CAPITOLUL 1: Contextul istoric

Perioada de după al Doilea Război Mondial a fost perioada instaurării comunismului în

întreaga Europă de Est. Instaurarea regimului comunist în România are loc după lovitura de
stat de la 23 august 1944 (secolul XX). La 23 august 1944, regele Mihai I a organizat o
lovitură de stat prin care l-a arestat pe Mareșalul Ion Antonescu (Antonescu a refuzat
încheierea unui armistițiu cu Națiunile Unite), răsturnând dictatura acestuia pentru a scoate
țara din alianța cu Germania nazistă. Puține ore mai târziu, Regele Mihai va anunța încheierea
acestui armistițiu cu Națiunile Unite. Acest armistițiu este însă nerecunoscut de către sovietici.

Trecuse puțin timp de la lovitura de stat din 23 august 1944 a regelui Mihai I, iar dictatura
antonesciană a fost suplinită de dictatura comunistă. Factorii favorizatori ai ascensiunii
comuniștilor au fost:

- ocuparea teritoriului României de către sovietici;

-împărțirea Europei în sfere de influență (“Acordul de procentaj”);

-Tratatul de pace dintre România și Coaliția Națiunilor Unite (1947)

Înainte de “uzurparea” întregii puteri de către comuniști, două mari guverne au fost instalate:
Guvernul Sănătescu și Guvernul Nicolae Rădescu. Guvernul Nicolae Rădescu îi acuzase pe
Ana Pauker și pe Vasile Luca că ar reprezenta interesele U.R.S.S, și nu ale României.

La 1 martie 1945, adjunctul ministerului sovietic de externe, Andrei Vîșinski, l-a silit pe
regele Mihai I să desființeze Guvernul Nicolae Rădescu. În prima fază, regele nu a fost de
acord. Andrei Vîșinski l-a amenințat pe rege cu pierderea independenței de stat. În urma acelei
amenințări, la data de 6 martie 1945 a fost instalat un nou guvern controlat de comuniști
condus de Petru Groza, apoi a urmat falsificarea alegerilor din 1946 care au dat câștig de
cauză B.N.D. Are loc dizolvarea pluralismului politic.

Instaurarea lui a reprezentat pentru România deschiderea drumului comuniștilor spre

captivarea puterii depline.   Au urmat și câteva măsuri adoptate de către Petru Groza:
reorganizarea Siguranței, Jandarmeriei, arestarea așa-numiților dușmani ai poporului, anularea

1
libertății presei, introducerea Tribunalelor Poporului (după tiparul sovietic), organizarea
lagărelor de deținuți politici.

Ultimul obstacol în comunizarea României, rămâne monarhia. Regele Mihai I abdică, sub
presiunile lui Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej (principalul lider comunist român). La
30 decembrie 1947 este înlăturată monarhia, abdicarea regelui Mihai I și instaurarea în mod
abuziv Republica Populară Română.

După abdicarea regelui, comunismul s-a impus în România printr-o serie de măsuri: apariția
partidului unic, partidul comunist (care a funcționat între anii 1948 și 1945 și care purta
denumirea de Partidul Muncitoresc Român), precum și desființarea celorlalte organizații
politice (PNȚ, PNL, PSD). Folosindu-se de practicile staliniste, PMR și-a impus controlul
asupra economiei, culturii politice, vieții publice și private.

Secretarul PMR era în acea perioadă Gheorghe Gheorghiu-Dej. O altă măsură pe care au
adoptat-o comuniștii a fost Constituția din 1948 după modelul sovietic și includerea unui
sistem judecătoresc. Parlamentul a fost preschimbat în Marea Adunare Națională. Începând cu
1948, măsurile comuniștilor s-au extins prin: naționalizarea întreprinderilor, a bancilor,
desființarea proprietății private, impunerea planurilor anuale și cincinale. În 1949 a început
colectivizarea, care a însemnat trecerea pământului agricol în proprietatea statului (care l-a
încorporat CAP și IAS), fiind create gospodării de stat și colective. „Pe comuniști îi interesau
numai colectivitatea în orice condiții.”1

1
Baicu, P. (1995). Povestiri din închisori și lagăre. Oradea: BIBLIOTECA REVISTEI FAMILIA.