Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
bancă în mîinile cîtorva bănci comerciale dintre cele mai fiabile, care se bucurau de încrederea
generală şi ale căror bancnote puteau îndeplini cu succes funcţia de instrument de credit
universal în sfera circulaţiei.
Statul, promulgînd o serie de legi corespunzătoare, sprijinea activ acest proces, căci bancnotele
emise pentru împrumuturi de o sumedenie de bănci mărunte, în cazul falimentarii emitenţilor, îşi
puteau pierde capacitatea de mijloc de circulaţie. La finele sec. 19 – începutul sec. 20, în
majoritatea ţărilor emisiunea tuturor bancnotelor se concentrase într-o singură bancă, care a
început să fie numită Bancă Centrală de Emisiune, iar în etapa actuală se numeşte simplu
– Bancă Centrală.
Această denumire reflectă rolul băncii pe care îl joacă în sistemul de credit al ţării. Banca
Centrală îndeplineşte într-un fel funcţia de subdiviziune organizatorică de bază a sistemului
naţional de credit.
De-a lungul istoriei, au existat două căi (metode) de înfiinţare a băncilor centrale. Unele dintre
bănci au devenit centrale ca urmare a îndelungatei evoluţii istorice. Acest fenomen s-a produs, în
primul rînd, în ţările ale căror relaţii capitaliste s-au constituit relativ devreme (la mijlocul sec.19
– începutul sec.20). Astfel, Banca Engleză a devenit centru de emisiune în anul 1844, Banca
Franceză – în 1848, Banca Spaniolă – în 1874.
În epoca capitalismului monopolist de stat, a prins a evolua rapid procesul de naţionalizare a
băncilor centrale, care mai înainte aveau statut de bancă acţionară. Naţionalizarea băncilor
centrale au grăbit Marele Crah din anii 1929-1933 şi izbucnirea Celui de-al Doilea Război
Mondial, care au făcut să crească tendinţele reglementării monopoliste de stat a economiei. În
1938, a fost naţionalizată Banca Canadiană, în 1942 – Banca Niponă, în 1946 – Banca Engleză şi
Banca Franceză.
Alte bănci (băncile federale ale S.U.A., fundate în 1913, băncile centrale ale multor state
latinoamericane) au fost întemeiate chiar de la bun început ca centre de emisiune.
După Primul Război Mondial, au apărut instituţii de emisiune de stat în R.F.G. – Bundes bank
(1957) şi în Austria – Banca de Rezervă a Austriei (1960).
În condiţiile actuale, în majoritatea ţărilor, băncile centrale sunt, în fond, bănci naţionale, pînă şi
în cazurile în care, din punctul de vedere formal, nu aparţin statului. De exemplu, doar o parte
din capitalul Băncii Naţionale a Elveţiei, 55% din capitalul Băncii Nipone, 50% din capitalul
Băncii Naţionale a Bulgariei sunt capitaluri de stat.
În ultimele decenii ale secolului 20, sistemul de control bancar, treptat, a căpătat un caracter
internaţional, fapt condiţionat de internaţionalizarea băncilor (activităţii bancare). În 1975,
preşedinţii băncilor centrale a 10 ţări europene puternic industrializate au înfiinţat la Basel
Comitetul pentru problemele controlului şi reglementării bancare, sau „Comitetul lui Cook”,
numit astfel în cinstea directorului Băncii Engleze Piter Cook – iniţiatorul creării acestui
organism internaţional de control (supraveghere).
În aprilie 1977, Comitetul din Basel a prezentat documentul „Principiile fundamentale de
supraveghere eficientă a activităţii bancare”, conţinînd 25 de principii care stau la baza
organizării unui control şi gestiuni bancare eficiente. „Principiile de la Basel” au fost elaborate
de grupul „celor zece” ţări, în colaborare cu reprezentanţii organelor de control bancar din 15
ţări. Aceste principii au fost aprobate de conducerea băncilor centrale ale „celor zece”, iar
organelor de control bancar din toate ţările li s-a propus să se conducă după respectivele
principii. În fond, ele conţin o serie de cerinţe standard, aplicate în statele cele mai dezvoltate ale
lumii.
Toate funcţiile Băncii Centrale sunt strîns corelate între ele. Creditînd statul şi băncile, Banca
Centralăcreează instrumentele necesare de credit pentru circulaţie, asigurînd totodată emisiunea
şi stingerea titlurilor (obligaţiunilor) guvernamentale. Ea îşi exercită influenţa asupra ratei
dobînzii pentru împrumutul acordat.
Această situaţie determină poziţia specială ocupată de Banca Centrală în sistemul bancar şi
creează premise obiective pentru exercitarea funcţiei sale principale – de reglementare bănească
şi de credit.
Banca Naţională a Moldovei este banca centrală a ţării, a cărei sarcină principală constă în
asigurarea şi menţinerea stabilităţii monedei naţionale. Urmărind acest scop. B.N.M. stabileşte şi
susţine (menţine) condiţiile impuse de pieţele monetară, de credit şi valutară, care contribuie la
dezvoltarea consecventă şi stabilă a ţării, elaborează şi realizează principalele obiective ale
politicii monetare (valutare) şi de credit bazate pe relaţiile de piaţă.
Structura organizatorică a Băncii Naţionale include departamente, direcţii, servicii, alte
subdiviziuni. Banca Naţională este condusă de Consiliul Administrativ, alcătuit din cinci
membri: Preşedintele Băncii Naţionale (preşedintele Consiliului Administrativ), prim-
vicepreşedintele (locţiitorul preşedintelui Consiliului Administrativ), trei vicepreşedinţi.
Preşedintele Băncii Naţionale este desemnat de Parlament. Toţi membrii Consiliului
Administrativ sunt numiţi pe un termen de 7 ani.
