Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tehnologiide Confecţionare A Produselor de Îmbrăcămnte.
Tehnologiide Confecţionare A Produselor de Îmbrăcămnte.
12
TEHNOLOGII DE CONFECŢIONARE A
PRODUSELOR DE ÎMBRĂCĂMINTE
Buzunare aplicate. Din punct de vedere tehnologic, se pot diferenţia în funcţie de:
• grupa sortimentală la care se aplică:
– produse unistrat, la care buzunarul are rol preponderent estetic;
– produse multistrat, la care buzunarul are rol funcţional (de depozitare);
• modul de prelucrare a suprafeţei buzunarului:
– cu cute, nervuri, cusături ornamentale etc.;
– fără prelucrări;
• modul de soluţionare pe linia deschiderii:
– cu rezerva îndoită în interior;
– cu rezerva îndoită în exterior;
• modul de aplicare:
– cu cusături vizibile (una sau două);
– cu o cusătură interioară.
• tehnologia utilizată:
– clasică, la care preformarea buzunarului se realizează cu fierul de călcat, numai
la unele tipuri de materiale textile şi produse;
– automată, ce include obligatoriu preformarea şi aplicarea buzunarului,
condiţionând însă modul anterior de prelucrare a suprafeţei şi de soluţionare pe linia
deschiderii.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1335
Pentru câteva dintre cele mai des întâlnite tipuri de buzunare, se prezintă, în vedere
frontală, varianta constructiv-estetică reprezentativă, iar în secţiune, variantele tehnologice
mai des utilizate.
Nu s-au evidenţiat modalităţi de prelucrare a suprafeţei buzunarului şi variante
tehnologice cu număr mare de faze de realizare, decurgând din gradul redus de mecanizare
a utilajelor de coasere.
Buzunare cu refileţi. Buzunarele pot avea unul sau doi refileţi, cu lăţime maximă de
16 mm (cel mai adesea 8, 10 sau 12 mm). Suplimentar, se poate aplica şi o clapă, pe
marginea superioară a deschiderii buzunarului. În fig. VII.12.8 vor fi prezentate cele mai
des utilizate variante tehnologice de realizare a buzunarelor cu un refilet.
Atunci când laistul are lăţime mare, dosul acestuia poate fi din căptuşeală, iar
contrarefiletul poate lipsi. Extremităţile unui astfel de laist se fixează pe suprafaţa
produsului prin cusături vizibile sau ascunse.
Ca principale faze tehnologice de realizare a buzunarelor cu laist (fig. VII.12.12 şi
VII.12.13) menţionăm:
1 – aplicarea întăriturii pe laist şi eventual pe deschiderea buzunarului;
2 – realizarea laistului:
– prin călcare (fig. VII.12.12);
– prin asamblare, întoarcere, călcare şi tighelire (fig. VII. 5.13);
3 – aplicarea laistului paralel cu linia deschiderii buzunarului (inclusiv punga şi
refiletul interior – varianta „b“ sau numai punga – varianta „d“);
4 – aplicarea pungii în paralel cu laistul, la marginea superioară a deschiderii;
Gulere tip bentiţă. Bentiţa poate fi realizată dintr-un singur reper, prin îndoire
(fig. VII.12.16) sau din două repere, pentru o formare spaţială mai bună (fig. VII.12.17).
Pot fi realizate din unul sau mai multe repere, iar la produsele unistrat pentru femei
şi copii pot fi cu paspoal interior sau exterior, cu dantelă, volane etc. În dreptul răscroielii
gâtului la faţă, gulerul se aplică în general între faţă şi bizet, iar în zona răscroielii gâtului la
spate, tehnologia se simplifică, dacă produsul este prevăzut cu aplac sau căptuşeală.
Gulere îndoite pe bentiţe (gulere cu ştei). Şteiul poate fi croit separat
(fig. VII.12.19, I) sau din acelaşi reper cu pelerina (fig. VII.12.19, II). Varianta de
asamblare a şteiului cu pelerina, cât şi modul de aplicare a gulerului, se adoptă în funcţie de
grosimea materialului textil.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1343
Gulere cu revere croite separat. Acest tip de guler (fig. VII.12.20), întâlnit la o
gamă foarte largă de produse, se realizează în următoarea succesiune:
– se aplică întăritura pe faţa de guler şi pe revere (bizeţi);
– se asamblează faţa cu dosul de guler, urmată de corectarea colţurilor, întoarcere,
călcare şi eventual tighelire;
– se aplică gulerul în răscroiala cu una sau mai multe cusături, în funcţie de tipul de
produs şi grosimea materialului. Închiderea colţurilor reverului se realizează anterior sau
concomitent cu aplicarea gulerului.
