diferite valori ale
intervalelor medii de recurență. Pentru exemplificare, în Figura G.A.1 sunt reprezentate
curbele de hazard seismic pentru municipiile Bacău și Cluj-Napoca, curbe ce au pante
extrem de diferite pe domeniul de definiție. Hazardul seismic al municipiului Bacău este
generat în cvasi-totalitate de sursa seismică de adâncime intermediară Vrancea, în timp
ce hazardul seismic corespunzător municipiului Cluj-Napoca este dominat de surse
seismice crustale (de ex., sursa Transilvania). Mai mult, poziția celor două municipii
relativ la arcul Carpatic este diferită. Aceste două diferențe majore conduc la pantele
diferite ale curbelor de hazard seismic corespunzătoare celor două municipii.
Valoarea ag100/ag225 din Tabelul A.1 provine din raportul accelerațiilor seismice
orizontale asociate izoliniilor din codurile de proiectare P100-1/2006 și P100-1/2013.
Trebuie subliniat faptul că toate amplasamentele cuprinse între două izolinii de
accelerații au asociate valori egale ale accelerației de proiectare, cu toate că valorile
accelerației orizontale maxime a terenului cu 39% și, respectiv 20% probabilitate de
depășire în 50 de ani, calculate în diferite puncte dintre izolinii, nu sunt egale. Zonarea
oricărui hazard natural folosind izolinii implică valori egale ale parametrului de
proiectare în interiorul unei zone cuprinse intre două izolinii. Toate valorile obținute
probabilistic din curbele de hazard seismic sunt rotunjite superior la valorile
corespunzătoare izoliniilor de accelerație din codul de proiectare. Ca urmare, raportul
între valorile de accelerație corespunzătoare izoliniilor din cele două coduri este 0,8.
Pentru celelalte valori ale rapoartelor din Tabelul A.1, numărătorul este stabilit din curba
de hazard seismic și numitorul este asociat valorii din P100-1/2013. Aceste valori au
fost mediate pentru cele două grupe de județe definite în Tabelul A.1, variabilitatea
asociată grupelor fiind suficient de redusă pentru a menține această grupare.
302
Figura G.A.1 Curbe de hazard seismic pentru valorile de vârf ale accelerației seismice orizontale
(ag, cm/s2) (Bacău – sus, Cluj-Napoca – jos)
303
(1) Orientativ, în cazul cadrelor slabe cu pereți de umplutură din zidărie, care se află în
contact cu stâlpii și grinzile structurii de beton armat pe mai mult de o latură, realizate
înainte de 1963, verificarea se face ca pentru structurile din zidărie confinată.
(3) Valoarea de 0,30 stabilită considerând valoarea de proiectare a rezistenței betonului
la compresiune stabilită conform 6.1 (11) corespunde valorii de 0,55 calculată pe baza
valorii de proiectare a rezistenței betonului la compresiune definită conform P100-1.
(4) Valoarea de 0,15 stabilită considerând valoarea de proiectare a rezistenței betonului
la compresiune stabilită conform 6.1 (11) corespunde valorii de 0,35 calculată pe baza
valorii de proiectare a rezistenței betonului la compresiune definită conformP100-1.
304
cs s-a considerat egal cu 2,5% pentru structurile realizate înainte 1963, egal cu 5% pentru
structurile realizate în perioada 1963-1981 și egal cu 10% pentru structurile realizate
după 1981. La stabilirea factorului v pentru Starea Limită de Serviciu, accelerațiile
seismice orizontale asociate acestei stări limită s-au considerat egale cu 45% din
accelerațiile corespunzătoare Stării Limită Ultime.
Spre deosebire de situația proiectării clădirilor noi, necesitatea considerării unui factor
variabil v pentru calculul deplasărilor la SLS este justificată prin faptul că la clădirile
existente, cu capacitate mică de rezistență la acțiuni orizontale, se așteaptă intrarea în
curgere și dezvoltarea unui mecanism de cedare chiar și la cutremurele asociate SLS.
Factorul v poate avea astfel valori supraunitare.
Coeficientul de amplificare a deplasărilor la ULS și factorul de reducere a deplasărilor
la SLS sunt reprezentate simplificat prin funcții triliniare, de tipul celei prezentate în
figura G.B.1. În domeniul perioadelor scurte (mai mici decât Ti) s-a limitat coeficientul
de amplificare a deplasărilor la 4,0 considerându-se că mobilizarea unui răspuns neliniar
de ansamblu la structuri reale cu rigiditate ridicată, având multe grade de libertate
dinamică și redundanță mare, este puțin probabilă. Astfel, relațiile de calcul sunt
acoperitoare pentru majoritatea domeniului de perioade, exceptând domeniul
perioadelor foarte scurte, unde contează foarte mult rezistența reală a structurilor.
În cazul în care se dispune de proiectul de execuție original și există un sistem clar de
preluare a forțelor laterale, se recomandă utilizarea analizei neliniare pentru verificarea
deplasărilor laterale și a structurii în sine.
305
(2) Factorul de reducere de ¾ ia în considerare diferența dintre cerințele fundamentale
ale Stării Limită Ultime definită în P100-1 și cerințele asociate Stării Limită de
Prevenirea Colapsului din SR EN 1998-3:2005.
(4) Aplicarea acestei prevederi poate necesita utilizarea a două modele de calcul neliniar,
cu valori diferite ale capacităților de rezistență la încovoiere.
(5) Aceste proceduri, destinate proiectării clădirilor noi, sunt în general mai acoperitoare
decât cele prevăzute la (3).
G.C.2.2. Geometria
(1) Geometria structurii se stabilește prin măsurare sau printr-un releveu topometric (în
funcție de complexitatea structurii), pentru a pune în evidență starea deformată a
sistemului structural, eventuala lipsă a unor elemente structurale, modificări față de
proiectul inițial.
G.C.2.4. Materiale
(2) Pentru determinarea caracteristicilor mecanice ale oțelului din elementele structurale,
se recomandă prelevarea eșantioanelor de probă din zonele cu solicitare redusă, de
exemplu:
- barelor comprimate: extremitățile tălpilor de la capetele elementelor;
- elemente încovoiate, elemente comprimate și încovoiate: inima profilului laminat
respectiv inima și tălpile elementelor cu secțiune compusă;
- elemente întinse: din zonele de prindere unde secțiunea elementului este mai
dezvoltată din motive constructive.
Prelevarea eșantioanelor de probă se poate efectua din rigidizări sau muchiile exterioare
ale flanșelor/plăcilor de bază etc. dacă din documentația tehnică disponibilă rezultă că
aceste piese sunt realizate din același oțel cu secțiunea curentă a elementelor structurale.
Prelevarea se va realiza cu mijloace de tăiere/decupare mecanică, este interzisă folosirea
mijloacelor termice de tăiere sau decupare. După prelevarea eșantioanelor secțiunea
elementului va fi refăcută.
Se va evita prelevarea eșantioanelor de probă din zonele elementelor structurale
susceptibile de a se deforma în domeniul postelastic.
306
Stabilirea proprietăților fizico-mecanice ale oțelului se realizează prin metode
agrementate (spectrografie, duritate, analiză chimică a oțelului, încercare la tracțiune,
încercare la încovoiere prin șoc) pe epruvete extrase din elementele structurale prin
sondaj din fiecare tip de element structural (grindă, stâlp, contravântuire, link, perete de
forfecare);
Pentru construcții de importanță normală sau redusă în cazul utilizării metodologiilor de
nivel I și II se poate realiza o verificare a elementelor structurale metalice luându-se în
considerare caracteristicile mecanice corespunzătoare mărcii celei mai slabe de oțel din
momentul realizării construcției.
Limita de Conținutul
Rezistenta Alungire pe
curgere de carbon
Calitate la rupere epruveta lunga Observații
minima informativ
[kgf/mm2] minimum [%]
[kgf/mm2] (mediu) [%]
OL00 - sub 50 - 0.10 -
OL34 19 34 – 42 26 0.12 sudabil
OL38 22 38 – 47 21 0.18 sudabil
OL42 24 42 – 52 19 0.25 puțin sudabil
OL50 27 50 - 60 18 0.35 greu sudabil
Notă. Valorile din tabelul de mai sus sunt preluate din STAS 500-49
Limita de Modul de
Limita elastică Rezistența de rupere
Denumire proporționalitate elasticitate
[N/mm2] 2 [N/mm2]
[N/mm ] [N/mm2]
Fontă - 120÷140 ~ 100.000
Fier pudlat 180÷260 130÷160 330÷400 ~200.000
Oțel moale St.37 ≥ 200 180÷230 370÷450 210.000
Oțel St.48 ≥ 300 280÷320 480÷580 210.000
Notă. Valorile din tabelul de mai sus sunt preluate din lucrarea Victor Asquini, Indicator tehnic
în construcții, București, Editura Cartea Românească, București 1938.
307
G.C.3.1. Lista condițiilor de alcătuire a structurilor din oțel amplasate în zone
seismice
308
G.C.4.2.3. Factorul de amplificare a deplasărilor
309
(2) De multe ori, pentru a limita costurile legate de testele pe materiale și pentru a ține
cont de faptul că clădirile sunt în funcțiune, beneficiarii rapoartelor de expertiză solicită
un nivel minim de testare. Este important ca beneficiarii să fie informați referitor la
prevederile codului privind nivelul de cunoaștere, factorii de încredere și metodologiile
de calcul posibile. Dacă se realizează un număr mai mare de teste, gradul de încredere
în valorile obținute este mai ridicat. Aceasta permite utilizarea unor coeficienți de
încredere mai mici și metodologii de evaluare mai complexe, care pot conduce la o
încadrare mai bună a clădirii existente în clase de risc și, când lucrările de consolidare
sunt necesare, la o amploare mai redusă a acestora. Prin urmare, o investigație mai
amănunțită a clădirii existente poate conduce la o reducere a costurilor de consolidare,
reducere semnificativă față de costul suplimentar al investigațiilor (față de nivelul
minimal).
G.D.3.1. Generalități
(3) Evaluarea siguranței trebuie făcută pentru efectele acțiunii seismice atât în planul
peretelui cât și perpendicular pe acesta. Deși aceste efecte pot fi simultane pentru un
perete, verificările pentru acțiunea seismică în planul pereților și perpendicular pe
aceasta pot fi făcute separat, deoarece în majoritatea situațiilor clădirile au pereții
structurali dispuși pe două direcții ortogonale.
310
(7) Valorile propuse pentru coeficientul parțial de siguranță pentru zidărie, M, țin cont
de nivelul mai redus de control al calității întâlnit în diferitele perioade istorice, care au
condus la o lipsă de omogenitate mai semnificativă a caracteristicilor mecanice a
materialelor decât în cazul clădirilor moderne. Ca termen de comparație, codul P100-
1/2013 prevede, pentru verificarea la starea limită ultimă (ULS) a clădirilor noi cu pereți
structurali din zidărie, valori ale coeficienților parțiali de siguranță mai mari sau cel
puțin egali cu 1.8.
G.D.3.4.1.8 Verificarea prin calcul static neliniar pentru efectele acțiunii seismice
în planul pereților (metodologia de nivel 3)
(1) Valorile recomandate pentru deplasarea ultimă, adică 0.8% pentru pereții ductili,
respectiv 0.4% pentru pereți fragili se regăsesc și în documente normative din alte țări,
cum ar fi cele din Italia (Primi Elementi in Materiali Di Criteri Generali Per La
Classificazione Sismica DelTerritorio Nazionale E Di Normative Tecniche Per Le
Costruzioni in Zona Sísmica, Come Modificato Dall’OPCM 3431 Del 3/5/05 - în
Italiană).
311
(2) Prevederile de la (2) și (3) sunt similare celor din SR EN 1998-3
312
cele mai des întâlnite mecanisme de avariere observate în cursul cutremurelor recente
din Italia.
(6) Calculul la starea limită ultimă considerând valoarea de proiectare la compresiune
egală cu 0.85 fd și neglijând rezistența la întinderi se regăsește și în documente normative
din alte țări, cum ar fi cele din Italia (Primi Elementi in Materiali Di Criteri Generali Per
La Classificazione Sismica DelTerritorio Nazionale E Di Normative Tecniche Per Le
Costruzioni in Zona Sísmica, Come Modificato Dall’OPCM 3431 Del 3/5/05 - în
Italiană).
Pentru evaluarea capacității pereților, în funcție de geometrie și de legăturile pe cele 4
laturi, se pot utiliza relațiile de calcul din codul CR6, care sunt armonizate cu cele din
SR EN 1996.
G.E.1. Generalități
313
- P13-70 : a păstrat în principal același nivel de forțe seismice de proiectare ca și P13-
63; idem în ceea ce privește prevederile constructive;
- P100-78 : a prevăzut unele sporuri ale nivelului de forțe seismice de proiectare dar
prevederile constructive pentru CNS lipsesc complet;
- P100-81 : a menținut nivelul forțelor seismice din P100-78; a apărut un capitol
important Măsuri privind proiectarea și execuția instalațiilor pentru construcții;
- P100-92 : a menținut nivelul forțelor seismice din P100-81 (cu unele precizări) iar
capitolul referitor la proiectarea instalațiilor a căpătat o dezvoltare mai mare
(inclusiv o anexă explicativă);
- P100-2006 : standard armonizat cu Normele Europene; a crescut nivelul forțelor
seismice față de P100-92; introduce calculul la acțiuni seismice caracterizate prin
intervale medii de recurență diferite; conține un capitol distinct destinat proiectării
CNS.
(3) Principalele CNS a căror avariere poate afecta siguranța vieții persoanelor din
exteriorul clădirii, poate bloca accesele în clădire și/sau poate provoca pagube materiale
clădirii și terților, sunt:
- pereți exteriori nestructurali (fațade grele și ușoare/pereți cortină), inclusiv
placajele/finisajele și decorațiunile atașate acestora, copertinele de la intrări;
- elemente de protecție termică de pe pereții structurali;
- elemente decorative sau atașate pe fațade: parapeți, jardiniere, firme, antene și
similare;
- elemente de construcție aflate la nivelul acoperișului: lucarne, cornișe, atice, coșuri
de fum și de ventilație, piese ale învelitorilor ceramice;
- garduri de incintă.
Principalele CNS a căror avariere poate afecta siguranța vieții persoanelor din
interiorul clădirii, poate împiedica accesul echipelor de intervenție sau evacuarea în
siguranță a clădirii, sunt:
- pereții de compartimentare, mai ales cei de pe căile de acces/evacuare;
- tavanele suspendate, inclusiv corpurile de iluminat;
- instalațiile sau echipamentele a căror avariere poate provoca accidente: boilere,
cazane sub presiune, transformatoare electrice, etc.
Riscul pentru siguranța vieții este cel mai important dintre toate cele care pot fi
asociate cutremurelor. Acest risc se manifestă prin:
- pierderi de vieți omenești;
- persoane rănite;
- epidemii (în unele situații cu incidență rară).
Pierderile de vieți omenești și rănirea persoanelor se pot produce ca efect direct al
ruperii/căderii unor CNS sau, în anumite situații, ca urmare a unor consecințe indirecte
(întreruperea surselor de alimentare de rezervă, incendii, explozii, etc).
În multe cazuri avarierea CNS poate avea și alte consecințe care pun în pericol
siguranța vieții sau amplifică acest tip de risc:
314
- contribuie la amplificarea panicii deoarece căderea unor CNS pe coridoare sau pe
scări împiedică locatarii să părăsească rapid clădirea;
- provoacă incendii, explozii sau scurgeri de substanțe periculoase pentru
sănătatea/viața oamenilor.
(4) Pierderile de valori materiale se referă atât la valoarea de înlocuire a componentelor
arhitecturale, a instalațiilor și a echipamentelor avariate cât și la bunurile adăpostite în
clădire, care sunt distruse sau degradate.
Valoarea pierderilor provocate de avarierea CNS (inclusiv a bunurilor adăpostite în
clădire) poate fi importantă deoarece acestea reprezintă o pondere majoră în costul total
al clădirii. În ceea ce privește pierderile materiale provocate de distrugerea sau
degradarea bunurilor adăpostite în clădire se poate aprecia că acestea reprezintă circa
1/3 din totalul pierderilor cauzate de cutremur. [FEMA, 1981, An Assessment of the
Consequences and Preparations for a Catastrophic California Earthquake: Finding and
Actions Taken Washington D.C.]
Pierderile directe și indirecte cauzate de afectarea seismică a CNS dețin o pondere
ridicată în ansamblul cheltuielilor generale de reabilitare post seism și justifică atenția
pe care specialiștii au început să o acorde proiectării seismice a CNS.
De asemenea, în multe cazuri, consecințele unor avarii ale CNS pot amplifica mult
costurile directe, legate de valoarea de înlocuire.
Câteva situații de acest tip au fost semnalate după unele cutremure importante din
trecut:
- ca urmare a pierderilor de apă provocate de avarierea unui rezervor sau chiar numai
a unei conducte de apă sub presiune poate fi necesară refacerea unor suprafețe mari
de finisaje degradate; din aceeași cauză se poate produce degradarea documentelor
aflate în dulapuri sau pe rafturi sau distrugerea calculatoarelor împreună cu bazele
de date respective;
- în cazul în care ruperea unei conducte de gaz provoacă un incendiu, pagubele totale
pot fi incomparabil mai mari decât valoarea de înlocuire a conductei;
- răsturnarea calculatoarelor poate provoca pierderea informațiilor stocate cu
consecințe deosebit de grave pentru desfășurarea activității întreprinderilor
mergând până la blocarea activității pe o perioadă importantă de timp.
(5) Avarierea CNS care poate produce scoaterea din funcțiune a unor clădiri cu funcțiuni
esențiale (de exemplu, în cazul spitalelor, centrelor de comunicații, etc.) pune în pericol
siguranța vieții utilizatorilor. În această categorie se încadrează aparatura specifică,
rețelele de alimentare, mobilierul tehnologic, elemente ce trebuie să fie identificate, în
fiecare clădire în parte, de către specialiștii utilizatori.
(8) O categorie specială de pierderi sunt cele legate de avarierea/distrugerea unor valori
culturale. Acestea, chiar dacă sunt evaluate în prețurile curente de piață, sunt de fapt "de
neprețuit", înlocuirea unor piese distruse sau degradate fiind practic imposibilă. Din
acest motiv pierderile valorilor culturale pot fi asemănate, forțând puțin comparația, cu
pierderile de vieți omenești.
315
(3) Analiza calitativă trebuie să pună în evidență premizele unei eventuale comportări
nefavorabile în cazul cutremurului cum ar fi :
- lipsa unor legături eficiente cu structura, în planul elementului sau perpendicular pe
acest plan (armături de continuitate, piese sudate, buloane de ancoraj, etc), sau
deteriorarea acestor legături;
- deteriorarea materialelor ca urmare a unor suprasolicitări precedente sau datorită
acțiunilor diferiților agenți fizici, chimici sau biologici;
- raportul "înălțime/dimensiunea minimă a bazei" pentru elementele simplu rezemate
pe planșee (parapeți, atice, coșuri de fum, etc);
- lipsa unor spații de separare între elementele nestructurale și structura principală a
clădirii (de exemplu, situația panourilor vitrate în cazul structurilor alcătuite din
cadre);
- existența unor rosturi antiseismice care nu traversează componentele arhitecturale
(de exemplu, prezența pereților despărțitori continui peste rost) sau de instalații (de
exemplu, conducte fără dispozitive de compensare a deplasărilor la rost);
- existența unor legături rigide, necontrolate, între elementele nestructurale și
structura principală care pot crea premizele unor avarii structurale (de exemplu,
"scurtarea" stâlpilor prin buiandugi sau centuri din beton armat);
- existența unor materiale/utilaje/echipamente care pot produce incendii sau explozii.
316
unuia dintre modurile de vibrație ale structurii, rezultând din această cauză, și fiind
favorizată și de amortizarea proprie redusă, o situație de cvasi-rezonanță, cu
amplificarea foarte importantă a mișcării la baza CNS (la nivelul unde aceasta este
rezemată). În cazurile, mai rare, în care masa și rigiditatea CNS au mărimi apropiate
de cele ale structurii principale se poate produce un fenomen de interacțiune,
semnificativ ca intensitate, între CNS și structura principală. Ca urmare sistemul
compus "structură + CNS" poate căpăta perioade proprii apropiate astfel încât
răspunsul seismic maxim poate corespunde la două sau chiar trei perioade proprii
ale structurii.
- proprietățile mecanice ale materialelor și echipamentelor au unele particularități
care pot amplifica efectele acțiunii seismice
De regulă, materialele din care sunt alcătuite CNS nu sunt adecvate pentru preluarea
solicitărilor seismice: au comportare fragilă (sunt lipsite de ductilitate) și au rezistențe
mecanice reduse, în particular la eforturi unitare de întindere;
Componentele echipamentelor și mai ales prinderile (asamblările) dintre acestea
pot fi deteriorate / desfăcute cu ușurință de mișcarea construcției în timpul cutremurului
ducând la ieșirea din funcțiune a instalației / echipamentului. Ca atare răspunsul seismic
al fiecărei CNS este diferit în funcție de domeniul de comportare – fragil sau ductil - al
materialului din care aceasta este alcătuită. În cazul echipamentelor electro-mecanice
răspunsul seismic depinde și de capacitatea acestora de a suporta mișcările individuale
diferite ale componentelor în timpul cutremurului.
Avarierea/ruperea CNS prin efectul direct al cutremurului se poate produce prin:
- depășirea rezistenței materialului;
- răsturnarea datorită ancorării insuficiente sau lipsei de ancorare;
- deplasarea prin lunecare, datorită ancorării insuficiente sau lipsei de ancorare.
Avarierea/ruperea CNS prin efectul indirect al cutremurului se poate produce din
una dintre următoarele cauze:
- deplasarea relativă de nivel excesivă a structurii;
- incompatibilitatea rigidității CNS cu rigiditatea structurii;
- interacțiuni necontrolate între elementele structurii și CNS alăturate;
- prinderea CNS de două structuri (tronsoane) independente;
- prinderea CNS de structură în mai multe puncte.
(10) Estimarea stării de avariere a CNS din clădiri trebuie făcută separat pe tipuri de
componente în funcție de parametrii care caracterizează tipul efectului seismic care
produce avarierea:
- în cazul avarierii prin efectul direct al cutremurului, parametrul care definește
nivelul de avariere este valoarea de vârf a accelerației seismice de etaj;
- în cazul avarierii prin efectul indirect al cutremurului, parametrul care definește
nivelul de avariere este driftul (deplasarea relativă de nivel raportată la înălțimea de
nivel).
317
Anexa H (informativă): Exemple de calcul a lucrărilor de intervenţie structurală
la clădiri existente, vulnerabile seismic
H.1. Structuri în cadre de beton armat
318
Stâlpii, atât cei interiori, cât şi cei marginali, au secţiune variabilă pe înălțime,
pornind de la 35x70cm sau 30x60cm la parter și subsol pană la 30x40cm sau 30x50cm
la ultumul nivel. Stâlpii sunt orientaţi cu latura lungă pe direcţia transversală.
Grinzile cadrelor transversale au dimensiunile secţiunii transversale variind pe
verticală: 30x65cm la parter, 30x60cm la primele 2 etaje, 30x55cm la etajele 3 şi 4 şi
35x50cm la ultimile 2 niveluri.
Grinzile cadrului longitudinal central au dimensiunile secţiunii transversale
30x40cm, la toate nivelurile, iar grinzile cadrelor longitudinale din faţadă, 30x45cm,
de asemenea pe toată înălţimea clădirii.
Din compararea proprietăţilor de rigiditate şi rezistenţă ale celor 2 serii de
cadre, apare cu evidenţă că structura principală este mai puternică în direcţia
transversală decât în direcţia longitudinală.
Structura verticală este completată cu nuclelul de pereţi care îmbracă golurile
ascensoarelor. Legătura acestuia cu planşeul de nivel este realizată numai pe una
dintre laturi, astfel încât transmiterea forţelor inerţiale, care acţionează la nivelul
planşeelor, la pereţii lifturilor, este una limitată.
Placa planşeului este completată de grinzile secundare care susţin peretele
longitudinal al culoarului. Acestea au secţiunea 30x40cm pe toată înălţimea clădirii.
Placa planşeului are grosimea de 10 cm.
Armarea este realizată cu oţel cu suprafaţa netedă OB37, iar betonul folosit
este B250, echivalentul clasei C16/20. Examinarea planurilor de armare evidenţiază
prezenţa unei cantităţi substanţiale de armătură, atât în stâlpi, cât şi în grinzi. Aceasta
se datorează şi faptului că încărcările considerate, 350 kgf/m2, pentru încărcarea
permanentă, şi 300 kgf/m2, pentru încărcare utilă, sunt sensibil mai mari decât cele
efective, cât şi, posibil, intenţiei de a obţine o asigurare suficientă faţă de acţiunile
orizontale. Această ipoteză este dovedită de reducerea armării grinzilor de la bază
către partea superioară a construcţiei.
Pe de altă parte, prevederea unei cantităţi importante de armatură continuă la
reazemele grinzilor reprezintă, de asemenea, o caracteristică de alcătuire favorabilă
pentru comportarea la cutremur.
Principalul deficit constatat din examinarea planurilor de armare este cantitatea
mai mică de armare transversală, prevăzută în grinzi şi stâlpi, în raport cu practica
actuală rezultată din cerinţele mai mari prevăzute de codurile de proiectare în vigoare
astăzi.
Subsolul este dezvoltat pe suprafaţa definită de axele 5 şi 13, respectiv A şi C.
Pereţii de contur ai subsolului sunt realizaţi din zidărie de cărămidă, practică
des utilizată la acea vreme.
Fundaţiile stâlpilor structurii sunt realizate cu grinzi de fundaţie de tip cuzinet
de beton armat şi tălpi de beton simplu. Este de remarcat că fundaţiile tuturor stâlpilor
sunt situate la aceeaşi adâncime, stâlpii din afara subsolului coborând până la cota de
fundare a stâlpilor zonei cu subsol a clădirii.
Atat dimensiunile elementelor, cât și armarea longitudinală și transversală din
grinzi și stâlpi sunt sintetizate în tabelul H.1.1. Planul de cofraj al etajului curent este
prezentat în figura H.1.1.
319
Din tabelul H.1.1 se observă cu ușurință că structura în cauză prezintă o
rigiditate mai mare pe direcția transversală, având stâlpii orientați pe această direcție și
grinzi mai înalte. De asemenea armarea longitudinală, cât și transversală este mai
consistentă pe direcția transversală a structurii decât pe cea longitudinală. Încă din
acest stadiu al evaluarii ne putem aștepta ca structura să aibe o comportare
nesatisfacatoare la acțiuni seismice, în special pe direcția longitudinală.
Exemplul tratează numai calculul pe direcția transversală, prezentarea
planurilor de armare și a rezultatelor fiind mai clară pe această direcție, datorită
simplității structurale. Calculele detaliate se prezintă numai pentru cadrul transversal
curent.
Planurile de armare și secțiunile cadrelor din axele 2, 3, 14 și 15 (considerate
curente) sunt prezentate în figurile H.1.2 – H.1.6. Sunt de remarcat următoarele detalii
de armare specifice zonelor seismice, dar atipice perioadei în care s-a proiectat
clădirea:
• la partea superioară a grinzilor se țin continui minim 2Φ25 pe toată
lungimea;
• la partea inferioară a grinzilor, se țin continui minim 2Φ20 pe toată
lungimea;
• etrierii sunt îndesiți pe lungimea de suprapunere a armăturilor
longitudinale din stâlpi;
• fiecare armătură armătură longitudinală a secțiunii stâlpului se găsește
la colțul unui etrier.
Ținând cont că există planurile integrale ale proiectului de execuție, s-a
considerat nivelul de cunoaștere KL3: cunoaștere completă.
320
Figura H.1.1: Plan cofraj etaj curent
321
Figura H.1.2: Armarea cadrelor transversale 2, 3, 14 și 15
322
Figura H.1.3: Secțiuni caracteristice stâlp marginal
323
Figura H.1.4: Secțiuni caracteristice stâlp central
324
Figura H.1.5: Armături longitudinale stâlpi (în stânga stâlpii
marginali)
325
Figura H.1.6: Secțiuni caracteristice și armări grinzi
326
H.1.3. Evaluare cantitativă a structurii utilizând metodologia de nivel 3
Metodologia de nivel 3 de evaluare cantitativă este bazată pe analize neliniare
ale structurilor. Acest tip de analize permit o evaluare globală a unei structuri și o
corelare mai exactă între cerințele impuse de acțiunea seismică și capacitatea structurii
de a prelua aceste solicitări. Metodologia de nivel 3, reprezintă cea mai avansată
metodă de evaluare permisă de P100-3 [2]. Metodologia este recomandata, însa numai
în situația în care există proiectul original al structurii, avand în vedere nesitatea
cunoașterii cu precizie ridicată a armării elementelor structurale.
