„Rădăcinile oricărei plante aleg

dintre numeroasele substanţe ale solului

doar pe acelea de care planta are nevoie.”

Maria Montessori

1
 CUPRINS

CAPITOLUL I. INTRODUCERE
1.1 Istoric...................................................................................................4
1.2 Recoltare……............……..........................................................................7

CAPITOLUL II. PINUL

2.1. Descriere.............................................................................................9
2.2. Clasificare.........................................................................................11
2.3. Compoziţie........................................................................................17
2.4. Acţiune...............................................................................................18
2.5. Indicaţii terapeutice.........................................................................20
2.6. Administrare....................................................................................23
2.7. Precauţii şi contraindicaţii..............................................................25
2.8. Planta in cosmetică..........................................................................25
2.9. Produse farmaceutice ce conţine planta........................................26

CAPITOLUL III. PLANTA ÎN COMBINAŢII CU ALTE PRODUSE

CAPITOLUL IV. BENEFICIILE PLANTEI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2
 ARGUMENT

  Puţine peisaje se pot compara ca frumuseţe cu cel al pădurii de pin, iarna. Priviţi un
pâlc de pini într-o dimineaţă de iarnă senină. Verdele acelor, zăpada aşternută pe ramuri şi
albastrul profund al cerului dau un contrast de o frumuseţe care va va tăia respiraţia.

Am ales să abordez această temă pentru că pinul este considerat unul dintre cei mai
frumoşi şi mai generoşi copaci din lume. Da, aţi citit bine: cei mai generoşi. Cum poate fi un
copac generos?

În primul rând, prin puterea curativa a frunzelor, scoarţei, răşinii, mugurilor şi

fructelor sale. În al doilea rând, prin energia pe care o emană, pentru că dincolo de aparenţa
fizică, fiecare fiinţă are şi o tainică energie pe care o iradiază în jur. Iar pinul este un adevărat
generator de energie. Sanatoriile cele mai bune din Franţa, din Elveţia ori din Anglia sunt
plasate în vecinătatea unor vaste păduri de pin. S-a constatat că pacienţii care se plimbă zilnic
printre pâlcurile de arbori devin mai optimişti, au un tonus fizic mult mai ridicat, iar viteza de
vindecare le creşte simţitor.

În rândul radiesteziştilor (radiestezia este disciplina care se ocupa cu măsurarea

bioenergiei), pinul este cotat cu cea mai puternica emanaţie de energie vitală, dintre toate
plantele din flora europeană. 

3
 CAPITOLUL I
INTRODUCERE

1.1. ISTORIC – Pinul, arborele sezonului rece

"Un bărbat purta povara unei mari tristeţi. S-a dus în pădure. Acolo a văzut un pin. Iar
pinul i-avorbit omului: "Vino, aşează-te lânga mine şi povesteşte-mi". Omul s-a aşezat lângă
el şi i-a povestit despre necazurile sale. Pinul i-a simţit durerea şi s-a întristat. Au plâns
împreună, până când toată tristeţea li s-a topit în lacrimi."

Textul acesta este al unui minunat cântec spaniol, care celebrează apropierea dintre om şi
natură, puterea arborilor de a inţelege şi vindeca durerile sufleteşti. Iar între ei, nimeni nu ştie
mai bine decât singuraticul pin să potolească durerea.

Legănarea domoală a coroanei lui răsfirate, căldura blândă a scoarţei parfumate şi

roşietice trezesc din adormire lacrimile şi le ajută să-şi găsească drumul.

Mişcarea calmă, egală şi mângâietoare a ramurilor linişteşte neliniştile şi spaima.

Retragerea în sine dispare, făcând loc unei noi deschideri, iar glasul sşptit al sufletului
începe iarăşi să vorbească. 

Tristeţea adâncă se risipeşte treptat, alungată de gânduri şi simţiri lăuntrice, care ne fac să
ne regăsim bucuria. 

Astfel e pinul: un arbore gata mereu să dea ajutor, mai ales oamenilor ale căror lacrimi
interioare nu-şi mai urmează calea firească, găsind, deseori, alt mod de evadare din corp, care
duce la boala.

Sub protecţia pinului, omul îşi poate mărturisi cu deplină sinceritate vulnerabilitatea şi

melancolia.

Atingerea prietenoasă a trunchiului de pin îl invită s-o facă.

4
 Alături de molid, pinul face parte dintre arborii străvechi ce au populat Europa Centrala,
cu 10.000 de ani în urmă.

Deşi apare destul de rar în basme şi legende, el n-a fost lipsit de importanţă, mai ales la
triburile germanice şi la alemani.

De pildă, în Elvetţa e cunoscută pădurea sfântă de la Mogelsberg, despre care se

presupune că ar fi fost plantată de alemani.

Din păcate,arborii sunt pe moarte. Ca şi cum timpul ce li s-a dat s-ar apropia de sfârşit.

În ultimii ani, oamenii au luat prea mult din energia lor, dar n-au fost dispuşi să le dea în
schimb o mână de ajutor.

Uneori, auzim vorbindu-se despre sfinţenia pinului. În Europa răsăriteană se povesteşte că

piroanele cu care Iisus a fost ţintuit pe cruce erau cioplite din lemn de pin.

Pinul este şi un simbol al longevităţii, al statorniciei şi al renaşterii ca şi al întristării, după

cum spunea sfânta Hildegard von Bingen.

Totodată, el sugerează şi vigoarea erotică.

În Evul Mediu, rumeguşul din lemn de pin era foarte căutat, deoarece avea o anumită
utilizare practică. Din el se confecţionau facle. Rumeguşul îmbibat în răşină ori smoală ardea
timp îndelungat.

Proprietăţile terapeutice ale pinului sunt cunoscute încă din antichitate.

Hipocrate folosea răşina pentru a face tumorile să se înmoaie, iar coaja pentru fumigaţii
contra bolilor femeieşti.

Mai târziu, alţi vindecători găsesc şi posibilităţi de utilizare a acelor.

Scoarţa, răşina şi acele au servit la fumigaţii, frecţii, băi şi prepararea unor alifii.

Aşa, de exemplu, sfânta Hildegard von Bingen ne recomandă o alifie despre care afirma
că ar întări vederea.

Interesantă din punct de vedere istoric este şi introducerea pinului în tratamentul

afecţiunilor reumatismale şi al bolilor de plămâni. Eficienţa sa ca leac împotriva tusei şi a
suferinţelor aparatului urinar era cunoscută încă din secolul XII.

5
 Egiptenii ştiau deja să prepare din răşină, terebentina - valorificată astăzi industrial, ca
solvent pentru lacuri - şi îşi îmbălsămau cu ea morţii.

