Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sanatate si boala
Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.
1. Manifestari.
(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).
Două criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura
lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa
fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi,
virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) și psiho-sociali (de exemplu
1
stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi
considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt
insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strămosilor nostri, fie
asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii
etiologici se impart in:
a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
d) Factori predispozanti sau de risc
e) Factori de mentinere
a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct simptomatologia. Ei
sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti. Unul dintre
factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva
dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriu-
zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt
mai severe.
d) Factorii predispozanți sunt acei factori care au un caracter general, aparțin pacientului, au
fost prezenți înainte de instalarea tabloului clinic și care, prin interacțiune cu factorii
declanșatori, determinanți și/sau favorizanți, duc la apariția tabloului clinic.
2
Trauma psihică
Multă vreme s-a considerat că trauma este acelaşi lucru cu stresul. Cele două definesc
însă lucruri diferite – trauma se referă la o leziune (rană) sufletească, pe când stresul este o
manifestare cotidiană caracteriastică fiecărei persoane. Trauma are o conotaţie de suferinţă
sau boală.
Trauma psihică poate apărea din repetarea unei serii de evenimente mai puțin intense
fiecare în parte, prin însumare copleșesc complet capacitatea individului de a face față sau de
a integra ideile și emoțiile implicate în această experiență.
Trauma poate fi cauzată de o mare varietate de evenimente, dar există câteva aspecte
comune. Există frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor
și a drepturilor omului, punând persoana într-o stare de extremă confuzie și nesiguranță. Acest
lucru apare, de asemenea, atunci când persoane sau instituții de care persoana depinde sau în
care persoana își pune speranțele, încalcă sau trădează așteptările individului într-un mod
neprevăzut.
Traumele psihologice pot însoți traume fizice sau pot exista independent. Cauzele
tipice și pericolele de traume psihologice sunt:
a) Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hărțuirea, violența domestică
sau amenințările verbale. Abuzurile din copilărie sunt o sursă foarte amplă de traume
la nivelul psihicului minorilor, care sunt mai puțin echipați în a face față factorilor
stresori.
b) Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele și erupțiile vulcanice, războiul sau
alte violențe în masă, de asemenea, pot provoca traume psihologice.
3
c) Expunerea pe termen lung la situații extreme, cum ar fi sărăcia sau formele mai ușoare
de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi traumatizantă. În
cazul abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea potențial traumatic
deosebit, doar într-un singur eveniment. De asemenea chiar și violențele relativ
ușoare, acceptate încă de societatea ţării noastre ca parte a mecanismului de
disciplinare a copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra psihicului copilului,
mai ales că ele vin din partea unor persoane din interiorul familiei.
Cu toate acestea, persoane diferite vor reacționa diferit la evenimente similare. O persoană
poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic în timp ce o altă persoană, nu va avea de
suferit traume ca urmare a unui eveniment similar într-un context similar. Cu alte cuvinte, nu
toate persoanele care experimentează un eveniment cu potențial traumatizant va fi efectiv
traumatizată din punct de vedere psihologic.
Uneori, cei care sunt afectați maschează simptomele prin: consum excesiv de alcool,
droguri sau mâncare. Alteori, există simptome cognitive precum dificultați de concentrare,
scăpări de memorie sau refuzul de a lua decizii.
4
Exprimarea emotiilor
Aceste tactici pot fi folosite pe rând, în funcție de contextul situației. Pentru început putem
să ne canalizăm atenția în altă direcție pentru a ne calma și apoi, mai târziu, când mintea este
mult mai limpede, putem analiza natura problemei care ne-a deranjat. Aceste tactici nu sunt
alese întotdeauna deliberat, însă folosirea repetată a anumitor strategii poate determina crearea
unor reacții automatizate, ieșind din zona controlului conștient.
Reacțiile oamenilor la emoțiile lor, indiferent dacă este vorba de strategii deliberate de
reglare sau de reactii automatizate, pot influenta celelalte componente ale emotiilor, fie direct,
fie indirect. Eforturile facute pentru suprimarea emotiilor pe care le simtim au un cost ridicat
la nivelul functionării cognitive. Eforturile de mentinere a echilibrului prin inhibarea
exprimarii emotionale pot afecta capacitatea persoanelor de a face fata universului lor social.
Daca intr-o discutie interlocutorii nu exprima in mod natural ceea ce simt si gandesc, in timp,
relatia celor doi se erodeaza.
