Avocații la locul muncă

Titluri profesionale
Chiar dacă tot felul de oameni care lucrează sau studiază afaceri juridice sunt numiți avocați,
cuvântul, de fapt, descrie o persoană care a fost calificată oficial să acționeze în anumite
probleme juridice datorită examinărilor pe care le-a dat și experiența profesională care a căștigat-
o. Majoritatea țărilor au diferite grupuri de avocați care fiecare dau un anumit tip de examinare
cu scopul de a se califica pentru a face o anume treabă. În Japonia, un jurist trebuie să decidă
dacă vrea să dea un examen să devină avocat, procuror public sau judecător. În Anglia, decizia
este între a deveni pledant sau avocat de consultanță. Pledanții sunt specializați în a dezbate
cazuri în fața unui judecător și au dreptul de a fi auziți, dreptul la audiență, chiar și în cele mai
înalte instanțe. Ei nu sunt plătiți direct de către clienți, ci sunt angajați de către avocații de
consultanță. Judecătorii sunt aleși de obicei dintre cei mai în vârstă pledanți și odată aleși ei nu
mai pot contiua să practice ca pledanți. Avocații de consultanță se ocupa mult de pregătirile
inițiale ale cazurilor ce le vor preda pledanților, precum și gestionarea activității juridice care nu
apare în fața instanței, cum ar fi redactarea testamentelor și gestionarea litigiilor care s-au stabilit
în afara instanței. Avocații de consultanță au, de asemenea, dreptul la audiență în instanțele
inferioare, dar în instanțele superioare, cum ar fi Curtea de Apel, ei trebuie să aibă un pledant
pentru a argumenta cazul clientului lor. În general, se poate spune că un pledant își petrece
majoritatea timpului său ori în tribunal ori pregătindu-și argumentele pentru proces și un avocat
de consultanță își petrece majoritatea timpului în birou dând sfaturi clienților, făcând investigații
și pregătind documente. Mulți oameni cred că dinstincția dintre pledanți și avocații de
consultanță ar trebui să fie eliminată în Anglia, așa cum s-a întâmplat deja în Australia. Guvernul
ia în considerare propuneri variate, dar sunt argumente pentru păstrarea, precum și eliminarea,
diviziei.
Gama de activități
Chiar și avocații cu aceleași calificări și titlu profesional pot face lucruri diferite. Majoritatea
orașelor din Statele Unite, de exemplu, au mici firme de avocatură care sunt în contact zilnic cu
oamenii obișnuiți, dându-le sfaturi și acționând în chestiuni precum protecția consumatorilor,
litigiile în legătură cu accidentele în trafic și contractele de vânzare a terenurilor. Alții pot pregăti
și apărarea pentru clienții acuzați de crimă. Cu toate acestea, în Statele Unite și în alte țări
industrializate, avocații devin din ce în ce mai specializați. Lucrând în firme mici, acum avocații
tind să se rezume la anumite tipuri de muncă, iar avocații care lucrează în firme mari de
avocatură sau angajați la departamentul de drept al unei mari întreprinderi comerciale lucrează în
domenii foarte specifice ale dreptului. Un avocat poate fi angajat de către o societate minieră
doar pentru a pregăti contracte de furnizare al cărbunelui. Altul poate lucra într-o redacție
consiliind editorii în legătură cu probleme privind calominiile. Altul poate face parte dintr-o
firmă de pe Wall Street cu peste o sută de avocați care sunt specializați în consilierea agenților de
bursă despre tranzacțiile de acțiuni.
Pe lângă tipul de activitate, condițiile de muncă și salarizarea membrilor profesiei juridice
variază, de aemenea, in mare măsură. Pentru unele persoane, imaginea unui avocat este aceea a
unui om care are o viață foarte bogată și confortabilă. Totuși, nu ar trebui dat uitării faptul că
sunt avocați ale căror vieți nu sunt atât de sigure. Avocatul de pe Wall Street probabil are un
salariu mare, dar într-o firmă mică oferind consiliere membrilor publicului cu privire la
drepturile asistenței sociale sau procedurile de imigrare poate fi nevoit să limiteze salariile pentru
a rămâne pe piață. Există avocați în țările în curs de dezvoltare ale căror afaceri cu clienți
plătitori de taxe subvenționează muncă cu care sunt de acord să o facă în schimbul unei plăți
mici sau deloc pentru grupurile drepturilor cetățenilor. Avocații care se implică în drepturile
omului pot afla că profesia lor este una periculoasă. Cercetarea Amnesty International arată că
mai mult de 60 de avocați care anchetau cazuri împotriva oamenilor acuzați de infracțiuni
politice au fost uciși în 1990. În țările în care guvernul asigură accesul tuturor oamenilor la un
avocat în caz de urgență, sunt firme care sunt specializate asupra oamenilor care nu ar putea
suporta cheltuielile serviciilor legale din buzunarul lor. De exemplu, în Anglia oricine care
întâmpină urmărire penală are dreptul să-și aleagă o firmă de avocatură care să-l reprezinte, Dacă
venitul său este mai mic de un anumit nivel nu va fi solicitat să plătească: firma va ține evidența
costurilor sale și va aplica pentru pentru plată comitetul pentru asistență juridică finanțat de
guvern.