În prezent, domeniile de întrebuinţare ale pinului au rămas în linii mari aceleaşi ca acum
cinci sau şase sute de ani. Între timp, multe dintre ele au fost confirmate ştiinţific.

Rădăcinile, scoarţa, mugurii, frunzele, florile şi fructele arborilor sunt transformate

frecvent în remedii de sănătate.
Cu mult mai importantă e însă forţa energetică a pomilor fructiferi şi a copacilor, o
iradiere benefică pentru starea psihică şi spirituală a celor ce au nevoie de ajutor, oameni
bolnavi, dar şi sănătoşi care vor să-şi refacă rezervele de vitalitate.
Ideea de însănătoşire cu ajutorul arborilor e la fel de veche precum omenirea însăşi.
Din păcate, ea a fost uitată aproape cu totul, foarte puţini oameni mai cunosc astăzi
această metodă.
Este o modalitate de vindecare ce s-a pierdut, fiindcă necesită receptivitate şi timp.
Odată cu disparitţa treptată a celor două premise, această terapie subtilă a încetat să-şi mai
afle locul în societatea noastră tehnicizată, grăbită ăi lipsită de sentimente.
Silvoterapia oferă posibilităţi nelimitate de a regăsi legatura profundă cu natura, şi prin
natură cu noi inşine, dar şi cu semenii noştri, de a învăţa din nou să simţim şi să comunicăm.
Fireşte, este doar una dintre numeroasele modalităţi de a impulsiona căutarea sinelui şi
revigorarea relaţiilor cu cei din jur, însă una dintre cele mai frumoase pe care le cunoaştem.
În silvoterapie, remediul este chiar fiinţa vie a arborelui.
Ne însănătoşim şi ne energizăm, apelând la forţa ce face copacul să crească până la
splendoarea deplinei sale maturităţi, după tiparul caracterului său specific, al unicităţii lui.
Privite din afară, toate plantele ce alcatuiesc o anumită familie, fie arbori, fie arbuşti, fie
ierburi, seamănă leit unele cu altele, încât suntem incapabili să le deosebim.
Abia când le cercetăm îndeaproape, fiecare din ele îşi dezvăluie făptura individuală.
Prin însuşirile sale specifice şi prin farmecul său, un mesteacăn tânăr ni se arată altfel
decât unul matur sau bătrân.
Fiecare copac, la fel ca fiecare floare sau arbust, are povestea sa.
O poveste care poate fi descifrată şi înţeleasă atunci când ştim să ne apropiem de ele cu
respect şi cu drag.
Natura, pământul şi tot ce ele adăpostesc în sânul lor ni se deschid deodată.
La început, ni se arată aspectul şi împrejurările exterioare.

6
 Încetul cu încetul însă, ne deprindem să înţelegem modul lor de a comunica, limbajul
vizual.
Astfel vom descoperi că, de fapt, acest limbaj al imaginilor nu ne este câtuşi de puţin
străin, dimpotrivă, îl vom recunoaşte ca pe propriul nostru limbaj ancestral.
Vom percepe, în sfârşit, comunicarea continuă dintre toate fiinţele existente în lume.
Atunci vom intra în dialog cu natura, cu noi înşine şi cu însăşi ideea creaţiei.
Acest dialog devine o putere vindecătoare.
Nu mai e nevoie să culegem frunze, să dezgropăm rădăcini, să rupem flori şi să jupuim
scoarţa copacilor.
Izvorul forţei vindecătoare îl găsim chiar în noi, prin dialogul cu arborele.
Devenim propriul nostru remediu.
Suntem un remediu pentru noi şi pentru arbore, la fel cum arborele este un remediu pentru
sine şi pentru noi.
E un dar care ni se oferă şi care aşteaptă ca noi să învăţăm a-l primi.

1.2. RECOLTARE

Mugurii de pin cresc în vârful cetinilor şi au culoarea aceea verde crud, care
înveseleşte pădurile de pe versanţii muntoşi, ornându-i ca pentru sărbătoare.
Sunt fragezi şi, dacă îi zdrobeşti între dinţi, au un gust acrişor şi răspândesc o aromă
extraordinară.
Se utilizează mugurii, recoltați înainte de a se desface, în lunile martie, aprilie.
Mugurii se rup cu rămurica de susținere până la 3 cm.
Se usucă la umbră și cât mai rapid, pentru a nu se desface.
Ciobanii culeg mugurii de brad şi-i mestecă în timpul lungilor lor peregrinări prin
munţi ca să le ţină de sete, să-i ferească de bolile de piept şi de spiritele rele.
Fiertura din muguri de brad o dau animalelor slăbite ca să se întremeze, dar cu masură,
pentru că acest leac are tăria lui şi dat prea mult, poate îmbolnăvi.
Când mugurii au deja două degete lungime, se culeg şi se prepară din ei, de data
aceasta pentru oameni, tot felul de siropuri şi licori vindecătoare, ale cşror reţete sunt uşor de
realizat.

7
Fig.1 Muguri de pin

8
 CAPITOLUL II

PINUL

2.1. DESCRIERE

Pinul (Pinus), este un gen de plante din familia Pinaceae, originar din regiunile muntoase

ale Europei şi Asiei nordice şi vestice şi poate atinge înălţimea de 30 m sau chiar mai mult.
Sunt arbori veşnic verzi de conifere, arbuşti, cu aranjament de diferite forme.

Rădăcinile sunt pivotante şi au ramificaţii viguroase.

Trunchiurile sunt acoperite cu o scoarţă luminos brună, la cei tineri, iar la cei în vârstă
este groasă, fisurată, cu coaja maronie sau gri închis.

Coroana este regulat-conică, sau la unele specii poate fi neregulat-lățită, iar la maturitate

ramurile cresc orizontal, fiind dispuse regulat-verticilat.

Frunzele (acele) acestui gen sunt aciculare, persistente și dispuse în mănunchiuri de câte

2-5, învelite la bază de o teacă comună, membranoasă. Polenizarea are loc înainte de acele
mici nesolicitate. 

Florile sunt unisexuat-monoice; cele femele sunt elipsoidale sau conice, cu carpele

solzoase, având la bază 2 ovule care se transformă în semințe; cele mascule sunt grupate
sub formă de amenți cu numeroase stamine.

Conurile sunt drepte, orizontale sau pendente, simetrice sau asimetrice, de mărimi și

forme variabile, având solzi lemnoși imbricați, fără bractee.

Semințele sunt ovate, aripate, de culoare gri.