O strategie buna pentru reglarea emotiilor este aceea a reevaluarii situatiei si incercarii de
a gasi variante alternative de a o rezolva, comparativ cu tendinta de a inhiba exprimarea
propriilor ganduri si emotii. Pe termen scurt, tehnicile de distragere a atentiei sunt strategii
mai bune decat tendinta de a sta si ,,rumina". Rememorarea cauzelor si consecintelor tinde sa
amplifice emotiile negative, in timp ce distragerea atentiei le reduce. Din cauza efectelor
emotiilor asupra evaluarii și judecăților, eforturile de rezolvare a problemelor tind să aiba mai
mult succes dupa ce emotiile negative au fost reduse.
5
boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si
sa-i cunoască mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate,
complete si continue. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinta
fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O
persoana ,,intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un anumit
caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un
anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi
timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si indoiala, teama,
dispreț, ura. Noi suntem nevoiti să-i tratam neconditionat pe toti.
La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentului
medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea
empatică, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare,
generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul,
care trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna
umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii
nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea
confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand esti obligat sa divulgi unele
secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o faci. Cele mai importante atributii ale unui asistent
medical sunt : asistarea medicului la efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor
paraclinice uzuale, programarea pacientilor pentru investigaţii de specialitate, administrarea
tratamentelor, interventii in situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea
documentelor de evidenta a medicamentelor, de evidenta a pacientilor si de observatie clinica
medicala, sterilizarea instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor igienico- sanitare
generale la locul de munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii
tratamentelor si recoltarilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi
cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic –asistentul medical explicandu-i
scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un
mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si
general. De asemenea, suplineste nevoile pe care pacientul nu si le poate satisface autonom: a
manca si a bea, a se misca si a avea o buna postura, a-si mentine tegumentele curate si integre,
a evita pericolele, a se odihni, a comunica. Interventia asistentului medical va fi orientata
asupra ,,lipsei” si consta in a spori independenta pacientului. In final se obtine ameliorarea
,,dependentei” sau ,,castigarea independentei”. Ingrijirile trebuie sa favorizeze drumul spre
independenta, spre castigarea autonomiei pacientului. In momentul externarii din spital,
6
pacientul va fi pregatit si instruit asupra noului sau mod de viata, evitarea eforturilor fizice ,
administrarea corecta a medicatiei, controale medicale periodice , iar apartinatorii vor fi
informati si ei la randul lor de modul de viata al pacientului. De asemenea, asistentul medical
din ambulator va fi informat asupra pacientului externat pentru a-l avea in evidenta, unii
dintre acesti pacienti avand nevoie permanenta de o persoana care sa-i ingrijeasca la domiciliu
(pacienti cu cecitate din diverse cauze).
Comunicarea diagnosticului
Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii asupra bolii trebuie
comunicate pacientului. Forma sub care urmeaza sa-i prezentam realitatea este in functie de
personalitatea bolnavului si de natura bolii. Sunt pacienti care nu vor sa stie si la care putem
ramane cu relatarea unor date aproximatixe. Insa sunt cazuri unde trebuie acordat timp
bolnavului pentru a-si accepta boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra
diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice diagnosticul, dar si aici cu
anumite rezerve.
Dr. doc. Andrei Athanasiu propune mai multe tipuri de atitudini in relatia pacient- echipa
medicala care trebuie adoptate in functie de caz si pacient:
tutore autoritar: fara explicatii, se asteapta o ascultare fidela din partea pacientului;
mentor: ofera cunostinte de expert;
bun parinte;
avocat al adevarului inainte de toate.
7
Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu ne acorda incredere si
respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite nicio greseala. In fata acestora ramanem la cea
mai mare multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil"
este o expresie deseori intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in
cadrul actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii, dar
mai ales in fata constiintei.
Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai gresit, ca totul a
fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele trebuie ameliorate continuu, pentru
ca in aceasta meserie nu se poate spune: ,,nu am stiut".
Recunoasterea superioritatii profesionale, a uneia sau unora dintre membrii echipei "de la
care ai ce invata’’, perseverenta de a-i ajunge pe acestia, stiinta rezolvarii conflictelor la locul
de munca, atitudinea pozitiva fata de noii colegi care trebuie ajutati sa se integreze dovedesc
inteligenta sociala.
Oricare ar fi tipul de relatie, fie pacient- asistent, fie asistent- restul echipei medicale,
trebuie sa intelegem ca ,,autoritate" nu inseamna lipsa politetii, iar ,,amabilitate" nu inseamna
slabiciune.