Se recomandă ca primă modalitate de evaluare, analizele static neliniare,
întrucât acest tip de analize sunt relativ ușor de realizat, timpul de analiză și procesare
a datelor este mic, iar informațiile oferite au un grad sporit de transparență. Această
analiză este indicată în cazul structurilor în cadre care răspund preponderent pe
translație. În cazul structurilor cu pereți sau al structurilor neregulate la care modurile
de vibrație sunt cuplate, se recomandă folosirea analizei dinamice neliniare. Această
analiză furnizează rezultate realiste pentru eveluarea forței tăietoare în pereți și pentru
evaluarea efectelor torsiunii.
327
La etajul curent există două tipuri de pardoseli:
• Pardoseli grele între axele 8-10, în dreptul casei de scară;
• Pardoseli ușoare în rest.
De asemenea, există două tipuri de încărcări utile:
• Utila circulații pe culoarul central și între axele 8-10;
• Utila curentă în rest.
328
I =G
( L2x + L2y )
(H.1.1)
12
în care:
G este greutatea de nivel;
Lx , Ly reprezintă dimensiunile în plan ale planșeului;
329
interacțiunea dintre moment încovoietor și forță axială. Curba de comportare moment-
rotire are o ușoară consolidare după curgere.
Modelarea se face în spiritul proiectării capacității de rezistență, adică nu sunt
permise cedările din forță tăietoare, iar ductilitatea este infinită pentru solicitarea de
încovoiere. După rularea analizei, se verifică explicit dacă ipotezele de calcul sunt
corecte, adică se verifică rezistența tuturor elementelor la forță tăietoare și capacitatea
de rotire în articulațiile plastice.
Pentru grinzi, momentul de curgere se consideră aproximativ egal cu momentul
capabil al secțiunii. Capacitatea de rezistență se evaluează cu rezistențele medii ale
materialelor, pentru a rezulta mecanismul de plastificare cu cea mai mare probabilitate
de apariție.
330
nu-și poate atinge integral momentul capabil. Raportul între aria de armătură efectivă a
unei armături și aria reală a unei armături rezultă:
lbd
− 17
As, ef d bl ef 32 − 17 (H.1.2)
= 0.1 + 0.9 = 0.1 + 0.9 = 0.85
As 18 18
Se evaluează ariile efective de armătură în stâlpi pentru secțiunea 8-8 din fig.
2.2. Lungimea de suprapunere este 100cm, deci lungimea de ancoraj efectivă este
100/1.5=67cm, adică 27φ pentru armăturile φ25 și 33φ pentru armăturile φ20. În
consecință, ariile efective considerate pentru trasarea curbei de capacitate sunt:
• pentru Φ20:
lbd
− 17
As, ef d bl ef 33 − 17
= 0.1 + 0.9 = 0.1 + 0.9 = 0.90
As 18 18
• pentru Φ25:
lbd
− 17
As, ef d bl ef 25 − 17
= 0.1 + 0.9 = 0.1 + 0.9 = 0.50
As 18 18
331
• Y – punctul de curgere;
• U – punctul în care se atinge capacitatea de rezistență;
• X – punctul de rupere.
332
P − P l M
B
+ , P PB
PT − PB
M YB
f Y (P , M ) = u (H.1.3)
P − PB M
P − P +
M , P PB
C B YB
Pentru o forță axială dată (P), ecuația curbei de curgere este:
MX MY
f Y (P, M X , M Y ) = + (H.1.4)
M YPX M YPY
în care:
P este forța axială;
PT este forța axială capabilă la întindere;
PC este forța axială capabilă la compresiune;
333
u , l , sunt parametri ce trebuie calibrați.
Parametrii curbei de de interacțiune αu și αl se calibrează obligând curba de
interacțiune să treacă prin punctele asociate momentului încovoietor capabil pentru
forță axială nulă în cele două planuri principale de încovoiere (fig. H.1.10). Parametrul
β se calibrează pe baza momentului încovoietor capabil asociat forței axiale de balans
la 45° (Mx=My).
În alte programe, curba de interacțiune este furnizată direct de utilizator prin
puncte discrete.
Pereții de zidărie de la subsol au fost modelați prin intermediul unor diagonale
echivalente ce pot prelua numai compresiune. Pentru determinarea grosimii
diagonalelor, în absența unor prevederi în codurile naționale, s-au utilizat prevederile
din codul FEMA 356 [6] pentru rigiditate.
MOD T [s] εX εY εθ
1 1.35 0.75 0.00 0.00
2 1.15 0.00 0.72 0.00
3 1.07 0.00 0.00 0.71
334
în care:
Gk greutatea nivelului k;
k forma deformată la nivelul k a distribuției considerate.
Pentru distribuția de tip modal, forma deformată este cea a modului
fundamental de vibrație, în timp ce pentru distribuția de tip accel, se consideră o
deformată cu valori unitare la fiecare nivel. În prectică, forțele laterale se normalizează
la forța de la vârf:
F
fk = k (H.1.6)
Fn
Tabelul H.1.7: Evaluarea forțelor orizontale pentru distribuția modală a acțiunii seismice
Tabelul H.1.8: Evaluarea forțelor orizontale pentru distribuția proporțională cu masele de nivel a
acțiunii seismice
335
• Subsolul este suficient de rigid, având o comportare elastică;
• Pe direcția transversală, mecanismul de plastificare este cel dorit, cu
articulații plastice la capetele grinzilor și la baza stâlpilor;
• Pe direcția longitudinală, mecanimsul de plastificare este unul combinat,
ultimele două niveluri având o comportare elastică.
Curba forță-deplasare este prezentată în fig. H.1.13. Informații de ansamblu
calitative furnizează evaluarea factorului de redundanță structurală și compararea
forței asociate mecanismului de plastificare cu forța de cod pentru o structură calculată
conform normativelor în vigoare. Coeficientul seismic rezultă:
a g (T ) 2 .5
cs = I = 1 0.35 0.85 = 0.11 (H.1.7)
g q 6.75
în care:
I =1 coeficient de importanță-expunere al clădirii;
a g = 0.35 g accelerația terenului pentru proiectare;
336
Figura H.1.11: Mecanismul de plastificare pe direcție longitudinală
(ax B)
337
Figura H.1.13: Curba forță-deplasare pe direcție transversală
338
Adițional, se calculează următorii parametri (tab. H.1.9):
• masa totală a structurii:
m = mk = 5804kNs 2 / m (H.1.12)
339
cy 0.158
c *y = = = 0.219 (H.1.20)
0.72
Pentru a avea un sistem dinamic complet, se propune fracțiunea din
amortizarea critică 5% și modelul hysteretic Takeda.
340
l* 2938
d= d* = 0.12 = 0.17m ( SLS )
m* 2075
Se observă că dm≈d, deci se poate concluziona că cerința de deplasare este
corect calculată. În general, în cazul structurilor în cadre, biliniarizarea se poate face la
atingerea mecanismului, fără a efectua iterații.
341
observă că pe această direcție driftul unghiular maxim este mai mic decât limita
impusă de cod la SLU (2.5% rad), deci verificarea este îndeplinită. La SLS însă, driftul
unghiular maxim este 0.88% rad, mai mare decât limita impusă de cod în cazul
partițiilor grele din zidărie (0.5% rad). În consecință, sunt de așteptat degradări
semnificative în compartimentările din zidărie la acțiunea unui seism asemănător celui
de serviciu.
în care:
342
el = 1.8 coeficient parțial de siguranță;
este forța axială normalizată;
' , coeficienți mecanici de armare ai armăturii comprimate/întinse;
f cm rezistența medie la compresiune a betonului;
Lv lungimea brațului de pârghie;
h înălțimea totală a secțiunii;
este factorul de eficiență a confinării;
sw este coeficient de armare transversală;
• distanța dintre două bare longitudinale aflate la colț de etrier pe cele două
direcții (fig. H.1.18):
h 542
bix = 0 = = 271mm
2 2
(H.1.25)
b 242
biy = 0 = 81mm
3 3
• suma pătratului distanțelor dintre două bare aflate la colț de etrier:
343
Figura H.1.19: Variația forței axiale la baza stâlpilor în funcție de
deplasarea normalizată la vârf
v) Calculul forței axiale normalizate (forța axială din pasul corespunzător cerinței
de deplasare)
N Ed 1265 10 3
= = = 0.36 (H.1.29)
b h f cm 300 600 19.37
344
Deoarece există suprapunere în zona plastică și armăturile sunt netede,
lungimea brațului de forfecare se modifică conform relației:
Lv = L'v −l0 = 2.71 − 1 = 1.71m (H.1.31)
în care:
l0 = 1m este lungimea de suprapunere a armăturilor φ25.
vii) Calculul coeficienților mecanici de armare. Pentru stâlpi, armătura
comprimată este ultimul rând de armături, iar armătura întinsă este
reprezentată de restul armăturilor. Deoarece există suprapuneri în zonă
plastică, coeficientul mecanic de armătură comprimată se dublează.
As' f ym 2 6 25 283.5 2 6 491 283.5
' = = = = 0.480 0.01
Ac f cm 300 600 19.37 300 600 19.37
A f ym 6 25 + 2 20 283.5 6 491 + 2 314 283.5 (H.1.32)
= s = = = 0.291 0.01
Ac f cm 300 600 19.37 300 600 19.37
viii) Calculul rotirii plastice capabile de bază asociate SLU (relația H.1.22)
f ywm
sw
3 0.0145 1 max (0.01, ')
0.3 0.35
0.2 Lv
um
* pl
= 25 f cm
=
4 el 4 max (0.01, )
f cm
h
283 .5
0.480
0.3 0.35 0.415 0.0066
3 0.0145 1 0.2 1710
= 19.37 25 19 .37 = 0.0126 rad
4 1.8 4 0.36 0.291 600
ix) Calculul rotirii plastice capabile asociate SLU
Deoarece se folosesc armături netede și există suprapuneri în zona plastică,
rotirea capabilă de bază trebuie afectată de anumiți coeficienți. În aceste condiții,
coeficientul de reducere rezultă:
l l
C = 0.0035 60 + min 50, 0 1 − 0 =
dbl Lv
(H.1.33)
1000 1000
= 0.0035 60 + min 50, 1 − = 0.146
25 1710
Dacă nu exista suprapunere în zone critice, capacitatea de rotire plastică se
multiplica doar cu coeficientul 0.375 în cazul utilizării de armături netede.
Rotirea plastică capabilă rezultă:
um
pl
= C um
* pl
= 0.146 0.0126 = 0.0018rad = 0.18%rad (H.1.34)
Pentru restul stâlpilor, rotirile plastice capabile la bază sunt prezentate în
tabelul H.1.11.
De asemenea, se exemplifică și calculul capacității de rotire plastică pozitivă
pentru grinda de peste etajul 3 în reazemul central (secțiunea 13-13 în figura H.1.2 și
345
H.1.6). În cazul grinzilor, factorul de eficiență a confinării este neglijabil, așa că relația
generală de calcul poate fi simplificată după cum urmează:
346
Rotirea plastică capabilă pozitivă de bază rezultă (relația H.1.35):
0.3 0.35
3 0.0145 − +
0.2 Lv 3 0.0145 0.160
0.3
0.2 3190
0.35
um
* pl
= f cm = 19.37 = 0.024rad
4 el +
h
4 1.8 0.080 600
um
pl
= C um
* pl
= 0.375 0.024 = 0.009rad = 0.9%rad
347
Tabelul H.1.12: Evaluarea rotirii plastice capabile în grinzi
Articulatie p [kN/m] MRm+ [kNm] MRm- [kNm] As' [mm2] As [mm2] ω' ω Lv [m] θ*umpl [rad] θumpl [rad]
+
AP1 24.37 226 278 2455 1473 0.200 0.120 3.03 0.022 0.008
-
AP1 24.37 226 342 1473 2455 0.120 0.200 2.42 0.015 0.006
AP2+ 24.37 226 342 1964 1473 0.160 0.120 3.37 0.022 0.008
-
AP2 24.37 226 278 1473 1964 0.120 0.160 2.08 0.015 0.006
AP3+ 16.97 226 342 1964 1473 0.160 0.120 3.61 0.022 0.008
-
AP3 16.97 278 226 1473 1964 0.120 0.160 1.84 0.015 0.006
+
AP4 16.97 278 226 2455 1473 0.200 0.120 2.77 0.022 0.008
AP4- 16.97 226 342 1473 2455 0.120 0.200 2.68 0.016 0.006
+
AP5 24.37 131 251 2455 982 0.218 0.087 2.72 0.025 0.009
-
AP5 24.37 131 313 982 2455 0.087 0.218 2.73 0.015 0.005
+
AP6 24.37 131 313 1964 982 0.174 0.087 3.13 0.025 0.009
-
AP6 24.37 131 251 982 1964 0.087 0.174 2.32 0.015 0.006
AP7+ 16.97 131 313 1964 982 0.174 0.087 2.77 0.024 0.009
-
AP7 16.97 131 251 982 1964 0.087 0.174 2.68 0.015 0.006
+
AP8 16.97 131 251 2455 982 0.218 0.087 2.37 0.024 0.009
-
AP8 16.97 131 313 982 2455 0.087 0.218 3.08 0.015 0.006
+
AP9 24.37 75 223 2455 628 0.240 0.061 2.55 0.029 0.011
AP9- 24.37 75 278 628 2455 0.061 0.240 2.90 0.013 0.005
+
AP10 24.37 75 278 1964 628 0.192 0.061 3.01 0.029 0.011
-
AP10 24.37 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.44 0.014 0.005
AP11+ 16.97 75 278 1964 628 0.192 0.061 2.52 0.027 0.010
-
AP11 16.97 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.93 0.014 0.005
AP12+ 16.97 75 223 2455 628 0.240 0.061 2.08 0.027 0.010
-
AP12 16.97 75 278 628 2455 0.061 0.240 3.37 0.014 0.005
+
AP13 23.13 75 223 982 628 0.096 0.061 4.09 0.026 0.010
AP13- 23.13 75 111 628 982 0.061 0.096 1.36 0.014 0.005
+
AP14 23.13 75 111 1964 628 0.192 0.061 2.93 0.029 0.011
AP14- 23.13 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.52 0.014 0.005
+
AP15 20.33 75 111 1964 628 0.192 0.061 2.75 0.028 0.010
-
AP15 20.33 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.70 0.014 0.005
AP16+ 20.33 75 223 982 628 0.096 0.061 3.96 0.026 0.010
-
AP16 20.33 75 111 628 982 0.061 0.096 1.49 0.014 0.005
um
pl
0.16%
R3 = = = 0.15 (H.1.37)
efpl 1.08%
348
Figura H.1.21: Configurația articulațiilor plastice la cerința de
deplasare
349
Pentru început se prezintă calculul capacității de rezistență la forță tăietoare
conform SR EN 1992-1-1 [5] și P100-1/2013 [4]. În acest model, înclinarea
diagonalelor comprimate se consideră 45° pe toată lungimea stîlpului.
Etapele de calcul sunt:
• calculul înălțimii utile a secțiunii:
d = h − a s 600 − 40 = 560mm (H.1.39)
N 1265 10 3
x = 327 mm (H.1.42)
b f c 300 12.91
iii) Calculul rigidității la rotire a consolei echivalente a stâlpului (se
introduce modulul de elasticitate considerat în analiza statică):
3 Ec I c 3 (0.5 26830000 ) 0.3 0.6 3
k = = 80112 rad / m (H.1.43)
Lv 2.71 12
iv) Calculul rotirii aproximative de curgere a stâlpului:
M mec 760
y 0.6 = 0.6 = 0.0057 rad (H.1.44)
k 80112
v) Calculul componentei plastice a ductilității:
efpl 0.0107
pl = = = 1.88 (H.1.45)
y 0.0057
350
Ac = b h = 300 600 = 180000 mm 2 (H.1.46)
vii) Calculul coeficientului total de armare longitudinală:
As 12 25 + 2 20
tot = = = 0.036 (H.1.47)
bh 300 600
viii) Calculul înălțimii aproximative a brațului de pârghie:
z = h − 2a = 600 − 2 40 = 520mm (H.1.48)
ix) Calculul coeficientului de armare transversal:
VRN =
h−x
2 Lv
min (N ;0.55 Ac f c ) =
600 − 327
2 2710
(
min 1265 10 3 ;0.55 180000 12.91 = )
(H.1.50)
= 0.050 min (1265;1278) 10 3 63 10 3 N = 63kN
( )
K = 1 − 0.05 min 5; pl = 1 − 0.05 min (5;1.88) = 0.91 (H.1.51)
L
V Rc = 0.16 max (0.5;100 tot ) 1 − 0.16 min 5; v f c Ac =
h
2.71
= 0.16 max (0.5;100 0.036 ) 1 − 0.16 min 5; 12.91 180000 =(H.1.52)
0 . 6
= 0.576 0.28 3.59 180000 = 104 10 3 N = 104kN
VR =
1
el
VRN + K (VRc + Vw ) = 1.115 63 + 0.91(104 + 127 ) = 237kN (H.1.53)
351
K (V Rc + Vw ) = 0.91(104 + 127 ) = 183kN
1 1
VR = (H.1.54)
el 1.15
În consecință indiactorul R3 corespunzător solicitării de forfecare este:
VR 183
R3V = = = 0.65 (H.1.55)
VEd 280
În realitate, indicatorii R3 corespunzători rezistenței la forță tăietoare trebuie
calculați pentru toate elementele structurii cu scopul de a putea fundamenta soluțiile de
intervenție.
Se prezintă modul de calcul al capacității de rezistență a grinzilor pe baza
metodei din SR EN 1992-1-1 [5] și P100-1/2013 [4].
Diagramele de forță tăietoare asociate mecanismului de plastificare pentru
grinzile de la etajul 3 sunt prezentate în figura H.1.22. Valorile maxime de forță
tăietoare se ating în secțiunea unde momentul este la partea de sus, deci în evaluarea
capacității de rezistență intră și ultimul rând de armături înclinate, pentru acest sens
armăturile fiind străbătute de fisură.
352
VRd , i = Asi f yw sin ( ) = 491 246.5 0.707 = 86 10 3 N = 86kN (H.1.56)
H.1.3.4. Concluzii
Clădirea evaluată are o vechime de circa 45 de ani, fiind proiectată într-o
perioadă de timp în care cunoștințele inginerilor proiectanți în domeniul ingineriei
seismice erau forte limitate, prima reglementare de proiectare seismică (P13/63 [1]
aparută înainte de proiectarea construcției expertizate) având prevederi mult inferioare
codurilor de proiectare actuale. În aceste condiții, construcția a fost proiectată într-o
concepție preponderent gravitațională, reflectata în planurile de execuție.
Structura prezintă o serie de deficiențe de alcatuire în raport cu prevederile
codurilor de proiectare actuale și de rezistență și ductilitate.
O altă deficiență majoră a structurii este flexibilitatea înaltă la forțe orizontale
de tip seismic. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că elementele au cedări
fragile din forță tăietoare.
Conform calculelor, rezultă următoarele valori ale indicatorului R3 în
elementele verticale principale, după cum urmează:
• la deformații plastice R3 = 0.15 0.30 ;
• la forță tăietoare R3V = 0.65 .
353
Acest mod de consolidare presupune păstrarea sistemului existent de preluarea
a încarcarilor laterale și corectarea neajunsurilor acestuia. De regulă, pentru structurile
în cadre se folosește cămășuirea stâlpilor și/sau a grinzilor, introducerea de noi
elemente (de exemplu grinzi suplimentare, adiacente). În cazul de față se recomandă în
primul rând cămășuriea tuturor stâlpilor cu beton, pentru creștrea rigidității și a
rezistenței la acțiuni laterale și rezolvarea unor probleme de suprapunere ale barelor
longitudinale din stâlpi.
Este de notat faptul că structura are destulă rezistență (figura H.1.13), însă a
fost amendată din punctul de vedere al ductilității în principal din cauza utilizării
oțelului neted. De aceea, pe lângă intervențiile de la stâlpi, trebuie realizate grinzi
suplimentare adosate celor existente, cel puțin în unele cadre. Acestea au, pe lângă
rolul de sporire a rigidității, și rolul de sporire a rezistenței la încovoiere, reducând
astfel cerințele de rotire plastică în grinzile existente.
Prin soluții ce implică modificarea sistemului structural de preluarea a
încărcărilor laterale
Acest mod de consolidare presupune introducerea unui sistem nou de preluarea
a forțelor laterale și descărcarea sistemului existent. Astfel, consolidarea se poate
realiza fie prin introducerea de prereți de beton armat, fie prin introudcerea de alte
elemente disipative, cum ar fi diagonale metalice, linkuri metalice, diagonale cu
flambaj impiedicat.
Trebuie verificat în prealabil că planul arhitectural permite amplasare de pereți
sau elemente de contravântuire în zonele dorite. De asemenea, modificarea sistemului
structural de preluare a încărcărilor laterale presupune în toate cazurile intervenții
majore la nivelul infrastructurii și a sistemului de fundare, deoarece momentul de
răsturnare global este transmis local la teren și nu uniform ca în cazul structurilor în
cadre. Este de menționat faptul că în astfel de cazuri se acceptă și descărcarea pe
reazemele izolate ce pot fi reprezentate de fundațiile izolate ale stâlpilor.
354
Figura H.1.23: Plan amplasare pereți de consolidare
355
Figura H.1.24: Elevație perete ax 2 la bază
356
Trebuie menționat că realizarea oricărei soluții de intervenție se efectuează
numai după descărcarea la minimul posibil al structurii existente. De exemplu, pe
lângă eliminarea sarcinilor utile, se vor dezafecta partițiile grele și pardoseala (evident
în cazul în care se are în vedere modificarea acestora).
357
Figura H.1.27: Armarea peretelui înrămat (etaj 1 și etaj 2)
358
Figura H.1.29: Detalii poziționare ancore chimice în elemente
adiacente
359
fi confirmată decât după realizarea unui calcul neliniar care să permită verificarea în
termeni de deformații plastice a ductilității pereților. În cazul în care ductilitatea este
insuficientă, este necesară cămășuirea zonei de bulb cu scopul de a crește
caracteristicile de deformabilitate ale peretelui. O altă soluție poate fi folosirea de
pânze din FRP, cu rol de a crește confinarea bulbului.
Rezistențele folosite pentru beton și oțel sunt prezentate în tabelul H.1.13.
a30
g
I = 225 = 0.4
SLS
ag
360
Tabelul H.1.14: Rezultatele analizei modale a structurii consolidate
MOD T [s] εX εY εθ
1 0.71 0.64 0.00 0.00
2 0.69 0.00 0.61 0.00
3 0.57 0.00 0.00 0.63
361
Tabelul H.1.15: Verificarea peretelui din axul 2 la moment încovoietor
Etaj NEd [kN] M'Ed [kNm] Armare bulb Armare inima MRd [kNm] Ω MEd [kNm] MRd/MEd
Parter 4392 20741 8φ25+2φ20 2φ14/200 21819 20741 1.05
Etaj 1 3823 15797 8φ25+2φ20 2φ14/200 21014 21604 0.97
Etaj 2 3238 11636 10φ20 2φ12/200 16942 15913 1.06
Etaj 3 2629 8424 10φ20 2φ12/200 15978 1.05 11520 1.39
Etaj 4 2011 5684 8φ20+2φ16 2φ12/200 14695 7774 1.89
Etaj 5 1380 3929 8φ20+2φ16 2φ12/200 13621 5374 2.53
Etaj 6 750 3323 8φ20+2φ16 2φ12/200 12409 4544 2.73
362
viii) Calculul forței tăietoare capabile:
VRd = VRd ,c + VRd , s = 1324 + 2654 = 3978kN VEd = 2116kN
H.1.4.4. Concluzii
Se consideră că în urma consolidării, structura se încadrează în clasa III de risc
seismic (RsIII). Adițional mai trebuie verificat dacă există elemente care cedează
fragil din forță tăietoare la SLU. În aceste cazuri, este necesar să se realizeze detalii
locale pentru îndepărtarea acestui neajuns. Se pot folosi cămășuiri locale cu FRP sau
juguri metalice.
H.1.5. Referințe
[1] P13-63 – Normativ condiționat pentru proiectarea construcțiilor civile și
industriale din zone seismice, CSCAC, 1963
[2] P100-3/2017 – Cod de proiectare seismică – Partea a III-a – Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente, Redactarea I, MDRAP, 2017
[3] CSI – Perform Components and Elements for PERFORM-3D and PERFORM
COLLAPSE, Computers and Structures, Berkeley, California, 2006
363
[4] P100-1/2013 – Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare
pentru clădiri, MDRAP, 2013
[5] CEN – Eurocode 2 – Design of concrete structures: Part 1-1 – General rules and
rules for buildings, EN 1992-1-1, Brussels, Belgium, December 2004
[6] FEMA/ASCE – Prestandard and Commentary for the Seismic Rehabilitation of
Buildings, FEMA 356, November 2000
[7] Postelnicu, T., Damian, I., Zamfirescu, D., Morariu, E. – Proiectarea structurilor de
beton armat în zone seismice, Editura MarLink, Bucureşti, 2013
[8] CEN – Eurocode 8 – Design of structures for earthquake resistance. Part 3 –
Assessment and retrofitting of buildings, EN 1998-3, Brussels, Belgium, June
2005
[9] STAS 10107/0-90 – Calculul și alcătuirea elementelor structurale din beton, beton
armat și beton precomprimat, IRS, 1990
[10] CR2-1-1.1/2013 – Cod de proiectare a construcțiilor cu pereți structurali din beton
armat, MDRAP, 2013
364
H.2. Structuri cu pereti de beton armat
365
încadrează în metodologia de nivel 1. Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţiile
la care se doreşte o evaluare mai precisă a performanţelor seismice determinate prin
metodologia de nivel 2, având un grad de încredere superior.
366
structurile de beton armat, în funcţie de metodologia de nivel 1, 2 sau 3, sunt date
prevederi şi clarificări suplimentare pentru determinarea indicatorilor R1, R2 şi R3 în
anexa B a codului P100-3. În tabelul H.3.1. se prezintă schema de culegere a datelor
pentru fiecare metodologie:
Tabelul H.3.1. Schema datelor pentru cele trei metodologii în anexa B a codului P100-3
Evaluarea calitativă – Cap. 5 Evaluarea
cantitativă – Cap. 6
Gradul de îndeplinire Gradul de Evaluarea prin
a condiţiilor de degradare calcul a gradului de
alcătuire seismică - structurală - R2 asigurare seismică –
R1 R3
Metodologia de nivel 1 Tabel B.1 Tabel B.3 Paragraf B.4.1.
Metodologia de nivel 2 Tabel B.2 Tabel B.3 Paragraf B.4.2.
Metodologia de nivel 3 Tabel B.2 Tabel B.3 Paragraf B.4.3.
367
De asemenea, structura prezintă un număr insuficient de zone potenţial plastice
şi cel mai important aspect ce trebuie menţionat este acela că structura prezintă
diferenţe mari de rezistenţă pe înălţime. Între etajele 3 şi 9 în inima pereţilor structurali
nu există armătură transversală pentru preluarea forţei tăietoare, fapt des întâlnit la
blocurile executate în acea perioadă (Tabelul H.3.2.).
Longitudinal Transversal
Etaje
Bulb(%) Inima(%) Bulb(%) Inima(%)
0.65 0.38 0.188
P 0.497 0.334 0.107 0.223
0.863 0.334 0.134
0.668 0.214 0.094
E1-E2 0.447 0.254 0.188 0.126
0.485 0.254 0.094
0.631 0.048 0.094
E3-E9 nu există
0.389 0.111 0.188
0.631 0.216 0.094
E10 0.126
0.387 0.246 0.188
368
Grosimea planşeelor de 9 cm nu respectă condiţia de grosime minimă. Cu toate
acestea, având în vedere faptul că golurile din planşeu sunt reduse ca dimensiune, se
poate considera că acesta va îndeplini rolul de diafragmă infinit rigidă.
Armătura din planşeu nu este suficientă pentru a transmite forţele seismice la
elementele verticale, o serie de fisuri la nivelul acestor planşee a fost pus în evidenţă
după fiecare eveniment seismic major.
Cumulând punctajul obţinut la fiecare criteriu în parte obţinem valoarea
indicelui R1= 30+5+15+5 = 55 puncte. Conform paragrafului 8.1.1.(3), prezentat în
codul P100-3, şi valorii rezultate pentru indicele R1, structura poate să fie încadrată în
clasa II de risc seismic (Tabelul H.3.3.). Conform aceluiaşi cod, paragraful 3.2.(1), în
Clasa II de risc seismic se încadrează clădirile care sunt susceptibile de avariere
majoră la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime,
punând în pericol siguranța utilizatorilor, dar la care prăbușirea totală sau parțială este
puțin probabilă.
Tabelul H.3.3. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R1
< 30 30 ÷ 59 60 ÷ 89 90 ÷ 100
369
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii,
acţiunea temperaturii, curgerea lentă a betonului). Punctaj - 8 puncte (dintr-un maxim
de 10 atunci când nu există degradări);
(iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat, rosturi de lucru
incorecte etc.). Punctaj - 8 puncte (dintr-un maxim de 10 atunci când nu există
degradări);
(v) Degradări produse de factori de mediu: îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi chimici
sau biologici. Punctaj - 10 puncte (dintr-un maxim de 10 atunci când nu există
degradări).