9
 Caracteristice biologice ale pinilor:

 viteza de creştere: înceată (pinul de munte, neted, zâmbru), rapidă (restul)

 longevitate: 500-600 ani arbori, 300 ani arbuşti
 maturaţia conurilor: anul 2- 3

Cerinţe ecologice pentru pini:

 suportă clima aspră: zâmbru, pinul de munte

 suportă climat blând: pinul de Himalaia, de California
 nu suportă seceta: pinul neted, de California
 majoritatea preferă terenurile acide
 preferă solurile calcaroase: pinul negru
 pinii nu suportă atmosfera poluantă

Folosirea pinilor:

 amenajări peisagistice - pentru frumuseţe şi adaptabilitate la condiţiile de teren

 capacitatea ornamentală - amplificată primavara de creşterile tinere
 pot fi plantaţi izolaţi şi în grupuri
 nu sunt indicaţi ca aliniamente pentru că la bătrâneţe au forme neregulate
 arbuştii sunt potriviţi pentru: alpinării, grădini mici, cultură în recipiente de grădină

Înmulţire pini:
 seminţe: recoltarea conurilor se face în septembrie pentru pinul neted, de Himalaia, de
California; in octombrie pentru pinul de pădure; spre iarnă pentru pinul negru, de munte şi
zâmbru; după extragere seminţele se paătrează în vase închise, la rece şi întuneric; se
seamănă în primăvară, eventual cu pregerminare.
 butaşi: se folosesc plante mame tinere; ramuri scurte de 2 ani; recoltate la sfârşitul
iernii; tratate cu hormoni de creştere.
 altoire: cele cu două ace se altoiesc pe pinul de pădure; celelalte se altoiesc pe pinul
neted.

Lucrări în pepinieră: pinii pot fi stimulaţi să se îndesească prin ciupirea mugurilor în faza de
alungire.

10
Bolile pinului:

Înroşirea şi căderea acelor de pin (Lophodermium pinastri)

Boala este foarte frecventă la Pinus sylvestris şi este considerată ca fiind cea mai
gravă, mai ales în pepiniere şi plantaţii în vârstă de 7-10 ani.

Simptome - în primul an de atac, spre toamnă, se observă ace (frunze) decolorate cu

zone transversale brune, separate între ele de inele negre. În această fază, boala poate
trece neobservată. În timpul iernii şi spre primăvara, acele se înroşesc, se apleacă, paralel cu
tulpiniţa, aşa încât puieţii par a fi degeraţi sau arşi. La începutul primăverii acele atacate cad,
iar puieţii rămân desfrunziţi. Puieţii îşi refac frunzele, dar au creşterea încetinită. Pe frunzele
înroşite apar puncte mici, negre. Mai târziu, pe acele căzute apar escrescenţe liniar-eliptice,

de culoare neagră strălucitoare.

Agentul patogen - miceliul ciupercii Lophodermium (familia Rhytismataceae; ordinul

Phacidiales) se dezvoltă în frunzele înroşite. Până toamna, de-a lungul nervurii acelor se
formează stadiul conidian de tip Lrptostroma pinastri, sub forma unor puncte mici, negre, care
se deschid prin ruperea epidermei. Conidiile sunt hialine, cilindrice, neseptate. Pe frunzele
căzute pe sol se formează apoteciile ciupercii, care se prezintă sub forma unor pete ovale şi
negre. Apoteciile au stratul himental alcătuit din asce şi parafize. Ascele sunt cilindrice şi
conţin ascospori filiformi, liniari, hialini. Parafizele sunt filiforme, septate şi măciucate în
partea terminală.

Profilaxie şi terapie - pagube însemnate se înregistrează mai ales în pepiniere, fapt

care impune aplicarea de tratamente chimice. Acestea sunt recomandate şi în plantaţii tinere,
unde boala se manifestă intens şi afectează creşterea plantelor. Pentru combaterea bolii se
folosesc diferite fungicide, de tipul Cobox 0,20 - 0,40%; Bavistin DF 0,50 - 1,0%;
Turdacupral 50 PU - 0,20-0,40% etc.

 2.2. CLASIFICARE

Pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc mai multe specii de pin:

1. Pinul de pădure (Pinus sylvestris)

2. Pinul negru (Pinus nigra var. Banatica)

11
3. Zâmbrul (Pinus cembra)

4. Jneapănul (Pinus mugo)

1. Pinul de pădure poate avea coroana regulat-conică, ori neregulat-lăţită.

Scoarţa arborelui are culoare roşietică şi este raşinoasă. Frunzele pinului sunt
rezistente şi sunt dispuse în mănunchiuri de 2-5 bucăţi, învăluite la bază de o teacă comună.

Florile sunt unisexuat-monoice: cele femele sunt conice, cu două seminţe la baza
fiecărui solz, cele masculine se prezintă ca aglomerări de numeroase stamine.

Fig.2 Pinul de pădure

12
2.Pinul negru este o specie exotică bine adaptată în zona de sud-vest a ţării noastre.

În acest climat cu influenţe meditareene el se dovedeşte puţin exigent la condiţii,

putând vegeta pe versanţii abrupţi, calcaroşi, expuşi încălzirii excesive şi uscăciunii.
Acest arbore are o înălțime de până la 50 m și un diametru de 1 - 1,5 m, în arealul său
mediteranean, însă la noi nu depășește 30–32 m, cu un port caracteristic ce crește pe stâncile
calcaroase din Banat și Oltenia; cu coroana piramidală care se lățește la bătrânețe; lujerii
viguroși, brun-cenușii până la negricioşi; acele câte două în teacă, au o lungime de 15 cm,
foarte rigide, ascuțite, verde întunecat spre negricios.

Conurile ovoid conice sunt grupate câte 2 - 4, cu o lungime de până la 10 cm; solzii au
apofiza proeminentă, galbenă - cafenie, umbelicul este uneori prevăzut cu un ghimpe scurt,
mai ales la solzii superiori.

Semințele aripate sunt relativ grele și au până la 5–6 mm lungime.

Maturația conurilor este bienală, cu o periodicitate a fructuficației de 2-3 ani.

Lemnul său este de o culoare cenușie-maro.

Fig.3 Pinul negru

13
3 .Zâmbrul este o specie indigenă ce poate atinge 26 metri înălţime si 2 metri în diametru.

Arealul general al zâmbrului este exclusiv european.

În România vegetează la limita superioară a zonei forestiere, de multe ori în fostele

circuri glaciare. Se întâlneşte în Munţii Rodnei, Căliman, Bucegi, Făgăraş, Ţarcu, Godeanu,
Retezat.

Creşterea zâmbrului este înceatş, el trşind peste 1.000 de ani.

La noi în ţară, zâmbrul este ocrotit ca monument al naturii.

Fig.4 Zâmbrul

14
3.Jneapanul, jepul (Pinus mugo Turra) sau pinul de munte (Pinus montana Mill), este un
arbust cu tulpină culcată sau ascendentă, ramificată, cu crengile plecate la pământ; scoarța
este cenușie-brună, crăpată în plăci neregulate; cu frunze aciculate, câte două, rigide,
îngrămădite câte două spre vârful lujerului, în coadă de vulpe, adesea încovoiate spre lujer în
formă de seceră, de un verde viu și cu o lungime de 3–8 cm.