8
Criteriile de diagnostic pentru stres - persoana a fost expusa unui eveniment traumatic, si
anume :
1. persoana a fost martora ori a fost confruntata cu un eveniment care a implicat moartea
efectiva, amenintarea cu moartea ori o vatamare serioasa sau pereclitare a integritatii
corporale proprii ori a altora;
2. raspunsul persoanei a implicat o frica intensa, neputinta sau oroare.
3. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent intr-unul din urmatoarele moduri:
- dificultate de adormire;
- iritabilitate sau accese coleroase;
- dificultate in concentrare;
- hipervigilitate;
- raspuns de tresarire exagerat.
O oarecare simptomatologie urmand expunerii la un stres extrem este duplicitara si
adesea nu necesita niciun diagnostic, stresul acut trebuie luat in considerare numai daca
simptomele dureaza cel putin doua zile si cauzeaza o detresa de deteriorare semnificativa
clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare sau
deterioreaza capacitatea individului de a indeplini unele sarcini necesare prin definitie.
Diagnosticul de stres este adecvat numai pentru simptomele care apar in decurs de o luna de
la stresorul extrem.
Pentru indivizii care au stresor extrem, dar care prezinta un pattern (model)
simptomatologic care nu satisface criteriile pentru stresul acut, trebuie luat in considerare un
diagnostic de tulburare de adaptare. Un alt simptom psihologic al stresului este tensiunea
musculara - poate fi asociata cu tremor, contractura, senzatia de iritatie si durere sau
sensibilitate musculara. Multi indivizi cu anxietate generalizata dau dovada de simptome
somatice. Anxietatea generalizata apare frecvent concomitent cu tulburarile afective si cu alte
tulburari in legatura cu efectele acestora.
La fel de important ca si epuizarea fizica a asistentilor este stresul psihic la care acetia
sunt supusi in timpul programului de lucru. Problemele legate de stres sunt adesea uitate, mai
9
ales in departamentele de terapie intensiva sau oncologie. La fel este si in departamentele de
geriatrie sau in clinicile de bolnavi cronici.
Cerintele ridicate la locul de munca, necesitatea de a oferi performante maxime, lipsa
personalului medical calificat, salariile mici sunt factori de stres care contribuie la oboseala si
epuizarea personalului. Oboseala pe termen lung devine cronica si se asociaza cu istovirea si
scaderea rezistentei la oboseala. Pot rezulta boli mentale si fizice grave.
Asistentii sunt cei mai afectati de sindromul Burn-out datorita stresului pe termen
lung. In ultimul timp, se vorbeste despre acest sindrom asociat progresului. Afecteaza, in
general, persoanele cu profesii ce presupun comunicare. Sindromul se asociaza cu depresia,
pierderea increderii in propria persoana, sentimentul de singuratate.
Un mediu de lucru placut si un echipament adecvat contribuie la reducerea stresului
personalului medical. Folosirea culorilor potrivite reduce semnificativ oboseala si creste
randamentul muncii. La polul opus, un design inadecvat poate ingreuna activitatea asistentilor
medicali si a medicilor.
Consumul de alcool
De cele mai multe ori consumarea de bauturi alcoolice nu cauzeaza probleme dar
consumarea lor peste limita poate fi daunatoare. Cel mai important este sa stim sa delimitam
pana unde merg beneficiile si unde intervin riscurile. Conform unor studii barbatii nu ar trebui
sa consume zilnic mai mult de 3-4 unitati de alcool iar femeile 2-3 (o unitate de alcool
reprezentand 10 ml de alcool pur). Dupa un episod de consum excesiv de alcool, se
recomanda abtinerea de la consum cel putin 48 de ore pentru a permite organismului sa isi
revina. Aceasta este doar o masura temporara iar cei care consuma frecvent bauturi alcoolice
in cantitati mari ar trebui sa apeleze la un ajutor profesionist.
Particularitatile alcoolului
10
Alcoolul incetineste functionalitatea sistemului nervos central; blocheaza o parte din
mesajele care ar trebui sa ajunga la creier alterand astfel perceptiile, emotiile, miscarea,
vederea si auzul persoanei. In cantitati moderate alocoolul poate ajuta persoana sa fie mai
relaxata si mai putin anxioasa. In cantitati mai mari alcoolul provoaca modificari majore la
nivelul creierului astfel rezultand intoxicatia. Pesoanele care au abuzat de alcool isi vor pierde
concentrarea, abilitatea de a se exprima coerent sau de a-si mentine echilibrul; vor fi
dezorientate si confuze. In functie de persoana, intoxicatia poate face consumatorul extrem de
prietenos si vorbaret sau foarte agresiv si nervos. Viteza de reactie este diminuata dramatic,
motiv pentru care este interzisa conducerea autovehiculelor dupa consumarea de bauturi
alcoolice.
