Pantilimon Diana-Aurica

An:III
Grupa: B, RE
Literatură Comparată (SEMINAR)

Wallace Stevens - Despre poezia modernă

Creativitatea și modernismul sunt temele importante din poezia Despre poezia modernă de
Wallace Stevens. În prima propoziție, Stevens arată efectul pe care îl are poezia asupra
minții: poezia modernă ar trebui să fie poezie și pentru minte Poetul încearcă să argumenteze
simplitatea și satisfacția poeziei trecute. Acesta încerca să compună reguli cu privire la poezia
modernă. Poezia modernă trebuie să fie nouă, vie, trebuie să întâlnească locuri, oameni și
evenimente reale, și să nu se ferească de subiecte neplăcute. Mintea este atât creatoare, cât și
subiect și trebuie să fie dinamică. Poezia este „actul” minții care a pus efort și intenție în arta
sa. Se realizează trecerea de la poezia veche la poezia modernă. Poezia veche era un fel de
suvenir.

Poezia modernă trebuie să fie concentrată intens asupra actelor minții și trebuie să ofere
oamenilor o cale de a-și găsi satisfacția în viața lor. Vechea poezie nu s-a luptat cu
provocările cu care se luptă acum, aceasta trebuind acum să se adapteze noii lumi. Aceasta
înseamnă pentru Stevens, utilizarea limbajului colocvial - „să-nveţe limba locului” și
interacționând cu oameni reali din jurul său. Poezia trebuie, de asemenea, „să se gândească la
război” – această regulă este lăsată pentru interpretare cu privire la modul în care se poate
scrie despre război . Ca actor, poezia trebuie „să spună cuvinte ce-n ureche,” sau în sensul
interior al percepției audiențelor sale, atingându-le profund cu ceva ce vor să audă. Publicul
va asculta mai puțin „piesa” sau poezia și mai mult pe sine, iar experiența lor va fi exprimată
ca un fel de uniune emoțională în care „ca a două emoţii devenind una” - care se înțelege, cel
mai probabil, că oamenii sunt adunați emoțional.

Teatrul este utilizat sub formă de metaforă. Acest simbol al teatrului îi încurajează pe cititorii
poemului să se gândească la rolul poeziei pe care aceasta îl are pe „scena” societății și care
suferă schimbări pe măsură ce trece timpul: schimbări care trebuie reflectate în poezia epocii.
Stevens considera că poeții sunt pe o scenă cu o mare putere de a vorbi poporului. În caz că
scena nu există, trebuie să „o construiască” pentru a le auzi vocile. Poezia acordă, de
asemenea, o atenție vizibilă umanității în ansamblu: „bărbații” și „femeile” sunt prezentate ca
grupuri generale.

Următoarele versuri au la bază o personificare. Poezia modernă este comparată mai întâi cu
un actor metafizician și muzician. Distincția dintre poezie și poet este că: poezia în sine este
să-și asume un rol activ, creativ în modul în care „vorbește” și atinge publicul. Următoarea
idee, aceea că poezia trebuie „să repete, exact, ceea ce vrea ea să audă, la sunetul cărora un
public nevăzut ascultă, nu piesa ci pe sine însuşi.” Poezia modernă este descrisă ca un
muzician care scoate „o coardă de sîrmă”, care, în ciuda simplității instrumentului, are un
efect puternic: orice sunete care trec prin ea ating claritatea și semnificația imediată. Sfârșitul
acestei propoziții subliniază faptul că acest întreg proces are loc în minte și că această poezie
Pantilimon Diana-Aurica
An:III
Grupa: B, RE
Literatură Comparată (SEMINAR)

ar trebui să fie capabilă să „conţinînd mintea, sub care nu poate coborî, dincolo de care nu
vrea să se ridice” - adică, ea cuprinde mintea și gândurile sale.

Stevens ne spune la final că poezia trebuie să ia parte la procesul de găsire. Aceasta „trebuie
să fie găsirea unei satisfacţii,” oamenilor. Această satisfacție poate veni în mai multe moduri
obișnuite: poetul enumeră „a unui bărbat dansînd, a unei femei dansînd, a unei femei
pieptănîndu-se.”. Poezia se încheie prin afirmarea faptului că poezia modernă este „actul
minții” - ceva creat de și pentru minte, pentru a ajuta la sensul lucrurilor și la descoperirea
sensului.