Conurile solitare sau câte două - trei aproape sesile, ovoide, sau sferice, de 2–6 cm
lungime, cu umbelic central, scurt mucronat, înconjurat de un inel negru. Maturitatea este
timpurie, la 6-10 ani, iar periodicitatea fructificației anuală.

Jnepenișurile se găsesc în zone unde stratul de zăpadă este prezent 80-160 zile pe an,
astfel că perioada de vegetație de 5-6 luni pe an oferă o perioadă de creștere și maturizare a
lemnului de maxim 3-4 luni pe an.

La sfârşitul ultimei ere glaciare, jneapănul a avut o largă răspândire, dar cu încălzirea
climatului, arealul său a ajuns fragmentat. Populaţiile actuale sunt cantonate în etajul subalpin
din Pirinei, Alpi, Carpaţi şi Balcani, sau uneori în tinoave la altitudine mai redusă, ca martori
relictari ai fostului său areal.

15
 Fig.5 Jneapăn

Este un conifer, care crește sub formă de arbust la altitudini montane situate între
1500–2300 m. Este considerat un pin târâtor. Se mai numește și pin de piatră, jip
mare, cetină strâmbă.

Este o relicvă glaciară, considerat monument al naturii, fiind interzisă distrugerea lui
din flora spontană.

Înflorește în perioada iunie - august, conurile rămân pe lujeri mai mulți ani.

Elasticitatea tulpinilor oferă o rezistență deosebită împotriva avalanșelor, viscolelor și

stratului gros de zăpadă. Zăpada poroasă, conținând un mare volum de aer, care acționează ca
termoizolant, are un important rol protector, față de temperaturile foarte coborâte.

Jnepenișurile constituie un sistem de apărare împotriva avalanșelor, protejând pădurea

din vale.

În ce priveşte condiţiile de sol, jneapănul este o specie mai puţin exigentă.

El este mult răspândit pe podzolurile primare, dar poate fi întâlnit şi pe soluri slab
dezvoltate, scheletice, pe grohotişuri lipsite de stratul de sol şi chiar pe „solul” turbos al
tinoavelor.

16
 În desişuri, ramurile sale se împletesc, ceea ce le face greu de pătruns. Uneori,
ramurile sunt atât de strânse una de alta, unindu-se chiar sub scoarţă, încât formează o
armătură puternică, care are o însemnătate extrem de mare în prevenirea eroziunii solului, a
alunecărilor şi a avalanşelor de zăpadă.

După calcule aproximative, pentru formarea unui strat de sol cu grosimea de 1 cm este
necesară o perioadă de timp de 100-400 de ani, iar prin distrugerea jnepenişurilor se produce
spălarea stratului de sol de către apele superficiale în timp de 1-2 ani.

2.3. COMPOZIŢIE
Aceste mici plăntuţe sunt extrem de bogate în substanţe nutritive.

Pinul deţine  uleiuri volatile (pinen, limonen, beta felandren, silvestren, delta caren),
răşini, principii amare, acetone, alcooli,  pinipicrozida, pinitol, coniferozida, aldehida anisică,
caproica, acetat de bornil,  taninuri, fitoncide, substanţe antibiotice, vitamina C, bioflavonoizi.
Aceste substanţe au efecte miraculoase asupra sănătăţii noastre: stimulează sistemul
imunitar, dezinfectează, detoxifică, calmează, stimulează, cicatrizează, regenerează si
reîntinereşte corpul.

17
 Fig.6 Muguri de pin

2.4. ACŢIUNE

Mugurii de pin sunt surse valoroase de vitamine şi minerale:

-100 g muguri de pin furnizează 9 mg de vitamina E, un antioxidant care protejează celulele

de atacul radicalilor liberi

-complexul de B-uri este şi el bine reprezentat în compoziţia mugurilor, în special prin

vitaminele B1, B2, B3 şi B9; acestea menţin sănătatea pielii, favorizează buna funcţionare a
aparatului vizual, a metabolismului şi a sistemului nervos.

18
-dintre minerale, cel mai bine reprezentate sunt manganul și cuprul; 100 g muguri de pin
furnizează 9 mg de mangan, un mineral cu un rol extrem de important în sănătatea oaselor,
dar și în reducerea simptomelor sindromului premenstrual; aceeași cantitate de muguri asigură
1,3 mg de cupru, un mineral care intervine în procesul de producere a globulelor roșii şi care
menține sănătatea pielii; de asemenea, mugurii de pin conțin și cantităţi însemnate de calciu,
fier și fosfor.

Mugurii de pin mențin sănătatea inimii:

-mugurii de pin conțin o cantitate însemnată de acizi grași nesaturați, precum acidul alfa-
linolenic (un tip de acid gras Omega 3), acidul oleic, care contribuie la scăderea nivelului
colesterolului rău și al trigliceridelor, acidul pnolenic, Omega 9; acțiunea comună a acestora
favorizează sănătatea cardiovasculară.

Mugurii de pin reduc riscul apariției cancerului:

-antioxidanții pe care îi conțin mugurii de pin luptă eficient cu radicalii liberi care favorizează
apariția cancerului și a altor tipuri de maladii cronice; totodată, aceiași antioxidanți ajută
organismul să dezvolte rezistență în fața agenților infecțioși și a virusurilor, dar și să întârzie
procesul de îmbătrânire.

Fitonutrienții din mugurii de pin favorizează sănătatea ochilor:

-100 g muguri de pin conțin 17 mg betacaroten și 9 mg de luteină și zeaxantină; corpul

transformă betacarotenul în vitamina A, un nutrient care intervine în menținerea sănătății
retinei; în plus, specialiștii au concluzionat, în urma unor studii amănunțite, că luteina și
zeaxantina întârzie dezvoltarea degenerescenței maculare și a cataractei.

Mugurii de pin susțin pierderea surplusului de kilograme:

-în pofida faptului că sunt bogați în acizi grași, consumul regulat de muguri de pin ajută la
pierderea kilogramelor în plus; explicația constă în faptul că acidul pinolenic, un acid gras

19
polinesaturat din compoziția mugurilor, stimulează acea zonă a creierului care eliberează
hormonii sațietății; în acest scop, se recomandă consumul de muguri de pin între mese sau
amestecați în salate.

Mugurii de pin combat oboseala:

-100 g muguri de pin conțin 10 mg fier, principalul constituent al hemoglobinei, pigmentul

responsabil cu transportul oxigenului în organism; un aport corespunzător de fier în organism
contribuie la combaterea stării de oboseală și la recăpătarea energiei.

Mugurii de pin sunt o adevărată farmacie. Au puterea de a reduce durerea şi de a

calma iritaţiile.