Cand sunt consumate cantitati foarte mari de alcool intr-o perioada de timp scurta
poate rezulta intoxicatia cu alcool. Intoxicatia cu alcool este exact ceea ce spune si denumirea
sa: corpul devine intoxicat cu o cantitate mult prea mare de alcool. Voma violenta este unul
din primele semne ale intoxicarii cu alcool; somnolenta extrema, inconstienta, dificultati in
respiratie, glicemie extrem de scazuta, palpitatii si chiar decesul sunt rezultate ale intoxicarii
cu alcool.
Starea de ebrietate
Una din principalele modificari survenite este asupra starii de constienta care va trece
de la senzatia de a fi mai treaz si constient la starea patologica manifestata prin ameteli,
pierderea temporara a constientei si coma; rationamentul va prezenta o incetinire, idei
obsesive, scadere a capacitatii critice, ceea ce uneori este privit ca si gandire creativa;
O alta modificare evidenta este asupra motricitatii: vorbirea devine mai greoaie sau cu
alte modificari, apar perturbari evidente in coordonarea miscarilor si o gesticulatie
necontrolata cu miscari ample;
Aceaste modificari devin tot mai evidente cu accentuarea stari de ebrietate. In functie
de gradul de alcoolemie, se vor diferentia: stari de ebrietate usoare (0,5 - 1,5‰), medii (1,5 -
2,5‰) si avansate/coma alcoolica (peste 2,5‰). Modificarile insa vor fi foarte diferite de la o
persoana la alta aflata in aceeasi stare, tinand cont mai ales de gradul de obisnuinta in
consumarea de bauturi alcoolice.
11
Pentru tratarea abuzului si a dependentei de alcool, pacientul trebuie in primul rand sa
accepte ca are o problema, sa caute tratamentul si sa coopereze cu psihiatrul si psihoterapeutul
sau. Tratamentul initial necesita dezintoxicarea, urmata apoi de psihoterapie, in scopul
reducerii riscului recaderilor. Psihoterapeutul va urmari in mod special cresterea motivatiei
bolnavului pentru mentinerea abstinentei si va utiliza strategii referitoare la comportamentul
acestuia in raport cu ocaziile intempestive pentru consumul de alcool. De multe ori este
necesara si terapia familiala, focalizata asupra descrierii efectelor pe care le are consumul de
alcool al pacientului asupra restului membrilor familiei.
Consumul de tutun
Aparitia impotentei este cu aproape 85% mai mare la fumatori decat la nefumatori,
fiind o cauza majora pentru problemele cu erectia. Fumatul cauzeaza impotenta pentru ca
duce la ingustarea arterelor sanguine.
Stiati ca…
1/3 din populatia globului in varsta de peste 15 ani fumeaza si 3,5 milioane de
oameni mor anual ?
un fumator va avea in plamani un litru de gudron ?
fiecare tigara scurteaza speranta de viata a fumatorului cu aproximativ 3-5 min.
ceea ce inseamna cel putin o ora pe zi la fiecare pachet ?
desi 85% dintre fumatori declara ca ar face orice sa se lase de fumat, doar 60
milioane de oameni au renuntat in ultimii 9 ani?
un fumator este expus de 3 ori mai mult la infart miocardic decat un nefumator ?
ritmul cardiac este la fumatori cu circa 15 batai pe minut mai mare decat la
nefumatori ?
cel mai mare procent de fumatori se inregistreaza in grupa de varsta 24-44 ani,
urmat de grupa 15-24 ani?
Nu numai fumatul activ este daunator, ci si cel pasiv (acele persoane care nu fumeaza,
dar sunt in anturajul fumatorilor).
Stiati ca…
. fumatorii inhaleaza doar 15% din fumul tigărilor, restul de 85% este inhalat de alte
persoane?
fumatul pasiv poate spori cu circa 15% riscul cancerului de plamani la nefumatori?
12
intr-o incapere in care se fumeaza, oxidul de carbon depaseste de 2 ori norma
admisa de lege referitoare la poluarea mediului exterior?