Alegerea profesiei
Cum devine cineva avocat? Ca medicii și alți profesioniști care se bucură de un nivel ridicat de
încredere datorită cunoștințelor specializate, avocații sunt supuși unor examene standardizate și
alte controale pentru a-și reglementa competența. În unele țări pentru a profesa ca avocat e
necesar să ai o diplomă universitară în drept. Totuși, în altele, această diplomă e insuficientă;
trebuie luate examinările profesionale. În Marea Britanie, nu e necesar să ai o diplomă, deși în
ziua de azi majoritatea oamenilor care intră în acest domeniu de muncă au. Principală cerință este
să treci examenul final de barou (pentru pledanți) sau examenul final al societații de drept
(pentru avocații de consultanță). Cineva cu o diplomă universitară în alt domeniu în afară de
drept trebuie mai întâi să participe la un curs preparator. Cineva fără nicio diplomă poate de
asemenea să se pregătească pentru examinarea finală, dar ar dura mulți ani. În majoritatea țărilor,
avocații îți vor spune că timpul petrecut studiind pentru examenul final de drept a fost una dintre
cele mai urâte perioade din viața lor. Asta din cauza unui număr enorm de norme de procedură
care acoperă o arie largă în domeniul dreptului ce trebuie memorat. În Japonia, unde sunt relativ
puțini avocați, examinările ar trebui să fie deosebit de grele: mai puțin de 5 procente dintre
candidați trec. Chiar și după trecerea examinărilor, totuși, un avocat nu e neapărat calificat. Un
avocat de consultanță în Anglia, de exemplu, trebuie să își petreacă doi ani ca avocat stagiar,
timp în care activitatea lui este supervizată de un avocat experimentat, și trebuie să urmeze în
continuare cursuri. Un pledant trebuie să petreacă un an similar ca elev.
Reglementarea profesiei
În majoritatea țărilor, oadată ce un avocat este calificat complet primește un certificat care atestă
dreptul de a-și vinde serviciile. De asemenea, există previziuni ale asigurărilor astfel încât dacă
un avocat este dat în judecată cu succes de către un client pentru incompetență profesională vor fi
fonduri disponibile care să-i permită să plătească despăgubirile – care poate fi extrem de mare în
cazul avocaților care se ocupă cu tranzacțiile imobiliare. Chiar dacă un avocat este foarte
competent, trebuie să aibă grijă să nu încalce numeroasele reguli de procedură și etică stabilite de
organul care îi reglementează profesia. În Anglia, organul care reglementează conduita
avocaților de consultanță este Societatea de Drept. Printre alte lucruri, stabilește regulile
avocaților în legătură cu procedurile contabile și investighează plângerile împotriva avocaților de
către clienții acestora. De asemenea, este și Tribunalul Disciplinar al Avocaților cu puterea de a
suspenda sau chiar descalifica (a tăia) un avocat. Din moment ce membrii sunt ei înșiși avocați
unii oameni se tem că nu ar fi complet imparțiali. Dar membrii publicului, desigur, au dreptul să-
și dea în judecată avocatul, de exemplu, într-o acțiune de neglijență (vezi prejudicii, Capitolul 8).
Cu toate acestea, încă de la cazul Rondel vs. Worsley din 1967 și cazul Saif Ali vs. Sydney
Mitchell din 1978, pledanții din Anglia și Țara Galilor nu mai pot fi dați în judecată pentru
neglijență în servicii în instanță. Un motiv pentru aceasta ar fi temerea că aproape oricine ar
pierde un caz în instanță ar încerca să-și dea în judecată avocatul.
În majoritatea sistemelor legale, conversațiile dintre un avocat și clientul său sunt confidențiale:
clientul ar trebui să știe că ce va spune nu va fi transmis altcuiva fără permisiunea sa. În teorie,
aceasta ar putea prezenta probleme etice complicate pentru avocat; de exemplu, ce ar trebui să
facă într-un caz penal dacă el crede că clientul lui este vinovat? Avocatul ar trebui în primul rând
să decidă cât de sigur e de vinovăția clientului său. Se poate întâmpla ca o persoană să creadă că
a comis o crimă când de fapt lui îi lipsea starea mentală pentru a fi vinovat (vezi Capitolul 7). În
orice caz, este treaba acuzației să dovedească vinovăția, nu a apărării să dovedească nevinovăția.
Un avocat ar putea prin urmare să-și apere clientul în mod simplu încercând să evidențieze
slăbiciunile în cazul acuzării.
O altă problemă etică pentru un avocat se ivește când are doi clienți ale căror versiuni se
contrazic; de exemplu, fiecare zice că e nevinovat și că celălalt e vinovat. În acest caz avocatul
trebuie să transfere unul din clienți altui avocat.