Sunt un medicament formidabil pentru răceli şi afecţiuni respiratorii. Acţionează ca un

balsam pentru tuse şi iritaţii ale gâtului.

Din pin se folosesc conurile, răşina şi acele.

Cetina și mugurii conțin ulei volatil, alcooli, tanin, rezine, substanțe minerale,
vitamina C.

Din muguri de conuri – care se culeg primăvara – se extrage uleiul esenţial sau pot fi
uscaţi.

Acele sunt sursă de uleiuri esenţiale folosite în dezinfectanţi.

Răşina recoltată din crestăturile făcute în trunchi, se distilează şi furnizează ulei de

terebentină pentru unguente şi linimente.

Tinctura are rol antimicrobian şi este recomandată celor care suferă frecvent de cistite
şi uretrite.

Ceaiul desfundă căile respiratorii în perioadele cu răceli şi tuse seacă.

Siropul combate stările de slăbiciune şi alungă oboseala nejustificată.

20
2.5. INDICAŢII TERAPEUTICE

De la pin se folosesc mugurii aromaţi. Aceştia au o putere de vindecare mai mare

decât a mugurilor de brad, pentru că sunt mai bogaţi în răşină.

Durei de cap şi migrene

Cei afectaţi deseori de migrene puternice pot urma un tratament cu sirop de muguri de
pin. Se iau 2 linguri de sirop dimineaţa, înainte de masă. Apoi se poate pregăti o soluţie din 10
picături de Sirop de muguri de pin şi 2 litri de apă. Această licoare se va bea pe tot parcursul
zilei.

Sinuzită

Se fac inhalaţii cu muguri de pin pentru eliberarea căilor respiratorii. Se foloseşte o

mâna de muguri de pin la o jumătate de litru de apă clocotită. Inhalaţia se face timp de 10
minute, cu capul aplecat deasupra vasului, acoperit cu un prosop.

Infecţii urinare

Se foloseşte în acest caz tinctura de muguri de pin, timp de 10 zile. Se consumă 15

picături diluate într-un pahar cu apă, cu 30 de minute înainte de masă, de 3 ori pe zi.

Reumatism şi dureri reumatice

Se recomandă cura cu sirop de muguri de pin. Siropul se prepară prin înmuierea

mugurilor în miere de albine. Se beau 1-2 litri de apă de izvor în care s-au diluat câteva
linguriţe de sirop. Cura dureaza 1-2 săptămâni şi are efecte diuretice şi antiinflamatoare de

21
excepţie. Pentru calmarea durerilor se recomandă în paralel şi baia fierbinte cu ramuri tinere
de pin. Se prepară din 3-4 mâini de ramuri fierte în 5 litri de apă timp de 5 minute. Rezultatul
filtrat se adaugă în apa de baie.

Infertilitatea feminină

Se recomandă uleiul esenţial de pin, 15 linguri pe zi, timp de 30 de zile.

Mugurii de pin conţin fitohormoni cu rol în stimularea glandelor sexuale embrionare.

Acneea şi iritaţii ale tenului

Se foloseşte tinctura din muguri de pin. Se prepară un unguent dintr-un albuş de ou

bătut bine şi 5 picături de tinctură de muguri de pin. Se aplică direct pe pielea spălată în
prealabil, se ţine 2 ore şi se clăteşte cu apă. Masca se aplică de 3 ori pe săptămână, timp de 30
de zile.

Nu este indicat să se folosescă produse cosmetice de înfrumuseţare pe durata

tratamentului, cum sunt fondurile de ten sau fardurile.

Se poate folosi şi infuzia de muguri de pin sub formă de baie de aburi pentru tratare
tenului obosi şi palid.

Cura de slăbire cu muguri de pin

Cei care doresc să slăbească, pot consuma zilnic câte 2-3 muguri de pin.

Mugurii se mestecă cruzi cu 10 minute înainte de mesele principale. Sunt ideali în

obezitate.

Răşina este o substanţă care reglează apetitul, reduce pofta şi cantitatea de mâncare de
care organismul are nevoie.

În acest scop, se recomandă consumul de muguri de pin între mese sau amestecați în
salate.

22
 Fig.7 Salată de avocado, roşii cherry şi muguri de pin

Foarte interesantă este şi întrebuinţarea pinului ca remediu întăritor pentru persoanele

ce suferă de halucinaţii.

În prezent, chiar medicina clasică recomandă diverse preparate din pin pentru
administrarea internă şi externă contra unor tulburări de natură psihică.

De exemplu: vulnerabilitatea la stres, aritmiile cardiace de provenienţă nervoasă şi

nevrotică sau hiperactivitatea.

Se folosesc inhalaţii, infuzii şi fumigatţi cu ace de pin.

Gemoterapie

23
 Esenţa obţinută din lujerii proaspeţi se administrează intern, ca şi extern.

Extern se foloseşte ca frecţie, în bolile reumatismale.

Intern, se recomandă în rahitism, dar şi în reumatism şi sciatică.

2.6. ADMINISTRARE

Mugurii de pin se pot culege proaspeţi, înainte de a se desface, în lunile aprilie-mai

direct din arbore sau se pot cumpăra din piaţă sau de la magazinele naturiste. Mugurii se rup
cu rămurica de susţinere până la 3 cm. Se usucă la umbră şi cât mai rapid pentru a nu se
desface. Mugurii pot fi depozitaţi la frigider, în borcane sau în pungi de hârtie.

Pentru uz intern

Boli pulmonare, bronşite, tuse:

-infuzie din 2 linguri de ace proaspete, zdrobite, opărite cu o cană de apă clocotită; se lasă la
infuzat cu capac 15 minute; se strecoară şi se poate îndulci cu puţină miere; se bea o cană
pe zi;

- sirop pectoral din 100g muguri zdrobiţi, maceraţi 12 ore în 100 ml alcool, peste care se
toarnă ½ litri apă clocotită şi se strecoară după 6 ore, adăugându-se 650g zahăr care se dizolvă
la cald, completându-se cu apă până la un litru;se iau 2-3 linguriţe pe zi;

-tinctura (se găseşte la farmacii): se pun 5 picături într-o jumătate de pahar cu apă fierbinte.

Cistite, litiază urinară, reumatism:

-infuzie dintr-o lingură de muguri de pin peste care se toarnă o cană cu apă clocotită; se lasă
acoperită 15 minute; se beau 2-3 cani pe zi.

Utilizări externe

Răni, răni infectate:

24
-se aplică plămădeală de pin în alcool cu un tampon de vată; preparatul se pune din
abundenţă, astfel încât să formeze o crustă pe locul afectat; cicatrizarea şi vindecarea sunt
rapide şi nu lasă urme;
-în cazul rănilor adânci sau făcute cu obiecte foarte murdare, se face o curăţare foarte bună cu
un tampon de vată înmuiat în tinctură, înainte de a lăsa rana să se cicatrizeze s u b a c ţ i u n e a
răşinii de pin.

