TEMA 1.

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL ŞI

DREPTUL PROCESUAL PENAL
1.1Noţiunea şi scopul procesului penal.
Procesul penal reprezintă activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor
judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu
prevederile prezentului cod. Procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau
autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni.
Denumirea de proces derivă din cuvântul latin "processus", care semnifică "succesiune de
stări, de etape prin care trec, în desfăşurarea lor, în schimbarea lor diverse fenomene,
evenimente, sisteme naturale sau sociale". Prin urmare, procesul este o mişcare, înaintare sau
progres, în acest aspect juridic această noţiune semnifică mişcarea, acţiunea, activitatea ce
trebuie să se desfăşoare pentru aplicarea dreptului penal, pentru descoperirea, prinderea,
cercetarea şi judecarea acelora care săvârşesc infracţiuni.
Particularităţile procesului penal
a)Procesul penai este o activitate a organelor speciale ale statului, care se desfăşoară prin
efectuarea unor acte de urmărire sau judecată, numite acţiuni procesuale sau procedurale, în
atingerea scopului urmărit.
b)Procesul penal este o activitate reglementată de lege. Desfăşurarea procesului penal are
loc în strictă corespundere cu normele juridice care reglementează expres această activitate.
Formele reglementate de lege în care se desfăşoară procesul penal sunt denumite "forme
procesuale". Prin intermediul legii se instituie garanţii procesuale necesare ocrotirii drepturilor,
libertăţilor şi intereselor persoanei în procesul penal.
c)Desfăşurarea procesului penal are loc într-o cauză penală. Astfel, în esenţă,procesul
penal se declanşează în legătură cu faptul săvârşirii unei infracţiuni. Nici un proces penal nu se
poate declanşa şi realiza pe o altă bază. Fapta săvârşită sau presupusă ca fiind săvârşită constituie
obiectul material al procesului penal, iar raportul juridic de drept penal, ca manifestare a
conflictului de drept survenit, reprezintă obiectul juridic al acestuia. Obiectul material şi cel
juridic, determinând declanşarea şi întreaga desfăşurare a procesului penal, poartă denumirea de
cauză penală.
d)In activitatea procesuală desfăşurată de organele de urmărire penală şi de instanţele
de judecată participă părţile şi alte persoane. La soluţionarea conflictului de drept penal
participă persoane fizice şi juridice titulare de drepturi şi obligaţii, care îşi apără interesele ce
derivă din faptul săvârşirii infracţiunii, numite în doctrină părţi. Sunt părţi în procesul penal
inculpatul şi partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
e) Procesul penal este o activitate ce limitează unele drepturi şi libertăţi fundamentale
ale omului. În esenţă, o bună parte din activitatea procesului desfăşurată de organele statului are
un caracter de constrângere prin actele de urmărire şi judecată, precum şi măsurile procesuale
dispuse faţă de participanţii la proces.
Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum
şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în
activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvîrşite, astfel ca orice persoană
care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată
să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.
Din context rezultă că procesul penal are ca sarcină primordială aflarea adevă-rului cu
privire la infracţiune, pe cât e posibil într-o cauză penală, pentru a trage la răspundere penală
persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii. Astfel, procesul penal se declanşează pentru
constatarea faptului infracţiunii şi persoanei vinovate, realizân-du-se sarcina tragerii la
răspunderea penală prin aplicarea justă a legii penale, acesta fiind considerat scopul imediat al
oricărui proces penal.
Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului sînt obligate să
activeze în aşa mod încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată
şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de
constrîngere ori să nu fie victima încălcării altor drepturi fundamentale.
1.2 Principiile dreptulu procesual penal
Prin principiile de bază ale procesului penal se înţeleg regulile cu caracter general în
temeiul cărora este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal. Principiile reflectă
esenţa şi conţinutul procesului penal, caracterizează forma procesului penal, determină obiectul
şi metoda reglementării procesuale. Principiile caracterizează gradul de apărare în cadrul
procesului penal a drepturilor şi libertăţilor omului.
Legalitatea procesului penal
Procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim
recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte, cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale prezentului cod.
 Dacă există neconcordanţe între prevederile tratatelor internaţionale în domeniul
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi
prevederile prezentului cod, prioritate au reglementările internaţionale.
 Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa constată că norma juridică ce urmează a fi
aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus
controlului constituţionalităţii, judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de
Justiţie care, la rîndul său, sesizează Curtea Constituţională.