Cumulând punctajul obţinut la fiecare criteriu în parte obţinem valoarea
indicelui R2= 15+20+8+8+10 = 61 puncte. Conform paragrafului 8.1.2.(3), prezentat
în codul P100-3, şi valorii obţinute pentru indicatorul R2 structura poate să fie
încadrată în clasa II de risc seismic (Tabelul H.3.4.).
Tabelul H.3.4. Valorile R2 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R2
< 50 50 ÷ 69 70 ÷ 89 90 ÷ 100
370
H.2.3.3.1. Metodologia de nivel 1: Calculul simplificat în domeniul elastic de
comportare al materialelor - verificări numai la Starea Limită Ultimă.
Conform P100-3, metodologia de nivel 1 se poate aplica construcţiilor regulate
în cadre de beton armat, cu sau fără pereţi de umplutură din zidărie cu până la 3
niveluri, amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,15g, structurilor cu pereţi deşi de
beton armat monolit amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,20g. Cu toate acestea,
metodologia de nivel 1 poate fi utilizată în scopul obţinerii unor informaţii preliminare
şi pentru structuri mai complexe.
În această metodologie evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare
implică determinarea într-un mod simplificat a eforturilor unitare normale şi
tangenţiale în elementele verticale ale structurii. Aceste eforturi se împart la eforturile
unitare admisibile şi se obţin astfel valori diferite ale gradului de asigurare structurală
seismică: valori R3N asociate forţelor axiale şi valori R3V asociate forţelor tăietoare.
Pentru a determina valoarea acceleraţiei normalizate de proiectare este necesar
să se determine perioada fundamentală de vibraţie a structurii. Aceasta se estimează
simplificat utilizând ecuaţia:
3 3
T = kT H 4
= 0,045 30,35 4
0,58 s
Acestei perioade fundamentale îi corespunde o acceleraţie normalizată de
proiectare de = 2,50 .
Conform Anexei B din P 100-3, în metodologia de nivel 1 pentru structuri de
beton armat, valoarea factorului de comportare este q = 2,0 .
Deoarece clădirea supusă evaluării are o înălţime supraterană mai mare de 28m,
se impune încadrarea acesteia în clasa II de importanţă, caracterizată printr-un factor
de importanţă γI de 1,20, conform tabelului 4.3 din P 100-1.
Întrucât suprafaţa nivelului curent este de circa 318,0 mp, iar pentru acest tip
de construcţie încărcarea echivalentă este de aproximativ 12,0 kN/mp, rezultă o
greutate totală de aproximativ 42000 kN şi o forţă seismică statică echivalentă de:
(T1 ) g
Fb = I S d (T1 ) m = I a g
0,3 g 2,5
m = 1,2 0,85 G
q g g 2,0
371
rezistenţa de proiectare la întindere a betonului determinată conform 6.1.(12). Astfel
f ct = 1,067 N / mm 2 pentru un beton de clasă C12/15, cu un factor de încredere de
CF=1,0; rezultă adm = 1,493 N / mm 2 .
Datorită faptului ca nu există o variaţie a secţiunilor transversale ale pereţilor şi
stâlpilor pe înălţimea structurii, valoarea minimă a gradului de asigurare structurală se
înregistrează la nivelul parterului, pe direcţia X unde R3V = 0,50 (Tabelul H.3.5.).
Tabelul H.3.5. Distribuţia pe cele două direcţii principale a gradului de asigurare
structurală R3V
372
adm 0,15
R3N = = = 0,73
max 0,207
În concluzie, în metodologia de nivel 1, gradul global de asigurare structurală
seismică este:
( )
R3 = min R3V ; R3N = min (0,50 ; 0,73) R3 = 0,50 = 50 %
Clasa de risc seismic asociată punctajului obţinut de indicatorul R3 se stabileşte
conform punctului 8.1.3.(6) din codul P 100-3 (Tabelul H.3.7.).
Având în vedere valoarea factorului R3 = 50 % clădirea analizată se încadrează
în clasa de risc seismic RsII, clădiri care la acțiunea cutremurului de proiectare,
corespunzător stării limită ultime, pot suferi degradări structurale sau nestructurale
majore punând în pericol siguranța utilizatorilor, dar prăbușirea totală sau parțială este
puțin probabilă.
Tabelul H.3.7. Valorile R3 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R3 (%)
< 35 35 ÷ 64 65 ÷ 89 90 ÷ 100
373
proiectarea structurilor noi. În cazul SLS se efectuează numai verificări ale
deplasărilor laterale, în timp ce în cazul SLU se efectuează şi verificări ale
rezistenţelor elementelor structurale.
Conform anexei E din codul P100-1 şi capitolului 6 din CR 2-1-1.1, pentru
verificarea deplasărilor rigidităţile elementelor structurale s-au considerat jumătate
faţă de cele iniţiale:
Ec I c = 0,5Ec I c
*
374
Ti − T1 y 0, 0 − 0, 655
(T1 y ) = 2,5 − 2 = 2,5 − 2 = 1,19
Ti − Ts 0, 0 − 1, 0
În mod similar pentru SLU deplasările elastice sunt amplificate cu un
coeficient de amplificare ce ţine seama că pentru construcţii având perioada
fundamentală de vibraţie inferioară perioadei de colţ specifică amplasamentului
respectiv deplasările seismice calculate în domeniul inelastic sunt mai mari decât cele
corespunzătoare răspunsului seismic elastic. Conform paragrafului B.4.2.3.(1),
formula (B.4), acest coeficient este egal cu:
Ti − T1 y 0, 4 − 0, 655
c(T1 y ) = 4 − 3 = 4−3 = 3, 04
Ti − Ts 0, 4 − 1, 2
Rezultă următoarele valori maxime ale deplasărilor relative de nivel:
Tabelul H.3.9. Deplasările relative de nivel asociate SLS şi SLU
Deplasare as. Înălţime Drift as. Drift as. Drift as.
Nivel răsp. elastic de nivel răsp. elastic SLS SLU
[m] [m] [ %] [ %] [ %]
E7 0,1113 2,76 0,630 1,876 4,791
E6 0,0939 2,76 0,634 1,886 4,819
E5 0,0764 2,76 0,625 1,859 4,750
Cum valorile admisibile ale deplasărilor relative de nivel sunt de 0,5% pentru
SLS şi de 2,5% pentru SLU, rezultă:
d rSLS 0,5
R3d , SLS = , adm
SLS
=
d r ,max 1,886
375
Verificarea pereţilor
În continuare se prezintă spre exemplificare modul de efectuare al verificărilor
de rezistenţă pentru pereţii ‘DT’ (prezentaţi în figura H.3.2), pe direcţia Y, la moment
şi forţă tăietoare.
Momentul efectiv are valoarea de 56800kNm. Momentul capabil, pentru o
forţă axială de 8000 kN, este de 43500kNm. Rezultă:
M Rd , y 43500
R3M = = R3M = 0,766 R3M = 76,6%
M Ed , y 56800
VRdc, y 2805
R3Vc = = R3Vc = 0,524 R3Vc = 52,4%
VEd , y 5350
- Verificarea armăturii:
Armarea pe nivelul parterului este de 2 8 / 30 , iar la următoarele două niveluri
este de 2 6 / 30 . Lungimea peretelui ‘DT’ pe direcţia Y este de 9,35m. Conform CR
2-1-1.1, în zona critică (zona A) forţa tăietoare capabilă este dată doar de armături,
influenţa betonului neglijându-se:
VRds , y = 451kN
VRds , y 451
R3Vs = = R3Vs = 0, 0843 R3Vs = 8, 43%
VEd , y 5350
( )
R3 = min R3M ; R3Vc , R3Vs = min ( 76, 6;52, 4;8, 43) R = 8, 43%
3
Având în vedere valoarea factorului R3 = 8,43% clădirea analizată se
încadrează în clasa de risc seismic RsI, clădiri cu risc ridicat de prăbușire totală sau
parțială la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită ultime.
376
H.2.3.3.3. Metodologia de nivel 3: Calculul în domeniul postelastic de comportare
al materialelor
Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţii importante şi complexe la care
se doreşte o analiză mai precisă a performanţelor seismice ale construcţiei şi la
construcţii care nu îndeplinesc condiţiile de regularitate care să permită utilizarea
metodologiei de nivel 2.
Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea
listei complete de condiţii de alcătuire structurală dată în anexele codului
corespunzătoare structurilor din diferite materiale şi o evaluare prin calcul care ia în
considerare în mod explicit comportarea inelastică a elementelor structurale sub
acţiunea cutremurelor severe.
Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este preferabil să se dispună de
proiectul iniţial al clădirii analizate, datorită necesităţii unor detalii de execuţie precise.
Se pot utiliza două metode de calcul şi anume:
- metoda bazată pe calculul static neliniar (vezi paragraful „A” de mai jos);
- metoda bazată pe calculul dinamic neliniar (vezi paragraful „B” de mai jos).
În cazul structurii de faţă, având în vedere faptul că proiectul complet era
disponibil precum şi faptul că armarea pereţilor la forţă tăietoare este discontinuă pe
înălţime s-a preferat o evaluare de nivel 3 considerată mult mai exactă decât celelalte
metodologii prezentate în cod.
Metoda de calcul static neliniar realizează:
- evaluarea directă a structurii în ansamblul ei şi nu prin intermediul unor
verificări pe elemente structurale considerate individual. Rezultatul evaluării prezintă
un grad de încredere superior celui obţinut prin aplicarea metodologiilor de nivel 1 şi
2;
- verificarea structurii prin intermediul caracteristicii celei mai semnificative
pentru răspunsul seismic, respectiv deformaţiile structurii.
Metoda de calcul static neliniar este indicată în cazul structurilor la care
contribuţia modurilor superioare de vibraţie este puţin importantă pentru comportarea
în regim dinamic. În cazul structurilor la care se aşteaptă amplificări dinamice majore
a deplasărilor la anumite niveluri se recomandă folosirea metodei calculului dinamic
neliniar.
Evaluarea coeficientului R3 - Prezentarea modelului de calcul
Pentru o evaluarea cât mai riguroasă a structurii se propune ca principală
metodă de evaluare metodologia de nivel 3 prezentata in P100-3, bazată pe calculul
neliniar al structurilor. Acest tip de calcul permite o evaluare globală a unei structuri şi
o corelare mai exactă între cerinţele impuse de acţiunea seismică şi capacitatea
structurii de a prelua aceste solicitări.
Se recomandă ca primă modalitate de evaluare analizele static neliniare,
întrucât acest tip de analize sunt relativ uşor de realizat, timpul de analiză este mic, iar
informaţiile oferite au un grad sporit de transparenţă.
377
Ipotezele calculului static neliniar
În continuare se vor prezenta ipotezele care au stat la baza calculului neliniar
precum şi cele luate în calcul la stabilirea eforturilor capabile pentru secţiunea de
perete considerată.
• Rigiditatea de calcul:
Pentru elementele structurale s-a considerat o rigiditate în domeniul fisurat
egală cu jumătate din rigiditatea în domeniul nefisurat.
(EI)fis = 0.5 (EI)nefis - pentru toate elementele structurale
• Rezistenţele materialelor:
Din punct de vedere al rezistenţelor materialelor utilizate pentru determinarea
eforturilor capabile ale secţiunii de perete considerată s-au ales valorile medii afectate
de factori de siguranţă specifici fiecărei norme considerate în parte, conform P100-3,
anexa B, paragraf B.4.3.(1)÷(5):
P100-1 şi SR EN1992-1-1
Conform normelor româneşti în vigoare rezistenţele materialelor luate în calcul
pentru o evaluare a performanţelor seismice ale unei structuri pe baza metodologiei de
nivel 3 sunt cele medii afectate de un coeficient de încredere şi un coeficient de
siguranţă. Coeficientul de încredere este funcţie de nivelul de cunoaştere al structurii
(cunoaşterea planurilor de armare, existenţa şi accesul la proiectul tehnic de execuţie
etc.). Pentru structura analizată au exista planurile originale de armare precum şi
rezultatele unei expertize mai vechi efectuate după cutremurul din 1977, din acest
motiv s-a considerat că există un grad ridicat de cunoaştere a structurii, iar factorul de
încredere s-a ales CF = 1. Anexa B din codul P100-3 prevede ca la determinarea forţei
tăietoare capabile să se utilizeze rezistenţele medii şi rezultatul obţinut să fie afectat de
un factor parţial de siguranţă al materialului:
Vcap ef. = Vcap med / (CF * γ),
unde:
Vcap ef. – efortul capabil efectiv;
Vcap med. – efortul capabil obţinut cu rezistenţe medii;
CF – factor de încredere;
γ – factor parţial de siguranţă al materialului.
SR EN1998-3:2005
Estimarea capacitaţii la forţa tăietoare a elementelor de beton armat si cu
precădere a pereţilor de beton armat la acţiuni ciclice a reprezentat o preocupare
constanta pe plan mondial. Din păcate, din cauza complexităţii comportării
elementelor de beton armat la forţa tăietoare nu există la ora actuala un model de
calcul unanim acceptat care sa ofere valori cu o precizie acceptabila. In proiectare se
prefera estimarea acoperitoare a capacitaţii la forţa tăietoare bazată pe modele simple.
Ca o excepţie codul european EN1998-3, respectiv SR EN1998-3, de evaluare a
performanţelor seismice ale unei structuri existente, prevede utilizarea unei relaţii
empirice determinate experimental, pe un număr totuşi restrâns de cazuri. Pentru
exemplul de faţă a fost considerată de interes comparaţia între valorile oferite de P100-
1 şi valorile determinate din formula prevăzută în SR EN1998-3. Pentru estimarea
378
capacităţii la forţă tăietoare conform EN1998-3 s-au folosit rezistenţele medii afectate
de coeficienţi de siguranţă pentru material, γs = 1.15 pentru oţel respectiv γc = 1.5
pentru beton.
Vcap ef. = funct( fym/ γs ; fcm/ γc),
unde:
fym – rezistenţa medie la curgere a oţelului, afectată de factorii de
încredere;
fcm – rezistenţa medie a betonului, afectată de factorii de încredere.
• Modelarea neliniarităţii:
Elementele structurale au fost modelate cu o comportare neliniară utilizându-se
diferite modele neliniare în funcţie de tipul elementului structural:
Elemente de tip bară (grinzi şi stâlpi)
Pentru acest tip de elemente s-au utilizat modelele de articulaţie plastică
punctuală de tip moment (M) pentru grinzi şi de tip forţă axială moment (PMM)
pentru stâlpi. Pentru ambele tipuri de articulaţii plastice s-a optat pentru o lege de tip
elastic perfect plastic fără consolidare post-elastică (Fig. H.3.3).
379
Algoritmul utilizat pentru determinarea eforturilor capabile
În continuare sunt prezentaţi pe scurt algoritmii ce au stat la baza determinării
eforturilor capabile pentru secţiunea de perete prezentată mai sus. Rezistenţele
utilizate în calcul sunt cele prezentate mai sus.
• Moment încovoietor
Pentru determinarea momentului încovoietor capabil s-a utilizat metoda
generală de calcul. Calculul a fost făcut cu ajutorul programului de calcul secţional
Xtract.
• Forţă tăietoare
Determinarea forţei tăietoare capabile a secţiunii peretelui pentru cele două
direcţii (X respectiv Y) s-a făcut utilizând normativele româneşti în vigoare. În
continuare se prezintă într-un mod sintetic algoritmul de calcul prezentat în codul CR
2-1-1.1, precum şi algoritmul recomandat de SR EN1998-3:2005.
P100-1 şi SR EN1992-1-1
Pentru calculul la forţă tăietoare al pereţilor codul de proiectare seismică P100-
1 specifică folosirea codului CR 2-1-1.1. Calculul la forţă tăietoare se face în secţiuni
înclinate. În cazul pereţilor structurali cu raportul între înălţimea în elevaţie a peretelui
şi înălţimea secţiunii Hw / hw ≥ 1, determinarea capacitaţii la forţă tăietoare în
secţiunile înclinate se face pe baza relaţiei:
Vcap= VRd,c + ∑Ashfyd,h,
unde:
Ash = suma secţiunilor armăturilor orizontale intersectate de o fisură
înclinată la 45º, incluzând armăturile din centuri, dacă fisura traversează planşeul;
VRd,c = forţa tăietoare preluată de beton, care se ia cu valorile:
VRd,c = 0 în zona A
şi
VRd,c = 0,5bwo lw σcp în zona B;
σcp – efortul unitar mediu de compresiune în secţiune;
bwo, lw – lăţimea, respectiv înălţimea secţiunii de beton.
SR EN1998-3:2005
Conform normei europene, respectiv româneşti, rezistenţa la forfecare a unui
perete de beton armat este determinată în funcţie de modul de cedare asociat:
• Rezistenţa la forfecare ciclică VR:
Rezistenta la forfecare ciclică, VR, se reduce cu cerinţa de ductilitate,
exprimată în raport cu factorul de ductilitate al săgeţii transversale, a deschiderii de
forfecare sau al rotirii la capătul elementului: pl = - 1. In acest scop pl se
poate calcula ca raportul dintre partea plastica a rotirii, , împărţită la rotirea la curgere,
y.
Expresia următoare se poate folosi pentru rezistenţa la forfecare:
380
VR =
1
el
{h2−L x min( N , 0.55 A f ) + 1 − 0.05 min(5,
c c
pl
)
v
Lv
0.16 max(0.5,100 tot ) (1 − 0.16 min(5, h )) f c + VW }
unde:
el - este egal cu 1.15 pentru elemente principale şi 1 pentru elementele
secundare;
h - este înălţimea secţiunii transversale;
x – este înălţimea zonei comprimate;
N – este forţa axială de compresiune (pozitivă, luată egala cu 0 pentru
întindere);
Lv= M / V reprezintă raportul moment / forţa tăietoare în secţiunea din capătul
elementului;
Ac – este aria secţiunii transversale;
fc - este rezistenta de compresiune a betonului (MPa) vezi cap.3,
tot – este indicele de armare longitudinală;
VW - este contribuţia armăturii transversale la rezistenţă la forfecare, luată
egală cu:
VW = W bW z fyW,
în care:
W – este coeficientul de armare transversală;
bW – grosimea secţiunii;
z – este lungimea braţului de pârghie intern;
fyW – este limita de curgere a armaturii transversale (rezistenţa medie împărţită
la factorul de încredere şi la factorul parţial de siguranţă al materialului (MPa).
• Rezistenţa la forţă tăietoare controlată de cedarea inimii VR,max
Rezistenţa la forfecare a peretelui de beton, VR, nu poate fi luată mai mare
decât valoarea corespunzătoare cedării prin strivirea inimii, VR,max, care, sub încărcări
ciclice, se poate calcula folosind următoarea expresie:
381
A. Prezentarea sintezei rezultatelor calculului static neliniar
Analiza static neliniară a fost făcută cu ajutorul programului de calcul
structural Perform 3D. În acest program toate elementele structurale au fost modelate
având o comportare neliniară. Pentru modelarea pereţilor structurali s-a utilizat un
model de tip macro cu fâşii, fiecare făşie fiind de fapt o anumită zonă de perete pentru
care s-au atribuit caracteristici geometrice şi de material. Pentru fiecare secţiune de
perete s-a definit şi o lege de comportare neliniară. Pentru elementele de tip grindă şi
stâlp s-au utilizat modele de articulaţii plastice punctuale dispuse la capetele
elementului. Materialele utilizate în analiză au fost beton de tip B200 respectiv
armătură de tip OB37, legile de comportarea pentru fiecare tip de material s-au ales
cele date de către codul european EUROCODE2.
Structura analizată în exemplul de faţă prezintă un deficit cert de capacitate la
forţă tăietoare şi o capacitate mare la moment încovoietor (în principal datorită
secţiunilor de pereţi puternic dezvoltate). În modelul de calcul utilizat elementele
structurale au fost modelate astfel încât să avem o comportare în domeniul neliniar
pentru componenta de moment încovoietor şi o comportare în domeniul liniar pentru
solicitarea de forţă tăietoare. Cu alte cuvinte în modelare s-a impus un mecanism de
cedare din încovoiere. S-a preferat acest mod de modelare a structurii în principal
datorită faptului că unul dintre dezideratele procesului de consolidare este de a obţine
un mecanism de plastificare ductil (din încovoiere). Astfel din modelul de calcul se
poate obţine într-un mod direct forţa tăietoare asociată plastificării la încovoiere a
peretelui, cu alte cuvinte cerinţa de forţă tăietoare.
Analiza Push-Over s-a făcut pornind de la o distribuţie pe înălţime a forţelor
corespunzătoare modului de vibraţie fundamental pe direcţia în discuţie (modul 1
pentru direcţia Y respectiv modul 2 pentru direcţia X).
În figura H.3.5 se prezintă de asemenea şi o propunere de biliniarizare a curbei
forţă – deplasare. Biliniarizarea s-a obţinut prin egalizarea arilor de sub cele două
curbe şi considerarea unei rigidităţi iniţiale tangente la curbă. Prin biliniarizare s-a
obţinut o forţă de curgere egală cu Fy = 8460 KN, forţă ce corespunde unui factor cy =
0.21 (unde cy reprezintă raportul între forţa de curgere şi greutatea totală a structurii).
Curba PD pt. x
10000
9000
8000
7000
Base Shear
6000
5000
4000
Curba PD
3000
2000
1000
0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
Deplasare (m)
382
225ani – P100-1, respectiv SLU (Starea limită ultimă) cu IMR= 475ani – EN 1998-1.
Determinarea cerinţelor de deplasare s-a făcut cu ajutorul programului SINEL în care
s-au considerat 5 accelerograme artificiale compatibile cu spectrul. Aceste
accelerograme au fost scalate în PGA pentru a obţine gradul de intensitate
corespunzător nivelului de performanţă considerat. În tabelul H.3.10. se prezintă
cerinţele de deplasare obţinute pentru fiecare accelerogramă în parte şi pentru fiecare
nivel de performanţă în parte:
Tabelul H.3.10. Cerinţa de deplasare pe direcţia X
IMR=225 IMR=40 IMR=475
Cerinta Cerinta Cerinta
deplasare deplasare deplasare
(PGA=0.30g) (PGA=0.135g) (PGA=0.375g)
Acc1 0.2554 0.0585 0.5054
Acc2 0.1936 0.0563 0.3280
Acc3 0.1517 0.0504 0.3619
Acc4 0.1344 0.0500 0.3005
Acc5 0.1920 0.0548 0.3197
Average 0.1854 0.0540 0.3631
Drift demand 0.0061 0.0018 0.0120
Curba PD pt. y
10000
9000
8000
7000
Base Shear
6000
5000
4000
Curba PD
3000
2000
1000
0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
Deplasare (m)
383
Tabelul H.3.11. Cerinţa de deplasare pe direcţia Y
IMR=225 IMR=40 IMR=475
Cerinta Cerinta Cerinta
deplasare deplasare deplasare
(PGA=0.30g) (PGA=0.135g) (PGA=0.375g)
Acc1 0.2950 0.0773 0.5338
Acc2 0.2273 0.0736 0.3538
Acc3 0.1919 0.0627 0.4007
Acc4 0.1559 0.0540 0.3389
Acc5 0.2210 0.0669 0.3428
Average 0.2182 0.0669 0.3940
Drift demand 0.0072 0.0022 0.0130
384
De asemenea pe grafic sunt evidenţiate şi rotirile la bază corespunzătoare
fiecărui nivel de performanţă considerat.
8000 7000
7000 6000
Forta taietoare (KN)
2000 2000
1000 1000
0 0
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012
θ (rad) θ (rad)
E10 E10
E9 Vcap (CR2) E9 Vcap (CR2)
E8 FT (IMR 225) E8 FT (IMR 225)
E7 E7
E6 E6
Etaje
Etaje
E5 E5
E4 E4
E3 E3
E2 E2
E1 E1
P P
Figura H.2.8Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT
În figura H.3.7 se prezintă curbele de forţă tăietoare – rotire la baza peretelui
DT pentru ambele sensuri ale acţiunii, compresiune în talpa profilului T (dreapta)
respectiv compresiune în inima profilului T (stânga). De asemenea pe figură este
reprezentată capacitatea la forţă tăietoare a peretelui funcţie de rotirea secţiunii de la
bază (notată cu CR2 - magenta) respectiv limita maximă admisă de cod pentru nivelul
de forţă tăietoare în perete (0,15*bwlwfcd - galben). Se poate observa că pentru ambele
sensuri ale acţiunii capacitatea peretelui este depăşită înainte de atingere nivelului de
rotire corespunzător SLS (IMR=40).
În figura H.3.8 sunt prezentate de asemenea eforturile efective în perete pe
toată înălţimea, precum şi capacitatea la forfecare la fiecare etaj.
• Evaluare conform codului românesc SR EN 1998-3 (EN 1998-3)
Evaluarea structurilor existente conform normelor europene se face ţinând cont
de prevederile din codul EUROCODE8 partea a treia. În acest cod capacitatea la forţă
tăietoare se consideră ca fiind valoare minimă dintre capacitatea considerând o cedare
prin armătura dispusă pentru preluarea efortului de forfecare (VR) şi capacitatea
obţinută când se consideră o cedare prin diagonala comprimată de beton (VRmax). În
385
continuare se vor prezenta rezultatele obţinute pentru acelaşi perete al structurii,
peretele DT respectiv pentru ambele sensuri ale solicitării.
7000
8000 PushX
7000 VR
6000 PushX
6000 VRmax 5000 VR
IMR=40 VRmax
5000 4000 IMR=40
4000 IMR=225
3000 IMR=225
IMR=475 IMR=475
3000
2000 2000
1000 1000
FB (KN)
FB(KN)
0 0
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012
θ (Rad) θ (Rad)
E10 E10
Vcap (EC8-3)
E9 Vcap (EC8-3) E9
E8 E8 FT (IMR=225)
FT (IMR=225)
E7 E7
E6 E6
Etaje
Etaje
E5 E5
E4 E4
E3 E3
E2 E2
E1 E1
P P
Figura H.2.10Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT
Direcţia Y
În continuare sunt prezentate o serie de date obţinute pentru aceeaşi secţiune de
perete analizată pe direcţia Y de solicitare.
386
• Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)
Din figura H.3.11 se poate observa că pentru direcţia Y conform codului
românesc peretele îşi atinge capacitate (CR2 – linia magenta) la o rotire asociată
stării limită de serviciu (SLS – IMR=40). Cu toate aceste limita de forţă tăietoare
admisă (0,15*bwlwfcd - galben) nu este atinsă.
DT-PushY (Base)
4500
4000
Forta taietoare (KN)
3500
3000 PushY
CR2
2500
0.15*b*l*fcd
2000 IMR=40
1500 IMR=225
IMR=475
1000
500
0
0 0.01 0.02 0.03
θ (rad)
Figura H.2.11Curba Forţă – Rotire la bază perete DT – DIR Y
FTy_DT_SLU (CR2-1-1.1)
E10
E9 Vcap (CR2)
E8
FT (IMR 225)
E7
E6
Etaje
E5
E4
E3
E2
E1
P
387
DT PushY-DT (Base)
5000
3000
2000 PushX
VR
VRmax
1000 IMR=40
IMR=225
IMR=475
0
0 0.005
Figura H.2.13Curba Forţă – Rotire0.01 0.015
la bază perete DT –0.02
DIR Y 0.025
θ (Rad)
FTy_DT_SLU (EC8-3)
E10
E9
Vcap (EC8-3)
E8 FT (IMR=225)
E7
E6
Etaje
E5
E4
E3
E2
E1
388
Serviciu (IMR = 40ani), Starea Limită Ultimă conform P100-1 (IMR = 225ani) şi,
respectiv, Starea Limită Ultimă conform SR EN1998-3 (IMR = 475ani). În continuare
se vor prezenta rezultatele obţinute prin analiza dinamic neliniară rezultate obţinute
pentru accelerograma naturală înregistrată în martie 1977 respectiv accelerograma
scalată pentru nivelul asociat la SLU (Figura H.3.15).
Accelerograme Input
3
VN_SLU 0.30g
2
VN_Nat
Acc (m/s^2)
1
0
0 5 10 15 20 25 30 35 40
-1
-2
-3
Figura H.2.15Accelerograme input în analiza
Time dinamică
În figura H.3.16 sunt prezentate diagrame de forţă tăietoare pe direcţia X
obţinute prin analiza dinamic neliniară atât pentru accelerograma naturală (Stânga) cât
şi pentru cea asociată SLU (Dreapta). Se poate observa că prin calculul dinamic
neliniar sunt confirmate concluziile la care s-a ajuns în urma calculului static neliniar
(paragraful ”A” de mai sus). Capacitatea la forţă tăietoare este depăşită aproape pe
întreaga înălţime a peretelui DT.