Astenie, convalescenţă, dureri musculare :

-se fac băi generale cu extract de cetini de pin, după care se fac fricţionări
uşoare cu alifie de răşină de pin pe tălpi, pe genunchi (în scobitura aflată la două
degete şi jumătate sub rotulă), pe umeri.

Reumatism:
-se fac băi fierbinţi cu cetini locurilor dureroase (baia durează 20 de minute), după care se ung
cu răşină; atunci când este frig afară sau când vremea este umedă, se fac două aplicaţii cu
alifie de răşină pe zi, pe articulaţiile dureroase.

Hemoroizi
- se aplică pe locul afectat, de două ori pe zi, alifia de răşină ; cu alifia ceva mai
tare (se pune mai multă ceară) se fac mici supozitoare cu rol cicatrizant şi
antiinflamator.

Paraziţi ai pielii (scabie) :

- se pune o mână de scoarţă de pin tocată mărunt într-un litru de apă şi se fierbe
la foc mic, adăugând apă din când în când, vreme de 3-4 ore, până când rămâne
pe fundul vasului o pastă uniformă, uşor lipicioasă ; cu această pastă se ung
zonele afectate; în prealabil, este bine să se facă o pensulare cu plămădeală de
răşină de pin în alcool.

Psoriazis:
-se ung zonele afectate, alternativ, cu alifie de răşină de pin şi cu scoarţă de pin.

2.7. PRECAUŢII ŞI CONTRAINDICAŢII

25
 Până în prezent nu s-au semnalat efecte secundare în tratamentul cu muguri de pin.

Ei pot fi folosiţi şi pentru copii.

Dar pentru a evita neplăceri, este bine să se consume cu moderaţie şi la sfatul

medicului.

Nu se administrează intern uleiul esenţial fără aviz specializat.

Pinul nu se foloseşte extern dacă există predispunere la alergii.

2.8. PLANTA ÎN COSMETICĂ

Putem trata cu ajutorul tincturii şi al unguentului pe bază de muguri de pin tenul

acneic, iritat şi înroşit.

Se bate un albuş de ou şi se adaugă 15 picături de tinctură de muguri de pin, aplicând

apoi amestecul pe pielea curată. Se menţine cel puţin 2 ore această mască şi se îndepărtează
apoi cu apă caldă din belşug.

Tratamentul se repetă cel puţin o lună, de 3 ori pe săptămână. Se recomandă evitarea

în această perioadă a pudrei, fondului de ten, fardului de obraz şi alte produse care astupă
porii.

2.9. PRODUSE FARMACEUTICE CE CONŢINE PLANTA

  
PREPARATE PE BAZA DE PIN

Răşină şi plămădeală de răşină în alcool

         Răşina de pin se recoltează prin desprinderea cu cuţitul de pe arbore, ea fiind întâlnită în
toate tăieturile scoarţei (pentru arbore, răşina joacă rolul de antiseptic şi cicatrizant).
Ea poate fi consumată ca atare sau, pentru a proteja dantura (substanţele din răşină
atacă smalţul dinţilor), poate fi preparată cu alcool.
Plămădeala de răşină se obţine foarte simplu: într-un pahar cu alcool alimentar de
minim 80° (altfel răşina nu se dizolvă), se adaugă 3-4 linguri de răşină de pin, amestecând
foarte bine, aşa încât să se dizolve perfect. Dupa ce s-a dizolvat foarte bine, se mai lasă 24 de

26
ore ca să se decanteze, după care se filtrează şi se trage în sticluţe mici, închise la culoare. 
  
 
Siropul de pin
         De pe ramurile de pin proaspăt culese (de câteva ore, pentru a nu avea timp uleiul
aromatic să se evaporeze), se rup numai acele, care se zdrobesc apoi pe o planşetă de lemn,
cât mai bine, cu ajutorul unui tocător.
Apoi, într-un borcan de sticlă cu capac şi cu gura largă, se pune un strat gros de un
deget de miere, după care se adaugă un strat subţire şi uniform de ace de pin apoi un nou strat
de miere ş.a.m.d.
În final, deasupra ultimului strat de ace de pin se pune un strat gros de 2-3 degete de
miere, după care se închide borcanul ermetic, cu capacul.
Se lasă acest amestec in cămară 2-4 săptămâni, apoi se filtrează, rezultând un sirop
parfumat şi cu efecte tămăduitoare deosebite.
Siropul se face şi primăvara, din muguri, dar cel din ace culese în luna ianuarie este
cel mai bogat în uleiuri volatile şi, ca atare, are efectele tămăduitoare cele mai puternice în
bolile respiratorii şi în unele boli endocrine. 
  

 
Alifia de răşină de pin
         Alifia de răşină de pin se obţine în casă, cu unt şi cu ceară de albine.
Se pune un pachet de unt (trebuie să fie cât mai gras) într-o oală şi se fierbe pe foc de
intensitate medie, înlăturându-se spuma din când în când.
După 15-20 de minute, nişte sedimente închise la culoare se depun pe fundul cratiţei,
iar untul rămâne limpede.
Atunci se ia de pe foc şi se trece untul încins, limpede (fără vreun sediment de pe
fund) într-o altă oală curată, în care se adaugă şi un bob de ceară de albine, de mărimea unei
alune şi se amestecă bine.
Atunci când amestecul de unt limpezit şi ceara este omogenă, se adaugă 2-3 linguri de
răşină de pin.
În Ardeal şi Bucovina, femeile meştere mai puneau în compoziţie şi puţină tămâie
curată (vreo 2-3 bobiţe), care-i dădeau unsorii o aromă şi o putere tămăduitoare aparte.

27
 După ce se amestecă bine componentele, alifia se pune într-un borcan să se răceasca şi
se va păstra la rece. 
  
Produse farmaceutice

Ulei esenţial de Pin

Indicaţii
UZ INTERN: în toate afecţiunile căilor respiratorii, bronşite, traheite, pneumonale, TBC,
astm, gripă (răceli), afecţiuni urinare (pielite, cistite, prostatite inferioare),
infecţii, în general, litiază biliară, slăbiciune, rahitism, gastralgii, dureri intestinale.
UZ EXTERN: afecţiuni ale căilor respiratorii în general, afecţiuni pulmonare,
gripă, sinuzită, rinită, rinită cronică, astm, hiperhidroza plantară, reumatism, gută, frigiditate,
impotenţă, timiditate excesivă, anxietate.
Proprietăţi terapeutice
A n t i g r i p a l , a n t i l i t i a z i c , antiinflamator urinar, antiseptic al căilor 
u r i n a r e , a n t i s e p t i c   p u t e r n i c   a l   c ă i l o r   respiratorii, antiseptic hepatic, antitusiv, 
bacteriostatic, bronhodilator, calmant, s t i m u l e n t   a l   c o r t i c o s u p r a r e n a l e l o r ,
tonic general, tonic al sistemului nervos, afrodisiac, antiasmatic, anxiolitic,
calmant, elimină stressurile/inhibiţiile, rubefiant.