Acesta este un principiu general al dreptului cu o aplicabilitate universală în cadrul
raporturilor juridice, ce constă în respectarea exactă şi uniformă a legii de către toţi subiecţii de
drept. Principiul cuprins în această regulă de bază priveşte legalitatea procesuală în realizarea
justiţiei penale, legalitatea substanţială a acesteia fiind asigurată prin incidenţa principiului
fundamental de drept penal al legalităţii incriminării şi sancţiunilor de drept penal.
Prezumţia nevinovăţiei
Persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît
vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar
public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare apărării sale, şi nu va fi
constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.
 Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa.Concluziile despre vinovăţia
persoanei de săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea
învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului cod, se interpretează în favoarea
bănuitului, învinuitului, inculpatului.
Prezumţia de nevinovăţie (presupunerea, recunoaşterea juridică a unui fapt până la proba
contrarie) este una legală şi relativă. Aceasta se explică prin faptul că este prevăzută expres în
lege şi este posibilă răsturnarea (tot în baza legii) acestei prezumţii. Esenţa acestei prezumţii
constă în statutul acordat bănuitului, învinuitului sau inculpatului în cadrul procesului penal,
fiind considerat o persoană de bună credinţă, din acest statut rezultând toate garanţiile puse la
dispoziţia lui, şi respectarea drepturilor sale de către organele de urmărire penală sau instanţa de
judecată pentru a nu încălca acest drept fundamental al omului şi pentru a-i acorda şansa şi
garanţiile reale de a se apăra de o acuzaţie injustă sau neproporţională.
Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor
 Toţi sînt egali în faţa legii, a organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată fără
deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine
naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
 Condiţiile speciale de urmărire penală şi judecare faţă de anumite categorii de persoane
care beneficiază, conform legii, de un anumit grad de imunitate se asigură în baza prevederilor
Constituţiei, tratatelor internaţionale, prezentului cod şi altor legi.
În primul rând, acest principiu presupune că în privinţa tuturor persoanelor implicate în
proces se aplică aceleaşi norme materiale şi procesuale, li se oferă aceleaşi drepturi şi li se impun
aceleaşi obligaţii. Totodată aceasta nu înseamnă că orice subiect al procesului penal are acelaşi
volum de drepturi şi obligaţii. Drepturile şi obligaţiile fiecăruia sunt stabilite în funcţie de poziţia
procesuală a persoanei. în aşa fel martorul va avea un volum de drepturi şi obligaţii, pe când
inculpatul un alt volum. Esenţial este că la stabilirea acestuia să nu se facă discriminare între
persoane aflate pe aceeaşi poziţie (de exemplu, tuturor martorilor se oferă aceleaşi drepturi şi
obligaţii etc.). Principiul egalităţii exclude posibilitatea înfiinţării unor organe de urmărire penală
sau instanţe judecătoreşti extraordinare pentru anumite categorii de persoane în scopul oferii
acestora unui tratament mai privilegiat sau, dimpotrivă, discriminatoriu. Egalitatea în faţa legii şi
instanţelor judecătoreşti se manifestă de asemenea şi prin obligaţia egală de a se supune legii şi
de a purta răspundere pentru încălcarea ei.
In al doilea, rând acest principiu presupune că autorităţile publice implicate în procesul
penal trebuie să adopte o atitudine egală faţă de toate persoanele, fără a face vreo discriminare
între ele. Este interzisă atât aplicarea unui tratament mai rău faţă de unele persoane, cât şi
manifestarea unei atitudini indulgente pentru altele.
Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane
 Toate organele şi persoanele participante la procesul penal sînt obligate să respecte
drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanei.
 Limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea de către organele
competente a măsurilor de constrîngere faţă de ea se admit numai în cazurile şi în modul strict
prevăzute de prezentul cod.
 În desfăşurarea procesului penal, nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu
cruzime, inumane ori degradante, nimeni nu poate fi deţinut în condiţii umilitoare, nu poate fi
silit să participe la acţiuni procesuale care lezează demnitatea umană.
 Orice persoană este în drept să-şi apere prin orice mijloc neinterzis de lege drepturile,
libertăţile şi demnitatea umană, lezate sau limitate nelegitim în cursul procesului penal.
Prejudiciul cauzat drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane în cursul procesului penal se repară
în modul stabilit de lege.