1344 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Gulere şal şi gulere cu revere din întreg cu faţa. Atât gulerele şal, cât şi cele la care
reverele se croiesc din acelaşi reper cu faţa gulerului au o succesiune similară de rezolvare
tehnologică. La ambele categorii de gulere pot să apară diferenţieri în conţinutul şi
succesiunea fazelor tehnologice, în funcţie de soluţia constructivă adoptată pentru realizarea
dosului de guler (fig. VII.12.21). Ca principale etape de realizare se menţionează:
• constituirea feţei gulerului, prin asamblare pe linia de simetrie (linia de mijloc a
răscroielii gâtului la spate);
Închideri cu nasturi vizibili. Astfel de închideri pot fi utilizate la o gamă foarte largă
de produse unistrat sau multistrat. Cele mai multe diferenţieri apar în modul de prelucrare a
marginii superioare, pe care se realizează butonierele. Extremităţile superioare ale
închiderii se soluţionează în funcţie de rezolvarea produsului pe linia răscroielii gâtului sau
pe linia taliei (la fuste), iar extremităţile inferioare au o soluţionare proprie, dependentă de
model, în cazul plasării închiderilor pe zone limitate sau sunt rezolvate prin soluţionarea
terminaţiei produsului.
În fig. VII.12.23 se prezintă modalităţi de prelucrare a marginilor la închideri plasate
pe toată lungimea produselor.
În cazul plasării închiderilor pe zone limitate, soluţiile tehnologice depind, în
principal, de particularităţile constructive ale modelului:
• dacă închiderea se situează în prelungirea unei linii de asamblare, rezolvările sunt
ca pentru închideri plasate pe toată lungimea, cu modificări impuse doar de soluţionarea
extremităţilor inferioare;
• dacă marginile primare ale închiderii se obţin prin tăiere pe un singur reper, în
vederea suprapunerii, acestea se prelungesc cu repere croite separat (fig. VII.12.24).
Fig. VII.12.25. Variante tehnologice de realizare a marginii superioare, la închideri plasate pe toată
lungimea.
Fig. VII.12.26. Variante tehnologice de realizare a şliţului cu nasturi, la pantaloni clasici pentru
bărbaţi.
Fig. VII.12.32. Manşete cu rol funcţional. Fig. VII.12.33. Manşete cu rol estetic.
Fig. VII.12.34. Variante tehnologice de asamblări pentru cusăturile laterale şi ale umerilor.
1352 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.37. Operarea cu baza de date (B I) în proiectarea tehnologică (B II). Formele documentaţiei
tehnologice (B III).
Tabelul VII.12.1
Fişa de fundamentare a Nt
Nr. Cod Sth
Conţinutul Sth Nr. model Nr. Fth: 3
crt. (tip, subtip)
Număr secvenţe de Timp total
Nt/Sth (min)
acelaşi tip şi subtip (min)
Luarea pachetelor de pe cărucior şi depunerea pe planul lateral cu linia
1 A4 3,2 1/20 0,16
de simetrie orientată spre maşină
2 Luarea cu ambele mâini a Ri simetrice şi aducerea pe masa maşinii A2 0,167 2 0,167
3 Suprapunerea Rj pe linia de simetrie Bl 0,05 1 0,05
4 Introducerea Ri suprapuse sub ac C3 0,067 1 0,067
Coaserea pe prima porţiune 60 mm, începând de la răscroiala gâtului
5 S1 0,022 1 0,022
şi întărirea pe 20 mm
6 Reapucarea şi potrivirea marginilor în zona rezervelor şliţului B3 0,025 1 0,025
7 Coaserea pe zona centrală a conturului S2 0,077 1 0,077
8 Reapucarea şi potrivirea reperelor în punctul superior al şliţului B3 0,025 1 0,025
9 Coaserea pe segmentul final 30 mm, cu întărire pe 20 mm S3 0,021 1 0,021
10 Scoaterea Ri de sub ac, cu tăiere automată a firelor G4, G5 0,05 0,05
11 Depunerea spatelui pe căruciorul stelaj din dreapta H2 0,117 1 0,117
12 Refacerea pachetului – 0,14 1/20 0,07
1 – plan posterior
2 – blatul maşinii
3 – cap de coasere
4 – cărucior, stelaj
5 – plan anterior
6', 6 – plan lateral stâng, drept
7 – operator
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1359
ks =
∑t op
=
timp real
,
N ⋅r timp corectat
unde: Σtop reprezintă durata operaţiilor, adică timpul real de execuţie;
N – numărul muncitorilor ce iau parte la proces;
r – ritmul procesului, adică timpul pe operaţie.