Sirop din Muguri de Pin

Actiuni:
Fluidificant al secretiilor bronsice, antiseptic, antiinflamator.
Recomandari:
28
Gripa, bronsite, laringite, traheite acute si cronice.
Contraindicatii:
Diabet

Tinctură din răşină de pin

Acţiuni:
INTERNE: antiseptic, antiseptic respirator, antiseptic intestinal, cicatrizant, expectorant,
antitusiv,balsamic.
EXTERNE: antiseptic bun, cicatrizant puternic, vulnerar, antireumatic, regenerativ epitelial.
Indicaţii:
INTERNE:

-cistitele, cistitele cu hemoragie, infecţii renale, se ia de 3 ori pe zi o linguriţă de tinctură

dizolvată în jumătate de pahar de apă, administrarea se face pe nemâncate, în cure de
minim14zile.

-tuse, bronşită, se ia de 3-4 ori pe zi câte o linguriţă de tinctură de răşină amestecată cu o

lingură de miere lichidă (este excelent calmant, dezinfectant şi stimulent imunitar pentru zona
gâtului).

- tabagism, se administrează o dată la 4 ore o jumătate de linguriţă de tinctură de răşină

amestecată cu o linguriţă de miere de salcam. Acest preparat decongestionează arborele
bronşic de secreţii şi reduce dorinţa de a fuma, ajutându-i pe cei care vor să renunţe la acest
viciu periculos pentru sănătate.
- balonare şi colici abdominale care apar în contact cu frigul, se administrează înainte de a ieşi
afară o linguriţă de tinctură pusă pe o bucăţică de pâine uscată.
- infecţii intestinale, colita de fermentaţie, se administrează vreme de 3 săptămani înainte de
fiecare masă o bucăţică de pâine uscată pe care s-a pus o liguriţă de tinctură de răşină. Se iau
minim 3 doze pe zi.
EXTERNE:
- răcelile de tot felul, se face un masaj al întregului corp, insistându-se asupra tonei toracice,
cu tinctură de răşină.
- amigdalită, se face gargară cu 2 linguriţe de tinctură de răşină dizolvată în puţină apă. Are şi

29
un efect antimicrobian şi stimulent imunitar fiind recomandată în faringită, traheită, faringo-
amigdalită, etc.
- rănile se cicatrizează mult mai repede şi fără urme, dacă se tratează cu tinctură de răşină,
care se aplică folosind un tampon de vată, cu care se scaldă locul afectat, curăţat bine în
prealabil.
- arsurile se tratează într-o primă fază cu tinctură de răşină, pentru a preveni infecţia, după mai
multe zile folosindu-se unguentul.
- eczemele infecţioase uscate, comprese cu tinctură de răşină, care se ţin vreme de un sfert de
oră pentru a înmuia tegumentele, apoi se lasă să se usuce şi deasupra aplicăm o peliculă de
unguent de răşină. Tratamentul se aplică şi în cazul contuziilor (vânătăilor).
Precauţii şi contraindicaţii:
La anumite persoane răşina poate fi administrată intern sau în contact cu pielea reacţii
alergice. Din acest motiv înainte de a începe un tratament cu acest produs este necesar să
facem un test administrând intern sau aplicând pe piele câteva picături de tinctură şi văţind
care este reacţia. Dacă apar senzaţii neplăcute de iritaţie, inflamaţie. Dacă se declanşează catar
respirator sau apare înroşirea pielii nu va fi facut tratament cu răşină.

Ceai din Muguri de Pin

30
ÎNTREBUINŢĂRI PRINCIPALE: infecţii respiratorii (bronşite, traheite, laringite, tuse,
gripă).

ALTE ÎNTREBUINŢĂRI: infecţii urinare (pielonefrite, cistite, uretrite), reumatism.

BENEFICII: antiseptic, antiinflamator, diuretic, tonic nervos.

MOD DE ADMINISTRARE: se beau 2-3 căni cu ceai pe zi.

PREPARARE: peste o linguriţă plantă se toarnă 200ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute
acoperit, apoi se strecoară.

CONTRAINDICAŢII: nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la plantă.

Muguri de Pin – Gemoderivat

INGREDIENTE: o monodoză conţine 1,5 ml extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH din

muguri proaspeţi de Pin (Pinus Montana), alcool etilic 45% vol.

ACŢIUNE: benefică asupra sistemului osteo-articular.

31
PROPRIETĂŢI: de regenerare a ţesutului osos şi cartilaginos, corectează valorile proteinelor
serice (hipo-alfa2, beta, gamma-globulinemia şi nivelul albuminelor), a b-lipoproteinelor şi a
colesterolului total.

-produs natural cu valoare biologică complexă, dinamică şi unitară care asigură necesarul de
substanţe biologic active în completarea dietei pentru susţinerea funcţionării normale a
sistemului osteo-articular;

-stimulează ţesutul osos şi cartilaginos şi sprijină procesul de refacere al acestuia;

-are efect remineralizant, favorizează consolidarea fracturilor;

-participă la regenerarea şi îmbunătăţirea mobilităţii articulaţiilor;

-protejeayă articulaţiile la persoanele în vârstă (în modificări ale articulaţiilor din cauza
procesului de îmbătrânire), în perioada post menopauyă (cu reducerea densităţii minerale
osoase).

Produsul este foarte bine tolerat, fără contraindicaţii semnalate până acum la dozele şi ritmul
de administrare recomandate.

În sarcină şi perioada de alăptare este necesară recomandarea specialistului.

La apariţia unor efecte nedorite se întrerupe administrarea produsului şi se recomandă

consultarea medicului sau farmacistului.

INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE: câte o monodoză 1,5 ml de 3 ori pe zi, diluată în puţină

apă, cu 15 minute înainte de mesele principale.

Preparatul diluat se soarbe lent şi se ţine cât mai mult în gură pentru favorizarea absorbţiei
prin mucoasa bucală.

Se poate asocia si cu alte extracte glicerinohidroalcoolice la recomandarea specialistului.

32
MUGURI DE PIN CRUZI

EFECTE:
-mugurii de pin se recomandă în caz de oboseală cronică sau epuizare fizică; 

-prin conținutul lor, bogat în fibre, proteine, fosfor și potasiu, mugurii de pin contribuie la
reglarea tensiunii arteriale;

-o porție de muguri de pin, consumată regulat, ajută la eliminarea stării de oboseală, prin
oferirea unui aport optim de energie;

-mugurii de pin sunt recomandați și pentru reducerea durerilor musculare.