Preşedintele prezintă Consiliului Administrativ propunerile cu privire la politica monetară şi
valutară şi asigură implementarea lor, reprezintă Banca Naţională în relaţiile cu alte instituţii,
este abilitat cu o serie de atribuţii care nu sunt de competenţa Consiliului Administrativ.
Consiliul Administrativ determină regulile de funcţionare a Băncii Naţionale. În cadrul
îndeplinirii funcţiilor sale, participă la discutarea rapoartelor despre situaţia economică şi politică
a ţării, în care scop, locţiitorul preşedintelui Consiliului Administrativ asigură prezentarea
periodică de către departamente, direcţii şi secţii (filiale) a dărilor de seamă asupra următoarelor
probleme:
hîrtii de valoare, care au fost emise de Guvern şi fac parte din emisiunea de stat, avînd un
termen de rambursare de maximum un an din ziua procurării lor de Banca Naţională;
hîrtii de valoare emise de Banca Naţională;
cambii simple şi trate, emise şi prezentate pentru scopuri comerciale, industriale sau
agricole oneste, cu două sau mai multe andosamente cambiale, dintre care măcar unul
aparţine uneia dintre bănci, cu termenul de rambursare nu mai lung de nouă luni din ziua
procurării lor de Banca Naţională;
documente prevăzute în lista de titluri, emise pe baza valorilor în mărfuri şi materiale,
asigurate contra riscurilor, în volumul stabilit de Banca Naţională;
depozite şi alte conturi în Banca Naţională sau într-o altă instituţie financiară acceptată de
bancă. Banca Naţională funcţionează în calitate de bancher şi agent fiscal al statului şi
organelor acestuia. Însă, nici o tranzacţie sau operaţiune (exceptînd acordarea de credite
statului) nu poate servi ca asistenţă financiară pentru organele respective. Banca prezintă
Guvernului explicaţiile de rigoare cu privire la problemele băneşti şi financiare ce ţin de
competenţa ei, iar Guvernul se consultă cu B.N.M. în problemele de competenţa sa.
Banca Naţională acordă statului credite doar în lei, care sunt garantate cu titluri de creanţă
negociabile, emise şi eliberate de către stat Băncii Naţionale cu dobînzi la nivelul ratelor de piaţă
şi cu termene de rambursare corespunzătoare termenului respectiv al creditului garantat de ele.
Pentru fiecare credit, se perfectează un acord între Guvern (în persoana Ministerului Finanţelor)
şi Banca Naţională, în care se indică suma creditului, termenele, rata dobînzii pentru ele şi alte
comisioane.
Banca Naţională este în drept să cumpere şi să vîndă hîrtii de valoare emise de stat, dacă acestea
sunt pasibile de stingere în termen de 180 de zile, sau dacă sunt necesare pentru acordarea de
credite băncilor.
În scopul licenţierii (emiterii licenţelor), exercitării controlului (supravegherii) şi reglementării
activităţii instituţiilor financiare, Banca Naţională are dreptul să:
În afară de aceasta, pînă la data de 25 a fiecărei luni, Banca Naţională prezintă Parlamentului şi
Guvernului o scurtă sinteză asupra situaţiei financiare din luna precedentă.
Banca Naţională nu este în drept să acorde nici un fel de sprijin financiar, fie prin acordare de
credit directă sau indirectă, fie prin procurare de credit, participaţie la credit, fie prin utilizarea
oricăror instrumente care implică diverse genuri de obligaţii, fie prin asumarea datoriei sau a
altor acţiuni analogice; nu i se permite să practice nici o activitate comercială, în special, să
achiziţioneze acţiunile subiecţilor economiei, inclusiv ale instituţiilor financiare, să cumpere
(dobîndească) dreptul de proprietate cu caracter financiar, comercial, agricol, industrial.
Totodată, Băncii Naţionale i se permite:
să investească nu mai puţin de 29 la sută din capitalul propriu şi din fondurile sale în
organizaţii care se obligă să presteze servicii de evaluare, gestionare, păstrare a bunurilor
gajate, procesare şi transmitere a informaţiei, editare a instrumentelor financiare,
efectuare a operaţiunilor cliring, prestare a serviciilor de curier şi vînzare a patrimoniului,
însă – doar Băncii Naţionale şi altor instituţii financiare;
să-şi investească mijloacele financiare în titluri lichide, emise de emitenţi fiabili;
să dobîndească, în scopul achitării datoriei sale, orice drepturi în sfera operaţiunilor pe
care banca nu este abilitată să le efectueze, cu condiţia înstrăinării lor cît mai urgente;
să acorde credite oricărui salariat în baza regulamentului aprobat de Consiliul
Administrativ al băncii.
Banca Naţională adună informaţia statistică primară, de care are nevoie pentru activitatea sa, de
la organele de stat competente, instituţiile financiare, alte persoane juridice şi fizice; contribuie la
sistematizarea regulilor şi practicii de culegere, procesare şi utilizare a datelor statistice în
limitele competenţei sale, determină genurile şi procedura prezentării informaţiei statistice
primare de care are nevoie de către organizaţiile care sunt datoare să o prezinte băncii, stabileşte
condiţiile de păstrare a secretului privind această informaţie.
Banca Naţională , proprietatea, bunurile şi veniturile sale, precum şi tranzacţiile şi operaţiunile
efectuate de ea sunt scutite de plata impozitelor, taxelor vamale şi altor taxe.
Dacă se constată că au fost încălcate legile sau nerespectate cerinţele prevăzute de actele
normative ale Băncii Naţionale, aceasta din urmă este abilitată:
Litigiile apărute între Banca Naţională şi alţi subiecţi sunt judecate în instanţă sau examinate de
judecata arbitrală (arbitraj).