Sistemele de lucru specifice fabricilor de confecţii se desfăşoară pe:
– linii de lucru în flux continuu;
– linii de lucru în flux discontinuu.
Liniile de lucru în flux continuu se grupează în felul următor:
– banda rulantă continuă sau intermitentă;
– conveierul secţionat;
– linia tehnologică fără transport mecanizat;
– alte unităţi tehnologice.
Liniile de lucru în flux intermitent se organizează în două mari categorii care, la
rândul lor, îmbracă mai multe variante:
– agregate fără transportor;
– agregate cu transportor mecanizat şi comandă program.
Sincronizarea duratei operaţiilor întregului proces se consideră corectă când
coeficientul ks este egal cu o unitate, când lipsesc abaterile la diferitele operaţii în parte,
care să depăşească valoarea admisibilă. În cazul în care acest coeficient este mai mare decât
unitatea, înseamnă ca procesul cuprinde un număr mare de operaţii, a căror durată este mai
mare decât un timp. Dacă ks< 1, procesul cuprinde operaţii care nu sunt folosite complet.
1366 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.42.
Pentru operaţii multiple, durata medie se consideră pentru un muncitor, iar pentru
operaţii ciclice, durata medie se calculează la un produs.
Se trasează linii care marchează abaterile admisibile de la ritm.
Distribuţia procesului în plan se reprezintă în felul următor, de unde rezultă şi modul
de rezolvare practică a sincronizării operaţiilor (fig. VII.12.43).
Sincronizarea operaţiilor de coasere diferă de la o linie tehnologică la alta şi este
condiţionată de posibilităţile de amplasare a acestora în spaţiul aferent confecţionării.
Fig. VII.12.43.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1367
Fig. VII.12.44.
1 – bandă rulantă; 2 – elemente;
3 – sisteme de legătură a
elementelor.
Dacă:
r1 = r2 = r,
atunci:
L = 2l + 2πr +R
1368 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.45:
a – banda rulantă închisă pe verticală, cu locurile de muncă dispuse pe o singură parte (unilaterală);
b – banda rulantă închisă pe verticală cu locuri de muncă dispuse pe ambele părţi ale benzii
(bilaterală); c, d –tipuri de benzi rulante închise pe orizontală.
1 z z z
z1 = vi t1 = vi r1 =zu ; z1 = u r1 = u t1 = u ;
n nt1 nt1 n
2 z z 2
z2 = 2vi t1 = zu ; z2 = 2 u r1 = 2 u t1 = zu ;
n nt1 nt1 n
3 n z
z3 = 3vi t1 = zu ; vi ri = zu v = u ;
n n ri
n
zi = nvi ti = vi ri = vri = zu ;
n
zu
zu = v ⋅ ri ; v = ,
ri
unde v este viteza benzii;
zu – zona efectivă;
ri – timpul necesar pentru executarea operaţiei.
Întrucât în fluxul tehnologic sunt încadrate i operaţii, la care trebuie să se asigure
condiţii de lucru continuu, este necesar să se adopte viteza cea mai mică, respectiv viteza
care corespunde operaţiei cu cea mai mică productivitate. Se asigură în felul acesta lucrul la
toate operaţiile fluxului tehnologic.
În ceea ce priveşte aşezarea locurilor de muncă, se pot întâlni 3 situaţii:
S m + S i > zu
S m + S i = zu
S m + S i < zu
în care Sm reprezintă spaţiul corespunzător unei maşini;
Si – spaţiul corespunzător intervalului dintre maşini.
La aşezarea unilaterală, zonele utile de la locuri de muncă succesive nu se
întrepătrund, în timp ce, la aşezarea bilaterală, spaţiul între două maşini aşezate succesiv se
reduce la zero. În aceste condiţii, cele două zone utile succesive se întrepătrund, aşa cum se
arată în fig. VII.12.46.