 În cazul cînd un minor este victimă sau martor, se va acţiona pentru respectarea intereselor
acestuia în orice fază a procesului penal.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova interzice şi deţinerea în condiţii
umilitoare, pentru a nu ofensa, jigni sau înjosi persoana cu scopul de a o pune într-o situaţie de
inferioritate, care să-i aducă atingere demnităţii. Prin demnitate înţelegem conştientizarea
individuală şi de către alte persoane a faptului posedării unor calităţi morale şi intelectuale de
apreciere a personalităţii. În caz de încălcare a acestui principiu orice persoană este în drept să-şi
apere prin orice mijloc neinterzis de lege libertăţile şi demnitatea umană prejudiciate ilegal în
cursul procesului penal.
Inviolabilitatea persoanei
 Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile.
 Nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decît în cazurile şi în modul stabilit de prezentul cod.
 Privarea de libertate, arestarea, internarea forţată a persoanei într-o instituţie medicală sau
trimiterea ei într-o instituţie educaţională specială, precum și prelungirea acestor măsuri, se
permit numai în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti motivate.
 Reţinerea persoanei pînă la emiterea mandatului de arestare nu poate depăşi 72 de ore.
 Persoanei reţinute sau arestate i se aduc imediat la cunoştinţă drepturile sale şi motivele
reţinerii sau arestării, circumstanţele faptei, precum şi încadrarea juridică a acţiunii de săvîrşirea
căreia ea este bănuită sau învinuită, în limba pe care o înţelege, în prezenţa unui apărător ales sau
a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.
 Organul de urmărire, procurorul sau instanţa judecătorească este obligată să elibereze
imediat orice persoană deţinută ilegal sau dacă temeiurile reţinerii ori arestării au decăzut.
 Percheziţia, examinarea corporală, precum şi alte acţiuni procesuale care aduc atingere
inviolabilităţii persoanei, pot fi efectuate fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei
legal numai în condiţiile prezentului cod.
 Orice persoană reţinută sau arestată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.
  În timpul desfăşurării procesului penal, nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic şi sînt
interzise orice acţiuni şi metode care creează pericol pentru viaţa şi sănătatea omului, chiar şi cu
acordul acestuia, precum şi pentru mediul înconjurător. Persoana reţinută, arestată preventiv nu
poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor metode care ar afecta capacitatea ei de a lua
decizii şi de a-şi exprima opiniile.
Secretul corespondenţei
 Dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor
telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este asigurat de stat. În cursul procesului
penal, nimeni nu poate fi lipsit sau limitat în acest drept.
 Limitarea dreptului prevăzut la alin.(1) se admite numai în baza unui mandat judiciar emis
în condiţiile prezentului cod.
Dreptul la respectarea corespondenţei este definit ca facultatea de a comunica cu terţe
persoane fără a fi întrerupt, fără cenzură. Constituţia Republicii Moldova în art. 30 garantează
secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al
celorlalte mijloace legale de comunicare.
În cadrul unui proces penal necesitatea ascultării sau interceptării schimbului de informaţii
dintre persoane apare în legătură cu administrarea probelor în procesul urmăririi penale. Pentru a
respecta acest principiu organele de urmărire penala pot intercepta corespondenţa doar cu
autorizaţia judecătorului de instrucţie. Toate acţiunile care limitează acest drept sunt
reglementate exhaustiv în Codul de procedură penală, în art. 133-138.
Limba în care se desfăşoară procesul penal şi dreptul la interpret
În desfăşurarea procesului penal se utilizează limba de stat.
 Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă de toate
actele şi materialele dosarului, să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de
judecată prin interpret.
 Procesul penal se poate, de asemenea, desfăşura în limba acceptată de majoritatea
persoanelor care participă la proces. În acest caz, hotărîrile procesuale se întocmesc în mod
obligatoriu şi în limba de stat.
 Actele procedurale ale organului de urmărire penală şi cele ale instanţei de judecată se
înmînează bănuitului, învinuitului, inculpatului, fiind traduse în limba lui maternă sau în limba
pe care acesta o cunoaşte, în modul stabilit de prezentul cod.
Limbajul pe interesul inculpatului înseamnă evident folosirea limbii pe care acesta o
cunoaşte cel mai bine. S-a precizat că, chiar dacă limba oficială a procedurii judiciare coincide
cu cea a inculpatului, modul de exprimare a subiecţilor oficiali trebuie să fie de aşa natură, încât
inculpatul să înţeleagă exact şi în detalii învinuirea. Aceasta obligă organul de urmărire penală,
instanţă de judecată, ori de câte ori este cazul, la explicarea terminologiei de specialitate folosite.
Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată trebuie să înmâneze bănuitului, învinuitului,
inculpatului actele procedurale (de exemplu, ordonanţa de punere sub învinuire, rechizitoriul,
sentinţa, decizia instanţei de judecată), fiind traduse în limba lui maternă sau în limba pe care
acesta o cunoaşte.
Asigurarea dreptului la apărare
În tot cursul procesului penal, părţile (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată,
partea civilă, partea civilmente responsabilă) au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate
de un apărător ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.
Organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească sînt obligate să asigure
participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condiţiile
prezentului cod.
Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate să asigure bănuitului, învinuitului,
inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau a unui
avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, independent de aceste organe.
La audierea părţii vătămate şi a martorului, organul de urmărire penală nu este în drept să
interzică prezenţa avocatului invitat de persoana audiată în calitate de reprezentant.
  În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul nu au mijloace de a plăti apărătorul, ei sînt
asistaţi gratuit de cîte un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.

Publicitatea şedinţei de judecată

În toate instanţele judecătoreşti şedinţele sînt publice, cu excepţia cazurilor prevăzute de
prezentul cod.
Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin încheiere motivată, pe
parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces, în interesul respectării moralităţii, ordinii
publice sau securităţii naţionale, cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor în
proces o cer, sau în măsura considerată strict necesară de către instanţă cînd, datorită unor
împrejurări speciale, publicitatea ar putea să prejudicieze interesele justiţiei.
 În procesul în care un minor este victimă sau martor, instanţa de judecată va asculta
declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă.
 Judecarea cauzei în şedinţa închisă a instanţei trebuie argumentată şi efectuată cu
respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare.
 În toate cazurile, hotărîrile instanţei de judecată se pronunţă în şedinţă publică.
Principiul contradictorialităţii în procesul penal
 Urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sînt separate şi se efectuează de diferite
organe şi persoane.
 Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea
acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele legii.
 Părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea
procesuală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Instanţa de judecată pune
la baza sentinţei numai acele probe la cercetarea cărora părţile au avut acces în egală măsură.
 Părţile în procesul penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine
stătător, fiind independente de instanţă, de alte organe ori persoane. Instanţa de judecată acordă
ajutor oricărei părţi, la solicitarea acesteia, în condiţiile prezentului cod, pentru administrarea
probelor necesare.
1.3 Legătura dreptului procesual-penal cu alte ramuri de drept
Dreptul în R.M constituie un sistem unitar în cadrul căruia între diferite ramuri există o
legătură strînsă. Această caracteristică face ca şi DPP să aibă numeroase legături cu celelalte
ramuri ale dreptului.
Legătura cu dreptul constituţiional. La baza procedurii penale stau unele norme de drept
constituţional. Astfel, Constituţia R.M cuprinde norme ce reglamentează unele domenii din
procedura penală, de ex: drepturile şi libertăţile fundamrntale, autoritatea judecătorească, unele
principii constituţionale stau la baza DPP. Legătura cu dreptul penal.
Dreptul penal este transpus în fapt prin intermediul DPP. Drepturile şi obligaţiile
subiecţilor din cadrul raportului juridic penal se realizează numai prin intermediul raportului de
procedură penală. La rîndul său, dreptul procesual penal, fără dreptul penal ar fi fără conţinut şi
inutil, deoarece anume acesta din urmă stabileşte care fapte sunt infracţiuni şi ce sancţiuni penale
pot fi aplicate infractorilor.
Legătura cu dreptul civil. Multe infracţiuni produc prejudicii materiale, fapt care
angajează şi răspunderea civilă a infractorilor, demonstrînd legăturile dintre procedura penală şi
dreptul civil. Faptul că dreptul la despăgubire a persoanelor vătămate se poate realiza pe calea
acţiunii civile în procesul penal este un moment care amplifică şi mai mult această legătură.
Legătura cu procedura civilă. Între normele juridice procesuale care constituie cele două
ramuri de drept există numeroase elemente comune, începînd cu principiile care stau la baza
procesului civil şi penal, continuînd cu administrarea probelor, desfăşurarea judecăţii etc
Legătura cu dreptul administrativ se manifestă prin aplicarea sancţiunilor administrative
pentru încălcarea dispoziţiilor normelor procesuale.
Legăturile ştiinţei dreptului procesual-penal cu alte ştiinţe juridice
 Ştiinţa procesului penal are legături cu multe ştiinţe juridice, datorită problematicii generale
de abordare a acesteia (teoria generală a dreptului), a cercetării unor instituţii sau norme juridice
comune (dreptul constituţional, dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul procesual civil etc).