-acest aliment este ideal pentru a îndepărta durerile de cap sau migrenele.

RECOMANDĂRI:
Mugurii de Pin se pot consuma ca atare sau adăugați în salate.

MOD DE DEPOZITARE:
A se păstra la loc uscat, ferit de lumină și căldură. Poate conține gluten. Poate conține urme de
arahide, fructe cu coajă lemnoasă și semințe de susan. Conținutul de sare din produs se
datorează prezenței în mod natural a sodiului în acesta.

33
 CAPITOLUL III

PLANTA ÎN COMBINAŢIE CU ALTE PLANTE

Sirop de muguri de Pin cu pătlagină şi propolis

Recomandări: supliment alimentar dezinfectant al căilor respiratorii, expectorant.

Sirop muguri de Pin, muguri de Plop şi propolis

Tratamentul simptomatic în infecţiile recurente ale căilor respiratorii (stări gripale, viroze
respiratorii, rinite, faringite, amigdalite, traheobronşite, laringite, bronşite acute şi cronice),
adjuvant în tratamentul unor afecţiuni: sinuzite, otite, boli pulmonare, reumatism, pielită,
cistite catarale, uretrite, neoplazii.

34
Sirop muguri de Pin şi Brad

Remediu în infecţiile respiratorii şi în infecţiile urinare, gripă, bronşite, laringite, traheite

acute şi cronice.

Sirop cu muguri de Pin, Ienupăr şi propolis

Indicaţii în bronşită, răceală, gripă, răguşeală, traheo-bronşită acută, tuse.

Sirop cu muguri de Pin, Cătină, Salcie şi propolis

Este ideal pentru întărirea şi fortificarea organismului, în stări gripale şi pentru vitaminizare.

CAPITOLUL IV

BENEFICIILE PLANTEI

Seminţele de Pin nu sunt doar delicioase, ci au şi proprietăţi excepţionale şi sunt pline

de vitamine.

Conţin o cantitate semnificativă de acizi graşi, steroli şi stanoli, compuşi naturali ce

ajută la scăderea nivelului de colesterol

Seminţele de Pin conţin acizi graşi polinesaturaţi omega3 şi omega6 care protejează
sănătatea cardiovasculară şi care nu pot fi produşi de organism.

35
 Seminţele de Pin sunt bogate în vitaminele E si K, vitamine ce au o influenţă benefică
asupra sistemului cardiovascular.

Vitamina K este responsabilă pentru capacitatea sângelui de a se coagula, iar vitamina

E ajută la producerea celulelor roşii esenţiale pentru transportul oxigenului în sânge, având
totodată acţiune antioxidantă.

În compoziţia seminţelor de Pin regăsim şi minerale precum mangan şi zinc.

Manganul contribuie la menţinerea echilibrului hormonal, în timp ce zincul întăreşte

sistemul imunitar ţi facilitează procesul de vindecare a rănilor.

Seminţele de Pin conţin vitamina A sub forma betacarotenului, vitamină extrem de

importantă pentru sănătatea ochilor.

De asemenea, seminţele de Pin conţin şi luteină, un antioxidant ce ajută la menţinerea

unei vederi optime şi la prevenirea anumitor afectţuni oculare precum degenerarea maculară
şi cataracta.

Seminţele de Pin conţin grăsimi mononesaturate care protejează inima şi au fost

asociate cu un nivel scăzut al colesterolului şi totodată ţi cu un risc mai scăzut al infarctului.

În plus, mai conţin şi vitamina E, K, cupru, fier, mangan, ce contribuie toate la

menţinerea sănătaţii sistemului cardiovascular.

Acidul oleic conţinut de seminţele de Pin, un acid gras mononesaturat, ajută la

menţinerea în limite normale a colesteorului.

Seminţele de pin abundă şi în fier, un element nutritiv esenţial pentru funcţionarea

propice a organismului şi pentru multe procese şi funcţii ale corpului.

Fierul ajută la menţinerea sănătaţii sistemului nervos şi circulator.

În plus, cuprul conţinut de seminţele de Pin ajută corpul să absoarbă mai mult fier.

36
 Graţie conţinutului de vitamina C, seminţele de Pin ajută la întărirea sistemului
imunitar.

Mai mult, seminţele de Pin conţin şi vitamina D care ajută la dezvoltarea şi protejarea
sistemului osos.

CONCLUZII

Pinul este unul dintre cei mai utili copaci de pe planeta noastră, oferindu-ne în acelaşi
timp hrană, adăpost, medicamente şi combustibil. Ştiind cum poţi să utilizezi această resursă
versatilă, ar putea fi într-o zi cheia supravieţuirii în cazul în care te rătăceşti pe undeva prin
munţi, de exemplu.

În afară de faptul că e decorativ, pinul este şi un bun medicament natural iar mugurii
sunt cele mai delicate părţi având efecte terapeutice extraordinare asupra organismului uman.

37
 Puţină precauţie nu strică însă atunci când se consumă seminţe de Pin pentru prima
oară.

Seminţele de Pin pot cauza anumite alergii în cazul anumitor persoane.

Prin urmare, dacă ştii că ai alergie la arahide şi anumite tipuri de seminţe, cere sfatul
medicului înainte de a le consuma.

De asemenea, în cazul anumitor persoane, consumul de seminţe de Pin poate cauza

senzaţia de amar în gură.

Chiar dacă aceasta dispare rapid de obicei, în unele cazuri poate persista până la câteva
ore.

Mugurii de Pin au proprietăţi terapeutice deosebite, fiind foarte utilizaţi în fitoterapie

şi gemoterapie.

Mugurii de pin sunt foarte bine toleraţi, neavând contraindicaţii până în prezent şi pot
fi consumaţi pe parcursul întregului an.

Ori de câte ori te simţi obosit şi lipsit de energie, nu ezita să consumi câteva seminţe
proaspete de pin.

Cercetătorii au descoperit că ele conţin nu doar proteine, ci şi magneziu care ajută la

înlăurarea senzaţiei de oboseală şi la uşurarea tensiunii şi crampelor musculare.

BIBLIOGRAFIE

 Dicţionar dendrofloricol, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989

 Ghidul plantelor medicinale, Florentin Crăciun, Mircea Alexan, Carmen Alexan, 1991
 Manual de biologie , clasa a IX-a, I.Arinis, F.Macovei, A.Mihail – Editura BiC ALL,
Bucureşti 2004

38
 Universul plantelor, Prof.C.Pârvu, Prof.Dr.Ctin.Rădulescu, Constanţa Mierluşcă
 Lataifas.ro
 Diversificare.ro
 Wikipedia.org

39