Fig. VII.12.46.
1370 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.49.
1374 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.50.
unui ritm uniform al operaţiilor din flux, între operaţii se creează mari rezerve de
semifabricate, ceea ce permite lucrul fără stagnări, dar creşte volumul producţiei
neterminate, cu consecinţe asupra vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante. Spaţiul
atelierului este ocupat de suprafeţe neproductive, fapt ce contribuie nefavorabil la utilizarea
spaţiului în producţie, creând greutăţi mari în circulaţia oamenilor şi a materialelor. În
cadrul acestui sistem de organizare, fiecare muncitor poate produce după capacitatea sa,
ceea ce constituie o stimulare în realizarea de cât mai multe produse. În ansamblu, acest
sistem, se apreciază ca o fază importantă anterioară trecerii la fluxul continuu mecanizat,
permite muncitorilor să se adapteze cu problemele lucrului în flux.
Organizarea procesului tehnologic. La organizarea prod-ului, diviziunea pe operaţii
a produsului de confecţionat este mai accentuată, deoarece operaţia este apropiată de fază.
Această divizare a operaţiei are ca scop eliminarea timpilor de trecere de la o fază la alta
(neproductivi) din cadrul aceleiaşi operaţii. Structura procesului tehnologic cuprinde mai
multe elemente:
a) Operaţia (fig. VII.12.53) este diviziunea din procesul tehnologic care stabileşte
volumul lucrării unui loc de muncă.
În prod, numărul fazelor dintr-o operaţie trebuie să fie
cât mai mic, fapt care transformă operaţia în fază. În cadrul
fiecărei operaţii, se transformă detaliul produsului, parţial
sau total, în funcţie de specificul produsului. Efectuarea
operaţiei necesită un anumit timp, care se numeşte timp de
execuţie.
Procesul tehnologic este caracterizat prin faptul că în
cadrul fiecărei operaţii sunt mai multe locuri de muncă, spre
deosebire de banda rulantă, unde, în general, la fiecare
operaţie este un loc de muncă. Acest sistem de organizare a
operaţiilor, cu un număr multiplu de locuri de muncă,
constituie principalul factor în creşterea productivităţii
Fig. VII.12.53. muncii şi reducerea costului. Felul operaţiilor, la prod, este
determinat de produsul care se prelucrează, de utilajul folosit
şi de materia primă care se întrebuinţează la confecţionarea produsului respectiv. Pentru
fiecare operaţie şi loc de muncă sunt prevăzute mese ajutătoare pentru depunerea
semifabricatelor.
Mesele ajutătoare au funcţii de alimentare a operaţiei şi de debitare a
semifabricatului confecţionat. În cadrul fiecărei operaţii se execută aceleaşi lucrări de către
fiecare loc de muncă, iar conţinutul lucrării diferă în funcţie de numărul locurilor de muncă,
de utilaj şi de volumul de timp acordat operaţiei.
b) Grupa de operaţii (fig. VII.12.54) este formată din mai multe operaţii, prin care
se confecţionează un anumit detaliu al produsului. În cazul divizării operaţiei în faze, grupa
se compune din faze de operaţii.
În cadrul proceselor tehnologice,
la procesul prod-sincron, există grupe
de operaţii, ca: grupa piepţilor, spatelui,
gulerelor, mânecilor, căptuşelilor etc.,
funcţie de produs. În cadrul fiecărei
grupe se execută o serie de operaţii,
care transformă detaliul semifabricat în
detaliu prelucrat. Operaţiile cuprinse în
Fig. VII.12.54. aceste grupe sunt diferite, ca: operaţii
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1377
c) Zona este constituită din două sau mai multe grupe de operaţii. Numărul zonelor
în cadrul procedeului prod este determinat de complexitatea produsului care se
confecţionează şi de numărul grupelor formate în procesul tehnologic. După felul lor,
zonele pot fi: zone de prelucrare, zone de asamblare şi finisare. Numărul locurilor de muncă
în acest caz este dependent de complexitatea modelelor, ceea ce presupune şi o analiză
structurală a modelelor, conform exemplelor din fig. VII15.56, a şi b.