Ştiinţa dreptului procesual penal are relaţii apropiate cu unele ştiinţe nejuridice, care au, însă o
mare importanţă în studierea unor aspewcte strîns legate de activitatea procesual-penală.
Legătura cu criminalistica, care are obiect de studiu elaborarea metodelor tehnico-
ştiinţifice şi tactice necesare descoperirii, fixării, ridicării şi examinării urmelor infracţiunii,
precum şi depistării infractorului. Prin procedeele sale sunt scoase la iveală probleme destinate
aflării adevărului în cauzele penale.
Legătura cu medicina legală, prin obiectul său de investigaţie furnizează date importante
pentru cercetarea infracţiunilor care atentează la integritatea corporală, viaţă, sănătatea persoanei
şi determină cauzele decesului, caracterul leziunilor corporale etc.
Legătura cu psihiatria judiciară, prin cunoştinţele pe care le prezintă rezolvă probleme
importante ce pot lua naştere în procesul penal , cum este de exemplu stabilirea responsabilităţii
persoanei care a săvărşit o infracţiune.
Legătura cu psihologia judiciară care pune la dispoziţia procesului penal explicaţii cu
privire la motivaţia psihică şi conduita subiecţilor procesului penal.
Legătura cu statistica judiciară, care studiază fenomenele procesualpenale din punct de
vedere cantitativ. Prin intermediul ei poate fi mai lesne cunoscută dinamica activităţilor
procesuale, de ex: numărul de cauze penale examinate într-un interval de timp, pe un anumit
teritoriu, hotărîrile adoptate în cadrul lor, frecvenţa aplicării anumitor măsuri preventive etc.

TEMA 2. IZVOARELE DREPTULUI PROCESUAL PENAL

2.1 Izvoarele dreptului pocesual penal
Dreptul procesual penai prezintă o pluralitate de izvoare datorită complexităţii relaţiilor
sociale supuse reglementării normelor juridice procesuale penale.
Conform art. 2 procesul penal se reglementează de prevederile Constituţiei Republicii
Moldova, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de prezentul cod.
C.proc.pen. stipulează că Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei
procesual penale naţionale şi nici o lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are
putere juridică dacă este în contradicţie cu Constituţia. Pornind de la aceste prevederi, instanţele
judecătoreşti, la înfăptuirea justiţiei, urmează să aprecieze conţinutul legii sau al altui act juridic
şi în cazurile necesare să aplice Constituţia ca act juridic normativ cu acţiune directă.
 Principiile generale şi normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal şi
nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal.
 Normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu
condiţia includerii lor în prezentul cod.
 În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative
care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă independenţa judecătorească,
principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului
internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Tratatul internaţional cu cea mai pronunţată aplicabilitate în ordinea juridică a Republicii
Moldova este Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 (în continuare Convenţia) şi protocoalele adiţionale care
au intrat în vigoare pentru Republica Moldova, cu unele excepţii, la 12 septembrie 1997. Având
în vedere rolul Convenţiei în sistemul juridic al Republicii Moldova, Plenul Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova a statuat că "sarcina primordială cu privire la aplicarea Convenţiei
revine instanţelor naţionale şi nu Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (în
continuare Curtea). Astfel, în cazul judecării cauzelor instanţele de judecată urmează să verifice
dacă legea sau actul care urmează a fi aplicat şi care reglementează drepturi şi libertăţi garantate
de Convenţie sunt compatibile cu prevederile acesteia, iar în caz de incompatibilitate instanţa va
aplica direct prevederile Convenţiei, menţionând acest fapt în hotărârea sa"
Codul de procedură penală este divizat în două părţi: Partea generala şi Partea specială.
Partea generală conţine dispoziţii valabile pentru întregul parcurs procesual, pentru unele
faze ale procesului penal, pentru instanţele de judecata, părţi şi alte persoane participante la
procesul penal.
Partea generală conţine norme privind: noţiunea, scopul procesului penal; definirea
termenilor şi expresiilor utilizate în Codul de procedură penală; principiile generale ale
procesului penal; instanţele judecătoreşti şi competenţa lor; părţile şi alte persoane participante la
proces; probele şi mijloacele de probe; măsurile procesuale de constrângere; măsurile de păstrare
a confidenţialităţii, de protecţie şi alte măsuri procedurale; chestiunile patrimoniale în procesul
penal; termenele procedurale şi actele procedurale comune.