Drogurile - sunt substante solide, lichide sau gazoase, care odata absorbite de
organism perturba una sau mai multe functii importante, de cele mai multe ori iremediabil, si
care influenteaza negativ starea de sanatate, sentimentele şi perceptia. Consumul abuziv al
unei astfel de substante poate provoca mai multe tipuri de tulburări:
1. Fizice, atunci cand, ca urmare a gradului lor de toxicitate, dauneaza organismului persoanei
care le consuma. Ex: consumul regulat de tutun poate cauza bronsite cronice.
2. Psihologice, atunci cand au un efect negativ asupra echilibrului personal, psihologic sau de
adaptare sociala. Ex: cazul cuplurilor conflictuale datorita abuzului de alcool.
13
Dependenta de droguri - reprezinta nevoia continua si imperioasa de administrare a
drogului pentru a produce anumite senzatii dorite sau pentru a impiedica instalarea unor efecte
dureroase atunci cand nu mai este luat. Neadministrarea regulata a drogului este asociata cu o
stare de rau general.
Sevrajul - desemneaza totalitatea simptomelor fizice si psihice care apar atunci cand
persoana este privata de substanta de care a devenit dependenta.
hepatita;
tuberculoza;
sifilis;
afectiuni cardio-respiratorii;
tulburari endocrine;
insuficienta renala;
SIDA;
panica;
anxietate;
depresie;
agresivitate;
labilitate emotionala;
14
tulburari de comportament;
implicarea in activitati infractionale cand se afla sub influenta drogului sau pentru a-si
procura doza de stupefiante.
Personalitatea de tip A
Indivizii ce detin personalitatea de tip A sunt independenti si ies in evidenta prin faptul
ca vor sa fie remarcati oriunde se duc. Psihologii ii descriu ca fiind ,,buldozere’’. Ei sunt
constienti de importanta atitudinii pozitive, a motivatiei si a stabilirii unui tel pe care sa il
urmeze in viata. Sunt competitivi din fire si recunoscuti pentru mintea agera. Cei cu
personalitatea A stiu cand trebuie sa isi asume riscuri si sunt buni antreprenori. Au un caracter
pragmatic si rezolva cu usurinta problemele in momentul in care le blocheaza calea spre
succes. Veti descoperi ca acest tip de oameni sunt deschisi catre orice este nou si intampina cu
bratele deschise schimbarea – fie ca este ea spirituala sau chiar tehnologica. Secretul acestor
oameni de succes consta in faptul ca nu le este frica sa isi scoata in evidenta propriile abilitati
si personalitatea colorata.
Personalitatea de tip C
Cel mai bun termen psihologic pentru a-i descrie pe cei care detin personalitatea de tip
C este cel de ,,cautatori’’. Ei sunt introvertitii interesati de detalii care gasesc raspuns la orice
15
problema. Totusi, usurinta cu care fac acest lucru depinde de starea de spirit pe care o au in
acel moment. Indivizii cu personalitatea de tip C au tendinta sa se retraga din viata sociala
insa se inteleg extrem de bine si traiesc in armonie cu persoanele de tip B, in ciuda faptului ca
acestea se afla la polul opus fata de ei. Personificarea tipului B este contabilul, programatorul
etc. Indivizii cu aceasta personalitate vor prefera sa se inchida in propria cochilie, pastrandu-si
mereu judecata obiectiva si logica in gandire. Trasaturile lor caracteristice sunt natura retrasa
si prudenta. Riscurile nu sunt pentru ei.
Tipologii constitutionale
simptomatologia psihocomportamentala
Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit
finalizarea in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul” (1921).
16
persoane pragmatice. Sunt persoane amabile, prietenoase, fara a fi prea dependente de
prieteni. Rareori sunt lipsite de control.
Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea externa si intra in categoria
extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin
categoriei introvertitilor.
Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre
reverie si greu adaptabili.
Pentru Le Senne caracterul este ceea ce intelegem azi prin temperament, adica
„ansamblul dispozitiilor innascute, care formeaza scheletul mintal al individului”. Ei pornesc
de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si „rasunetul” (ecoul). Din combinarea
lor rezulta opt tipuri temperamentale.
17
Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente.
Emotivii au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, non-
emotivii sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.
Exista opt tipuri de temperament care rezulta din combinarea acestor factori, si
anume: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari),
sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari),
flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari),
apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).
Personalitati accentuate
18
- personalitatea hipertimica - o psihopatologie hipomaniacala; vesel, locvace (vorbaret),
superficial; fuga de idei, precipitare a ideilor in vorbire. Predispozitie la alcoolism;
- personalitatea distimica - da psihopatie depresiva; tacut, serios, pesimist, predispus la
depresie.