Direcţia X
FT_Max/Min_VN77nat FT_Max/Min_VN77-0.30g
E10
Vcap(neg) E10
Vcap(neg)
E8
Vcap(poz) Vcap(poz)
E8
Ftneg(Natura) Ftneg(0.30g)
E6 FTpoz(Natura) E6 FTpoz(0.30g)
Etaje
Etaje
E4 E4
E2 E2
P P
-7500 -5000 -2500 0 2500 5000 7500 -7500 -5000 -2500 0 2500 5000 7500
Figura H.2.16Diagramă Forţă Tăietoare Capabilă (Vcap) - Forţă tăietoare efectivă (Ft) pe Dir. X
389
Direcţia Y
FT_Max/Min_VN77nat FT_Max/Min_VN77-0.30g
E10 E10
E9
Vcap(neg)
Vcap(neg)
E8 E8
Vcap(poz)
E7 Vcap(poz)
E6 Ftneg(Natura) E6
Ftneg(0.30g)
Etaje
Etaje
E5
E4
FTpoz(Natura) FTpoz(0.30g)
E4
E3
E2 E2
E1
P P
Figura H.2.17Diagramă Forţă Tăietoare Capabilă (Vcap) - Forţă tăietoare efectivă (Ft) pe Dir. Y
În figura H.3.17 sunt prezentate diagrame de forţă tăietoare pe direcţia Y
obţinute prin analiza dinamic neliniară atât pentru accelerograma naturală (Stânga) cât
şi pentru cea asociată SLU (Dreapta). De asemenea rezultatele obţinute confirmă
rezultatele obţinute din analiza static neliniară.
Evaluarea coeficientului R3
Concluzia generală a evaluării seismice este că peretele analizat este înzestrat
cu o capacitate mare în preluarea momentului încovoietor (în principal datorită
faptului că secţiunea este puternic dezvoltată pe ambele direcţii) dar cu un deficit clar
de capacitate la forţă tăietoare. Prevederile codurilor de evaluare utilizate în studiu au
dovedit o capacitate redusă la forţă tăietoare la baza peretelui DT, care este atinsă
pentru rotiri mult mai mici decât cele asociate Stării Limită Ultime.
Conform definiţiei din codul P100-3 indicele R3 se obţine din raportarea dintre
deplasarea laterale impuse structurii la vârf de solicitarea seismică asociată stării limită
ultime şi deplasarea laterală capabilă a întregii structuri. Cum se poate observa din
rezultatele procesului de evaluare, mecanismul de cedare asociat structurii analizate
este unul de forfecare deci în această situaţie raportarea indicelui R3 în deplasări
devine irelevantă. Din acest motiv valoare indicelui R3 s-a obţinut prin raportarea
forţei tăietoare cerinţă asociată stării limită ultimă, la forţa tăietoare capabile asociată
fiecărui caz de solicitare. În cele ce urmează sunt prezentaţi indicii R3 obţinuţi pentru
fiecare situaţie de încărcare.
Direcţia X:
877
SLU − DTI : R3 = = 0.18(18%)
4813
877
SLU − DTC : R3 = = 0.23(23%)
3802
Direcţia Y
1048
SLU − DT : R3 = = 0.32(32%)
3183
390
Conform P100-3, la asemenea valori ale indicelui R3 structura poate să fie
încadrată în clasa I de risc seismic. În această clasă fac parte construcţiile cu risc
ridicat de prăbuşire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită ultime.
Concluzii
În cazul structurii în discuţie, evaluarea seismică a confirmat presupunerile
iniţiale privind comportarea sistemului structural. Având în vedere că pereţii de beton
armat analizaţi (DT) sunt puternic dezvoltaţi în plan pe ambele direcţii, aceste posedă
în mod natural o capacitate mare la moment încovoietor. Principala problemă ce reiese
ca o concluzie a evaluării seismice este lipsa de capacitate în preluare forţei tăietoare
impuse de acţiunea seismică. Această problemă a fost relevată atât prin evaluare
capacităţii peretelui conform normelor româneşti cât şi conform normelor europene.
Cu alte cuvinte orice strategie de reabilitare şi consolidare a structurii presupune în
primul rând asigurarea capacităţii de preluare a forţelor tăietoare de către pereţi.
De asemenea se poate observa că pe direcţia X a structurii (vezi Fig.H.3.1)
pereţii DT analizaţi reprezintă singurele elemente structurale care preiau forţele
seismice, din acest motiv pe această direcţie lipsa de capacitate la forţă tăietoare
relievată prin calcul este mult mai mare decât pentru direcţia Y.
Clădirea are o vechime de aproximativ 45 de ani, fiind proiectată într-o
perioadă de timp în care cunoştinţele inginerilor proiectanţi în domeniul ingineriei
seismice erau limitate; prima reglementare de proiectare seismică (P 13 - 63 apăruta
inainte de proiectarea construcţiei expertizate) având valori mult inferioare codurilor
de proiectare actuale. În aceste condiţii, construcţia a fost proiectata într-o concepţie
preponderent gravitaţionala, reflectata în planurile de execuţie ale construcţiei.
Într-o perioada de exploatare relativ lungă, pe amplasamentul construcţiei s-au
manifestata trei cutremure importante, în 1977, 1986 şi 1990.
Deşi degradările vizibile ale structurii şi ale elementelor nestructurale sunt
moderate (indicatorul R2), aceste cutremure au avut, fără îndoială, efecte mai extinse,
neevidenţiate prin finisajele existente, asupra integrităţii elementelor structurale şi
nestructurare.
Structura prezintă şi o serie de deficiente de alcătuire în raport cu prevederile
codurilor de proiectare actuale (sintetizate de indicator R1) şi de
rezistenta/deformabilitate (vezi valorile indicatorului R3). O alta deficienta majoră a
structurii este capacitatea extrem de mică la forţă tăietoare a pereţilor structurali ceea
ce conduce la o vulnerabilitate ridicată la acţiune seismice.
Prin evaluarea indicilor R1 respectiv R2 s-a ajuns la concluzia generală că
structura evaluată poate să fie încadrată în clasa II de risc seismic. Evaluarea indicelui
R3 pune în schimb în evidenţă un mecanism de cedare nefavorabil (de forfecare) şi de
asemenea un deficit semnificativ de capacitate la forţă tăietoare. Conform acestui
indice structura face parte din clasa I de risc seismic. Ţinând cont că prin lipsa
evidentă de capacitate la forfecare structura prezintă o vulnerabilitate ridicată în cazul
unui eveniment seismic major, se consideră că o încadrare în clasa I de risc seismic
(RsI ) este mult mai aproape de realitate.
391
H.2.4. Propuneri de consolidare a structurii
392
introdus, s-a ales o grosime, respectiv un pas de dispunere a armăturii şi s-a determinat
diametrul necesar);
4. Stabilirea modului constructiv de punere în practică a soluţiei obţinută
la punctul anterior.
Pentru simplitate s-a ales prezentarea calculului doar pe direcţia Y şi la nivelul
bazei (zonei A, conform CR 2-1-1.1).
- Determinarea secţiunii inimii peretelui:
VRdc , y = (0,15 150 9350 12 /1,5) /1000 = 1683kN
393
H.2.4.1.2. Concluzii
În concluzie, prin introducerea unor noi elementele de beton armat sub forma
unei cămăşuiri de o parte şi de alta a inimilor existente creşte capacitatea la forţă
tăietoare a întregului ansamblu structural, corespunzătoare mecanismului de disipare
de energie aşteptat.
Este evident că, pentru mărirea capacităţii la forţă tăietoare, se pot folosi şi alte
metode moderne de consolidare, de exemplu prin folosirea fâşiilor de carbon.
394
Pentru structura analizată în acest exemplu numeric s-a determinat, în etapa de
evaluare a răspunsului structural, nivelul forței tăietoare capabile pentru cele două
direcții principale. Din evaluarea răspunsului structural al clădirii neizolate a rezultat o
forță tăietoare de bază capabilă de Fcap,x =1025 KN pentru direcția X, respectiv Fcap,y
=2524 KN pentru direcția Y.
Având în vedere că pentru direcția X există un deficit de capacitate mult mai
accentuat, în dimensionarea preliminară a sistemului de izolare se va considera ca
referință capacitatea la forță tăietoare pe această direcție.
Printre obiectivele principale ce stau, de obicei, la baza deciziei de a consolida
utilizând metoda izolării seismice a bazei este acela de a evita necesitatea realizării
unor intervenții asupra sistemului structural situat deasupra nivelului de izolare
seismică. Printr-o astfel de strategie se dorește evitarea necesitatea întreruperii
funcțiunii clădirii reabilitate seismic. Din acest motiv, prin soluția de izolare seismică
proiectată trebuie să ne asigurăm că sistemul structural situat deasupra nivelului de
izolare rămâne în domeniul elastic de comporare. Cu alte cuvinte, că forțele tăietoare
generate de acțiunea seimică sunt sub nivelul celor capabile.
Pornind de la forța tăietoare de bază capabilă a sistemului cu baza fixă se poate
determina care este necesarul de izolare seismică.
(H.2.1)
unde:
forța tăietoare de bază capabilă, pentru direcția X;
coeficientul seismic capabil, pentru direcția X,
(H.2.3)
Deși ecuația (H.2.3) este corectă doar dacă T1 este mai mare sau egal cu TB, în
cazul structurilor cu baza izolată seismic această afirmație este întotdeauna adevărată.
Perioda sistemului cu baza izolată fiind situată în domeniul 2-4 s. Pornind de la
ecuația (H.2.3) se poate determina care valoarea necesară a componentei spectrale
pentru care forța tăietoare de bază este egală cu forța tăietoare capabilă..
(H.2.4)
(H.2.5)
395
Ținând cont ca în cazul sistemului cu baza izolată valoarea amortizării va fi
mai mare de 5%, spectrul elastic de proiectare trebuie afectat cu factorul η (vezi anexa
A din codul P100-1/2013). În consecință, ecuația (H.2.4) devine:
(H.2.6)
(H.2.7)
(H.2.8)
(H.2.9)
(H.2.10)
(H.2.11)
(H.2.12)
396
a) O procedură în tensiuni;
b) O procedură în deformații;
În studiul de față s-a optat pentru o abordare în tensiuni. La începutul
procesului de dimensionare s-a fixat o perioadă țintă de 4,40 s. Spectrul utilizat în
calcul a fost cel din regiunea Sibiu corectat astfel încât să țină cont de nivelul de
amortizare propus (ξ = 15%). Materialul elastomeric utilizat este uzual având modulul
transversal de elasticitate G=0,7 MPa.
397
Procedura în tensiuni poate să fie parcursă în două moduri diferite: în primul
caz se impune un efortul vertical de compresiune și se determină un modul de
elasticitate transversal necesar, iar în cazul al doilea se impune un modul de
elasticitate și se determină efortul vertical de compresiune maxim ce poate fi preluat
de izolator. În figura 1sunt introduși următorii parametri: M – masa suprastrcuturii
situate deasupra izolatorilor, W – încărcarea verticală de pe un singur izolator, obținută
prin împărțirea greutății totale la numărul de izolatori; Th (Tv) – perioada orizontală
(verticală) a sistemului izolat; Kh (Kv) – rigiditatea orizontală (verticală) a sistemului
izolat; γad.s – deformația de forfecare maximă (admisă) în izolator; σad – tensiunea
maximă admisibilă de compresiune permisă în izolator; Sd (Th, ξ) – deplasarea
maximă impusă în timpul seismului la nivelul izolatorului; tr – grosimea totală a
straturilor de cauciuc; G(γad.s) – modulul de elasticitate transversal asociat deformației
transversale maxime; σ – tensiunea de compresiune din izolator; – diametrul
izolatorului; t – grosimea unui singur strat de cauciuc; S – factorul de formă primar al
izolatorului.
În procedura în deformații, determinarea grosimii totale de cauciuc și a
grosimii unui singur strat se face similar cu abordarea în tensiuni. Se consideră
cunoscută valoarea modulului elastic transversal, iar diametrul izolatorului rezultă din
aria necesară A. Parametrul εc,m reprezintă deformația specifică admisibilă la
compresiune, rezultată din impunerea criteriului de limitare a deformației transversale
dintr-un strat de cauciuc; γtd – reprezintă deformația de forfecare de proiectare totală,
γc,e – reprezintă deformația de forfecare rezultată din efortul de compresiune; γq,E –
reprezintă deformația de forfecare rezultată din acțiunea seismică și γα,d – reprezintă
deformația de forfecare rezultată din rotire la partea superioară a izolatorului (codurile
impun o valoare minimă pentru unghiul de rotație α = 0,003 rad). Ecuația (n) din
schema bloc se referă la izolatorii pătratici.
Ținând cont de faptul că pentru izolatorii cu factori de formă moderați modulul
de elasticitate la compresiune este Ec = 6S2G(γ), că deformația transversală medie
produsă de compresiune este γave.c = 61/2S εc precum și de faptul că atât γave.c și γad.s
sunt mult mai mari de 20%, ipoteza făcută la punctul (s) (vezi Figura H.2.19) este
adevărată. (Naeim & Kelly, 1999)
După determinarea geometriei generale a izolatorilor este necesar să se verifice
dacă aceștia satisfac condițiile impuse de testele de stabilitate atât la flambaj cât și la
răsturnare. În cazul în care aceste teste nu sunt satisfăcute este necesară o
redimensionare a dispozitivelor, algoritmul de dimensionare fiind astfel unul iterativ
(dar rapid convergent).
Codurile europene prevăd următoarele verificări pentru reazemele elastomerice
ce au la bază rezultatele obținute în subcapitolul precedent, precum și ecuațiile ce
conduc la obținerea forței critice asociate pierderii stabilității (ecuația (H.2.15))
respectiv la obținerea deplasării critice asociate răsturnării (ecuația 4.41).
Pentru starea limită de răsturnare (Roll-out):
(H.2.13)
(H.2.14)
398
(H.2.15)
399
criterii. Parcurgerea pas cu pas a algoritmului de dimensionare poate să fie urmărită în
tabelul 1 pentru dispozitivele HDLRB1, respectiv tabelul 2 pentru HDLRB2.
Se constată că atât în cazul izolatorilor HDLRB1 cât și a izolatorilor HDLRB2
testul privind starea limită de pierdere a stabilității prin răsturnare nu a putut să fie
satisfăcut. Normativele în vigoare prevăd ca obligatorie verificarea la răsturnare doar
pentru dispozitivele ce nu sunt conectate de elementele structurale prin prinderi
bulonate. În cazul de față s-a considerat existența unei conexiuni bulonate capabile să
transmită eforturi de întindere astfel încât verificarea la răsturnare nu mai trebuie să fie
îndeplinită. Cu toate acestea, o regulă de bună practică impune ca deplasarea laterală a
dispozitivului să nu fie mai mare decât limita impusă de verificarea la răsturnare chiar
și pentru dispozitivele capabile să preia întindere, regulă care nu a putut fi satisfăcută.
În vederea atingerii unei deplasări la nivelul sistemului de izolare mai mică decât cea
asociată răsturnării este necesară ridicarea nivelului rigiditații laterale a sistemului de
izolare la un nivel ce conduce la o severă reducere a eficienței.
400
HDLRB1
Iterative Algorithm Step 2
300 70686 150.639 0.328 4.258 24.835 0.290 0.328 0.151 150.639 188.600 2691.924 0.502 -1.222 Pass Pass Fail
350 96211 150.639 0.447 3.650 21.287 0.394 0.446 0.151 150.639 215.596 3664.007 0.430 -0.167 Pass Pass Fail
400 125664 150.639 0.584 3.194 18.626 0.515 0.583 0.151 150.639 240.793 4785.642 0.377 0.743 Pass Pass Fail
410 132025 150.639 0.614 3.116 18.172 0.541 0.613 0.151 150.639 245.606 5027.915 0.367 0.912 Pass Pass Fail
415 135265 150.639 0.629 3.078 17.953 0.554 0.628 0.151 150.639 247.984 5151.295 0.363 0.996 Pass Pass Fail
420 138544 150.639 0.644 3.042 17.739 0.567 0.643 0.151 150.639 250.342 5276.170 0.359 1.078 Pass Pass Pass
HDLRB2
401
H.2.4.2.3. Determinarea eficienței sistemului de izolare prin analize dinamic
neliniare (Time History)
Eficiența sistemul de izolare propus în secțiunea precedentă a fost determinată
printr-o serie de analize dinamic neliniare. Analizele au fost efectuate cu ajutorul
programului PERFORM 3D. Acțiunea seismică a fost modelată cu ajutorul unor
accelerograme compatibile cu spectrul de proiectare recomandat pentru regiunea
București. În continuare se vor prezenta schematic ipotezele care au stat la baza
acestor analize, modul de realizare a modelului de calcul, modelarea acțiunii seismice
respectiv rezultatele obținute.
Pentru suprastructură s-a utilizat același model de element finit ca în etapa de
evaluare. Din acest motiv în acest capitol este detaliat strict modelul elementului finit
utilizat pentru realizarea sistemului de izolare.
Dispozitivele de tip HDLRB sunt caracterizate de două proprietăți esențiale din
punct de vedere mecanic, rigiditatea latereală și capacitate de disipare a energiei
printr-un mecanism vâscos. Rigiditatea laterală a acestor dispozitive a fost modelată cu
ajutorul modelului de Rubber Izolator prevăzut în program, un element finit de tip
resort. Constanta de elasticitate definită pentru fiecare tip de dispozitiv, este valoarea
rigidității laterale obținută prin algoritmul de dimensionare. Pentru fiecare izolator în
parte s-a considerat o lege liniară de comportare. Modelarea capacității de disipare
vâscoasă a izolatorilor HDLRB s-a făcut cu ajutorul unor elemente de tip amortizor
vâscos. Pentru acestă proprietate s-a considerat o lege de comportare liniară. Prin
dispunerea în paralel ca celor două elemente finite prezentate mai sus se obține în
esență un model de tip Kelvin.
Figura H.2.21Amortizare de tip Rayleigh pentru suprastructura clădirilor cu baza izolată seismic
402
prezintă graficul de amortizare definit pentru suprastructură. Cum se poate observa,
amortizarea de tip Rayleigh este în model doar pentru modurile de vibrație superioare
( așa numitele moduri de vibrație neizolate). În cazul modului de vibrație fundamental
(izolat) amortizarea este localizată strict în sistemul de izolare.
Acțiunea seimică a fost modelată prin accelerograma patru accelerograme
artificiale compatibile cu spectrul de proiectare recomandat de coduri pentru regiunea
Sibiu. În Figura H.2.22 se prezintă spectrele elastice de accelerații pentru patru
înregistrări utilizate în analiză, spectrele recomandate de codul P100 pentru regiunea
Sibiu. În analiza dinamic neliniară cele patru înregistrări seismice s-au aplicat pe rând
pe cele două direcții principale ale structurii.
403
b) Evaluarea cerinței de deplasare înregistrată la nivelul sistemului de izolare
(imediat deasupra izolatorilor) respectiv la vârful structurii. Acest parametru
este extrem de util în evaluarea stabilității sistemului de izolare în ansamblu
precum și în determinarea distorsiunii generale a structurii.
c) Determinarea domeniului de comportare pentru elementele structurale. Această
evaluare se face prin intermediul unor analize de bilanț energetic, analize ce
evidențiază modul în care energia indusă de seism este disipată pe parcursul
întregii analize, evidențind mecanismele de disipare a acestei energii.
d) Nivelul forței tăietoare înregistrat în elementele structurale. Având în vedere
concluziile procesului de evaluare seismică, este extrem de important să se
determine dacă sistemul de izolare seismică a bazei este suficient de eficient,
încât să asigure singur o reducere a cerinței sub valoarea capacității, sau sunt
necesare și intervenții suplimentare la nivelul suprastructurii.
404
timp ce culoare roșie reprezintă deplasarea înregistrată la vârful structurii. Se observă
că cerința de deplasare obținută este mai mică decât deplasarea laterală capabilă a
dispozitivelor. De asemenea, se poate observa că diferența dintre deplasarea
înregistrată la vârful structurii și deplasarea înregistrată la bază este foarte mică, cele
două diagrame fiind aproape suprapuse. Cu alte cuvinte, se poate concluziona ca
suprastructura are o deplasare de solid rigid, drift-ul total al acesteia fiind foarte mic.
O valoare redusă a drift-ului total înseamnă un nivel redus de degradare atât la nivel de
elemente structurale cât și la cel de elemente nestructurale.
405
Figura H.2.25Analiză de bilanț energetic – pentru accelerograma sintetica ACC1
406
H.3. Structură duală cu cadre contravântuite centric și cadre necontravântuite
cu structură metalică
407
Figura H.3.1: Vederi 3D ale modelului structural
408
Figura H.3.4: Elevație ax 3
409
Figura H.3.7: Elevație ax 6
410
Figura H.3.9: Elevație ax B
411
Figura H.3.11: Elevație ax D
412
H.3.3. Evaluarea încărcărilor
Centralizatorul acţiunilor permanente în urma evaluării este prezentat în tabelul
H.3.1.
TABEL H.3.1
Valoarea
caracteristică Reglementări
Tipul acţiunilor Relaţia de calcul
tehnice
[kN/m2]
1. Acţiuni permanente
1.1. Greutatea proprie a structurii determinată
--- automat cu
ajutorul ---
programului de
calcul utilizat
1.2. Placa b.a. peste platelajul etajului 1
--- 3.75 ---
Estimat grosime placa 15cm
1.3. Inchideri perimetrale 1,00 kN/m
distribuita
--- ---
perimetral pe
grinzile etajului 1
1.4. Echipamente amplasate peste placa
de la etajul 1 (130t, distibuite uniform
--- 6.00 ---
pe placa peste etajul 1, intre axele 1-6
si A-D)
1.5. Echipamente amplasate peste placa
de la etajul 1 (80t, distibuite uniform pe
4.00
placa de peste parter 1, intre axele 1-6
si A-D)
2. Acţiuni variabile
s = Is i c e c t s k
2.1 zăpada 1,84 CR 1-1-3/2012
413
H.3.3.1. Evaluarea acţiunilor permanente
Încărcările permanente date de greutatea proprie a elementelor structurale,
modelate în programul de calcul au fost evaluate automat de program, pe baza
dimensiunilor secționale ale elementelor și pe baza geutății specifice a materialelor.
Greutatea proprie a elementelor de închidere (înclusiv a elementelor
arhitecturale – uși, ferestre, goluri de acces) au fost evaluată ținănd seama de greutatea
specifică pe unitatea de suprafață a elementelor de închidere și de înălțimea de nivel.
Pe planseele clădirii reazemă echipamente tehnologice. Greutatea proprie a
acestor echipamente a fost furnizată de Beneficiar. Greutatea instalațiilor aferente
clădirii (instalații electrice, instalații sanitare pentru stingerea incendiilor, lichide
tehnologice) a fost introdusă tot în încărcarea permanentă dată de instalații.
414
cpq(z)=1+2gIv(z) = 1+7Iv(z) (2.16)-CR-1-1-4/2012)
Iv(z) - intensitatea turbulenţei la înălțimea z
unde:
teren categoria III - zone acoperite uniform cu vegetație (pct. 2.3, tabelul 2.1)
z0 - lungimea de rugozitate
z0 = 0.3 - (pct. 2.3, tabel 2.1)
z = 7.0m - înălțimea construcției deasupra terenului
rezultă:
Iv(z)= 0,299
cpq(z)=3.090
qm(z) - valoarea medie a presiunii dinamice a vântului la înălțimea z deasupra
terenului
(punctul 2.7 din CR-1-1-4/2012)
unde:
rezultă:
rezultă:
qp(Z) = 0.985kPa
ze - înălțimea de referință pentru presiunea exterioară (vezi capitolul 4 din cod);
cpe - coeficientul aerodinamic de presiune/sucţiune pentru suprafețe exterioare
(vezi capitolul 4 din codul amintit);
cpe =0,8 (presiune) (tabelul 4.1 din CR-1-1-4/2012)
cpe = 0,5 (sucţiune) (tabelul 4.1 din CR-1-1-4/2012)
Presiune: we = 1,15 x 0,8 x 0.985 = 0,906kPa
Sucţiune: we = 1,15 x 0,5 x 0.985 = 0,567kPa.
415
H.3.3.2.3. Evaluarea încărcărilor datorită exploatării
În conformitate cu standardul SR EN 1991-1-1: 2004/NA, încărcarea utilă la
nivelul planșeelor cladirilor industriale este de 3,00kN/m2.
unde:
mk - masa modală efectivă asociată modului propriu de vibraţie k;
Tk - perioada proprie în modul propriu de vibraţie k ;
Ie -factorul de importanţă- expunere al construcţiei la acțiunea seismică;
Ie = 1,2 pentru clasa de importanţă II (conform Tabel 4.2 din P 100-1);
Sd (T ) - spectrul de proiectare pentru acceleraţii, exprimat în m/s2;
Tc=1,6s şi TB=0,32s – amplasament Buzau (conform pct.3.1, fig.3.2 din P100);
(T )
S d (T) = a g deoarece T>TB (T perioada fundamentală este estimată la 0,4s 0,5s );
q
ag =0,35g=0,35x9,81=3.43m/s2 - acceleraţia terenului pentru proiectare, amplasament
situat în apropierea municipiului Buzău
În calcul s-a considerat factorul de comportare prevăzut de codul P100-3:
q=2.5 - structura metalica in cadre contravantuite in X, proiectata inainte de intrarea în
vigoare a normativului P100/92 (conform P 100-3/2018, anexa C)
416
H.3.4. Combinații de încărcări
Au fost definite 12 combinaţii de încărcări:
- 6 combinaţii de încărcare în gruparea fundamentală de calcul (SLU- GF);
- 4 combinaţii de încărcări în gruparea seismică (SLU- GS);
- 2 combinații de încărcări de referință (S.L.S.) - a se vedea CR 0-2012.
Combinaţiile de încărcări în conformitate cu CR 0-2012 sunt prezentate în
Tabelul H.3.2.
417
Greutate proprie 1,35 Static
Placa b.a. 1,35 Static
Inchideri 1,35 Static
Încărcări
C5 gravitaționale Echipamente 1,35 Static
(SLU-U-1)
Zapada 1,05 Static
Vant X 1,05 Static
Utila 1,50 Static
Greutate proprie 1,35 Static
Placa b.a. 1,35 Static
Inchideri 1,35 Static
Încărcări
C6 gravitaționale Echipamente 1,35 Static
(SLU-U-2)
Zapada 1,05 Static
Vant y 1,05 Static
Utila 1,50 Static
418
Greutate proprie 1,0 Static
Placa b.a. 1,0 Static
Inchideri 1,0 Static
Seism pe directia Echipamente 1,0 Static
C10 Y+0.3SX
(SLU-SY+0.3SX) Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism X 0,36 Spectru
Seism Y 1,2 Spectru
Combinații de încărcări pentru starea limita de serviciu în gruparea fundamentală TABEL H.4.3
419
H.3.6. Determinarea stării de eforturi și deformații
Determinarea stării de eforturi și deformații se realizează în domeniul elastic,
evaluarea acțiunii seismice se face prin prin metoda spectrului de răspuns.
420
H.3.8. Rezultatele analizei modale
TABEL H.3.5
Mase modale de translaţie pe Suma maselor modale de Mase modale de rotaţie pe Mase modale de rotaţie pe direcţiile
direcţiile principale ale structurii translaţie pe direcţiile principale direcţiile principale ale principale ale structurii (%)
Mod
Perioada (%) ale structurii (%) structurii (%)
propriu de
(sec.)
vibrație SUM SUM
UX UY UZ SUM UZ RX RY RZ SUM RX SUM RY SUM RZ
UX UY
1 0.56 0.000 0.918 0.000 0.000 0.918 0.000 0.004 0.000 0.011 0.004 0.000 0.011
2 0.48 0.794 0.000 0.000 0.794 0.918 0.000 0.000 0.004 0.000 0.004 0.004 0.011
3 0.42 0.000 0.013 0.000 0.794 0.931 0.000 0.000 0.000 0.743 0.004 0.004 0.754
4 0.32 0.000 0.000 0.427 0.794 0.931 0.427 0.000 0.002 0.000 0.004 0.006 0.754
5 0.31 0.001 0.000 0.012 0.795 0.931 0.439 0.000 0.354 0.000 0.004 0.361 0.754
6 0.29 0.001 0.000 0.068 0.796 0.931 0.507 0.000 0.016 0.000 0.004 0.377 0.754
7 0.28 0.000 0.001 0.000 0.796 0.932 0.507 0.000 0.000 0.005 0.004 0.377 0.758
8 0.26 0.002 0.000 0.007 0.798 0.932 0.514 0.000 0.041 0.000 0.004 0.418 0.758
9 0.24 0.000 0.000 0.000 0.798 0.932 0.514 0.000 0.000 0.081 0.004 0.418 0.840
10 0.22 0.000 0.000 0.000 0.798 0.933 0.514 0.000 0.000 0.027 0.004 0.418 0.867
11 0.18 0.165 0.000 0.000 0.963 0.933 0.515 0.000 0.027 0.000 0.004 0.445 0.867
12 0.15 0.000 0.000 0.078 0.963 0.933 0.592 0.000 0.001 0.000 0.004 0.446 0.867
Comentarii:
a) Modul 1 de vibratie generat de program: translaţie pe direcţia Y cu factor de participare a maselor 91.8% (mod fundamental de vibratie);
b) modul 2 de vibraţie generat de program: translaţie pe direcţia X cu factor de participare a maselor 79.4% (mod fundamental de vibratie);
c) modul 3 de vibraţie generat de program: torsiune cu factor de participare a maselor 74.3;
d) suma maselor modale pentru primele 12 moduri proprii de vibraţie este mai mare de 90%.