Partea specială conţine reglementarea privind: urmărirea penală, judecata, punerea în
executare a hotărîrilor judecătoreşti şi procedurile speciale.
Codul de procedură penală face referire expres Ia aplicarea în cadrul procesului penal a
prevederilor unor legi ca: Legea cu privire Ia secretul de sta.t(alin. (1) al art. 213 din
C.proc.pen.); Legea cu privire la secretul comercial (alin. (1) al art. 214 din Cproc.pen.); Legea
cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal (n.a.) - alin. (2) al art. 215
din C.proc.pen.ш; Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală (alin.I,
art. 531 din C.proc.pen.). La examinarea acţiunii civile în procesul penal, conform prevederii
alin. (3) al art. 220 din C.proc. pen., hotărârea privind acţiunea civilă se adoptă în conformitate
cu normele dreptului civil şi ale altor domenii de drept. Această permisie, prin posibilitatea
oferită de a aplica normele legislaţiei extra procesual penale la examinarea acţiunii civile, ţine de
obiectul şi caracterul specific al acţiunii civile în procesul penal ce are un caracter accesoriu.
Codul de procedură penală, alin. (2) al art. 220, stipulează că normele procedurii civile se aplică
dacă ele nu contravin principiilor procesului penal şi dacă normele procesului penal nu prevăd
asemenea reglementări. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514-ХШ din 06.07.1995,
Legea cu privire la statutul judecătorului, nr. 544-XIII din 20.07.1995, Legea cu privire la
pro¬curatură, nr. 294-XVI din 25.12.2008, reglementează raporturile procesualpenaie, dar într-
un volum redus şi această reglementare poartă un caracter accesoriu. Acestor acte le este
caracteristic obiectul specific de reglementare, spre exemplu: statutul judecătorului, garanţiile
independenţei judecătorului (Legea cu privire la statutul judecătorului); organizarea şi structura
organelor procuraturii (Legea cu privire la procuratură). Hotărârile Curţii Constituţionale privind
interpretarea Constituţiei sau privind neconstituţionalitatea unor prevederi legale sunt obligatorii
pentru instanţele de judecată, părţi şi pentru persoanele participante la procesul penal.
Hotărârea Curţii Constituţionale privind recunoaşterea ca fiind neconstituţională a
prevederii legii aplicate în cauza penală respectivă poate servi drept temei de declarare a
recursului ordinar (pct. 14), alin. 1 al art. 427 din C.proc.pen.; pct. 14) din alin. (1) al art. 444 din
C.proc.pen.) sau a recursului extraordinar (Ut. e) a pct. 1) din alin. (1) al art. 453 din
C.proc.pen.). O problemă discutabilă ţine de recunoaşterea statutului oficial de izvor de drept a
precedentului judiciar în procesul penal. Codul de procedură penală nu conţine referiri privitoare
la recunoaştere de jure a precedentului judiciar ca izvor de drept în procesul penal, dar analizând
conţinutul Codului de procedură penală (în speţă, pct. 16, alin. 1 al art. 427 din C.proc.pen.
indică ca temei de recurs ordinar următoarea situaţie: norma de drept aplicată în hotărârea atacată
contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de către Curtea Supremă de
Justiţie) putem deduce că hotărârile de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de către Curtea
Supremă de Justiţie sunt de reper în activitatea jurisdicţională a instanţelor de judecată, în special
a celor ierarhic inferioare Curţii Supreme de Justiţie. Pare nejustificată poziţia legiuitorului care
a exclus din proiectul Codului de procedură penală la art. 2 stipularea potrivit căreia hotărârile
explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie sunt obligatorii pentru instanţele judecătoreşti.
Prin aceasta s-a încercat negarea de jure a ceea ce există de facto.
 E general recunoscut faptul că practica judecătorească este luată în calitate de orientare
pentru instanţele inferioare. Este puţin probabil că o instanţă judecătorească va adopta o hotărâre
care să contravină hotărârii explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie şi ca această
hotărâre a instanţei va rămâne în vigoare în rezultatul examinării recursului penal. Tendinţa
generală este de a recunoaşte precedentului calitatea de izvor al dreptului procesual penal, având
în vedere influenţa exercitată de precedentele Curţii Europene şi recunoaşterea precedentului ca
izvor de drept în Statutul Curţii Penale Internaţionale.