Limbajul juridic
Chiar dacă avocații vin din medii diferite și fac lucruri variate, ca profesie ei apar deseori mai
degrabă izolați și dificili de înțeles. Poate că un motiv pentru aceasta ar fi limbajul juridic –
limba ciudată și incomprehensibilă pe care mulți avocați par să o scrie și să o vorbească. Aceasta
nu e doar o caracteristică a vorbitorilor de limba engleză. Oameni din toată lumea se plâng că nu
pot să înțeleagă procedurile judiciare sau documentele legale.
Bineînțeles că toate profesiile au jargonul propriu. Economiștii vorbesc adesea despre obligațiuni
(dreptul de a colecta o datorie care de fapt probabil că niciodată nu va fi rambursată); doctorii
despre larcerații (tăieturi) și contuzii (vânătăi); și profesorii de limba engleză despre metalimbaj
(cuvintele pe care le folosim să vorbim despre limbă). Folosirea unor cuvinte speciale poate fi
justificată pentru că se referă la probleme care sunt importante pentru o anumită profesie dar nu
atât de importantă pentru oameni în viața de zi cu zi. Dar uneori pare că acel jargon este o
modalitate de a crea misterul unei anumite profesii, de a distinge oamenii din interior
( economist, medici, profesori) de cei din exterior.
În ultima vreme avocații au facut efortul de a face profesia lor mai puțin misterioasă. La urma
urmei, traba lor ar trebui să clarifice problemele pentru public, nu să le facă mai complicate!
Aceasta e mai ales în Statele Unite unde avocații fac reclamă în mod deschis serviciilor lor către
public și unde hainele speciale și perucile, încă o caracteristică a sistemului englez, au dispărut în
mare parte. Dar pare probabil că limbajul judiciar va supraviețui pentru mult timp de-acum
încolo. Un motiv ar fi documentele și rapoartele vechi ale cazurilor trecute care au mare
importanță în drept, mai ales în sistemele dreptului comun. Un alt motiv ar fi că rescrierea legilor
ar fi un proces lent și minuțios. Cuvintele trebuie să încerce să acopere orice eventualitate,
deoarece oamenii mereu caută o lacună juridcă, o cale de a evita obligația legală prin utilizarea
unei ambiguități sau omisiuni în legislație. În consecință dacă este o legislație existentă care a
mers pentru mult timp, chiar și o legislație care conține o limbă arhaică cu fraze lungi și
complexe, e mai ușor să păstrezi legislația veche decât să scrii una nouă.
Dar poate că motivul principal pentru care limbajul juridic încă există se află în însăși natura
legii. După cum s-a menționat în primul capitol, legile sunt tentative de a implementa justiția,
politica guvernamentală, sau pur și simplu bunul simț. Ca să fie eficientă trebuie să fie cât se
poate de clară, darasta nu contează dacă ne confruntăm cu situații familiare sau când vorbim cu
oameni pe care îi cunoaștem. Legea, totuși, trebuie să reglementeze relațiile dintre oamenii care
ori nu se cunosc ori nu au încredere unul în celălalt și care sunt în situații neobișnuite. E o
necesitate neplăcută care solicită uneori un lumbaj complex care trebuie să fie explicat de
experți.
Limbajul juridic englezesc este caracterizat de:
1. Cuvinte și expresii care nu au înțeles pentru cei care nu sunt avocați, unele provenind din
latină sau franceză. De exemplu:
Revendicare - dreptul de a lua înapoi bunurile care au îndepărtate ilegal
Nimeni nu d[ ce nu are – principul că o persoană nu are dreptul să achiziționeze o
proprietate de la o persoană care nu o deține legal
Chiparos – dreptul instanței de a acorda o proprietate unei alte fundații similare daca
fundația pentru care donatorul spera să beneficieze nu există
2. Cuvinte care arată ca niste cuvinte obișnuite din engleza dar au o însemnătate specială
când sunt folosite de avocați. De exemplu:
Bătaie de cap – interferența cu exercitarea cuiva a pământului
Considerație – ceva acordat sau renunțat la încheierea unui contract
 3. Cuvinte formale pe care multă lume le înțelege dar care sunt foarte demodate. De
exemplu:
Denumită în continuare – de acum înainte, mai jos în acest document
Sus-menționat – menționat anterior
4. Fraze foarte lungi care conțin multe propoziții care limitează și definesc afirmația
originală. A patra caracteristică poate probabil, fi cel mai bine demonstrată arătând un
extract dintr-o legislație în vigoare în Anglia din ziua de azi: Wills Act din 1837,
modificată de Administrația Justiției din 1982:
„Nimic nu va fi valid decât dacă:
(a) Este în scrie, și semnat de testator sau ce altă persoană în prezența lui și sub
conducerea lui; și
(b) Apare că testatorul a intenționat prin semnătura sa să dea curs voinței; și
(c) Semnătura este făcută sau recunoscută de testator în prezența a doi sau mai mulți
martori în același timp; și
(d) Fiecare martor ori-
(e) Atestă și semnează testamentul; ori
(f) Recunoaște semnătura sa în prezența unui testator (dar nu neapărat în prezența unui
alt martor), dar nicio formă de atestare nu va fi necesară.”
Ce înseamnă mai exact cele de mai sus? Dacă ești de părere că ar putea fi scris, mai simplu,
poate că ai fi un avocat bun!