421
H.3.9. Calculul static liniar
Cu elementele definite la punctul 2 se va efectua calculul spaţial în domeniul
elastic pentru stabilirea stării de eforturi şi deformaţii în elementele structurale în
combinaţiile de acţiuni la Starea Limită Ultimă (SLU) şi Starea Limita de Serviciu
(SLS), considerând structura realizata conform proiectului initial.
Se realizează un calcul static în starea proiectată a structurii, pentru a
determina capacitatea portanta la acțiuni seismice a structurii, în conformitate cu noile
norme de calcul seismic.
422
În Figura H.3.14 Figura H.3.16 sunt prezentate deplasările de nivel pe
direcţia X, respectiv direcţia Y.
Rezultă:
drex=1,20cm – 0,48cm =0,72cm;
drey=3,57cm – 1,54cm =2,03cm
unde:
423
d re x ; d rey − deplasări relative de nivel (diferenţa între deplasarea nivelului superior şi
deplasarea nivelului inferior)
Verificarea la SLU
▪ direcţia transversală:
d r X = c q d re X = 1.46 2.5 0,0072 = 0,0126m ≤ 0,025h = 0,0875m
▪ direcţia longitudinală:
d r Y = c q d reY = 1.00 2.5 0,0203 = 0,0510m ≤ 0,025h = 0,0875m
Verificarea la SLS
▪ direcţia transversală:
d r X = q d re X = 0,4 2,5 0,0072 = 0,0072m ≤ 0,01h = 0,035m
▪ direcţia longitudinală:
d r y = q d re Y = 0,4 2,5 0,0203 = 0,0203m ≤ 0,01h = 0,035m
Figura H.3.16: Deformatele structurii din grupările seismice SLU-SX (stânga) şi SLU-SY (dreapta)
424
H.3.11. Starea de eforturi pe structura
Figura H.3.17: Diagrama de moment încovoietor Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kNm]
Figura H.3.18: Diagrama de forță axială, Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kN]
425
Figura H.3.19: Diagrama de forța tăietoare Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kN]
Figura H.3.20: Diagrama de moment încovoietor M22 Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kNm]
426
Figura H.3.21: Diagrama de moment încovoietor M33 Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kNm]
427
Figura H.3.23: Diagrama de forța tăietoare Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kN]
428
Verificare diagonală L60x60x6 – la efortul maxim din combinațiile de încărcări care
conțin acțiunea seismică
AL60x60x6=691 mm2
e=16,9mm
Iy=Iz=228000mm4
Iu=361000mm4
Iv=94400mm4
iy=iz=18,2mm
iu=22,9mm
iv=11,7mm
429
Aceasta valoare corespunde unui coeficient R3j=0.56 pentru diagonalele
structurii, corespunzator unei clase II de risc seismic, conform P100-3.
Prinderea diagonalelor la noduri este realizată cu 2 suruburi M16, grupa 4.6.
Efortul capabil al îmbinării cu două șuruburi M16 este FRd=min (Fb.Rd, Fv.Rd)
FRd=77.18kN
Verificarea de rezistenta pentru capacitatea îmbinărilor contravantuirilor la
noduri este:
Figura H.3.25: Vedere 3D – SEd / SRd în combinaţia cea mai defavorabilă (structura fără
contravântuiri)
430
H.3.13. Evaluarea finală şi formularea concluziilor
Pe baza rezultatelor obținute din evaluarea calitativă şi cantitativă, în urma
verificărilor condițiilor de rezistentă, stabilitate şi deformabilitate structurală s-a
constatat vulnerabilitatea construcției în raport cu cutremurul de proiectare (riscul
seismic), ca indicator al efectelor probabile ale cutremurelor caracteristice
amplasamentului asupra construcției analizate, fiind imperios necesară înlocuirea
contravântuirii care şi-a pierdut stabilitatea şi a rămas cu deformații remanente majore.
Ca urmare, din punct de vedere al indicatorului R3, construcția analizată se
încadrează în Clasa Rs I, clasă din care fac parte clădirile cu risc ridicat de prăbușire
totală sau parțială la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită
ultime.
431
Pentru zveltețea rezultată, considerând că secțiunea își perde stabilitatea
(flambează) după curba b de flambaj, capacitatea la compresiune a barei este de
Nb.Rd=A ∙ χ ∙ fy = 1382mm2 ∙ 0.238 ∙ 235 N/mm2 ∙10-3 = 77.3kN.
Capacitatea la întindere a barei este Nt.Rd=A ∙ fy=1382mm2 ∙ 235 N/mm2 ∙10-3=
324kN.
Efortul axial de compresiune în diagonalele comprimate este de aproximativ
Nc.Ed=144kN, astfel încat, în timpul acțiunii seismice (cu valoare de cod) diagonalele
comprimate își pot pierde stabilitatea iar diagonalele întinse pot prelua întreaga
solicitare.
Efortul din diagonalele întinse se poate considera, conform P100-1/2013, ca
fiind efortul din acțiunea seismică amplificat cu 2. Astfel, efortul în diagonala întinsă
poate fi considerat ca fiind Nt.Ed = 2 x 144kN = 288kN
Verificarea de rezistență pentru capacitatea barelor este:
Diagonalele vor fi prinse la capete cu câte 2 suruburi M16, grupa 8.8, avand
două secțiuni de forfecare. De asemenea se va mări grosimea guseului prin dublarea
acestuia cu o placa din otel S235 cu grosime de 6mm. Efortul capabil al îmbinării cu 2
șuruburi M16 este FRd=min(Fb.Rd, Fv.Rd).
FRd=276,48 kN
Verificarea de rezistență privind capacitatea îmbinării cu șuruburi este:
432
H.4. Structuri din zidărie
H.4.1. Exemplul nr. 1: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
nearmată și planșee din grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de evaluare pentru clădiri cu
planșee fără rigiditate în plan orizontal.
433
H.4.1.2. Nivelul de cunoaștere
S-a efectuat un releveu al clădirii (Figura H.4.1:). Deoarece clădirea este în
exploatare, nivelul de inspecție și, respectiv, de încercări în teren este limitat. Nivelul
de cunoaștere este KL1.
434
- umplutură 8 cm moloz (medie) 1.00 kN/m2
- pardoseala (grinzișoare și podină) 0.50 kN/m2
- pereți despărțitori ușori 1.20 kN/m2
- încărcare utilă 0.30 × 1.50 = 0.45 kN/m2
Total 5.90 kN/m2
Greutatea unitară a planșeului peste etajul II (nivel 3)
- planșeu + șarpantă + învelitoare (estimat) 7.90 kN/m2
Greutatea de proiectare a planșeelor:
- planșeu peste nivelul 1 și peste nivelul 2 Gpl,1 ≡ Gpl,2 = 565 kN
- planșeu peste nivelul 3 Gpl,3 = 756 kN
Figura H.4.2: Calculul greutății nivelurilor pentru calculul forței seismice echivalente
435
Coeficientul seismic (aplicat la greutatea clădirii pentru gruparea seismică)
I a g 0 1.0 0.30 2.50 0.85 0.88
c= = = 0.374
q 1.5
Forța seismică totală (forța tăietoare de bază)
Fb = c × Gtot = 0.374 × 5266 = 1969 kN
Distribuția forței seismice pe înălțimea clădirii se face cu relația
Gi zi
Fi = Fb
Gi zi
unde zi este cota planșeului "i" peste secțiunea de încastrare
Au rezultat valorile:
F3 = 842 kN
F2 = 751 kN
F1 = 376 kN
Înălțimea echivalentă a forței tăietoare pentru calculul momentului de
răsturnare:
H ech =
F z i i
=
842 10.8 + 751 7.20 + 376 3.6
= 8.05m
Fb 1969
Încărcarea verticală de proiectare pe grupurile de pereți s-a stabilit ca sumă a
încărcării provenite din greutatea proprie a pereților și din încărcările aduse de
planșee.
436
H.4.1.7. Calculul forței seismice și al momentului încovoietor (de răsturnare) la
baza grupurilor de pereți Z1÷Z9
Tabelul H.4.1.1
Gzid Apl Gpl Gpl Gtotal Gtotal
NRd σd
nivel nivel nivel nivel nivel nivel Azid Fb Mb
Elem. bază bază
1,2,3 1,2,3 1,2 3 1,2 3
kN m2 kN kN kN kN kN m2 N/mm2 kN kNm
Z1 95.51 5.715 33.72 45.15 129.23 92.91 399.12 1.191 0.3351 132 1065
Z2 138.52 9.728 57.40 76.86 195.92 146.12 607.22 1.854 0.3275 201 1620
Z3 39.47 --- --- --- 39.47 19.74 118.41 0.357 0.3317 39 316
Z4 182.98 19.253 113.59 152.1 296.57 243.59 928.22 2.432 0.3817 308 2476
Z5 142.16 11.635 68.63 91.89 210.79 162.97 655.63 1.802 0.3638 217 1749
Z6 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z7 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z8 167.78 10.686 63.05 84.42 230.83 168.31 713.86 2.222 0.3213 237 1904
Z9 124.78 6.278 37.04 49.60 161.82 111.99 498.02 1.558 0.3197 165 1328
437
Z8T 0.3213 0.145 0.833 3.50 472 689 85.5
Z9T 0.3197 0.144 0.834 1.92 258 206 25.6
Longitudinal
Tabelul H.4.1.2b
σd lwL NdL MRdL Vf1L
Element υd=σd/fd 1-1.15υd
N/mm2 m kN kNm kN
Z1L 0.3351 0.151 0.826 1.335 188 104 12.9
Z2L 0.3275 0.148 0.830 1.335 184 102 12.6
Z3L 0.3317 0.149 0.829 0.85 118 42 5.2
Z4L 0.3817 0.172 0.802 2×1.335 2×214 2×115 2×14.2
Z5L 0.3638 0.164 0.811 2×1.335 2×204 2×110 2×13.7
Z6L 0.3843 0.173 0.801 3.125 504 631 78.4
Z7L 0.3843 0.173 0.801 3.125 504 631 78.4
Z8L 0.3213 0.145 0.833 2.21 298 275 34.1
Z9L 0.3197 0.144 0.834 2.21 297 273 34.0
Valoarea de proiectare a forței tăietoare de rupere prin fisurare diagonală s-a calculat
cu relația
438
tlw f td
V f 22 = 1+ 0
b f td
439
Tabelul H.4.1.6
Forța TRANSVERSAL LONGITUDINAL
de proiectare Forța Forța
Element
Fbi capabilă R3i capabilă R3i
kN kN kN
Z1 132 26.6 0.202 12.9 0.098
Z2 201 63.0 0.313 12.6 0.063
Z3 39 --- --- 5.2 0.133
Z4 308 83.1 0.270 28.4 0.092
Z5 217 46.6 0.215 27.4 0.126
Z6 276 48.6 0.176 66.0 0.239
Z7 276 48.6 0.176 66.0 0.239
Z8 237 85.5 0.361 34.1 0.144
Z9 165 25.6 0.155 34.0 0.206
Fb = 1969 kN Σ = 427.6 kN Σ = 311.4 kN
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii are valoarea:
R3T = 0.22
R3L = 0.15
(a) (b)
Figura H.4.4: Schema de calcul pentru acțiunea perpendiculară pe planul peretelui
440
Încărcarea seismică normală pe planul peretelui se calculează conform P100-1 și
P100-3:
ag w w K z
f w ( z) = gw
g qw
luând valorile:
qw = 1.5
βw = 2.0 (element fixat pe două laturi)
γw = 1.0
z
Kz = 1 + 2
H
accelerația seismică este ag = 0.30g
greutatea peretelui este gw = 0.42 × 18 = 7.56 kN/m2
Coeficientul Kz se calculează pentru pereții fixați sus și jos, cu relația
zinf + zsup
z = z m ed =
2
unde "zinf" este cota de rezemare (z = 7.20 m) iar "zsup≡ H" este cota acoperișului (H =
10.80 m)
Rezultă zmed = 9.00 m și Kz = 2.67
Cu aceste valori încărcarea seismică pe perete este fw = 8.064 kN/m2. Având în vedere
zonele aferente montantului între ferestre, încărcarea perpendiculară pe perete este
arătată în Figura H.4.4:.
Momentul încovoietor maxim (la mijlocul înălțimii șpaletului) este Mmax = 15.02 kNm.
Modulul de rezistență al șpaletului în secțiunea de moment maxim este
850 420 2
Ww = = 24990000 mm 3
6
Forța axială de compresiune în elementul Z3 la ultimul nivel este
N3 = 0.5 × 39.47 = 19.75 kN.
Adâncimea zonei comprimate se calculează cu relația
1.15 N 3 1.15 19.75 1000
xc = = = 12mm
bf d 850 2.22
Momentul capabil perpendicular pe plan MRd┬ este deci
MRd┬ = 0.5 × (420 - 12) × 19.75 ≈ 4.03 kNm
Indicatorul de siguranță este
M RdT 4.03
R3T = = = 0.268 0.35
M maxT 15.02
441
H.4.1.11. Încadrarea clădirii în clase de risc seismic
Din punct de vedere calitativ clădirea expertizată prezintă deficiențe importante
concretizate prin:
- Înălțimi de etaj prea mari pentru clădiri din zidărie simplă;
- Absența planșeelor rigide în plan orizontal;
- Pereții structurali paraleli cu grinzile planșeelor (axe A÷D) nu sunt
ancorați.
Valorile indicatorilor R3 sunt:
- transversal R3,max = 0.22;
- longitudinal R3,max = 0.15.
În consecință, clădirea expertizată se încadrează în clasa I de risc seismic.
442
G1,cons = G2,cons = 709 + 1893 = 2602 kN
G3,cons = 900 + 0.5 × 1893 = 1847 kN
Gtot,cons = 2 × 2602 + 1847 = 7051 kN
443
În continuare calculul eforturilor secționale în structura consolidată se conduce ca în
H.4.3, având în vedere că, prin suprabetonarea prevăzută și prin solidarizarea grinzilor
cu diagonale de oțel, planșeele pot fi considerate rigide în plan orizontal.
444
H.4.2. Exemplul nr.2.: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
nearmată și planșee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 1
445
H.4.2.2. Calculul încărcărilor și forțelor axiale pe pereții structurali
446
Ax A: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 1.50 × 1.50 - 1.00 × 1.50 = 27.40 m2
Ax C: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 2.00 × 1.50 - 1.50 × 1.50 = 25.90 m2
Zidărie cu grosime t = 28 cm (total 54.50 m2)
Ax 2: 10.56 × 3.30 - 1.02 × 2.10 - 1.52 × 2.40 = 29.1 m2
Ax B: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 1.52 × 2.40 - 1.02 × 2.10 = 25.40 m2
Greutate totală pe nivel
Gz = 110.40 × 8.36 + 54.50 × 5.84 1241.23 kN
447
(a)
(b)
Figura H.4.6: Încărcări din planșee
448
H.4.2.3.2. Forțe axiale și eforturi unitare de compresiune în pereți pe nivel
Tabelul H.4.2.1
Azid Gzid Gplanșee Ncalcul σ0
Zona (axe)
2 2
m tone kN tone kN tone kN tone/m kN/m2
Z1 (1&A) 2.16 16.95 169.50 10.95 109.50 27.90 279.00 12.90 129.00
Z2 (1 &B) 1.43 12.75 127.50 8.10 81.00 20.85 208.50 14.60 146.00
Z3 (1&C) 1.74 14.25 142.50 5.00 50.00 19.25 192.50 11.10 111.00
Z4 (2&A) 1.43 11.75 117.50 6.25 62.50 18.00 180.00 12.60 126.00
Z5 (2&B) 2.30 17.20 172.00 17.80 178.00 35.00 350.00 15.20 152.00
Z6 (2&C) 1.78 15.00 150.00 7.60 76.00 22.60 226.00 12.70 127.00
Z7 (3&A) 1.53 12.00 120.00 3.50 35.00 15.50 155.00 10.10 101.00
Z8 (3&B) 1.85 14.95 149.50 6.30 63.00 21.25 212.50 11.50 115.00
Z9 (3&C) 1.11 9.60 96.00 2.65 26.50 12.25 122.50 11.00 110.00
15.33 124.45 1244.50 68.15 681.50 192.60 1926.00 12.60 126.00
Azid este aria de zidărie în elevație. Greutatea zidăriei s-a determinat înmulțind Azid cu
greutatea peretelui pe 1 m2.
A rezultat încărcarea totală de referință pe nivel:
qetaj = Ncalcul /(10.56 ×10.56)=17.27 kN/m2
(valoarea poate fi considerată reprezentativă pentru această clasă de clădiri).
449
H.4.2.4. Verificarea condițiilor de regularitate
Centrul de greutate al maselor se află în centrul geometric al planșeului și are
coordonatele xG = 5.28 m și yg = 5.28 m față de originea sistemului de axe de referință.
Centrul de rigiditate al nivelului este "centrul de greutate" al rigidităților pereților
structurali ai unui nivel. Poziția acestuia, este definită prin coordonatele (xCR, yCR) în
raport cu sistemul de axe de referință (O, X, Y) și se obține folosind rigiditatea
geometrică a pereților (Kgxi și Kgyi) cu relațiile:
ny
x K i gyi
xCR = i =1
K gy
nx
y K i gxi
y CR = i =1
K gx
unde
xi sunt coordonatele centrelor de greutate ale secțiunilor orizontale ale pereților
paraleli cu axa "y";
yi sunt coordonatele centrelor de greutate ale secțiunilor orizontale ale pereților
paraleli cu axa "x".
450
Figura H.4.8: Pereți activi transversal (T) și longitudinal (L)
Având în vedere că toți pereții unui nivel sunt executați cu același tip de zidărie (cu
același modul de elasticitate) pentru calculul caracteristicilor de rigiditate ale clădirii
se va folosi rigiditatea geometrică a pereților (Kg) definită prin relația
(
K g = t p 3 + 2p )
−1
het
unde p =
lw
Calculul valorilor xCR și yCR este sistematizat în tabelele H.4.2.3a și H.4.2.3b
451
Transversal (pereții paraleli cu axa OY)
Tabelul H.4.2.3a
t lw Az KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
T1 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
T2 0.42 2.50 1.050 1.320 6.680 0.28 1.870
T3 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
T4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 1.114 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 0.638 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 0.957 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 1.470 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 10.28 36.216
7.968 49.5 311.6
Rezultă :
Densitatea pereților structurali:
ptr % = 7.968/(10.56×10.56) = 7.1 %
Poziția centrului de rigiditate față de originea sistemului de axe :
xCR = 3.116/0.495 =6.29 m
Excentricitatea centrului de rigiditate:
e0x = xCG - xCR = 6.29 - 5.28 = 1.01 m
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate:
e0x/Lx = 0.908/ 10.56 = 0.085 < 0.10
Longitudinal (pereții paraleli cu axa OX)
Tabelul H.4.2.3b
t lw Az KgM102 yi yiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
L1 0.42 3.78 1.587 0.873 12.789 0.28 3.580
L2 0.42 2.50 1.020 1.320 6.710 0.28 1.878
L3 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
L4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 5.78 13.571
L5 0.28 4.50 1.260 0.733 10.802 5.78 62.435
L6 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 5.78 13.571
L7 0.42 2.78 1.167 1.187 8.027 10.28 82.517
L8 0.42 3.00 1.260 1.100 9.069 10.28 93.229
L9 0.42 1.28 0.537 2.578 1.688 10.28 17.352
8.574 57.3 289.1
452
Rezultă:
Densitatea pereților longitudinali:
plong% = 8.574/(10.56 × 10.56) 7.70%
Poziția centrului de rigiditate:
yCR = 2.891/0.573=5.045 m
Excentricitatea centrului de rigiditate:
e0y = yCG - yCR = 5.28 - 5.045 = 0.235m
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate
e0y/Ly = 0.235/ 10.56 = 0.022 < 0.10
Calculul excentricității se reface considerând numai elementele a căror rigiditate este ≥
30% din rigiditatea celui mai puternic element de pe fiecare direcție
Transversal
T8 = 11.446×102 m → 0.3 × 11.446 ×102= 3.433× 102 m
Longitudinal
L1 = 12.789 × 102 m →0.3 × 12.789 × 102 = 3.836 × 102 m
Tabelul H.4.2.4a
t lw KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m) (m) (m2)
T1 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
T2 0.42 2.50 1.320 6.680 0.28 1.870
T3 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
T4 0.28 1.78 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 1.853 3.523 10.28 36.216
KgM(T) = 0.472 m xiKgM(T) = 2.969 m2
453
Tabelul H.4.2.4b
t lw KgM102 yi yiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m) (m) (m2)
L1 0.42 3.78 0.873 12.789 0.28 3.580
L2 0.42 2.50 1.320 6.710 0.28 1.878
L3 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
L4 0.28 1.78 1.853 2.348 5.78 13.571
L5 0.28 4.50 0.733 10.802 5.78 62.435
L6 0.28 1.78 1.853 2.348 5.78 13.571
L7 0.42 2.78 1.187 8.027 10.28 82.517
L8 0.42 3.00 1.100 9.069 10.28 93.229
L9 0.42 1.28 2.578 1.688 10.28 17.352
KgM(L) = 0.443 m yiKgM (L) = 2.437m2
454
γI = 1.0
Ordonata spectrului de proiectare
Sd = Se/q = 0.375g/1.5 = 0.25g
Forța tăietoare de bază pentru proiectare este
5661.63
Fb = I S d (T1 )m = 0.88 1.0 0.25 g 0.85 = 0.187 5661 = 1058.7 kN
g
avem
3 17.27 111.52
0 = = 349.29kN / m 2
7.968 + 8.574
Pentru mortarul de var-ciment s-a luat valoarea medie τk = 90 kN/m2. S-a apreciat o
reducere de 15% pentru avariile ușoare de la cutremurele anterioare (1940 și 1977)
despre care există informații orale.
τcalc = 0.85 × 90.0 = 76.5 kN/m2
Az,min ≡ Az,transv = 7.968 m2
Din relația
1,33 k CF M
Fb,cap = Az ,min vadm = Az ,min 1+ 0
CF M 2,0 k
a rezultat:
455
1,33 76,5 1, 2 2,75
Fb ,cap = 7,968 1 + 349, 29 = 717,65kN
1, 2 2,75 2,0 76,5
456
H.4.3. Exemplul nr. 3: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
nearmată și planșee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2
457
H.4.3.3. Distribuția forței tăietoare de bază pe înălțimea clădirii
Forța seismică la nivelul "i" s-a calculat cu relația
mi zi
Fi = Fb n
mi zi
i =1
unde zi = i×het și mi = m
Pentru nniv = 3 avem zi = 1+2+3 =6 și forțele seismice de etaj (Fi) și forțele tăietoare
de etaj (Vi) sunt date în tabelul H.4.3.1
Tabelul H.4.3.1
Forța i=1 i=2 i=3
Fi (kN) 0.166 Fb = 234.02 0.333Fb = 469.45.03 0.5Fb = 704.88
Vi (kN) V1 = Fb = 1409.75 V2 = 0.833Fb = 1174.32 V3 = 0.5Fb = 704.88
i =1 i =1
Din exemplul nr.2 tabelele H.4.2.1 și H.4.2.2., poziția centrului de rigiditate are
coordonatele:
xCR = 6.29 m yCR = 5.05 m
Calculul este detaliat în tabelul H.4.3.2.
Tabelul H.4.3.2
KgM(T) KgM(L)
KgM(T) KgM(L)
xi |xCR-xi| 10
2 yi |yCR-yi| 102
Elem. 102 Elem. 102
(xCR-xi)2 (yCR-yi)2
m m m m3 m m m m3
T1 3.523 127.25 L1 12.789 290.98
T2 6.680 0.28 6.01 241.28 L2 6.710 0.28 4.77 152.67
T3 3.523 127.25 L3 3.523 80.16
T4 2.348 ---- L4 2.348 1.25
T5 9.156 6.28 0.0 ---- L5 10.802 5.78 0.73 5.75
T6 3.752 ---- L6 2.348 1.25
T7 5.628 89.60 L7 8.027 219.56
T8 11.466 10.28 3.99 182.54 L8 9.069 10.28 5.23 248.06
T9 3.523 56.09 L9 1.688 46.17
49.6 824.01 57.30 Σ 1045.85
A rezultat valoarea momentului de inerție de torsiune
458
JR 1870.0 m3
JR J gR
ry = =
Ky K gy
Au rezultat valorile
JR 1870.0
r0 x = = 6.14 m
Kx 49.60
JR 1870.0
r0 y = = = 5.71m
Ky 57.30
459
K ix K iy
Vix (tr ) = V x și Viy (tr ) = V y sunt componentele forțelor tăietoare care rezultă
Kx Ky
din egalitatea deplasărilor de translație pe direcția "x" și respectiv "y"
d iy d ix
Vix (rot ) = 2
e y și Viy (rot ) = e x sunt factorii de corecție care țin seama de
rox roy2
compatibilitatea deplasărilor din rotire ale pereților asigurată de planșeul infinit rigid
în plan orizontal
Kix și Kiy sunt rigiditățile relative de nivel ale pereților pe direcția x și, respectiv, y,
nx ny
Vx ,Vy sunt forțele tăietoare seismice pentru ansamblul structurii la nivelul "j" în
direcția x, respectiv y,
nx ny
dix , diy sunt distanțele în direcția x, respectiv y, care definesc poziția peretelui "i" în
raport cu centrul de rigiditate de la nivelul "j"; dacă în raport cu sistemul general de
axe (OXY) se notează cu:
xCR , yCR - coordonatele centrului de rigiditate de la nivelul "j"
460
unde eox = xCR − xCG și eoy = y CR − y CG sunt distanțele în direcția x, respectiv y, dintre
centrul de masă (CG) și centrul de rigiditate (CR) la nivelul "j"
eax ,eay , sunt excentricitățile accidentale în direcția x, respectiv y, la nivelul "j";
Longitudinal
Tabelul H.4.3.4
Perete K K/K Vi(transl) d=xR-xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
L1 12.789 0.22 344.50 141.62 456.25 44.14 358.77 3011.24
L2 6.71 0.12 180.75 4.765 74.31 239.38 23.16 188.23 1579.91
L3 3.523 0.06 94.90 39.01 125.68 12.16 98.83 829.51
L4 2.348 0.04 63.25 -4.01 53.75 -1.25 56.51 372.99
L5 10.802 0.19 290.98 -0.735 -18.45 247.29 -5.75 259.99 1715.94
L6 2.348 0.04 63.25 -4.01 53.75 -1.25 56.51 372.99
L7 8.027 0.14 216.23 -97.66 99.82 -30.44 167.04 1102.43
L8 9.069 0.16 244.30 -5.235 -110.33 112.77 -34.39 188.72 1245.54
L9 1.688 0.03 45.47 -20.54 20.99 -6.40 35.13 231.83
Valorile de proiectare ale forței tăietoare sunt valorile maxime notate V(tot) pentru
ambele valori ale excentricității totale (ex și ey). Aceste valori sunt date în casetele
461
poșate. Valorile momentelor (Mcalc) corespund valorilor de proiectare ale forțelor
tăietoare.
Notă: Suma forțelor de proiectare V(tot) este mai mare decât forța tăietoare de bază (Fb)
deoarece cuprinde valorile maxime ale componentelor datorate rotirii de ansamblu
corespunzătoare celor două valori ale excentricității accidentale (valorile din tabel nu se
realizează simultan).
Longitudinal
Tabelul H.4.3.4a
Perete K K/K Vi(transl) d=xR-xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
L1 12.789 0.22 384.29 67.82 418.50 26.15 376.84 2487.11
L2 6.71 0.12 158.25 4.765 27.93 172.34 10.77 155.18 1024.19
L3 3.523 0.06 71.24 12.57 77.58 4.85 69.86 461.08
L4 2.348 0.04 46.94 -1.28 41.55 -0.49 42.34 279.44
L5 10.802 0.19 365.99 -0.735 -9.96 324.03 -3.84 330.15 2178.98
L6 2.348 0.04 46.94 -1.28 41.55 -0.49 42.34 279.44
L7 8.027 0.14 201.09 -38.99 144.51 -15.03 168.47 1111.88
L8 9.069 0.16 237.35 -5.235 -46.02 170.58 -17.75 198.86 1312.45
L9 1.688 0.03 30.15 -5.85 21.67 -2.25 25.26 166.70
462
În tabelul H.4.3.5a sunt arătate comparativ rezultatele obținute prin cele două modele.
Rezultatele din modelul cu console legate (M2) sunt arătate și procentual în raport cu
modelul console independente (M1).