2.2 Interpretarea normelor procesuale penale
Normele juridice reglementează situaţii generale. Pentru a putea fi aplicate în cazuri
concrete normele juridice trebuie interpretate. Prin interpretarea normelor de drept se înţelege o
fază a procesului de aplicare a dreptului prin care se are în vedere un proces intelectual îndreptat
la stabilirea exactă a sensului şi conţinutului normelor de drept supuse interpretării cu ajutorul
unui mecanism (ansamblu de metode şi procedee) special învestit pentru aceasta.
Interpretarea are ca obiect numai explicarea şi lămurirea exactă a înţelesului normelor
procesuale şi nu intră în sarcinile acesteia crearea unei noi norme sau modificarea celor existente.
Interpretarea normelor procesual penale – operaţiunea prin care se caută sensul exact al
legii. Interpretarea în cazul dat, urmăreşte lămurirea formei, conţinutului, scopului, a tuturor
aspectelor de bază a dispoziţiilor legii.
Clasificarea formelor de interpretare a normelor procesuale penale se face în funcţie de
anumite criterii:
- din punctul de vedere al subiectului care realizează interpretarea;
- prin prisma metodelor folosite pentru interpretare;
- rezultatele sau efectele interpretării.
Din punctul de vedere al subiectului care realizează interpretarea, aceasta poate fi:
a)interpretare legală (sau autentică), făcută de către organul care a adoptat legea. Se
realizează în cadrul actului legislativ în care se află norma juridică inter pretată. Interpretarea
legală este obligatorie, forţa normei interpretative fiind aceeaşi ca şi a normei interpretate. In
Codul de procedură penală găsim unele norme de interpretare legală. Astfel, art. 6 este exclusiv
dedicat explicării înţelesului a 51 de termeni şi expresii utilizate în Cod.
b)Interpretarea judiciară sau, altfel spus, cauzală (jurisprudenţială). Se realizează de către
instanţele judecătoreşti în procesul aplicării normei juridice procesuale penale, fără a avea un
caracter obligatoriu şi pentru alte instanţe judiciare. Interpretarea judiciară este realizată la
soluţionarea oricărei cauze penale, având un caracter permanent.
c) Interpretarea doctrinară (sau ştiinţifică), denumită şi interpretarea neoficială, se
realizează de specialiştii, cercetătorii în domeniul'dreptului. Valoarea acestei interpretări este
condiţionată de forţa argumentelor ştiinţifice pe care se sprijină. O găsim în manuale, cursuri,
tratate, monografii, articole ştiinţifice în domeniul dreptului procesual penal. Deşi nu este
obligatorie, se poate impune prin forţa argumentelor ştiinţifice, influenţând practica judiciară şi,
uneori, chiar noile reglementări legislative.
Prin prisma metodelor folosite pentru interpretare se consideră că au aplicabilitate
generală asupra întregului sistem de drept următoarele trei procedee:
a) Interpretarea gramaticală (sau literară) constă în lămurirea conţinutului normelor
juridice prin înţelegerea exactă a termenilor folosiţi. Acest mod de interpretare presupune
desluşirea sensului etimologic al cuvintelor, punerea în lumină a conexiunii gramaticale dintre
ele, precum şi legătura dintre părţile unei propoziţii, în ceea ce priveşte sensul etimologic al
cuvintelor, dacă acestea au un sens comun şi un sens ştiinţific, trebuie reţinut sensul ştiinţific,
fiindcă normele juridice procesuale trebuie exprimate prin termeni tehnici ştiinţifici.
b)Interpretarea sistematică ajută la elucidarea conţinutului unei norme juridice prin
corelarea ei cu alte dispoziţii legale din aceeaşi ramură de drept sau din alte ramuri ale dreptului.
Sistemică – se utilizează atunci cînd norma procesual penală este insuficient de precisă şi constă
în explicarea înţelesului unei norme juridice prin legătura ei cu alte dispoziţii din aceeaşi ramură
de drept sau alte ramuri de drept.
 c)Interpretarea logică sau raţională constă în lămurirea înţelesului unei norme juridice cu
ajutorul raţionamentelor logice. Logică – se utilizează atunci cînd dispoziţia legală lasă îndoială
privind unele situaţii şi se ocupă cu explicarea înţelesului unei norme juridice cu ajutorul
raţionamentelor logice, adică deducţia, inducţia, analiza, silogismul, etc.