Proiectarea unui prod-sincron într-un sector de confecţii. Un proiect al procesului
tehnologic are următoarele faze:
– perioada de studiu:
– studiul procesului tehnologic defalcat;
– studiul timpilor de lucru;
– proiectarea propriu-zisă:
– alcătuirea gamei de operaţiuni – procesul tehnologic;
– stabilirea numărului de muncitori;
– amplasarea locului de muncă;
– organizarea muncii.
Fig. VII.12.56.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1379
∑t opi = Tc′,
∑N fi = N ′.
Numărul de muncitori la fiecare formă va fi:
topi ⋅ N ′
N fi = ,
Tc
unde topi este timpul fazei i, în minute.
N M ⋅⋅S1 + N m ⋅⋅S2 + N c ⋅ S3 + N p ⋅ S4
S= ,
K
unde: NM, Nm, Np, Nc reprezintă numărul de locuri de muncă de la operaţiile: cu maşina,
manuale, tratamente umido-termice, pregătire;
S1, S2, S3, S4 – suprafeţele locurilor de muncă;
k – coeficientul de utilizare a spaţiului industrial, care are în vedere: culoare, locuri de
trecere, magazii pentru tampon etc. (k = 0,4, 0,6).
Organizarea muncii cuprinde o serie de măsuri, tehnico-organizatorice,
caracteristice sistemului, care să asigure desfăşurarea procesului tehnologic în condiţiile
stabilite. Aceste măsuri se împart în:
1. Măsuri pregătitoare, care cuprind: lansarea, corectarea, etichetarea, sortarea
pentru alimentare. Lansarea comenzilor se va face în cantităţi mari şi uniforme. Etichetarea
sau ştampilarea se face pentru a uşura urmărirea în timpul procesului de producţie, pentru a
identifica muncitorii ce au executat faza respectivă.
2. Măsuri în cursul procesului tehnologic, ca: alimentarea, depozitarea, sortarea
pentru asamblare, controlul interfazic şi interzonal, măsuri pentru controlul produselor
finite. Pentru alimentarea locului de muncă se lansează o cantitate CL, care se stabileşte
astfel:
CL = N f 1 ⋅ C p ,
unde Nf1 reprezintă numărul de muncitori la prima fază;
Cp – cantitatea de produse dintr-un pachet.
Ţinând seama de depăşirile la locurile de muncă, este necesară o rezervă, R, şi
atunci:
CL = (Nf1 ⋅ Cp) + R.
Pentru o zi, necesarul de piese este egal cu:
480 ⋅ N f 1
C= ,
top1
unde top1 este timpul pentru executarea primei operaţii.
R = C ⋅ r,
unde r este rezerva de piese, în %, din necesarul zilnic.
În momentul în care condiţiile pentru introducerea produsului nou au fost create, se
trece la introducerea noului proces tehnologic proiectat. Desfăşurarea procesului tehnologic
trebuie să asigure concordanţa cantitativă a producţiei între operaţii, grupe şi zone de
producţie. Pentru realizarea unei concordanţe corespunzătoare, trebuie avută în vedere
complexitatea produsului de confecţionat.
Spre deosebire de sistemul de lucru pe banda rulantă, unde ritmul planificat este un
ritm unic, care reprezintă timpul prevăzut pentru desfăşurarea operaţiilor din procesul
tehnologic şi care se determină, în funcţie de planul de producţie (R = T/P), ritmul de
desfăşurare a procesului tehnologic în sistemul prod-sincron este egal cu ritmul de
desfăşurare a muncii în cadrul fazelor şi al zonelor. Respectarea acestui ritm duce la
echilibru între grupe şi zone şi este explicat prin următoarea relaţie:
480′
R= ,
U
unde R este ritmul de desfăşurare a procesului tehnologic;
U – numărul de produse ce se realizează.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1381
Fig. VII.12.57.
sau
I1 + I 2 + I 5 + I 7
sau
I3 + I 4 + I6 + I8 .
Deoarece, din cauza concordanţei cantitative, semifabricatele trebuie să ajungă la faza O9, în
acelaşi timp avem:
I1 + I 2 + I 5 + I 7 = I 3 + I 4 + I 6 + I 8 .
unde Cp este cantitatea de produse dintr-un pachet.
Fig. VII.12.58.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1385
Fig. VII.12.59.
1386 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.60.