- firea exaltata - oscilare intre entuziasm si disperare, euforie si descurajare. Da un tip
special de ciclotimie, „un anxios-fericit”. In situatia de boala (nu neaparat psihica), are o
sensibilitate exagerata, excesiv de îngrijorat in raport cu boala sa sau cu simptome banale
(ex.anestezii);
- firea anxioasa - bazata pe o hiperiritabilitate a sistemului nervos vegetativ; tendinte
ipohondrice, timiditate. Are nevoie de discutii linistitoare cu medicul;
- firea emotiva - reactii foarte sensibile si de profunzime in sfera sentimentelor spirituale.
Este extrem de sensibil la suferintele celor din jur, mergand pana la reactii nevrotice, depresie
si clacare in fata evenimentelor.
Exista mai multe variante de acceptare sau de amanare ori chiar de refuz al bolii.
a) Recunoasterea bolii
b) Ignorarea bolii
Cel mai adesea, ignorarea simptomelor se datoreaza unei desconsiderari a lor, chiar de
catre indivizi cu un psihic normal si cu o atitudine realista in viata de toate zilele, dar aflati
intr-un moment de puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care ii
fac surzi fata de propriile lor suferinte.
Este un caz foarte frecvent, deoarece este incomod pentru cineva sa recunoască faptul ca
este bolnav, in primul rand prin aceea ca, in mod necesar, el trebuie sa se supuna unor
exigente legate de tratarea bolii, care-i modifica uneori substantial modul sau de existenta.
Sunt oameni care se simt deranjati si violent stresati prin simplul fapt ca nu au voie sa iasa din
locuinta cateva zile, in timp ce altii sunt foarte linistiti in fata unor perspective mult mai
neplacute. Prima categorie va nega ideea de boala prin subestimarea simptomelor, chiar daca
va recunoaste boala, nu va accepta starea de boala, riscand agravarea simptomelor
prin ,,sfidarea regulilor jocului’’.
19
Negarea starii de boala, in conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome
care-l atentionează ca ,,ceva nu este in regula’’ cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa
aiba la baza doua atitudini fundamentale:
- amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de gravitate,
intalnita atunci cand urmarirea perseverenta a unui scop important nu-i permite individului sa
adopte situatia de bolnav chiar daca simptomele sunt evidente.
- autoamagire, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror simptome
constientizate de ei sugereaza posibilitatea unei boli foarte grave.
Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres psihic.
d) Resemnarea
Atitudinea de resemnare, de dezinteres fata de soarta proprie, o manifesta de obicei
bolnavii cu o stare depresiva mai mult sau mai putin exprimata, dar si alti bolnavi ale caror
conceptii psihofizice sau religioase cu iz fatalist ii predispun la astfel de reactii, vecine cu
starea de indiferentism (proprie in special misticilor).
Cum am putea intelege ce se intampla cu psihicul nostru in aceasta situatie?
Imaginea de sine este o parte a eului fiecaruia si reprezinta forma subiectiva prin care
constientizam si ne reprezentam propria persoana. Ea este influentata si conditionata de o
buna autocunoastere, de increderea in noi insine, precum si de ceea ce vad ceilalti in noi, de
realizarile, esecurile, asteptarile noastre.
Pe parcursul vietii trecem in mod normal prin schimbari datorate dezvoltarii biologice,
sociale sau culturale, inerente, pe care le acceptam si carora ne adaptam astfel incat ne
pastram identitatea personala.
Alte schimbari sunt cauzate de evenimente neprevazute, cum ar fi boala sau
accidentele care provoaca modificarea schemei corporale. Acestea antreneaza alterarea
imaginii de sine si aparitia unor probleme de ordin psihologic, biologic, relational, care ne fac
sa ne simtim debusolati. In aceste momente suntem nevoiti sa gasim motivatii bune pentru
care sa ne putem aduna toate fortele vointei, pe care sa le folosim pentru adaptarea la noua
situatie.
Iata cateva dintre emotiile si temerile pe care le poate trai lauza, si care trebuiesc
abordate cu multa afectiune, sprijin neconditionat si suport emotional din partea familiei:
21
Teama ca nu mai este la fel de importanta. Odata cu nasterea copilului, acesta
devine centrul universului familiei, iar mama se poate simti neglijata, poate simti ca nu mai
primeste la fel de multa afectiune. De aceea este indicat ca familia sa nu isi schimbe atitudinea
protectoare si plina de grija fata de lauza.
a) Este o relatie transanta, lipsita cel mai adesea de echivocuri, bolnavul avand
perspectiva unei vindecari rapide si, de regula, definitive;
b) Este dominat totusi de riscuri, uneori majore - amenintand integritatea si, uneori,
viata bolnavului;
22
- pierderea stapanirii de sine in relatiile cu cei din jur, constiinta neajutorarii,
comunicarea dificila cu lumea exterioara, desfasurarea neobisnuita a zilelor de spital
- relatarile unor pacienti despre nereusitele sau sechelele operatiilor ori accidentele
anesteziei
- relatarile din presa despre esecurile sau greselile intra-si postoperatorii.
Interventia chirurgicala:
23
- In această perioada, de multe ori, ritmul progresului starii de sanatate, al recuperarii
este neconcordant cu al asteptarilor bolnavului. Acest lucru este perceput dureros de
persoanele vulnerabile la frustrare (ex. tipul psihocomportamental A, care are o
motivatie de tip social, de autoafirmare, foarte pregnanta).
- In perioada postoperatorie precoce, pacientul este confruntat eventual si cu esecul
interventiei terapeutice, cu rezultate disproportionat de mici sau chiar dramatice,
raportate la expectatiile medicului sau ale pacientului (ex. descoperirea intraoperatorie
a unui cancer inoperabil). Tot acum, bolnavul este mai susceptibil la stresul psihic
iatrogen (disconfortul ,,minim’’ in alte situatii este amplificat, pregatirea psihologica a
pacientului se centreaza cel mai adesea pe acceptarea si desfasurarea momentului
operator, si mai putin sau deloc pe perioada postoperatorie).
- In perioada postoperatorie tardiva se pot manifesta doua tendinte cu sens contrar; pe
de-o parte, recidiva/recaderea (corelata cu suprasolicitarea anterioara de catre pacient a
interventiei chirurgicale) erodeaza puternic fundamentul increderii in medic: ,,Daca nu
chirurgia, atunci ce?’’; pe de alta parte, in aceasta perioada se rup adesea legaturile cu
terapeutul (de regula, ele se mentin doar scurt timp dupa operatie, iar problemele
aparute tardiv sunt gestionate adesea de medicii de medicina generala sau internisti,
pana devin critice).
- Desigur, in cadrul factorilor de prognostic prost in plan psihologic, se pot include in
aceasta perioada si complicatiile generate de insasi interventia chirurgicala (granulom
de fir, eventratii, evisceratii, etc.).
Dependenta medicamentoasa
Intrucat problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi
schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o
toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa
isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si
indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza.
Simptomele dependentei:
24
3. Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta
medicamentelor cat si in timpul consumului.
Efectul placebo
Efectul placebo insoteste orice act terapeutic, el nu se limiteaza doar la actiunea unei
substante farmacologice ci la orice diferenta intre rezultatul asteptat si rezultatul obtinut de
un medicament.
Automedicatia
Automedicatia este o practica obisnuita omului atunci cand este vorba de o migrena,
tuse sau durere in gat sau cand apar boli de sezon (viroze respiratorii sau sindroame gripale).
Nu exista niciun pericol atata timp cat pacientul isi administreaza medicamentul care i-a fost
prescris, problemele pot aparea in momentul in care pacientul se afla sub un alt tratament,
pentru ca pot exista interactiuni intre cele doua tipuri de medicatie cu efecte negative asupra
organismului.
25
In cazul bolnavilor cu boli incurabile, asa cum sunt bolile neoplazice, dar si alte boli
degenerative, neurologice, cardio-vasculare, de nutritie, dementele, SIDA, s.a., comunicarea
reprezinta o nevoie stringenta a acestora si presupune unele abilitati relationale, care constau
in abordarea unor strategii menite sa stabileasca relatii interpersonale, empatice.
In fata unui bolnav cu o maladie incurabila sau aflat in faza terminala a acesteia,
cadrele medicale, traiesc de cele mai multe ori sentimentul vinovatiei, nestiind cum sa
comunice aceste vesti pacientului sau familiei. Primul pas in comunicarea unei vesti proaste
este pregatirea cu atentie a momentului respectiv, a intregului personal de ingrijire.
Reactiile emotionale ale bolnavului sunt de cele mai multe ori imprevizibile, facand
dificile comunicarea si ingrijirea ulterioara: teama de moarte; teama de durere fizica; starea de
26
depresie (pacientul devine introvertit, retras, disperat, apatic, lipsit de speranta); sentimentul
de abandon; izolarea sociala; pierderea autocontrolului, autonomiei, confortului; rusine,
manifestata de starea de dependenta, ca urmare a evolutiei bolii; autocompatimire; furie,
agresivitate, revolta; negare, culpabilizare; plans, umor, rugaciune; acceptare, atunci cand
ratiunea este inaintea emotiilor.