Sub aspectul rezultatelor sau al efectelor interpretării aceasta poate fi:
a)Interpretarea declarativă se face prin redarea întocmai a textului de lege interpretat,
daca s-a constatat că redactarea este corectă şi precisă.
b)Interpretarea restrictivă are loc atunci când se constată că în textul de lege interpretat s-a
spus mai mult decât s-a voit, adică litera legii a depăşit, prin semnificaţia sa, voinţa legii. În
această situaţie, prin interpretare se va restrânge norma la limitele trasate de voinţa legii,
c) Interpretarea extensivă este inversul interpretării restrictive, adică atunci când se
constată că textul de lege spune mai puţin decât a voit să spună legea, prin interpretare se va
extinde norma şi la alte situaţii care nu sunt explicit prevăzute, dar implicit subînţelese1".
2.3 Acţiunea legii procesuale penate în timp, în spaţiu şî asupra persoanelor
Aplicarea legii procesual penale înseamnă îndeplinirea dispoziţiilor legii respective.
Aplicarea legii procesual penale se raportează la timp, spaţiu şi persoane.
Aplicarea legii în timp.Regula generală privind timpui intrării în vigoare, a încetării sau
ieşirii din vigoare a actelor legislative este aplicabilă şi normelor procesual penale, care presupun
caracterul activ al legii. Activitatea legii înseamnă aplicarea ei din momentul intrării în vigoare şi
până la momentul ieşirii din vigoare. Legea procesual penală, reglementând desfăşurarea
procesului penal, dispune pentru prezent şi viitor la examinarea cauzelor penale. Legea procesual
penală în vigoare se aplică la momentul desfăşurării activităţii procesuale.
Codul de procedură penală prevede în art. 3 in desfăşurarea procesului penal se aplică legea
care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanţa judecătorească.
Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică dispoziţiile ei, în perioada de tranziţie
la o nouă lege procesuală penală, pot rămîne aplicabile acţiunilor procesuale reglementate de
legea nouă. Caracterul ultraactiv se stipulează în legea nouă.
Aplicarea legii în spațiu.  Legea procesuală penală este unică pe tot teritoriul Republicii
Moldova şi obligatorie pentru toate organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti,
indiferent de locul săvîrşirii infracţiunii. Alte modalităţi de acţiune a legii procesuale penale pot
fi stabilite prin tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Respectând suveranitatea altor state, Republica Moldova îşi exercită suveranitatea pe
teritoriul său, ceea ce implică deplina şi exclusiva aplicare a legii naţionale asupra acestui
teritoriu. La baza aplicării legii procesual penale în spaţiu se află principiul teritorialităţii care
exprima o dublă cerinţă, corespunzătoare celor doua aspecte ale suveranităţii de stat:
 legea procesual penală se aplică numai activităţii procesual penale desfăşurate pe
teritoriul ţării, neavând aplicare în afara acestui teritoriu, prin respectarea suveranităţii celorlalte
state, chiar dacă activitatea judiciară a unui stat străin s-ar răsfrânge asupra unui cetăţean al
Republicii Moldova.
 activitatea procesual penală se desfăşoară pe teritoriul ţării noastre numai în temeiul legii
procesual penale, legea străină neavând aplicare pe teritoriul nostru, prin respectarea suveranităţii
Republicii Moldova, chiar dacă activitatea procesuală se referă la un cetăţean străin
Dacă legea penală are în vedere locul unde s-a săvârşit fapta, în ţară sau în străinătate, legea
procesual penală are în vedere locul unde se realizează actul de procedură penală. Pe teritoriul
Republicii Moldova se aplică Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Doar instanţele
judecătoreşti, procurorii şi organele de urmărire penală pot efectua acte procesuale penale şt
numai după legea procesual penală naţională. Se pot ivi situaţii derogatorii de la principiul
teritorialităţii aplicării legii procesual penale în spaţiu, cum ar fi asistenţa juridică internaţională
în materie penală, realizată în temeiul art. 531-559 din C.proc.pen. şi în baza convenţiilor şi
tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate.
Aplicarea asupra persoanelor. Ea se aplică asupra tuturor persoanelor, deoarece toţi sînt
egali în faţa legii. Excepţie sînt persoanele vulnerabile care necesită o procedură specială.
Exemplu: minorii, reducerea sancţiunii la jumătate, persoanele incapabile care sînt internate în
instituţii specializate.
Pe teritoriul Republicii Moldova, procesul în cauzele penale privitoare la cetăţenii străini şi
apatrizi se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod. Procesul penal în privinţa
persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică se efectuează în conformitate cu
prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiate la 18 aprilie 1961,
ale Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare, încheiate la 24 aprilie 1963, precum şi
ale altor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.