Transversal
Tabelul H.4.3.5a
Forța tăietoare la bază Moment încovoietor
Element
M1 M2 ∆% M1 M2 ∆%
T1 90.64 71.90 -20.67 598.20 474.57 -20.67
T2 172.00 161.81 -5.93 1135.22 1067.96 -5.93
T3 90.64 71.90 -20.67 598.20 474.57 -20.67
T4 66.79 53.43 -20.00 440.83 352.65 -20.00
T5 260.35 325.44 25.00 1718.30 2147.89 25.00
T6 106.58 95.49 -10.41 703.45 630.22 -10.41
T7 185.93 166.10 -10.66 1227.14 1096.28 -10.66
T8 378.79 420.54 11.02 2500.04 2775.56 11.02
T9 116.25 93.25 -19.78 767.23 615.46 -19.78
Longitudinal
Tabelul H.4.3.5b
Element Forța tăietoare la bază Moment încovoietor
M1 M2 ∆% M1 M2 ∆%
L1 456.25 376.84 -17.41 3011.24 2487.11 -17.41
L2 239.38 155.18 -35.17 1579.91 1024.19 -35.17
L3 125.68 69.86 -44.42 829.51 461.08 -44.42
L4 56.51 42.34 -25.08 372.99 279.44 -25.08
L5 259.99 330.15 26.98 1715.94 2178.98 26.98
L6 56.51 42.34 -25.08 372.99 279.44 -25.08
L7 167.04 168.47 0.86 1102.43 1111.88 0.86
L8 188.72 198.86 5.37 1245.54 1312.45 5.37
L9 35.13 25.26 -28.09 231.83 166.70 -28.09
Deoarece diferențele între rezultatele date de cele două modele sunt semnificative,
pentru verificarea siguranței vor fi folosite rezultatele obținute cu modelul M2 care
ține seama de efectul planșeelor rigide (egalitatea deformațiilor laterale la toate
nivelurile).
463
H.4.3.5. Rezistențele zidăriei
În urma investigațiilor efectuate, s-a realizat nivelul de cunoaștere KL2 (cunoaștere
normală). Factorul de încredere are valoarea CF = 1.2
464
H.4.3.6. Rezistențele de proiectare ale pereților structurali
Momentele capabile ale pereților și forțele tăietoare asociate sunt date în tabelele
H.4.3.6a și H.4.3.6b.
Vf1=411.29 kN
Longitudinal
Tabelul H.4.3.6b
σd Azid lw Nd MRd Vf1
Element υd=σd/fd 1-1.15υd
kN/m2 m2 (m) kN kNm kN
L1 337.74 1.587 0.154 0.823 3.78 536 833.37 108.23
L2 438.24 1.02 0.200 0.770 2.5 447 430.17 55.87
L3 331.99 0.747 0.152 0.826 1.78 248 182.24 23.67
L4 377.51 0.498 0.172 0.802 1.78 188 134.15 17.42
L5 457.14 1.26 0.209 0.760 4.5 576 984.89 127.91
L6 381.53 0.498 0.174 0.800 1.78 190 135.22 17.56
L7 304.20 1.167 0.139 0.840 2.78 355 414.63 53.85
L8 345.24 1.26 0.158 0.819 3 435 534.21 69.38
L9 331.47 0.537 0.151 0.826 1.28 178 94.09 12.22
Vf1=486.10 kN
465
H.4.3.6.2. Forța tăietoare asociată cedării prin lunecare în rost orizontal
Determinarea zonei comprimate a peretelui corespunzătoare momentului capabil s-a
făcut ținând seama de alternanța sensului de acțiune al forței seismice.
Lungimea zonei comprimate (lc) s-a calculat cu relația
Md
lc = 1.5lw − 3
Nd
Lungimea pe care este activă aderența s-a calculat cu relația
lad = 2lc − lw
Din tabelul H.4.3.7 rezultă lad = 0.0 atât pentru pereții transversali cât și pentru cei
longitudinali.
Forța tăietoare Vf21 s-a calculat cu relația
Nd Nd
V f 21 = 0.53 = 0.53 = 0.161N d
CF M 1.2 2.75
Valorile corespunzătoare sunt date în tabelul H.4.3.7.
Tabelul H.4.3.7
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Elem NdT Md lc lw lad Vf21 Elem NdL Md lc lw lad Vf21
kN kNm m m m kN kN kNm m m m kN
T1 290 206 0.54 1.78 -0.69 46.7 L1 536 833 1.01 3.78 -1.77 86.3
T2 460 443 0.86 2.5 -0.77 74.1 L2 447 430 0.86 2.5 -0.77 72.0
T3 290 206 0.54 1.78 -0.69 46.7 L3 248 182 0.47 1.78 -0.85 39.9
T4 188 134 0.53 1.78 -0.72 30.3 L4 188 134 0.53 1.78 -0.72 30.3
T5 509 770 1.43 3.98 -1.12 81.9 L5 576 985 1.62 4.5 -1.26 92.7
T6 243 222 0.68 2.28 -0.91 39.1 L6 190 135 0.53 1.78 -0.71 30.6
T7 291 279 0.55 2.28 -1.19 46.9 L7 355 415 0.67 2.78 -1.45 57.2
T8 507 727 0.95 3.5 -1.60 81.6 L8 435 534 0.82 3 -1.37 70.0
T9 248 182 0.47 1.78 -0.85 39.9 L9 178 94 0.33 1.28 -0.61 28.7
466
Tabelul H.4.3.8
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
σd d σd d
Elem 1+ AwT Vf22 Elem 1+ AwL Vf22
f td f td
2 2 2 2
kN/m m kN kN/m m kN
T1 388.22 3.6301 0.747 57.63 L1 337.74 3.405 1.587 114.85
T2 438.1 3.8396 1.05 85.68 L2 438.24 3.840 1.02 83.25
T3 388.22 3.6301 0.747 57.63 L3 331.99 3.378 0.747 53.64
T4 377.51 3.5835 0.498 37.93 L4 377.51 3.584 0.498 37.93
T5 456.91 3.9156 1.114 92.71 L5 457.14 3.917 1.26 104.88
T6 380.88 3.5982 0.638 48.79 L6 381.53 3.601 0.498 38.11
T7 304.08 3.2463 0.957 66.03 L7 304.2 3.247 1.167 80.53
T8 344.9 3.4378 1.47 107.41 L8 345.24 3.439 1.26 92.10
T9 331.99 3.3784 0.747 53.64 L9 331.47 3.376 0.537 38.53
Tabelul H.4.3.9
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Elem. Vf1 Vf21 Vf22 Elem. Vf1 Vf21 Vf22
Rupere Rupere
kN kN kN kN kN kN
T1 26.69 46.7 57.63 D L1 108.23 86.3 114.85 F
T2 57.5 74.1 85.68 D L2 55.87 72.0 83.25 D
T3 26.69 46.7 57.63 D L3 23.67 39.9 53.64 D
T4 17.42 30.3 37.93 D L4 17.42 30.3 37.93 D
T5 99.98 81.9 92.71 F L5 127.91 92.7 104.88 F
T6 28.78 39.1 48.79 D L6 17.56 30.6 38.11 D
T7 36.2 46.9 66.03 D L7 53.85 57.2 80.53 D
T8 94.36 81.6 107.41 F L8 69.38 70.0 92.1 D
T9 23.67 39.9 53.64 D L9 12.22 28.7 38.53 D
467
Calculul indicatorului R3i pentru fiecare perete structural în parte este sintetizat în
tabelele H.4.3.10a și H.4.3.10b.
Tabelul H.4.3.10a
e0x+eax e0x-eax
Fcap
Elem. Fbi Fbi
R3i R3i
kN kN kN
T1 26.69 60.01 0.445 71.90 0.371
T2 57.5 135.05 0.426 161.81 0.355
T3 26.69 60.01 0.445 71.90 0.371
T4 17.42 53.43 0.326 53.43 0.326
T5 81.9 325.44 0.252 325.44 0.252
T6 28.78 95.49 0.301 95.49 0.301
T7 36.2 166.10 0.218 151.88 0.238
T8 94.36 420.54 0.224 384.53 0.245
T9 23.67 93.25 0.254 85.27 0.278
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii se calculează cu relația
R3 =
V f
Fb
Au rezultat valorile
Pentru e0x+eax → R3 = 269.96/1047.13= 0.258
Pentru e0x-eax → R3 = 269.96/1023.66= 0.264
Tabelul H.4.3.10b
ey=e0y+eay ey=e0y-eay
Fcap
Elem. Fbi Fbi
R3i R3i
kN kN kN
L1 86.3 418.50 0.206 376.84 0.229
L2 55.87 172.34 0.324 155.18 0.360
L3 23.67 77.58 0.305 69.86 0.339
L4 17.42 41.55 0.419 42.34 0.411
L5 92.7 324.03 0.286 330.15 0.281
L6 17.56 41.55 0.423 42.34 0.415
L7 53.85 144.51 0.373 168.47 0.320
L8 69.38 170.58 0.407 198.86 0.349
L9 12.22 21.67 0.564 25.26 0.484
468
H.4.3.7. Încadrarea clădirii în clase de risc seismic
Pe baza indicatorilor R3 calculați mai sus clădirea se încadrează în clasa Rs I.
469
Tabelul H.4.3.11
Fbi Fbi
Element Element
kN kN
T1 52.49 L1 275.09
T2 118.12 L2 113.28
T3 52.49 L3 51.00
T4 39.01 L4 30.91
T5 237.57 L5 241.01
T6 69.71 L6 30.91
T7 121.26 L7 122.98
T8 306.99 L8 145.17
T9 68.07 L9 18.44
470
Tabelul H.4.3.12a
Fcap,consolidat Fbi
Element lw R3i,consolid
kN kN
T1 1.78 105.732 52.49 >1.0
T2 2.5 148.5 118.12 >1.0
T3 1.78 105.732 52.49 >1.0
T4 1.78 105.732 39.01 >1.0
T5 3.98 196.02 237.57 0.825
T6 2.28 135.432 69.71 >1.0
T7 2.28 135.432 121.26 >1.0
T8 3.5 207.9 306.99 0.677
T9 1.78 105.732 68.07 >1.0
Notă: din tabel se constată că pentru pereții T5 și T8 armătura aleasă este insuficientă și trebuie
majorată (casetele poșate).
471
Tabelul H.4.3.12b
Fcap,consolidat Fbi
Element lw R3i,consolid
kN kN
L1 3.78 196.02 275.09 0.713
L2 2.5 148.5 113.28 >1.0
L3 1.78 105.732 51.00 >1.0
L4 1.78 105.732 30.91 >1.0
L5 4.5 196.02 241.01 0.813
L6 1.78 105.732 30.91 >1.0
L7 2.78 165.132 122.98 >1.0
L8 3 178.2 145.17 >1.0
L9 1.28 76.032 18.44 >1.0
Notă: pentru pereții L1, L2 și L5 pentru care, cu armătura propusă, rezultă indicatorul R3,consolid
<1.0 (casetele poșate)
Se adoptă armăturile următoare:
Pentru peretele L5 se folosește plasă Φ6/150 mm
Vcap,placat (L5) = 3.3 × 79.2 = 261.36 kN > Fb(L5)= 241.01 kN
R3,consolidat (L5) > 1.0
Pentru peretele L1 se folosește plasa Φ6/10 cm
Vcap,placat (L1) = 3.3 × 118.7 = 391.71 kN > Fb(L1 ) = 275.09 kN
R3,consolidat (L1)> 1.0
Înainte de placare:
Se reface continuitatea aparentă a zidăriei prin injectare.
Se execută, dacă este necesar, lucrări pentru asigurarea conlucrării între pereții
de pe direcțiile principale ale clădirii
472
H.4.4. Exemplul nr.4: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
nearmată și planșee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 la clădiri cu neregularități
geometrice și structurale
(a)
(b)
Figura H.4.9: Plan de nivel și pereți transversali
Modificarea afectează numai pereții activi în direcție transversală (T) care sunt arătați
în figura 4-1b. Pereții longitudinali (L) rămân identici cu cei din exemplul H.4.3.
473
H.4.4.2. Recalcularea poziției centrului de rigiditate
Poziția CR pentru pereții longitudinali (L) nu se modifică
Poziția CR pentru pereții transversali (T) se modifică
Tabelul H.4.4.1
t lw Az KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
T1a 0.42 10.56 4.435 0.312 43.4 0.28 12.152
T4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 1.114 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 0.638 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 0.957 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 1.470 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 10.28 36.216
9.859 79.273 319.93
Rezultă:
Densitatea pereților structurali
ptr % = 9.859/10.56×10.56 = 8.8 %
Poziția centrului de rigiditate față de originea sistemului de axe
xCR = 3.196/0.793 =4.035 m
Excentricitatea centrului de rigiditate
e0x = xCG - xCR = 4.035 - 5.28 = -1.245 m
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate
e0x/Lx = 1.245/ 10.56 = 0.117 > 0.10
474
Tabelul H.4.4.2
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
KgM(T)
KgM(T) KgM(L) 102
xi |xCR-xi| 10
2 KgM(L) 102 yi |yCR-yi|
Elem. 102 Elem. (yCR-yi)2
(xCR-xi)2
m m m m3 m m m m3
L1 12.789 290.98
T1a 43.4 0.28 3.755 611.8 L2 6.710 0.28 4.77 152.67
L3 3.523 80.16
T4 2.348 11.833 L4 2.348 1.25
T5 9.156 6.28 2.245 46.146 L5 10.802 5.78 0.73 5.75
T6 3.752 18.910 L6 2.348 1.25
T7 5.628 219.49 L7 8.027 219.56
T8 11.466 10.28 6.245 447.2 L8 9.069 10.28 5.23 248.06
T9 3.523 137.4 L9 1.688 46.17
79.3 1192.8 57.30 Σ 1045.85
JR J gR
ry = =
Ky K gy
Au rezultat valorile
JR 2238.6
r0 x = = 5.31m
Kx 79.30
JR 2238.6
r0 y = = = 6.25m
Ky 57.30
475
H.4.5. Exemplul nr. 5: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
confinată și planșee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 pentru evaluarea siguranței
seismice a unei clădiri proiectate conform Normativului P2-85 pentru zona seismică
de grad 7MSK conform Normativului P100/81
H.4.5.2.1. Descriere
Clădire etajată curentă cu 3 niveluri (P+2E);
Toate nivelurile (inclusiv parterul) sunt identice (Figura H.4.10:);
Funcțiune: locuințe, 4 apartamente cu două camere la scară, pe fiecare nivel;
Structura: pereți din zidărie confinată cu elemente ceramice (GVP), t=300 mm;
Materiale pentru zidărie: Cărămidă C75 și mortar M25;
Beton pentru elementele de confinare: B150 (echivalent C12/15);
Oțel pentru elementele de confinare: PC52 pentru barele longitudinale,
respectiv OB37 pentru etrieri;
Planșee din beton armat monolit;
Teren normal de fundare;
476
Amplasament, zona seismică (conform P100-1) ag = 0.15g;
Înălțimea nivelului: 2.75 m;
Proiectarea inițială: conform Normativelor P2-85 și P100-81 pentru zona
seismică de grad 7 MSK.
477
4 × 0.90 × 2.10 = 7.56 m2
4 × 1.20 × 2.10 = 10.08 m2
1 × 1.50 × 2.10 = 3.15 m2
Total 20.79 m2
Volum total goluri
Vgol = (34.20 + 20.79) × 0.30 = 16.50 m3
Volum zidărie (net)
Vzid,n = Vzid,b - Vgol → Vzid,n = 95.1 - 16.5 = 78.6 m3
În tabelul H.4.5.1 este dată greutatea pereților cu grosime t = 300 mm, cu mortar
pentru utilizare generală (G) pentru elemente ceramice cu 25% goluri (clasa C2
conform STAS 5185/1).
Tabelul H.4.5.1
Greutate perete Greutate perete Greutate
Densitatea aparentă
netencuit tencuit volumetrică
kg/m3 kN/m2 kN/m2 kN/m3
1500 4.50 5.30 17.70
Notă: s-au considerat pereți tencuiți pe ambele fețe cu 2 cm de mortar de var-ciment (ρ = 2000 kg/m3).
Greutatea tencuielii s-a considerat gtenc = 2 × 0.02 × 2 = 0.8 kN/m2
478
c = 0.45 × 0.12 = 0.054
Notă: în Normativul P100-81 valoarea factorului 0.45 care multiplică coeficientul de intensitate
seismică ks a fost calculată considerând coeficientul de reducere a efectelor acțiunii seismice ψ = 0.30
(tabelul 3) independent de alcătuirea zidăriei (zidărie simplă sau confinată).
479
Figura H.4.11: Poziționarea stâlpișorilor din beton armat conform P2-85 pentru clădiri amplasate
în zona de grad 7 MSK
480
Rezistență la compresiune
Rezistența unitară medie la compresiune
fm = 2 × 1.10 = 2.20 N/mm2
Notă: se determină înmulțind rezistența de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.0 pentru a se obține valorile medii din STAS 1031-75.
Rezistența unitară de proiectare la compresiune
fd = fm/CF = 2.20 / 1.20 = 1.83 N/mm2
Rezistența la lunecare în rost orizontal
Rezistența medie la lunecare în rost orizontal
fvm =2.2 × 0.110 = 0.242 N/mm2
Notă: se determină înmulțind rezistența de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.2 pentru a se obține valorile medii din STAS 1031-75. Rezistențele depind
numai de marca mortarului.
Rezistența unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal (fvd)
f vm
f vd =
M CF
fvd = 0.242/1.2/2.5 = 0.081 N/mm2
Rezistența de proiectare la cedare pe secțiune înclinată (ruperea în scară)
0,04 f m
f td =
M CF
ftd = 0.04 × 2.20 / 1.20 / 2.5 = 0.030 N/mm2
481
Gzid,niv (total) = Vzid,n × greutate volumetrică perete tencuit
Gzid,niv(total) = 1391 kN
Greutate unitară
Gzid,niv (unitar) = Gzid,niv / Anivel
Gzid,niv(unitar) = 6.11 kN/m2
482
Efortul unitar mediu de compresiune la parter (în secțiunea de încastrare)
Gtotal 8229
0, P = = = 319kN / m 2 → 0.32 N / mm 2
Azid ,str 25.83
483
Figura H.4.12: Grupuri de pereți (zone)
Pentru fiecare zonă s-au determinat:
Greutatea pereților în elevație pe înălțimea etajului (Gzid,etaj)
Aria secțiunii orizontale a pereților structurali (Azid)
Încărcările totale date de planșeu pe element (qpl)
Tabelul H.4.5.2
Gzid,etaj qpl Ntotal,etaj Azid σ0
Element Nr. elemente
kN kN kN m2 N/mm2
ZA 4 64.6 66.6 131.2 1.170 0.1121
ZB 4 81.4 105.6 187.0 1.485 0.1259
ZC 4 83.6 71.2 154.8 1.485 0.1042
ZD 2 232.4 188.6 421.0 4.635 0.0908
Σ1382.6 Σ 2735 Σ 2735
484
Tabelul H.4.5.3
Număr N0 σ0,P
Element
elemente kN N/mm2
ZA 4 394 0.336
ZB 4 561 0.378
ZC 4 464 0.313
ZD 2 1263 0.272
Greutate clădire 8200 kN
485
Figura H.4.14: Pereți structurali longitudinali
486
H.4.5.9.3. Verificarea condițiilor de regularitate în plan și pe verticală
Clădirea expertizată satisface în totalitate condițiile de regularitate în plan și în elevație
date în Codul P100-1.
487
Ri
V ,i =
Ri
Pentru clădirea expertizată cu H ≡ Htot = 3 × hniv = 3 × 2.75 = 8.25 m, valorile
rigidităților pereților transversali și longitudinali și ale factorilor de distribuție ρV,i
sunt date în tabelele H.4.5.6a și H.4.5.6b.
Pereți transversali
Tabelul H.4.5.6a
lw t Ri
Element Număr elemente λ ρV,i
m m m
T1 4 3.30 2.50 0.30 0.00429 0.0691
T2 4 3.30 2.50 0.30 0.00429 0.0691
T3 4 3.00 2.75 0.30 0.00328 0.0529
T4 6 2.70 3.06 0.30 0.00243 0.0392
RT=0.06201 m
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.5.6b
lw t Ri
Element Număr elemente λ ρV,i
m m m
L1 4 0.90 9.17 0.30 0.000097 0.001
L2 4 1.95 4.23 0.30 0.000951 0.010
L3 4 2.25 3.67 0.30 0.001441 0.015
L4 2 8.25 1.00 0.30 0.042857 0.448
RL = 0.09567 m
488
Regularitatea geometrică și structurală: cu regularitate în plan și în elevație
Cu acești parametri, din tabelul D.1a rezultă R1 = 100
Din informațiile existente, la cutremurele din 1986 și 1990 clădirea a suferit avarii
nesemnificative la elementele verticale și orizontale.
Se poate considera indicatorul R2 = 100
Verificarea preliminară prin calcul a capacității de rezistență pentru ansamblul clădirii.
Sunt îndeplinite condițiile pentru folosirea metodologiei de nivel 1.
Efortul unitar mediu de compresiune în pereții structurali este
Gtot 8200
0 = = = 317 kN / m 2 0.32 N / mm 2
Azid , str 25.83
489
Forma în plan și structura sunt constante în elevație
Punctaj: 10
Distanțe între pereți
Distanța între axele pereților longitudinali depășește cu 8% distanța limită prevăzută
pentru structurile cu pereți deși
Punctaj: 8
Elemente care dau împingeri laterale
Nu există elemente care dau împingeri laterale
Punctaj:10
Tipul terenului de fundare și al fundațiilor
Teren de fundare normal
Fundații continue din beton armat sub pereții structurali
Punctaj: 10
Interacțiuni posibile cu clădirile adiacente
Clădire izolată; nu există risc de coliziune cu clădirile adiacente
Punctaj: 10
Elemente nestructurale
Nu există elemente nestructurale majore (frontoane/calcane)
Elemente nestructurale curente pentru clădiri de locuit.
Punctaj: 10
Punctaj total: R1 = 98 puncte
Îndeplinirea criteriilor de evaluare privind starea de avariere
Clădirea a suferit numai avarii nesemnificative la cutremurele din 1986 și 1990
Punctaj: 100
490
Momentul capabil (MRd) s-a calculat cu formula
Nd
M Rd = ( 1 − 1.15 d )lw
2
Forța tăietoare asociată cedării la compresiune excentrică este
M Rd
V f ,as =
H ech
Pereți transversali
Tabelul H.4.5.7a
Nr. σ0,P lw t Nd MRd Vf,as
Elem. υd 1-1.15υd
elem N/mm2 m m kN kNm kN
T1 4 0.336 3.30 0.30 333 0.184 0.789 433 67.4
T2 4 0.378 3.30 0.30 374 0.207 0.762 471 73.3
T3 4 0.313 3.00 0.30 282 0.171 0.803 339 52.9
T4 6 0.272 2.70 0.30 220 0.149 0.829 247 38.4
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.5.7b
Nr. σ0,P lw t Nd MRd Vf,as
Elem. υd 1-1.15υd
elem N/mm2 m m kN kNm kN
L1 4 0.336 0.90 0.30 91 0.184 0.789 32 5.0
L2 4 0.378 1.95 0.30 221 0.207 0.762 164 25.6
L3 4 0.313 2.25 0.30 211 0.171 0.803 191 29.7
L4* 2 0.272 8.25 0.30 673 0.149 0.829 3757* 58.5*
Notă: Pentru elementele L4*, care sunt mărginite la ambele capete de stâlpișori de beton armat
s-a adăugat momentul capabil al armăturilor longitudinale din stâlpișori, calculat cu valoarea
medie a rezistenței oțelului.
M Rd ( As ) = ls As f yd ,med
491
Tabelul H.4.5.8a.
Nr. Md Nd lw lad Vf21
Elem.
elem kNm kN m m kN
T1 4 683 333 3.30 0 59
T2 4 683 374 3.30 0 66
T3 4 523 282 3.00 0 50
T4 6 388 220 2.70 0 39
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.5.8b
Nr. Md Nd lw lad' Vf21
Elem.
elem kNm kN m m kN
L1 4 10 91 0.90 0 16
L2 4 98 221 1.95 0 39
L3 4 149 211 2.25 0 37
*
L4 2 4429 673 8.25 0 156
Notă: pentru elementele L4* care sunt mărginite la ambele capete de stâlpișori de beton armat
s-a adăugat rezistența la forță tăietoare a unui stâlpișor
VRd(Asc) = 0.2 Aascfyd,med
VRd (Asc) = 0.2 × 4 × 113 ×1.35 × 300 / 1000 = 37 kN
Rezistența la rupere pe secțiune înclinată
H ech
Se calculează considerând p =
lw
492
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.5.9b
lw t σ0,P 0, P Vf22
Nr. tl w
Elem. λ≡ b f td 1+
elem m m t/m2 b f td kN
493
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.5.10b
Vnec Mbază MRd
Element Număr elemente ρV,i R3M
kN kNm kNm
L1 4 0.001 1.6 10 32 >1.0
L2 4 0.010 15.3 98 164 >1.0
L3 4 0.015 23.2 149 191 >1.0
L4* 2 0.448 689.9 4429 3757* 0.848*
Σ Mbază = 9886 kNm Σ MRd = 9062 kNm R3 = 0.848
Notă: deoarece pereții L4 preiau aproape integral forța tăietoare pe direcție longitudinală, R3
pentru ansamblu corespunde valorii R3,L4. Dacă s-ar considera aportul tuturor pereților,
valoarea ar fi R3,med = 0.917
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.5.11b
Vnec Vf21 Vf22 Vcap Vas
Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
L1 4 1.6 16 18.9 16 >1 5.0 Ductilă
L2 4 15.3 39 43.2 39 >1 25.6 Ductilă
L3 4 23.2 37 45.6 37 >1 29.7 Ductilă
L4 2 689.9 156 272.6* 156 0.226 58.5* Ductilă
ΣVnec=1540 kN ΣVcap=849 kN R3=0.303
Notă: deoarece pereții L4 preiau aproape integral forța tăietoare pe direcție longitudinală, R3
pentru ansamblu corespunde valorii R3,L4. Dacă s-ar considera aportul tuturor pereților,
valoarea ar fi R3,med = 0.442
494
H.4.5.13. Încadrarea clădirii în clase de risc
Încadrarea clădirii în clase de risc s-a făcut în funcție de indicatorii R1, R2, R3
Îndeplinirea condițiilor de alcătuire seismică
R1 = 0.98 → Clasa de risc seismic IV
Gradul de afectare structurală
R2 = 1.00 → Clasa de risc seismic IV
Capacitatea de rezistență a structurii
R3 = 0.172 → Clasa de risc seismic I
1 Gzid Azid
Rzid ,existent =
k H
1 G placareAplacare
R placare =
k H
unde:
Gzid este modulul de elasticitate transversal al zidăriei peretelui existent
Gplacare ≡ Gmortar este modulul de elasticitate transversal al mortarului
Azid este aria secțiunii transversale a peretelui
Aplacare este aria secțiunii transversale a straturilor de placare
495
Prin urmare, exprimând ariile în funcție de grosimea zidului și, respectiv, de grosimea
placării, avem
R placare G placaret placare
=
Rzid ,existent Gzid t zid
În cazul clădirii expertizate rezistența caracteristică a zidăriei s-a calculat din
rezistența medie cu relația
fm 2.20
fk = = = 1.41N / mm 2
1.3 CF 1.3 1.2
Modulul de elasticitate transversal al zidăriei s-a calculat cu relația
Gzid =0.4Ezid = 0.4 × 1000fk = 564 N/mm2
Modulul de elasticitate transversal al mortarului de placare s-a calculat cu relația
Gmortar = 0.4 Emortar = 0.4 × 1000 Rmortar = 4000 N/mm2
Factorul de amplificare a rezistenței este
Rplacare 4000 2 60
= = 2.84
Rzid ,existent 564 300
Prin urmare rezistența peretelui consolidat este 156 × 2.84 = 443 kN
Indicatorul de rezistență devine
443
R3V = = 0.642 0.65
689.9
496
H.4.6. Exemplul nr. 6: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
confinată și planșee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 pentru evaluarea siguranței
seismice a unei clădiri proiectate conform Normativelor P2-85 și P100-81 pentru zona
seismică de grad 9 MSK.
H.4.6.2.1. Descriere
Clădire etajată curentă cu 3 niveluri (P+2E);
Toate nivelurile (inclusiv parterul) sunt identice;
Funcțiune: locuințe, 4 apartamente cu două camere la scară pe nivel;
Structura: pereți structurali din zidărie confinată cu elemente ceramice (GVP)
t=300 mm;
Materiale pentru zidărie: cărămidă C100 și mortar M50;
Beton pentru elementele de confinare B150 (echivalent C12/15);
Oțel pentru elementele de confinare: PC52 pentru barele longitudinale,
respectiv OB37 pentru etrieri;
Planșee din beton armat monolit;
497
Teren normal de fundare;
Amplasament, zona seismică (conform P100-1) ag = 0.40g;
Înălțimea nivelului: 2.75 m;
Proiectarea inițială conform P2-85 și P100-81 pentru gradul seismic 9 MSK.
498
- armarea stâlpișorilor a fost realizată cu 4Φ14 PC52 și etrieri Φ8/20 cm;
- nu există armare în rosturile orizontale.
Figura H.4.16: Poziționarea stâlpișorilor pentru clădirea proiectată pentru gradul 9 MSK
499
Coeficient de material
γM = 2.5
Rezistență la compresiune
Rezistența unitară medie la compresiune
fm = 2 × 1.50 = 3.00 N/mm2
Notă: se determină înmulțind rezistența de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.0 pentru a se obține valorile medii din STAS 1031-75.