3 1 Fi Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1387
4 1 Fi 1388
– – g.
fin pr VI
isa ep I.1
re; ar 2.
5 aţi 62
– e; .
re 2 Pr
pa – oc
saj op es
, er te
co aţi hn
ntr i ol
ol, pr og
a eli ic
m mi co
ba na m
lar rii; pl
e. 3 et
– cu
as sis
a te
m m
bl su
ar sp
e en
şi da
m t
MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
on de
taj de
; pl
as
ar
e:
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1389
VII.12.5.4.1.Terminaţii (tivuri)
Tivul este partea marginală a unui articol confecţionat. Se îndoaie şi se fixează
printr-o cusătură ascunsă sau prin alt procedeu, pentru a împiedica destrămarea marginii
materialului.
Cu ajutorul tivurilor se execută curat
marginile inferioare la rochii, bluze, fuste, jachete,
paltoane, pantaloni, halate, cămăşi, mâneci etc.
Tivurile se împart în două grupe:
– tivuri simple (materialul este îndoit o
dată) – fig. VII.12.63, a;
– tivuri duble (materialul este îndoit de
două ori) – fig. VII.12.63, b. Fig. VII.12.63.
1390 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.64.
Fig. VII.12.66.
1392 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.67.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1393
Fig. VII.12.68.
1394 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
VII.12.5.4.3. Buzunare
Buzunarul este piesa aplicată sau ataşată la articolul de îmbrăcăminte, care serveşte
ca ornament sau pentru păstrarea obiectelor mărunte de ordin personal.
Forma şi executarea buzunarului sunt determinate de modă şi de destinaţia
articolului de îmbrăcăminte la care se aplică. După modul de executare se deosebesc:
buzunare aplicate şi buzunare tăiate. Părţile buzunarului sunt: deschizătura (tăietura) şi
punga buzunarului.
Deoarece deschizătura buzunarului este cel mai mult solicitată în timpul utilizării
articolului de îmbrăcăminte, ea trebuie întărită în mod special la marginile tăieturii
materialului.
Fig. VII.12.69.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1395
Fig. VII.12.70.
Fig. VII.12.71.
Fig. VII.12.72.
1396 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.73.
reverului şi gulerului este dependentă de materialul de întărire, care trebuie ales în funcţie
de materialul de bază.
Pentru executarea reverului, gulerului şi a marginilor din faţă (cant) ale produselor,
există mai multe tehnologii, a căror utilizare este determinată de: model, structura şi
caracteristicile suprafeţei textile care se prelucrează, dotarea tehnico-materială a
întreprinderii.
După modul de confecţionare, reverele se împart în următoarele categorii: rever cu
întăritură liberă, rever cu întăritură fixată cu cusătură pichir, rever cu întăritură termolipită.
În fig. VII.12.74, a, b sunt prezentate două variante de rever, adică cele foarte
frecvent întâlnite, şi anume, rever executat cu cusătură pichir şi cu întăritură termolipită. În
fig. VII.12.75–VII.12.77 sunt date câteva exemple de prelucrare a gulerului.
Fig. VII.12.74.b
Fig. VII.12.78.
Fig. VII.12.79.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1401
Fig. VII.12.80.
1402 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
• Şliţuri tăiate:
a) şliţ cu tiv înnădit (întrebuinţare: şliţuri în faţă şi laterale la pijamale) –
fig. VII.12.81, a;
b) şliţ paspoalat (întrebuinţare: decolteuri, rochii, bluze şi fuste) – fig. VII.12.81, c;
c) şliţ cu marginea ştirţuită, la orificiile pentru introdus şnur sau cordon
(întrebuinţare: la şorţuri în formă de rochii) – fig. VII.12.81, c;
d) şliţ cu marginile acoperite (întrebuinţare: şliţuri în faţă, la mâneci şi şliţuri laterale
la pijamale şi cămăşi bărbăteşti) fig. VII.12.81, d;
e) şliţ cu bandă aplicată pentru a da formă deschiderii articolului confecţionat
(întrebuinţare: şliţ în faţă şi şliţ la mânecă, la rochii şi bluze).
Fig. VII.12.81.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1403
Fig. VII.12.82.
Fig. VII.12.83.
1404 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE
Fig. VII.12.84.
Fig. VII.12.85.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1405
Fig. VII.12.86.
Fig. VII.12.87.
Fig. VII.12.88.
1406 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE