O criză financiară reprezintă oricare dintre o

mare varietate de situații în care unele

active financiare pierd brusc o mare parte
din valoarea lor nominală. În secolele al
XIX-lea și începutul secolului XX, multe crize
financiare au fost asociate panicii bancare
și multe recesiuni au coincis cu aceste
panici. Alte situații care sunt adesea numite
crize financiare includ prăbușirea pieței
bursiere și izbucnirea altor bule financiare,
crize valutare și prestații suverane. [1] [2]
Crizele financiare duc în mod direct la o
pierdere a bogăției de hârtie, dar nu duc
neapărat la schimbări semnificative în
economia reală (de exemplu, criza rezultată
din celebra bulă de manie a lalelelor din
secolul al XVII-lea).

Mulți economiști au oferit teorii despre cum

se dezvoltă crizele financiare și cum ar
putea fi prevenite. Cu toate acestea, nu
există consens și crizele financiare continuă
să apară din când în când.
\
Criza bancară
Articol principal: Bank run
Atunci când o bancă suferă o grabă bruscă
a retragerilor de către deponenți, acest
lucru se numește administrare bancară.
Întrucât băncile împrumută cea mai mare
parte a numerarului pe care îl primesc în
depozite (a se vedea bancare cu rezerve
fracționate), le este greu să plătească rapid
toate depozitele dacă acestea sunt
solicitate brusc, astfel încât o alergare face
ca banca să fie insolvabilă, determinând
clienții să își piardă depozite, în măsura în
care acestea nu sunt acoperite de asigurare
de depozit. Un eveniment în care derulările
bancare sunt răspândite se numește criză
bancară sistemică sau panică bancară. [3]

Printre exemple de rulări bancare se

numără rularea pe Banca Statelor Unite în
1931 și rularea pe Northern Rock în 2007.
[4] Crizele bancare apar, în general, după
perioadele de împrumuturi riscante și
neplăcerile rezultate din împrumuturi.

Criza valutară
O criză valutară, numită și criză de
devalorizare, [5] este considerată în mod
normal ca parte a unei crize financiare.
Kaminsky și colab. (1998), de exemplu,
definește crizele valutare ca apărute atunci
când o medie ponderată a deprecierii
procentuale lunare în cursul de schimb și
scăderea procentuală lunară a rezervelor de
schimb depășește media cu mai mult de
trei abateri standard. Frankel și Rose (1996)
definesc o criză valutară ca o depreciere
nominală a unei monede de cel puțin 25%,
dar este definită și ca o creștere de cel
puțin 10% a ratei deprecierii. În general, o
criză valutară poate fi definită ca o situație
în care participanții la o piață de schimb
ajung să recunoască faptul că un curs de
schimb pegher este pe cale să eșueze,
provocând speculații împotriva cepului care
grăbește eșecul și forțează o devalorizare.
[5]

Un sondaj notat asupra crizelor financiare

este „Acest timp este diferit: opt secole de
nebunie financiară (Reinhart și Rogoff
2009), de către economiștii Carmen
Reinhart și Kenneth Rogoff, care sunt
considerați printre cei mai importanți
istorici ai crizelor financiare. [45] În acest
sondaj, acestea urmăresc istoria crizei
financiare înapoi la valorile prestabilite
suverane - implicit pentru datoria publică -
care au fost forma de criză anterioară
secolului al XVIII-lea și continuă, apoi și
acum provoacă eșecuri ale băncii private;
crizele începând cu secolul al 18-lea sunt
caracterizate atât de neplată de datorie
publică, cât și de neplată a datoriei private.
Reinhart și Rogoff clasifică de asemenea
reducerea monedei și a hiperinflației ca
fiind forme de criză financiară, în linii mari,
deoarece acestea conduc la reducerea
unilaterală (repudierea) datoriilor.
Criza financiară din 2008 a fost cea mai
mare scădere de la prăbușirea din 1929. A
dat startul Marii Recesiuni.
Piața locativă a creat o bulă de active în
2006.
Băncile au oferit împrumuturi persoanelor
care nu-și puteau permite.
Au încorporat aceste împrumuturi și le-au
vândut ca titluri garantate de credite
ipotecare.
Investitorii care au cumpărat aceste
instrumente derivate credeau că asigurarea
AIG le-a protejat.
Când prețurile locuințelor au scăzut,
aceasta a distrus valoarea acestor
instrumente derivate. Multe bănci „prea
mari pentru a eșua” s-au confruntat cu
ruina.
Pentru a opri o criză globală, Congresul a
intervenit cu TARP și ARRA.
Congresul a trecut apoi Dodd-Frank pentru
a reglementa băncile.
În România, criza economică a început la
sfârșitul anului 2008, afectând profund nivelul
de trai al populației. De la început, un număr
semnificativ de oameni și-au pierdut locul de
muncă, în timp ce nivelul veniturilor a
înregistrat o scădere semnificativă. Consecința a
fost că cheltuielile cu consumul au scăzut,
precipitând o continuă scădere a producției și a
investițiilor. Reducerea exporturilor a dus la o
diminuare semnificativă a volumului producției,
iar în 2009, comparativ cu 2008, a existat o
scădere semnificativă a volumului exporturilor.
Soldul extern de plăți a fost menținut printr-o
reducere mai mare a importurilor, care a afectat
negativ creșterea economică. Pe plan intern,
soldul a fost profund suparat; iar cheltuielile
publice au depășit semnificativ veniturile.
Datoria publică a crescut, guvernul fiind nevoit
să ia credite masive. În 2009, România a
încheiat un contract de împrumut cu FMI pentru
a susține cheltuielile, în condițiile unei reduceri
pe termen scurt a veniturilor bugetare. Acest
articol prezintă aspecte specifice ale crizei
economice din România și analizează
consecințele măsurilor economice și politice
aplicate de autoritățile publice.

Principala cauză a crizei financiare globale a

fost, după părerea mea, o dereglare
excesivă,
care a alimentat bule speculative pe multe
piețe, în principal pe piețele derivatelor
cuprinzând credite ipotecare. Această criză
a aruncat SUA și UE în mijlocul tulburărilor
financiare,
ceea ce duce la recesiune, deflație și
obligarea băncilor centrale să ia măsuri
neortodoxe,
inclusiv reducerea cantitativă, ceea ce a
dus la dobânzi negative reale și chiar
nominale.
De atunci, SUA și UE s-au redresat, dar
ieșirea din aceste politici neortodoxe se
dovedește
să fie mai greu în UE, în special pentru că
unele țări nu sunt mai bune în termeni
datorii publice decât erau înainte de criză
Piețele emergente au fost lovite și mai
greu, iar resursele lor pentru recuperare au
fost limitate.
Toată lumea a simțit valul crizei globale,
dar în cazul unor piețe emergente care
a fost exacerbat de vulnerabilitățile lor
interne. Astăzi, acest lucru este mai evident
decât înainte,
când asistăm la unele piețe emergente
lovite nu de o criză globală, ci de acestea
vulnerabilități încorporate
Acesta este motivul pentru care aș dori să
vorbesc astăzi despre economia
românească, la zece ani după
criza financiară globală. Suntem mai buni?
Suntem mai protejați împotriva contagiunii?
riscurile? Am pus în aplicare mecanisme de
prevenire mai puternice?

acorduri de finanțare plătite? Și ce mai

rămâne de făcut pentru a avea a noastră
casa în ordine?
România însăși s-a confruntat cu o criză
economică severă care a început în al
patrulea trimestru al anului trecut
2008 și a continuat până în 2011 - în primul
rând din cauza vulnerabilităților sale
interne.
În anul precedent crizei, deficitul de cont
curent a depășit 13%, cel structural
deficitul a fost aproape de 9%, creșterea
economică s-a bazat pe consumul de import
bunuri și a fost determinat de o politică
fiscală largă și de boom-ul creditului bazat
pe străinătate
împrumuturi în schimb, în timp ce bula
imobiliară a atins niveluri fără precedent.
Tot ce era nevoie pentru o criză a fost o
scânteie.

Acea scânteie era financiar global criză, care a

dus la ieșiri masive de capital speculativ, deși
inițiativa de la Viena a fost un instrument util
pentru controlul daunelor în această regiune.
Restul este cunoscut și nu vreau insista aici.
Diagnosticul pe care l-am pus în 2009, în cartea
mea „Sfârșitul iluziei economie. Criza și anti-criza
”este încă valabilă.

De atunci, România a fost martora unui deceniu

de transformări majore. Sub trei succesive
Programele FMI / UE, am făcut un drum lung
pentru a reforma economia și pentru a o
îmbunătăți rezistent la șocuri externe
suplimentare. În ceea ce urmează, voi susține că
România este acum mai dezvoltat și mai bine
echipat pentru a face față șocurilor externe decât
a fost zece cu ani în urmă; dar rămân riscurile
care provin din politicile interne nejustificate. Ale
mele evaluarea se bazează pe o perspectivă de
timp mai lungă și poate diferi de la un an la altul
abordare. România este una dintre puținele
povești de succes ale convergerii în Uniunea
Europeană în timpul și după criză. PIB pe cap de
locuitor la PPS a crescut de la 50,6% din media
UE în 2008 la 62,5% în 2017. PIB-ul real a fost
mai mare cu 17,5% în 2017 față de 2008; și PIB-
ul real potențial a fost cu 23% mai mare în 2017
față de 2008 (figura 1). Pana la sfarsitul În 2018,
aceste cifre vor crește în continuare cu
aproximativ 4 puncte procentuale, potrivit
Prognozele FMI și CE.