Rezistența unitară de proiectare la compresiune
fd = fm/CF = 3.00 / 1.20 = 2.50 N/mm2
Rezistența la lunecare în rost orizontal
Rezistența medie la lunecare în rost orizontal
fvm =2.2 × 0.160 = 0.352 N/mm2
Notă: se determină înmulțind rezistența de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.2 pentru a se obține valorile medii din STAS 1031-75. Rezistențele depind
numai de marca mortarului.
Rezistența unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal (fvd)
f vm
f vd =
M CF
fvd = 0.352/1.2/2.5 = 0.117 N/mm2
Rezistența de proiectare la cedare pe secțiune înclinată (ruperea în scară)
0,04 f m
f td =
M CF
ftd = 0.04 × 3.00 / 1.20 / 2.5 = 0.04 N/mm2
500
H.4.6.7.5. Calculul forțelor seismice de proiectare pentru clădirea amplasată în
zona seismică de grad 9
Din examinarea condițiilor de alcătuire se încadra clădirea proiectată pentru zona
seismică de grad 9 MSK în categoria „clădire din zidărie confinată”, deoarece
poziționarea elementelor de confinare satisface cerințele din Codul P100-1.
Notă: elementele longitudinale de pe axele A și C (figura 6-2) trebuie să fie considerate
elemente de zidărie simplă deoarece nu sunt mărginite la ambele extremități de stâlpișori din
beton armat. Aceste elemente preiau, împreună, aproximativ 10% din forța seismică totală și
pot fi considerate elemente structurale secundare
Calculul forței tăietoare de bază se face considerând:
Factorul de suprarezistență: αu/α1 = 1.20
Factorul de comportare: q = 2.0 × 1.20 = 2.40
Factorul de corecție pentru amortizarea structurală: = 0.88
Factorul de reducere, pentru clădire P+2E: λ = 0.85
Valoarea din spectrul elastic corespunzătoare: β0 = 2.50
Factorul de importanță (clădiri de locuit): γI = 1.00
Rezultă
Fb = 1.0 × 0.40 x (2.50/2.40) × 0.88 × 0.85 G = 0.312 G
G = 8200 kN
Fb 2560 kN
Notă: valoarea este de circa două ori mai mare decât valoarea de proiectare inițială.
501
H.4.6.9.4. Verificarea densității pereților
A se vedea exemplul H.4.5
502
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.6.1b
Nr. σ0,P lw Nd MRd1 ls MRd2 MRd Vf1
Elem. υd 1-1.15υd
elem N/mm2 m kN kNm m kNm kNm kN
L1 4 0.336 0.90 91 0.134 0.845 35 --- --- 35 5
L2 4 0.378 1.95 221 0.151 0.826 178 --- --- 178 28
L3 4 0.313 2.25 211 0.125 0.856 203 --- --- 203 32
L4* 2 0.272 8.25 673 0.109 0.875 2429 7.95 1980 4408 687
Pereți transversali
Tabelul H.4.6.2a
Nr. Nd Vf21z VRd(Asc) Vf21
Elem.
elem kN kN kN kN
T1 4 333 60 50 110
T2 4 374 66 50 116
T3 4 282 50 50 100
T4 6 220 39 50 89
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.6.2b
Nr. Nd Vf21z VRd(Asc) Vf21
Elem.
elem kN kN kN kN
L1 4 91 16 --- 16
L2 4 221 39 --- 39
L3 4 211 37 --- 37
L4 2 673 119 50 169
Notă: valorile Vf21z corespund rezistențelor zidăriei nearmate (a se vedea exemplul H.4.5)
503
Rezistența la rupere pe secțiune înclinată
H ech
Se calculează ținând cont că p =
lw
Pereți transversali
Tabelul H.4. 6.3a.
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.6.3b
lw t σ0,P 0 ,P Vf22z VRd(Asc) Vf22
Nr. tlw
Elem. λ≡ b f td 1+
elem m m N/mm2 b f td kN kN kN
Notă: valorile Vf22z corespund zidăriei nearmate (a se vedea tabelele H.4.5.9a și H.4.5.9b).
Rezistența la forță tăietoare a fiecărui element este valoarea cea mai mică dintre Vf21 și Vf22
504
Pereți transversali
Tabelul H.4.6.4a
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.6.4b.
Pereți transversali
Tabelul H.4.6.5a.
Vnec Vf21 Vf22 Vf2 Vf1
Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
T1 4 177 110 131 110 0.621 189 Fragil
T2 4 177 116 135 116 0.655 196 Fragil
T3 4 135 100 121 100 0.741 161 Fragil
T4 6 100 89 110 89 0.89 134 Fragil
ΣVnec=2560 kN ΣVcap=1838 kN Rmed= 0.719
505
Pereți longitudinali
Tabelul H.4.6.5b.
Vnec Vf21 Vf22 Vf2 Vf1
Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
L1 4 3 16 22 16 >1 5 Ductil
L2 4 26 39 50 39 >1 28 Ductil
L3 4 38 37 53 37 0.842 32 Ductil
L4 2 1147 169 326 169 0.147 687 Fragil
ΣVnec=2560 kN ΣVcap=706 kN R3=0.147
Nota: deoarece pereții L4 preiau majoritatea forței tăietoare pe direcție longitudinală, valoarea
R3 globală corespunde valorii R3.L4. Dacă s-ar considera și aportul celorlalți pereți, valoarea ar
fi R3,med=0.276.
506
- Pentru elementele L4, care preiau 90% din forța seismică de proiectare,
deoarece R3M = 0.559 și R3V = 0.147, sunt necesare lucrări de
consolidare pentru sporirea rezistenței la compresiune excentrică și a
rezistenței la forță tăietoare
Se propune consolidarea structurii prin placarea elementelor L4 cu pereți din beton
armat cu grosimea de 8 ÷10 cm (executați prin torcretare) armați cu plasă Φ8/20 cm
PC52.
Pentru armarea cu plasă Φ8/20 PC52 la peretele cu Hhot = 8.25 m și lw = 8.25 m rezultă
că fisura la 45o intersectează toate barele orizontale și verticale. Avem deci pentru cele
două straturi de placare (o singură plasă în fiecare strat)
Ash = Asv = 2 × 8.25 × 5 × 50 = 4125 mm2
și
Vcap,placat = (0.8 × 4125 + 0.2 × 4125)×300 / 1000 =1238 kN ≥ Vnec = 1147 kN
507
ANEXA I (informativă) Îndrumător pentru întocmirea raportului de evaluare
(expertiză) seismică la clădiri
508
regulile de combinare ale acțiunilor. Se prezintă rezultatele calculului structural în
termeni de deformații sau eforturi, după caz.
Se stabilește clasa de risc seismic în care se încadrează clădirea în funcție de valorile
determinate ale indicatorilor R1, R2 și R3 ținând seama și de condițiile particulare de
realizare a clădirii și de relevanța fiecărui indicator pentru clădirea evaluată.
Se stabilește vulnerabilitatea componentelor nestructurale la acțiunile seismice
corespunzătoare stării limită ultime și, după caz, se face reîncadrarea construcției în
clasa de risc seismic atunci când, prin natura și gradul de vulnerabilitate al
componentelor nestrucutrale, se poate pune în pericol siguranța vieții utilizatorilor.
Se analizează răspunsul clădirii la acțiunile seismice corespunzătoare stării limită
de serviciu, analizând răspunsul structurii și al componentelor nestructurale.
Se stabilește, după caz, în funcție de scopul expertizei, natura și anvergura măsurilor
de intervenție.
Se trag concluziile evaluării seismice.
Se redactează raportul de expertiză.
Se redactează fişa cu datele sintetice privind expertiza tehnică.
509
ANEXA J (informativă) Exemple de rapoarte de evaluare seismică
Lista de semnături:
510
J.1.1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
511
J.1.1.3. Raport sintetic
Denumirea lucrării: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică pentru o locuință
unifamilială
Scopul expertizei: Evaluare seismică în vederea unor lucrări de reamenjare (refacere mansardă,
modificare planșee, extindere independentă locuință)
512
J.1.2. Raportul de evaluare
513
corespund cu cele din proiect. S-a efectuat modelarea structurii într-un program
comercial de calcul automat şi s-au interpretat rezultatele în concordanţă cu
prevederile normative, în vederea formulării concluziilor expertizei.
514
Figura J.1.1. Modificări propuse – etaj
515
J.1.2.6.3. Avarii, degradări
Structura nu prezintă degradări din acțiunea seismică (în intervalul 2005-2017
nu a avut loc niciun seism de intensitate importantă).
În urma examinării structurilor nu s-au descoperit nici alte degradări ca, de
exemplu, degradări produse de încărcările din vânt sau zăpadă, ori din tasări inegale
ale fundațiilor, diferențe de temperatură etc. În schimb au fost sesizate diverse vicii de
execuție din care amintim:
- beton segregat, în unele locuri reparat, în altele nu;
- rosturi în zidărie executate necorespunzător;
- ţesere necorespunzătoare a zidăriei;
- turnarea stâlpilor din beton armat după execuția pereților din zidărie.
J.1.2.6.4. Intervenţii
De la data construirii structurii până la realizarea expertizei nu s-au realizat
intervenții asupra structurii.
J.1.2.6.5. Materiale
Din documentația de execuție și din încercările efectuate a rezultat că structura
este realizată din beton de clasă C16/20. Armătura de rezistență este de tip PC52
pentru barele longitudinale și OB37 pentru etrieri și armături de repartiție.
516
Figura J.1.3. Verificare armătură din stâlp Figura J.1.4. Verificare armătură din stâlp
Figura J.1.5. Verificare armătură din grindă Figura J.1.6. Verificare armătură din grindă
Figura J.1.7. Bară prelevată pentru încercare Figura J.1.8. Bară prelevată pentru încercare
517
Figura J.1.9. Stâlp cu beton segregat, reparat Figura J.1.10. Rosturi în zidărie executate
parțial în timpul construcției necorespunzător
518
- Structura este redundantă
- Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
caracteristici similare de rezistență și rigiditate
- Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
dimensiuni similare în plan
- Clădirea are o distribuție uniformă a maselor pe verticală, la toate nivelurile
situate deasupra cotei teoretice de încastrare (diferențele între masele de nivel
sunt mai mici de 30 %)
- Structura este regulată în plan, efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
- Structura are o infrastructură adecvată și compatibilă cu terenul de fundare
- Calitatea betonului și oțelului este conformă cu prevederile P100-1
- Dimensiunile elementelor structurale și armarea acestora permit dezvoltarea
unui mecanism de plastificare cu capacitate optimă de disipare a energiei
seismice
b) Condiții privind interacțiunile structurii: 10 pct.
- Distanțele dintre clădirea evaluată și clădirile vecine sunt suficient de mari
pentru a împiedica degradarea clădirilor ca urmare a interacțiunii necontrolate
- Interacțiunea pereților nestructurali cu structura este controlată, nu cauzează
degradări semnificative ale acestora sau ale elementelor structurale adiacente și
nu alterează natura răspunsului structurii în ansamblu
c) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale: 20 pct.
- Stâlpii au proporții de elemente lungi (raportul între înălțimea secțiunii
transversale și înălțimea liberă a stâlpului este mai mare decât 3)
- Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistența la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este mai mic decât 0,3
- Înnădirile și ancorajele armăturilor respectă condițiile din P 100-1
- Armătura transversală din stâlpi și grinzi respectă condițiile de dispunere
prevăzute de P100-1 cu excepia etrierilor din stâlpi care nu sunt dispuși astfel
încât fiecare bară verticală să fie la colțul unui etrier (agrafe);
- Armătura longitudinală din stâlpi și grinzi respectă condițiile de dispunere
prevăzute de P100-1
d) Condiții referitoare la planșee 10 pct.
- Placa planșeelor are grosimea mai mare decât 100 mm și este realizată din
beton armat monolit sau din predale prefabricate cu suprabetonare de minim 80
mm grosime
- Armăturile centurilor și armăturile distribuite în placă respectă condițiile date
în P100-1 și în reglementările tehnice conexe
- Prin modul de alcătuire și armare al planșeelor, forțele seismice din planul
planșeului pot fi transmise la elementele structurii verticale (pereți, cadre)
- Golurile în planșeu sunt bordate adecvat
Total 90 pct.
519
Valoarea gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1, este de
90 de puncte.
520
Se poate observa că deplasarea ultimă este mai mică decât cerința de deplasare,
în consecință valoarea minimă a gradului de asigurare seismică R3 este de 68 puncte.
Rotirile capabile ultime sub încărcări ciclice au fost determinate conform SR
EN 1998-3:2005.
De asemenea, pentru toate elementele s-a verificat capacitatea la forță tăietoare
la nivelul de solicitare corespunzător formării mecanismului cinematic. S-a constatat
că toate elementele îndeplinesc această verificare, astfel nu există elemente care pot
avea cedări de tip fragil. Capacitatea la forță tăietoare ciclică a fost determinată
conform SR EN 1998-3:2005.
521
Figura J.1.13. Curba forță-deplasare pentru ipoteza corespunzătoare modului 2 (direcţie
transversală)
522
instalațiilor construcției. Prin satisfacerea acestei condiții se limitează implicit și
costurile și durata reparațiilor necesare pentru aducerea construcției în situația
premergătoare seismului.
Valoarea admisibilă a deplasării relative de nivel la starea limită de serviciu
este de 5‰. După cum se poate observa din tabelele de mai jos această valoare nu este
depășită.
unde:
hs înălțimea de nivel;
dx, dy deplasările obținute din calcul elastic, pe direcțiile axelor x şi y,
în combinaţia seismică de proiectare;
dre,x, dre,y deplasările relative de nivel pe direcțiile axelor x şi y, în
combinaţia seismică de proiectare;
dr,xSLS, dr,xSLS deplasările relative de nivel sub acțiunea seismică asociată SLS;
Drift x (y) drift unghiular, sub acțiunea seismică asociată SLS
523
În urma evaluării cantitative aferentă metodologiei de nivel 3, au rezultat
valorile gradului de asigurare seismică pentru cele două direcții principale ortogonale.
Astfel, pentru direcția transversală a clădirii, indicatorul R3 are valoarea de 75 puncte,
respectiv 68 puncte pentru direcția longitudinală, valori inferioare cerinței de deplasare
pentru care s-a efectuat evaluarea.
Astfel, clasa de risc seismic asociata indicatorilor R3 este RsIII, iar acest
rezultat, coroborat cu cel apreciat la evaluarea calitatitivă a R2, duc la justificarea
deciziei de încadrare finală a construcției în clasa de risc seismic RsIII.
J.1.3. Concluzii
Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul, structura de rezistență se
încadrează în clasa de risc seismic RsIII. Clasa de risc seismic RsIII cuprinde
construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări
structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările
nestructurale pot fi importante.
J.1.4. Anexe
524
J.1.4.2. Anexa B: Rapoarte de încercări
Nota: Se vor include copii ale rapoartelor de încercări.
525
J.2. Structură metalică
Expertiză tehnică privind evaluarea seismică a clădirii (Stație electrică cod ST03),
situată înncinta S.C.............S.A., str. ............nr. ........, mun. Buzău, jud. Buzău
Expert Tehnic atestat MDRAPFE: ing. Ion Popescu
Lista de semnături:
526
J.2.1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
527
J.2.1.3. Raport sintetic
528
J.2.2. Raportul de evaluare
Obiectul lucrării îl reprezintă expertizarea seismică a clădirii Stație electrică
(cod ST03) situată în incinta S.C.............................S.A, amplasată în mun. Buzău,
str. .............................. nr. ........, jud. Buzău.
Clădirea expertizată va fi supusă unor intervenții de retehnologizare și
reabilitare pentru a corespunde cerințelor tehnologice actuale. Se vor înlocui
echipamentele tehnologice aflate pe planșeele clădirii cu echipamente similare, fară a
se aduce modificări ale valorilor încărcărilor tehnologice transmise structurii. De
asemenea se vor înlocui elementele arhitecturale (nestructurale) degradate și se vor
realiza lucrări de reabilitare a instalațiilor aferente clădirii.
529
• SR EN 1998-3:2005/NA:2010 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţa la cutremur. Partea 3: Evaluarea şi consolidarea construcţiilor.
Anexa naţională
• SR EN 1993-1-1:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea 1-1:
Reguli generale și reguli pentru clădiri
• SR EN 1993-1-1/NA:2008 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-1: Reguli generale și reguli pentru clădiri; Anexa Națională
• SR EN 1993-1-8:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea 1-8:
Proiectarea Îmbinărilor
• SR EN 1993-1-8/AC:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-8: Proiectarea Îmbinărilor
• SR EN 1993-1-8/NB:2008 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-8: Proiectarea Îmbinărilor; Anexa Națională
530
J.2.2.5.2. Încadrarea în zona de acţiune a vântului
Conform CR 1-1-4/2012 - Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului
asupra construcțiilor– construcția se află în zona cu presiunea de referință a vântului
(mediată pe 10minute, având intervalul mediu de recurență de 50 de ani) de qref=0,7
kN/m2 și viteza vântului mediată pe 10 minute la 10m înălțime de Uref=25.5m/s.
531
Pe planșeul din beton armat de peste etaj a fost realizată o termoizolație din
beton celular autoclavizat, peste care s-a realizat o hidroizolație din membrană
bitumunoasă.
Pe planșeul de peste parter sunt montate echipamente tehnologice. Greutatea
estimată a acestor echipamente este de aproximativ 80 de tone. Echipamentele ocupă
aproximativ 50% din suprafața planșeului, restul reprezentând spații de circulație a
personalului și spații pentru mentenanța echipamentelor. La nivelul grinzilor de peste
etaj sunt dispuse grinzi monorail și echipamente de ridicat pentru întreținerea și
reparația echipamentelor de pe planșeul de la cota +3.50m.
Pe planșeul de peste etaj sunt montate echipamente tehnologice având o
greutate totală de aproximativ 130 de tone. Echipamentele reazemă pe planșeu în
dreptul elementelor structurale (grinzi longitudinale și transversale) și ocupă
aproximativ 90% din suprafața planșeului.
Accesul la cele două niveluri se realizează direct de pe planșeele clădirilor
invecinate, prin intermediul pasarelelor de circulatie, pasarele care sunt rezemate pe la
nivelul planșeelor clădirii prin dispozitive care permit deplasarea relativă a clădirilor
legate de aceste pasarele (făra să împiedice în vreun fel deplasările laterale sau să
inducă solicitări laterale în clădiri).
Perimetral clădirea este prevăzută cu trotuare cu lățimea de 80cm, cu pantă de
scurgerea apelor meteorice către exterior.
532
J.2.2.6.2. Structura de rezistenţă
Conform proiectului de execuție, structura de rezistență a clădirii a fost
realizată din oțel OL37 (oțel având caracteristicile fizico-mecanice similare oțelului
S235). Fundația a fost realiztă din beton marca B250 (echivalentul clasei C16/20),
armat cu bare independente din oțel beton OB37.
Stâlpii clădirii sunt încastrați în fundații, baza stâlpilor fiind prevazută cu placă
de bază rigidizată, iar prinderea stâlpilor în fundații se realizează cu câte 4 șuruburi de
ancoraj M42, grupa de caracteristici mecanice 4.6. Stâlpii primului nivel din axele 1, 2
și 3 sunt realizați din table sudate, cu sectiunea 406x15+2x22x300mm. La cel de-al
doilea nivel stalpii sunt realizati tot din table sudate, cu secțiunea
406x15+2x22x300mm. În axul D stâlpii aflați la intersecția axelor A1 și D1 sunt
realizați din țeavă rectangulară 120x120x5 iar cei din axele B și C sunt realizați din
profile laminate INP-240.
Grinzile cadrelor transversale de peste parter sunt realizate din table sudate cu
secțiunea 410x12+2x20x200. Grinzile cadrelor transversale de peste ultimul nivel sunt
realizate tot din table sudate cu secțiunea 450x12+2x25x250. Grinzile cadrelor
longitudinale din axele A si D sunt din profile laminate INP-240. Grinzile secundare
sunt dispuse paralel cu axele A și D și sunt realizate din profile laminate INP-240.
Structura este contravântuită în planul cadrelor transversale din axele A si D,
între axele 1-2 respectiv 3-4, contravântuirile transversale fiind realizate din profile
laminate L80x80x8 respectiv L60x60x6 – vezi Figura J.2.3.
Figura J.2.1. Plan cota ±0.00: distante interax și poziționarea elementelor verticale
533
Figura J.2.2. Plan de nivel curent
Figura J.2.3. Cadrul din axul A (A1) similar cu cadrul din axul D (D1)
534
Figura J.2.5. Cadrul transversal axul 2 (similar cu cadrul din axele 3 si 4)
535
S-a observat de asemenea că prinderea la nod a unei contravântuiri verticale,
cea dintre axele 1 și 2, a cedat, în îmbinare lipsind șuruburile de prindere a profilului
cornier de guseul din nodul grindă-stâlp. Din discuțiile avute cu personalul care
asigură întreținerea clădirii, șuruburile lipsesc de mai mulți ani, însă nu s-a putut
stabili perioada de timp în care a aparut acest defect. În urma unei examinări atente a
formei găurilor din guseul de prindere abarei la noduri și în profilul cornier s-a
observat o ușoară ovalizare a acestora pe direcția efortului din bara de contravântuire,
fapt ce conduce la ipoteza foarte probabilă ca aceste șuruburi să fi cedat în urma unei
solicitări peste limita capabilă a îmbinării. Însă, având în vedere faptul că pe planșeele
clădirii sunt și echipamente care produc vibrații, nu se exclude faptul ca, în această
îmbinare, ansamblurile șuruburi-piulițe să fi fost înlocuite în urma unei cedări, însă să
nu fi fost strânse corespunător, iar vibrațiile să fi cauzat desfacerea în timp a piulițelor.
J.2.2.6.4. Intervenţii
Nu au fost constatate intervenții asupra structurii de rezistență a clădirii în afara
celor menționate anterior.
J.2.2.6.5. Materiale
În conformitate cu prevederile Codului P100-3, cap. 4.2, în funcție de numărul
de elemente verificate pentru detalii se definesc trei niveluri de inspecție:
• inspecție limitată;
• inspecție extinsă;
• inspecție cuprinzătoare.
536
Pentru construcția expertizată s-a decis realizarea unei inspecții cuprinzătoare.
Colectivul de elaborare a expertizei s-a deplasat la amplasament pentru măsurători de
ansamblu a elementelor clădirii, măsuratori pentru determinarea dimensiunilor
elementelor structurale, observații privind existența și starea tehnică a elementelor
structurale și nestructurale, traseul și valoarea încărcărilor.
Un procent de peste 70% din elemente au fost analizate vizual în detaliu,
celelalte elemente fiind analizate parțial, accesul la anumite zone fiind greu de realizat
(este vorba de grinzile perimetrale unde, datorită existenței panourilor de închidere a
clădirii foarte aproape de elementele structurale și a planșeului (platelaj metalic cu
placă din beton armat turnat peste acesta), unele fețe ale elementelor structurale nu au
putut fi vizualizate și inspectate. De asemenea s-au realizat măsurători ale
dimensiunilor secțiunilor elementelor structurale și dimensiuni de gabarit ale clădirii.
Conform paragrafului (9) din cap. 4.2 din P100-3, nivelul de încercări se
definește în funcție de numărul de probe de materiale încercate la fiecare 500 m2 de
suprafață desfășurată de planșeu, pentru fiecare tip de element structural:
• Încercări limitate: n=1;
• Încercări extinse: n=2;
• Încercări cuprinzătoare: n=3.
Pentru determinarea proprietatilor fizico-mecanice ale materialelor elementelor
structurale s-au realizat încercări semi-distructive pe eșantioane prelevate din
elementele structurale. Au fost prelevate probe de material din următoarele elemente
structurale: stâlpi, grinzi principale, grinzi secundare, contravântuiri verticale. Zonele
de prelevare a probelor de materiale sunt aratate în Figura J.2.7.
537
Din stâlpi au fost prelevate 3 probe (T-1, T-2, T-3), probele T-1 si T-2 au fost
extrase din tălpile secțiunilor iar proba T-3 din inima secțiunii.
Pentru determinarea caracteristicilor mecanice a materialului din grinzi au fost
prelevate 5 probe (T-4...T-8), atât din grinzile de la nivelul +3,50 cât și din grinzile de
la ultimul nivel. Probele au fost prelevate din tălpile secțiunii grinzilor.
Din elementele contravântuirilor au fost extrase 3 eșantioane (T9...T11), atât
din elementele contravântuirilor de la primul nivel, cât și din elementele
contravântuirilor situate la cel de-al doilea nivel. De asemenea au fost prelevate probe
de material din guseele de prindere a barelor de contravântuire la noduri.
Conform celor prezentate mai sus, nivelul de încercări pe materiale poate fi
considerat cuprinzător.
Au fost realizate încercări de tracțiune pentru determinarea caracteristicilor
fizico-mecanice ale oțelului, încercări de încovoiere prin șoc (reziliența). Rapoartele
de încercare sunt prezentate în Anexa J.2.1.2.
În urma încercărilor de tracțiune a rezultat o rezistența medie la rupere de
cuprinsă între 366N/mm2 (354,5/387,8/356,8) și 442N/mm2 (479,9/447,3/400,5), o
limita de curgere cuprinsă între 225N/mm2 (222,0/219,8/233,5) și 335N/mm2
(344,9/365,6/293,7).
Conform prevederilor codului P100-3, pentru evaluarea cantitativă, în cazul
elementelor cu cedare ductilă, valorile de proiectare ale rezistențelor se obțin prin
împărțirea valorilor medii ale rezistențelor determinate prin încercări la factorii de
încredere.
Conform rezultatelor încercărilor materialul poate fi cosiderat ca fiind oțel
S235, având limita de curgere minim garantată de 235N/mm2 și o rezistență la rupere
de 360N/mm2, caracteristici similare unui oțel OL37 care era produs în perioada
execuției cladirii. Având în vedere faptul că la vremea respectivă oțelul OL37 era cea
mai slabă clasă de oțel care se fabrica, s-a luat decizia de folosire pentru verificările de
rezistență și stabilitate a caracteristicilor fizico-mecanice corespunzătoare oțelului
S235.
În urma încercărilor de încovoiere prin șoc (reziliență) la o temperatură de
23C, s-a obținut o energie la rupere cuprinsă între 18,3J (18/22/15) și 129J
(155/162/70). Conform acestor rezultate se poate concluziona că materialul nu poate fi
încadrat în nicio clasă de calitate în ceea ce privește reziliența minim garantată (o
cauză probabilă a dispersiei valorilor obținute în urma încercărilor poate fi explicată
prin îmbătrânirea oțelului sau supunerea elementelor la acțiuni ciclice și apariția
fenomenului de oboseală, sau poate fi pusă pe seama unei fabricații neconforme a
tablelor de la vremea respectivă).
538
J.2.2.7. Nivelul de cunoaștere
În continuare este reprodus tabelul 4.1 din codul P100-3, tabel în care se
detaliază, în funcție de nivelul de cunoaștere, cerintele privind informațiile necesare
pentru geometria clădirii, alcătuirea de detaliu și proprietățile mecanice ale
materialelor. În tabel sunt marcate informatiile deținute de colectivul de elaborare a
expertizei.
cunoașterii
(a) din documentația tehnică de proiectare (a) din documentația tehnică de proiectare
originală originală
sau sau
KL1 (b) Pe baza proiectării simulate în acord cu (b) valori stabilite pe baza standardelor
practica la data realizării construcției și pe valabile sau practicilor de construcție din
baza unei inspecții limitate pe teren perioada realizării construcției și din încercări
limitate în teren
KL2 (a) din documentația tehnică de proiectare (a) din documentația tehnică de proiectare
(1) din proiectul de ansamblu originală, din rapoartele originale privind originală și rapoartele originale privind
original și verificarea vizuală calitatea lucrărilor de construire și dintr-o calitatea lucrărilor de construire
prin sondaj în teren inspecție limitată pe teren sau
sau sau (b) din specificațiile de proiectare originale și
(2) dintr-un releveu complet (b) dintr-o inspecție extinsă pe teren din încercări limitate în teren
al clădirii sau
(c) din încercări extinse în teren
(a) din documentația tehnică de proiectare (a) din documentația tehnică de proiectare
originală, din rapoartele originale privind originală, din rapoartele originale privind
calitatea lucrărilor de construire și dintr-o calitatea lucrărilor de construire și din
KL3 inspecție limitată pe teren încercări limitate în teren
sau sau
(b) dintr-o inspecție cuprinzătoare pe teren (b) din încercări cuprinzătoare în teren
539
Au fost realizate verificări la Starea Limită Ultimă (SLU) și Starea Limită de
Serviciu (SLS). La Starea Limită Ultimă s-au facut verificări de rezistență și stabilitate
a elementelor structurale, verificări ale capacității de rezistență a îmbinărilor și
verificari ale deplasărilor laterale de nivel.
La Starea Limită de Serviciu s-au facut verificări ale deplasărilor laterale de
nivel.