27
1) Transmiterea HIV poate fi prevenita prin abstinenta, adica lipsa relatiilor sexuale de
orice natura.
2) Riscul de transmitere a infectiei HIV poate fi redus in cursul relatiilor sexuale prin
utilizarea corecta a prezervativului, insa acesta reduce riscul dar nu-l elimina in totalitate.
De asemenea, pentru reducerea altor riscuri pacientii testati seropozitiv vor fi sfatuiti: sa
nu donze sange, sperma, tesuturi, lapte; sa nu imprumute periuta de dinti, aparate sau masini
de barbierit sau epilat, pedichiura sau alte obiecte care pot fi contaminate; sa spele si sa
dezinfecteze suprafetele murdarite cu sange sau secretii care ar putea contine sange sau
sperma.
Cu ocazia consilierii trebuie intocmit un document in care este scris rezultatul testului,
trimiterea la serviciile medicale de specialitate, planul de supraveghere, recomandarile cu
privire la situatiile de discriminare, declaratiile referitoare la parteneri etc.
28
Informatiile privind pacientul sunt confidentiale. In cazul in care un document trebuie
transmis unui alt serviciu medical trebuie obtinut consimtamantul pacientului.
Cand o persoana draga moare este destul de dificil sa-i explicam unui copil ce se
intampla si sa-l ajutam sa depaseasca pierderea, mai ales ca este necesar sa ne descurcam si
noi cu durerea. Copiii inteleg despre moarte atat cat le permite varsta, experienta de viata si
personalitatea. Exista, insa, niste aspecte ce ar trebui luate in considerare in toate cazurile.
Este necesar sa fim sinceri cu copiii pentru a le incuraja astfel intrebarile ce ar putea veni din
partea lor. Este posibil sa nu avem raspuns pentru toate intrebarile copiilor dar este bine sa
creem o atmosfera confortabila si sa-i impartasim copilului credintele noastre despre
spiritualitate si moarte. Copiii nu vor reactiona precum un adult in momentul pierderii cuiva.
Uneori pot sa nu planga sau sa devina hiperactivi. Indiferent de reactia copilului este necesar
sa-i fim alaturi, sa-l intelegem si sa avem rabdare.
In cadrul terapiei prin joc, jucariile sunt percepute ca si instrumente de verbalizare ale
copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Asadar, terapia prin joc este pentru copil ceea ce
este consilierea sau psihoterapia pentru adult. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului
este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si reprezenta simbolic
emotiile interioare si experientele semnificative din punct de vedere emotional prin
intermediul jocului.
Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de
culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest fel copiii
resimt siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul le permite sa se
distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. In acest mod,
copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor.
Terapia prin joc dezvolta:
- personalitatea copilului
- vocabularul si simtul comunicarii
- capacitatea de integrare si adaptare la grup (grup scolar, familie sau grup de joaca)
- stima de sine si ajuta la constientizarea rolului si sentimentului de apartenenta la grup
- creativitatea copilului
29
Bibliografie
2. Cornutiu G., Bazele psihologice ale practicii medicale, Editura Medicala, Bucuresti, 2000;
30
4.Daniel David, Psihologie clinica si psihoterapie, Editura Polirom, Bucuresti, 2006;
Dumitrascu D., Medicina intre miracol si dezamagire, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986;
5.Ghid de etica pentru asistentii medicali (colectiv), Asociatia Nationala de Nursing, 2001.
7.Iamandescu I.B, Psihologie medicala, Editia a II-a, Editura Medicala, Bucuresti, 1997;
8.Iamandescu I.B, Dragomirescu C., Popa-Velea O., Dimensiunile psihologice ale actului
chirurgical, Editura Infomedica, Bucuresti, 2000;
11. Moisoiu Daniela, ABC-ul medicinei paliative, Editura Lux Libris, Brasov, 1999;
12. Olaroiu Marinela van den Heuvel (sub. red.), Compendium de ingrijiri paliative la
domiciliu, Editura Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti, 2004;
13. Scripcariu Gh., Aurora, Ciuca, Astarastoae, V., Scripcariu, C., Bioetica, stiintele vietii si
drepturile omului, Editura Polirom, 1998;
14. Tabachiu, A., Psihologie ocupationala, Editura Universitatii Titu Maiorescu, Bucuresti ;
16.Internet
31