Tabelul C.2: Lista condițiilor privind alcătuirea seismică pentru structuri din oțel
Criteriul nu
este îndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriul este
Criteriu
îndeplinit
moderată
majoră
Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim:
50 puncte
• Traseul încărcărilor este continuu
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături
pentru a avea stabilitate laterală şi suficiente zone potenţial
plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenţei
• Nu există niveluri flexibile
• Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan
ale sistemului structural de la un nivel la altul
• Nu există discontinuităţi pe verticală (toate elementele
50 30-49 0-29
verticale sunt continue până la fundaţie)
• Nu există diferenţe între masele de nivel mai mari de 50 %
• Nu există tendința de torsiune în ansamblu
• Legătura dintre infra şi suprastructură are capacitatea
portantă de a asigura transmiterea eforturilor la terenul de
fundare
• Infrastructura (fundaţiile) este în măsură să transmită la
teren forţele verticale şi orizontale şi să asigure stabilitatea
la răsturnare a construcţiei
Punctaj total realizat 30
Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim:
10 puncte
• Distanţele până la clădirile vecine depăşesc dimensiunea
minimă de rost, conform P 100-1
10 5-9 0-4
• Planşeele intermediare (supantele) au o structură de
susţinere şi preluare a foţelor orizontale proprie sau sunt
540
ancorate adecvat de structura principală
• Pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi flexibil) de
structură
Punctaj total realizat 10
Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim:
30 puncte
Structuri tip cadre necontravântuite
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor
structurale asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de
disipare a energiei seismice, zonele disipative fiind situate la
capetele grinzilor în vecinătatea îmbinării grindă-stâlp
- Grinzi:
● zonele potţial plastice (de la capetele grinzilor) au secţiuni
din clasa 1 sau 2 de secţiune.
● ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva pierderii
stabilităţii generale în zonele potenţial plastice, valoarea
forţei ce trebuie preluată de respectivele reazeme fiind
conform P 100-1;
● prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate
totală, putând transmite la stâlp întregul moment încovoietor
dezvoltat la capătul grinzii
- Stâlpi:
● zonele potenţial plastice de la baza stâlpului şi de la
capătul superior al stâlpului aflat la ultimul etaj au secţiuni
din clasa 1 sau 2 de secţiune;
30 20–29 0–19
● panourile de inimă ale stâlpilor în zona nodului de cadru
(îmbinarea grindă-stâlp) pot prelua forţa tăietoare
corespunzătore momentelor plastice capabile ale zonelor
disipative ale grinzilor adiacente;
● grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru
(eventual suplimentată cu plăci de dublare) are supleţea
suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât este evitată
pierderea stabilităţii locale;
● în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu
rigidizări de continuitate la nivelul tălpilor (superioară şi
inferioară) grinzilor adiacente care asigură continuitatea
transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la alta;
● în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt legate
lateral la nivelul tălpii superioare a grinzilor adiacente;
● zvelteţea stâlpului, în planul în care
grinzile pot forma articulaţii plastice este limitată la
E
valoarea: = 0,7 0,7 e
fy
Punctaj total realizat (20)
541
Structuri cu cadre contravântuite centric
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor
structurale asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de
disipare a energiei seismice astfel încât plastificarea
diagonalelor întinse să se producă înainte de formarea
articulaţiilor plastice sau de pierderea stabilităţii generale /
locale în grinzi şi stâlpi;
● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid astfel încât
cadrele, cu sau fără contravântuiri, pot prelua cel puţin 25%
din acţiunea seismică în ipoteza în care contravântuirile
verticale au ieşit din lucru 30 20–29 0– 19
● Diagonalele dispuse în “X” au zvelteţea
1,3 e 2 ,0 e
● Diagonalele dispuse în „V“ au zvelteţea
2 ,0 e
● Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere a
diagonalelor în „V“ cu legături laterale la ambele tălpi
● Zvelteţea stâlpilor în planul contravântuit este
E
1,3 = 1,3 e
fy
Punctaj total realizat (20)
Condiţii referitoare la planşeu Punctaj maxim:
● Placa planşeelor este realizată din beton armat monolit,
armăturile distribuite în placă asigură rezistenţa necesară la
încovoiere şi forţa tăietoare pentru forţele seismice aplicate
în planul planşeului; golurile în planşeu sunt bordate cu
armături suficiente, ancorate adecvat
10 6–9 0–5
● Forţele seismice din planul planşeului pot fi transmise la
elementele structurii verticale (grinzi principale şi
secundare) prin intermediul conectorilor în cazul planșeelor
din beton sau prin platelajul metalic și/sau contravântuirile
orizontale în cazul planșeelor metalice;
Punctaj total realizat 5
Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R1=65 puncte
542
Criteriul (iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale a primit 20 de
puncte (din maximul de 30 de puncte) deoarece în planul cadrului contravântuit nu
este respectată zveltețea limită a diagonalelor conform prevederilor codului P100-3.
Criteriul (iv) Conditii referitoare la planșeu a primit 5 puncte (din maximul de
10 de puncte); planșeul poate fi considerat „diafragmă rigida” în plan orizontal dacă
acesta este conectat cu grinzile de planșeu; în cazul de față nu se cunoaste în detaliu
dacă între elementele structurale metalice și planșeul din beton armat ar exista
elemente de conexiune și care este configurația acestor elemente de conexiune;
prezența platelajului metalic poate însă asigura transferul forțelor seismice la
elementele structurale.
Conform prevederilor pct. 8.1.1 din codul P100-3, clasa de risc asociată
indicatorului R1 se stabilește astfel:
(a) Clasa de risc seismic I, dacă R1<30;
(b) Clasa de risc seismic II, dacă 30≤R1<60;
(c) Clasa de risc seismic III, dacă 60≤R1<90;
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90≤R1<100.
Pentru punctajul obținut R1=65 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R1 este III.
Neîndeplinire
Criteriul este
Criteriu
îndeplinit
moderată
majoră
543
● Prinderi de continuitate ale stâlpilor şi grinzilor:
incursiuni în domeniul plastic fără ruperi ale elementelor
de continuitate sau ale mijloacelor de prindere
● Contravântuiri verticale: flambaj, deformaţii plastice,
cedarea prinderilor
● Baza stâlpilor: deformaţii plastice ale plăcii de bază,
544
Criteriul (iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii a primit 20 de
puncte (din maximul de 20 de puncte) deoarece nu au fost observate tasări ale
fundațiilor.
Criteriul (iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă a primit 5 de puncte
(din maximul de 10 de puncte) deoarece au fost observate dezaxări ale stâlpilor față de
verticală, ale pozitiei contravântuirilor fața de axa teoretică nod-nod.
Criteriul (v) Degradări produse de factori de mediu: agenţi corozivi chimici
sau biologici etc. a primit 8 de puncte (din maximul de 20 de puncte) deoarece
elementele sunt puternic afectate de coroziune, în unele zone (în special la baza
stâlpilor) aceasta afectând mai mult de 20% din secțiunea elementului.
Conform prevederilor pct. 8.1.2 din codul P100-3, clasa de risc asociată
indicatorului R2 se stabilește astfel:
(a) Clasa de risc seismic I, dacă R2<50;
(b) Clasa de risc seismic II, dacă 50≤R2<70;
(c) Clasa de risc seismic III, dacă 70≤R2<90;
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90≤R2<100.
Pentru punctajul obtinut R2=68 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R2 este II.
545
Conform prevederilor pct. 8.1.3 din codul P100-3, clasa de risc asociată
indicatorului R3 se stabilește astfel:
(a) Clasa de risc seismic I, dacă R3<30;
(b) Clasa de risc seismic II, dacă 30≤R3<60;
(c) Clasa de risc seismic III, dacă 60≤R3<90;
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90≤R3<100.
Pentru punctajul obtinut R3=21 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R3 este I.
546
punctaj de R1=65 puncte, care încadrează clădirea în clasa de risc seismic III (asociată
indicatorului R1).
În urma evaluării calitative privind degradările structurale și nestructurale
produse de acțiunea seismică sau alte cauze, s-a obtinut un punctaj de R2=68 puncte,
care încadrează clădirea în clasa de risc seismic II (asociată indicatorului R2).
În urma evaluării cantitative, evaluare prin calcul structural, de verificare a
cerințelor fundamentale de rezistență și stabilitate la acțiuni seismice, s-a obtinut un
punctaj de R3=21 puncte, punctaj care încadrează clădirea în clasa de risc seismic I
(asociată indicatorului R3).
Pe baza celor trei indicatori (R1, R2 si R3), având în vedere vârsta clădirii,
intensitatea mișcărilor seismice care au afectat-o în trecut prin comparație cu cerințele
seismice corespunzătoare stării limită ultimă, mecanismul de cedare probabil al
structurii, clădirea, în ansamblul ei, poate fi încadrată în clasa de risc seismic II.
J.2.3. Concluzii
În ansamblu structura a avut o comportare satisfăcătoare la încărcări de
exploatare, gravitaționale, la încărcări datorate acțiunii vântului asupra structurii, la
încărcarea dată de zăpada depusă pe ultimul planșeu, dar și la încărcări seismice.
Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul structura de rezistență
clădirea se încadrează în clasa de risc seismic RsII.
547
Clasa Rs II de risc seismic cuprinde construcțiile care sub efectul cutremurului
de proiectare pot suferi degradari structurale sau nestructurale majore punând în
pericol siguranța utilizatorilor, dar prăbușirea totală sau parțială este puțin probabilă.
Se va interveni în cel mai scurt timp posibil pentru asigurarea condițiilor de
rezistența și stabilitate a elementelor structurale și ale clădirii în ansamblu, asa cum se
precizează la caitolul Propuneri de interventie.
După realizarea intervențiilor asupra structurii de rezistență, clădirea va putea
fi încadrată în clasa de risc seismic RsIII, clasă care cuprinde construcțiile care, sub
efectul cutremurului de proiectare, pot prezenta degradări structurale care nu afectează
semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi
importante.
Expert Tehnic atestat MDRAPFE,
(atestat seria D nr. 09448)
ing. Ion Popescu
J.2.4. Anexe
Figura J.2.8. Imagine de ansablu a clădirii Figura J.2.9. Fațada secundară a clădirii
expertizată (fațada principală) expertizată
548
Figura J.2.12. Contravântuiri verticale Figura J.2.13. Contravântuiri verticale
deformate la nivelul etajului superior deformate la nivelul etajului
Figura J.2.16. Coroziune la nivelul stâlpului, in Figura J.2.17. Coroziune la nivelul stâlpului, în
zona planșeului peste parter zona planșeului peste parter
549
Figura J.2.18. Grinzi de planseu afectate de Figura J.2.19. Verificarea grosimii reale a
coroziune elementului structural (talpa stâlpului)
Nota: Imaginile au caracter exemplificativ
EXEMPLU DE
BULETIN DE
INCERCARE
550
J.3. Structură cu pereți din zidărie simplă nearmată – exemplul 1
Lista de semnături:
551
J.3.1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
552
J.3.1.3. Raport sintetic
Sistemul structural: Pereți structurali de zidărie din cărămidă simplă nearmată, planșee cu profile
metalice și bolțișoare din cărămidă
Descrierea clasei de Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI prezintă un risc ridicat de
risc seismic: prăbușire la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită
ultime.
Verificarea la starea Deoarece clădirea se încadrează în clasa de risc RsI în urma verificării la ULS,
limită de serviciu: nu a mai fost verificată cerința de deplasare la SLS
553
J.3.2. Raportul de evaluare
554
• Informațiile culese în cadrul inspecției vizuale în amplasament, la
exteriorul și la interiorul imobilului;
• Informațiile prezentate de proprietari referitoare la istoricul clădirii, în
cadrul discuțiilor dintre expert și aceștia.
555
J.3.2.6. Descrierea clădirii
Clădirea care este evaluată are funcțiunea de locuință unifamilială.
Regimul de înălțime al clădirii este P+2E.
Suprafața construită a parterului este de cca. 124 m2, fiind similară cu suprafața
etajelor. Podul este desfășurat pe toată amprenta construcției. La nivelul podului,
șarpanta este realizată în mai multe ape, urmărind conturul pereților exteriori.
Forma în plan a clădirii este aproape rectangulară, cu dimensiuni de aprox.
8 x 17 m.
Conform releveului, înălțimile de nivel sunt Hniv = 3.60m:
Pe verticală, imobilul nu prezintă retrageri. Ca formă în plan parterul și etajele
sunt similare.
Pe zona ax 1 / C, clădirea se învecinează cu o construcție cu regim de înălțime
P+2E+Pod, care a fost realizată, probabil, tot în perioada interbelică.
556
Peste bolțișoare există o umplutură de moloz cu o grosime medie de 8 cm peste care
este realizată pardoseala (cu grinzișoare din lemn și podină).
Pereții nu au prevăzute centuri care să facă legătura cu planșeele.
Structura de rezistență a podului este realizată dintr-o șarpantă de lemn, iar
învelitoarea este din țiglă ceramică solzi.
Conform dezvelirii de fundație, sistemul de fundare este realizat din fundații
continue sub pereții de zidărie, realizate din beton simplu de ciment cu agregate
naturale de râu, turnate direct în teren. Lățimea fundației este egală cu lățimea zidăriei
din elevație.
Cota de fundare este la cca. 70 cm de la nivelul actual al trotuarului.
J.3.2.6.4. Intervenții
Din informațiile prezentate de proprietari, clădirea nu a suferit intervenții la
structură.
Imobilul a suportat o serie de intervenții de modernizare (ce au constat în
refacerea tencuielilor și zugrăvelii) fără a avea însă vreo influență semnificativă asupra
structurii de rezistență.
557
Planșee
La intradosul planșeului peste parter s-au constatat fisuri numeroase, paralele
cu grinzile metalice, însoțite de fisuri transversale, la intersecția cu pereții de zidărie
(cauza probabilă este lipsa centurilor). Conform raportului tehnic de încercări,
sondajele realizate la nivelul planșeelor nu au semnalat degradări semnificative ale
elementelor din oțel.
Pereți nestructurali
Nu s-au constatat avarii semnificative în pereții despărțitori nestructurali.
Coșuri de fum
Sunt realizate din cărămidă, iar starea lor una bună (nu au fost identificate
degradări).
Anvelopă
Pereții structurali exteriori prezintă o serie de degradări la nivelul finisajelor,
reprezentate prin fisuri și expulzări de tencuială.
Tâmplăria clădirii este veche realizată cu tocuri din lemn pe care se poate
observa un grad de uzură corespunzător vechimii acestora.
S-au constatat degradări la unele elemente de rezistență ale șarpantei (datorate
infiltrațiilor), dar starea fizică în care se găsește șarpanta în ansamblu este una relativ
bună.
J.3.2.6.6. Materiale
Materialele au fost evidențiate în raportul de încercări. Din zidăria de la parter,
s-au extras 3 carote, care au fost prelevate, preparate și încercate, iar mortarul analizat
fizico-chimic.
S-au obținut rezistențe efective cuprinse între 4,7 – 7,8 N/mm2, cu o medie de
6,2 N/mm2. Mortarul prelevat de la parter, a fost analizat fizico-chimic, conform
raportului de încercări nr. …….., rezultând că liantul este var + argilă, iar agregatul
este nisip cuarțos de râu. Mortarul analizat are un conținut de liant de 21,74%.
558
J.3.2.9. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1
Criteriul Criteriul nu este îndeplinit
Criteriu este Abateri Abateri
Abateri majore
îndeplinit minore moderate
Calitatea sistemului
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Eficienta conlucrării spațiale a
elementelor structurii - 3
legături intre pereți ortogonali
Eficiența conlucrării spațiale a
elementelor structurii - 1
legături între pereți și planșeu
Existenta ariilor de zidărie
suficienta pe ambele direcții și 4
aproximativ egale
Punctaj realizat 3
Calitatea zidăriei
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Calitatea elementelor 5
Omogenitatea țeserii,
regularitate rosturi, grad de 8
umplere cu mortar
Existenta unor zone slăbite 8
Punctaj realizat 7
3. Tipul planșeelor
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Rigiditate planșee in plan
1
orizontal
Eficiența legăturilor cu pereții 1
Punctaj realizat 1
4. Configurația în plan
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Compactitate și simetrie
exprimată prin raportul
8
laturilor și dimensiunile
retragerilor
existența sau absența
8
bovindou-urilor
Punctaj realizat 8
Configurația în elevație
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Uniformitate in elevație
exprimată prin retrageri la 8
niveluri succesive
Uniformitate în elevație
exprimată prin existența de 8
proeminențe la ultimul nivel
Discontinuități pe verticală
(goluri mai mari în etaj decât 8
în parter)
Punctaj realizat 8
6. Distanța între pereți
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Distanța între pereți 6
Punctaj realizat 6
559
7. Elemente care dau
împingeri laterale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență arce, bolți cupole,
șarpante și elemente care dau 3
împingeri
Punctaj realizat 3
8. Tipul terenului de
fundare
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Natura terenului de fundare
8
(normal/dificil)
Capacitate fundații 5
Eforturi provenite din tasări
diferențiale și din acțiunea 5
seismului
Punctaj realizat 6
9. Interacțiuni cu clădiri
adiacente
Punctaj maxim: 10 puncte 10 8 - 10 4-8 0-4
Risc de ciocnire cu clădiri
8
alăturate
Înălțimile clădirilor vecine 5
Risc de cădere al unor
componente ale clădirilor 6
vecine
Punctaj realizat 6
10. Elemente nestructurale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență elemente de zidărie
majore (calcane, frontoane,
2
timpane) sau placaje grele cu
risc de prăbușire
Punctaj realizat 2
Punctaj total R1 = 50
R2 = Ah + Av = 20 + 50 = 70
560
J.3.2.11. Gradul de asigurare structurală seismică R3
În baza verificării prin calcul (detaliate în anexa), s-au obținut valorile
R3,T=21% pentru pereți transversali și R3,L=13% pentru pereții longitudinali.
Aceasta corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic Rs I.
J.3.3. Concluzii
A fost realizată evaluarea seismică a clădirii situate pe Str. Aviator Căpitănescu,
Nr. 984, București, cu funcțiunea de locuință unifamilială.
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1, are valoarea 50.
Această valoare corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsII.
Gradul de afectare structurală, R2, are valoarea 70. Această valoare corespunde
încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsIII.
Gradul de asigurare obținut prin calcul cu metodologia de nivel 2 este:
R3,T=21% pentru pereți transversali și R3,L=13% pentru pereții longitudinali. Aceasta
corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsI.
În urma analizei indicatorilor, expertul decide încadrarea clădirii în clasa RsI,
ținând cond de valoarea foarte redusă a indicatorului R3,L.
Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI prezintă un risc ridicat de
prăbușire la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită ultime. Din
acest motiv, expertul consideră necesară realizarea de intervenții pentru creșterea
gradului de asigurare la acțiuni seismice.
Gradul de asigurare pentru grinzile din metal pentru acțiunea verticală a
cutremurului este redus. Chiar dacă valoarea obținută este datorată și modului de
calcul al rezistențelor (utilizând coeficienți de siguranță și coeficient de încredere),
expertul consideră că sunt necesare intervenții la nivelul planșeelor pentru reducerea
încărcărilor, pentru introducerea unor noi elemente cu rol structural sau pentru
creșterea capacității de rezistență a elementelor existente. Aceste intervenții la planșee
trebuie realizate, indiferent de soluția de intervenție care se va adopta pentru
elementele verticale (pereți).
Beneficiarul a solicitat ca expertiza tehnică să nu conțină recomandări privind
tipul și anvergura lucrărilor de intervenție.
561
J.3.4. Anexe
562
J.4. Structură cu pereți din zidărie simplă nearmată – exemplul 2
Lista de semnături:
563
J.4.1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
564
J.4.1.3. Raport sintetic
Sistemul structural: Pereți structurali de zidărie din cărămidă simplă nearmată, planșeu din beton
armat peste parter și planșeu din lemn peste etaj
Componente Nu
nestructurale:
Descrierea clasei de Clădire care prezintă un risc redus de prăbușire la acțiunea cutremurului de
risc seismic: proiectare corespunzător stării limită ultime, dar avariile structurale și
nestructurale pot fi majore
Verificarea la starea Deoarece clădirea se încadrează în clasa de risc RsI în urma verificării la ULS,
limită de serviciu: nu a mai fost verificată cerința de deplasare la SLS
565
J.4.2. Raportul de evaluare
566
P 100-3/2018 Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente;
NP112-2013 – Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directa;
CR6-2013 – Cod de proiectare pentru structuri din zidărie;
NP005-2003 – Normativ pentru proiectarea construcțiilor din lemn;
SR EN 1992-1-1:2004 – Construcții civile și industriale. Calculul și alcătuirea
elementelor structurale din beton, beton armat si beton precomprimat;
STAS 6057-77 – Adâncimi maxime de îngheț.
567
J.4.2.5.2. Încadrarea în zona de acțiune a vântului
Din punct de vedere al solicitărilor din vânt, conform CR 1-1-4/2012,
amplasamentul corespunde unei presiuni de referință a vântului qb=0,5 kN/m2.
568
Accesul în clădire se realizează prin fațada nordică, pe la parter, sau prin fațada
sudică, pe la etajul 1.
Clădirea se învecinează în fațada sudică cu Laboratorul Departamentului de
Hidraulică și Protecția Mediului.
Finisajele sunt tipice pentru clădiri vechi din zidărie: tencuieli cu mortar de
var-ciment, acoperite cu var sau humă și vopsea pe bază de ulei, pardoseli mozaicate
în culoarul central și parchet de lemn în dormitoare. Finisajele sunt în general de
proastă calitate și deteriorate.
569
Învelitoarea din tablă a fost întreținută în timp prin vopsire cu vopsea pe bază
de ulei. Nu s-au observat urme sistematice de infiltrații ale apelor pluviale prin
învelitoare.
Pereții de zidărie, planșeul de lemn de la ultimul nivel și pardoseala de la parter
nu pot asigura cerințele actuale privind confortul termic al utilizatorilor și limitarea
consumului de energie pentru încălzirea imobilului.
570
• Structura respectă unele principii de conformare generală a structurilor
pentru clădiri expuse cutremurelor severe;
• Prin modul de conformare, structura asigură transmiterea directă a
încărcărilor gravitaționale către terenul de fundare, pe drumul cel mai scurt;
• Structura are formă rectangulară în plan, aproximativ simetrică față de cele
două axe ortogonale aliniate cu fațadele principale;
• Pereții de zidărie interiori și exteriori sunt dispuși regulat, paralel cu axele
ortogonale principale, la distanțe aproximativ egale;
• Pereții sunt realizați din zidărie simplă, fără stâlpișori de beton armat;
• Planșeul de peste parter este rigid și rezistent la acțiuni în planul său;
• Planșeul de peste etaj nu este rigid și rezistent pentru acțiuni în planul său
• Structura are regularitate în elevație
• Pereții de zidărie sunt realizați din cărămizi de calitate medie și mortar de
calitate relativ slabă;
• Nu s-au observat intervenții efectuate de-a lungul timpului asupra structurii
de rezistență cu excepția golului de trecere către Laboratorul de Hidraulică
de la etajul 1.
Ariile inimilor pereților de zidărie pe cele două direcții ortogonale principale
sunt date în tabelul următor.
J.4.2.6.5. Intervenții
Din informațiile prezentate de reprezentanții beneficiarului, clădirea nu a
suferit intervenții la structură.
571
Imobilul a suportat o serie de intervenții de modernizare (ce au constat în
refacerea tencuielilor și zugrăvelii) fără a avea însă vreo influență semnificativă asupra
structurii de rezistență.
J.4.2.6.6. Materiale
Din încercările realizate pe zidărie s-au obținut următoarele rezultate:
• Cărămizi cu rezistenta fb = 6,16 N/mm2 – clasa C75
• Mortarele utilizate sunt M1.5 cu rezistenta fm = 1,5N/mm2
572
J.4.2.9. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1
Criteriul Criteriul nu este îndeplinit
Criteriu este Abateri Abateri
Abateri majore
îndeplinit minore moderate
Calitatea sistemului
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Eficienta conlucrării spațiale a
elementelor structurii - 3
legături intre pereți ortogonali
Eficiența conlucrării spațiale a
elementelor structurii - 1
legături între pereți și planșeu
Existenta ariilor de zidărie
suficienta pe ambele direcții şi 4
aproximativ egale
Punctaj realizat 3
Calitatea zidăriei
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Calitatea elementelor 5
Omogenitatea țeserii,
regularitate rosturi, grad de 4
umplere cu mortar
Existenta unor zone slăbite 4
Punctaj realizat 4
3. Tipul planșeelor
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Rigiditate planșee in plan
1
orizontal
Eficiența legăturilor cu pereții 1
Punctaj realizat 1
4. Configurația în plan
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Compactitate și simetrie
exprimată prin raportul
8
laturilor și dimensiunile
retragerilor
existența sau absența
8
bovindo-urilor
Punctaj realizat 8
Configurația în elevație
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Uniformitate in elevație
exprimată prin retrageri la 8
niveluri succesive
Uniformitate în elevație
exprimată prin existența de 8
proeminențe la ultimul nivel
Discontinuități pe verticală
(goluri mai mari în etaj decât 8
în parter)
Punctaj realizat 8
6. Distanța între pereți
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Distanța între pereți 6
Punctaj realizat 6
573
7. Elemente care dau
împingeri laterale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență arce, bolți cupole,
șarpante și elemente care dau 3
împingeri
Punctaj realizat 3
8. Tipul terenului de
fundare
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Natura terenului de fundare
8
(normal/dificil)
Capacitate fundații 5
Eforturi provenite din tasări
diferențiale și din acțiunea 5
seismului
Punctaj realizat 5
9. Interacțiuni cu clădiri
adiacente
Punctaj maxim: 10 puncte 10 8 - 10 4-8 0-4
Risc de ciocnire cu clădiri
8
alăturate
Înălțimile clădirilor vecine 5
Risc de cădere al unor
componente ale clădirilor 6
vecine
Punctaj realizat 5
10. Elemente nestructurale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență elemente de zidărie
majore (calcane, frontoane,
2
timpane) sau placaje grele cu
risc de prăbușire
Punctaj realizat 2
Punctaj total R1 = 45
574
Suprafaţa afectată Suprafaţa afectată
1/3 1/32/3 > 2/3 1/3 1/32/3 > 2/3
Nesemnificative 70 70 70 30 30 30
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
R2 = Ah + Av = 35 + 15 = 50
575
• înlocuirea planșeului de lemn peste etaj cu planșeu din beton armat;
• înlocuirea șarpantei existente și învelitorii;
• subzidirea fundațiilor în zonele unde sunt vizibile fisuri cauzate de tasări
diferențiate;
• realizarea de reparații capitale ale construcției, astfel: reconfigurarea
arhitecturală pentru realizarea unor dependințe specifice căminelor,
asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități și realizarea unui grup
sanitar secundar pentru aceste persoane, izolarea termică a clădirii (inclusiv
la nivelul pardoselii de la parter), refacerea tuturor instalațiilor existente,
înlocuirea tâmplăriei existente, exterioară și interioară, refacerea trotuarelor
perimetrale existente, refacerea instalațiilor pluviale, refacerea finisajelor
interioare și exterioare existente.
Alternativ, ținând seama de costurile realizării lucrărilor de intervenție
structurală pentru punerea în siguranță a imobilului, costurile necesare pentru reparații
capitale, valoarea redusă a imobilului existent, deficiențele funcționale ale imobilului,
perioada de timp de exploatare ulterioară intervenției, necesitatea asigurării unor
condiții moderne de locuit pentru studenții UTCB, se propune desființarea clădirii
existente și realizarea unei clădiri noi care să fie în concordanță cu cerințele moderne
de ordin funcțional, arhitectural și structural.
Din punct de vedere al eficientei tehnico-economice, se consideră că soluția de
dezafectare a clădirii existente și înlocuirea cu o clădire nouă concepută funcțional și
structural în conformitate cu cerințele actuale este acceptabilă.
J.4.3. Concluzii
Clădirea căminului C6 este în exploatare de peste 50 de ani. Clădirea a fost
realizată pe baza unor cerințe arhitecturale, funcționale și structurale care nu mai sunt
în acord cu cerințele moderne pentru astfel de imobile. Clădirea este uzată fizic și
moral, instalațiile, tâmplăria, finisajele interioare și exterioare necesită înlocuire. În
starea actuală această construcție nu poate asigura condiții moderne de confort pentru
studenții UTCB.
Clădirea prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate la acțiuni seismice severe.
La data realizării construcției nu erau în vigoare în România documente normative de
proiectare la acțiuni seismice. Clădirea a suferit degradări moderate de-a lungul
timpului ca urmare a acțiunilor din hazard natural.
Clădirea căminului C6 nu este încadrată în lista monumentelor istorice sau de
arhitectură.
Pentru punerea în siguranță și asigurarea condițiilor minimale de confort sunt
necesare lucrări de intervenție structurală extinse și reparații capitale.
Dată fiind valoarea tehnico-economică scăzută, caracteristicile funcționale
deficitare și vulnerabilitatea structurală a imobilului existent, desființarea acestuia și
realizarea unui nou imobil în acord cu standardele moderne de siguranță și locuire este
recomandată prin această expertiză.
576
J.4.4. Anexe
577
J.4.4.2. Anexa B: Releveu de degradări
578
Releveu de degradări pe faţada ax D
Data: Decembrie 2017
579
Releveu de degradări pe faţada ax 1
Data: Decembrie 2017
580